LASĂ-MI BĂRBATUL ÎN PACE!

😂😂😂 Inventăm dușmani și înjurăm inamici ipotetici. Ni se pare că toți sunt contra noastră și că cineva nevăzut ne pune mereu gând rău. Bănuim că cineva își dorește să ne fure nevasta care e Miss Planet sau că o scorpie feminină vrea să ne fure bărbatul care tocmai a câștigat marele premiu internațional de frumusețe masculină. Că unul a pus gând rău mașinii noastre și că ar vrea s-o fure. Că un anume personaj vrea să ne bată copilul sau să ne omoare câinele. Născocim cele mai rele lucruri din sculare în culcare, zi de zi, fără să realizăm că de fapt noi suntem cei cârcotași care acuză, evident fără vreo dovadă palpabilă. Și evident, nu recunoaștem nici trași pe roată că de fapt vina e la noi și că singurul neuron începe să ni se destrame și să ne joace feste. Asta facem pe timp de criză. Inventăm și bănuim. Cârcotim și șușotim. Ne-a pierit până și simțul umorului când ne furăm o păcăleală totală de 1 aprilie. Așteptăm vara, poate soarele și vitamina D să ne recalibreze. Dacă se poate. Dacă nu, folosim Neosalvasan, 606 sau Ftalilsulfatiazol. Poate-poate… 😂😂😂

SUNTEM TOLERANȚI?

Cred că nu trebuie (sau n-ar trebui) ca numita pandemie să schimbe cu ceva interiorul, faptele sau toleranța noastră față de ceva anume sau față de cineva. Cât de (ne)toleranți am fost acum doi ani, de exemplu, așa suntem (sau ar trebui să fim) și acum. Ce făceam atunci, facem (sau ar trebui să facem) exact la fel și acum. Și cred că n-ar trebui să formulăm fraze despre „proști”, adăugând „dar noi, ceilalți…” sau „însă noi, cei care nu suntem proști…” Care e bariera dintre „ei” și noi? Ce arbitru universal decide exact cine e prost și cine nu? Dacă un lucru e făcut în mod neconvențional în accepțiunea noastră, gata, l-am catalogat pe făptuitor „prost” în secunda doi. Să-l ferească Baal pe unul care să nu fie de acord cu ce-am scos noi pe gaura de la gură, instant, el e considerat „bou, dobitoc și prost”. Despre toleranța asta e vorba, nu vorbim despre (in)toleranța organismului la apă minerală, la păpădie sau la frișcă. Citim și trecem mai departe când nu ne convine ceva, fără să comentăm în vreun fel, sau catalogăm oameni și fapte strict după capacitatea noastră de înțelegere? Cum e mai bine să facem? Să ne gândim că un intolerant ne-ar fi etichetat „proști” dacă în 1980, de exemplu, i-am fi povestit cum am văzut noi poze de pe Marte, făcute de o mașinărie cu roți și cum vorbim noi, cu video, cu oameni de pe întreaga planetă de pe un telefon pe care îl cărăm cu noi în buzunar peste tot. Un tolerant însă, ar fi încercat să înțeleagă ce am povestit, ar fi cerut detalii și ar fi picat pe gânduri, căutând să studieze fenomenul, tolerându-ne „inepțiile” auzite. Catalogatul oamenilor ține de noi, cei care, cum spuneam, n-ar trebui să ne schimbăm de pe o zi pe alta, de la o pandemie la alta, de la o situație la alta, sau în funcție de persoană. Cel care nu poartă mască, nu e un „prost”, pur și simplu el crede altceva și-și asumă faptele și consecințele. Cel care nu se vaccinează, n-ar trebui considerat „bou”, cum văd că se poartă pe nepătrunsul internet. Omul doar gândește altfel, diferit de ceilalți. Toleranța este o ață extrem de subțire, pe care o mutăm de colo-colo, cum ne convine nouă și în funcție de persoana în cauză, care ne e prieten sau nu, cu care empatizăm sau nu. Doar zic, e părerea mea.

SUNTEM CE APRECIEM!

👍👍👍 În țara în care Flick e considerat poet, Zară și Bahmuțeanu transmit live și există oameni care îi privesc, Andra și Delia sunt considerate dive iar Tatoiu a ajuns de râsul tuturor, Șoșoacă vorbește în megafoane în timp ce Adrian Năstase e tras pe linie moartă, Cristoiu e denumit „ziarist” când spune „Guglî” în libertate iar cei care au dorit ca fotbalul românesc să prospere au fost „pușcărizați”, Radu Paraschivescu are sute de fani și zeci de lingușitori fără ca vreo ființă normală să se mire, în timp ce celălalt Radu de la Look abia a reușit să-și găsească 17 prieteni în lista lui (exact atâția am și eu), Barna e considerat tablou de mare artă iar Iliescu e ridiculizat, unde cineva care spune că bucureștenii trebuie să meargă în parcuri ca să procreeze e votat de oameni și ajunge primar de sector, unde Cerva e mai apreciată decât Geoană și Lovin e mai bine văzută decât Dinescu, unde Șeli e mai vizionat decât ziarul lui Boanchiș, în țara în care Bendeac e considerat actorul nepereche iar Șora e ridicat la rang de zeu, telenovela ieftină și maneaua sunt ingredientele must have ale vieții cotidiene iar la scălâmbăielile lui Doru Octavian Dumitru există ființe umane care râd, în țara în care mina de pix fără pix costă mai mult decât un pix cu mină cu tot, iar un kg de mere e mai scump decât un litru de vin făcut tot din mere, în țara în care se spune de zeci de ori pe zi „Să moară mama!” iar când covrigul o ia pe mamă și-o suie în izoletă, exact ăia care foloseau expresia asta plâng cu orăcăieli pe facebook și-l înjură pe Dumnezeu cu spume, e clar, în țara aia nu mai putem trăi fiindcă nu mai avem scăpare! Încovrigatul ăsta ar trebui să ne mănânce pe toți, să se sature cu noi, să se mângâie pe burtă și să tragă o râgâială demnă de un talent actoricesc marca Marius Manole! 👍👍👍

💝💝💝 VIAȚĂ FIERBINTE 💝💝💝

Cafeaua nu e doar un instrument de trezire. Nu e doar o sculă care să-mi ridice pleoapele de pe ochi. Ea e mereu timpul meu, numai pentru mine. Sunt egoist dintotdeauna, se știe. E un ritual numai al meu și cafeaua trebuie să fie bună întotdeauna. E obligatoriu. E un lux care ține loc de spa, wellness sau jacuzzi mental. Toate cele se întâmplă „la o cafea”. Ne vedem la cafea, ieșim la cafea, vorbim la cafea. Cafeaua e pentru sporovăială, bârfă, proiecte, idei sau amintiri. „Ne vedem la o cafea?” „La O cafea!”. Vorba vine „O cafea”, vor fi cu siguranță două, trei sau mai multe. Pentru mine cafeaua este un must have. Nu se poate fără. Începând din clasa a șaptea. Since 1980. Cafele dimineața, cafea ziua, cafele seara și din nou cafea noaptea. Mâncarea poate lipsi sau poate fi împuținată până spre deloc. În schimb, cafeaua nu trebuie să lipsească, nu se poate să „nu fie”. Niciodată. Eu nu beau cafele, eu stau la cafele. Mi se face poftă și când văd o ceașcă plină cu cafea, din care ies aburi. Chiar dacă e doar o poză. Leșin de plăcere să stau „la cafea”. Chiar și numai s-o miros. Indiferent de care și cu ce e. Cu spumă de lapte vegetal, cu colorant eco-bio, cu nucă pisată, cu lapte de caju, de ovăz, de migdale, cu ciocolată, cu caramel, nu contează, cafea să fie. Cu capac de ness sau cacao. Sau fără. Cu Pepsi sau fără. Cu energizant sau nu. Nu contează. Important e că eu am turnat prima dată în ceașcă lichidul maroniu, fierbinte. Restul sunt mărunțele, mărunțișuri irelevante. Mai zic odată. Eu nu beau cafea, eu stau la cafele, tovarășele mele de viață care miros a existență. A cer, a noapte, a răsărit de soare sau a amurg. A suflet și iubire. Cu suflet și iubire. Draga mea cafea, te-aș întreba în fiecare zi câte ceva. Ai atâtea să-mi spui, ești o comoară de povești adevărate! Ești însăși viața.

28 IANUARIE 2021

Am contorizat 54 de ierni trecute peste căciula mea. 19.725 de zile și nopți, cu ani bisecți cu tot. Zile și nopți în care am râs sau doar am zâmbit, am dormit înconjurat de vise și am crescut printre visuri, fără lacrimi și fără să plâng. Mi-am schimbat an de an talpa piciorului, ajungând de la botoșei la bocanci mărimea 42. Astăzi opresc timpul în loc și-i ascult freamătul. E o zi în care vreau să aud muzica fulgilor de nea care-mi susură serenade la urechi. De mâine voi continua viața în același ritm alert ca și până acum. Azi e zi de petrecut, de mâncat și de băut, iar printre picături, de visat și de privit în urmă cu nostalgie. Un gând vintage pentru vremurile trecute, o poveste verde pentru copilărie și un car plin cu povești la fel de colorate ale unui om născut în alt secol. Trecând prin două secole, am ce povesti și am la ce mă gândi, am amintiri cu ghiotura. O viață în care am cunoscut oameni și oameni, peste cinci decenii pline cu fapte bune sau rele și gândul că per total, viața mi-a oferit tot ce mi-am dorit și tot ce am visat, dar niciodată gratuit. Universul nu donează, el doar te sfătuiește cum, când și ce să faci ca să ți se îndeplinească dorințele. În călătoria asta planetară am dat deopotrivă peste oameni care mi-au înfipt adânc rădăcinile în pământ, peste persoane care mi-au dat aripi să zbor, dar și peste personaje care m-au tras de picioare ca să alunec, punându-mi piedici ca să cad. Tuturor le mulțumesc astăzi, fiecare dintre ei a avut rolul său în viața-mi. Oamenii din preajma mea au venit și au plecat, toți lăsând în urma lor o dâră de încântare și balsam sau una de funingine și dezgust. Cu toate astea, dacă aș fi din nou în botoșei și mi s-ar oferi oportunitatea să-mi aleg parcursul pe pământ, aș alege același drum, fără discuție, fără nicio deviere de la traseul pe care l-am străbătut deja până acum. Azi mă plimb printre fulgi de nea și-mi scotocesc folderele interioare, încercând să scot de-acolo imagini și vise color, pe care le acopăr cu linia vieții din palmă, să nu se ude. Le păstrez intacte și așa vreau să rămână. Sunt recunoscător pentru ele, pentru sentimentele trăite, pentru emoțiile avute și experiențele de viață. Sunt recunoscător pentru încântarea de a trăi o viață frumoasă. Dumnezeu mi-a dat întotdeauna exact atât cât a știut că pot să duc și cât am nevoie, nici mai mult, nici mai puțin. Peste toate, ca un bonus la viață, mi-a dat sănătate maximă, părinți extraordinari, o soție minunată și socrii de excepție, notați cu 11 pe o scară de la 1 la 10. Și pentru toate astea Lui îi sunt recunoscător. Eu nu-I cer niciodată nimic, fiindcă El știe ce am eu nevoie. Eu doar îi mulțumesc lui Dumnezeu anticipat pentru tot ce știu sigur că-mi va da. Și întotdeauna mi-a dat, ajutându-mă să trag tare și să lupt pentru a obține tot ce am dorit. Așa cum am mai spus, de la botoșei la bocanci mărimea 42, totul I se datorează. Linia vieții mi-a fost înfloritoare și frumos mirositoare. Decorul astral al existenței mi-a fost mereu favorabil. N-am dor, n-am ler, n-am scor, n-am cer. Am doar foldere pline cu nostalgii pentru copilăria și adolescența din secolul trecut și fișiere întregi cu mulțumiri pentru divinitate, pe care astăzi, la zi mare, în cea de-a cincizecișipatra zi de balanță, le readuc în actualitate, în gând, în simț și în trăire. Le acopăr cu mâna și cu gândul, ca să nu se deterioreze atingându-le vreun fulg de nea… Mă plimb prin zăpadă. E 28 ianuarie și ninge superb…

FACEBOOK ÎN 1978 (Cap. 4 – ultimul)

Ne-am înțeles din priviri, astfel încât Tudorică și Dolț nu s-au așezat, plecând în parc și lăsându-ne pe mine și pe Deciu să luăm loc pe bancă lângă cele două fete. Ne-a cam luat ceva timp să ne cunoaștem și să ajungem la o înțelegere, adicătelea să mergem să vedem un film pe bulevard, riscând să pierdem trenul de seară și astfel să ajungem în sătucul nostru cu trenul de noapte mult după miezul nopții, iar acasă mult mai târziu, luând în considerare și niște kilometri de la gară până acasă, cum v-am povestit în partea doua, aici: https://samcezar.wordpress.com/2020/12/23/facebook-in-1978-2/ și în partea treia, aici: https://samcezar.wordpress.com/2021/01/06/facebook-in-1978-cap-3/ . Dar asta nu mai conta. Important era pentru noi să ne distrăm cât putem în această escapadă și să uităm de consecințe. La ultima reprezentație din zi, eram deja cu biletele în mână la intrarea în cinematograf unde urma să-l vedem pe Winnetou în toată splendoarea lui, cel mai important lucru pentru noi fiind de fapt să vedem cum arată o sală de cinematograf, pe interior. Știam de la tătucul nostru Cadela că neapărat la balcon și neapărat pe ultimul rând trebuie să stai când ești cu o fată. Like, ne-a plăcut asta. Admiram de-a fir a păr fetișoara scundă de lângă mine, semăna leit cu cea mai frumoasă fată din clasa noastră, colega „Giordaș” pe care o alintam așa fiindcă se parfuma mereu cu „Jordache”, un parfum greu de procurat la acea vreme. Așteptam să intrăm în sală și îi urmăream fiecare mișcare a feței încercând să-i intru în toate grațiile posibile, numai s-o văd lângă mine la balcon. Părea fragilă ca un fir de iarbă și copilăroșenia asta mă făcea să fac iar și iar câte-o paralelă cu Giordaș, colega mea minionă, de o frumusețe răpitoare, care purta mereu tricouri lălâi, cu 3-4 numere mai mari, doar-doar o părea mai mare și mai impunătoare. Deși ea nu știa, nouă ne plăcea s-o vedem așa, iar în bârfele noastre băiețești ne-o imaginam alergând prin ploaie ca la un concurs de tricouri ude. Evident, fără să avem curajul să-i spunem și ei ce vorbeam noi. Fiindcă nici măcar nu te puteai uita în ochii ei cristalini ca să-i spui ceva direct. Plus că mai avea și un frate mai mare care ar fi dat cu noi de țărâna uliței instantaneu. Așa tricou lăbărțat avea și fetișoara cu care urma să intru la film. Când mai erau câteva minute până să se deschidă sala, îi vedem pe Tudorică și pe Dolț cu două fete la braț, urcând dinspre Cișmigiu pe bulevard, spre noi. Facem repede fetelor prezentările, anunțându-i pe cei doi că „noi intrăm la Winnetou”. „Noi nu intrăm cu voi aici la „București”, am luat bilete peste drum, la „Victoria”, e „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” în regia lui Sergiu Nicolaescu, ne anunță celălalt grup de patru. Îl iau deoparte pe Tudorică și-l întreb, speriat, cum ajungem la gară când ieșim de la film. „Până la Unirea pe jos, de-acolo luați și voi pe 12 până la capăt”, mă îndrumă el. Like! Zis și făcut, share-uiesc discret cu Deciu informația primită și ne calmăm. Stabilim în gura mare că ne vedem „acolo” după film, fără ca frumoasele să audă cuvântul „gară”, noi eram bucureșteni, ce naiba, doar fuseserăm deja instruiți să spunem fetelor că locuim pe Calea Victoriei și suntem vecini. Ca o paranteză, după niște ani buni, chiar pe Victoriei urma să-mi stabilesc domiciliul din buletin. Soarta, poate am atras asta, cine știe? Așadar urmăm indicațiile despre ultimul rând, vedem filmul pe bucățele, neînțelegând nimic din el, fiindcă ne ardea de film cum îi arde unui șoșolonc să mănânce ceapraz cu crăci. Deciu și fata într-un capăt al rândului, eu cu miniona în celălalt. Like! Una peste alta, fără a intra în detalii, fiindcă mai citesc și minorii, apare „The end” pe ecran, se aprinde lumina în sală și ne îndreptăm spre ieșire, fericiți fleașcă de aventura noastră. Cer fetei numărul de telefon, mi-l scrie pe un bilețel, (6 cifre magice, Wow!), mi-l cere și ea pe al meu, eu evident că „nu pot fi sunat că am cuplaj care vorbește tot timpul și nu mă poate suna nimeni, plus că locuiesc cu părinții”, vrăjeala ține, sau cel puțin așa cred eu, cert este că într-un final le conducem pe fete până la troleibuz și ne despărțim cu greu, printre promisiunile revederii cât mai degrabă cu putință, dorul fiind, nu-i așa, nețărmurit. „Îți dau încă un bilețel, să nu-l citești decât după ce mă urc în troleibuz!”, îmi zice miniona. „Promit!”, zic, încântat nevoie mare, așezându-l atent în buzunar lângă celălat cu numărul ei de telefon. Pleacă fetele, se urcă una în 84, una în 93 și rămânem ca doi plouați în fața statuilor de la Universitate. Nu știam pe-atunci să „batem Cuba”, am fi făcut-o cu siguranță. Tot ce știu e că ne-am lăudat între noi, care mai de care, cu realizările noastre de pe ultimul rând de la balcon, cu ce de Love ne-am dat, presimțind cât share vom da la noi în sat după aventura asta și imaginându-ne câte like-uri vom primi de la colegi, grăbindu-ne totuși spre Unirea, să-l luăm pe 12 spre gară cât mai rapid ca să prindem trenul de noapte spre „Calea Victoriei”, după cum spusesem fetelor. Cu gândul că ulița noastră prăfuită s-ar putea numi cândva „Ulița Victoriei”, bodogănind tot timpul și zdruncinându-ne mai bine de trei sferturi de oră în tramvaiul învechit, am ajuns la gară cu aproape o oră înainte de sosirea trenului. Și dă-i povești, vrăjeli și temeri în legătură cu ce vom găsi acasă și ce block ne vom lua pentru ziua de azi, o zi care a început cum v-am povestit în prima parte, aici: https://samcezar.wordpress.com/2020/12/19/facebook-in-1978/ . Pe rând, apar și ceilalți doi consăteni care le conduseseră pe fete până aproape de locuințele lor și iată cum echipa completă se așează gălăgioasă într-un compartiment friguros… Și dă-i cu poveștile… Și dă-i cu laudele, până am coborât în halta noastră veche și parcă uitată de lume… Și dă-i cu înflorituri care mai de care mai zbanghii și mai științifico-fantastice… Și dă-i cu mersul pe jos în miez de noapte… Rămâne, pe rând, fiecare dintre noi la casa lui, eu mai având ceva de mers până în capul satului, grăbind pasul și începând să realizez dimensiunea dezastrului în care urma să intru… Unlike! Unfollow, ce-o fi o fi… Îmi amintesc de cel de-al doilea bilețel primit de care uitasem cu totul, dar n-am cum să-l citesc, e beznă pe ulița pustie. „Îl citesc acasă, la lumină!”, mi-am zis, când mai aveam câțiva pași până la poartă și mă gândeam cum să intru să nu-i trezesc pe părinți. În fața porții însă, am rămas stană de piatră. Camera „bună”, aia „de la drum” se scălda toată într-o lumină ireală pentru ora aia… În loc să mă bucur că am lumină să citesc bilețelul, eu am încremenit. Cineva mă aștepta cu un block cât o zi de post. Sau cât toate zilele. Sau cât toată vacanța care mai rămăsese… Unlike…
P.S. Păstrez și astăzi bilețelul pe care vi-l arăt și vouă. Naiba știe ce-o fi vrut să spună fata, ideea e că de câte ori am încercat s-o sun auzeam mereu „Acest număr nu este alocat”… Dislike…
THE END

SĂ FIM UNIȚI!

😂😂😂 S-a eliminat din trupurile noastre patriotismul de-ntâi decembrie. Ne-a trecut cu zeamă de varză. După ce am postat harta și steagul României de zeci de ori prin toate ungherele internetului, a doua zi am uitat tot și ne-am reîntors la gif-urile și omuleții noștri care ne râd în nas sau ne iau în brațe. Acum, de 24 ianuarie, suntem din nou patrioți și arătăm asta tuturor celor care ne vizitează paginile, să afle planeta cum ne-am unit noi. Deja s-a aflat și-n Tuvalu și-n Madeira cât de răsfirați am fost noi și cât de uniți suntem acum. De fapt, nu știm cu cine ne-am unit, nu știm amănunte despre unire, habar n-avem ce s-a întâmplat în seara premergătoare unirii, dar dacă am găsit meme-uri și poze colorate cu ea, cu unirea, de ce să nu le postăm și noi? E mai simplu așa decât să scriem câteva cuvinte utile generației Pro și celor ce vor veni după ei. Să se descurce! Și noi ne-am descurcat, nu? Dacă în 1859 ar fi existat Twitter, am fi rămas neuniți și împrăștiați. Așa cum de Crăciun ne amintim brusc că trebuie „să fim mai buni”, de „Unire” anunțăm pe toată lumea că trebuie să fim uniți. Oricum de mâine vom uita cine ne-a unit, când și cu cine. Și evident, ne vom întoarce la fluturași, pisici și căței, la omuleții noștri mișcători fără de care existența noastră „internautică” ar fi o sahară uscată. Ne vom reaminti din nou la cealaltă unire, fiindcă, ce să vezi, cică sunt două uniri, una mai mică și una mai mare. Una intermediară ne-ar trebui, o unire a celor doi neuroni pe care îi avem, pentru a-i face să fie funcționali. Doi neuroni divorțați nu valorează nici cât un gif cu un cocoș care latră, nici măcar cât un live de o oră al personajului imaginar Șoșoacă. Să fim uniți, în cuget și-n simțiri, măcar astăzi! 😂😂😂

UN MITIC TAXEAZĂ!

N-aveam cum să ratez „40 de întrebări”. Invitatul de astăzi, Dan Negru, care mi s-a părut că a venit la emisiune special ca să dărâme în cap o audiență a unui post TV concurent. N-a reușit, dar tind să cred că asta și-a propus când a primit invitația. Și mai cred că, pe lângă nivelul propriu cu care își duce în spate revelioanele, nivel pe care nu-l poate ridica mai mult de cât este acum, cineva l-a mai și sfătuit ce să spună și mai ales ce să nu cumva să spună la canalul turcesc. Din start, am văzut un prezentator TV în postura de invitat, îmbrăcat în blugi, de parcă era invitat la Capatos. Clar, am zis, va fi show. Când ești anunțat de formatul emisiunii și ți se spune despre conținutul ei, te supui sau refuzi invitația. E simplu. Omul nostru a început încă înainte de prima întrebare să se învârtă cu
scaunul și să sară călare pe cana cu apă, ceai sau ce-o fi fost în ea. Moderatorul i se adresează politicos cu „dumneavoastră”, invitatul răspunde cu „Tu vorbești serios?” Mi s-a părut lipsă de respect. Punct. Nu contează dacă îl cunoști personal pe moderator, îi spui „tu” în afara platoului, în timpul emisiunii însă, încerci să fii civilizat. Asta dacă ești și dacă poți măcar să te prefaci. Măcar de dragul audienței pe care, repet, am fost convins că Dan Negru a vrut cu tot dinadinsul s-o ducă în jos. Invitatul a divagat tot timpul, dând citate din tot ce-și mai aducea aminte, fără legătură cu întrebarea, nesocotind timpul alocat fiecărui răspuns, depășindu-l de multe ori nepermis de mult. Impolitețe maximă, așa mi s-a părut. Cred că a zis de peste 40 de ori „Habar n-am”, „Nu știu” și „De unde vrei să știu” în această emisiune, bâțâindu-se cu scaunul, dând din ochi și din sprâncene absolut dizgrațios, căutând din priviri camera care să-i focalizeze ceasul de la mână pe care îl afișa în mod mai mult decât evident, încrucișându-și mâinile. Mi s-au părut a fi niște gesturi de școlar neajuns încă la pubertate. Era un ceas scump, într-adevăr, dar nu era vreun Rolex. Eu port unul din ăsta dar nu l-am postat pe facebook să-l vadă lumea. Și da, eu m-aș putea lăuda cu el, eu nu sunt persoană publică, nici invitat în vreo emisiune, unde clar, nu l-aș arăta lumii. Deja de la a zecea întrebare, Denise nu mai era în apele ei dar a încercat și a reușit să facă față energiei dezmățate din fața sa. Un moment penibil a fost cel în care invitatul povestește lumii cum se cunoaște cu lumea bună, cu marii oameni ai planetei, cum era el în birou cu ei, în străinătate, vorbind despre bani, repet, fără vreo legătură cu întrebarea adresată. Deja Denise fierbea. Dar sângele i-a dat în clocot când Negru și-a permis să-l sune în direct pe Florin Piersic să vadă poporul ce numere de telefon are el în agendă. Piersic era la masă, s-a și înecat cu mâncarea în direct și urma probabil să țină un discurs specific de 10-15 minute, începuse deja să povestească despre Beligan și despre publicul care apreciază sau nu un succes, dar moderatorul a reușit să iasă din acest clinci întins parșivește de invitat, pur și simplu scuzându-se elegant, salutându-l pe Florin Piersic și retezând brusc o convorbire care s-ar fi întins, cu siguranță, cât ar fi ținut bateria telefonului. Urmează alte întrebări la care cel în blugi răspunde cu „Habar n-am”, apoi pune din nou mâna pe telefon și îl sună pe un fost colaborator de-al lui din vechime de care nu mai știe nimeni nimic, asta doar să demonstreze lumii că au rămas prieteni. Astea sunt copilării și după părerea mea, fiind la o televiziune, chiar mârlănii. Am înțeles, singur a recunoscut că nu a putut niciodată să se acomodeze cu capitala, nu s-a „integrat” în acest vibe din București, dar buna creștere te îndeamnă și te obligă să te supui unor rigori, termene și regulamente de bun simț când cineva te invită în casa lui. Nu încerci să-l faci de râs pe cel care ți-a deschis ușa casei, cu tentative de glume ferentariste gen „îmi țin nevasta închisă în dulap”, iar la întrebarea cu numărul 15, pur și simplu să glumești pe seama fiicei tale pe care „o bagi tot în acel dulap în care stă și soția”. Dealtfel se pare că i-a plăcut cum i-a ieșit pe gură formularea cu dulapul, fiindcă a repetat-o până la saturație, de parcă ar fi vrut ca telespectatorii să fugă din fața televizoarelor sau să schimbe canalul. S-a văzut pe fața Denisei că i s-au rupt efectiv țâțânile când cel în blugi s-a ridicat pur și simplu de la masă, s-a dus peste ea, a încolăcit-o cu ambele mâini explicând el cum făcea pe timpuri cu publicul invitat și cu distinșii concurenți. Foc și pară, moderatorul a trecut și peste asta, arătându-i sec scaunul din fața ei, unde e de fapt locul invitatului. Fără să țină cont de regulamentul despre care fusese anunțat, de formatul emisiunii, de întrebările adresate sau de minutele alocate răspunsurilor, divagând tot timpul la personalități din care cita și aducând mereu în discuție dulapul din casă în care cineva stă mereu pitit, Dan Negru și-a dat astăzi pe față arama, caracterul și micimea. Prezentatorul TV Dan Negru este bun pe felia lui de public de la televiziunea unde prestează. Omul Dan Negru în schimb a dat dovadă de neconcordanță cu Bucureștiul, asta ca să fiu mai mult decât elegant în exprimare. Ne amintim de alți invitați și fără să vrem, încercăm să facem o comparație. Nu ne iese. Silviu Prigoană, Irinel Columbeanu, Ilie Năstase, Viorel Cataramă, Gică Popescu, Teo Trandafir, Dan Bittman sau Ana-Maria Prodan, au fost deasemenea invitați în exact această emisiune și s-au dovedit a fi absolut altceva. Ca să nu mai aduc în discuție pe Elena Udrea, Viorica Dăncilă, Victor Ponta sau pe Adrian Năstase. Nu de politicienii respectivi vorbim aici, ci de oamenii din spatele acestui statut. Nu există vreun termen de comparație între ei și invitatul de astăzi, din niciun punct de vedere. În primul rând eleganța și-a spus cuvântul, invitații de până acum nefăcând rabat de la niciun detaliu în ceea ce privește aspectul exterior îngrijit. Pe înțelesul tuturor, nu vii în blugi și tricou, cu lanțul galben la vedere la gât, la Denis Rifai în emisiune. Și cu asta am spus totul. Mi-am dat seama că mulți n-au priceput sau sesizat astfel de „delicatețuri”, când am citit niște comentarii laudative la adresa lui Dan Negru pe motiv că omul a fost „popular, energic și relaxat” și deasemenea unele comentarii negative la adresa moderatorului care a fost „rigid și prea strict cu invitatul”. Emisiunea în sine este rigidă și strictă, fapt care se pare că nu a fost înțeles nici în ziua de azi de către unii fani și telespectatori care, prin postările lor, mi s-au părut a fi necăjiți de faptul că idolul lor nu e „mai des pe sticlă”. Pentru alții, faptul că îl văd doar în noaptea dintre ani e o binecuvântare. L-am văzut în această emisiune, astăzi, unde el se credea moderator iar Denise parcă ar fi fost invitata lui și sperăm să-l mai vedem abia la revelionul 2022. Până atunci, poate se va „acomoda” cu bunele maniere bucureștene, cu eleganța, cu bunul simț și cu o ordine logică în gânduri și comportament. Bomboana de pe colivă sau cireașa de pe tort a venit la finalul emisiunii, când omul în blugi a încercat să „bată cuba” cu Denise, de parcă s-ar fi aflat pe maidan. Mie asta mi s-a părut o mitocănie fără margini. Evident, Denise n-a marșat pe ideea asta golănească și l-a refuzat, elegant. A dat însă mâna cu el, protocolar, așa cum îi stă bine unui moderator care se respectă. „Miticii” de care făcea omul în blugi vorbire nu gustă astfel de deraieri, apreciază eleganța și taxează drastic orice ieșire în decor. Dacă nu se va „integra”, el poate fi invitat oricând la Măruță sau la emisiuni de can-can, unde se poate plia perfect pe formatul emisiunii și unde se poate potrivi și cu moderatorul și cu decorul. Chiar și cu subiectele emisiunilor de acolo. La Denise nu s-a potrivit. Nu! De 40 de ori, nu!
Cel puțin așa cred eu, nu știu dacă e bine. „Habar n-am!”

NU FI DANDANAC!

De curând am postat într-un grup o parte din acest articol de pe blog: https://samcezar.wordpress.com/2020/11/30/agramaiot-cu-trei-i/ Am primit aproape 700 de emoticoane de-alde like și love și s-au adunat peste 200 de comentarii, toate frumoase și laudative la adresa autorului. M-am simțit mândru de articolul meu care îndemna la scrierea corectă în limba română. Da, apăr limba română! Evident au fost și câțiva hateri. Mă așteptam la asta, chiar m-am minunat că nu sunt mai mulți. Așa mi-a venit ideea să scriu un text despre acești hateri. La ei, la modul general, nu la exemplul personal de mai sus vreau să mă refer aici. De ce e nevoie de hate? E un lucru bun să faci asta? Cum percepem și cum ne raportăm la acești inși ascunși în spatele unui monitor, care fie au identități false, fie ascunse, fie au profil real și „șkoala veți” la descriere? Ne fac ei bine prin ceea ce fac sau ne strică ziua? Ne enervăm când citim ponoasele lor sau zâmbim? Le ștergem comentariile sau îi măscărim? Îi lăsăm în pace sau le dăm like să se simtă și ei bine? Sau pur și simplu îi ignorăm? Fiindcă orice ai scrie și orice ai comenta, ei te contrazic din start. Pe deasupra îți mai dau și lecții de comportament și de scris. Mai mult decât atât, unii îți spun pur și simplu că nu e textul tău, că l-ai furat, că altcineva l-a scris, iar tu, un hoț nemernic, nu ai precizat sursa special ca să-ți iei laurii de scriitor/învingător, să-i pui pe căpățână și să fugi cu ei pe bulevard. Eventual să postezi și un selfie cu ei pe țeastă. Tu, care știi că ai scris cu mâna ta acel articol, ce faci? Cum reacționezi când afli că ești făcut hoț de texte? Ce faci? Încerci să-i aduci haterului argumente? N-ai șanse, el știe tot. El știe că nu ai scris tu. Știe și cine-a scris de fapt, dar nu vrea să spună. Sâc! Râzi la comentariul lui? Ești mâncat, urmează un nou val de salivă de pangolin înaripat care te va inunda. Dacă taci, el continuă, doar ca să te ațâțe. Chiar dacă textul tău e perfect, un hater va găsi oricum o chichiță să-ți zică ceva, îți va spune că ai virgule lipsă, ai puncte puse aiurea sau nu ai scris „mănăstire” cu majusculă, fiindcă, nu-i așa, clădirea aia e a Lui, a Domnului. Ceva negativ va găsi oricum. Evident, comentariul lui va fi greșit din punct de vedere gramatical, e logic. Nu e normal pentru el ca să te laude atâta lume, chestia asta îl deranjează rău de tot pe hater. El nu poate aduna mai mult de 20 de cuvinte, nu le poate pune grămadă ca să iasă un text „citibil”, iar cei ce pot face asta nu sunt pe placul lui. Ce poate el să facă este doar să contrazică întotdeauna, evident fără argumente. Dacă ar avea vreun argument, nu s-ar mai numi hate, ar fi polemică. Într-o polemică se poate dezvolta subiectul cu concretizări. Polemica este întotdeauna binevenită, așa apar idei novatoare și așa se dau cele mai bune sfaturi. Termenul „hateri” sună cam pompos, în opinia mea. Eu sunt mai de la talpa țării, mai din topor(ișcă) și îi numesc „dandanaci” în scrierile mele. Adică entități vii care fac larmă și mare tămbălău, fără rost, produc zarvă și încearcă să te bage în bucluc, fără vreun motiv anume. I-am făcut substantiv comun, un dandanac, doi dandanaci. Istoria literară mă va pedepsi pentru licența asta mai mult decât poetică sau va introduce oficial termenul în dicționare. Vom trăi și vom vedea. Știm cu toții că ura asta viscerală se cultivă și se exprimă foarte ușor când stai pitit la adăpostul unei tastaturi, deci te poți aștepta la orice când scrii ceva care place publicului. Dandanacii încearcă să te umilească fără să aibă un real motiv. Pur și simplu așa simt ei că trebuie să facă. Mi se pare ceva normal ca oamenii să aibă gânduri și idei diferite, e perfect. La fel de normal mi se pare să dezbatem public orice subiect. Dar asta înseamnă comunicare și schimb de informații, iar dandanacul nu poate duce atât. Îl depășesc astfel de acțiuni. Chiar dacă n-are ce să comenteze la textul tău, ceva tot găsește el. Textul e prea lung, iar mediocritatea lui e vizibilă de pe Marte. Cine mă cunoaște știe că eu scriu mult, texte lungi, special ca să nu citească toți. Puțini ajung cu cititul până la ultima frază. Din cauza asta, doar lor mă adresez în scrierile mele. Timpul e prețios pentru mulți, lenea e mare și lumea în general nu are timp să citească mai mult de trei fraze. Nu pentru ei scriu. La fel fac și dandanacii, citesc primele patru rânduri și trag concluzii instantaneu. Specialiștii spun că sunt mai multe feluri și genuri de dandanaci din ăștia, „manipulatorul”, „atoateștiutorul”, „afectatul”, în total cică ar fi vreo șapte categorii. Eu nu mă iau după ei, eu îi bag pe toți în aceeași oală decretând sec că un dandanac scoate orice din context doar ca să spună ceva negativ, împotriva ta adică, el le știe pe toate fiind cartea de căpătâi a literaturii române și încearcă să-ți întoarcă textele pe toate fețele doar pentru a te contrazice. Orice ai scrie, chiar și o glumă, dandanacul face mare caz din ea și o transformă într-o imensă controversă, fără ca măcar să înțeleagă poanta glumei. Și ceea ce e și mai grav, dandanacii încearcă să-i întoarcă pe ceilalți împotriva ta. De multe ori chiar reușesc. De multe ori, ei înjură sau jignesc. Șofer de camion, strungar la IMGB, învățător la țară, nu contează. El, de profesie hater, e zeul literaturii, zeița limbii române și nimeni nu-l poate contrazice. Dacă-i arăți două licențe și-un doctorat, îi curg mucii până la șliț și merge crăcănat în următoarele trei luni, ținându-se cu mâna de ficat. Însă per total, nu contează astea pentru dandanac, îți va spune senin că un maldăr de hârtii nu valorează nimic dacă n-ai experiența vieții. El stă „an față pe avari”, este angajat la „unde vreau io” și se distrează „undemi doresc kami permit”. Dar se crede Wikipedia tuturor articolelor, textelor sau comentariilor, iar pe tine te va considera un ratat și va continua să împroaște cu noroi pe oricine îi va apărea în cale cu un text scris. Am ajuns la concluzia că cea mai bună soluție e să-i ignori. Nici măcar să nu-i bagi în seamă. Asta îi doare. Rău. Cum adică, nu iei în seamă ce scrie el? Nu bagi tu la cap ce ți-a spus atotștiutorul, adicătelea că ești degeaba pe pământ? Vai, nu se poate! Bref. Ignoranța ustură tare și nu există cremă sau pilulă s-o vindece”. Ca să nu avem vorbe la cununie și nici cununiile legate la pomană, anunț că dacă vreun dandanac ajunge cu cititul până aici, deși mă îndoiesc, e bine să știe că textul ăsta e așezat între niște frumoase ghilimele, fiindcă e un citat. Sursa textului este aici, cu autor cu tot: https://samcezar.wordpress.com/2021/01/07/nu-fi-dandanac/ După ce va da click pe acest link, ca să vadă ochiul lui de vultur cine e autorul real și-și va otrăvi sufletul simțind că e dandanac, va înjura de trei ori în sanscrită veche și va comenta oricum ceva negativ, de exemplu că textul e prea lung, nu are „aliniate”, e scris „de-a valma” și nu are „un fir logic”. Nu râdeți, am auzit-o și pe asta! În dicționare, haterul este considerat „o persoană care nu se poate bucura de succesul alteia, astfel încât devine un scop pentru ea expunerea defectelor persoanei de succes”. Prin USA circulă o „emblemă” pentru haterii-dandanaci. „Having Anger To Everyone Reaching Success”. Kanieț!

FACEBOOK ÎN 1978 (Cap. 3)

„Bă, zice Deciu, cu mâna dreaptă în formă de Like, ce-o fi, o fi, haideți s-o facem și pe-asta! O să avem ce povesti luni de zile acolo la noi la țară! Ăia de la noi nici n-au auzit de Cicimișgiu ăla sau cum dracu` i-o spune. Vă băgați la un risc?” Despre parcul ăsta v-am povestit în capitolul 1, adică aici: https://samcezar.wordpress.com/2020/12/19/facebook-in-1978/ Liniște. Ne gândeam ce ne-or face babacii când se vor pomeni cu noi acasă la 2 noaptea. „Și ai noștri?” – am încercat eu un gând rostit în șoaptă. „Ce-or să ne facă până la urmă? O să ne luăm un block și gata. Dar noi ne alegem cu distracția!”, comentează Dolț. Zis și făcut. Ne riscăm pieile și o luăm agale spre bulevardul „ăla cu cinematografe” pe care Cadela îl știa pe de rost, privind uimiți în toate părțile vitrinele și clădirile care pentru mine reprezentau ceva nou, ca-n filme. Doar că erau color, nu ca la televizor, necolorate. Fete frumoase pe toate părțile, nici nu știam în ce parte să mă uit mai întâi. Împărțeam love și like în toate direcțiile. Mi se încălecau ochii scrutând zările pline de fustițe, gândind ce bine am făcut când am adăugat în friends list asemenea băieți de băieți. Cu mirări și umiri multiple, iată-ne la Romarta Copiilor, de unde începea la vale raiul pe care doream să-l străpungem din temelii. Primul cinema, prima stupoare. „O floare și doi grădinari”, film indian, două serii. Cică și prețul e dublu, adică de două ori câte șase lei. Că sanchi durează două ore și ceva și cică merită fiecare bănuț. Niște băieți interesanți ne dau târcoale cu vorbe prietenești gen „Vreți bilete? 25! Nu mai au la casă!”. „Bă, ne lași, ce bilete? Cum 25 de lei dacă la casă costă 12?”. Așa o fi, dar la casă nu mai au, nu puteți intra!”. Nu, mulțumim, fac eu pe elegantul și trec mai departe. „Ai naibii speculanți, miliția ce păzește?, îngăima corectul din mine. Unlike, kick, ban, unfriend! Paranteză. Peste numai doi ani, aveam să fac echipă cu acești băieți descurcăreți, astfel aflând și eu ce înseamnă să te ferești de miliție și să ajungi în fiecare seară acasă cu 7-800 de lei în buzunar, iar sâmbăta și duminica mai ales, cu 1000-1200 de lei. Asta după ce casiera care ne dădea biletele își încasa partea ei. Pentru anii `81, banii ăștia chiar însemnau ceva! Cum spuneam, am luat toate cinematografele la rând până în vale când am dat de intrarea în vestitul parc unde scria „Bine ați venit în parcul Cișmigiu!”. Aha, deci ăsta e numele corect. Ne-am scris în Notes, să nu mai uităm. O clădire imensă se înălța pe partea cealaltă a bulevardului la care mă uitam ca șoșoloanca la cremalieră. „Asta e primăria capitalei, mă lămurește Tudorică, vezi că-ți rupi gâtul!” Wow! Repede un Ador! Și ca o altă paranteză, după mulți ani, în acea clădire urma să am un loc de muncă numit astăzi job și să-mi petrec un teanc de viață între acei pereți gri și deloc primitori. Dăm câteva rotocoale slash ture prin parc, încă cu gândul la ce-o să pățesc la noapte acasă și la metroul de care v-am povestit în capitolul doi, adică aici: https://samcezar.wordpress.com/2020/12/23/facebook-in-1978-2/ Mă minunez la scară maximă de foișorul central plin cu porumbei în care, conform spuselor lui Cadela, vara cântă o formație a armatei, numită fanfară militară, încântându-i pe trecători. Bâtrânei pensionari pe toate băncile, bărcuțe pe lac și fete care mai de care mai atrăgătoare. Mijea de seară dar parcul era plin de viață, iar la terasa din mijlocul parcului „La Buturugă”, nu mai găseai loc la nicio masă. Doi de Like și-un Love. Share masiv, cum zic feisbucăriștii de azi. „Putem să ne așezăm?” zice sigur pe el Dolț unor fete cam de vârsta noastră sau poate ceva mai mici, extrem de frumoase, dar care păreau atât de sfioase și fragile încât aveai impresia că dacă ridici tonul la ele, se vor dezintegra. „Da, cum să nu, luați loc. Dar n-o să încăpeți toți!”, ne străpung cu privirile pe fiecare în parte cele două fetișcane. Două perechi de ochi superbi, două ființe slăbuțe, de lângă care nu-ți mai venea să te dezlipești în următoarele două vieți. Ador, Love, Follow. Partea a patra și ultima, aici: https://samcezar.wordpress.com/2021/01/27/5592/

💝💖💝 AJUN CU TINE 💝💖💝

💝
Ajun de Crăciun, cu miros de silfidă
Privesc noaptea-n lună și-s efemeridă,
Miros a coniac, dilie licoare
Văd viața-mi pe geam, așteptarea mă doare…
💝
Miroase în casa-mi a măr și-alte cele,
A îngeri în zbor, cozonac, draci și iele
Din sufletu-mi palid eman numai roșu
Când stau să-l aștept an de an, iar pe moșu`…
💝
Am ușa-mi deschisă, să intre toți renii
Și muzică bună, cum au orășenii…
Doar hai, frate-odată! Te-aștept în nămeți.
Ți-e frică de iarnă? Ți-e teamă că-ngheți?
💝
Și vântu-i dogoare și soarele-i frig
Privesc luna-n zare și-mi vine să strig…
Din spate m-apucă miros cafeniu
De pere sau struguri… nici eu nu mai știu…
💝
Brăduțu-mi exultă și stelele trec
Înfig ochii-n ceață și fin mă aplec
Să-ți vad silueta, vreun sac sau vreun coș
M-aștept să văd renul călare pe moș…
💝
Adorm în miros de gutui coapte-n jar…
La Tine mă rog și azi, iar, Doamne, iar…
Și cad în miresme, total istovit
Urând tuturor… un Crăciun fericit!
💝

COLIND DE BUCUREȘTI

💖💖💖
Te colind, oraș aflat în viață,
De Crăciun, în spirit omenesc…
Te colind, albastru ca de gheață
Și voios particule-ți șoptesc…
💖💖💖
Văd Magheru-n orice altă stradă,
Simt orașul ăsta și-ntr-un nor…
Te colind verzui ca toți să vadă
Cât mi-ești drag și cât mă ții în dor…
💖💖💖
Simt abisu-ți gri ca o dugheană,
Văd aglomerația-ntr-un glob…
Din Unirii până la Romană
Îți simt mersul, suflul, bob cu bob…
💖💖💖
Te colind, oraș cu gânduri spuse,
Că-ți simt pulsul zilnic, ca-ntr-un vis…
Mi-amintesc de vremurile-apuse
Când ți se spunea Micul Paris…
💖💖💖
Un oraș ce pare să se culce,
Amintiri, imagini, mă cuprind…
De Crăciun, ca-ntr-o poveste dulce,
Dragă București, eu te colind!
💖💖💖

FACEBOOK ÎN 1978 (Cap. 2)

Am băgat moneda aia de un leu în aparatul ăla de la intrare care a înghițit-o instant și iată-ne pe peron așteptând trenul ăla plin cu oameni în care, conform spuselor lui Tudorică, trebuia să ne urcăm și noi. Mă gândeam câte trepte o avea, iar prin preajmă nu vedeam nicio scară pe care să ne cățărăm în măgăoaie. Și vine-un vânt întâi dinspre tunel, apoi un șuier și-o lumină, iar în final apare monstrul. Ca un șarpe lung și galben. Mi-au divorțat ochii când l-am văzut. Băi, și se oprește chiar în dreptul nostru și niște uși se deschid, dar altfel decât ușa noastră de la magazie. Cumva pe aceeași linie, nu știu să explic. Zic, mamăăă, chestia asta e ceva de pe altă lume, de fapt cred că nu există, doar eu o văd. Mă gândesc să nu trec de pe peron în aia până nu dau repede un check-in cu limba-n cerul gurii și-un share cu un emoticon din ăla mirat fleașcă. „Hai, urcați-vă!”, ne împing unii din spate. Unde să mă urc, frate, că am mers drept. Altă ciudățenie, mi-am zis, pășesc peste șanțul de 10 cm dintre peron și tren și cică să mă urc. Hmmm… Oau, în măgăoaie, ce să vezi, scaune! Pe unele stăteau oamenii, pe unele, nu. La un moment dat auzim o voce ca din cer care zice ceva de o stație și de un peron pe dreapta și ușile s-au închis așa cum erau când l-am văzut noi venind. A prins rapid o viteză destul de mare, cât să mă facă să prind și eu o țeavă de-aia în brațe căreia mi-am propus să nu-i mai dau drumul decât dacă se îndoaie sau sare pe geam. Un live pe facebook mergea acum, să vadă lumea de unde transmit eu în direct și în reluare, mai ceva ca Dan Diaconescu. N-aveam curaj nici să gândesc prea multe că eram deja ca minerii printr-un tunel negru și șuieratul ăla nu se potolea deloc. Era din tunel sau doar în urechile mele, n-am aflat nici azi. Știu doar că fața mea era un emoticon imens pe care încă facebook nu l-a creat. Ceva între skeleton face și chelia bendeacului, între „ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul!” și privirea Oanei Roman când vede spaghetti. Se face în curând lumină în jur, viteza se micșorează, apare un peron plin cu oameni curajoși, nu ca mine, iar într-un final care parcă nu mai venea, se deschid ușile pe o parte. Pe cealaltă parte, nu. Ne-am dat dracu`, gândesc, e defect pe dreapta trenul ăsta. Mi-am desprins cu greu mâna de pe țeava aia și am sărit șanțul. Like! Stai, că încă sunt sub pământ, îmi iau like-ul înapoi. Să mă văd afară întâi! Mă uitam în toate părțile să nu mă recunoască veun om să dea share alor mei că ăla eram. Mi-aș fi luat block pentru multă vreme. Tudorică cel umblat ne dă una cu „nt”. Cică putem să ne plimbăm mai mult așa fără să plătim, doar traversăm peronul și luăm măgăoaia în sens invers. Adică nu mai băgăm un leu, deci iată ce de bani economisim, putem considera că i-am câștigat. Auuuu, chiar e de like asta. Stai! Share location întâi. Îmi notez cu pixul nelipsit din buzunar, pe palmă „Universitate”, să știu măcar pe unde m-a dus viața. Facem noi vreo patru plimbări de-astea dus și întors, începuse să ne placă, eram deja șmecheri și vechi în meserie, nu ne mai țineam de țevile alea, eram „de-ai casei”, navetiști zi de zi încă din antichitate. Doar Sofocle era mai vechi decât noi. Deciu ne-a scos din feerie: „Băăă, să vedem cât e ceasul, să nu pierdem trenul de 8 și ceva spre casă că am pus-o, nu mai avem altul decât aproape de 12 noaptea!”. E patru ș-un sfert, măi copii, ne zice un domn bine care aude discuția noastră, dar părinții voștri știu de voi? „Ne-am pierdut de ei”, vine rapid replica, în timp ce o tăiam spre ieșire pe scări, din două în două. Aglomerație mare, gălăgie, sacoșe, tăgârțe, neatenție, cert e că m-am pierdut de ai mei și m-am pomenit singur într-un noian de lume necunoscută, fără pic de cunoștințe într-ale orașului. Pe unde să ies mai departe, mă întrebam. Singurul reper era un magazin mare pe lângă care intrasem în pământ spre măgăoaie. Mi-am activat GPS-ul mental și-am decretat. „Pe aici!” M-am luat după un cârd de oameni care păreau că vor să iasă și ei din pământ și iată-mă la lumina zilei după alte zeci de trepte care m-au cam obosit. Plus emoția de stilul spaimă că-s singur cuc pe-acolo. Și surpriză! Nu-i magazinul. Aoleu, ăștia au demolat ditamai magazinul cu 6 etaje între timp. Check in: Unirea. Îmi iau inima într-un singur dinte și întreb un nene unde e magazinul ăsta. Din mers, fără să mă privească îmi aruncă un „întoarce-te cu spatele” și-și vede de drum. Mă întorc și înțepenesc. Între mine și magazin apăruse un parc imens. Deci ăștia n-au demolat magazinul, doar l-au mutat în altă parte. Traversez parcul cu țintă spre magazin. Deja nu-mi mai plăcea aventura, voiam să fiu pe scăunelul meu de la poartă, pe ulița Țigăniei, desculț în praf, dând Like tuturor țațelor, chiar și haterilor de care v-am povestit în prima parte, aici: https://samcezar.wordpress.com/2020/12/19/facebook-in-1978/ M-am dus până lângă magazin, căutând din priviri fețe cunoscute care să mă salveze sau măcar pe prietenii, vecinii mei, partenerii de fugit la oraș. Nimic. Când apare panica, tot ce trebuie să faci e să te gândești ce fel de terapii îți sunt necesare. Una suportivă care să favorizeze copingul adaptativ, una orientată spre insight, conștientizare adică, vreo terapie temperamentală sau una cognitivă care să identifice modul distorsionat prin care te percepi pe tine însuți. Exact la teoriile astea mă gândeam eu atunci. Lol, Lmao, Lmfao, pe dracu`! Ce terapii, eu nu știam nici de capul meu și mă gândeam pe unde scot cămașa dacă nu-mi găsesc camarazii. Cine m-a pus să plec de-acasă, nu era mai bine cu Dolț și cu Marian Cap de Cal, în solar la Deciu la un poker pe chișai? Așa-mi trebuie, să vezi acum cât hate o să-mi iau. Sau poate Kick și Ban, ca pe mIRC… Băi, și îi văd moaca Deciului într-un târziu care mi s-a părut o viață de om, omul mă căuta cu privirea în toate direcțiile, la fel ca și ceilalți amici. Din zbor am prins un „unde naiba să te ia umbli, mă?” și m-am calmat ca după trei terapii încălecate, toate deodată, concomitente și în același timp. „Gata, hooo, suntem împreună, am vrut să văd parcul!”, am îngăimat și ca să nu-mi sară toți în cap am continuat. „Ce ziceți, mergem să vedem și parcul celălalt, Cicimgiu sau cum naiba-i spune, știți că ne-a zis Cadela de el, ăla cu bărci și fete frumoase? Și poate mergem la film cu fetele, cică-s niște cinematografe super pe-acolo. Ei, ce spuneți?” S-a făcut liniște deodată, au uitat băieții să mă mai certe și au căzut pe gânduri. „Și dacă pierdem trenul de 8 și 23, ce facem? Mai avem altul la 11 și 36, la miezul nopții”, zise Tudorică luând emoticonul de spaimă pe față… Și deodată vine decizia salvatoare, de două like-uri și-un ador care ne răcorește pe toți… Partea a treia, aici: https://samcezar.wordpress.com/2021/01/06/facebook-in-1978-cap-3/

PLANTERS

💖💖💖 Astă seară am avut un șoc. Am regăsit, după 25 de ani, pe marele și întinsul internet piesa de aproape 2 ore, jucată fără pauză, „Cafeneaua”. Vai de cei din sală cu probleme la prostată! O bufonadă amară, ce ne propune să cunoaştem povestea simplă a unei familii americane: Louise şi Wally Murdock la 30, 50 şi 80 de ani. O căsnicie fisurată şi în același timp consolidată de apariţia mult mai tinerei Janet. Protagoniştii spectacolului sunt Emilia Popescu, Dana Dogaru şi Horaţiu Mălăele. Am revăzut o comedie în care râsul capătă gustul sărat al lacrimilor, o piesă despre viață, iubire, trădare și singurătate. Actori excepționali, de înaltă clasă, într-o piesă regizată cu multă finețe profesională exact de Mălăele. Am revăzut acești titani ai scenei, după 25 de ani. Atunci, demult, primisem de ziua mea drept cadou un bilet la Bulandra la piesa asta. Ce m-a șocat și mai tare a fost faptul că spre finalul piesei, Emilia Popescu (Janet) spune că deține un apartament în New York și unul în Detroit. Am pus piesa pe pauză să-mi treacă șocul… Am încercat să-mi amintesc dacă atunci, de mult, am perceput orașele astea. Nu am putut să-mi amintesc dar sigur-sigur atunci am zis „Wow, orașe din America…” Cert este că mi s-a părut prea mare coincidența. Sau poate că nu e coincidență. Nimic nu e întâmplător în această lume, eu așa știu. După atâția ani pășesc prin Detroit și așa cum v-am mai spus și cum prietenii mei știu, vizităm cu mare drag New York de câte ori putem, de multe ori pe an. Coincidență să fie oare? Ce răvășită e viața și ce răsuciri peste umăr poate face ea cu omul… Beam aproape seară de seară cafea și bere fără alcool în „Planters” în Amzei, cu colegii de serviciu (nu mai scrieți „servici”, servici e ăla de pahare, căni și furculițe!), cu vecinii și prietenii, de prin anii 1999 și până în 2009. Pe peretele din interior, cum intrai, vedeai un panou imens pe care scria scria „American Bar”. Ne simțeam americani, cu mese, scenă și dansatoare pe masa de bar ca în filmele americane. Când aveam de gând să stăm mai mult acolo, ne puneam pălării pe cap, ne imaginam a fi Bobby și JR din Dallas… Ce vremuri! L-am vizitat în toate concediile. Acum câțiva ani a fost închis. Naiba știe de ce. Nu l-am mai găsit, fiind înlocuit cu altceva. Anul ăsta în octombrie adăpostea un soi de librărie… Poate râdeți, dar am simțit că am pierdut ceva din mine când nu l-am mai găsit acolo… Am postat pe facebook poze de prin 2003 îmbrăcat cu un hanorac cumpărat din Castani pe care scria mare Detroit. Mai aveam prin 2005 o geacă luată din Obor pe care scria mare Miami-Florida… Mi se părea că sunt alt om, știind că orașele astea sunt pe undeva „prin America”. Și astea tot coincidențe să fie, la fel ca aia cu piesa de teatru? Sau nu? Viața asta… 💖💖💖

2020 – 2021

💖💖💖 A nins și peisajul este superb. Citesc John Grisham și îmi șterg din memorie puținele lucruri care nu mi-au plăcut sau convenit în acest an, eliminând din juru-mi tot ce era negativ și pe toți cei ce emanau spre mine energie negativă, aducându-mi în preajmă persoane noi, pline de pozitivism și surâs. Astfel, înconjurat de zâmbete, încerc să-mi fac curaj pentru a începe, cu speranță, un An nou. Mă bucur să petrec revelionul cu familia și cu cei apropiați, într-un loc de vis, ca de obicei. Niciun an nu seamănă cu celălalt, așa cum nu ne scăldăm de două ori în aceeași zi în apele aceluiași râu. Viața merge înainte, cu bune și fără rele, nu „cu rele” cum spun filozofii. Încerc, de fiecare dată, în ultima parte a anului, să trec în revistă cele 365 de zile și să-mi pregătesc agenda pentru anul următor. 2020 a fost un an minunat cu realizări la care în alte condiții nici n-aș fi visat. Pandemia a fost un plus pentru mine. Nu spun niciodată „noul an să ne aducă…”. Noul an nu aduce nimănui nimic, noul an doar sosește și în noul an doar se întâmplă lucruri. Noi ne aducem ce reușim, ce și cât putem, ce și cât ne pricepem. Îmi doresc ca în noul an să fim și să simțim cel puțin la fel ca în acest an. Dacă Dumnezeu va voi mai mult, așa să fie, să fie primit! Iar vouă, celor ce citiți acum aici, vă doresc să nu vă pierdeti entuziasmul, să aveți zile frumoase de sărbătoare, cu cei dragi alături, un Crăciun ideal, să fiți sănătoși și tot ce vă doriți în noul an care e pe punctul de a sosi să vi se îndeplinească. 💖💖💖

„ELITE” GOALE, DE FUMURI PLINE

💖 💖 💖 Ce-am făcut noi, dragi români, în ăștia 30 și ceva de ani, (aproape 31) de la ciuruirea ceaușoiului? Vă spun eu, evident, fără a generaliza: ne-am furat căciulile singuri! Nu ne-am limitat la căciuli, am furat și o bucată de traversă ca să o vindem la fier vechi și acum ne plângem că facem cu trenul 10 ore în loc de 3, am furat componente din sistemul de irigații și apoi ne-am plâns că ne omoară seceta culturile, ne-am defrișat hectarele de pădure și apoi am țipat, ca din gură de șarpe, când casele ne-au luat-o la vale, ne-am păcălit la cântar clienții intrați la noi în magazin, apoi am dat din colț în colț că nu mai avem vânzare, ne-am vândut pământul ca să ne cumpărăm BMW apoi am jelit că n-avem ce mânca, ne-am aruncat gunoaiele în râuri, în lacuri, pe stradă, în parc, apoi am fost indignați că este mizerie, ne-am deschis firmă și ne-am bătut joc de angajați, apoi ne-am văitat că am dat faliment. Ne-am dus mereu în vizită la părinții și bunicii noștri cu mâna goală dar am avut pretenții ca tot ei să ne umple sarsanalele. Dar întotdeauna ne-am dat mari în fața tuturor cu ce „elite” suntem noi. Ne-am întâlnit cu prietenii pe care nu i-am văzut de când lumea sau cu oameni pe care nu i-am văzut niciodată, tot cu mâna goală, dar am avut pretenția, ați ghicit, ca tot ei să ne umple portbagajul cu ceva. Păi nu suntem elite, măi nene, suntem entități cu sânge care ar trebui să fie în tomberonul istoriei, nu pe străzi, în mall-uri sau cafenele. Asta ca să fiu elegant, să nu zic jartele vii, fiindcă nu-i așa, nu sună frumos și-mi iau hate. Entități cu sânge sună mai acătării. Să vă mai spun? Băăă, ne-am învățat copiii că necinstea și lipsa de respect ne fac „jmekeri” și plini de bani. Vrem educație? Păi de unde? Am uitat când reclamam profesorul că ne-a tras de urechi odraslele pentru că erau obraznice. Am uitat când ne-am mutat boracii la o altă școală, vezi-Doamne că aceea e mai „cu moț” deși nu era, ajungând astfel să ne ruinăm și copiii și școala. Dar am avut întotdeauna pretenții la o educație occidentală. Nu bem cafea de 3 lei de la automat, o bem pe terasă la mall cu 16 lei, să arătăm celor din jur cât de „sus” suntem noi pe scara socială. Dar nu suntem în stare să cumpărăm din librărie un pix de 2 lei și să-l facem cuiva cadou. Băăăi, gestul contează, nu valoarea cadoului! Avem fițe dar n-avem gesturi frumoase. Privim de sus pe toată lumea doar ca să nu vedem talpa societății pe care stăm de fapt. Avem înfumurări, dar sufletele ni-s goale. Suntem încrezuți nevoie mare dar faptele ne dau de gol. Suntem plini de noi, dar goi pe de-a-ntregul. Avem vederi de stânga, dar votăm dreapta. Vrem să ieșim din monotonia zdrențăroasă a politicii ultimilor zeci de ani, dar votăm USR și AUR. De-aia n-avem o țară ca afară! Pentru că ne doare la bască de legile în vigoare, de micile gesturi cu însemnătate imensă, de țara noastră pe care o înjurăm pe unde ne ducem, de autoritățile pe care le amenințăm cu telefonul și cu facebook, pentru că ne doare în dos de votul nostru și în flecul de la pantof de toți și de toate, chiar și de mamele și bunicile noastre, de copiii noștri și pentru că oricât am primi tot ni se pare prea puțin cât timp s-ar fi putut să primim pe de-a moaca mai mult. Ne milogim ca să primim orice gratis și ne văicărim ca să ni se umple traista, la fel de gratis. Am cerșit și cerut mereu, dar n-am dat nimic în schimb! Nici măcar un „bună ziua” îngrijitoarei care ne spală conștiincioasă zi de zi scara blocului! Când am pus noi ultima oară un pet în lada de gunoi? Chiar așa, când? Când am curățat ultima oară de pe stradă rahatul propriului câine? Ne mai amintim? Pe naiba… 💖 💖 💖

FACEBOOK ÎN 1978 (Cap. 1)

Bă, nu vă mai lăudați atâta pe Facebook că dați like, share, amin și partikip. Păi io dădeam like și dislike înainte să știți voi ce-i aia, zău așa, încă de acum vreo 42 de ani. Acolo la mine la țară, în fundul țării, pe ulița Țigăniei, cum se numea, aveam la poartă un scăunel. De acolo intram pe pagina mea de Facebook în fiecare seară. Priveam în stânga spre cimitir și în dreapta spre poteca aia care nu ducea nicăieri. Adică navigam pe netul meu, auziți? Al meu, nu al altcuiva care cică mă urmărește astăzi ca să-mi fure datele. Ce date, bă? Am 27.500 de poze pe feisbucul ăsta care nu e al meu și nu mi-a furat nimeni nimic. Și cum stăteam eu acolo rupturos și desculț, deschideam news feed și navigam cu privirea spre toate știrile care puteau apărea din senin. Când trecea Deciu cu vaca spre casă, trosc, un like și eventual câteva comment-uri despre cum să ne întâlnim mai pe seară la el în solar s-o punem de-un poker pe chișai. Chișai însemna mărunțiș de metal, de-alde 25 de bani până la aia de 5 lei de aluminiu care ne mânjea cu negru pe mâini. Pokerul cu bancnote era la alt nivel, era Liga Campionilor, acolo nu era de nasul nostru. Venea spre casă ăla al lu` Cicei dinspre cimitir, zdrang un comment, maximum două, gen „ke faki, bro? Când mergem la oraș?” Trecea țața Chiva pâș, pâș, așa cât o țineau șalele, pac, un like și ei. Jean al lu` țața Paraschiva era un hater de felul lui, nu ți-ar fi dat un like nici să-l pici cu ceară, făcuse armata pe nava ceaușescului la Giurgiu și nu mai ajungeai la nasul lui nici cu scara de pompieri. Era mai mare decât noi și ne privea ca Real Madrid pe cei de la Avântul Urlați. Era el îmbârligat cu câțiva de teapa lui și își dădeau comment-uri între ei și chiar events, am observat eu. Cel mai des, ăsta dădea share la toate bârfele din cătunul nostru, nu putea cineva să comenteze ceva că el share-uia la toată lumea. Trăsesem cu urechea pe forumurile ăstora mai mari că undeva în București e o uliță mai mare de-i zice Lipani, Lipcani, Lipscani, sau cam așa ceva și cât de tare e să te plimbi pe acolo cu teniși noi în picioare. Event-urile lor mă bulversau și mă făceau să devin mohorât. De unde bani de teniși noi și atâția bani de tren să ajungi pe Lipcani aia sau cum i-o zice. Dădeam dislike și mă delogam intrând necăjit în curte și trântind după mine poarta care stătea să cadă. Eram off până a doua zi. În altă zi trecea cu o bicicletă Tohan, ăla al lui Geană. Ai mei îi dădeau dislike întotdeauna, că ziceau că mă învață numai prostii. Mă sfătuiau să-l scot din lista de friends dar eu îl tot țineam ca să-i citesc comment-urile despre discoteca din sat și despre ce mag tare de tot are el. Maimac sau Maiac, parcă așa și-l lăuda. Plus că-i admiram mereu țoacla cu portbagaj în față în care-și căra mereu o tăgârță goală. Băi, și câteodată apărea Dolț pe uliță, ăsta era în grațiile alor mei fiindcă nu știau prea multe despre el și vedeau că avem comment-uri frumoase și calme. Altă dată Petruș din țigănie mă învăța cum să umblu la folderul „find people” și frati-su, Cadela, fiind mai mare îmi umplea rubrica de comment-uri cu povești de-ale lui din București de la cinematografe unde mereu dădea like-uri unor fete frumoase, rupte din soare, după spusele lui. Băi, mă gândeam mirat, ce-i fi în orașul ăla atât de frumos de comentează toți pe toate forumurile? M-am hotărât să dau search pe Google la nea Ciombe, poștașul, el era om umblat și ce spunea el era constituție pentru tot cătunul. Și-mi apare de la el că e adevărat, că în București e un bulevard plin cu cinematografe și un parc, parcă Cicilimigiu sau cam așa ceva i-a zis, unde dai „find people” după o fată și imediat găsești o parteneră de film. Măi, să fie! Am devenit brusc curios și interesat, așa că m-am hotărât să țin pagina deschisă câteva zile la rând, să aflu the news în feed. Băi, și într-o zi apare pe news activity pe uliță Tudorică milițianul căruia îi ziceam așa findcă taică-su era șeful de post. Ăsta era de-o seamă cu noi dar avea facebook de mai mult timp și m-a învățat cum să fac un grup în care să adaug pe ăla, pe ălălalt și cu grupul în spinare să plecăm la București să vedem cu ochii noștri ce e aia. Eram un mare follower de-al lui, așa că l-am ascultat și așa am făcut, cu riscul de a ne lua toți dislike de la babaci, sau mai rău, să ne dea block încuindu-ne poarta și astfel stăteam off toată vara și era vai de vacanța noastră. Dar după zeci de comment-uri am stabilit că merită efortul și riscul. Zis și făcut, într-o zi cu soare am luat-o cătinel tot grupul ăsta spre gară, doi kilometri pe jos, trecând prin fața tuturor babelor din sătuc care aveau la porți toate paginile de facebook deschise și ne-au observat că suntem online, deci a trebuit să edităm rapid o poză zâmbitoare la profil, o copertă cu o față senină și să comentăm zeci de „Bună ziua” tot drumul, că altminteri era jale, luam niște unfollow de nu ne vedeam. Aveau mămăile o viteză de net de neimaginat, share-uiau imediat în regim de breaking news și aflau părinții întreg traseul nostru și ar fi fost jale cu J mare. S-ar fi declanșat funcția Alert imediat. Cu tăgârțele offline în buzunare, ne-am furișat în gară și în trenul care ne-a dus la Mecca noastră, unde am coborât ca Alice în țara minunilor, cu priviri uimite pe toate părțile și după ce ne-am activat netul am comentat cu toții într-un glas „Oau”. Deja pe la Piața Unirii știam să zicem Wow, ceea ce era deja o trecere la Next Level. Când să ne mai dumirim, simțim deodată că se mișcă drumul sub noi și ne dârdâie pământul sub picioare. Eu mai timid, am pus repede traista din buzunar pe ON că am zis că e de la viteza netului. Da` de unde, ne zice Tudorică ăsta mai umblat, e un tren plin cu oameni ca noi care fuge pe sub pământ și de-aia se mișcă drumul. Băi, dă-mă dracu`, faci mișto de noi? Ce, e râmă, cârtiță? Trenul cu care am venit noi avea geamuri și mergea pe-afară. Dă-te naibii de troll, ești plătit de ruși să ne umpli paginile cu fake news-uri? Te blochez, să știi! A râs ăsta de noi cu lacrimi și ne-a chemat să vedem cu ochii noștri minunea, doar că trebuia să plătim un leu ca să ne băgăm sub pământ să vedem măgăoaia naibii care fuge ca orbetele și auzi, cică are și oameni în ea care se țin de niște țevi cum mă țineam eu de crăcile nucului din curte când voiam să-l scutur. Partea a doua, aici: https://samcezar.wordpress.com/2020/12/23/facebook-in-1978-2/

OAMENI ȘI OAMENI

💖💖💖 Trebuie să fim mereu receptivi la semnalele ghizilor noștri spirituali. Este posibil să interacționăm cu ei, nu e greu deloc. Tot ce avem de făcut este să intrăm în legătură puternică și ideală cu zona spirituală. Putem deveni sincronizați cu acești ghizi dacă încercăm să comunicăm cu ei în timpul somnului sau prin meditație. Calmul și euforia pe care le simțim după meditație sunt unele dintre cele mai uimitoare senzații pe care le putem percepe. Acești ghizi ne trimit adeseori oameni care au rolul să ne amintească ce avem de făcut pe pământ sau să ne recalibreze când sesizează că o luăm mai mult sau mai puțin „pe arătură”.
OAMENI CARE NE REAMINTESC ȘI NE TREZESC. Ghizii ne trimit anumiți oameni, care să ne ajute la această reamintire a misiunii noastre pe pământ și pentru trezire. Ei vin, își fac treaba și pleacă.
OAMENI CARE NE AJUTĂ ÎN DEZVOLTARE. Această dezvoltare nu se referă doar la calea spirituală, ci și la cea intelectuală, psihologică sau chiar materială. Oamenii trimiși de Univers sunt adevărate binecuvântări pentru noi și trebuie prețuiți tot timpul cât stau lângă noi. Când vor observa că ne-am învățat lecția, ei vor pleca din preajma noastră.
OAMENI CARE RĂMÂN ÎN VIAȚA NOASTRĂ. Acești oameni sunt extrem de rari și au suflete mult mai evoluate față de ale noastre. Ei vor rămâne alături de noi până în clipa în care nivelul evoluției noastre va fi unul similar cu al lor, apoi vor pleca și ei. Dacă acest lucru nu se va întâmpla și nu vom ajunge la nivelul lor, ei vor rămâne alături de noi pe tot parcursul vieții.
OAMENI CARE PLEACĂ DIN VIAȚA NOASTRĂ. Sunt cei care pleacă mult prea devreme din preajma noastră. Ei nu sunt buni pentru noi și din acest motiv se cern automat precum pleava de grâu. Oamenii care pleacă prematur fie că nu au reușit să evolueze, fie se află pe un drum paralel cu al nostru, fie au fost respinși de personalitatea noastră care n-a putut să-i accepte în preajmă. În oricare din aceste cazuri, nu trebuie să ne facem niciun fel de problemă sau reproș pentru că ei au plecat. Niciodată nu trebuie să fim triști sau să suferim pentru plecarea lor, ci să mulțumim Universului și ghizilor că ne-au scăpat de cei nepregătiți și cu nivel spiritual mult inferior. Comportamentul față de ei a personalității noastre i-a speriat și i-a gonit, fiindcă ne făceau rău și ne aduceau prejudicii. Ei se aciuaseră în preajma noastră doar pentru a parazita lumina din noi, pentru a se hrăni cu ea și pentru a încerca, oricum fără vreo șansă, să se dezvolte. Odată scăpat de un parazit, orice copac se simte mai liber, crește și se dezvoltă în condiții mult superioare. Deci ghizii noștri spirituali au întotdeauna grijă de noi în diferite moduri. Unii percepem acțiunea și activitatea lor, alții nu, din păcate. 💖💖💖

FII MAI BUN DOAR DE CRĂCIUN!

😂😂😂 Gata. S-a dus din noi patriotismul de-ntâi. Ne-a trecut cu zeamă de varză. De-acu` și până la/după Crăciun ne-apucă altă gogoriță ipocrită. „Să fim mai buni!”. Vom asculta muzică din clopoței până la saturație și ne vom întreba cine a pus revelionul noaptea în loc să-l pună ziua la prânz, să putem fi și noi mai treji. Tot anu` suntem cei mai răi oameni din univers dar de Crăciun trebuie să ne sucim instalațiile interioare, ADN-u`, ARN-u`, astea. ATM-u` nu, ăla nu se schimbă, ăla ne scuipă tot câte bancnote vrea el, nu câte am vrea noi. El nu e și nu va fi mai bun decât în restul anului. Citeam că o corporație din nordul capitalei, știți voi, de-aia plină cu trotinetiști la costum cu rucsăcele roz în spinare, va da fiecărui angajat primă de Crăciun în valoare de 1250 de euroi. Nu-i rău. Pentru ei, ATM-urile orașului vor fi mai bune de sărbători. Ș-am mai auzit una de stă Cixie în coadă: O firmă de pulverizări audio dă angajaților 80 de lei prime de murături! Să fim mai buni, nu? Măcar luna asta! „Perioada asta a Sărbătorilor e tocmai perioada optimiștilor, jurămintele se reînnoiesc, clanul familiei este reunit, belșugul curge pe toți pereții, iar forțele se reîmprospătează”. Așa afișăm în ipocrizia noastră. Suntem campioni la cumpărături în decembrie, dar și la aruncatul mâncării cumpărate, fiindcă n-am face o faptă bună decât cu televiziunea lângă noi și doar dacă află toată planeta ce gesturi facem noi când „suntem mai buni”. Aruncăm în tomberon în loc să dăruim din inimă niște porții de ceva dulce cuiva care chiar are nevoie. Destrăbălarea gastronomică pe care o vom afișa nu va fi reală ci va fi cu poze de acum câțiva ani, când ne permiteam poate ceva mai mult ca acum, sau cu poze de-ale altora furate și atașate pe pagina noastră, doar așa, „să moară dujmanii”, cu textul delirant „Sunt jmeker, bro! La mulțean!”. Tot anul facem foamea, mâncăm pe apucate covrigi și merdenele, sau uităm efectiv să mâncăm când mergem la muncă, dar în decembrie, gata nene, s-a spart hambarul cu bunătăți! Cade bogăția culinară peste noi. O ducem într-un chef al gusturilor „ca de sărbători”, până ne crapă cămașa și ne pomenim internați. Gătim sau cumpărăm, apoi băgăm în noi ca sparții până ajungem la Urgență. Nu contează, n-avem treabă cu bila și ficatu`, mațul nostru să fie plin, nu? Și evident, trebuie să afle și toată Terra de cum petrecem noi, cu muzică creștinească și filmulețe „de Christmas”. O să auzim de lumină, de Isus, de steluțe și de brazi, o să citim toate poveștile despre iesle, magi, miei și răsărit. Vom fi dulci ca un cub de sare pe băț trecut prin borcanul cu miere până după sărbători. Dup-aia, revenim la sarea din noi, fiindcă mierea s-a dus, s-a scurs. Stăm câteva zile în starea noastră normală apoi începem valul de urări. Că an nou fericit, că la mulți ani, că sănătate, că alea-alea, deși în interiorul nostru am dori ca pe unii să nu-i mai vedem în vecii vecilor, amin. Dar dă bine în cadru să urăm ceva dulce cuiva așa ca de „trecere în noul an”, deși de trei ani nu i-am zis nimic nici de ziua lui nici de ziua soacră-sii, iar când l-am văzut prin oraș am traversat pe trotuarul de vis-a-vis doar ca nu cumva să fim văzuți și să fim nevoiți să inițiem vreo discuție cu împricinatul. Asta este singura perioadă a anului în care după ce îl drăcuim pe unul adăugăm imediat „Doamne, iartă-mă!”. Evident, fără să generalizez dar și fără să particularizez, vom fi cei mai dulci în perioada asta cu toată lumea. Vom ura tuturor tot ce vom găsi pe net, toate pozele făcute gata pe care scrie „Un an nou fericit” le vom fura, cu share sau nu, menționând sursa sau nu, le vom trimite tuturor și vom fi mândri de cât de buni vom părea în public. Logic, nu vom fi în stare să scriem patru rânduri coerente unele peste altele și unele după altele, nici măcar unele sub altele, dar pozele, meme-urile și share-urile cu imagini sărbătorești vor năpădi rețelele, se vor prăvăli peste noi precum ajutoarele din `90 iar cei ce le vor vedea vor intra în transa sărbătorilor, auzind sunetul interior al muzicii ipocriziei și falsitatea mascată în imagini de sfârșit de an. Nu vă așteptați să primiți vreun text scris personal, cu vreo urare sinceră. Nu suntem atât de „buni”. Așteptați-vă însă să vedeți cum vor începe evenimentele caritabile, teledoanele, căratul de sacoșe inscripționate cu numele firmei donatoare, tăgârțe pline cu bunătăți pentru copiii din cămine și pentru batrânii din azile. Fapta e lăudabilă, cumva. Dar de ce nu tot anul? De ce doar de sărbători? De ce doar în luna decembrie? Cât de ipocriți duși la extrem suntem? Oare asta e latura crudă a omului din noi? În ceea ce mă privește, o să fiu „mai bun” luna asta, iar de Crăciun, o să fac o faptă măreață și-un cadou colectiv de care n-am fost în stare de ani de zile. O să dau liber în lista mea de prieteni întregului cârnat care stă la ușă de când hăul. Nu știu ce o să iasă, dar îmi asum acest experiment. Nu de alta dar vreau să fac o poză cu pagina mea de la profil unde va fi afișat numărul imens de „prieteni”. Așa cifră n-am avut de când am pagina, adică de când a apărut feisbucăraia planetară. Și deși e periculos, aș mai face un test, așa de-al naibii, Doamne iartă-mă! Celor care nu-mi vor ura un text real, scris de ei, de minimum un rând, mă gândesc să nu le răspund. Asta doar așa, de chichi, să văd cu câți prieteni fără ghilimele „pășesc în noul an”. Interesant, nu? Ei, hai, să fim mai buni, măcar acum, de sfârșit de an. Doar zic. 😂😂😂

PATRIOTISM DE MUCAVA

💖💖💖 Pe 1 Decembrie am observat că mulți români sunt patrioți. Pe toate rețelele de socializare posibile aceștia se declară mândri că s-au născut în România, susțin că aceste meleaguri sunt cele mai frumoase de pe planetă, că România e grădina Maicii Domnului, unii se duc chiar la Alba Iulia ca să sărbătorească această zi, cumpără steaguri tricolore și le așează în geam, își fac poze cu steagurile și le urcă pe facebook, evident și alături de un hashtag „mândrucăsuntromân”, că așa e moda, dacă îți pozezi pantofii fără trei-patru „hashtag” alături, n-ai făcut nimic. Ce avem în DEX în dreptul cuvântului „patriot”: 1. Persoană care își iubește patria și luptă pentru apărarea și prosperitatea ei. 2. Persoană care își iubește patria, luptă cu abnegație pentru binele poporului și e gata să facă sacrificii pentru a-i asigura un viitor fericit. Corect, nu? Păi ia să vedem dacă suntem sau nu. Suntem cu adevărat patrioți când ne cumpărăm bilet de autobuz sau când nu recurgem la prieteni ca să scăpăm de birocrație sau de stat la coadă. Atunci când nu luăm mită și nici nu dăm. Când nu aruncăm gunoaie pe jos în nicio situație. Când toți cei din jurul nostru sunt resemnați și spun „oricum nu putem schimba nimic”, „merge și așa” sau „asta e!” iar noi rămânem integri în faptele și acțiunile noastre, chiar și în lucrurile mărunte. Suntem patrioți când ne educăm copiii să aibă coloană vertebrală, să fie cinstiți cu ei și cu cei din jurul lor, să rămână fermi pe poziție atunci când toți colegii lor copiază și să-i respecte pe cei din jurul lor, chiar și atunci când nu sunt de față. Să fim un exemplu de integritate chiar și atunci când unii ne spun că acest lucru nu va face nicio diferență. Să ne implicăm întotdeauna acolo unde activăm, indiferent că suntem acasă, la job sau în societate. Cred că adevărata iubire de țară constă în integritatea cu care trăim fiecare zi a anului, nu doar pe 1 decembrie. Sau facem asta doar de ochii lumii? Chiar credem că nu sunt în jurul nostru și oameni care văd ipocrizia din noi? Urlă patriotismul în noi în ziua asta mai ceva ca ultraşii de pe stadioane, pe timpuri. Chiar credem că nimeni nu ne cataloghează ca fiind ipocriți? În fiecare an, pe 1 Decembrie, ne pomenim înaintaşii, le enumerăm faptele de vitejie, îl invocăm pe Vlad Ţepeş și amintim tuturor metoda lui unică de a-şi arăta iubirea față de ţară. Dar oare suntem noi în stare să facem ceva pentru România? Păi tot anul ne văicărim că suntem atât de ghinioniști încât barza avea pană la o aripă și ne-a azvârlit fără să vrea pe meleagurile astea, scăpându-ne din cioc. Tot anul arătăm cu degetul mizeria și incultura, școlile cu wc în curte și copiii mergând la școală cu căruța. Povestim întregii planete despre ce interlopi avem noi, despre cum ne mor pădurarii, cum iau bâtaie polițiștii pe stradă, despre drumurile noastre cu gropi în care cazi cu mașină cu tot și treci ca printr-un portal în altă dimensiune de unde nu mai te întorci niciodată și că mii de oameni se spală încă în lighean cu apă încălzită pe aragaz. Spunem oricui că suntem „vai de noi” și „vai de mama noastră”. Spunem tuturor toate astea alături de concluzia „să vedeți și voi în ce țară de c*cat trăim!” Spunem zi de zi „la noi ca la nimeni”, avem în gură zilnic formula „țară de rahat”, explicăm tuturor cât ne e nouă de scârbă de teritoriul ăsta, scuipăm pe jos și aruncăm chiștoacele pe unde apucăm și ne „apucă greața când ne gândim în ce țară josnică trăim”, dar brusc, pe 1 decembrie ne curge din gură iubirea de țară și ne curg mucii de atâta patriotism deșănțat, mergând pe stradă cu insigne tricolore în piept. Stăm o zi înveliți în steagul tricolor în pozele de pe facebook, iar de-a doua zi ne punem din nou poza cu Salam la profil și o poză de la nunta noastră cu manele la copertă. Pentru o zi uităm că suntem „vai de nația noastră”. Zâmbim fals şi cântăm „Deşteaptă-te, române!” cu o mână la piept şi cu cealaltă ținând telefonul pentru selfie. Ne bucurăm că am prins şi nişte democraţie. Să vadă lumea toată cât suntem de „patrioți”. Fiindcă aşa ameţită și înțeleasă greșit, e totuși democrația noastră, nu? Oare ne iubim noi patria de fapt? Luptăm noi pentru apărarea și prosperitatea ei în viața de zi cu zi? Luptăm pentru binele poporului nostru pentru a lăsa urmașilor noștri iubirea de neam și țară? Oare suntem noi gata să renunțăm la un prezent confortabil și să facem niscai sacrificii pentru un viitor fericit al României? Faptul că mergem la parada militară sau că participăm la mitingurile organizate de 1 Decembrie ne adaugă oare în frunte eticheta de „patrioți”? Să gândim profund și să ne dăm fiecare răspunsul, în gând, fără hashtag. La mulți ani, Românie! 💖💖💖

AGRAMAIOT CU TREI „I”

Citesc unele postări și unele comentarii și zâmbesc. Amar, evident. Observ cum agramaioții (dacă există „vamaioții” de ce n-ar exista și agramaioții?) se apără între ei când cineva încearcă să-i învețe să scrie corect. Guralivi fiind, jignesc pe oricine se ia de „casta” lor. Mesajul lor e ceva de genul „nu contează cum scriu, contează mesajul!”. Care mesaj? Ești în stare să trimiți/transmiți vreun mesaj, altul decât cel că oricine poate râde de tine halind popcorn în timp ce-ți citește aberațiile? Alea jacta est! Adică „alea e gecile mele”. Să dezvoltăm și să diferențiem din start greșelile la scriere de necunoașterea limbii române. Greșelile de tastare, din viteză sau faptul că-ți vine lumina în ochi când tastezi înseamnă ceva, iar faptul că nu știi să scrii corect în limba ta natală e cu totul altceva. Evident, pentru niciuna din categorii nu există vreo scuză. După ce ai scris un mesaj, îl poți reciti, modifica, edita și abia apoi îl poți trimite. Dar când în esență tu nu știi cum se scrie corect, nu ai ce edita la respectivul text, fiindcă nu știi ce e greșit. Să te ferească sfântul Pafnutie și cuvioasa Rocambola să îndrăznești să-i arăți unuia că a scris greșit. Nici fluviul Potomac nu te mai spală de dejecțiile care vor năvăli spre tine, împroșcându-te cu cele mai „calde” epitete de pe planetă. Ți-ai dori în momentul ăla să fii în Atacama și să te ascunzi în nisipurile nesfârșite. De unde să nu mai ieși niciodată. Toți greșim, omul e supus greșelilor. Dar când cineva ne arată și constatăm că ne arată bine și corect, îi mulțumim și corectăm rapid greșeala. Am pățit-o de nenumărate ori. Am tastat de porc. Când mi s-a arătat, m-a plesnit râsul și am folosit eterna mea formulă la care apelez în astfel de cazuri: „Oops! Mulțumesc, editez imediat!”. N-am crăpat și nu mi-au căzut nici galoanele, nici vreun galon de lapte în cap. Dar când ești agramaiot, nu știi că omul ți-a arătat în mod corect greșelile ci ești convins că tu de fapt ai scris corect iar el aberează, fiind agramat funcțional. Autocorectorul poate fi dezinstalat. Deci nu există scuze. Textul poate fi editat de sute de ori până e trimis. Nici aici scuzele nu-și au rostul și locul. De regulă se spune „mesajul contează”. Nimic mai fals. Ce mesaj ne transmiți tu nouă când ne scrii „Haideți să mâncăm copii!”? Pune naibii o virgulă după „mâncăm”, nu e greu și nici năstrușnicul autocorector nu se bagă peste tine, zău! De ce e așa greu să pui o cratimă la locul ei, agramaiotule? Ori o așezi aiurea, ori lași spațiu. Parcă-i un făcut, exact unde și când trebuie n-o pui deloc. E o mare diferență între „am găsit o capră într-un tufiș” și „am găsit-o capră într-un tufiș”. De faza cu câți „i” se scriu unele cuvinte… aproape că nici n-am curaj să aduc vorba. Dar trebuie să fac asta, astfel încât dacă un singur cititor învață ceva, înseamnă că textul meu și-a atins scopul. „Copiii, lustragiii, parca(n)giii și tinichigiii”… Nu-s cam mulți „i”? Nu-s, zău! Agramaiotule, uite aici un pont: dacă nu știi câți să pui, scrie acolo mai mulți și lasă-l pe cititor să-și ia câți vrea. Iar la finalul textului atașează un cârnat format din douăsprezece virgule și vreo zece cratime și explică-i celui ce va citi să le așeze el în textul tău pe unde dorește. Și astfel te-ai scos. Încă un pont: Scrii așa cum te pricepi și pui la sfârșit un emoticon căruia îi curg balele și leșină de râs, să creadă cititorul că ai scris agramat în mod intenționat. Repet, agramaiotule, nu te condamn și nu te acuz. Bă, dar măcar nu fi (imperativ negativ) tare în gură! Taci „reaqu” (am citit-o ieri pe asta) din gură (Din ce altceva să taci? Doar n-o să taci din nas!) și stai molcom! Fă-te mic, mai mic decât ești și dă sonorul găurii de la gură la zero. O replică zdravănă am primit acum două zile: „Degeaba ami arati tu mie gresalele de scris ca tu tot un ciocan ai sa ramai”. Să râd, să plâng? Stați, mai era una: „N-au avut posibilități să învețe pe timpul lor, pe vremea lor nu aveai unde să înveți”. Posibil, nimeni nu neagă asta. Dar repet, măcar să nu urle la cel care a avut această posibilitate și care le vrea binele arătându-le cum e corect. Să admită și ei că nu știu să scrie și să nu-l mai măscărească pe binevoitor. Nu așa ar fi corect? Stive de grupuri acceptă postări și comentarii agramate din simpla dorință de a avea cât mai mulți membri. Acolo nu e indicat să corectezi pe cineva, îți sar moderatorii în cap instant iar administratorul te atenționează cu excluderea. De parcă asta ar fi o pedeapsă… Cel amenințat ar trebui să-i mulțumească pentru faptul că îl va scoate din respectiva mocirlă. Ca să nu zic că ar trebui să iasă singur de acolo… Să nu uităm că nu există nimic mai de preț pentru un popor decât graiul matern, întrucât acesta este plămânul prin care respiră întregul neam și suflarea în care se contopește sufletul român. Ai citit până aici, agramaiotule? M-aș mira, dar dacă da, sper că ai înțeles ceva, cât de puțin. Contează și îți va prinde bine cândva! Să ne citim și recitim cu bine!

AOLEU!

😄😄😄
După savanți și medici ca doctoru-Arafat
Covidul e un virus ce zboară-n lung și-n lat…
Dar bolnavii, săracii, spun doctorului Dincă
Cum lor li se prezintă o mare caterincă.
=
Ce-i el de fapt? Un zero, un fel de vârcolac
Nici cât un ou de muscă, nici cât un vârf de ac
Ceva așa, cilindric… Regret că nu găsesc
O cretă și o tablă ca să vi-l zugrăvesc.
=
Covidul despre care aș vrea să vă vorbesc
Și știu ce spun, prieteni, nu am cum să greșesc
Cică-i aici în aer… știu bine că m-ascultă,
Dar nu vrea să-și trădeze prezența lui ocultă.
=
Nu l-a văzut chiar nimeni fiindcă-i mititel,
Dar unde-i lume multă acolo e și el!
Incognito ca musca și nepoftit pătrunde
În orice fel de casă, îl întâlnești oriunde.
=
În berării, pe stradă, la cinematograf
Îi place să se joace cu alți covizi în praf
Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul
Și peste tot se ține de bietul om ca scaiul.
=
Să nu stai toată ziua vârât cu nasu-n scripte,
Iar laptele și carnea să fie bine fripte.
În orice alimente și-n orice băutură
Puneți zeamă de varză, nu mult, o picătură.
=
Și nu mai mult de-o dată la șapte săptămâni
Tot omul să se spele pe față și pe mâini.
La poștă sau la gară și-n orice loc murdar
Țineți întotdeauna mâinile-n buzunar.
=
Pe-afară nu ai voie că-i mare caz de boală.
Dar dacă ieși la teatru sau intri în vreo școală
Și aerul de-acolo îți pare echivoc,
Este recomandabil să nu respiri deloc.
=
Acei ce au bronșită sau tuse măgărească,
De semenii lor teferi grozav să se ferească.
Să nu-și mai piardă noaptea prin cluburi nepermise,
Să țină toată iarna ferestrele deschise.
=
Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia,
Să stea închiși în casă, c-afară-i udă ploaia…
Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie,
Cu propria ta viață să faci economie.
=
De nu vrei ca la urmă să te trezești mofluz,
Evită surmenajul și orice fel de-abuz,
Rărește-o cu tutunul, mai lasă băutura!
Iar dacă, din păcate, vrei să-ți apropii gura
=
De epiderma unei persoane din elită,
Oricât ar fi persoana aceea de grăbită,
La locul ce urmează să fie sărutat
Să dai întâi c-o cârpă muiată în scuipat.
=
Ori, ca să fiți mai siguri de viață, eu vă zic:
Nu sărutați nici mână, nici gură, nici… nimic.
C-altminteri trimit mail-uri la brava noastră Greta
Și vine Arafatu` la voi cu izoleta!
😄😄😄

ORI LA BAL, ORI LA… PARCARE!

Am făcut timp de 3 zile, după un mare manual de manipulare a maselor, un la fel de mare test pe facebook scriind textul roșu de mai jos pe paginile televiziunilor și ale ziarelor ce anunțau oripilate epopeea designerului cu nasul spart. Am urmărit comentariile. Au fost sute! M-am crucit și încă mă mai crucesc, mi-e să nu rămân crucit. 😄 Vaaaiiii! Un „designer activist civic”, stăpânul parcărilor, cu nasul spart? Vaaaaai! Nu se poate așa ceva! Nu putea să anunțe paza magazinului, nuuuuu! Nici poliția, nuuuuu! Trebuia să facă designerul „activist” ordine în parcare, că deh! Trebuie să ne băgăm noi nasul, nu organele competente! Hai să ne facem noi singuri dreptate, să ne băgăm noi nasul, de ce să mai anunțăm organele în drept? Și pe urmă urlăm pe FB că „vaaaiiiii ce am pățit!” 😄 A trecut atâta lume pe acolo, nu a zis nimeni nimic, s-a găsit doamna designer să rezolve „parcarea ilegală pe trecerea de pietoni”! Ridică ea ștergătorul mașinii! Să vadă „propitarul” că a parcat pe trecere! Că altfel el nu știa unde și cum a parcat! Senzațional! 😄 La următoarea neregulă văzută în vreo parcare ce mai bagă designerul? Că nasul e in service… A nu se intelege că sunt de acord cu violența, Doamne fereste! Cucoana violentă va primi ce merită. Dar cand te bagi in tărâțe, pardon, în parcare, îți asumi consecințele, adică să te mănânce… șoferii! Când faci pe activistu` îți asumi și înjurături și oprobriul public. Și o ghioagă peste picioare și o rangă în cap. Îți asumi orice se poate întâmpla, inclusiv să te prindă omul că i-ai ridicat ștergătoarele. Și să nu urli apoi pe Facebook că ai intrat în bucluc! 😄😄😄
Și-o poveste ardelenească, tot cu ștergătoare:

„De ce i-ați ridicat omului ștergătoarele? Voiați să îi spălați parbrizul? Ca să îi atrageți atenția, de ce nu i-ați demontat o roată, sau nu i-ați dezumflat roțile? Dacă locul de parcare nu este plătit, din contra, mai este și spațiu public, nu ați rezolvat nimic cu ridicarea ștergătoarelor, vă poate face plângere pentru distrugere, nu aveți voie să puneți mâna pe proprietatea privată a omului. În cazul în care aveți parcarea plătită, trebuia să anunțați telefonic poliția locală care îi putea aplica o sancțiune și putea dispune ridicarea mașinii și mutarea acesteia într-un loc cu verdeață până la recuperea ei de către proprietar în schimbul unei taxe”.
https://www.oradesibiu.ro/2020/08/11/in-numele-tuturor-sibienilor-care-si-au-gasit-stergatoarele-masinilor-ridicate/

TOAMNĂ GRI


Ce toamnă am în suflet, mă mir și eu de mine
Golit încet de vară, uitat de stele, soare…
Vreau să-l îmbrac în frunze dar nu știu dacă-mi vine
Și nu știu dacă-i bine, că-i frig și asta doare…

Ce ruginiu mi-e gândul care mă rătăcește
Ca un năuc celebru prin parcul desfrunzit…
Durerea surdo-mută ce amintiri trezește
Și-un aprig dor pe care mereu l-am auzit…

Ce gri sunt astăzi norii și sufletul din mine
Ce lacrimi vor mai curge din cerurile lor…
Văd banca goală, rece… și nimeni nu mai vine
În brațe să mă strângă cu drag și mare dor…

Mi-e toamnă-n gând și-n suflet, e frig în a mea viață
E arămiu în juru-mi, e ploaie și mult vânt…
Pun o imensă haină pe duhu-mi rece gheață
Pe banca pururi goală, pe cer și pe pământ…

Ce toamnă am în suflet, mă uit mirat la mine
Golit deja-s de soare și vara ce-a trecut…
Sunt îmbrăcat în frunze, în arămiu mi-e bine.
Succes, vară măiastră! Drum bun și… te salut!

DRUM LIN!

😀😀😀 Încerc să caut un motiv temeinic pentru care unui mort i se spune „Drum bun!”. Nu-mi iese. Adică poate merge pe un drum pietruit, cu nămol și poate rămâne înfipt pe-acolo? Nu înțeleg. De ce i se urează „Drum lin”? Adică poate da peste un drum care o să-l zdruncine, sau cum? O să-i sară hainele, mă rog, penele, sau ce-o avea pe el de la atâtea gropi? Un fel de turbulențe ca la avion? Ăia n-au autostrăzi line ca-n palmă? Și-am mai auzit „Drum lin printre stele”. Adică el ar intra cu căpățâna direct într-o stea dacă nu l-am atenționa noi să le ocolească? N-are și el un GPS la el să-i arate cum să se strecoare printre stelele alea? Sau e atât de fragil? Se poate sparge? Poate că se oprește la prima stea, că așa vrea el, de ce trebuie să mai alerge „printre” ele? Bine că-i punem bani pe piept și doi bănuți pe ochi, să „plătească vama”. Și dacă acolo îi cere card și nu poate trece cu cash, la asta ne gândim? Nu e mai bine să-i punem un card perfect valabil și cu ceva bănuți pe el, acolo, cât de-o vamă, între degete și o hârtiuță cu codul PIN într-un buzunar? Deci îi acoperim ochii cu două monede și îi urăm să se descurce la condus pe „drumuri line, printre stele”. Poate că noi suntem obișnuiți cu drumurile noastre vai de ele și îi dorim mortului ca măcar prin alte sfere să dea de niște drumuri mai acătării. Ce tari suntem! 😀😀😀

ȘI NATURA FACE ERORI…

😀😀😀 Suntem diferiți, nu putem fi absolut la fel 8 miliarde de viețuitoare planetare. Unii țin cu sfințenie la sărbătorile religioase din calendar, unii doar la cele notate cu cruce roșie. Unii fac un motiv de sărbătoare din orice, de la ziua când s-a născut pisica la ziua când și-au luat o mașină nouă. Și dă-i, și dă-i, petrecere din orice! Unii se costumează de Halloween în toate arătările pământului, pentru alții e de ajuns doar să se uite în oglindă cu candoare și respect și să-și ceară singuri trick or treat. Pentru unii, asta e sărbătoarea morților, ei n-o țin, Doamne ferește, se poate? În schimb țin toate sâmbetele morților care e același drac doar că fără cosumație și aleargă prin cimitire să împartă colăcei și colivuță morților încă vii așezați la cerșit printre mormintele celor morți. Tare, nu? Unii au haine cu desene animate, în timp ce viața lor e horror, alții trăiesc în sleeping mode dar se încalță cu pantofi cu tocul în față și fermoar pe talpă, ba mai au și-o lanternă în vârf, să pară că sunt SF. Unii merg cu mașina și până la colțul blocului să-și ia țigări, alții își cațără artroza pe role și artrita pe trotinete să salveze planeta de la înec cu fum eșapamentist. Unii se costumează în satane, alții chiar sunt. Suntem diferiți, da, pe unii ne-a făcut Dumnezeu joia în schimbul doi iar pe alții, lunea, în timp ce se uita la Vlad. Nici chiar El n-a putut avea atenția distributivă, deci să nu-l blamăm dacă a mai făcut erori în ceea ce ne privește exact când își ștergea o lacrimă că a murit Tibor. Suntem diferiți… 😀😀😀

IARNA PE SULIȚĂ

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un pic de apă caldă.
Elcen a schimbat macazul,
Muc i-a arătat obrazul.

=
Și de voie, de nevoie,
Ne-a dat apă ca lui Noe.

=
O s-avem în case arcă
Sau șalupă, sau chiar barcă.
Însă dacă vrem acuș’
Să ne bălăcim sub duș,
Luăm cu noi o lumânare
Fericiți, nevoie mare!

=
O să curgă vin și gem.
Ce-am votat, aia avem!

=
S-a dus naibii țărișoara!
Timișoara-i Fritzișoara
București e Mucurești
Ai votat! Ce tare ești!
=
A-nceput de ieri să cadă…
Pic, pic, pic. Acum a stat.
Țevile s-au răzbunat
Tot pe noi.
Deci stăm grămadă
La-mbăiat!
=

Hai, Mobra, pâr, pâr! Hai acasă!

Mai demult, CTP a numit-o Lela, fiindcă juca tenis în dorul lelii. Acum o compară cu o mobră. Probabil la Mobra 50 se referă și are toate motivele s-o facă. Incredibilă prăbușire a româncei la Roland Garros, pe suprafața ei favorită, zgura, de pe Everest direct în Groapa Marianelor!, scrie și Cartianu. Ne amintim că înaintea partidei cu Halep, fostul jucător polonez Wojciech Fibak spunea că Iga Swiatek este Mozart al tenisului, un superb diamant, o fată care se naște o dată la un milion de ani. Am fi putut crede că omul spune asta doar pentru a o susține pe compatrioata lui înainte de acest duel dificil. Însă ce s-a văzut pe teren i-au confirmat în întregime spusele. Jucătoarea din Varșovia a fost cea care a dominat tot meciul într-o manieră categorică, în timp ce Halep nu și-a găsit deloc ritmul. Partida s-a încheiat după 68 minute cu scorul de 6-1, 6-2, după un meci pe care puștoaica l-a controlat categoric. Halep și-a încheiat astfel parcursul la Roland Garros, fiind învinsă ca și anul trecut de o adolescentă (locul 53 WTA). Ne amintim că anul trecut, Halep a fost eliminată în sferturile de finală a Openului francez de către o altă puștoaică, Amanda Anisimova, (locul 51 WTA), cu scorul de 2-6, 4-6, tot după 68 de minute de joc. Chiar și în declarația de după meci, românca a fost nevoită să recunoască meritele „uraganului” polonez de 19 ani , deși a încercat cumva să se scoată: „A fost foarte frig, am simțit că nu mă încălzesc deloc”. Presa străină a fost luată prin surprindere de acest eșec lamentabil. Doar pariorii adevărați au mirosit că e loc de un câștig fabulos și au mers pe mâna polonezei. Sunt voci ale necunoscătorilor, potrivit cărora a avut și ea o zi mai slabă. Nimic mai fals! Intuim că așa arată începutul sfârșitului. Oare ce va zice Banciu? Dar Iuruc? Oare cât faci cu Mobra de la Roland Garros până la Constanța? Doar întreb.

VECINU` ȘI COVIDU`

Prin luna martie, vecinul meu, omu` cu palatu`, patronul FCSB, Gigi Becali, ne spunea că-și ferește echipa de Covid, ducând-o la Sfânta Liturghie și aplicându-i Sfânta Împărtășanie. „Să mergem la slujbe!”, tuna el. „Țineți minte ce vă spun. O să vedeți că virusul ăsta, în toate țările în care se face Sfânta Liturghie, în țările ortodoxe, nu va fi puternic. România va beneficia de Sfânta Liturghie. Se face Sfânta Liturghie și se spune: „Dumnezeule, ferește-ne pe noi și țara noastră de această boală!” Așa va fi în țările ortodoxe. O să vedeți în 5 luni dacă sunt nebun sau spun adevărul. Se va demonstra pe statistică. Noi mergem la Biserică și nu ținem cont de guvernanții necredincioși care spun erezii. Ne rugăm să ne ferească Dumnezeu de virus. Nu vine boala, nu are ce căuta boala aici! Dumnezeu îndepărtează pericolul!”, mai spunea vecinu`. Iată, aflăm din presă că Andrei Vlad – portar, Andrei Miron – fundaș central, Iulian Cristea – fundaș central, Darius Olaru – mijlocaș, Florin Tănase – mijlocaș, Ovidiu Popescu – mijlocaș, Ionuț Vînă – mijocaș, Andrei Pandele – mijlocaș, Sergiu Buș – atacant și Anton Petrea – antrenor, sunt cu toții infectați. Roagă-te, patroane! „Căci cu noooooi, eeeeeste Dumnezeeeeeu!” Așa cântai pe vremuri…

AȘADAR, GUGLÎ, CAI VERZI PE PEREȚI, EU ÎNSUȘI, SCROLL, ETCETERA…

Nicușorul contraatacă. Sau măcar încearcă, asta fiindcă nu dă bine dincolo de sticlă dacă tace și nu încearcă. E foarte adevărat, omul n-are ce căuta în funcția de primar general, nu se pricepe la administrație publică și n-ar face nimic în fotoliul ăla nici dacă ar sta lipit de el cu super glue vreo 3 mandate. Dacă ești olimpic într-un domeniu nu e obligatoriu să mai știi și altceva. Nu cred că Elon Musk știe că rădăcina ferigii se numește rizom și că rizomul ăsta, de-al naibii ce e, conține acid flavaspidic, acid filicic, tanin, aspidinol, aspidină, paraaspidină, albaspidină sau floroglucină. N-are nevoie să știe. Bine, nici nicușorul nu știe. Dar de aici și până la a-l tăvăli prin noroi punându-i eticheta de „traficator de influență” e tare departe. Că teren, că primăria de la 4, că restaurant în parc, că salvăm Bucureștiul, că bani șpagă, „că câine”. Vax! Cei care nu știu sau se fac că nu știu ce înseamnă „intervenția accesorie”, gen „Cristoiu Guglî Eu Însuși Coroiu”, „Scroll Așadar Cai Verzi Pe Pereți Etcetera Vreau O Cola”, sau alții de aceeași factură „Că combinația”, „că comunistul” sau „că când s-a trezit mâncând” ar trebui ori să tacă ori să învețe puțină legislație. Degeaba e poreclit pe toate șoselele de centură ale rețelelor de socializare „Mucușor” sau „Plicușor Ban”, epitetele astea de clasa pregătitoare nu-l afectează. Se știe clar că voluntăreasa care face poade peste ape și metroaie pe sub pământ va fi în continuare pe această funcție. În opinia mea jocurile au fost făcute încă de când s-a dat OK-ul pt „Dragnea la pușcărie”, nu suntem naivi. Însă pe „naivul” atacator al nicușorului, „maestrul” Ion din Găgești nu-l învață nimeni să citească sau să pronunțe „Google” corect, nici nenea care e denumit pompos „administrator la televiziunea Cristoiu”, nici colaboratoarea cu ochelarii parcă puși invers, cu ramele dedesupt, care râde brusc când ne numără zilnic morții, dispăruții, intrații și ieșiții din carantină și căreia niciodată nu-i iese socoteala, ban pe ban, om pe om. Nici măcar cealaltă tanti denumită la fel de pompos „redactor șef” care făcea în 4K „laiv” din Piața Victoriei cu un cartof 3D pe frecvență 6G, enervându-l pe găgeștean la culme cu imaginile de o calitate 7Q parcă transmise din Kiribati, colț cu Tokelau. Tot timpul tanti cu ochelari „pentru citit” care râde brusc din 8 în 8 secunde, fără motiv, pe sistem Grindeanu, tăticul râsului spontan fără motiv, acuză că cineva ne ascunde cadavrele, ne pitește carantinații și ne amestecă cifrele. Și se burzuluiește la comentatonții care nu-s de acord cu ce bălmăjește ea, cu stilul ei vestimentar și cu ochelarii ei, tăvălindu-i prin făina discursului ca pe o gogoașă înfuriată. Au râs trei planete de sectoristul numărul 5 care a zis o singură dată „Goagăl” în ușa primăriei, recunoscând că nu știe exact cum se pronunță, dar toți tac mâlc când găgeșteanul cu sacou pronunță de când lumea „Guglî”. Dar nu asta contează, ci faptul că e bun de tot pentru a-l tăvăli pe veșnicul candidat la fotoliul de peste drum de Cișmigiu. „Scroll Așadar Vreau Cola” face ture la Gâdea, la Ciutacu și evident la televiziunea „onlain” a cristoiului „ziarist” încercând să-l facă țăndări pe Dănuț. Băăăăăăăă, nu-i mai spuneți celui din Găgești „ziarist”, nu e așa ceva. A fost sau o fi fost. Nu mai e. Ziarist de vreo 22 de ani e Boanchiș, ziarist e Tolontan, ei scriu pe hârtie, știți ce e aia? „Peipăr”, da? Nu „onlain”. „Online” e ceva extra, pe lângă paper. Am scris și eu pe hârtie, trăiască Miron Manega, dar asta nu înseamnă că-s ziarist. Și eu am scos două cărți, dar asta nu înseamnă că-s scriitor. Alooo, se aude și în Amzei, sau aparatul a înghițit fisa? Ziceți-i publicist, scriitor, sau de-alea cu „fost”. Că a fost. Dar, gata, nu mai e. Acum zice în direct „eu însuși”. Acum e blogger și vlogger. Punct. Se pronunță „blogăr și vlogăr”, „maestre”, asta ca să nu ziceți vreodată „bloagher și vloagher”! I-am pus ghilimele, așa, din simpatie, e oarecum vecinul meu de Victoriei. Revenind la veșnicul Nicușor, dacă prin absurd planetele s-ar alinia în favoarea lui și s-ar uita din birou pe geam în Cișmigiu, opinez că va fi vai și-amar de bucureșteni. Noroc că Băse și Tări n-au nicio șansă. Ar fi „vai” la pătrat. Am avea troleibuze pe sub pământ și tramvaie suspendate. Cu voluntăreasa cred că va fi la cub. Măcar pe ea o conduc agenții poliției locale până la mașină când iese din primărie. Și de la mașină până la ușă când întră. Tot e ceva.

PRIVIND SPRE ZAREA COLORATĂ NICOLETA CĂLIN – POEZIE

Avem nevoie să simțim romanticul de zi cu zi, iar poezia Nicoletei înseamnă o exprimare a sentimentelor pe care și le așează aici, pentru noi, astfel încât cu toții să contemplăm versurile-i fascinante și să ne îmbătăm cu suflet pur. Ne scufundăm în acest loc, încercând să definim cu propria imaginație măreția poetică. Cu mențiunea că ortografia, rima, ortoepia, versificarea, iambul, aranjarea strofelor, așezarea in pagină, ritmul și punctuația din toate poeziile publicate mai jos aparțin în totalitate autoarei, fără ca eu să schimb, să modific, sau să corectez ceva din materialele primite și că aceasta și-a dat acordul scris pentru a i le publica aici, vă las să citiți și să vă delectați cu însuflețirile poetice elegante și nebănuite.



DRAGA FERICIRE
=
Ma simt ucisa de iluzii grele…
Te strig, te caut printre stele…
Te caut si deloc nu te gasesc.
Cu ochii grei de plâns nu te zaresc!
=
Jos pe pamânt, te caut prin destine,
Prin gauri ca de sarpe, ramase ruine…
Si nu gasesc pe nimeni in calea mea.
Rod al fericirii, sa-mi fii catifea!
=
Cobor si iar cobor, despart oceanele de ape.
Totul e mut, nimic sa-mi semene nu vad pe-aproape!
Imi pierd echilibrul si cad intr-un vis…
Dar visele-s rele, sunt de nedescris!
=
Am hainele zdrente, pantofi-s rupturi…
Si-am gleznele rupte, in talpi crapaturi!
Oftez ghemuita si cad la pamânt…
Si gândurile negre incet le framânt…
=
Fericirea-i regina cu zâmbet docil,
Alunga tristetea, aduce-n speranta tiptil…
Baga de seama, gandeste-te bine,
Acea fericire se afla in tine!
=
Si inima-mi bate, vorbeste cu mine,
Imi spune de-acele soapte divine…
Femeie pierduta pe acest orizont,
A ta fericire nu e pe vreun front!
=
Frumusetea rasuna, sticleste in zare…
Cupele-s pline cu raze de soare…
Iesirile-s simple din labirint,
Iar ieri imi pareau a fi infinit…
=
Si nu-mi este frica, cobor in mormânt,
Ingrop toata ura si tot ce-i descânt…
O strâng greu in lanturi si-o leg foarte bine
Sa nu mai vada vreodata zile senine…
=
Marele Zid chinezesc il strapung din priviri,
Pocnesc doar din deget, detin stapâniri…
Am sfarâmat ura cu piciorul gol
Si fericirii i-am pus monopol…
=
Si-acum, fericire, am sa vorbesc cu tine
Caci existai, te aveam aici cu mine…
Stateai pe tron, zaceai alba la fața,
Si ti-am zâmbit mereu, dar… ai fost o hoața!
=

GEST DE IUBIRE
PLANTON
=
Candva am fost cumva puternici…
Vazuti cu ochiul lunii tainici
Si astazi am ajuns departe,
Pe-a razelor iubirii sa ne poarte.
=
Balanta timpul mereu l-a cantarit,
Pas cu pas viata ne-a intarit
Si din adancul sufletului ne-am cladit
Momente, zile, ani, ce simplu nu s-au innadit.
=
Simtind iubirea noastra stralucind,
Zburam spre soare fericind.
Am invatat ce inseamna s-avem totul…
Ce ne mai face semne gestul!
=


MIREAZMA DRAGOSTEI
=
Iubirea ta, precum e marea
Pe cerul alb se oglindeste,
Ascunzi zambetul si mirarea
Ce sufletul meu iti vorbeste.
=
Azi, am atins iar marea
Bratul tau ma ocroteste…
Lunga mi-a fost asteptarea…
Of! Dragostea cum straluceste!

=

CHIBRITURI NESTINSE
=
Putere n-am sa iti vorbesc,
Dar am curaj si drept o spun:
Mi-esti calda, cruda mangaiere…
Si te adun din amintiri.
=
Viata mea intreaga, nu te pot uita!
Deschisul vis, in noaptea cea totala,
As vrea sa sa stiu daca-ti mai sunt draga?
Aprins mai sta de veghe sufletul de dor!
=

Fara raspuns, te iau cu mine,
Oriunde sunt si tu vei fi.
Acest poem e pentru tine,
L-am scris cu dorul inimii!
=


SOARE PENTRU DOI
=
De cand mi-ai colorat iubirea,
Esti a mea singura muza.
Ma intorc si iti zaresc privirea,
In lumea ta ma simt confuza.
=
Sa socotesti pentr-o secunda
Si sa alegi ce ai in piept,
Daca iubirea nu sta la panda,
Sa nu fii a minciunii adept.

=
Iubirea mea nu-i nascocire,
In vorba mea nu sta minciuna,
Cu fapte eu ti-am aratat iubire,
Inima mea iti e stapana!
=


PLOAIE PESTE RIDGE, SEATTLE
=
In lumea asta mereu o sa doara,
Dar de iubire mereu o sa cant
Si raul pentru a nu stiu cata oara,
Eu l-am lăsat in al sau loc.
In dragoste mereu am dat navala…
Imi place in ploaie sa ma joc
Fara sa-mi tina nimeni socoteala.

=
Mi-e de ajuns sa te privesc tacut
Sa te gasesc pe tot inaltul,
Ca am trecut printr-un trecut
Si n-am plecat cu altul.
Tu, dragoste, surasul meu

De-ai stii ca viata mi-e pustie!
Nu m-am iubit cu-n derbedeu…
Dragostea mea sa-ti fie!
De as pleca, de te-as uita pe veci
N-as stii iubirea ce inseamna,
De m-as ascunde-n umbre reci,
Svitele din par, m-ar da de gol in toamna.

=
Prin cer, si te-as urma pe acest pamant
Chiar daca calea nu-i usoara.

Renunt la tot pentru a mia oara…
Si nu mai plang, si nu mai strig,
Caci toate-s praf ca steaua spulbera
Si pretutindeni este asa de frig…
Nu voi lasa iubirea niciodata.
Ranita iar, nimic nu-i nou, ca pana acum,
Cu inima zdrobita prea devreme
Pasesc fara pantofi, in noul drum,
A inceput iubirea sa ma cheme.

=
Si ploua iar! Din ce în ce mai rar!
Pui pe inima a batailor pornirii
Si regasitul har al iubirii dar,
O, dragoste sa-ti fiu!
Adorul clocotit, ce aduce, in a simtirii…

E minunat, asa numesc eu viata!
Suav trandafiriu…
Sa te iubesc si dincolo de moarte!

=

LASAREA
MESAJ
=
Printre razele frumoase
Stau ganduri intunecate:
– O femeie, ce de mana ma tinea,
Pe poteci ea ma ducea,
La o Casa de Copii,
Langa Muntii parasiti
Si-a Carpatilor vestiti.
Intr-un ceas, actele se întocmirea
Pentru ea, o veste buna
Si in mine, a oceanelor furtuna.
Mainile ei se desprinse
Si-n cuvintele grabite, zise:
Stai aici, sa fii un copil cuminte
.
Cand ai sa vii pe la mine?
Cand o sa am zile libere.
Si la geam o asteptam,
Ani intregi treceau sireag
Si am asteptat decenii,
Privind la ceilalți copii,
Vizitați de-ai lor parinti.
Timpul incet se scurgea
Si perdeaua nu misca,
Parca astepta si ea,
Sa vada venirea ta.
Bobii lacrimei cadeau,
Pamantul le inghitea,
El știa durerea mea…
Cate zile am asteptat,
Ca sa vii la vizitat!
Azi, cu mana alungita
Cu privirea ta pierduta,

Sa nu mai ceri ajutorul,
Nu vei putea egala scorul.
Sub tutela multor ziduri:
Vantul durerea mi-o lua,
Soarele ma mangaia,
Basmele ma alinau,
Pasarile imi cantau,
Zânele, ce cu mine se jucau…
Si a lipsurilor suflet,
Nicicand nu pot fii umplute!
=


INDEMN
=
Rugati-va neîncetat la Dumnezeu,
Cel nevazut, nu la icoana vreunui zeu,
Caci uite: El vine noaptea precum un hot,
Nepregatiti ne prinde, cu El nu facem negot.

=
De frica Ta si-a primei amintiri,
Tainele mi le ascund printre priviri
Si buzele sunt amortite de zapada
Sa-mi fie dat sa vad cum totul sta sa cada.

=
Si am credinta intre cele noi,
Am lacrima si ochii mei sunt goi…
Sunt ratacita in vesnicia-i toamna
Si totul la tacere ma condamna.

=
Si am cuvântul Tau rostit de ieri…
Si inima ce-mi bate intre suspine,
As vrea am pe cineva, dar nu vad nicaieri,
Sa pun acele intrebari ce zac in mine.

=
Tu, sa nu crezi in semnele din Soare,
Caci nu e El, sau a Lui chemare,
Tu, sa nu crezi in semnele din Cer,
Caci nu e El, ci este doar un fulger.

=
Sa ne rugam la Dumnezeu neîncetat,
Sfârșitul sa nu vina in somn, in noaptea grea,
Sa nu se intample in iarna frigului sagetat…
Doar in rugaciune ne va sta scaparea.

=

TABLOU CELEBRU
=
Dragostea ta o simt mereu cu mine,
Te tot revad la fiecare ceas,
Tu esti puterea dragostei divine,
Tu esti iubirea ce ma tot lasa fara glas!

=
Asculta-mi linistea si mângâie-mi chipul…
Inima-mi palpita in sunetul bataii de aripa
Si-n sinea mea te chem sa-mi vii cu rasaritul,
Sa-mi vii macar, sa-mi vii pentru o clipa!

=
Si-auzi ecoul gândului prin fibrele pustii,
Sta-n firea ta, sa-mi vindeci a inimii rana
Si sufletul ti-o cere, si tu o stii,
A noastra dragoste este o suverana!

=
S-a dus chemarea si el suspinul
Si visul cel fricos nu mai respira-n noapte,
Raze de Soare ce dainuie seninul,
Tu-mi esti aici si imi vorbesti prin soapte!

=
Prin firul mintii ne-am citit gândul,
Ne-am recunoscut din lacrimi si lumini
Si-a noastra dragoste nu a incetat colindul
Si sângele admira caldura atingerii de maini!

=

BRATUL IUBIRII
=
Iubire, imi legeni sufletul in noapte,
Cu mâna ta, scântei in mine aprinzi,
Tu ma atingi si imi vorbesti in soapte,
La sânul tau cu foc tu ma cuprinzi.

=
Azi, lacrima mi-a fost uscata,
In inima fântânile cu ape adânci,
Curg lin cu iubire fermecata,
Durerea mea tu o transformi in stânci.

=
Din râsul florilor nascute-n mângâieri,
Din dragoste cresc sentimente cruzi…
Indragostita-i inocenta pe vârf de adieri
Si si-a gasit perechea cu ochii calauzi.

=
Te-am mângâiat iubire inflacarata,
M-ai leganat cu raze impletite de frumos,
M-ai ocrotit in iarna inghetata,
Mi-ai oferit sarutul cald si inimos.

=

ADUNAREA SI DEZVALUIREA LUCRULUI NESEMNIFICATIV
=
Privesc la putere si ma intreb: tu te vezi, te auzi? Cum te tot renasti si cum de nu te refuzi? Incerci sa tranzmiti caldura, cunoastere, glorie, multimea viselor tale si bucuria zilelor…
As vrea sa-ti alin sufletul si sa-ti țes leaganul viselor, dar nu pot.
=
Din patru colturi ale Cerurilor incepe a bate vantul,
Din Marea Cea Mare, vor rascoli Pamantul
Si incepe a invata in rana sa strapunga,
Totul in cale, cu spada lor cea lunga.
=
Cu chip de leu in umbra sta la panda,
Cu aripile de vultur, smulse, e gata de izbanda,
Caci din Pamant flamând el se ridica,
Capata inima de om si legii se dedica.
=

Cu chip de urs ce sta pe-o parte
Si tine-n gura trei coaste, carne imparte
Si a primit porunca de la puterea muta:
Scoala-te, manânca carne multa.
=
Privesc in jur si vad la adunare,
Cu chip de leopard, cu patru aripi ca de pasare,
El are patru capete spre a mea uimire
Si pe acest Pamant va primi stapânire.
=
Nespus de grozav, de inspaimantatoare,
Cu dinti mari de fier, mananca, sfarma, calca totul in picioare,
Cu totul diferita de celelalte trei puteri,
Din ea va creste alte zece superputeri.

=
Priveste-l, pe cel mai mic si cel mai nesemnificativ,
El se ridica si invinge pe primele puteri dintâi
Si va incepe sa vorbeasca lucruri mari, pline de mandrie
Si-apoi va fi distrus, aruncat in foc sa fie ars.
=
Un tipat sta sa strige din ghearele tacerii,
A ruginit de vremuri, in postul asteptarii,
Puterea se va inclina si-si va face plecaciune,
Insa, va fi prea tarziu sa stea la rugaciune.
=
Caci in a mintii stralucite stau armele de vorba,
Vorbesc cica de pace, insa-i atât de oarba,

Cu capul in jos si mainile pe gloante
Si marea bucurie se ascunde-n suferinte.
=
Prea mic copilul si nu stie a plange,
Si mare e razboiul, varsarea de sange,
Pe camp de batalie citeam asta in carte
Si fiecare clipa inseamna un pat de moarte..
.
=

SUFLETE MAI MULT DECÂT PERECHE
=
Regina inimii calatoreste in gand,
Descanta neîncetat fara pareri de rau,
Cu cuget fermecat sadit in al ei cuvant
Care se tot inalta, ca spicul cel de grau.
=
Cararile îi sunt eterne, nu sunt opriri subite,
Nu-s umbre luptatoare pe alei intunecate,
Sunt Cerul infinit, razele rebele, draga iubite,
Dorinte arzatoare si curate, nu pacate!
=

Salveaza inima pentru a ne imbogati,
Salvarea prin iubire, dragoste, iubite
Si enigmaticul apus, cu nori adevarati
Si Soarele-i sta agatat la orizont, sa ne ajute.
=
La cotituri de cumpana, nu da mana indoielii,
Nu se inchina la altar cu fața la matanii,
Este iubirea, nu-si face semnul crucii
Chiar de-o apasa spada tocata-n ritmul vremii.
=
Stapana inimii, pe nume Dragostea,

Raspunde la chemarea, Zeita Bunatatii.
Asculta, tu, iubite, toate acestea
Ea poate fi cadoul nostru si al eternitatii.
=

N-AM…
=
N-am sa blestem iubirea niciodata,
Oricâte lacrimi ochii mi-au varsat
A meritat sa simt in viata asta toata,
Fiorul dragostei, fiorul cel adevarat!
=
N-am sa ma cert cu viata nici in gluma
Si-ar fi pacat la maxim sa n-o traiesc –
Daca gresesc si azi si poate peste o luna
Sunt om, este uman ca sa gresesc!
=

N-am sa ma incalt cu nimic in picioare,
Imi vad de-al vietii meu drum,
Spinii sunt mari si ascutiti in cale
Si icaltata de as fi ma vor rani oricum!
=
N-am sa privesc trecutul cu amar
Chiar de-am pierdut intreaga tinerete,
In viata asta eu nu aveam habar
Câte mai poate sufletul sa invete!
=

DOAR TU SI EU
=
Si s-au aprins luminile intre noi,
Caci s-a innoptat mult prea devreme,
In noi se nasc scântei si calde ploi,
Ce contrazice ale lumii teoreme!
=
Peste ceasuri, noaptea se inteseste,
Noi trecem al lumii noastre prag,
Iubirea nepierduta ne orbeste,
Cu simturile treze sireag ce ne atrag!

=
E noapte si ploua cu noi doi,
E ploaia, in a dragostei in toate,
Copacii-s veseli si noi ce suntem goi,
E dragostea si cea mai lunga noapte!
=

IDEAL
=
Ideal in viata este sa stii sa nazuiesti
Si vei invata cum sa iubesti si sa traiesti,
Totul in lume au al lor loc anume,
Totul e frumos si poarta si un nume.
=
Sa invatam din a copiilor bucurie,
Sa invatam din a batrânetilor glie,
Sa invatam din a muntilor inaltime,
Sa invatam din a oceanelor adâncime.
=

Sa invatam din a cerurilor vesnicie,
Sa invatam din a dragostei poezie,
Sa invatam din a sufletelor profunzime,
Sa invatam din a marilor limpezime.
=
De inveti in viata cum sa nazuiesti,
In suflet vei simti cum infloresti,
Descoperind cum sa nazuiesc,
Am invatat cum sa traiesc si sa iubesc.
=


IUBIRE PURA
=
Noi scriem dragostea-n cuvinte,
Iubirea ne-o daruim fara hotar
Si timpul se opreste, sta cuminte,
Nimic in dragoste nu este in zadar.
=
Am strâns la piept secretele iubirii…
Nu suntem ai lumii simpli trecatori,
Ne bate-n piept iubirea nemuririi,
Semn infinit in inimii purtatori.
=
Iubirea-i boala mea de fericire

Si-a construit din stele adapost,
E ca si marea si sare-i daruire,
Ca sa ma vindec nu are niciun rost
=
Cu tine ma impart si ma inmultesc,
Esti gândul meu plin de feerie,
Cu tine ma impart si ma insufletesc,
Te port in inima drept bijuterie.
=


SAPTESPREZECE
=
Perdeaua noptii se lasa invaluita in mistere,
Vântul o bate si duce in sufletu-mi putere,
Ma pierd mereu in ceata fara destramare,
Tot caut chemarea-i in groasa transformare.

=
Ajunsa sunt la zidurile tarâmului Tristete,
Ma privesti din lumea ce face inima sa inghete,
Ingenunchiata la poarta lumii tale rece,
Ma rog de sumbru si de umbre ca sa plece.

=
Tu nu imi afisezi un suflet dur,
Dar ma obligi târziul sa-l indur,
Ma ingheti in timpul ce apune,
Spui soapte, eu nu ma pot supune.

=
Si te privesc in lumea ce nu mi-e cunoscuta,
Privesc la Dumnezeu si ruga mea o asculta…
Sa nu ne mai lovim de stânci adeseori,
Tie iti cer Doamne, tristetii mele da-i culori…

=
Mi-ai pus in inima iubirea,
Mi-ai aratat ce-i fericirea,
Mi-ai pus si clauza: sa traiesc
Si pentru asta iti multumesc!

=

RECUNOSTINTA
=
Inca mai am puterea sa te strig,
Cu sufletul curat plin de credinta…
In privirea ta, nu se gaseste frig
Si nici in camara inimii locuinta.
=

Inca mai am puterea sa ascult
Si nimeni n-ar putea sa inteleaga,
In sinea mea vei fi mereu un cult
Si simtul inimii nu o reneaga.

=
Nu simt a lipsei de puteri,
Te chem mereu in amintire,
Te-am prins in recunoasteri
Si te-am zidit in a mea fire.
=

IN INIMA TA

De ce iubirile s-au terminat?
De ce iubirile s-au ruinat?
De ce iubirile s-au zdruncinat,
Si ele n-au mai luminat?

Câte iubiri s-au terminat,
Câte iubiri s-au ruinat,
Câte iubiri s-au zdruncinat,
Atâtea inimii au suspinat!

Iubirea nu poarta vina,
Iubirea mereu se imbina,
Iubirea nu e o haină,
Iubirea, e o eroina!

Alegi doar ca sa privesti iubirea
Cum ai sa ii simti trairea?
A cui ramâne povestirea,
Cum te inalti cu construirea?

Iubirea, omule, sa n-o privesti,
Tu s-o atingi si s-o traiesti!
Iubirea-i rupta din povesti,
In inima s-o construiesti!

Inima ta sa te poarte,
Spre iubire, in zari, departe…
Sa nu cunoasti a cailor desparte,
Fiecare de iubire sa aibe parte!

=


PLOUA CU VISE

Te rogi de noapte ca sa vina,
Ti-e dor de ce-ai lasat in urma,
Te rogi de noapte sa tot tina,
Sa stea mereu in a sa forma!

Ma tot bântui fara de vina
Si esti mereu lasat in urma,
Te rogi de zi sa nu revina
Si vrei sa revii la a ta forma!

Ploua din cerul alb-cenusiu,
Ploi de vise, lent coboara,
In noaptea ceasului târziu
Si vraja noptii le masoara!

Doar in vise suntem fericiti,
Mergem de mâna impreuna,
Suntem ca doi indragostiti iubiti,
Sub acel magic clar de luna!

Noptile ce le-am petrecut,
Sunt doar eu si cu tine!
Din dragostea ce am avut
Vreau ca tu sa poti ramâne!

Vuietul de vis este atât de trist,
Zorii diminetilor bat la fereastra,
Raze de lumini ce apar egoist,
Lasând in urma iubirea noastra!

=

PE-A VALURILOR MARII
„SOARELE SI LUNA”

De ce nu vii la mine cand mi-e dor?
De ce sa vii la mine cand eu mor?
De ce sa-mi pui acele flori la capatai
Cand azi e vremea ceasului intai?

Cum de nu simti iubirea cum pulseaza?
De de nu vezi dragostea cum danseaza?
In jurul tau totul, toate iti zambeste
Si esti aici cu cine te iubeste!

De ma iubesti, de ce s-astepti?
De ce sa te inclini cu pasii tai nedrepti?
Iubeste-ma acum si nu mai astepta
Dragostea noastra cu noi ea va lupta!

Nu vreau acele flori la capatai,
Acum e vremea ceasului dintâi…
Nu vreau sa vii la mine cand eu mor
Si te astept acum cand imi e dor.

Din vesnicii ai raza mea ce te incalzeste
Si prin apusuri privirea mea-ti zambeste…
Ce tot indrugi de flori, de dor si lupta?…
Caci cei trecuti in nefiinta detin iubirea sfanta!

Din cantec, crini, din cer si stele,
Din galaxii ti-am faruit si daruit inele,
O dragoste cum n-a fost scrisa in povesti…
E timpul ca acul ceasului sa-l privesti!

Faptura ta la pas ce ma cuprinde
Si-a dorului de suflet se desprinde…
Armura ce nu se poate rupe niciodata
Iubirea noastra in inimi sta brodata!

=

ETERNA

Nu uit nimic din basmul de cuvinte,
Din ceasul magic ce a ramas in loc,
Joc de culori din plinul de alinte…
Dragostea noastra s-a scluptat din foc.

Iubite, cu tine am dezlegat misterul,
Am triumfat cu dragostea in toate,
Am cucerit Pamântul si-am atins Cerul
Si acum avem acele clipe de eternitate.

Noi am ramas cuprinsi pe Cerul instelat,
Pianul dragostei ne cânta-n lunile de miere,
Iubirea, dragostea, adorul ne-au imbratisat
Si timpul l-am transformat in ere.

=

CU PLAPUMA PE FACEBOOK

Cred că singurul lucru de care ar trebui să ne fie teamă este chiar teama. Ar trebui, în opinia mea, să ne fie teamă de pe acum de teama pe care o vom simți într-un viitor incert, nelalocul lui, dezlânat și împrăștiat. Și pentru asta cred că ar trebui să ne pregătim din timp, cu conștiinciozitate și rațiune, ca pentru un examen important. Suntem desperecheați moral și iraționali economic, am ajuns să nu mai cumpărăm ultimul model de telefon doar pentru că cel vechi nu mai funcționează, am ajuns să nu mai cumpărăm zeci de haine şi zeci de perechi de pantofi pentru că pur și simplu nu avem cu ce ne îmbrăca, nu ne cumpărăm ultimul tip de Mercedes doar pentru că nu avem cu ce să ne deplasăm. Cumpărăm toate astea doar pentru că vecinii noștri le au, doar pentru că am văzut noi la televizor că unii au și doar pentru că e „cool” să arăţi tuturor celor din preajma ta ce și cât poţi tu cumpăra. Nu ne gândim că ei poate-și permit să le aibă, nu trecem prin filtrul creierului informația asimilată, pur și simplu vrem și noi să avem ca ei, deci cumpărăm și noi. Sau poate vrem să avem chiar mai mult ca ei. A dispărut de mult vechea vorbă „să moară capra vecinului”, acum se folosește „să moară vecinul să-i fur capra”. Epatarea fără folos dăunează, însă. Toate noutățile cumpărate în neștire, fără rost și eficiență impresionează mult pe cei din cercul tău de prieteni. Anturajul schimbă mentalitatea omului. Într-o lume în care toţi scuipă pe jos, vei ajunge să scuipi și tu. Într-un cerc de prieteni care poartă smoking, vei ajunge să porți și tu. Cheltuind fără rost și aruncând banii aiurea doar pentru poză, în momentul când plapuma va intra la apă, nu vei putea trage de ea, îţi vei chirci picioarele, strângându-te sub ea cât să încapi. Altfel, vei muri de frig și involuntar, de inaniție. Pe centurile de socializare suntem toţi faimoşi, deştepţi, frumoşi şi bogaţi, cu linguri și furculițe din aur, cu cel mai scump vin pe masă turnat în pahare cu diamante. În realitate, avem căni din tablă din care bem ceai fierbinte de codița șoricelului și crătiți ruginite rămase de pe vremea ciuruitului. Am spus odată cuiva că nu suport ratele la bănci și datoriile la stat și mi-a răspuns că nu știu să trăiesc modern. Așa o fi. Chiverniseala, economiile și banul pus la ciorap nu mai sunt un apanaj al omului nou și modern. Acum e la modă consumul și cheltuitul banului pe orice prostie, doar ca să impresionăm și să „dăm bine în cadru” în fața cunoscuților și apropiaților. S-a dus și zicala „strânge bani albi pentru zile negre”, acum considerăm că putem întreține orice dezmăț și ne putem alimenta orice fiță doar de ochii celor din anturajul nostru. Ne împrumutăm doar ca să epatăm. Ne îndatorăm doar ca să ne clădim o imagine greșită și care oricum dârdâie și se clatină. Însă când nu vom mai avea loc sub plapumă și vom trage de ea la maximum ca să încăpem cât de cât sub ea, niciunul din cei apropiați nu ne va face cadou o plapumă mai mare. Vom fi nevoiți să stăm exact sub ce avem, până vom dispărea în neant, cu ceaiul nostru fierbinte cu tot.

DREAPTA ȘI STÂNGA

😮😲😮 Multe întrebări ar trebui să ne punem. Multe. Poate unii nu și le-au pus niciodată. Deși ar trebui. De exemplu, de ce este haos în sistemul legislativ? Pentru că legiferarea nu este o compunere pe o temă dată, ci ar trebui să abstractizeze relațiile sociale majoritare și să le instituie sub normă de conduită, nicidecum să răspundă unor nevoi particulare. De ce ne simțim în pericol pe șosele? Pentru că mulți cretini au primit permise de conducere, iar pentru ei regulile de circulație nu au nicio importanță. Lăsarea vehiculelor pe mâinile unor oameni fără empatie, fără respect față de viață și fără bun simț, generează adevărate tragedii și drame. De ce ne simțim agresați de sistemul public? Pentru că activitatea administrației publice presupune fabricarea de documente pe care nu le citește aproape nimeni, cu excepția celor care le întocmesc. Sunt și excepții, dar foarte puține. De ce există corupție? Pentru că nu există un sistem funcțional care să răspundă tuturor nevoilor societății. De ce există birocrație? Pentru că aceasta este direct proporțională cu apetența către hoție a societății. Cu cât se inventează mai multe moduri de a agresa fondurile publice, cu atât va crește birocrația ca o barieră defensivă, ceea ce nu înseamnă neapărat și eficiență în acest sens. De ce sunt promovați mulți proști în funcții de decizie? Pentru că lor li se pare că totul este ușor și posibil. Și că totul li se cuvine, pentru că pot. Asta, pânâ când se blochează sistemul. După aceea se caută deștepții cu care s-a șters pe jos în trecut pentru a scoate societatea din rahat. Deci de ce mergem pe partea dreaptă? Pentru că putem. Haideți să mergem pe stânga și să votăm pe dreapta. Sau invers, e același drac, doar culoarea diferă. 😲😮😲

BUCUREȘTI, BUCUREȘTI…

Traian Băsescu candidează la Primăria Capitalei și astfel lucrurile s-au complicat la maximum, iar toate calculele făcute de partidele politice au sărit deja în aer. Războiul pe Capitală se va da între fostul președinte și Gabriela Firea, nu se bate nimeni cu Nicușor Dan. Acesta din urmă nici nu contează în schema asta. Am mai spus-o, Băsescu îl spulberă. Adevărul e că dacă prin absurd, Nicușor Dan ar ieși primar general ar fi dezastru în București și vai și-amar de cetățenii capitalei. În primul rând pentru că el e specialist în matematică, nu în administrație publică. Plus că nu va avea Consiliul General, deci nu va putea face absolut nimic pentru bucureșteni. Îl mănâncă Firea pe pâine la capitolul ăsta. Veșnicul candidat Dan are șanse doar în teorie numai pentru cei care merg pe ideea să voteze pe oricine numai să „cadă” Firea. Participarea lui Băsescu și a lui Tăriceanu le încurcă planurile acestor votanți așa că Firea nu are practic contracandidat și e clar că va câștiga un nou mandat. Atât Băsescu, cât și Tăriceanu vor lua din voturile matematicianului Dan, fără discuție. Poate că Băsescu nu va avea 30% cum se laudă, dar 10-12% va lua sigur. Lumea votează „hă hă hă”, nu integrale, funcții trigonometrice sau matrice, știm cu toții. Chestia asta înseamnă dezastru pentru Nicușor Dan în favoarea Gabrielei Firea. Iar Ioan Sîrbu de la Pro România, Ilan Laufer de la Platforma Social Liberală şi Viorel Cataramă, liderul partidului Dreapta Liberală sunt insignifianți, ei candidează doar să mai afle lumea despre ei, eu așa cred. Iar Florin Călinescu, cu verzii lui, nu ratează ocazia de a se face de băcănie, exact ca atunci când se transforma în tanti Florica și credea că joacă un rol. Asta la capitală. Pe sectoare, e mai simplu. La 1, Daniel Tudorache e jupân. Bahmuțeanu nu contează, ea tinde spre zero. La 2, de Onțanu nu trece nimeni. La 3, Negoiță e Dumnezeu pe pământ, Bădulescu nu are nicio șansă în fața lui. La 4, e clar, Băluță n-are contracandidat și chiar merită un nou mandat, în sectorul 4 chiar se vede ceva. La 5, Daniel Florea e tătic. Nici naiba nu-l va vota pe Piedone, oamenii n-au uitat de Colectiv și de cum amenda el toate SRL-urile pe motiv de „mizerie în bucătărie”, evident, cu televiziunile după el. La sectorul 6 e singura bătălie echilibrată între Ciprian Ciucu și Gabriel Mutu, eu îl văd primar pe cel de-al doilea, totuși. Evaluarea asta pe care o citiți acum e strict o părere personală, n-o luați ca fiind o premoniție, n-am veleități de baba Vanga sau Harra. Vom vedea ce va fi, cert este că Gabriela Firea chiar n-are contracandidat și eu o văd încă patru ani la cârma primăriei generale. Și să nu uităm că o importanță maximă o au cei care numără voturile, nicidecum cei care votează.
Într-o lume normală, așa ar fi trebuit să se petreacă lucrurile. Cum nu e, a ieșit altfel. Nașpa!

ZOOM-SCHOOL NU-I DESTUL!

💗💗💗 Toată „tehnologia” din vremea școlii noastre se reducea la un stilou chinezesc, un creion neapărat HP cu esență moale pentru desen, un pix cu pastă albastră și o radieră chinezească mirositoare. Astea erau băgate într-un penar dintr-un lemn de cea mai joasă speță, cu alfabetul desenat și cu un abac cu vrăbiuțe, cu niște desene pe el de toată jena, dar armonios colorate ca să-și merite prețul. 19 lei. Alături aveam o trusă de geometrie care conținea o riglă de 20 de cm, una de 10 cm, un compas, un echer și un raportor. Un caiet lunguieț de biologie, un caiet dictando și unul de aritmetică, cu pătrățele, întregeau colecția, alături de caietul de muzică, cu note muzicale, cu cheia sol și cu gamele desenate pe file și un bloc de desen mare cât casa poporului, cu foi albe în interior. Astea erau toate „device-urile” vremurilor. Toată această grămadă de „scule” alături de manualele zilnice, oferite gratuit de școală, erau zvârlite într-un ghiozdan dintr-o mușama infectă, cu un buzunăraș pe deasupra și cu două baiere de pus pe umeri. Imensul bloc de desen nu încăpea în acest ghiozdan. Școala „mergea, duduia” și nu se oprea niciodată. Și mai era și free, la ofertă. După zeci de ani, aceeași școală se împiedică și brusc se oprește, deși nu mai e nici gratis, nici „la reducere”. Rucsăcelul de minimum 400 de lei a înlocuit anticul ghiozdănel. Manualele costă. Școala costă. În loc de penar găsești I-phone 11 Max Pro, cu Samsung le e rușine copiilor zilei să se afișeze în fața colegilor. Nimic nu mai duduie, totul e oprit și zvârlit într-un fel de „nici on-line, nici off-line”, doar Skype și Zoom. Ca să vadă profesorul live că nu copiezi la un test, trebuie să ai montat în casă un alt telefon cu camera îndreptată înspre monitorul cu Zoom. Ca la Bălăceanca. De râs dacă n-ar fi de plâns. Unde este școala de altădată și où sont les neiges d’antan? Nici cerul, nici marea, nici școala mânjită cu untură, nici soarele, nu mai sunt ce-au fost. Nici noi. 💗💗💗

BOTNIȚĂ, CIOCNIȚĂ, RÂTNIȚĂ!

❤️ 💛 💙 Trăim timpuri tulburi, bem apă tulbure de la chiuvete sau suntem noi tulburați cu totul? Județele se „închid”, unul câte unul. Avem 3 deocamdată. De la 1 august urmează, se pare, Brașov. Mască toată ziua și peste tot. Avem o mie și ceva de infectați din 1000 de teste, apoi la fel, o mie și ceva din peste 15.000 de teste. Cum vine asta? Suntem normali? Nu mai vorbește nimeni decât despre ATI și campanie electorală. Sau despre campanie electorală și ATI. Mască, teste, infectați, subiecte pe toate canalele media. Esca cea frumos mirositoare și nemirositoare de usturoi a dat cu parfumurile în fasole și cu noi de pământ încât au ajuns unii să facă o petiție s-o dea afară din trustul PRO pe cititoarea de promptere, alias dansatoarea cu chitară de pe litoral. Tricoul inscripționat „Dragoste” și fotoliul în formă de inimă roșie n-au impresionat decât pe unii, nu mulți la număr. Televizionistica a luat-o razna, CeTePe-ul furios îmbârligă limba română în încercarea de a o repune pe soclu pe chitarista prompteristă, iar Cristoiu, denumit de Tucă „Marele Jack” n-a învățat nici în ziua de azi să pronunțe „Google” deși râdea pe vremuri de „goagăl” al lui Vanghelie. Măcar primarul „cinciului” a zis odată, pe când Jack o ține langa de luni de zile și nimeni nu-l învață, nimeni nu-l corectează. Nu se mai filmează și nu mai transmite nimeni „în direct”, acum lumea face „laif”, puțină lume spunând sau scriind corect termenul. N-a aflat nimeni până acum ce e aia „laif” și nimeni nu ne explică. S-a ramolit mental lumea în pandemie și în loc să-ți scrie un rând preferă să te sune pe „festaim” sau „uațap”, dacă-i pui să scrie cuvintele astea două se uită la tine ca limbricul de Cordoba la Capatos. Nu se mai vorbește prin presă decât despre Veta bio-energeta, fugita de la școală Greta și faimoasa Izoleta. Chiar am luat-o razna? Lumea a ales anormalul ca pe ceva normal. Puțină lume mai face o poză prin oraș, restul merg cu capul în mască și cu totul într-o pungă. Nu își mai face aproape nimeni un selfie într-un parc, stând pe o bancă, nimeni nu mai postează cum probează o rochiță într-un mall, cum făcea în vremurile precovidice, rar mai vezi o poză a cuiva cu o floare în mână sau într-o grădină cu flori, nu mai vezi chipuri care se prăpădesc de râs ca până mai ieri, citești doar share-uri ale unor citate de-ale cuiva care scoate bani frumoși din ele pe Insta și pe Reddit, toate triste până la apoplexie. Nu se poate așa ceva! Am uitat să mai râdem, nu mai știm nici măcar să zâmbim și ăsta nu e semn bun. Nu mai avem poze sau albume cu fotografii, deci nici amintiri. Nu mai știm nici măcar cum arătam anul trecut. În schimb știm pe de rost tot ce a debitat Boca, Vulpița și Orban. Purtăm masca aia din hârtie igienică pe bărbie, apoi cu mâna de pe telefon și de pe taraba din piață o ridicăm pe gură, exact sub nas, nu pe nas, ca pe o botniță, noroc că nu avem bot. Dacă am avea rât, am purta râtniță iar dacă omul ar fi avut cioc, ar fi purtat ciocniță. Pe aceleași centuri sociale vezi postări cu pisici, maimuțe, jderi, omizi, limacși și pangolini, toate sub un text obligatoriu despre un virus al cărui nume 99% din români nu l-au aflat nici măcar acum, confundând virusul cu boala și neștiind să scrie corect numele virusului. Nu mai vezi pe nicăieri o poză a cuiva de la un picnic, nu mai vezi un raft cu prăjituri, nu mai vezi un selfie cu o muzică în surdină la volan, o poză cu o friptură pe masă în sufragerie, nimic! Parcă cineva ne-a luat creierul, l-a dat de-a dura prin făină și ouă clocite apoi ni l-a așezat la loc în țeastă. A, da, să nu exagerez, vezi totuși ceva, în plin război cu o entitate virusoidă necunoscută. Link-uri către manele. Astea nu lipsesc, ele vor dăinui și în secolul viitor chiar și după o bombă planetară cu ardei iute și boia de ardei. Maneaua e singurul medicament al omului tern, necăjit, supărat pe viață și mai nou trimis în șomaj tehnic cu salariu 75%. Evident că fazele astea cu 75% sunt cazuri rare, izolate. Aproape toți nepricepuții au fost dați afară, patronii au păstrat doar crema, logic. Ce nurofen, ce dicarbocalm, ce bixtonim? Maneaua, mânca-ți-aș! Veta, Greta și Izoleta! Greaua, cureaua, maneaua, bombardeaua și Izoleaua! Cocalarii și mai nou, bombardierii fac legea. Clanurile în piețe și găștile printre blocuri. Cu toate astea, virusachele ăsta nașparliu și cocalar reprezintă totuși o catastrofă mult mai mică decât se lasă să se înțeleagă prin rigolele socializărilor mediocre și, după ce vom trece și peste drăcovenia asta cred că ar fi momentul să înțelegem că sensul vieții noastre pe Pământ e mult mai înalt și mai sofisticat decât căutarea aiurea a unui confort care oricum nu ne avantajează în niciun fel. Ca să nu se facă de râs, unii postează pe centurile sociale doar seara, să credem noi că ziua au fost la muncă, ei făcând de fapt toată ziua naveta între bucătărie, baie și balcon, dacă au. Noi ne-am prins, să stea liniștiți, deși nu e nicio rușine să rămâi șomer în zilele astea fierbinți. Alții postează doar poze vechi de ani de zile cu grătare și bere de care n-au mai avut parte din precambrian. Perfect, trebuie să recunoaștem că ne-a cam dat gămălia asta de virusoid viața peste cap, dar cu siguranță avem resursele necesare ca să renaștem precum păsărica Phoenix. Deci, curaj, oameni! Stați acasă cu cei dragi, vă puneți pe picioare și o luați de la capăt! Putem continua, împreună, aici pe Pământ, lucrurile superbe începute înainte de această încercare grea. Nimic nu e de netrecut! Suntem tari, rețineți! Pământul ne acceptă încă multă vreme de acum încolo, fiți convinși de asta. Considerați că sunteți bazați și relaxați, deci ar trebui să faceți exact ce scrie pe tricoul meu. „Eat and sleep”! Faceți toți așa? Faci așa, românule? Poți! Poți să mănânci și să dormi. Și să știi să râzi. Exact cum fac eu în poză. N-ai nici cel mai mic motiv să fii îngrijorat sau speriat, românule! Cu atât mai puțin să fii panicat absolut aiurea. Fii strong, românule, oriunde te-ai afla! Te lauzi că te tragi din Traian și Decebal! Dovedește tuturor că poți înfrunta orice impediment în viața asta, chiar și peste lipsa unui loc de muncă poți trece, chestia asta minoră nu ar trebui să te întoarcă pe dos! Nimic nu te poate face să-ți uiți zâmbetul! Nu uita să râzi de cel puțin 20 ori pe zi! Nu uita că viața e minunată! Totul e să știi să ți-o clădești și s-o trăiești. O dovadă că viața e frumoasă e chiar faptul că poți citi aceste rânduri. Alții ar dori dar nu pot, nu au unde sau nu au cum, nu uita asta! Ești norocos, ești tare, românule, rămâi așa! ❤️ 💛 💙

FIOR LICHID

Minciuna universului mă doare
Miroase-a carantină peste veacuri…
Îmi pute-a lipsă tonus și pudoare
Planeta nu găsește niște leacuri…
*
Pământul merge strict spre condamnare
Cu noi cu tot, cu miliarde-n spate…
Minciuna universului mă doare
Miroase-a virus, răni coagulate…
*
Nu pot zâmbi în hăul ce se cască
Minciuna universului mă doare…
Destinul planetar e-o simplă mască…

A noastră vitejie e uitare…
*
O cavalcadă-n gând ne e năpasta
Fior lichid e pentru fiecare…
Îndeajuns pe azi, cu asta, basta!
Minciuna universului mă doare…

AMINTIRI

Își mai aduce aminte cineva de celebrul „Șantier al Tineretului”? În vacanța mare dintre clasele a XI-a și a XII-a, toți băieții am fost trimiși pentru o perioadă de 90 de zile la Halânga, o localitate la câțiva km de Drobeta Turnu Severin, unde începuseră să fie săpate primele șanțuri și să fie așezată prima fundație la ceea ce avea să fie „Centrala de Apă Grea”. Eram cazați în niște barăci din placaj pe două nivele, luam masa la o cantină încropită dintr-un schelet metalic acoperit la fel cu pal melaminat și placaj, plecam și veneam spre această cantină încolonați câte 4 cântând cântece patriotice cu lopețile, cazmalele sau târnăcoapele pe umăr. În weekend toți eram în Turnu Severin la „piața de sârbi” unde găseam toate minunile pe care în București nu le văzusem niciodată. Ceasuri electronice cu melodii, țigări Vikend, Arberia, Kruja, DS, Apollonia, Gent, cafea naturală Vienner Coffee și Alvorada, blugi prespălați, ciocate și multe alte asemenea mărunțișuri. Toată bruma de bani câștigați acolo în 3 luni, adică 900 de lei, plus banii de acasă s-au transformat la plecare într-o valiză de lemn plină numai cu lucruri luate din piața sârbească. Am ajuns acasă fără un ban, cu valiza doldora, iar la începutul clasei a XII-a ni s-au înmânat niște carnețele albastre, „Carnet de cooperator devotat” cu care aveam acces gratuit la toate spectacolele de la Sala Palatului și pe stadion la Cenaclul Flacăra. În imagine, alături de instructorul de „atelier” al liceului (dreapta), de doi colegi de școală și de două muncitoare „de-ale casei” din localitate, în vara lui `84. Amintiri care nu se pot uita, dacă a fost bine sau rău asta să decidă fiecare, eu am expus doar realitatea fără să fac alte comentarii.

ÎN CURÂND…

„Să nu uităm că nu există nimic mai de preț pentru un popor decât graiul matern, întrucât acesta este plămânul prin care respiră întregul neam și suflarea în care se contopește sufletul român. Limba este cea mai mare comoară pentru un popor, este floarea sufletului, de aceea trebuie să o prețuim și să o îmbogățim mereu. Limba ne este patria și graiul, este atotputernicul talisman al românilor. Ea ne poate bucura cu sunetele sale dar ne poate și jigni. Prin grai putem evidenția iubirea și respectul față de țară, față de ceilalți oameni care trăiesc în această țară și nu numai. Limba nu se poate compara cu nicio comoară. Ea este unică, nu există nicio limbă asemenea, este melodioasă, dulce, deci este o comoară neprețuită. De aceea noi nu trebuie să o uităm în niciun caz sau să-i strâmbăm melodia. În graiul matern se ascunde amintirea trecutului nostru, zestrea noastră strămoșească, a originilor cu care suntem înfrățiți încă de la naștere. De aceea oamenii au calificat dintotdeauna limba română drept o comoară care nu are preț și poate fi moștenită din generație în generație. Trebuie să ne prețuim, să ne respectăm și să ne iubim limba, să n-o stâlcim sau să ne batem joc de ea, deoarece avem o patrie căreia trebuie să-i fim devotați cu tot sufletul”.

MUZICĂ VECHE

SĂ NU REGRETĂM COMUNISMUL ȘI SĂ NU FIM NOSTALGICI DUPĂ TIMPURILE ACELEA CI SĂ FIM NOSTALGICI CÂND NE AMINTIM DE COPILĂRIA NOASTRĂ CARE NU SE VA MAI ÎNTOARCE NICIODATĂ !!!

„I Wanna Be With U” (Fun Factory), „I’ll Be Missing You” (Puff Daddy, Faith Evans), „Conga” (Gloria Estefan), „Push It” (Salt-N-Pepa), „Barbie Girl” (Aqua), „Boom, Boom, Boom, Boom!!” (Vengaboys), „Sweat – A La La Long” (Inner Circle), „Whenever, Wherever” (Shakira), „Black Or White” (Michael Jackson), „Where Do You Go” (No Mercy), „Macarena” (Los Del Rio), „L’ombelico del mondo” (Jovanotti), „Mysterious girl” (Peter Andre), „Everybody” (Backstreet Boys), „Rhythm of the Night” (Corona), „Coco Jambo” (Mr. President), „Blue – Da Ba Dee” (Eiffel 65), „Asereje” (Las Ketchup), „Wannabe” (Spice Girls), „Bailando” (Loona), „Let’s Get Loud” (Jennifer Lopez), Jump Around (House of Pain), „Be My Lover” (La Bouche) sau „Mr. Vain” (Culture Beat), „Macho Man” (Genius), „Jimmy” (Non Stop), „Amintirile” (3 Sud Est), „Alin, Alin” (Sweet Kiss), „Aoleu inima mea” (Sing Sing BB), „E Vara Mea” (HI-Q), „Lasă-mă papa la mare” (Andre), „Banii și fetele” (Valahia), „10” (Simplu), „Vino la mine” (N & D), „După blocuri” (B.U.G. Mafia), „Doar cu tine” (Activ), „Ia cu tine și inima mea” (ASIA), „Luna mi-a zâmbit” (Class), „Lasă-mă în pace” (Candy), „Tupeu de borfaș” (La Familia și Marijuana), „Dragoste de închiriat” (Akcent).

DE WEEKEND

Mii, milioane si miliarde de neutroni, protoni, electroni, anti-electroni, pozitroni, fotoni si moutoni explodeaza. Incepe viata! D-zeu se uita atent in jur si i se pare ca lipseste ceva. „Aha!”, zise. Si cu o miscare de rotatie din antebrat, in sens invers acelor de ceasornic, facu un semn discret. Astfel au aparut instant apa, valurile, soarele, umbra, cerurile si downtown Vaslui. „Parca mai trebuie ceva!”, isi zise in gand. O noua miscare scurta din gamba si pe loc aparura opt planete, Bardul din Mircesti, materia, o gaura neagra, solstitiul din Gagesti, o exoplaneta, o carte de colorat, un asteroid vitezoman, comuna Petrachioaia, un inel de-al lui Saturn, un covrig, o briza si calcaiul cu toc al cizmei italiene. Cu flec cu tot. La inca un semn obosit, ca de final, isi fac aparitia intr-o clipita Salam, o crocodila, Ilie Udila, George Vintila, Setila, Vulpita, un Alfa Romeo in miniatura si primaria Voluntari. Iubiti-ne (va) mult!

R.I.P., NARCISA!

După un ZOOM de excepție, care s-a întins de la 4 până la 5:15 dimineața, m-am întins pe canapea cu „Adevărata față a lui Traian Băsescu” din care citisem cam jumătate, dorind să continui să citesc, curios fiind ce-a mai născocit Marius O. și ce ne mai aduce el la cunoștință din underground-ul vieții fostului președinte. La un moment dat cred că am adormit cu tableta pe piept. Un bang sonor de volum la nivelul 100, cum era sunetul meu setat pe pc, m-a scos din starea de visare și m-a împrăștiat realmente pe toți pereții, sărindu-mi tableta cât colo și eu după ea. Trec peste cele 59.487 de cuvinte care nu pot fi redate aici și pe care le-am turuit literalmente în gura mare în cele câteva secunde în care am ajuns în fotoliu la pc să văd cine mi-a scris la ora aia. M-am liniștit și înmuiat instant când messenger-ul mi-a arătat un mesaj venit ca din neant. Un cuprins de două rânduri și jumătate m-a trezit și m-a întors pe dos cu totul. Eram anunțat de dispariția unei persoane dragi mie, cu care făceam schimburi de rețete culinare și cu care discutam în privat ore în șir, zile în șir, luni în șir, într-un grup în care nu puteai discuta despre nimic altceva în afară de vreme, rețete culinare și în care în afară de texte scrise de alții pe sistem „motivațional”, emoji cât o ceapă și citate de nivelul „Râtul unui porc de vară” sau „Clor deasupra unui bulb de nuci”, nu găseai nimic. Dacă postai ceva despre corpusculii Malpighi din corpul uman, sigur primeai un block de zile mari. Evident, n-am întins coarda să postez ceva despre versorii triedrului lui Frenet, despre cuadrice pe ecuatiile lor canonice, formula lui Stokes, teorema lui Lagrange, criteriul Raabe-Duhamel, formula Gauss Ostrogradski, despre criteriul de condensare al lui Cauchy sau proprietatea lui Darboux pt functii continue, am înțeles limitele maxime de înțelegere și m-am limitat în a posta despre mine, poeziile și tablourile mele. În tot acest amalgam de ambiguități egocentrice răsărea discret o lumină senină, blândă care putea mai mult decât noi ceilalți. Se vedea că citise mult și călătorise la fel de mult. Expunerile, pozele și textele din privat stau mărturie. Se mândrea cu familia sa de excepție, cu ginerii și nurorile, cu peisajele vizitate și cu bibliotecile prin care trecuse. Puteam vorbi cu această doamnă despre orice, oricât. Cu toate acestea, nu era chiar pe placul tuturor, dacă aș posta aici mesajele din privat despre această persoană rară, ați râde o săptămână și ați plânge următoarele două. Evident, mesaje de la persoane care astăzi se înghesuie să-i ureze drum lin spre ceruri. Din păcate sau din fericire, persoana nu le mai poate citi, e în drum spre o stea de unde cu siguranță ne va veghea și va zâmbi fluturând din aripi observându-ne ipocrizia atroce. Am promis că de câte ori voi trage un fum din narghilea, mă voi gândi la ea. Stimabila doamnă, bucureșteancă de-a mea, pufăie acum dintr-un norișor, departe fizic de noi și de răutățile noastre pământești. Am vorbit și ne-am scris prea mult și prea multe ca să nu-i scriu și eu acum un teanc de rânduri. Rar văd pe cineva să fie în stare să scrie un text de zece rânduri fără să-l copieze de pe Google sau de la alții. Ce citiți aici nu-s elogii gratuite, Narcisa chiar merita. Merita mult, mult mai mult. Și merită și acum. Un gând mărunt și-un omagiu pios. Exprim compasiune faţă de familia dânsei căreia îi adresez sincere condoleanţe. Mă înclin în fața ta, Narcisa! N-am ce să-ți urez, ești prea sus și prea înaltă pentru limitele noastre. Rămâi în inimile, în mințile și în conștiințele unora dintre noi. Veghează-ne din lumină!

MARIA NICOLESCU. POEZIE.

Poezia Mariei e ca o linie albă și subțire prin întunericul realităţii, de aceea strălucește în negura vremii. Stilul ei decis, delicat dar energic este foarte bine pus în valoare în aceste versuri. Totul este trăit intens, deşi rămâne un simplu joc. Patetismul şi spiritul se asociază ingenios în poezia Mariei, un poet posesor de talent, care deși la început de drum, vine, vine, vine și încearcă să calce toate ierarhiile literare în picioare. În ceea ce mă priveşte, mi-am făcut doar datoria de a anunţa sosirea ei pe planeta versurilor. De oprit, oricum n-o poate opri nimeni. Nu ne rămâne decât să o salutăm ca pe un oaspete de seamă, sosit pe neaşteptate în spaţiul poeziei și să-i urăm mult succes în viitor. Cu mențiunea că ortografia, rima, ortoepia, versificarea, iambul, aranjarea strofelor, așezarea in pagină, ritmul și punctuația din toate poeziile publicate mai jos aparțin în totalitate autorului, fără ca eu să schimb, să modific, sau să corectez ceva din materialele primite și că acesta și-a dat acordul scris pentru a i le publica aici, vă las să citiți, să visați și eventual să memorați câteva gânduri și idei line, pline de trăiri, sentimente și romantism… SAMUEL CIOCAN, 27 aprilie 2020.

  1. COPILARIE
    Frumoasa esti copilarie!
    Ca un cristal,tu straluceste!
    Si-n vise dulci eu te primesc .
    Si-n armonie …

Pe ulite eu alergam .
Si_ploaie imi placea
Ca un miracol esti acum .
Ce nu-l mai pot avea !
=

  1. VISE
    În vise eu alerg acum .
    Si plina de sperante!
    Visez la nemurire
    Si viata e frumoasa !
    Visez la cerul înstelat.
    La tot,ce ma mirat !
    O viata are omul .
    Si asta,e adevarat !
    =
  2. MAMA
    Esti visul meu ,mamica!
    Esti tot ce am mai bun .
    Esti universul meu …
    Cel,care îl caut acum!

Departe-n zare eu privesc .
Astept o vorba buna .
Maicuta draga,te iubesc !
Maicuta mea ,sufletul meu !

Eu te voi cauta mereu !
În viata asta eu voi fi
Copilul tau iubit !
=

  1. SEMN DE CARTE
    Un semn de carte,eu am pus!
    Pe calea vieti si-a iubiri
    Citind aceste versuri scrise .
    Ce iti ofera nemurire !
    =
  2. VARA
    O…vara calda si frumoasa .
    Ce chipul lumineze!
    Cand soarele iti arde fata .
    Te face sa visezi !
    Esti anotimpul preferat,
    de soare si caldura.
    Ce straluceste neîncetat
    În viata asta dura !
    =
  3. CAUTARE
    Tandrete,gânduri si iubire
    E tot ce am visat …
    Pe drumul vieti,sa pornesc…
    În cautarea fericirii !

Un suflet eu voi cauta
Sa pot iubi neîncetat
Sa dau iubiri un aspect
În lumea asta rea !
=

  1. VIATA
    Viata,e tot ce iubesc ,
    în suflet si in gand
    E tot ce pretuiesc!..
    O Doamne!ce iubesc!

Aceasta viata,minunata.
Pe care tu ne-ai oferit
Si care e ciudata!
=

  1. SUFLET
    O,suflet ce te nasti
    Din dor si suferinta
    Din amintiri traite
    Si clipe fericite!

Pui totul cap la cap
Gândirea, sa alungit
Sa fie sufletul curat
Si inima sa fie vie !
=

  1. SPERANTA
    SPERANTA iti da viata
    Te face sa visezi
    Sa ai speranta-n suflet
    Si totul sa urmezi…

E tot ce e mai bun
In viata sa traiesti
Speranta te va face
Sa fii asa cum esti !
=

  1. PRIETENIE
    Prietenia ,inseamna a fi om
    Sa cauti in adânc…
    Sa împarti o amintire
    Cu acel om frumos !

Prietenia e curata
Sincera si dreapta
Cel ce urmeaza asta !
Va fi curata !

Sa stii sa pretuieste
Acele sfaturi clare
Sa nu ai regrete
Care doare !
=

  1. CAND TOTUL E
    De ce oare e asa ?
    Sa ai si suferinta
    De ce e greu acum ?
    Sa nu ai dorinta

De ce e sufletul ranit?
Si plin de remuscari?
De ce ai amintiri
Si nu mai ai visat !
=

  1. VIATA
    Viata,e tot ce iubesc
    În suflet si in gand
    E tot ce pretuiesc…
    O…Doamne! ce iubesc!

Aceasta viata,minunata
Pe care tu ne-ai oferit
Si care e ciudata
=

  1. IARNA
    Zapada alba si frumoasa
    Ce lasi in urma un înghet
    Ce furturi pe la straini lasi
    Si totul e frumos !

Un alb imaculat tu il astern
Pe care si pe strazi
Un peisaj mirific ai !!
=

  1. PRIETEN DRAG
    PRIETEN DRAG eu te ascult
    Sa învat in viata sa alung
    Tristetea s-o ascund
    Sa las in urma tot cei greu

Sa merg nestingherit
Ascult de sfatul tau !
Ma înveti sa fiu iar om
Sa merg râzând spre viitor
Sa fiu un visator!
=

  1. FARA CUVINTE
    In cat alene si cu teama,
    Am început sa scriu o carte
    Cu gânduri bune si senine
    Astern aceste rânduri!

Visez sa fiu o carte
Pe care so asez
Pe lânga mine ,si in soapte
Visez,visez ….

Eu un cuvânt nu mai gasesc
Astern pe chipulluminos
O foaie si un gând frumos !
=

  1. NOAPTE
    Tu noapte ce asternut
    Pe tot pamântul, globul …
    Sa lasi in urma amintiri …
    Si nopti senine vine …

Încet,încet apar
Steluta luminate
Si luna ce asteapta iar
Sa iasa presarata!

E noapte e tarziu
Sii liniste totala
Doar eu gandesc acum
Cand noapte e afara
=

  1. FLOARE
    Superba esti tu floare draga
    Ce înveti sa înfloreste
    Sa dai un scop in viata
    Sa stii ca traiesti

Esti gingasa si fina
Esti tot cei mai frumos
Esti vie si sublima
Si totul e frumos

Esti dulce înmiresmat
Creata din frumos
Sa faci ,sa o miros !
=

  1. NATURA
    O,tu natura minunata
    Ce porti a ra verdeata
    Sa ai mereu naturalete
    Sa fii in viata !

Natura ,vie si frumoasa
Ce tu ne oferi viata
Ne faci nemuritori ca tine in gand in viata
Sa fii vie
Covorul verde e in toi
Si floricele tu oferi
O viata sa ramâi La fel !
=

  1. FRATE DRAG
    Un frate am pe acest pamânt
    Un suflet minunat !
    De lungul vieti am aflat
    Ce inseamna sa fii bogat

Te iubesc asa de mult
Niciodata n-am sa uit
Tu stii cel mai bine decat mine
Ce insemni pentru mine

Frate vino in calea mea
Sa avem pe cineva
Sa fim iarasi amândoi
Fara griji ,fara nevoi
=

  1. INTREBARE
    Oare ce va fi ?
    Cand vom defini copii ?
    Oare ce sa intamplat ?
    De ne-am maturizat !

De ce oare ne-am schimbat ?
Si nu neam acceptat !
Întrebari fara raspuns
Asta-i viata la apus !
=

  1. PRIVIRE
    Privesc acum si mai departe
    Prin vise împlinite
    O voce calda si suava
    Ce naste din cuvinte
    Privesc si cerul înstelat
    Si vântul ce adie
    Ma îmbata aerul curat
    Si -o dulce melodie !
    =
  2. COLEGI DE SCOALA
    Pe drumuri grele am pornit
    Pastrând în suflet amintiri iar viata ne-reamintit
    Ca înca putem fi copii
    Pasind încet si tematori
    Oare ce va fi cum e ?
    Emotii sentimente amintiri …
    Ce bine era daca mai eram copii..
    Încet ,incet cu sufletul curat
    Am zis sa intamplat !
    Cuvinte ,întâmplari noi povesteam
    Oare se poate asa ceva ?
    Acelasi om adevarat
    Pe care viata nu l-a schimbat
    =
  3. IUBIRE
    Sa iubesti,e bucurie !
    Sa fii iubit e nebunie !
    Doua inimi care bat
    Sunt de neuitat !
    Iubirea ,e un adevar pe care il astepti cu dor
    Precum o parere maiastra
    E dulce,dar apasa.
    Sa vezi chipul cel iubesti
    Sa zâmbesti,sa zbori de drag !
    Sa iubesti e fericire,
    Care vine din iubire
    Clipe vii si dragastoase
    Asta-i viata e frumoasa !
    =
  4. CITAT
    Privesti cerul înstelat
    Si gânduri se aduna
    Vezi totul încetat…
    De parca ar fi o luna
    Stai neclintit si nemiscat
    Visezi adânc…
    Si calculat
    =
  5. IUBIRE SI TRADARE
    Iubesti fara sa stii de ce
    Iubesti far de pacat
    Iubesti cu sufletul curat
    Iubind si staruind o lume
    Ce greu ai castigat
    Dar temeri si dureri
    Apar neprevazute
    Tradarea a venit ,e greu …
    Si onorat
    Cand tu stii acum
    Ca totul s-a incheiat!
    =
  6. ZIUA MAMEI
    De ziua ta maicuta mea
    Eu te privesc cu drag
    Pe chipul tau ,frumos si drag
    Astept un zâmbet larg !
    Esti vesela si fericita
    Alaturi de copii tai
    Stii numai tu ce bine e !
    Sa fii cu amândoi!
    Cu drag tu ne zâmbesti
    Sa fie totul minunat
    Sa fie o vesnicie !
    =
  7. FURTUNA
    Din vazduh iar a pornit ,un traznet si un fulger
    Sa ne arate pe pamânt
    Ca totul e furtuna !
    Cu stropi de gheata a pornit
    Sa spele iar pamântul
    Sa fie cerul cald !
    Ca soarele si vantul!
    =
  8. ILUZIE
    Tot cei omenesc ,e viu
    Si merge pe oriunde
    La ceas tarziu ,eu scriu
    O poezie!
    În lume eu am adunat
    Si bune si cei rele
    Sa pierd aceste rânduri
    Printre stele !
    =
  9. SINGURATATE
    Singuratatea e foarte grea
    Sa nu ai o vorba buna
    Sa nu poti spune
    Noapte buna!
    Totul e gol ,pustiu in suflet
    Si singur tu vorbesti ,
    Sa treaca timpul …
    E rece totul nu-i placut
    Sa stai fara un cuvânt
    Privesti si tu pe undeva
    Astepti pe cineva !
    =
  10. PRIVIRE
    Privesc acum si mai departe
    Prin vise împlinite
    O voce calda si suava
    Ce naste din cuvinte
    Privesc si cerul înstelat
    Si vântul ce adie
    Ma îmbata aerul curat
    Si-o dulce melodie !
    =
  11. VIITOR
    Privesc spre viitor acum
    Sunt plina de speranta
    Sa stiu,ca totul este clar ,
    Si totul are viata !
    Sunt mândra, fericita…
    Cand stiu cam invatat
    Sa pot urca pe trepte
    Ce viata mi le dat

Eu cred in viitor
Si totul va fi bine
Voi sti acum ,sa cânt
Un dor,o melodie
=

  1. CAUTARE
    Prin valurile vieti
    Eu am trait cândva
    Si am invatat sa merg
    Pe calea mea

Sa caut cum e viata
Sa ma inteleg cu ea
Sa las in urma mea
Tristetea !

Tot caut si tot caut
Un cer superb albastru
Un univers ceresc !
=

  1. TRISTETE
    Tristetea e urâta si apasatoare
    Si-n suflet e tacere
    Te doare si se vede
    Tristete si durere

E gândul tau ce doare
Si-n inima te taie
Ca un pumnal se înfige
Si lasa urme amare !
E negru totul cenusiu
E totul cenusiu!
=

  1. CAMPUL
    Pe câmpul verde am pornit
    Sa caut fericirea
    Sa aud pasarile ciripind
    Sa vina iar iubirea

Cand soarele te atinge
Cu razele lui calde
Astepti o îmbratisare
Si -o raza de speranta!

Pierduta-n peisaj
Ce viata ti-o ofera
E câmpul gol, tacere….!
=

  1. POEZIE
    Cuvinte scrise si compuse
    Din inima eu daruiesc
    Astern aceste rânduri scrise
    Din tot cei omenesc
    Celor care citesc

Privesc spre tine si zâmbesc
Ce dor nebun ma ia
Îmbratisez cu drag
Pe toti care citesc , asa….
=

  1. MUZA
    Esti MUZA mea straine
    Ce pe aici ai fost
    Si-n viata asta tu ai dat un rost

Ai dat putere si speranta
Unei colege de o viata
Încet,încet ai povestit
Tot ce neam reamintit

Esti sincer si voios
Un om frumos !
Chiar daca ani au trecut
Si-n viata tu ai reusit
Ai dat dovada de curaj
Esti om si e deajuns !
=

  1. CLIPE
    O clipa de repaus
    Eu am mai avut
    Am vrut sa schimb o viata
    O iau de la început

E greu sa ai o clipa
De vis si nepasare
Sa vii din nou
Adânca nemiscare!
=

  1. PASI
    Eu merg privind spre cer
    Cu sufletul curat
    O ,Doamne !al meu sfat !

Pasind timid si iertator
Visez sa fiu de ajutor
Cand pasi ma îndruma
Pe calea cea buna

Grabit si plin de rani
Astept cu pasi înceti si calmi
Un amator !
Sa vina sa priveasca
Un pas de catifea !
=

  1. NATURAL
    Natural fii tu om bun
    Si plin de sentimente
    Naturaletea e frumoasa
    Si plina de etichete

Natural si îndraznet
E tot ce poti avea
Un suflet din poveste
Sa-l poti alina !
=

  1. INDRUMARE
    Esti singur si pierdut
    În calea ta apare
    Un om ce spune
    Bine ai venit !

Te îndruma, te urmeaza
În al tau destin
Iti spune si te cheama
Ai alt destin

Ferice de cel care urmeaza
Sa îndrume si sa spuna
Sunt fericit acum !

Asculti de sfatul lui
Tu stii ce are in cap
Te vrea mai bine !
Sa fii împacat cu viata ta !
=

  1. RESPECT
    Cei 7 ani de acasa
    Sai pretuieste mereu
    În calea ta sa iei
    Tot ce vrei

Respect si onoare
E tot ce mosteneste
De la parinti tai
Tu sa daruieste!

În fiecare clipa, in loc ca sa te certi
Mai bine ai bun simt
Sa ierti!

Sa fii om bun ,si tot ce va urma
Sa ai in calea ta onoare
Cand toti te dusmanesc
Tu ai mereu de spus
Un simplu multumesc !
=

  1. FERICIRE
    Cand inima te îmbie
    Cu dor si fericire
    Tot ce tresalta in tine
    E iubire .

Cand vocea ta e vie
Si plina de speranta
Asezi aceste rânduri
Pe hârtie!
Fericirea iti da viata
Si te umple de speranta!
=

  1. CASA
    În casa ta e armonie
    Un semineu aprins
    Sa simti si sa traiesti
    Un vis…

Acolo este casa ta
Cea calda primitoare
Sa simti acea senzatie
De dulce alinarea!
=

  1. FARA ….
    Eu scriu si iara scriu
    Un gând o amintire
    Cândva sa am ce multumi
    O poezie !
    =
  2. SURPRIZE
    În viata întâlnesti
    Surprize si dispret
    Dar cel mai bine e…
    Sa privesti

Sa taci si sa primesti
O bucurie ,o tristete
Sa uiti ca ai trait
O dezamagire!
=

  1. PLOAIE DE STELE
    Cad stele si izvoare
    Din cer si pe pamânt
    Totul e frumos si greu de scris
    Privind si masuram
    Acele stele acuzatoare
    Am inteles in gand
    Acea magica miscare

Un vis se va împlini
În viata viitoare !
=

  1. AMINTIRI SI VISE
    Pe acest pamânt eu m-am nascut
    Sa merg si sa iubesc
    Un vis sa am acuma
    Si totul e frumos

Sa pot visa un drum ascuns
Si amintiri sa am
Asta îmi doresc acum !
Sa am in viata mea !

Amintiri si vise împlinite
E tot ce am in minte
Un gând si viata ce ofera
O simpla adiere

Visez la nesfârsit un vis
Care acum sa intamplat
O amintire draga mie
Visez,visez la nesfârsit

Gândul meu zboara tot mai sus
În amintirea vie
Si totul se intampla acum
Sa am numai vise !
=

  1. SATUL NATAL
    Pe ulite si prin noroi
    Am alergat cândva
    Pe o capita am urcat
    Acolo e casa mea !

Un sat de oameni buni si calzi
Un drum pe care am calcat
Si totul e minunat !

Sa vezi cum soarele rasare
Sin prispa casei eu am stat
O ,Doamne !ce splendoare !
=

  1. ECOU
    Tu strigi si tot asculti
    Acel ecou, e vocea ta
    Pe care sigur il vei urma

Ecou cu drag tu il ajungi
Sa poti visa din nou
O,dulce si suav ecou

Voios si fericit
Mai strigi o data
Glasul sa-l auzi !
=

  1. STRAIN
    Strain e omul pe pamânt
    Sin casa se aduna
    Cutreieram in gand
    O dulce poezie !

Privind in departari in zare
Venind din tari occidentale
Strain fiind de neamul sau
O dulce alinarea!
=

  1. SFARSIT
    Acum eu la final
    Va spun ,,la revedere”
    Astept sa vin din nou .

Va spun cu drag
Eu am ramas
Un pic nestiutor

Cand totul se afunda
Si cer un mic ragaz
Astept cu nerabdare
Un glas !
=

  1. ITI MULTUMESC!
    Ani au trecut
    Si peste mari,si tari
    Un zâmbet ai adus
    Iti multumesc !

Privind ,spre acele zari
Pe care le-am creat
Am un cuvânt de spus
Iti multumesc!

Ai scris ce am compus
Cu tot ,ce ai promis
A fost deajuns
Iti multumesc !

Nu te-ai gandit deloc
Ce am compus
Ai fost convins
De tot ce am scris !
Iti multumesc !
=

  1. NEMURIRE
    O,suflet ! Ce ai dat
    Putere si speranta
    Te astept cândva
    În viata mea !
    Trecând in nemurire
    Sufletul e cald.
    Ce astepta o sclipire
    În viata sa !
    Pasind timid si fara glas
    Spre tot cei viu
    Asteapta nemurirea !
    Ce bine ar fi ,sa fii o stea
    Sa poti crea
    O lume calda ,iubitoare
    Sa poti cânta, si saruta
    Un univers ce-n vraja sa
    A lasat nemurirea !
    Tot cei viu si e frumos
    Asteapta sa privesti
    Sa simti ca tu traiesti!
    =
  2. TINERETE
    Rasare soarele pe cer
    Si dimineata vine
    El e nemuritor.
    Esti tanar si voios
    Visezi la nesfârsit
    Un chip frumos !
    Esti plin de viata
    Traie?ti te bucuri
    De tot cei frumos !
    Tinerete,e ca o floare
    Ce se ocoleste
    Dar totul se traieste!
    Cu chipul sau blajin si cald
    În armonie se gaseste
    Un suflet cald.
    =
  3. TRECATOR
    Cu pasi grabiti si siguri
    La drum pornesti din nou
    Sa ai in drumul tau
    Câmpii cu flori !
    Te uiti dezamagit
    La toti cei care alearga
    Si care iti spun
    Un ,,Buna dimineata ”!
    Grabiti si ocupati
    Si foarte suparati
    În goana lor nebuna uita ce e viata !
    =
  4. ANI DE LICEU
    Voiosi si plini de viata
    Te cauti in cuvant
    Si spui cu drag
    Anii de liceu !
    Tresalta si e plina
    O, inima de viata !
    Zâmbesti, Esti fericit
    Cu anii de liceu !
    Sunt ani frumosi în viata
    Ce repede ei trec
    Dar au o importanta
    Sunt anii de liceu !
    Cand totul e curat
    Si primi ei zâmbesc
    Ca ai facut un pas
    Spre univers !
    Ador acele clipe
    Imi amintesc cu drag
    Acele ore importante
    Din viata de elev !
    =
  5. REALITATE
    Realitatea-i dura
    Ce uneori te îndeamna
    Sa iei decizii,fara teama
    Esti visator si tandru
    Dar trebuie sa gândesti
    Ca altfel o patesti !
    Te superi uneori
    Si te gândesti mereu
    Oare de ce ?
    Esti visator!
    Trecând prin clipe mai bune sau mai rele
    Te întrebi, de ce ?
    Realitatea iti cere !
    =
  6. INVIDIE
    Tu mergi pe drumul tau
    Pe care l-ai ales
    Incerci sa schimbi ceva
    Dar nu e deajuns
    Invidia e mare ,si plina de repros
    De ce nu ai facut asta ?
    Si totul e pe dos !
    Imagineazati furia si tot ce va urma
    Si spui invidios
    De ce el e ada ?
    În gând se naste ura
    Si totul merge prost
    Mai bine stai cuminte
    Si totul e frumos !
    =
  7. ESTI TOTUL
    Esti totul pentru mine
    Esti ,neschimbata
    Cu voce cristalina
    Si armonie in glas
    Visez la nemurire
    Si sufletul e praf
    Stiind acum ca trebuie ,
    Sa te las !
    Esti totul si nimic
    Ce n-am putut avea
    O coala de hârtie
    Si un pix in ea !
    Cuvinte si creatii
    Am reusit sa fac
    Esti totul pentru mine
    Si am reusit sa tac !
    =
  8. RUGACIUNE
    O,Doamne eu te rog
    Sa mergi in calea mea
    Sa pot ,ca sa te rog
    Sa starui, in ruga mea
    Cu bratele deschise
    Cu inima împacata
    Iti cer iertare Doamne
    Înca o data!
    Îngenuncheat de griji
    Si plin de remuscari
    Eu imi doresc acum
    Sa fiu nemuritor !
    Doamne esti bun si milostiv
    Atunci ,când eu gresesc
    Ma ajuti Doamne sa gandesc
    Imi dai un semn,un gând
    Sa pot spera din nou
    La un viitor !
    Pe trepte am urcat
    Si tu mai ajutat
    Iti multumesc ,Doamne !
    Mai iertat !
    =
  9. TRECATORI IN VIATA
    Noi suntem trecatori in viata
    Asa cum trece trenul
    Ne place sa fim oameni
    Asa cum ni se cere !
    Nu poti conta pe nimeni astazi
    Sa spui ce ai pe suflet
    Dar sunt si oameni ,care..
    Asculta si uita !

Tu singur te ridici
Sa poti avea Un drum
Pe care sa-l atingi !
=

  1. CLIPE
    Curând eu am ramas
    Fara, suspin ,si fara glas
    Aievea ,ma gandesc
    Ca eu sa povestesc !
    Sa astern aceste rânduri
    Ce peste veac va fi
    O amintire vie
    A tot ce am trait!
    Eu nu ma voi opri
    Din versuri ca sa scriu
    E o poveste vie
    Ce astern eu pe hârtie
    Ea vine din sufletul meu
    Care a trait mereu
    Si bune ,dar si rele
    Cu zâmbet si durere !
    =
  2. PUTERE
    Puterea iti da viata
    Sa poti lupta din nou
    Sa poti razbi prin toate
    Asta e !
    Puterea iti da aripi
    Sa poti crea mereu
    Un vis ,o soapta
    Un adevar!
    Cand totul e cazut
    Si simti ca nu mai poti
    Putere iti da viata
    Sa te întorci!
    E totul foarte clar
    Acest aspect al vieti
    Sa poti privi mereu
    Puterea tinereti!
    =
  3. 7 APRILIE
    O zi pe care negrul ma atins
    Si totul e întunecat
    Un zâmbet, nu mai e
    Doar un suspin amar
    E ziua cea mai neagra
    Pe care no so uit
    E ziua în care
    Durerea a început!
    E sufletul pustiu
    Si plin de lacrimi grele
    E,totul îmbracat în negru
    Totul sa întunecat
    Si viata sa schimbat
    Lacrimi curg droaie
    O,Doamne ce mi-ai dat !
    Durere multa si urâta
    Ce rupi in doua inimi
    As vrea sa nu te fi nascut
    Eu stiu,ca ma vegheze
    Si ai grija de mine
    Stiu ca iti e greu
    Departe de mine !
    Ma urmaresti mereu
    La fiecare pas
    Sa stii tu bine
    Ce a mai ramas !
    =
  4. PROVOCARI
    În viata ai destule ,cu care sa te lupti
    Iar cand te saturi
    Nu le mai asculti
    Iti place sa glumesti
    Sa spui un adevar
    Dar lumea crede
    Numai provocari!
    Te înghesuie, te intreaba ?
    Ca ei tu sa gândesti
    Dar nu au sanse
    Ca tu sa reusesti!
    =
  5. GRADINA CU FLORI
    Privesc cu drag
    La ce am creat
    Un cuiburi cu flori
    Sunt zvelt si gingasie!
    Sunt toate înflorite
    Si pline de culori
    Atrag in jurul lor
    Lumina si mult dor !
    Parfumul lor e natural
    Si plin de prospetime
    Ador sa înfloreasca iar
    Sa vin iar in gradina!
    =
  6. CURCUBEU
    Pe cer apare un curcubeu
    Ce naste din furtuna
    E,splendid si imens !
    Culorile sunt vii
    De parca le atingi
    E ,minunat si colorat !
    Natura la creat !
    Curcubeu,frumos si viu
    Ce se vede sus pe cer
    Si nu poate fi atins
    De nimeni muritor !
    =
  7. CALATOR
    Cu avionul am plecat
    În tari straine am umblat
    Sa pot vedea si alte plaiuri
    Totul e magnific si frumos
    Sa zbori deasupra norilor
    Sa poti ,sa vezi si sa visezi
    Acel univers !
    Calatorind mereu in vis
    Si fericit ,voios !
    Tu te trezesti râzând
    Da,totul e frumos !
    Ce peisaje minunate !
    Si case apropiate
    Asa sunt oameni acolo
    Ei au demnitate !
    =
  8. SUFLET DE COPIL
    Pe culmile inalte
    Pe câmpul prafuit
    Astept cu drag
    Un suflet de copil !
    E vesel si voios
    E mic si rusinos
    Se simte prea micut
    Si fara un folos !
    Traieste copilaria
    Nu voi mai avea
    Traieste viata
    Nu vei regreta !
    =
  9. CRISTALE DE SMARALD
    Pe mana tu il pui
    Sau,în jurul gâtului
    Iti da un aer boieresc
    O cat e de frumos !
    Il admiri ,e admirat
    Acest cristal de smarald
    Prin el tu vezi…
    Acel stil englezesc !
    Prin eleganta si prin farmec
    Iti da o marca
    E,sclipitor si e frumos
    Cristalin tau,mai tineresc !
    =
  10. DORINTE ASCUNSE
    Toti purtam in suflet
    Dorinte si mai multe
    Dar una are omul !
    Nu poti spune nimic
    E totul întiparit
    Sa ai dorinte ascunse
    De omul cel dorit !
    Sunt cele mai clare
    Si tot ce iti doresti
    Aceste dorinte ascunse
    Doresti sa le împlineste!
    =
  11. STEA
    În abis te-ai ascuns
    Si nu ai un raspuns
    Sa vezi ,ce tea rapus!
    Privesti spre cer
    Sa vezi o stea
    Sa iti dea putere
    Sa fii ca ea !
    Ea lumineaza
    Si e mica
    Te face fericita !
    Cand totul in cale lumineaza
    Si drumul il parcurgi
    Ea,iti da un raspuns
    =
  12. CEVA
    În anii le-au trecut
    Ai invatat sa lupti
    Sa fii neînfricat
    Cu gândul tau curat
    Sa poti visa tot cei frumos
    Sa porti a ta comoara
    Pe care sufletul o are
    Sa fii drept si bun
    Cu oamenii ,cei ai
    Sa cântaresi atent
    Tot ce ai !
    Chiar daca uneori
    Ai si rautati
    Invata sa traiesti
    Cu tot ce e frumos !
    =
  13. EPILOG
    Pe drumul vieti am pornit
    Sa pot avea ceva ..
    Cu toate ca am suferit
    Si viata ,e foarte grea
    Am amintiri frumoase
    Din tot ce am trait
    Astern un gând, o fapta
    Din tot ce am împlinit
    Visez la nemurire
    Sa pot credea un drum
    Pe care cei mai multi
    Il cred nebun !
    =
  14. CAFEA
    Esti dulce ca si mierea
    În zari tu ratacesti
    Si cauti o privire
    Ce adânc o zamislesti
    Esti dulce parfumat
    Ca,o aroma tare
    Ce te trezeste
    În fiecare dimineata!
    Pe chipul tau se vede
    Cum tremura tot gândul.
    Te face sa zâmbesti
    O.. Ce dulce esti !
    =
  15. CUVINTE
    Cuvintele,sunt rare
    Si adânc te urmaresc
    Sunt rare,si ciudate
    Si-n urma te privesc
    Am scris aceste rânduri
    Cand totul era greu
    Sa pot uita ,sa pot visa !
    Cuvinte bine întiparite, în minte
    E totul îndeajuns!
    =
  16. SA POT ZBURA
    Sa pot zbura ,peste mari si tari
    Sa fiu o pasare maiastra
    Ce aripile ea îti lasa
    Sa pot zbura si fara frica
    Sa stiu ca totul e frumos
    Acolo,în înaltul cerului
    Sa pot cânta, fara sa vreu
    Prin munti si prin câmpii
    Sa fac tot ceea ce vreau
    Pe acest pamânt!
    Sa pot zbura si la cei dragi
    Sa-mi treaca dorul
    Sa pot sa fiu …
    Precum e cerul !
    =
  17. PETALE DE TRANDAFIR
    Cu aroma ta dulce
    Si frumos mirositoare
    Ai un fel dea fi ….
    Ce nimeni nul mai are
    Ai petale colorate
    Si arome minunate
    Esti gingas, dar plin de spini
    Usor te lasi înmiresmat
    Esti foarte cautat
    Sa dai inimi un sens
    Tu trandafir frumos !
    =
  18. MENTALITATE
    Fiind un muritor
    Pe acest pamânt
    Cum poti vorbi asa ?
    Despre un om !
    Cu vorbe,ce prostesti
    Se vede clar
    Tot ce gândesti!
    Mentalitatea ce o ai
    Ura si invidia !
    Am vrut sa te salut
    Sa-ti spun ca ai gresit
    Dar m-am lasat convins
    Ca totul e un vi !
    Ma numar printre oameni
    Cei port mereu in suflet
    Nu te urasc straine
    O iau de la început
    Tot ce gandesc e pur
    Nu am venit sa nascocesc
    Eu am venit cu gânduri bune
    Sa pretuiesc!
    Nu am facut nimic
    Nu-i genul meu
    Sunt sigura pe mine
    Eu tot iti spun
    Un multumesc !
    =
  19. MIE-DOR
    Mie dor de tine atat de rau
    Incat nu vreu sa ma trezesc
    Mie dor de îmbratisarea ta
    Mie dor …MIE dor …!
    În noapte eu privesc pe cer
    Si totul e nemuritor
    Si tare mi-as dori si eu..
    MIE dor…..MIE dor !
    Cu glas fierbinte ma strigai
    Si tot imi ofereai
    Sa stii acel glas
    Mie dor …MIE dor !
    Mai ajutat ,mai ascultat
    Tu pasii mi i-ai îndrumat
    Privirea ta,suava calda
    Mie dor …MIE dor !
    =
  20. DURERE FARA MARGINI
    O vorba buna toti dorim
    Sa mergem mai departe
    O,încurajare sa iti dea
    Sa poti trece peste toate
    Nu vrei sa simti nimic
    Vrei doar o vorba buna
    Care sa atinga!
    În vremuri de durere
    Si fara mângâiere
    Esti singur si tacut
    Esti fara o putere !
    Tu povesti cuiva
    O zi din viata ta
    Dar uni oameni ,nu au sentimente
    Iti spun direct
    Ce ai de castigat ?
    Numai cuvinte scrise pe hârtie
    Asta-i rezultat ?
    Te uiti privesti îndurerat
    Ooo…câte am aflat !
    E goana ,nebunie
    Si-n viata asta au uitat
    Ce inseamna omenie !
    =

  1. CALATOR IN VISE
    Sunt CALATOR in vise
    Si ce,numi pare rau
    Sa pot visa ceea ce vreau
    Asta sunt eu uneori

Destinul să-l înfrunt
Si tot cei bun sa aleg
Ce pot sa fac ?
Sunt CALATOR in vise !

Sa pot ajunge
Unde e bine
Sa pot crea
Tot ceea ce vreau
Sunt CALATOR in vise !

Pe drumul cel parcurg
Sa am alături timpul
Sa trec pe unde vreau
Sunt CALATOR in vise !

  1. ALBASTRU INFINIT
    Clepsidra vieți a început
    Sa prevesteasca cerul
    Sa ai amintire acum..
    Albastru infinit !

Te uiti înmarmurit
Si te confunzi in el
O..Doamne !
Albastru infinit !

Cu ochii tu privesti
Si soarele zâmbește
Te îmbie, te încălzește
Iar nori trecători
Te face sai admiri
O….Albastru infinit !

  1. ROMANTISM
    Cand vocea iti tresaltă
    Si inima vibrează
    Atunci iubirea se revarsă!

E dulce ,calda ,armonioasă
Ce face ,chipul sa zâmbească
Iti fa fiori ,si fericire
Esti plină de iubire

În viața ta ea se oreste
Fiorul sa il simti
Te îmbie, te adoarme
E sufletul deschis !

E ca un zbor
Si tu plutesti
Sa simti in viata
Ca tu trăiești!

  1. AMNEZIE
    Mai ai in viata clipe
    Cand vrei sa uiti ceva
    Ca sa poti trece
    Peste perioada grea !

Uitarea te va face
Sa poti zâmbi din nou .
Iti da un sens in viata
Sa poti privi din nou !

  1. LUME NOUA
    Spre țărmurile înalte
    Si valurile care trec
    Eu as dori o lume nouă
    Fără să astept ..

O lume fara teama
O lume iubitoare
În care sa nu fie
Pericol si trădare

Sa merg nestingherit
Chiar dacă am gresit
In lumea mea ar fi
Iubire si respect!

În loc de nepăsare
Sa fie dăruire
În loc de ură
Sa fie iubire !

  1. VISE SI IMAGINI
    Pare sa fie adevarat
    Atunci când totul e ireal
    Te trezesti din somn speriat
    De tot ce ai visat

Te întrebi, oare de ce ?
De ce ai vise si imagini
Ce prevestesc ..!

Stai gânditor, si tot ce vezi
Sunt amintiri ce iti vorbesc
Sunt clipe petrecute
Alături de cei dragi !

Momente unice in viata
Ce adesea tu le uiti
Dar care în vise
Sunt adesea de atins !

  1. ANORMAL
    Pe străzile pustii
    Te uiti acum mirat
    Ce viata este asta ?
    Ce sa intamplat ?

Te uiti cu teama
La toti care trec
Nu te ating ,ii ocolești
Te întrebi?
Oare de ce ?

Privesti spre toti
Sunt panicati
Si vrei sa le vorbesti
Dar,sunt speriati

Distanta ,ei te ocolesc
Nu iti mai spun
Nici multumesc !

  1. SUPERIORI
    Stăm gânditori
    Si plini de griji
    Ne întrebăm
    De ce ?
    Nu suntem surzi !

Sa nu mai auzim
Acele vorbe crude
Pe care uni oameni
Nu le pot ascunde!

Se poate oare auzi ?
Cum tipa si se uita
Nu sunt si ei umani ?
Sau sunt …

Privirea se întâlnește
Si spun cu nepăsare
Dar ce ?
Nu mai sunt zile ?
Rămâi nestiutoare !

  1. OGLINDA
    Spre tine am pornit din nou
    Sa caut in adânc
    O amintire draga mie
    Ce nu are,un cuvânt!

Sa pot privi din nou
Chipul meu trecut
Sa pot întoarce, tot
Spre infinit !

Sa fiu din nou copil
Sa alerg voios
Privesc…privesc
Fără să clipesc !

  1. EMOJI
    E totul foarte fain
    Si plin de semne multe
    Înveți acum sa pui
    EMOJI si mai multe !

Tehnologie si mult fler
Un gând acum e mai usor
Nu scrii prea multe
Doar EMOJI!

Zâmbești cu drag
Si esti năuc
Dar ai si EMOJI
De facut !

E foarte bine de stiut
Sa poti împărtăși cuiva
Un semn ,o glumă..
Iar spre final EMOJI!

  1. INGER
    Un înger a venit
    Si sa uitat la mine
    Tia spus încet
    Vino la mine !

Ai mers pe drumuri bune
Pe câmpuri inverzite
Si flori înmiresmate
Si clipe fericite !

Esti plin de bucurie
Si totul e un vis
Acel înger tia descris
Ce inseamna omenie !

Tia arătat cum e
Acel tărâm al lor
Sa fii om bun
Si iubitor !

  1. ALTA LUME
    Cu peisaje ma încânti
    Si vorbe ce rostesti
    Ma faci sa ma gandesc
    Ca ,totul e frumos !

Trimiți mereu o alinare
Sa pot visa din nou
O lume primitoare !

Imi place tot ce vad
Si viata ta frumoasa
Un zâmbet ai adus
În viața noastră!

Imi povestești o lume
În care tu trăiești
Si-n care nu e loc
De intrigi si dispret

O lume nouă mie
Si care ma încântă
Pe care eu as vrea
Sa fie ca inainte !

Tot cei frumos Sa fie
Sa aiba armonie
Cu gândul tau cel bun
Ai reusit sa spui
Sa fie fericire !

  1. CALENDAR
    Trec zile saptamani si ani
    Asa vor trece mai mereu
    Cum soarele se înalță
    Si luna se iveste

Iar noi ne vom schimba
Precum și ani vieți
Sa fim mai iubitori
Cu timpul care trece !

Petrece multe clipe
Alături de cei dragi
Sa fii mereu acolo
Unde iti e drag !

Asa cum totul trece
Si viata Asa se duce
Sa fii mereu tu vesel
Ce viata iti încântă!

  1. TARAMUL VISELOR
    Ma îndrept usor .
    Cu inima împăcată
    Spre tot ce e de dor
    Taramul viselor !

Sa caut un raspuns
Ce nimeni nul va sti
În tot acest pământ
Taramul viselor !

Acolo faci ce vrei
Si nu ai ce sa faci
Esti dus si fermecat
Taramul viselor !

  1. NOAPTE
    Se așterne încet,încet
    Si luna ce răsare
    O..!tu noapte fermecată
    Ce atingi pământul iara !

Prin întuneric te așezi
Sa odihnesti pământul
Iar vii neîncetat
Si zbori ca gândul

Privesti a ta oglinda
Ce stăruie mereu
Si somnul iara vine
Si adormi încetișor!

Cu tot ce tu privesti
Acel mister in veci
Nu stii cum sa creat
Aceste nopți!

  1. PLOAIE
    Cand nori se aduna
    Si ploaia se pornește
    E atmosfera trista
    Si totul se plătește!

Si vântul bate tare .
Iti amintești tu oare ?
De cerul întunecat
Si stropi care cad !

Tunetul se aude
Si fulgerul se aprinde
Ce fenomene dure
Nea pregatit natura !

Se pregateste sa răzbată
Sa fie tot pământul
Asa,sa ne aduca
Sa curețe pământul!

  1. UN NOU CAPITOL
    Surprinzător si foarte bun
    Cum tu privesti de zor
    Un nou capitol
    În viitor !

Se așterne încetișor si un mister
Din care esti învingător
Un nou capitol
În viitor !

Taci..taci si te gândești
Sa vezi ce mai găsești
Un nou capitol
În viitor !

  1. FARA INTELES
    Prin abis te visezi
    Si-n ploaie te opresti
    Sa simti fiori reci !

Sunt semne ce previn
Un anumit raspuns
Pe care tu nul simti

Te vezi si in desert
Cu chipul încruntat
Nu stii ce sa intamplat !

  1. INIMIOARA
    Cand totul se revarsă în tine
    Si simti ca nu mai poti
    Alegi o inimioară vie
    Pe care sa o porti

Te uiti pe cer,încerci să vezi
Ce poate să-ți ofere
Un zâmbet cald
O,adiere !

Auzi bătând un tic tac
E ceasul care a stat
Privesti încet și temător
Oare ce sa intamplat ?

  1. ALEGERE
    Eu am ales o poezie
    Sa pot,pune pe hârtie
    Tot ce gandesc
    Tot ce trăiesc

Aleg fin suflet
Un cuvânt
Sa pot schimba
Ce am vrut !

Aleg sa merg pe drumul meu
Cu armonie si cu fler
Sa pot schimba o viata
Sa fie o speranță!

Privind in zori de dimineata
O coală albă de hârtie
Ce putere imi va da
Sa scriu o poezie !

  1. ILUZIE

Iubind ,inseamna a dărui
O,vorba o intrebare ?
Un vis ce va veni
Din viata viitoare !

Sa salte trupul fericit
Sa împarți o bucurie
Sa fie totul împlinit
Sa fie voioșie!

  1. DEDICATIE
    Dedic aceste rânduri
    Celor care citesc
    Va dăruiesc cu drag
    Aceste versuri !

Sunt scrise pe hârtie
Si bucuroasă sunt
Ca,pentru voi am scris
Aceste rânduri!

Doresc sa multumesc
Prin versuri si cuvinte
Celor ce iubesc
O,rază de cuvinte !

AVEAM !

Nimic nu ne lipsea… Aveam de toate!
Un cuib călduț și frigiderul plin…
Aveam de toate, mai dădeam din ele…
Nu ne-așteptam la foame sau vreun chin…
=
Nimic nu ne lipsea… Aveam de toate!
Eram aproape zei, visam frumos…
Pictam, scriam, trăiam plăceri deșarte…
Nu ne imaginam deloc un trai pe dos…
=
Nimic nu ne lipsea… Aveam de toate!
În mijlocul Edenului eram.
Priveam de sus la toți, la cete, gloate
De muritori netoți. Așa-i numeam.
=
De nicăieri, deodat-un virus vine
Și ne răstoarnă viața la un semn…
De unde ne era atât de bine
Acum suntem la lingură de lemn…
=
Nimic nu ne lipsea… Aveam de toate!
Acum tânjim după carmol și clor
Hârtie ioc, nici spirt și cred că poate
Și de o apă-o să ne fie dor…
=
Stând singuri, izolați de lumea mare
Probabil ne vom restarta în noapte…
Și vom visa, adânc la timpu-n care
Nimic nu ne lipsea și-aveam de toate!

PANDEMIA STRICĂ OMENIA

Viața mergea liniștită, în ritmul ei alert. Luptă zilnică și război cotidian pentru putere, faimă și bani. Deodată, într-o fracțiune de secundă, ceva fără chip și fără formă a oprit planeta în loc. Viața gâzelor și a florilor, a copacilor și a grânelor, a coioților și a madreporarilor a continuat fără nicio problemă. Pentru oameni însă, totul s-a oprit în loc, după toată nebunia de dinainte. E liniște pe planetă ca într-un film mut. Omenirea avea nevoie de o natură tăcută de care nu mai avusese parte de când lumea. Panica, spaima, frica, cum vreți s-o numiți, cumpărăturile aiurea fără rost, glumele aiurea făcute dintr-o teamă ascunsă de nu se știe ce și într-un final răutatea nedisimulată față de cei iubiți până mai ieri, și-au arătat brusc colții. Lipsa de empatie cu aproapele a început să se vadă cu ochiul liber. Planeta trecută din poziția „drive” și chiar „sport” în cea de „parking” ne arată că de fapt în jurul nostru există oameni. Am aflat că avem în jurul nostru prieteni, neamuri și copii de care nu știusem sau uitasem. Sau poate că nu voiam să știm, fiind prinși în alergătura noastră zilnică pentru înavuțire. Fără înțelegere, iertare, toleranță, zâmbet și iubire, planeta lua avânt de la zi la zi, călcând orice sentiment în picioare. În acest moment în care ceasul planetar este oprit, în acest moment în care liniștea totală aproape că ne-a pus capac prin rapiditatea cu care a năvălit peste noi, putem fi totuși fericiți. Avem ocazia să ne cunoaștem mai bine pe noi și între noi, pe cei din preajma noastră. Și putem să empatizăm cu cei care trec mai greu sau nu pot trece peste atâta liniște. Zarva cu care ne-am obișnuit ne bântuie încă iar tăcerea actuală ne țiuie în urechi. Acum e momentul să ne împrietenim cu noi înșine și cu sufletele noastre. Din toată tevatura și nebunia actuală, poate apărea o lume nouă. După atâta tăcere, e o șansă să apară o lume cu totul aparte față de cea din care am făcut parte până acum. Poate mai bună, poate mai iubitoare. Sau poate nu. Nu știm dacă va fi și cum va fi. Așteptăm în liniște. Totul e să fim optimiști și să avem încredere în noi înșine. Că de cei de lângă noi ne-am lămurit.

VETA, GRETA, IZOLETA.

❤️ 💛 💙 Trăim timpuri tulburi sau suntem noi tulburați cu totul? Nu se mai vorbește decât despre Veta bio-energeta, fugita de la școală Greta și faimoasa Izoleta. Chiar am luat-o razna? Nu își mai face nimeni un selfie într-un parc, stând pe o bancă, nimeni nu mai postează cum probează o rochiță într-un mall, cum făcea mai deunăzi, nu mai vezi o poză a cuiva cu o floare în mână, nu mai vezi chipuri care se prăpădesc de râs ca până mai ieri, citești doar share-uri ale unor citate de-ale cuiva care scoate bani frumoși din ele pe Insta și pe Reddit, toate triste până la apoplexie. Nu se poate așa ceva! Am uitat să mai râdem, nu mai știm nici măcar să zâmbim și ăsta nu e semn bun. Postări cu pisici, maimuțe, jderi, limacși și pangolini, toate sub un text obligatoriu despre un virus al cărui nume 99% din români nu l-au aflat nici măcar acum, confundând virusul cu boala. Nu mai vezi o poză a cuiva de la un picnic, nu mai vezi un raft cu prăjituri, nu mai vezi un selfie cu o muzică în surdină la volan, o poză cu o friptură pe masă în sufragerie, nimic! Parcă cineva ne-a luat creierul, l-a dat de-a dura prin făină și ni l-a așezat la loc în țeastă. A, da, să nu exagerez, vezi totuși ceva, în plin război cu o entitate virusoidă necunoscută. Link-uri către manele. Astea nu lipsesc, ele vor dăinui și în secolul viitor chiar și după o bombă cu ardei iute de zeci de megatone. Maneaua e singurul medicament al omului tern, necăjit, supărat pe viață și mai nou trimis în șomaj tehnic cu salariu 75%. Ce nurofen, ce dicarbocalm, ce bixtonim? Maneaua, mânca-ți-aș! Veta, Greta și Izoleta! Greaua, maneaua și Izoleaua! Înțeleg, dar virusachele ăsta nașparliu reprezintă totuși o catastrofă mult mai mică decât se lasă să se înțeleagă pe rețelele socializărilor mediocre și, după ce vom trece și de punctul maximum, preconizat a fi în zona Paștilor, cred că ar fi momentul să înțelegem că sensul vieții noastre pe Pământ e mult mai înalt și mai sofisticat decât căutarea aiurea a unui efemer și veșnic-insuficient confort. Avem resursele necesare ca să renaștem precum păsărica Phoenix. Deci, curaj, oameni! Stați acasă cu cei dragi, vă puneți pe picioare și o luați de la capăt! Putem continua, împreună, aici pe Pământ, lucrurile superbe începute înainte de această încercare grea, dar nu de netrecut! Suntem tari, OK? Considerați că sunteți bazați și relaxați, deci ar trebui să faceți exact ce scrie pe tricoul meu. „Eat and sleep”! Faceți toți așa? Faci așa, românule? Poți! Poți să mănânci și să dormi. Și să știi să râzi. Exact cum fac eu în poză. N-ai nici cel mai mic motiv să fii nici îngrijorat, nici speriat, românule! Cu atât mai puțin să fii panicat absolut aiurea. Fii strong, românule, oriunde te-ai afla! Te lauzi că te tragi din Traian și Decebal! Dovedește tuturor că poți înfrunta orice impediment în viața asta! Nimic nu te poate face să-ți uiți zâmbetul! Nu uita să râzi de cel puțin 10 ori pe zi! Nu uita că viața e minunată! O dovadă e că poți citi aceste rânduri. Alții ar dori dar nu pot, nu au unde sau nu au cum, nu uita asta! Ești norocos, ești tare, românule, rămâi așa! ❤️ 💛 💙

NU FI MODEST! FII ORGOLIOS! ARATĂ-ȚI VALOAREA ȘI NU TE SUBESTIMA NICIODATĂ!

Evident, dacă ajungi vreodată în vreun cabinet de psihologie sau de psihoterapie, o să auzi exact invers. Asta după ce în prealabil ești întrebat dacă ai plătit la casierie cei 64,7 milioane de euro taxa de sfătuire pentru 38 de minute. Atât durează „o oră” de „consultație” exact cum ora noastră în școala generală avea 50 de minute. O să fii întrebat dacă ai văzut vreodată o cratiță cu trei toarte cu gura în jos și dacă o poți desena. Dacă n-ai desenat și un aragaz sub ea, e clar, ți se va spune că ești prea mândru de tine, te iubești prea mult și ai tendințe de narcisism. Vei fi pus să desenezi apoi un copac, ferească-te Dumnezeu să-l faci strâmb sau fără crăci, o să fii imediat catalogat dereglat iremediabil și cu probleme de personalitate. N-ai visat niciodată un șanț proaspăt săpat peste care trece o zebră proaspăt vopsită? Clar, ești arogant, orgolios, înfumurat și cu nasul pe sus. Soluția? Că trebuie să ți se dea o soluție, că de-aia ai dat banu`, să afli ceva, nu? „Citește în interiorul tău, vorbește cu tine însuți și ți se va arăta calea!”, ți se va spune. Deci cu alte cuvinte, ai intrat bou și ai ieșit bou la pătrat, pardon, la cub. Și te gândești, tot ca boul, ce și cum să faci să treci peste acest orgoliu despre care ți s-a spus, nu-i așa, că e nociv, că e dereglant, că e o defecțiune care trebuie reparată și care în general, e ceva rău de care trebuie să scapi. Tu trebuie să trăiești cât mai modest, ți se spune, să nu te mândrești cu tine sau cu realizările tale, să fii discret, să nu afle lumea nimic din ce ai realizat în viață, într-un cuvânt să rămâi la stadiul de gândac chiar dacă ești un mic geniu pe domeniul tău, să faci în așa fel încât lumea să creadă că ești un necunoscut în mulțime, să te confunzi cu restul lumii, să pari a fi un neica-nimeni chiar dacă tu ai două facultăți și două mastere, lumea să creadă că ești unul de-al lor. Că dacă spui cuiva ceva din toate astea, e clar, ești îngâmfat, lăudăros, nu ți se ajunge la nas nici cu prăjina, într-un cuvânt, ești un înfumurat. Să fim înțeleși, nu generalizăm, sunt și psihologi care într-adevăr își cunosc meseria și o practică foarte bine. Ei nu-ți vor da niciodată astfel de soluții marțiene, ei te vor întreba prima dată cu ce-ți pot fi de folos, fără să te pună să le arăți chitanța de plată. Hai să ne îndepărtăm de astfel de cabinete, să ne așezăm pe o bordură și să vorbim de pe margine despre orgoliu. Fără el nu s-ar putea întâmpla niciodată nimic excepțional. Din orgoliu se nasc invenții, se lansează afaceri, se vindecă boli și se construiesc palate și castele mărețe. Din orgoliul cuiva mândru de el s-a născut telecomanda pentru orice device, cea care ne-a ușurat viața în toate domeniile. Datorită orgoliului cuiva stăm acum și butonăm Iphone 11 Pro Max și nu am rămas cu Nokia 3310 în buzunar. Din orgoliul celor de la Sony ne uităm acum la televizoare cu ecran curbat și din orgoliul samsungiștilor avem acum telefoane cu ecran pliabil. Din orgoliul nemăsurat al cuiva nu mai spălăm în ziua de azi vasele cu mâna în chiuvetă ci le aruncăm în mașina de spălat. Dintr-un orgoliu al unei națiuni s-a născut ideea de a stăpâni și de a explora spațiul cosmic înaintea altor popoare așa-zis concurente. Toate tehnicile avansate și utilitățile ultramoderne s-au născut din orgoliul cuiva și din mândria acestora de a se afișa lumii întregi cu capacitățile lor extraordinare de a crea. Trebuie să fii conștient de orgoliul tău, altfel poți strica foarte ușor o soluție funcțională. Gândește-te permanent la orgoliul și la mândria ta când lucrezi alături de cineva care se află, evident, la nivelul tău! Vei putea folosi acest enorm stimulent în avantajul vostru, al ambilor, împreună puteți transforma chiar și pe cel mai dificil potențial adversar într-un aliat de încredere. Astfel situațiile cumplite pot fi transformate în rezultate reciproc benefice, în care fiecare are de câștigat. Deci, dragă cititorule, iată câteva sfaturi personale pe care nu e obligatoriu să le urmezi. Mândrește-te cu tine însuți, fii mândru în fața tuturor cu ce știi că ai realizat! Nu fi modest deloc când ești sus de tot! Poți fi o sursă de inspirație pentru mulți, ajutându-i să progreseze! Nu prezenta nimănui scuze când știi că n-ai greșit cu nimic. E o idioțenie ca tu să te știi nevinovat dar să ceri cuiva iertare doar așa pentru că respectivul e de părere că tu ești vinovat. Lasă-l cu părerile lui și mergi mai departe. El nu-și va schimba oricum părerea iar tu ai cerșit iertare absolut de pomană. Și nu în ultimul rând, fii, nene, orgolios! Evident, când te bazezi pe ceva concret, fiindcă, atenție, orgoliul nemăsurat trece și în partea negativă dacă nu e cimentat pe ceva concret! Deja dincolo de linia de demarcație nu mai e orgoliu ci direct prostie crasă. La fel și mândria extremă poate fi nocivă când se bazează pe minciuni și falsuri. Dar când știi în sinea ta că ești cineva, când ai toate argumentele, realizările și dovezile de partea ta, fii orgolios! Fii mândru de tine și arată asta tuturor! Nu te interesează părerea celor din jur, n-au decât să te considere cum vor găsi de cuviință. N-au decât să-ți spună că ești îngâmfat sau încrezut. Respectă-le părerea! E perfect așa, mândrește-te și cu epitetele astea! Ți s-au atribuit gratis!

ALUNGĂ DIN VIAȚA TA TOT CE E NEGATIV!

Chiar dacă unii nu vor recunoaște, să știți că pentru mulți părerile altora contează, ele pot chiar să influențeze comportamentul lor. Există o mare legătură între starea emoțională și relațiile dintre oameni. Astfel dacă sunt bombardați cu păreri negative, aceștia vor fi influențați fără să-și dea seama. Este exact principiul pe care se bazează unele televiziuni care repetă la nesfârșit anumite păreri, idei sau concepte astfel încât în creierul multora să rămână întipărit exact ceea ce doresc ele. Este exact principiul pe care funcționează reclamele de la radio, tv sau din presă. Atenția la exploziile de emoții pe care mulți le au în timp ce împărtășesc sentimentele cu cei din jur și influența stării lor asupra psihicului celor cărora li se adresează sunt fenomene ce trebuie analizate extrem de atent. Răspândirea emoțiilor are loc asemenea unor infecții virale, dar tristețea se transmite cel mai ușor. Mult mai ușor decât bucuria, de exemplu. Emoțiile negative se răspândesc exact ca o gripă, cu cât unii oameni au mai mulți prieteni infectați, cu atât probabilitatea ca ei înșiși să se contamineze e mai mare. Unii oameni observă foarte rapid o dispoziție proastă sau o agresivitate, fie ea chiar verbală, la cei din jur. Comunicând cu persoanele veșnic nemulțumite de câte ceva sau de cineva, creierele celor care ascultă reacționează în stilul lui la astfel de bombardamente și imediat aceștia capătă aceeași stare de nemulțumire care poate dura chiar și zile întregi. De aceea este indicat și de preferat să ne ferim de persoane negative și negativiste, de a nu sta în preajma lor și pe cât posibil să nu comunicăm sau să împărtășim idei cu aceștia. Există riscul să ne infectăm și nu vrem asta. De multe ori unii spun că au avut o zi grea sau o săptămână obositoare. De fapt sufletele lor pot fi împovărate de toate energiile negative acumulate în jurul lor. Strict din punctul meu de vedere, este pierdere de timp și bani să mergi la cabinetul unui psiholog să te vaiți și să te plângi acestuia de toate relele care te năpădesc, el nu-ți va da niciodată nicio rezolvare concretă a suferinței tale. Printre înșiruirile de cuvinte frumos ambalate din care nu vei înțelege nimic, vei fi întrebat și dacă ai plătit la casierie „taxa de sfat inutil”. Problemele care se află în fața ta nu vor dispărea fără ca tu să depui eforturi pentru a elimina aceste energii negative. Niciodată nu vei reuși să scapi de aceste probleme din jurul tău citind cărți motivaționale sau împânzindu-ți casa cu citate motivaționale pe care să le vezi și să le citești, vezi Doamne, în fiecare zi. Nu te vor ajuta la absolut nimic decât la diminuarea bugetului casei. Niciodată nimic cu „healing” în denumire nu te va ajuta la nimic, vei rămâne același om cu probleme grave în comunicare și în comportament, chiar dacă denumirea pompoasă este Reiki, Tetha, Trance, Holistic, Tuning Fork, Tantric sau altă denumire alăturată cuvântului „Healing”. Atâta timp cât nu discernem impactul pe care acțiunile și cuvintele noastre îl au asupra vieții celor din jurul nostru și deasemenea asupra vieții personale și nu ne asumăm consecințele acestor acțiuni sau cuvinte, nicio carte, niciun „guru” motivațional și niciun așa zis vindecător spiritual nu are nicio rezolvare a problemelor tale. Nu uitați că vorba de duh pur românească „Gura bate fundul” este perfect valabilă în comunicarea cu cei din jur. Câtă vreme nu percepem impactul asupra celor din jur pe care-i năucim cu problemele noastre, cât timp nu ne dăm seama de consecințele sporovăielilor noastre negative asupra celor cu care conversăm, nu vom putea scăpa din ghearele răului. Nu vom putea ajunge niciodată la un nivel dorit cu ajutorul altcuiva. Noi suntem singurii capabili să ne vindecăm, stând departe de tot ceea ce ne umple sufletul cu răutate, negativism, furie, oboseală mentală și stress.Sfaturi strict personale: Fă zilnic ordine în casă, lucrurile aruncate vraiște obosesc mentalul. Poți rearanja camerele mereu, poți muta câteva lucruri astfel încât să schimbi puțin aspectul locuinței. Fă toate astea în timp ce asculți muzică, cât de tare poți și cât de tare este posibil, fără a deranja vecinii. Aerisește-ti camerele zi de zi, dimineața și seara, pentru a permite energiilor negative să iasă din casa ta. Ia-ți mereu plante verzi naturale și dă foc săptămânal la frunze de salvie. Pune o căniță cu sare de mare în partea de nord a casei și una identică în partea de sud. Și o chestie de Feng Shui, pune în cel mai îndepărtat colț al dormitorului față de ușa de la intrare o monedă sau o bancnotă care să conțină cifra 5. Simplul fapt că știi că acea monedă va atrage bogăția asupra casei tale, te va face să fii mai relaxat și pozitiv. Să gândim pozitiv, zic.

Adio, visul frumos s-a terminat!

Sofia Kenin, 21 de ani, nr. 12 WTA, le-a învins pe parcursul turneului AO pe M. Trevisan, A. Li, S. Zhang, C. Gauff, O. Jabeur și A. Barty. Garbiñe Muguruza, 26 ani, nr. 32 WTA, le-a învins pe parcursul turneului AO pe S. Rogers, A. Tomljanovic, E. Svitolina, K. Bertens, A. Pavlyuchenkova și S. Halep. Ambele și-au învins adversarele cu același scor, 7-6; 7-5. Sofia a câștigat anul trecut trei titluri la simplu și două titluri la dublu în turul WTA. Cu un antrenor celebru precum Conchita Martinez, Muguruza a cucerit titlul de Grand Slam la Wimbledon. În martie 2018, Garbiñe a revenit la parteneriatul cu Sam Sumyk, în timp ce Conchita Martinez a început să o pregătească pe Karolina Pliskova pe care la fel, a adus-o in top 10. Acum Martinez s-a întors din nou în staff-ul Muguruzei și vedem cu toții ce a reușit aceasta să facă. Organizatorii turneului australian oferă premii în valoare totală de 49,1 milioane dolari, campionii din 2020 la masculin și feminin urmând să plece acasă cu un cec de 2,84 milioane. Câştigătorul turneului 2,84 milioane dolari, finaliştii 1,43 milioane dolari iar semifinaliştii 720.200 dolari. Revenind la meciul româncei, s-a văzut clar diferența de voință, de tenacitate, tinerețea și-a spus cuvântul iar frustrările care nu au ce căuta la un adevărat campion au spus și ele tot ce aveau de spus. Să dai cu racheta de pâmănt până o faci praf, nu e o conduită a unui om de sport de un asemenea nivel și arată tuturor frustrarea apărută când a văzut că a avut meciul în mână și n-a putut face nimic să-l câștige. O mentalitate de învingător este modul în care Garbine și-a păstrat cumpătul în momentele în care era în dificultate pe serviciul ei. „Da, cred că Halep a fost frustrată, a avut mingi de set… Diferenţa în acest meci a făcut-o serviciul. Garbiñe a servit fantastic pe mingi de break. A anulat şansele Simonei!” ne spune celebra Justine Henin, 37 ani, câștigătoare a 7 finale de Grand Slam, idolul româncei. „A revenit la jocul ei agresiv, Muguruza a făcut un turneu foarte bun. Stă foarte aproape de linia de fund, lovește fiecare minge la maximum!”, a fost analiza antrenorului româncei. Halep e în continuare jucătoarea din Top 10 care a schimbat cei mai mulţi antrenori în ultimele patru sezoane: din 2013, anul în care a început ascensiunea în circuitul WTA, constănţeanca a avut 7 antrenori, lucru care nu s-a mai întâmplat cu nicio altă jucătoare din fruntea clasamentului. Acum, însă, Darren Cahill a scăpat pentru moment de concediere dar se pare că n-a scăpat Teo Cercel, preparatorul fizic, cel mai vechi om din staff-ul ei, din 2013, pe care Halep îl acuză că n-a pregătit-o fizic îndeajuns pentru meciuri grele. De altfel, Teo Cercel n-a fost văzut în loja staff-ului la meciurile de la Melbourne alături de Darren Cahill, Artemon Apostu-Efremov sau Virginia Ruzici. Acest Teo Cercel era considerat „eroul nevăzut” din spatele succeselor ei din teren. „Să nu uităm de Teo Cercel, sunt împreună încă de la juniori. Darren chiar glumește cu ei, le spune că sunt ca un soț și o soție. Și Teo are un rol crucial în tot ce se întâmplă cu Simona. El este eroul nevăzut și nu trebuie să uitam de acest om”, spunea Daniela Hantuchova. După înfrângerea care era de așteptat, în două seturi, ea a acuzat de asemenea și temperatura ridicată din ziua meciului și faptul că arena n-a fost acoperită. Astea nu sunt scuze venite din partea unui jucător de prim rang. Condițiile de joc sunt identice pentru ambii adversari. E de așteptat ca Muguruza să o facă praf pe tânăra Sofia, pentru că își dorește cu ardoare încă un trofeu de Grand Slam. AS anunță: „Muguruza a ajuns în vârf”. Garbiñe Muguruza a învins-o pe Halep, a patra favorită, într-un joc minunat și va juca finala la Melbourne. Este a patra oară când o spanioloaică o atinge la acest turneu. În plus, dacă va câștiga, va mai urca încă patru locuri în clasament”. „Este prima apariție a Muguruzei într-o finală de Grand Slam de când a câștigat titlul de Wimbledon în 2017. Muguruza a reușit să obțină victoria după o partidă echilibrată contra româncei Halep”, scrie BBC. Să nu uităm că urmează turneul de la Indian Wells, unde alături de Halep vor concura Bianca Andreescu, 6 WTA, Ashleigh Barty, 1 WTA, Serena Williams 8 WTA și belarusa Victoria Azarenka, 54 WTA. Dar până atunci așteptăm cu mare nerăbdare confruntarea din finala de sâmbătă, unde favorita noastră Garbiñe poate face un meci de manual. Îi dorim succes!

OARE ÎNCEPE DECLINUL?

Halep începe anul cum nu se putea mai rău. După o pauză de două luni și jumătate, timp în care a putut și să se odihnească îndeajuns și să se antreneze, a sosit turneul australian, chiar în orașul lui Cahill, ceea ce pentru fanii ei presupunea că vor fi victorii fără număr, cu Darren pe bancă. Halep a obținut o victorie chinuită în primul meci cu jucătoarea Ajla de pe locul 52 care se aștepta să „și-o fure” cel puțin cu 6-2 dacă nu 6-0. A urmat o înfrângere usturătoare în cel de-al doilea meci în care Sabalenka a servit mereu cu peste 170 km/h, care a tras din toate pozițiile și nu i-a dat răgaz româncei nici măcar să respire. Degeaba și-a chemat antrenorul s-o sfătuiască cum să iasă din clinciul bielorusei, aceasta din urmă a avut contraargument la toate și și-a permis chiar „luxul” să câștige 7 (șapte) ghemuri la rând, sub privirea adversarei care n-a avut nicio replică. Puștoaica de doar 21 de ani a făcut legea pe teren de la început până la sfârșit spre bucuria pariorilor și spre dezamăgirea fanilor care din „cal” și „iapă” n-o scoteau pe Aryna. Pentru o jucătoare de Top 5, fost lider mondial, dublă câștigătoare de turnee de Grand Slam, aflată la vârsta ideală pentru marea performanță cum e Halep, această înfrângere a fost prea mult și de neconceput. Acum, românca se pregătește pentru primul Grand Slam al anului, Australian Open. Ea va debuta luni, 20 ianuarie, contra unei americance de 24 de ani aflată pe locul 49, Jennifer Brady. Degeaba dai cu racheta de pământ dacă jocul tău e mult sub valoarea așteptată de fani, de spectatori și de antrenor. Să ne amintim că Aryna Sabalenka jucase de două ori contra româncei până azi și nu reușise niciodată să câștige mai mult de 4 game-uri pe set, ceea ce arată creșterea în valoare a bielorusei și începutul declinului pentru Halep. Ea nu s-a aflat nici un moment la conducere, nici pe tabelă, nici pe teren. Majoritatea schimburilor de mingi au fost scurte, de 5 sau sub 5 lovituri și s-au desfășurat în termenii doriți de Aryna, care a reușit mereu să se pună în avantaj cu primele lovituri. Halep s-a văzut nevoită să joace un tenis reactiv mai degrabă decât proactiv și asta doar când apuca să ducă racheta la minge, fiind destul de inertă. După câteva gesturi exasperate în primul set, românca a părut să se împace cu ideea că azi nu e ziua ei. Și chiar n-a fost! Sabalenkăi i-a intrat astăzi tot! Degeaba Cahill a sfătuit-o pe Halep să servească ca pe zgură, adică să dea mingii niște variație și ceva efect, degeaba i-a recomandat serviciul la corp sau targetarea forehandului Arynei, niciuna din aceste tactici nu au dat rezultate. Sabalenka a continuat să trosnească winnere de retur de pe ambele părți, nepărând deranjată nici de serviciile pe corp, nici de cele cu efect slice, părând că nici măcar n-a băgat de seamă că românca și-a chemat antrenorul în teren. Pentru pariorii adevărați nu contează vorbele cârcotașilor care urlă că de când a apărut Iuruc în viața ei tenisul i s-a dat peste cap. Nici că răuvoitorii îl numesc pe nenea de 40 de ani „ciuruc” în loc de „Iuruc”. Pe pariori îi interesează doar profitul lor, asta însemnând că Halep să nu ajungă pe locul 1 WTA cel puțin în următorii 2 ani. Că după aia… chiar nu mai contează. Nu toată lumea e Serena Williams care să mai poată face performanță după 30 de ani…

SARMAUA DE ACUM 5 ANI

Nimic nu mai e cum a fost! Toti tanjesc dupa anul trecut, an in care tanjeau dupa cel de dinainte si tot asa. In fiecare an toti regreta anul ce tocmai a plecat, dar asta fara sa recunoasca. Una din dovezi, pe langa cele povestite personal, sunt postarile de pe facebook. Toti se lauda cu ceva de acum 6, 5, 4 sau 3 ani, postand poze vechi pe care daca nu stii sa le examinezi cu anumite programele speciale, poti lua plasa si poti sa crezi ca sunt actuale. Pozele actuale nu mai arata o bogatie a sarbatorilor de Craciun, a sarbatoririi noului An sau a zilelor onomastice si aniversare ale cuiva. Pozele actuale nu mai exprima un belsug al anilor trecuti, cand postarile debordeaza de mese incarcate cu bunatati, lume multa adunata, porci cu nemiluita taiati de Ignat sau prajituri de toate felurile gârla pe mese. Pozele actuale sunt saracacioase in idei si in mesajul transmis, in numarul de oameni adunati sau in multitudinea de mancaruri de pe mese. Multi recunosc asta si bravo lor! Altii nu recunosc si posteaza imagini vechi de ani de zile lasandu-ne sa credem ca ar fi actuale, recente. Unii chiar cred, iar postarile astea chiar celor naivi care cred orice li se adreseaza. Evident, nu generalizez. Scriu aici doar despre cei care fac asta in speranta ca vor pacali pe cineva. Conform statisticilor Uniunii Europene, bunastarea materiala a scazut de la an la an in Romania pentru peste 77,5% din populatie, asa ca e de inteles. Totusi, prefer sa postez o ciorba de stevie actuala, daca atat imi pot permite, decat o masa bogata de acum 7 ani cu care sa arat audientei cat belsug salasluieste pe masa mea, in sinea mea tanjind dupa acele vremuri. Poate anul cel nou care tocmai soseste ne va schimba optica si vom incerca sa fim corecti unii cu altii. Pe de alta parte, dragilor, daca aveti cu ce, nu fiti modesti! Laudati-va cu realizarile voastre, aratati lumii intregi cat si ce se poate realiza in viata daca esti insistent, constiincios si muncitor. Poate cineva se va inspira din ce vede, din ce citeste si va face la fel. Poate veti deveni un erou pentru cineva care va va urma ideile si astfel il ajutati. Modestia e buna pe alte coordonate si in alta paradigma, nu atunci cand poti urni de la spate pe cineva sa nu mai doarma si sa faca ceva cu viata lui. In schimb, e complet aiurea sa-ti faci o poza langa masina superba a cuiva sau langa casa imensa a cuiva si sa spui public sau sa lasi auditoriul sa inteleaga ca acea masina sau acea casa iti apartine. Daca la anul de Craciun imi voi putea permite doar o farfurioara cu un ou fiert pe ea, aia voi posta, nicidecum farfuria plina cu sarmale de anul acesta. Sau daca voi posta sarmalele, voi adauga faptul ca poza e de anul trecut. Sa fim sanatosi in anul care vine, asta ne dorim cu totii si asta doresc si eu tuturor. Si sa fim mai sinceri, mai putin ascunsi si corecti unii cu altii. La multi ani cu bine!

O ZI OBIȘNUITĂ…

  • Țrrr… țrrr… țrrr…
  • Dar-ar naiba-n tine… Offfff…
    Îi dă o ghioagă direct în moalele capului, mă rog, în moalele carcasei și încearcă să se dea jos din pat, căscând. Nu se ridică din pat încă, mai zăbovește pe marginea lui preț de 1 minut, timp în care se uită pe întuneric în direcția lui Gheorghe care încă sforăie.
  • Gheorghe, hai că-i târziu, dă-te jos!
    Nimic. Liniște.
  • Hai, măi odată, că-i târziu, e fără zece!
    Omul se mișcă în sfârșit oprindu-se din sforăitul macabru.
  • Du-te și fă cafeaua, femeie, mai stau 5 minute, am timp!
  • Bine, mă duc la bucătărie, să nu mai vin odată după tine! – se aude vocea pițigăiată a Gherghinei în noapte.
    Se ridică, iese din dormitor pe hol și aprinde lumina, lăsând ușa crăpată. Afară este încă întuneric, nu s-a mijit de ziuă, iarna noaptea își face de cap și e mai lungă.
  • Stinge, fă, becu ăla, îmi bate în ochi! - urlă somnorosul.
    Femeia nu-l stinge dar închide ușa.
    Se târâie spre bucătărie, traversând pe rând un mic holișor apoi sufrageria. Aprinde lumina în bucătărie și cască din nou. E frig și trebuie neapărat să aprindă ambele ochiuri de la aragaz, chiar dacă pentru cafea ar fi îndeajuns doar unul. Se uită fugitiv în oglinda din hol privindu-și coifura mototolită. Tricoul în care a dormit este și el la fel de ferfeniță. Pantalonii de trening sunt terminați, dar noroc că nu-i vede în oglinda micuță. Dă jos din dulap cutia pe care scrie "menthol cream", adusă de sor-sa din Anglia, în care e acum cafea măcinată. Pune apă în ibricul pe jumătate ruginit și-l aruncă pe aragaz, cu ochii pe jumătate închiși.
  • Hai Gheorghe, răcnește scoțând capul pe hol, hai la cafea că e 6 deja, hai că o să întârzii la muncă!
  • Gata, fă, m-am dat jos, nu mai urla așa ca apucata, gata, ho!
  • Aoleu, să-mi încarc telefonul cât fierbe apa, zice Gherghina, ca pentru sine. Îl bagă în priză după a treia încercare și se duce spre aragaz. Apa fierbe, ia cafeaua și o pune în ibric.
    Gheorghe vine ud pe față, aproape neșters, cu părul vâlvoi. Se uită în aceeași oglinjoară, ca în fiecare dimineață și-și trece rapid mâinile prin păr, mulțumit de ce vede.
  • Ești ud pe ochi, du-te, șterge-te, somnorilă!
  • Fă, măcar eu m-am spălat pe ochi, nu ca tine!
  • Pe față, incultule, nu pe ochi!
  • Lasă așa, fă mai repede cafeaua aia!
  • Mai are nițel, ho!
    Își deschid amândoi telefoanele și evident, sar pe facebook. Al lui e încărcat și e fericit.
  • Cine ți-a mai scris?
  • Nimeni, Gheorghe, cine să-mi scrie? A, doar aia cu căpșunile de ieri.
  • Dă-o dracu de știrbă!
  • Uite ce-a postat Marin a lu`Țapu, ce-al dracu` e!
  • Gata, fierbe, ia cafeaua că dă-n foc, dă-l dracu` pe Marin. Se dă mare cu Spania lui, iar postează cum e el la restaurant în fiecare zi.
  • Vrea să ne facă-n ciudă că n-am plecat cu el acolo. Un bou!
  • Vezi, fă, că torni pe lângă ceașcă, dormi pe tine!
  • Visezi cești? Asta-i ditamai cana, de unde dracu` să te ia cești? Ai cumpărat tu la viața ta vreo ceașcă?
  • Cană, fă, ce-o fi, toarnă ca lumea!
  • Ia uite și pe Lulu, și-a luat altă mașină!
  • Alt bou, dă-i dracu` like, că știi că ăsta e supărăcios!
  • I-am dat, dă-l în sărăcie de handicapat. Aici mergea cu Dacia lu tac-su, acum ne-am dat dracu, ne trebuia Alfa Romeo!
  • Așa-i, fă în Italia, toți au așa.
  • Mai dă-l dracu`, s-a ajuns și ăsta, ce să-ți povestesc!
  • Unde mi-ai pus țigările alea?
  • Pe raft, în fața ta, chiorule! Mai te lauzi că te-ai spălat pe ochi!
  • Mai pune-mi cafea!
    Îi toarnă din ibric încă puțină cafea în cană peste cea rămasă apoi se îndreaptă spre baie.
  • Să nu stai mult, fă, că am și eu nevoie!
  • Nu stau, hai dă like-uri la gagici până viu io.
  • Termină, geloaso! Ce gagici?
  • Lasă, lasă, știu io, zise trântind ușa băii.
  • Hmmm, ia uite-l și pe ăsta ce postează, murmură Gheorghe, 9 postări a pus ăsta azi-noapte.
    Like, like, like, 9 bucăți de like în 9 secunde. Nici n-a citit textele postării, a dat like-urile de dimineață și atât.
  • Hai, fă, odată, că fac în trening!
  • Cumpără-ți pijamale!, se aude din baie.
  • Ai înnebunit cu pijamalele tale, mi-ai mai zis odată asta. Ia-ți tu întâi.
  • Ce-s nebună?, urlă iar, trăgând apa. Hai ca ies.
  • Ieși odată!
    Se intersectează pe hol, frecându-se de pereți ca să încapă.
  • Ia uite, se duce cu telefonul în baie!
  • Lasă-mă, fă, nu stau mult, mai am dă dat niște laicuri pe ziua de azi, că pă urmă până mâine nu mai pupă!
  • Vezi că e ș`un sfert!
  • Am timp, vine des 331 dimineața.
    Îl lasă în plata Domnului pe Gheorghe și se reîntoarce în bucătărie sărind direct la telefon.
    Like, like, like hopaaaa, și un love. Dă-i love la câinele ăsta, merită, mamă ce urechi mișto are! Și-un love la bebelușul ăsta, mamăăăă ce scumpic e! Love!
  • Hai, fă, ești gata? Eu mă îmbrac în 5 minute și plec.
  • Iar n-ai tras apa, uitucule, du-te trage apa și îmbracă-te!
    Trage Gheorghe apa apoi se duce rapid în dormitor, își scoate treningul și îmbracă blugii, ia un pulovăr peste același tricou cu care a dormit, trage pe el geaca din cuierul de pe ușa dormitorului și se înființează în ușa bucătăriei, gata de plecare.
  • Dă să mai iau o gură de cafea că plec. Tu intri mai târziu, ce-ți pasă?
  • Să nu uiți să iei ceapă și d-aia verde de-a zis vară-ta, să vedem și noi cum e.
  • Ce-i aia fă? Aaaa, brocoli! Cu doi de „c”, fă, cică e tare de tot! O să iau, am o poză cu brocoli ăsta în telefon, sper să nimeresc. Hai pa, ne vedem diseară!
  • Pa, servici ușor!
  • Serviciu, fă, nu servici, de câte ori să-ți zic?
  • Hai, pa, lasă așa!
    Rămasă singură, Gherghina continuă să citească postările prietenilor, like, like, love, like, like, love, rapid, în timp ce soarbe din ultimele picături din cană. Într-o juma` de oră o să plece și ea, așa că mai are timp de-o țigară. La jumătatea ei, o așează pe marginea farfuriuței cu rol de scrumieră și se duce în dormitor, dezbracă treningul, sare în blugi, ia încă un tricou peste cel de noapte, încă o bluză groasă, apoi un flanel flaușat și în sfârșit geaca. Se încalță rapid cu bocănceii primiți cadou de la „boul” din Spania și se întoarce în bucătărie.
  • Te-ai stins, a dracu`! – beștelește țigara.
  • `Neața, Mirela, servici ușor! – salută ea pe vecina de palier în timp ce încuia ușa pe dinafară.
  • Servici ușor și ție, Gherghina, răspunde vecina.
  • Hmmm… Și prostul meu mă ia cu „serviciu” când toată lumea zice „servici”… bâiguie Gherghina coborând scările și privindu-și ceasul de pe telefon. Auuu, e fără două zeci, fir-ar al dracu, să vezi cât stau la tramvai, poate întârzii și azi, mă dă dracu afară maimuțoiu` ăla…
    = = =
    Țrrr… țrrr…
    Își lasă țigara în scrumieră și se îndreaptă spre ușă. O descuie și o deschide fără să se uite să vadă cine e dincolo de ea.
  • N-ai chei de suni?
  • Mi-e lene, fă, sunt obosit, lasă-mă și tu, de la ușă m-ai luat.
  • Du-te și te schimbă și hai la masă! Aaaa, ai luat ce ți-am zis?
  • Doar ceapă. De-aia verde, broco… de-aia n-am găsit.
  • Brocoli, cum dracu` n-ai găsit? E pe toate drumurile!
  • Iacă n-am găsit, ce vrei?
  • Găsești tu vreodată ceva? – îngână Gherghina în urma lui, știind că deja n-o mai aude.
    Pune din oală două polonice cu ciorbă de ștevie în castron și îl așează ușor pe masă, așteptându-și soțul să vină să mănânce.
  • Ce avem de mâncare? – întreabă Gheorghe când apare în bucătărie.
  • Pe dracu`, ce să avem. Ce-ai mâncat și ieri.
  • Dar-ar dra… Doamne iartă-mă, nu mai zic! Iar de-asta?
  • Ce vrei, mă? Tre` să terminăm oala asta, pe urmă mai vedem ce draci mai gătesc. Mai e trei zile pănă intră banii pe card.
  • Sunt, fă, că sunt mai multe!
  • Ia uite unde era deșteptul!
    Soarbe și pleoscăie Gheorghe toată ciorba, la ultimele înghițituri ridicând castronul și turnând direct în gură.
  • N-ai lingură, domnu` deștept?
  • Lasă-mă, fă, că-s rupt, mă bag la somn imediat. Ce-ți pasă, tu ai ajuns acasă mult mai repede ca mine, ai mâncat deja, tu n-ai programul meu. M-au rupt ăștia la muncă azi. Și-așa cred c-o să plec de la ei curând.
  • Ai înnebunit? Schimbi serviciu` ca pe ciorapi?
  • Nu mai pot, fă, de trei luni mă minte că-mi dă primă pentru ore suplimentare și canci. Îi dau dracu`cât de curând.
  • Și ce-o să faci? Nu vezi că de-abia ne ajungem cu banii?
  • Mă descurc io, găsesc io ceva!
    Își face cruce după masă, se ridică și pleacă în sufragerie unde se întinde cât e de mare pe canapea. Caută telecomanda și deschide televizorul.
  • Cumpănașu, Gherghino, hai să-l vezi pe Cumpănașu!
  • Stai să strâng masa, spăl castronu` și vin.
    45 de minute n-au scos o vorbă, ascultând tot ce debita candidatul la prezidențiale. Într-un final, pleoapele lui Gheorghe dau semne de închidere dar nu se lasă. Își deschide telefonul și cu ultimele puteri începe să dea like-uri fără să citească postările. Like, like, like, like, 12 postări ale prietenilor, 12 like-uri în 5 secunde, aruncă telefonul pe masă iar în următorul minut era deja întins pe pat în dormitor dornic de-un somn ca-n povești.
  • Scoate-ți blugii, Gheorghe, nu-ți mai schimbi obiceiul ăsta niciodata… Offf! – răcnește Gherghina apărută în cadrul ușii.
  • Lasă-mă, fă, nu mai pot!
  • Hai să-ți dai jos măcar plovărul, te ajut eu.
  • Bine, hai, îl dau, rămân în tricou. Pulover, fă, nu plovăr!
  • Hai, hai, lasă așa! Hai culcă-te!
  • Tu mai stai?
  • Da, mă, am Mangalița diseară, ai uitat?
  • Fi-ți-ar ăla al dracu`!
  • Ce-ai mă? Io m-am luat de Las Fierbinți al tău?
  • Hai, pa, că mă plictisești. Tu-l compari pe Celentano și Firicel cu ăia ai tăi? Hai, pa!
    Gherghina trântește ușa dormitorului și iese îndreptându-se spre bucătărie, trece prin sufragerie și stinge televizorul, deschide telefonul uitându-se la ceas.
  • Mai am timp de 7-8 like-uri până începe serialu`
  • Să nu-l dai tare, să mă lași să dorm! – urlă Gheorghe din dormitor.
  • Da, mă, bine, dormi acolo!
    Like, like, like, like, like…

116, LELA? AȘA CEVA…


Am fost 8 persoane în fața unui ecran imens 3D și practic întreg setul trei l-am urmărit în picioare, investiția noastră în pariuri fiind destul de consistentă, la nivelul câtorva salarii medii românești, dar, trebuie să recunoaștem că de data asta sumele au fost infinit mai mici față de alte dăți, deși cota imensă ne-ar fi tentat să pariem mult mai mult. Așadar, emoțiile noastre au fost pe măsură, după primul set dispărându-ne practic graiul. Ne-a fost teamă de o revenire de formă pe care toți „cunoscătorii” de tenis, ziarici și comentaci angajați chiar la trusturi de presă sportivă o anunțau cu surle și trâmbițe. Ne-am cam codit din cauza lor, dând la o parte de data asta ideea perfectă conform căreia e bine să te iei după propriile simțuri, nu după ideile altora. Pierzi, câștigi, o faci pe mâna ta, nu pe a altuia. Revenind la meci, am văzut cu toții în tribună un fan disperat îmbrăcat cu un tricou negru, cu tot numele și cu poza idolului său românesc, care făcea ca toate ielele când Lela pierdea o minge și ca alte iele dilimandroase când aceasta câștiga un punct. Ceea ce a captat atenția cameramanilor din arenă care îl arătau frecvent, comentariile pe seama lui fiind de senzație. Nu și-a însușit bietul „fan” în toată viața lui atâtea înjurături și măscări câte și-a luat astăzi. Per total, a ieșit bine pentru noi, arătatul pumnului la fiecare minge câștigată, privirile disperate spre banca tehnică și toate pupicurile din palmă adresate cuiva spre ceruri odinioară neavând astăzi niciun efect în fața americancei dezlănțuite ca un taifun din Pacific. Pe de altă parte, pe grupurile fanilor româncei, limbajul la adresa adversarei americane au fost pe toată durata partidei de toată jena, administratorii și moderatorii nesancționând deloc accesele ferentariste, chiar susținându-le prin tăcerea lor parșivă și mârșavă. Apelativele de „cioară, tanc, grăsană, neagră, umflată, buldozer” au fost la mare preț, arătând încă odată cât de mici și neînsemnați chihuahua în călduri suntem ca nație. Este ora 6 dimineața și pariorii încă petrec, în ciuda celor care acum își ling rănile dând vina pe culoarea adversarei, pe arbitru, pe Cumpănașu, pe antrenorul aproape invizibil și inexistent, pe Dragnea și Dăncilă, pe vântul care nu bătea deloc sau bătea de jos în sus, pe Scaraoțchi, pe Băsescu, pe americani în general, pe Mircea Diaconu, pe Iuda Iscarioteanul și pe Dincă din Caracal.

În ciuda tuturor odelor și lingușelilor devenite băloase și grețoase deja, aduse zilnic absolut aiurea divei de Constanța de așa-zișii ei fani, după două ediții consecutive în care a fost eliminată în primul tur, Lela a părăsit prematur U.S. Open și în acest an. A fost învinsă de jucătoarea de pe locul 116 mondial, americanca Taylor Townsend, venită din calificări, care se află astfel la a cincea victorie consecutivă. În ciuda gabaritului său atipic, Townsend a urcat exasperant de des la fileu (de 106 ori !!!). Lela n-a găsit nicio soluție la acest joc agresiv, dând rateuri la aproape toate passing-urile și loburile pe care le-a încercat în disperarea ei de a nu se face de râs în fața unei jucătoare apărută practic de nicăieri. Singura ei defulare (nu refulare, cum zic agramații) a fost să dea cu racheta de pământ de mai multe ori consecutiv, până a făcut-o praf! De parcă ea era de vină, săraca, că sălășluiește într-o mână care nu știe s-o folosească așa cum trebuie. Felicitări, Taylor! Lela, fugi acasă, unde e cald și bine!

-DA, DOAMNĂ! -DOMNIȘOARĂ!


Televiziunile au pătruns în intimitatea capetelor românilor și le-au răvășit gândurile. Le-au stins becurile dar au lăsat sonorul deschis. Zdrăngăne și huruie gânduri, idei amestecate, planuri diabolice si presupuse fapte de nivel apocaliptic. E clar, trebuie sa ne incolonam doi cate doi si sa ne indreptam in mare viteza spre spitalul de nebuni. Nu va mai trece mult si o sa auzim probabil de la unele televiziuni ca Dinca săpase 3 tuneluri sub casa lui care ieseau unul sub muntii Bucegi, unul la Craiova si unul exact la Sarmizegetusa. Si ca acolo ar trebui sa sapam ca sa le gasim pe copile. Dar fiindca fetele nu-s de gasit nici acolo, mai mult ca sigur se vor gasi unii care vor spune, cu convingere maxima, ca Dinca le-a mâncat. Nimic nu e exclus, nicio varianta otevista nu poate fi data la o parte atat timp cat unele televiziuni se cațără pe acest caz numai si numai pentru rating si audiență. Apar fel de fel de avocati care nestiind nici macar in favoarea cui sa pledeze isi expun chipurile pe sticla doar ca sa-si cladeasca un renume, doar sa-i cunoasca lumea mai bine, doar ca pe viitor sa insface contracte mai multe si mai grase si doar ca sa devina cunoscuti publicului, fara nicio empatie cu nimic, fara nicio legatura cu nimic. Dan Diaconescu, intemeietorul ecranului plin cu stiri, inventatorul scrisului la tabla in studio si nascocitorul cazurilor cu audienta maxima isi freaca acum mainile fericit ca a adus in tara si in mințile multor români ideea de „socant, bombastic, senzational, exclusivitate, nemaiauzit” si celebra frază „sunați-vă rudele, vecinii si prietenii”. Reluarea zilnica la ore de maxima audienta a unui caz, profitand de marele impact emotional asupra populației, de lipsa de cultură juridică a multora si de faptul ca audientele de a doua zi vor sări efectiv in aer, produce in rândul unor televiziuni o fericire pe toate planurile deși in rândul celor ce urmaresc cazul apare o invălmășeala de gânduri care zornăie ca niste clopote ruginite si care ii determina sa puna gresit etichete si sa considere vinovat exact pe cine nu trebuie. Daca intrebi toata populația țării despre cazul caracalist, 90 la suta iti vor raspunde ca Dinca e criminal, ca le-a violat cu bestialitate pe fete apoi le-a ars in chestia aia metalică fără fund si fără capac denumită impropriu butoi, dupa care s-a culcat in asteptarea mascaților care să-l salte. Regia cazului e slaba, in functie de ce se spune seara la televiziuni, regizorii isi aseaza munca de a doua zi, in functie de intrebarile unora, seara, apar ei exact a doua zi cu comunicate in care raspund exact acelor intrebari. Trebuie să ai becul stins in scăfârlie sa nu-ti dai seama de asta. La ora actuala, juridic vorbind, niciun procuror zdravan la cap nu il poate acuza pe acest Dinca pe baza unor dovezi. Fiindca, ati ghicit, dovezile nu exista. Orice urma de dovada exprimata de cineva poate fi atacata cu mare usurinta si spulberata intr-o clipita. Orice incercare de a-l infunda cu ceva concret pe acest om este sortita esecului. Viol? Ok, dovada? Doar spusele fetei la telefon la 112, care după două palme incasate și cu o curea de la pantaloni scoasă și aratata, putea citi de pe o foaie tot ce dorea/u cel/cei de lângă ea. Dovada juridica? Zero. Omor? Ok, dovada? Absolut niciuna. ADN-ul din doi dinți? Ok, ce veti zice daca fata va fi gasita intr-o tara europeana, in viata si cu doi molari sau premolari lipsă? Deci dovada juridica zero. Vreo dovadă ca fata a fost in casa lui Dinca? Zero, doar banuieli. Că ea spune la 112 că vede o poarta rosie, un brad, o platforma și o mașină gri? Putea citi de pe o foaie exact ce dorea cel de lânga ea să spună autorităților. V-ați gândit ca poate fata a sunat dintr-o casa care se află exact in raza de acțiune a acelei felii de pizza trimisa de STS si cei care au pus-o pe fată să sune le-au indrumat voit pe autorități spre casa lui Dinca? V-ați gândit dacă s-a sunat cumva exact de unde am pus eu un X albastru în poza de dedesupt? Nu, nu v-ați gândit. E doar o ipoteză. Dovada juridica? Zero. Martora cu defectiuni tehnice grave la scăfârlie care acuza ca a fost violata cu bestialitate intre doua reprize de prășit in gradina? Nici nu poate fi luata in seama, dar unele televiziuni au batut moneda pe biata femeie si-au audiat-o mai rau decat autoritatile. Ciobanul care era pe câmp si ce să vezi, absolut intâmplator a văzut el un Mercedes si un „transfer” la poarta din spatele casei? Ăla nu știe nici semnificatia cuvântului „fer”, darămite „transfer”. Iar de Mercedes nici nu stie săracul daca se mănâncă gol sau cu pâine. Asa că să lăsăm asa-zisele probe, plantate sau nu și martorii reali sau nu, niciuna nu ține in fata unui procuror care chiar știe să aplice legea. Dovezi juridice? Zero. Dar se insista cu titulaturi bombastice si cu epitete din cele mai nastrusnice, gen „casa groazei, casa ororilor, criminalul, violatorul, traficantul, piromanul, etc. doar fiindca asa s-a vazut scris pe burtierele unor televiziuni, scris nici măcar cu ghilimele. Nimeni n-ar trimite o echipă de investigatori in Italia, cu predilectie la Cesena si Bari, nimeni n-ar verifica vamile romanesti si nimeni n-ar da o fuga pana in marginea Marocului unde fetele proaspat sosite stau o perioada in dubițe mobile si se muta din loc in loc pana li se pierd urmele. Nimeni! Toti prefera sa faca investigatii din fotolii si sa eticheteze pe toata lumea dupa bunul plac. Zară si Lazarus mai lipsesc din tot circul ăsta, daca apar si ei s-a terminat cu smecheria. Putini au facut si fac cu adevarat anchete jurnalistice corecte, ei au ajuns, cum e normal, la concluzia ca asa cum stam acum si cu ce probe avem la ora actuala, Dinca nu poate fi acuzat oficial de absolut nimic din tot ce se spune in spatiul public, spatiu care a luat-o razna la propriu, făcând din Dinca cel mai mare criminal in serie al tuturor timpurilor, unii ajungând la paroxism si intrebandu-se că daca acolo sunt doua tone de haine, oare câte sute de victime are pe constiinta „criminalul”? Câte a ars, câte a violat, câte a omorât si câte a mâncat? Noaptea unei minți de vară. Kafka e lăcătuș mecanic pe lângă ei. Suntem nebuni de-a binelea si ceea ce ar trebui sa se numească creier e de fapt un ghiveci de muci cu brânză feta. Oare ne mai facem bine, ca nație? Caz de targă, cu medicamente în stare pură. Poate că singura contravenție care ar fi trebuit sa fie pusă în dreptul acestei „bestii cu chip de om” ar fi aceea de transport neautorizat de persoane care putea fi evidentiata in cazul unui flagrant, cu martori si tot tacâmul. Iar pentru o contraventie, pedeapsa e o amendă. Atât. Și-o demitere a celui care a încuviințat să i se dea permis de conducere unuia care are peste 7 internări la balamuc. Unii spun 8, alții 9, am zis peste 7 ca să-i includ pe toți. Dacă se va dovedi vreodata, cu probe, ca Dinca facea parte din vreo retea de trafic de persoane, ar fi ceva plauzibil. Si ar putea fi acuzat de trafic, sau după caz, doar de inducerea în eroare a autorităților sau tăinuire, dacă fapta nu-i a lui în schimb acoperă pe cineva. Dacă e o rotiță intr-un angrenaj al unei rețele care ducea fete cine știe unde si el doar le racola, e clar, nu avea voie s-o violeze. Cei care „comandă” minore virgine stabilesc preturi uriașe pentru astfel de trofee, iar Dincă, dacă ar fi incalcat aceste reguli ale eventualei rețele de traficanți ar fi trebuit să se așeze de bunăvoie în acel butoi si să-și dea foc, fiindca „rețeaua” nu iartă. Sa ne amintim celebra convorbire: „Cu ce vă putem ajuta, doamnă?” „Domnișoară!”, răspunde fata. Era momentul ei de sinceritate, știind că-i virgină si neputând s-o lase pe operatoare s-o „insulte” spunându-i „doamnă”. Așa ar fi răspuns o fată intr-adevar violată? Niciodată! O femeie violată ar fi reclamat in prima secunda „sunt violata, legata si batuta”. Sa ne amintim ca operatoarea a intrebat-o despre viol, nu a reclamat fata chestia asta. Cei care au pus-o sa sune sub amenintare au dorit probabil doar ca sa atraga atentia autoritatilor asupra casei si masinii lui Dinca, ei fiind bine-mersi in alta parte, in alta locatie, poate chiar în mijlocul acelei „felii de pizza”. Că Dinca „și-a luat fapta” asupra lui nu inseamna nimic, decat doar ca sa acopere probabil pe cineva anume sau vreo rețea care, cum am mai spus, „nu iartă”. Să nu uitam că el insuși a declarat ca a fost putin „șifonat” în timpul anchetei, ajungând chiar la cabinetul medical cu probleme de „coaste” deci oricând poate suci declaratia cu cracii-n sus spunând că a dat-o sub amenințare. Presupuneri si păreri. Ne zornăie în creieri, cum spuneam, idei dintre cele mai variate. Năstrușnice, ireale sau doar tangențiale, cu doar doi sâmburi de adevăr în ele. Dar cel puțin până în acest moment, dovezi concrete… zero! Urmărim, în continuare, otevizarea bombastică a unor televiziuni avide de audiență… A fost Sorina. Am avut dreptate. Citiți aici: https://samcezar.wordpress.com/2019/06/26/petitie-pentru-sorina-12-si-3/ A trecut. Acum e Alexandra cu Luiza. Oare ce urmează știind că vine cu pași repezi toamna electorală? Să ne facem o cruce mare! Doamne, apără si păzește! Și dă-ne minte!

CINCI… NATTI !!!

  • PARIORII POT INTRA ÎN WEEKEND CU BERILE DESFĂCUTE ȘI ȘAMPANIILE BUBUIND, „MARELE” ȘI „LUNGUL” TRASEU ANUNȚAT PE TĂRÂM AMERICAN AL „CAMPIOANEI INIMILOR” A LUAT SFÂRȘIT. TROFEUL ERA CA ȘI ANTAMAT ACUM CÂTEVA ZILE, TOATE GRUPURILE DE FANI AI ROMÂNCEI O DĂDEAU CA SIGURĂ CÂȘTIGĂTOARE IAR ACCESUL EI LA LOCUL 1 ERA CA ȘI ASIGURAT ÎN OPINIA LOR. ȘI A APĂRUT AMERICANCA MADISON KEYS CARE A „PLIMBAT-O” PE ROMÂNCĂ PE TOT TERENUL, ȘI-A FOLOSIT FOREHAND-UL ÎN CROSS ȘI A PROFITAT DE LIPSA DE INIȚIATIVĂ A ROMÂNCEI, CARE NU A ATACAT APROAPE DELOC. KEYS A LUAT BREAK DUPĂ BREAK ȘI S-A IMPUS CU 6-1 ÎN PRIMUL ACT, CARE A DURAT DOAR 23 DE MINUTE. AMERICANCA A PROFITAT DE JOCUL SLAB AL SIMONEI ȘI A CONTRAATACAT CU ARMA SA PREFERATĂ, SERVICIUL, REUȘIND 10 AȘI, DINTRE CARE 7 NUMAI ÎN SETUL DECISIV. HALEP N-A PUTUT CONCRETIZA UN AVANTAJ DE 40-0 LA 5-6, INIMILE PARIORILOR ERAU CÂT NIȘTE PURICEI MICI-MICI, APROAPE CĂ ÎȘI LUASERĂ GÂNDUL DE LA BANII INVESTIȚI, DAR KEYS, SPRE BUCURIA ACESTORA A ATACAT FURIBUND, SIMȚIND OPORTUNITATEA, IAR LA A DOUA MINGE DE MECI A PUS CAPĂT ACESTUI THRILLER PENTRU FANII ROMÂNCEI. DUPĂ DOUĂ ORE ȘI DOUĂ MINUTE DE JOC EPUIZANT, MADISON KEYS S-A CALIFICAT ÎN SFERTURILE DE FINALĂ DE LA CINCINNATI, CHIAR ÎN FAȚA PROPRIILOR SUPORTERI. SCOR FINAL 1-6, 6-3, 5-7. ÎN SFERTURI, EA O VA ÎNTÂLNI PE VENUS WILLIAMS. SPORTIVA DIN CONSTANȚA VA PIERDE 480 DE PUNCTE ÎN CLASAMENTUL WTA, DAR ÎȘI VA PĂSTRA POZIȚIA A PATRA ÎN IERARHIA MONDIALĂ. HALEP VA REVENI PE TEREN LA ULTIMUL TURNEU DE GRAND SLAM AL ANULUI, US OPEN, CARE ÎȘI VA DESCHIDE PORȚILE PE 26 AUGUST, ȘI VA FI CAP DE SERIE NUMĂRUL… PATRU !!! SĂ CIOCNIM, DECI !!!

FELICITĂRI, SIMONA HALEP!

După ce Halep a învins-o în finala de la Wimbledon pe cea mai mare jucătoare a tuturor timpurilor, ați intrat toți pe net să vă lăudați cu marele VOSTRU succes ca să mai faceți niște like-uri sau niște share-uri, dacă se poate. Recunoașteți? Nici nu apucă românca să ridice racheta înspre ceruri a victorie, că se și umple internetul românesc de diverse persoane publice, semipublice sau chiar îndoielnice, apar instantaneu zeci de pagini de clickbait sau chiar instituții publice care se bucură deșănțat la victoria ei de zici că au avut și ei vreo contribuție la acel succes. Jalnic. Totul este doar o imaginație din capetele unora, proiectată într-un mediu în care deja mulți au devenit doar niște bieți avatari tot mai independenți de sinele lor reale și umblătoare și tot mai dependente de ce altceva decât de facebook. În viața reală nu se bucură, n-au cum, în fața ecranului pe care se scriu acele felicitări stau niște fețe încruntate, nestrăbătute măcar de vreo schiță de zâmbet. Se bucură în cealaltă lume a lor, în cea virtuală adică, exact ca niște roboți, deși emoțional nu le pasă de nimic decît de like-urile pe care le vor primi la felicitările lor scrise doar așa, de ochii lumii, „să dea bine la public”. Alooooo, nu vă mai bucurați fals, băăăă, atât de tare cu Halep, că nu ați făcut voi nimic, nu ați contribuit voi cu nimic la succesele ei! Statul român nici atât! Din contră, incredibilul ei succes este conturat exact de faptul că ea nu e ca voi, ceilalți români. Faptul că din țara asta fără o prea mare aplecare nici înspre educație, nici înspre muncă și nici înspre infrastructură a răsărit o campioană la această disciplină sportivă este strict meritul ei și al familiei ei, atât, nu a voastră, a celor care vă agățați cu ghearele de succesul ei pentru un share și-un like. Părinții ei au investit în ea vânzând multe pentru a o putea trimite pe ea la sport, inclusiv o fabrică, știți asta? Știți pe naiba! Așa are ea echipă, așa își poate permite un antrenor, nu datorită vouă sau statului. N-ai cum să nu te bucuri de succesul ei, băăăă, dar nu fiți ipocriți, simțiți măcar cu adevărat și felicitați-o sincer, pentru că merită, nu doar ca să vă crească vouă cota în fața populației și în fața celor de pe facebook și twitter! ”Felicitări, Simona!”, e deajuns, scrieți doar atât, nu baliverne demne de un robot fără caracter și fără inimă. Băăă, suntem mulți care pariem numai și numai împotriva ei, atunci când cotele sunt colosale tocmai pentru că voi mergeți doar pe mâna ei și faceți ca toate ielele că pierdeți banii, o înjurați ca la ușa cortului acasă la voi fiindcă ați pierdut banii la pariuri „din cauza ei”, iar când câștigă vă băgați repede în față pe toate rețelele sociale și o lăudați meschin și fără să simțiți nimic, doar să dea bine în ochii cititorilor. Noi pariem contra ei, da, dar nu putem să nu-i apreciem meritele, nu putem s-o urâm ca voi, ăștia care în spate o terfeliți iar în public vă atârnați de succesul ei. Pariul e pariu, aprecierea și sentimentele sunt altceva, puteți să pricepeți asta? Nu cred. Haideți s-o felicităm împreună, la unison, pentru acest trofeu. Nu sunt 23 de trofee ca la Serena, sunt doar două, dar toate au un început. De acord?

Felicitări, Simona Halep!

PETIȚIE PENTRU SORINA 1, 2 ȘI 3

SORINA 1:
La şase ani de la Revoluţie şi de la ieşirea dintr-un sistem care promova omogenitatea de orice fel, un român avea curajul să îşi dorească imposibilul. Astfel, Sorin Raţiu a devenit, într-un spital din Bucureşti, Sorina Raţiu, în urma primei operaţii de schimbare de sex făcută în România. Povestea Sorinei a ţinut capul de afiş al tuturor ziarelor vremii, iar fostul bărbat, transformat în femeie a devenit peste noapte extrem de mediatizat. Operaţia de schimbare de sex a fost efectuată de profesorul Ioan Lascăr și a avut loc la Spitalul de Urgenţă Floreasca în aprilie 1995. Operaţia a fost una experimentală. În aproape doi ani, Sorin şi-a câştigat feminitatea după lungi tratamente cu hormoni şi intervenţii chirurgicale de remodelare. Şi-a vopsit părul, a îmbrăcat rochii şi a încălţat pantofi cu toc. Nu i-a ajutat la nimic, însă. A ajuns să cerşească pentru o bucată de pâine și să aştepte mila trecătorilor pentru a-şi cumpăra de mâncare. Acum, la peste două decenii de la intervenţie, viaţa Sorinei este o ruină. Sorina a ajuns să cerşească pe străzile Italiei, apoi în România ca să strângă bani pentru o nouă operaţie. Are dureri insuportabile. Cu o pensie infimă, a ajuns să doarmă pe unde apucă. Întreaga avere a ei este o bocceluţă cu mâncare şi haine șifonate. Merge tot timpul cu capul în pământ, încercând să îşi ascundă faţa distrusă cu ani în urmă de acid, când a vrut să scăpe de părul nedorit. Nu a avut niciun iubit, neapucând să fie „femeie” până la capăt. Regretă ce a făcut.

SORINA 2:
Al doilea subiect „Sorina” care a ținut capul de afiș al tuturor mediilor de presă și al mediului online este cel despre jurnalista Sorina Matei care se autointitulează „de investigație”. Acesteia i s-a închis și cel de-al doilea cont de facebook după ce s-a apucat să scrie despre cazul Sorinei din Baia de Aramă, atingând în goana ei după senzațional paliere nebănuite, practic de noaptea minții. Ajunsese să publice mai multe documente și capturi de imagini în legătură cu cuplul american care a luat-o pe micuța din Baia de Aramă, extinzându-și „cercetările” spre niște domenii pe care nu doar că nu le stăpânea, dar care erau și absolut fantasmagorice, în legătură cu USA și cu locul de muncă al celui care a adoptat perfect legal această fetiță. După cum singură a declarat într-o emisiune TV găzduită de Tudor Barbu, ea a avut cinci conturi și toate i-au fost închise și de fiecare dată când încearcă să-și facă alt cont, i se cer date suplimentare, acte personale și fel de fel de amănunte care în opinia ei n-ar fi chestiuni normale și corecte. Acum publică și ea pe unde apucă dar a lăsat-o mai moale în sfârșit cu acest subiect care oricum o depășea, fiind total în afara problemei.

SORINA 3:
Să facem o sinteză a cazului „Sorina”, fetița din Mehedinți adoptată de niște români care au și cetățenie americană. Povestea a stârnit multă emoție aproape necontrolată pe rețelele de socializare și în spațiul real deopotrivă. Manipularea opiniei publice a fost posibilă datorită apariției unei imagini video cu un copil care plânge, este înconjurat de mascați și luat de o femeie de lângă o altă femeie care se presupunea a fi mama ei. Evident, persoanele puțin mai sărace cu duhul au interpretat instant ce-au văzut ca fiind o răpire a unui copil de lângă familia lui. Și-au început comentariile, de la înjurături până la ideile conform cărora fetiței urmau să i se scoată organele interne pentru a-i fi transplantate unuia din copiii celui care a adoptat-o. Emoția colectivă asociată cu necunoașterea cazului, cu necunoașterea procedurilor legale în vigoare și cu acea sărăcie cu duhul de care spuneam, au dus această poveste până în platourile televizionostice și la cereri adresate autorităților, până la nivel de guvern, pentru a stopa această „sălbăticie incompatibilă cu secolul 20”. Isteria și agitația au atins cote nebănuite, alarmante chiar. S-o luăm metodic. Sorina era un copil aflat în grija unui asistent maternal care primea de la statul român 800 de lei lunar pentru această „meserie/funcție”. Dacă ar fi adoptat-o pe fetiță, asistenta maternală ar fi pierdut cei 800 de lei și ar fi primit în schimb doar 45 de lei cu titlu de alocație, să nu omitem acest aspect, pentru că justiția i-a oferit acestei asistente posibilitatea de a o adopta, dar aceasta a refuzat, în două rânduri chiar, ne imaginăm din ce motive. Legea se ghidează după interesul superior al copilului, avem legea aceasta adaptată la standarde europene care vizează doar interesul copilului, deci nimeni și nimic nu o va împiedica pe Sorina să părăsească România, nici dacă ar interveni însuși procurorul general al României. Într-o lună, maximum două, fetița va fi în avionul de New York alături de familia ei, singura ei familie, de altfel. Articolul 263 din Codul Civil ne spune clar la punctul 1 că orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al acestuia, iar la punctul 4 scrie la fel de clar că procedurile privitoare la copil trebuie să se desfășoare într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior al copilului și relațiile de familie să nu fie afectate. Legea spune clar că dacă un copil este abandonat sau a rămas orfan, interesul lui superior este să primească o familie definitivă. Până atunci primește un asistent maternal care să îl îngrijească în mediul familial, după care justiția, prin instanțe specializate începe să-i caute familia adoptivă, cu statut definitiv și decide folosind expertize specializate unde e cel mai bine pentru copil, în perfectă concordanță cu toate tratatele Europene ce vizează drepturile copilului. Mulți necunoscători comentează cum că justiția n-a decis corect această adopție, luând copilul „de lângă mama lui unde îi era atât de bine”. Această adopție a durat trei ani, timp în care s-au efectuat o seamă de proceduri înainte ca decizia definitivă să fie luată. După ce acest scandal a izbucnit, instituțiile statului au trebuit să răspundă întrebărilor și astfel s-a aflat că asistenta maternală a fetiței a refuzat in două rânduri să adopte copilul, cum spuneam mai sus, bănuim de ce. În secunda în care asistentul maternal a refuzat asta, s-a declanșat automat procedura de adopție, la Tribunalul Mehedinți apoi la Curtea de Apel Craiova. La Mehedinți doi judecători iar la Craiova trei judecători au decis această adopție în urma tuturor variantelor posibile, spre interesul copilului, după ce au consultat toate expertizele specializate. Masa de manevră care a isterizat practic întreaga țară n-a ținut cont de toate astea, debitând doar inepții în urma a ceea ce au văzut ei în frântura aia de video. Jalnic. Să vorbim puțin despre ce prevede adopția. Rudele de sânge au prioritate. Ok, dar ele au refuzat. S-a trecut la pasul următor. Asistentul maternal poate adopta. Aceasta a refuzat, în două rânduri. S-a trecut și mai departe la pasul al treilea, adică să se caute părinți din România. Cele 120 de persoane existente în registrul de cereri de adopții actual au fost informați despre această fetiță cum că e adoptabilă. 119 dintre ei au refuzat-o. Nu știm dacă din cauza faptului că este de etnie rromă, deci să nu speculăm. Ideea e că au refuzat-o. Când posibilii părinți din România refuză, se trece la următorul pas care înseamnă adopția internațională, unde au prioritate cetățenii de origine română. Exact asta s-a întâmplat în cazul de față, niște români din USA, de origine română au acceptat-o pe fetiță. A urmat un proces care a durat trei ani, în care s-au pus cap la cap toate datele, s-au verificat condițiile de trai pe care le va avea copilul și s-au analizat toate detaliile. Ce nu știe masa de manevră isterizată este faptul că Direcția de Protecție a Copilului din USA va analiza și va monitoriza timp de doi ani toate condițiile în care micuța locuiește și va trimite toate datele și rapoartele efectuate acestea Direcției Copilului din România. Deci treaba e serioasă, nu-i poate nimeni scoate organele, așa cum afirmă necunoscătorii și rău-intenționații feisbuciști. S-a dat, cum spuneam, o sentință definitivă. Asistenta maternală a refuzat aplicarea ei. Refuzul aplicării unei sentințe definitive este infracțiune, nici asta nu spun feisbucarii de ocazie. Ei știu doar atât: fata va fi dusă în America ca să i se scoată rinichii și să fie transplantați la copilul celor care vor s-o ia de lângă „mama ei”. Ar fi de râsul curcilor dacă n-ar fi de plâns. Acest moment al refuzului aplicării sentinței este punctul de plecare al isteriei care a scandalizat România, mă rog, mare parte din ea, sigur, fără să generalizăm, fiindcă mai există și oameni cu mai mult de un neuron în această țară care au înțeles exact ce s-a întâmplat de fapt. În mod normal, în toți acești trei ani cât a durat procesul, asistentul maternal trebuia să pregătească fetița pentru acest moment al adopției, să-i explice că la un moment dat va trebui să plece la alți oameni care îi vor deveni părinți și tot în mod normal, ea trebuia să plece din casă în mod pașnic, fără mascați în jurul ei, fără altercații și incidente. E strigător la cer să vezi cum oameni care la prima vedere par a fi OK, cad într-o asemenea capcană a dezinformării atroce. Să revenim. În momentul în care a apărut infracțiunea comisă de asistenta maternală s-a deschis un dosar penal, care automat cuprinde stoparea infracțiunii și reinstaurarea stării legale. Ancheta presupune și percheziție domiciliară, ăsta este motivul pentru care procurorul s-a deplasat la domiciliul asistentului maternal împreună cu polițiștii. E ceva normal și obișnuit, de-asta e și mai mare mirarea văzând oameni care par întregi la minte cum se întreabă ce căutau polițiștii acolo. Să explicăm și rolul mascaților la fața locului. Au fost încercări anterioare de luare a fetiței, pașnic și fără incidente, dar despre care nimeni nu vorbește. S-a opus rezistență, intervenind cu scandal vecinii, rudele și toți cei din zonă, cu urlete și amenințări, polițiștii neputând să-și facă treaba. Atunci statul a luat măsuri suplimentare și a revenit cu forțe mai mari, tocmai pentru a ține la distanță pe curioși, scandalagii și pe cei certați cu legea. Aici, în acest moment, este discuția principală, strict în momentul acesta. Întrebarea este dacă s-a procedat corect sau nu. Dacă doamna respectivă, procuror de meserie, a procedat bine că a ridicat copilul și l-a tras de mână, sau nu. Aici e punctul culminant care a apărut la televiziuni, evident, trunchiat. Dacă e bine că a luat copilul în brațe și l-a predat familiei adoptive sau nu. Aici există dubiile care au scandalizat o parte din țară care doar atât a văzut, astfel că imediat spiritele s-au încins și au început controversele necunoscătorilor cazului. Persoane specializate pe acest domeniu spun că s-a greșit, în primul rând că s-a permis tuturor să fie de față și să filmeze astfel de scene. Nu e voie să filmezi un minor în suferință. Într-o țară civilizată și democrată, există două variante. Prima ar fi cea în care toată lumea ar fi fost scoasă din încăpere, rămânând doar procurorul, copilul, psihologul, asistentul maternal și reprezentantul celor de la Protecția Copilului. I se explică exact copilului ce se petrece și ce drum va urma viața lui. Copilul pleacă la mașină de mână cu psihologul și este predat familiei adoptive. Să nu uităm că Sorina are 8 ani, nu 1 an sau 2 ca să nu poată înțelege ce se petrece în jurul ei. În varianta a doua, sunt chemați la sediul Direcției Copilului părinții adoptivi, copilul, psihologul și asistentul maternal, de față fiind și reprezentanți ai respectivei Direcții. Copilului i se explică exact ce urmează să se întâmple, cu calm și cu acuratețe. Acesta pleacă în final, în liniște, împreună cu părinții adoptivi. Simplu ca bună ziua, fără urlete și scandal. Fără mitinguri și manifestații de tot râsul. Oameni buni, credeți sau nu, eu vă spun ceva real, au existat oameni care, țineți-vă bine, au inventat petiții care să fie semnate, punându-se practic de-a curmezișul unei hotărâri judecătorești rămase definitive, voi realizați unde s-a ajuns? Da, fraților, „Semnați pentru Sorina”, „Petiție pentru Sorina”, numai așa glăsuiau paginile feisbucarilor. Penibil, evident. Dar în România când nu-ți convine ceva, urli, faci petiții sau „ieși în stradă”, ne-am obișnuit cu astea și nu ne mai miră nimic. Ancheta penală declanșată ne va lămuri dacă s-a greșit sau nu în modul de abordare a acestui transfer al fetiței de la asistentul maternal către familia adoptivă. Toate scenele agresive pe care cu toții le-am văzut în acel videoclip trunchiat au existat numai și numai din cauza asistentului maternal care s-a opus cu încrâncenare îndeplinirii unui act de justiție, unei hotărâri definitive ale unei instanțe, asta e foarte clar. Exact așa cum v-am prezentat eu aici acest caz ar fi trebuit să vedem pe toate canalele de televiziune niște discuții la care să participe avocați, psihologi și persoane specializate în drepturile copilului. Din contră, am văzut doar informații incomplete, iar ura și scandalul s-au rostogolit în mintea telespectatorului amplificând circul și emoția duse toate până la paroxism, utilizându-se formule generalizate de genul „procurori care terorizează un copil”, „justiția care smulge un copil de lângă părinții lui”, „un copil ridicat de lângă familie cu mascații” și alte asemenea titluri psihotice care să bulverseze și mai mult opinia publică necunoscătoare a legilor existente și a cazului în sine. Au existat unii inculți, fiindcă altfel n-ai cum să-i numești, care au susținut sus și tare că dacă un copil nu vrea, nimeni n-are ce face în cazuri de genul ăsta. Zău? Măi oameni buni, tocmai de-asta există conceptul de „major” și „minor”. Majorul poate lua decizii în legătură cu minorul. Dacă acesta din urmă vrea să-ți dea foc la casă fiindcă așa i se pare lui că e bine, tu ca major, îl lași? Că n-ai ce face, nu? Dacă un copil vrea să toarne pe gât o sticlă întreagă de whisky, fiindcă i se pare lui că asta e ceva bun, tu ca major îl lași, fiindcă n-ai voie să faci și să zici nimic, este? Asistenta maternală a comis o infracțiune, am mai spus. Articolul 205 din noul cod penal ne spune clar că lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoare de la 1 la 7 ani. Se consideră lipsire de libertate și răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-ți exprima voința sau de a se apăra. Aici se încadrează fetița din acest caz. Ea nu este majoră și nu-și poate exprima voința. Pentru că a refuzat să aplice legea, asistentului maternal i s-a retras atestatul, astfel că fetița locuia la el în casă ilegal. Nici asta nu ne spune nimeni, vă spun eu acum. Plus că pe certificatul fetiței scrie deja numele părinților adoptivi, fapt certificat chiar de judecătorul Cristi Danileț într-o postare de-a sa. Deci ar trebui ca acest caz să fie tratat cerebral de către cititori, nu revărsând ură și rostogolind povestea trunchiată provocând astfel scandal și de râsul curcilor, chiar petiții. În câteva cuvinte, soții Săcărin, stabiliți în Statele Unite la începutul anilor 2000, au devenit oficial părinții Sorinei încă data de 23 aprilie 2019 printr-o decizie definitivă a Curții de Apel Craiova. Punct. Unii politicieni și fel de fel de jurnaliști s-au cățărat pe valul de emoție publică cerând anchete, controale, verificări. Cu toții au denunțat „abuzul” procurorului și au invocat interesul superior al copilului, dar niciunul n-a subliniat celălalt abuz, infinit mai grav, și anume nerespectarea unui hotărâri judecătorești definitive. Dar ceea ce e fabulos este că ministrul Justiției, Ana Birchall și procurorul general, Bogdan Licu, au mers până acolo, încât s-au pronunțat public pentru menținerea copilului în țară până la clarificarea situației, deși nu există nici un mecanism legal care să le permită așa ceva și nu mai e nimic de clarificat dacă o instanță s-a pronunțat definitiv pe o speță. „Ne-am uitat în fișa medicala, am gasit 3 bilete de externare de la spital, giardia, malnutriție, asta e foarte alarmant pentru un copil aflat în plasament, chiar și pneumonie avusese Sorina. Ne-am pus problema că acest lucru este tratament rău aplicat minorului, lăsând la o parte abuzul emoțional că o să îi luam organele. Sorina ne-a povestit că a fost antrenată ce răspunsuri să dea executorului judecătoresc”, spune tatăl adoptiv. Să precizăm că în USA adopția se face doar prin agenție autorizată de Autoritatea Nationala de Adopție care face toate controalele și organizează cursuri de 6 luni pentru părinți. Este o mare diferență între a fi părinte de copil biologic și să ai un copil adoptat care a pierdut familia și a ajuns la asistenți maternali. „Vom fi monitorizați de acum înainte de autorități, ele vor monitoriza totul pe proprietatea mea, daca eu am spus că o să pun parchet, 3 luni mai târziu mă vor întreba de ce n-am pus, autoritățile din USA sunt foarte atente la detalii, totul e bine pus la punct ca să-i fie copilului bine”, mai spune cetățeanul american. Asistenta maternală a făcut plângere la DIICOT pentru trafic de minori, de organe, mai multe fapte, scriau ca fetita adoptatorilor e vizibil bolnava, au diagnosticat ei așa din ochi, spunând că precis îi trebuie organe și că ei nu ințeleg cum o familie cu doi copii vor un copil de etnie romă. Bineînțeles că la dosarul de adopție existau analizele întregii familii americane, iar în Romania părinții adoptivi au mers din nou la doctori cu copiii lor unde s-a demonstrat că sunt perfect sănătoși și că nu au nevoie de alte organe ale altcuiva. Logic, dosarul s-a încheiat cu NUP, nici nu putea fi altfel. În final să spunem că prioritatea zero a instituțiilor din România ar trebui să fie elaborarea urgentă a unor mecanisme clare pentru a evita noi cazuri Sorina. Asta ar însemna ”interesul superior al copilului”. Un astfel de protocol încheiat între instituțiile implicate într-un proces de adopție ar elimina arbitrariul și eventuale acuzații de abuz, întrucât fiecare instituție ar cunoaște din start ce are de făcut și cine este responsabil pentru a se asigura că hotărârea definitivă de adopție este pusă în aplicare și copilul ajunge în condiții cât mai bune în noua sa familie. Cazul Sorina exact asta a scos la iveală: vidul de procedură. S-a văzut clar frustrarea familiei din USA în fața incapacității statului român de a pune în aplicare o hotărâre definitivă de adopție, altfel decât prin recurgerea la plângeri penale și intervenții în forță. Aici statul trebuie să acționeze rapid prin stabilirea unor reguli clare, precise, astfel încât să nu se mai ajungă niciodată la situații cu procurori și mascați pentru a preda un minor unei familii adoptive.

S-A MAI DISTRUS UN MIT!

„Regina zgurii” a zburat, cum era de așteptat, încă din sferturile turneului… S-a găsit o puștoaică de 17 ani să dea peste cap toate pronosticurile marilor cunoscători de tenis de la gazetele de resort care anunțau cu surle și trâmbițe că „regina” lor e în cea mai bună formă și nu-i poate sta absolut nimeni în cale până la trofeu, o și vedeau cu marea cupă în brațe mulțumind antrenorului, familiei, fanilor, „team-ului”, lingușitorilor, organizatorilor, psihoterapeutului, pompierilor și tuturor pietonilor care treceau prin Paris, mai ceva ca la Oscar. Marele CTP o vedea strălucind mai ceva ca lanterna de la bicicletă, într-o seară cu lună plină. Câțiva însă, au avut licărirea să spună că nu e nici pe departe așa și că având această ființă drept antrenor nu va reuși nimic. Și au pariat contra ei, evident, câștigând. A fost 6-2, 6-4 in favoarea tenismenei din SUA, de origine rusă, aflată pe locul 51 în clasamentul WTA. La doar 17 ani și aflată pentru prima oară în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam, Amanda Anisimova a abordat meciul cu Halep cu o maturitate impresionantă, reușind lovituri ce păreau imposibile și dictând ritmul jocului. Practic i-a ieșit tot, absolut tot în acel meci pe care l-a încheiat într-o oră și 8 minute. În urma acestui eșec, Halep va coborî pe locul 8 WTA și va fi cea mai slabă clasare a ei de la data de 17 februarie 2014, când a fost pe locul 9 WTA. În turul trei, Anisimova eliminase altă româncă, pe Irina Begu, tot în două seturi, cu scorul de 7-6 (6), 6-4. Să fii gazetar de tenis și să-ți vezi feblețea urcând eventual chiar pe locul 1 și ea să-ți cadă pe 8… te lași de meserie, te apuci de înnodat șuruburi, zic. „Pe Simona a învins-o alt tenis. Halep a învățat tenis cu un decalaj de 10 ani!”, glăsuia același CTP după meci. Să nu uităm că americanca a făcut două break-uri, adjudecându-şi primul set cu 6-2, după doar 27 de minute, deci extrem de rapid. Halep a părăsit rușinos turneul, dacă e să ne luăm după site-ul „Fabricat în România”

Finala turneului a adus față în față pe australianca Ashleigh Barty și pe o altă puștoaică, Marketa Vondrousova, ambele aflate în premieră într-o finală de Grand Slam. Deși a ajuns în finală fără să piardă nici măcar un set, Marketa Vondrousova nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, iar Ashleigh Barty a spulberat-o ușor, dupa o prestație, ce-i drept, foarte solidă a australiencei. 2,3 milioane de euro va primi Ashleigh Barty pentru triumful la acest Grand Slam, de partea cealaltă, Vondrousova trebuind să se mulțumească „doar” cu 1,2 milioane de euro. De remarcat atitudinea excepțională a publicului prezent la această finală, fără fluierături, fără urlete și mai ales cu aplauze pentru ambele jucătoare deopotrivă. S-a văzut de departe lipsa din tribune a fanilor români care sânge de latini având, scandează, țipă și fac o gălăgie de nedescris, inclusiv cu toba lui Boc adusă în cârcă tocmai din România, dacă vă mai amintiți. Cu greu arbitrul de scaun reușește să-i potolească pe fanii români zgomotoși despre care toate forumurile străine conchid că așa ceva e de neconceput la un meci de tenis de nivel înalt. O ultimă remarcă ar fi faptul că în această finală am văzut un tenis liniștit cu două jucătoare care n-au răcnit pe teren, n-au urlat la fiecare minge ca apucate de streche, n-au dat cu rachetele de pamânt când au greșit, nu și-au dat palme peste picioare de nervi, n-au aruncat rachetele rupte în tribune și totul a fost de o decență așa cum ar trebui să fie orice meci de tenis de mare clasă. Ashleigh merită toate felicitările, Marketa deasemenea, iar îmbrățișarea lor caldă și fără patimă de la finalul meciului ne-a trezit la realitate și ne-a amintit că Halep nu e prezentă pe acel teren, ci alte două fete cu adevărat civilizate, fără nervi și fără draci, deși presiunea finalei a fost fantastică și grea ca o stâncă de granit pe spinările lor. Paginile „fanilor” care duduiau cu o oră înainte de meciul idolului lor cu Anisimova, cu lingușeli fără sfârșit și cu viziuni ezoterice gen „Halep ia trofeul, e clar!”, aproape că s-au închis ca niște magazine sătești la ceas de seară și abia ici-colo mai vedeai câte un „fan” rătăcit prin grup postând imagini vechi de arhivă cu cupe și trofee vechi. Halep s-a ales totuși cu ceva la Paris. Cu o îmbrățișare maximă cu Juan Martin Del Potro, un tenismen brazilian. Așa s-a mai demontat un mit. Acela că zgura o are ca regină pe Halep. Din contră, regina zgurii este astăzi o australiancă simpatică foc care pe 24 aprilie a împlinit 23 de ani. Asta fiindcă o regină nu poate fi numită niciodată cea de pe locul 8 ci doar cea de pe primul! Urmează turneele din iarbă… Așteptăm noi regine…

PASCĂ, PRIETENI, PAȘTI

Un cozonac, un ou prea înroșit
și-un iepuraș din ciocolată gri
donez acum, de Paști. Și negreșit
am cui. Am prieteni buni. Puțini dar vii.

O nucă, o stafidă și-un rahat
la fel de dulce cum li-i suflețelul…
Chiar merită tot ce-am realizat
cei ce-or gusta stufatul, drobul, mielul…

Poet nătâng, cu mâna-nfiptă-n pască
și telefonu-alături, conectat…
Măcar acum să te doară la bască
și să lași netu`, să fugi de păcat…

Dar nu putem. Păcătuim în posturi
Apoi cu „Doamne iartă-ne!” venim…
Păcătuim din nou și fără rosturi
Pe toți îi măscărim și-i terfelim…

„În post să fim mai buni!”, pe-aici se spune,
deși tot anu-ar trebui să fii…
Pe facebook, în direct, acum pe bune,
cât ți-ai dori, n-ai cum să te abții…

Un cozonac și-o pască aurită
și-un iepuraș din ciocolată pură
donez acum, de Paști, doar cui merită.
Știu, mulți și le-ar dori. Dar viața-i dură…*

POC-POC ȘI BOC!

De un penibil absolut, de parcă ar fi interesat pe cineva, din dorința de a-și mai aduce puțină publicitate și de a mai ieși din conul de umbră în care se-adâncise precum „barbarii de tirani”, primarul Clujului a lăsat sacoul și ciocatele și și-a tras tricou galben pe motiv că „face galerie” la meciurile României contra Franței. Și-a luat toba în cârcă și a plecat la Rouen, unde în mijocul orașului, la o terasă a unei cafenele a încins o horă demnă de o carte cu multe caricaturi pentru copii, împreună cu alți „fani”, lăsându-i pe francezii care treceu prin zonă cu gurile efectiv căscate, uitându-se lung la ei, cum se uita Rebreanu după femei și exact cum ar privi un pitecantrop un dvd cu Ciordel de la Falaștoaca. Doamne apără și păzește! Pe undeva îl înțeleg. E bărbat și se presupune că îi place tenisul și politica. E OK. Există în lumea asta mare bărbați care în afară de politică, Iohannis, Dragnea, Veorica, poze cu femei cu fundul în sus care ling sare, poze luate de pe net, printate și băgate sub pernă, undiță și râme, nu mai știu nimic altceva. La atât se ridică bagajul lor de cunoștințe care e cât o gentuță de mână în miniatură. E OK și asta, îi înțelegem, le plângem de milă și îi evităm pe cât putem neintrând cu ei în vreo discuție. Bun, dar de aici și până la a bate toba ca persoană publică, făcându-te efectiv de… passing shot (cu „o”, nu cu „i”), e cale lungă. Și parcă să zic că de la acest primar, repet, persoană publică de prim rang, nu din ăia cu poze sub pernă, aveam pretenții, e totuși un om cu studii, e fost prim-ministru, e într-adevăr din lumea bună și este chiar invidiat de multă lume, cinstit vorbind. Să te cobori la un asemenea nivel e degradant. Cum ar fi fost să-l fi zărit în galeria Franței pe primarul din Rouen, mâzgălit pe obraji în culorile din steagul țării sale, cântând la acordeon bucăți din Marseilleza în pauzele dintre ghemuri? Ce-ar fi fost să-i vedem alături, în tribuna destinată fanilor români, pe Adrian Năstase cu o mandolină, pe Pleșu cu o țiteră, pe Cărtărescu urlând într-un flaut și pe Mugur Isărescu suflând într-o vuvuzea la fiecare răcnet al Simonei și la fiecare chiuit al Niculeascăi care jucau un meci fără vreo șansă de câștig, oricum? Realizați disproporția? Asta face diferența între realitate și voyeurism. Drama lor națională, a francezilor, e monumentală, Notre Dame a lor va renaște din propria cenușă mai mare și mai frumoasă decât a fost vreodată, suntem convinși de asta. Dar „notre d(r)ame” se va încheia vreodată? Noi din ce vom renaște și dacă da, când? Ca nație, ca națiune, ne vom maturiza vreodată? Ne vom „coace” la minte? Mai avem vreo șansă? Rămân cu întrebarea în minte iar în urechi cu acele pam-pam-pam și poc-poc-poc ale lui Boc, asurzitorul de fani ai galeriei unui sport intrat oricum în moarte clinică. Pam-pam!

FLORII CU FLORI

Se apropie Floriile, așa că ar trebui să fim extrem de atenți la toate datinile strămoșești rămase nescrise, peste veacuri, încă de la Scorillo, Dioclețian și Apollodor din Damasc, care după ce a terminat de construit podul de la Turnu Severin, a decretat pe o coală de papirus un text despre ce și cum să facă generațiile viitoare. Astfel, în România, tradiţiile care cinstesc Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim sunt numeroase în toate zonele geografice și trebuie respectate cu sfințenie. Îndeplinirea lor atrage norocul și bucuriile în viața noastră. Din ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paştelui, numită şi Săptămâna Mare a Pătimirilor lui Iisus Hristos. În aceste zile, credincioşii retrăiesc evenimentele petrecute de Iisus după Intrarea Sa în Ierusalim, de la răstignirea Sa pe cruce şi până la Înviere. Din această zi, urzicile înfloresc şi nu mai sunt comestibile decât spălate bine de tot cu clor. O tradiție care este respectată în toate zonele țării, în vreme de furtună ne recomandă să prăjim la foc mic muguri din salciile sfinţite la slujba de Florii împreună cu puțin plastic tăiat dintr-un papuc de casă, îndeplinirea acestei tradiții ocrotindu-i pe credincioși de furtună, grindină și vortex polar. De Florii este dezlegare la peşte. Tradiția spune că toate preparatele din peşte au putere de vindecare asupra celor care le prepară şi apoi le mănâncă. Nu și asupra musafirilor care pentru a beneficia de vindecări miraculoase ar trebui să aducă ei înșiși peștele, preferabil 4-5 kg de persoană, să-l curețe și să-l prepare. În unele zone ale ţării, în seara din ajunul Floriilor, se mai păstrează obiceiul de a participa la un pelerinaj care porneşte de la biserica satului şi se încheie la o altă biserică din județul vecin. Procesiunea aminteşte de mulţimea venită să-l întâmpine pe Iisus la Ierusalim şi împlineşte misiunea de binecuvântare a tuturor orașelor prin care se trece, călătoria fiind obligatoriu de minimum 3 zile pentru a fi dusă la îndeplinire întocmai. În ajunul sărbătorii se adună multe ramuri înmugurite de salcâm înflorit şi se duc la o biserică, pentru a fi binecuvântate de un preot. În ziua praznicului, preotul sfințește aceste ramuri și le dăruiește credincioşilor care le duc acasă pentru a le ocroti gospodăria de boli, de necazuri și de viruși pe calculatoare tot anul în curs. Este bine ca fetele care nu sunt căsătorite să scoată zestrea afară din case şi s-o împodobească cu flori. Zestrea va fi lăsată afară cel puțin două săptămâni pentru a fi binecuvântată în totalitate. Există un obicei prin care în ziua de Florii, păstrând rânduiala postului, tinerele se roagă Mântuitorului Iisus să le dea sănătate, bani, noroc la loterie, o mașină nouă de tocat arpacaș şi să le aducă lupitul, iepuritul sau ursitul mai repede. Un alt obicei practicat în mediul rural ne spune că este bine ca sătenii să se încingă cu două ramuri de vișin peste mijloc, două crengi de arțar de picioare și două furtunuri de cauciuc de gât și să stea așa trei zile neîntrerupte. Cine respectă această tradiţie este apărat de boli şi de pagubă și nu i se va închide contul de facebook în tot anul următor. În memoria lui Lăzărel Augustin, un copil care a murit de dorul plăcintelor, în multe gospodării din toată ţara, mamele fac plăcinte cu mere acre pe care le împart copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 2 ani. În acest mod, ele nu vor să pătimească ca mama lui Lăzărel, copilul care a dorit să mănânce plăcinte, iar mama lui nu i-a împlinit dorinţa. Legenda spune că atunci, de supărare, Lăzărel a plecat cu oile pe autostrada A1, s-a urcat într-un copac să adune mai multe frunze pentru oiţele lui, dar creanga pe care s-a aşezat s-a rupt, iar Lăzărel a căzut din pom în lacul de dedesupt şi a murit fatal în timp ce deceda letal. În unele zone ale țării, în ziua de Florii oamenii se spală pe cap cu apă sfințită, apoi se rad și se ung cu Jecolan. Cine nu respectă tradiţia va încărunţi instantaneu. Vitelor li se pun în mâncare mâțișori de salcie, turmeric și clorhidrat de amoniu pentru a fi sănătoase tot anul şi pentru a face viţei sănătoşi. Pentru sănătatea membrilor familiei se înnoadă mânecile tuturor hainelor, tricourilor și pantalonilor, se termină curăţenia casei după ce s-a zugrăvit fiecare tavan din fiecare cameră şi apoi se stropeşte toată gospodăria cu agheasmă îndoită cu vin roșu. Pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii de viţă de vie şi la ferestre se agaţă ramuri de măr sau păr, pentru ca toţi membrii familiei să se bucure de prosperitate şi de sănătate. De asemenea, în grădini, se îngroapă muguri de brad sub prima brazdă, tot pentru efectul lor miraculos, care atrage belşugul în curtea respectivă. Un alt obicei practicat în mediul rural încă de la prima descălecare ne spune că primarul satului trebuie să se încingă la brâu cu trei ramuri de pin, să poarte trei cuțite ascuțite, un topor la brâu și să stea așa trei zile. Cine respectă această tradiţie este apărat de boli şi va primi în anul următor mai mulți bani de la guvern pentru satul său. În memoria rudelor decedate, în ziua de Florii se curăţă mormintele cu Dero şi se împodobesc cu ramuri de Accacia de la e-MAG. La final, când sărbătoarea a trecut, se deznoadă hainele și se aerisesc, se stropesc toți pereții cu ginseng, cu 9-Vita sau cu alți detergenți găsiți prin gunoaiele de pe OLX, iar deasupra ușilor se lipește câte un gram de wasabi verde și usturat, pentru propășirea casei. Pentru bunăstarea mașinii, plecați cu ea de acasă, treceți pe la Frezia-Lăcrămioara, suiți-o obligatoriu pe bancheta din spate și nu vă opriți decât la cel mai apropiat hotel. Astfel, mașina va mirosi tot anul a frezii și lăcrămioare, fiind astfel ferită de accidente sau de nasul fin al soției. Nu încălcați aceste reguli din vechime, chiar au efect dacă le respectați întocmai. Florii maxime!

C`EST VOTRE DAME?

În prima zi din săptămâna Patimilor, exact în ziua când cu ani în urmă se năștea Alla Pugaciova și Claudia Cardinale, de ziua mondială a artei, de ziua nașterii lui Leonardo da Vinci, de ziua scufundării Titanicului, în ziua morții lui Lincoln… arde Catedrala Notre Dame din Paris. Se fac cenușă peste 8 secole de istorie. Un loc în care în secolul al XIV-lea se definitivează construcția, un loc care a fost prădat în timpul Revoluției Franceze, o bijuterie în care a fost încoronat Napoleon Bonaparte, o catedrală care a supraviețuit celor două conflagrații mondiale sângeroase și tendințelor de distrugere ale naziștilor. Ar fi plâns și Victor Hugo cu tot cu cocoșatul de la catedrală, despre care citeam în copilărie. Vorbind despre vitralii, să vă amintesc de cele trei roze ale catedralei, care reprezintă una din marile opere de artă ale creștinătății. Roza de sud, numită și La Rose du Midi, este un dar din partea regelui Ludovic al IX-lea al Franței și este consacrată Noului Testament. Sărim din istorie până în 15 Aprilie 2019, când Catedrala Notre Dame din Paris este mistuită de flăcări… Incendiul a izbucnit aproximativ la ora 19:00 ora Franței… Din neglijență, din dorința de a restaura, din… nu se știe din ce, am rămas fără cuvinte. Se spune că de la o sudură sau de la instalația de încălzire. Încă nu se știe exact, tot ce se știe este că pe acel acoperiș lucrau la restaurare mulți muncitori portughezi și români. Și acum apare ipocrizia tipic românească. 90 la sută din cei care acum plâng și bocesc n-au fost nici măcar odată în interiorul acelei clădiri, mulți n-au vizitat nici Parisul măcar, iar alții nici măcar Franța. Dar de la distanță toți sunt măcelăriți de durere. Nu mai e mult și vor apărea „Je suis Notre Dame” pe multe profile de facebook sau, mai rău, steagul Franței peste moacele lor. Mulți habar n-au că denumirea asta înseamnă „Doamna Noastră”, cu trimitere directă la Fecioara Maria. La catastrofe suntem primii care compătimim, dar înainte de „Notre Dame în flăcări” nici naiba nu ne-a împins să citim măcar câteva rânduri despre istoria clădirii, despre anul în care a început construcția ei sau despre ce evenimente au avut loc de-a lungul secolelor în incinta acesteia. Un procent ce duce spre 99% habar n-are că lemnul folosit la acoperiș avea deja 400 de ani când a fost așezat pe catedrală. Și a mai rezistat încă vreo 800. Până acum, când o mână de om, să sperăm că nu se va afla că a fost criminală, a pornit toată povestea asta dramatică. Victor Hugo i-a făcut acestei catedrale cea mai mare reclamă posibilă, datorită lui și datorită cocoșatului său multă lume a aflat de existența ei. Chiar și acum, citesc comentarii în care unii se laudă că au vizitat-o, dar încurcă insulele, neavând habar ca „L`Île de la Cité” e în Franța. Au apărut și marii samariteni, brusc, peste noapte. De unde până acum nu s-a sinchisit nimeni să strângă bani pentru restaurare, din senin acum s-au adunat peste 750 de milioane de euro pentru… reconstrucție. Chiar și un român a donat un milion de euro, bineînțeles, cu publicitatea de rigoare. Mesajele de condoleanțe din toată lumea nu se mai sfârșesc în timp ce unii râd, cu emoticoane fără sens, în continuare, pe toate rețelele sociale, ca și când nu s-a întâmplat nimic. Unii postează câini și cratițe pline cu cârnați, iar alții, mai nocivi ca oricine, spun franc și neaoș românesc că asta e pedeapsa lui Dumnezeu abătută asupra francezilor pentru că… și pentru că… nici ei nu știu să explice pentru ce, cifra IQ-ului lor fiind mai mică decât numărul de bețe din semnul „haștag” pe care-l venerează. Un turist din Michigan, U.S.A. a postat o fotografie din fața catedralei unde se juca împreună cu fetița lui, exact înaintea apariției flăcărilor. Poza asta a făcut înconjurul planetei de zeci de ori, dar cei cu emoticoane care râd, alături de cei ce sunt zilnic cu politica-ntre dinți habar n-au de ea. Ce dacă e un grup al iubitorilor de varză acră? Ei scriu despre Cioloș. Ce dacă e un grup de poezie? Ei sunt cu Mălin Bot în gură. Ce dacă arde Notre Dame cu istoria ei cu tot? Ei postează despre Iohannis, maghernița „Colectiv” și Ponta. Suntem cei mai tari în politica internă și externă dar n-avem habar ce nume mari au sălășluit cu sau fără viață în clădirea asta. Săreau ipocriții cu gura căscată că „măcar coroana lui Isus, crucea și cuiele din crucea Sa să fie salvate”, fiindcă citiseră ei că toate astea s-ar afla acolo, fără să aibă habar că acolo e doar un cui și doar o bucată mică din respectiva cruce. Nu trebuie să acuzăm pe nimeni, nici pe cei neștiutori de carte, nici pe cei săraci cu duhul. Nici pe politicienii francezi, nici administrația Parisului, nici pe pompierii care n-au putut stinge tot. Nici pe lăudăroșii care și-au trucat pozele așezându-le peste poza catedralei ca să „dea bine”, nici pe cei care au fost în interiorul ei, poate de mai multe ori, nu doar odată. N-avem voie să ne situăm cu două palme deasupra lui Dumnezeu și să-i acuzăm. Dar pe ipocriți trebuie să-i blefturim, măscărim și în final să-i acuzăm. Pe cei care în fața camerelor plâng, năruiți literalmente de imensitatea momentului, pe reporterii cu măști plouate, teatrale, care transmit de la fața locului de parcă ar transmite din Kandahar, pe cei care fac „donații” doar în fața camerelor de luat vederi, după modelul Becali și pe toți cei care după un singur minut de la „plânsul în direct” revin pe facebook și postează cu o nonșalanță debordantă bancuri cu Bulă și povești cretine despre Cioloș, Iohannis sau cine știe ce porcărie de partid la care ei achesează. Câți au scris un singur rând, cu cuvintele lor, despre dezastrul ăsta? Aproape toți s-au mulțumit, cel mult, să dea share unei postări a altcuiva despre evenimentul dramatic. Unii nici măcar atât, pe ideea că „nu s-a întâmplat la noi, nu ne pasă”. „N-a luat foc canapeaua noastră, nici aragazul din bucătărie, deci e bine!”
Plânge Măicuța Domnului, nu cu lacrimi fierbinți ci cu lacrimi de foc, pentru noi și-a noastră deturnare, răsturnare si nesocotire.

Felicitări, Plíšková !!!

Miami. Martie 2019. Idolul a 99% dintre români ajunge cum-necum în semifinală. Aici dă peste Pliskova și toți fanii machidoancei sunt 100% convinși că o va face praf pe cehoaică. În prima parte a meciului, sunt toți înfierbântați și laudele nu mai contenesc, Halep în sus, Simo în jos, rupe-o pe aia că e urâtă, n-o suport ce urâtă e, numai de-asta scriau „fanii” în grupul lor de lingușitori fără scrupule. Noi, pariorii, am mers pe mâna cehoaicei și ne amuzam copios văzând câți îndârjiți și necunoscători de tenis și-au format un grup unde să lingușească și unde să arunce toate ocările asupra tuturor celor care ar sta în calea fericirii idolului. Au început cu Trump. El e de vină că în loc să facă un acoperiș ca să n-o plouă pe divă, s-a apucat de gardul mexicanilor. De parcă ploaia n-ar fi atins ambele jucătoare ci doar pe Halep. Apoi au mai scos una distinșii fani: părinții nu trebuiau aduși în tribune pentru că diva lor stă în mare presiune și nu mai poate juca la „adevărata ei valoare”. Altă boacănă citită a fost că fratele ei e de vină, pentru că demult, cu mulți ani în urmă, i-ar fi spus să nu se apuce de tenis că n-o să ajungă nicăieri și exact acum, în seara asta, au „ajuns-o” cuvintele ăluia. Americanii au fost măscăriți în toate felurile, ei sunt de vină de „proasta organizare a turneului”, de faptul că se joacă la o oră înaintată sau că meciul nu a fost programat ziua, pe soare, fiindcă se știe că „Simona nu poate juca în mediu umed!!!”. Alt „vinovat” era antrenorul, care „nu e Darren Cahill, nu știe ce s-o învețe pe Simo!” Am râs cu toții citind toate comentariile împătimiților dar mai ales necunoscătorilor de tenis. Se vedea clar că habar nu aveau despre regulile tenisului. Câțiva „fani” chiar au avut nesimțirea să scrie că Pliskova e foarte urâtă și că ei n-o suportă din cauza „urâțeniei” ei… A încercat cineva să le atragă atenția că deja au dus discuția prea departe și că de fapt singurul vinovat pentru înfrângere este chiar ea, jucătoarea. Vai de bietul om! Au sărit toți pe el cu toate invectivele posibile astfel încât bietul om nu știa ce să mai creadă. Bineînțeles, a fost dat afară din grup pentru că „a îndrăznit” să le atragă atenția lor, celor care mănâncă tenis pe pâine și își notează pe hârtie fiecare meci al idolului lor… În rest, meci normal, în firea lucrurilor, de partea cealaltă a fileului era Pliskova, nu vreo oarecare. A plouat, s-a oprit meciul, s-a oprit ploaia, s-a reluat meciul, cum era și normal. Nimic deosebit. Diferența a fost doar între jucătoare, mentalul și puterea fizică au primat, Halep practic neexistând în setul al doilea. Îmi amintesc cum toate, dar absolut toate gazetele, cele pe hârtie sau cele online, făceau calcule cum Halep va ajunge pe locul 1. Nimeni nu calcula și alte variante, cum ar fi, de exemplu, să rămână pe locul 3 sau să urce pe locul 2. Nimeni. Toți vedeau doar locul 1. Acum toți tac mâlc, fanii își ling rănile iar pariorii exultă. Grătarele au început să sfârâie, berea curge în valuri cu baxurile, iar cei care au văzut-o pe Halep pe locul 1 după acest turneu se lamentează cu „Nu-i nimic, Simo, capu` sus!”, „Asta e, Simo, mergi mai departe, nu era oricum important acest turneu, nu e Grand Slam!”. Nici nu mai ai ce comenta când citești așa ceva… Te gândești doar că urându-i unui om de prea multe ori „capu` sus!”, riști să-l vezi într-o zi ditamai girafa…

Hai Simo, hai acasă! Capu` sus!

Citiți mai jos câteva comentarii specifice unor „fani adevărați”. Noi avem numele lor dar pentru moment le-am acoperit, ne e nouă rușine de rușinea lor…

No comment… Felicitări, Pliskova !!! Succes în alte turnee, Halep !!!

AȘA, DENISE RIFAI, AȘA!

În sfârșit, Cozmin Gușă face mișcarea pe care trebuia s-o facă de multă vreme. A scăpat de batistuță și a așezat-o pe Denis Rifai pe scaunul pe care trebuia de multă vreme să fie, în prime time, la orele de maximă audiență. Ceva sau cineva nu l-a lăsat până acum, dar mai bine mai târziu decât niciodată!

Denise Rifai intră acum exact pe tronsonul lui Rareș Bogdan și începe o emisiune nouă care se va numi „Legile puterii”. În sfârșit am scăpat de zicala zilnică „și nu uitați să iubiți România în fiecare zi!” pentru că s-a văzut cu ochiul liber cât de mult o iubea Bogdan. O iubește atât de mult încât nu mai vrea să stea în ea ci vrea la Bruxelles. Și când ascultai perorațiile alea cu „Iubesc România, iubesc Feleacul, mor cu toți de gât pentru România mea!” te lua greața. Și chiar existau destui „patrioți” care credeau că pe Rareș Bogdan îl interesa chestia asta… Nu mai sunt bune astea acum, brusc nu mai e bun nimic românesc, e mult mai bun Bruxelles-ul. Câtă ipocrizie! Și când ne gândim că erau destui care îl ascultau pe „omul cu batista la piept” cu gurile căscate și îl măscăreau pe Gușă… Să nu uităm postările de pe facebook ale „iubitorului de România” în care acesta apărea la distracție împreună cu Oreste, imediat după ce Gușă îi interzisese accesul în televiziune celui din urmă. Postările erau aruncate în public parcă special sa-i facă în sâc lui Gușă. Dar cum spuneam, mai bine mai târziu decât niciodată, așa că acum, în sfârșit, persoana care e adevărata vedetă a postului își ia în primire postul pe care îl merită pe deplin. În dreapta ecranului, jos, ar trebui acum așezat un avertisment clar. „Emisiune interzisă celor cu IQ egal sau mai mic cu numărul de bețe orizontale de la haștag #”…

SAMUEL CIOCAN – U.S.A.

*** NOU !!! MARTIE 2019 !!! ***
R O X E L H A
40 DE POEZII PERSONALE
PE ACOMPANIAMENT DE
MUZICA AMBIENTALA SI
DE RELAXARE
=== 500 DE BUCATI DE VANZARE AICI:

https://www.ebay.com/itm/202631281736?fbclid=IwAR1mbQTpz1xr4Nrc76XLWPzyT69Ko_mtPp8cK9UC8Jn-RjMpHiG-JEcqoJg

=== SOLD – ANUNTUL „CD ROXELHA” NU MAI ESTE VALABIL ===

CĂRȚI PUBLICATE:

CARARE SPRE NICĂIERI

În format PAPER, AICI:

http://www.librariascriitorilor.ro/books/details/80/carare-spre-nicaieri/3

sau AICI:

https://carturesti.ro/carte/carare-spre-nicaieri-259046

sau pe E-BAY, AICI:

https://www.ebay.com/itm/202562990308

În format E-BOOK, AICI:

https://www.smashwords.com/books/view/796554

AUDIOBOOK PUBLICAT:

ROMANTIC HIGHWAY

În format AUDIO, AICI:

https://play.google.com/store/audiobooks/details/Samuel_Ciocan_Romantic_Highway?id=AQAAAEDMsmzysM&fbclid=IwAR2dwurCI5mh2biQg6IAKPG8OJ-nlak0Uc4K0pWaY9f778c1YZhB9peEL-I

sau AICI:

https://itunes.apple.com/fr/audiobook/romantic-highway-pove-%C8%99tiri-%C8%99i-pove-stih/id1454398406?fbclid=IwAR1j1D6T9UuKj7FzCsvFMyfpc7ke_9RM_eiY8kcofeoMTv4CRiHrAyKossM

sau AICI:

https://www.scribd.com/audiobook/400349141/Romantic-Highway-POVE-%C8%98TIRI-%C8%99i-POVE-STIH?fbclid=IwAR3pB1H5QhhafJc4vHGmA5VzCefXyqcsERJuJBkEvVkQZIJs9l3ISWQ2xDQ

sau AICI:

https://www.beek.io/libros/romantic-highway?ref=book_page-book_page_second_fold-next_books_with_audiobooK&fbclid=IwAR15y8NP2KNiFd2hW_6qjc8TeaOjxHUpFK8AYO37GVZX48ZKOE5852JU3m0

TABLOURI EXPUSE:

GALERIE, AICI:

https://www.saatchiart.com/samcezar

sau AICI:

https://fineartamerica.com/profiles/samuel-ciocan.html

sau AICI:

https://www.artpal.com/SAMCEZAR

sau direct pe E-BAY, AICI:

https://www.ebay.com/usr/samue-cioca

VANESSA – PARTEA A DOUA

Sa spunem câteva cuvinte si despre cealaltă parte a românismului, cea de dincolo de teren si din afara lui. Asa-zisii fani ai tenisului n-au suflat o vorbă niciodată despre Bianca si despre rădăcinile ei românesti. Pentru ei nu exista până mai ieri decât Halep, în sus si in jos. Atât. Habar nu aveau că o mai cheamă și Vanessa. Băi, nene, deodată, la turneul ăsta unde fata a început să bată ca la fasole pe unele mult mai titrate si mai avansate în clasament decât ea, a inceput să-și facă loc cu coatele in față, din ce in ce mai in față, românismul. „Românca noastră, româncuța noastră, să nu uitam că e din România!”. Numai de-astea văd și citesc. S-au dus unii sa îi ia interviu bietei bunici a fetei dintr-un sat uitat de lume din Vâlcea, pana acolo s-a ajuns! S-au dus buluc peste ea într-un sat despre care niciodată nu s-a scris nimic iar lumea nici nu știa ca exista pe hartă! Ați auzit careva de Vaideeni până acum?

Biata doamnă Nica, bunica de 84 de ani a facut gogoși să-i servească pe musafiri, ce să facă, săraca? Se bucură de victoria nepoatei dar ii pare rău ca e așa departe și e de înțeles. Normal, orice părinte sau bunic ar simți la fel. De-acum, Bianca are fani si in România, așa deodata, brusc, și-au amintit și au aflat ei că ea provine din părinti români. Măi, oameni buni, fata asta n-are nici în clin, nici în mânecă, cu România. Ea s-a născut in Canada pe 16 iunie 2000 si acolo trăiește. Acolo joacă, acolo este legitimată. Pentru o scurta perioadă, părinții ei au venit din Canada în România, apoi s-au intors acolo definitiv. Asta e tot. Pe fata asta nu a legitimat-o nimeni in România, Ministerul Tineretului si Sportului nu i-a cumpărat niciodată vreo rachetă, ce treaba are ea cu țara asta? Canada in schimb, investeşte sume importante pentru sprijinirea speranţelor. În urma unor astfel de programe a apărut pe firmament si Eugenie Bouchard, iar acum Bianca Andreescu, care repet, e născută în Mississauga din părinţi români, nu in România. Părinţii Biancăi s-au mutat în Canada în 1994 unde au ajuns cu doar două valize. Când fiica lor avea 11 ani, canadienii au cuprins-o în programul „Tennis National Training Program”, în Toronto, deci canadienii au investit în ea, nu vreo instituție românească. Bianca e canadiancă și punct. E fata lor, a canadienilor, nu e a noastră. Ea reprezintă Canada, nu altă țară. E o ipocrizie fără seamăn să încerci să-ți lipești numele de cineva care devine vedetă, doar atunci când o vezi in vârf. Tot rădăcini românești avea și până acum trei luni, ați lăudat-o careva vreodată? Canci! Acum, gata, vă dați si voi bine pe lânga ea, că ați aflat voi ca e româncă. Pentru nițică publicitate și pentru un amărât de like. Cât ne mai suportă oare Dumnezeu? Suntem români, asta ne e nația, ăsta ne e comportamentul si probabil asta ne e menirea pe pământ. Să stăm cu fundurile in sus spre cer în văzul tuturor, să pupăm tablouri pline de praf, cutii cu oase de porc pe post de moaște sau vopseaua de pe podele. Pupăm tot ce mișcă si ne rascrăcărăm picioarele in fața oricui, oricâta lume ar fi și orice nivel ar avea audiența. Și mai ales, oricâte camere video ar fi îndreptate spre noi. Încercăm să ne lipim de oricine reușeste in viață, să fim cumva atașati de cei câștigători. Îi luăm scamele de pe haine când îl vedem sus in vârful piramidei si brusc ne amintim noi ca bunica soacrei amicului cumnatului nostru a băut acum 173 de ani o bere cu respectivul, unde credeți? Chiar aici, in România, pe bune, in satul Falaștoaca, la birtu` lu` nea Ciocea! Avem dovada asta scrisă negru pe alb chiar în Letopisețul Țării Moldovei, nu vă păcălim! Chiar Grigore Ureche era la masă cu ei, ar putea confirma dacă n-ar fi oale și ulcele. Doamne, iartă-ne! Doar că, la fel de tipic românesc, noi nu suntem niciodată de vină. Tu ești de vină, Doamne, Tu ne-ai lăsat așa! THE END.

Partea a întâia a acestui articol o găsiți aici:https://samcezar.wordpress.com/2019/03/18/vanessa-partea-a-intaia/

VANESSA – PARTEA A ÎNTÂIA

O finală de mare anvergură ne-a fost dat sa vedem la Indian Wells si ne-a aratat încă odată ADN-ul nostru balcanic, cum s-ar spune, tipic românesc. Fata a câștigat, pe bună dreptate si meritat, un meci extrem de greu, un meci în care tinerețea si vigoarea au primat in fața experienței si a vârstei. De pe locul 178 la inceputul anului să ajungi în nici 3 luni pe 24, e mare lucru și pentru asta merită felicitările tuturor, chiar dacă unor pariori nu le-a convenit faptul ca impreună cu Svitolina, fata asta a salvat-o pe Halep de la un binemeritat loc 5. Intr-o finală care a durat 2 ore si 20 de minute, Andreescu a dat dovadă de o maturitate excepțională la cei 18 ani ai săi, câștigând într-un final cu 6-4, 3-6, 6-4 în fața unei nemțoaice mult mai experimentată din top 10, Angelique Kerber, sportiva anului 2018 în Germania. Bianca a meritat trofeul ăsta care este din cristal și cântărește 17 kilograme, fiind decernat incepand cu 2008. E identic atât la masculin cât și la feminin și în ultimii opt ani nicio câștigătoare n-a putut să-l ridice de pe respectiva măsuță și nici Bianca, evident, nu l-a ridicat. A încercat Halep cândva dar s-a lasat pagubașă. O bilă albă pentru Bianca a fost și faptul că a dat la final un mesaj și în limba română, ce-i drept cam stâlcită – dar e de înțeles, pentru toți susținătorii ei din țară: „Mulțumesc că sunteți cu mine și vă iubesc”.

La laude pentru câștigarea unui asemenea trofeu se pricep toți si astea apar pe toate gardurile și in toate ziarele. Eu vreau să scot in evidență, așa cum fac de obicei, ceea ce nu se spune si nu se povestește public, din motive de ipocrizie de-a noastră, de-a locului, ipocrizie pe care o avem în sânge de la naștere si pe care, de la caz la caz, o afișăm sau nu. Ne naștem cu ea si o dezvoltam in viață, sau nu, depinde de individ. Pe timpuri, Radu Banciu era din toată media românească singurul care făcea la fel, spunea despre tenis exact ce nimeni altcineva nu îndrăznea, comentariile lui despre Halep erau extrem de bine documentate și de reale. De la un timp, se pare că șefii lui i-au dat de înțeles s-o lase mai moale cu criticile la adresa machidoancei, fiindcă probabil „nu dă bine”, ea fiind „valoare națională”. Alt motiv nu văd, cel puțin eu, pentru care Radu nu mai zice nimic de ea și de tenis, absolut nimic. Lasă că zic eu, mie nu-mi interzice nimeni. De exemplu, zic despre datul cu racheta de pamânt in halul ala care este exact stil românesc, gen Halep, gen Hagi când dădea cu pumnii în bannere, gen Doroftei când răsturna mese sau Mihai Leu când dărâma garduri. De nervi. De ciudă. De necaz. Sau… nu se știe de ce. Poate din cauză de ADN. Asta a facut si Bianca. Dupa ce și-a paradit racheta si probabil s-a mai calmat, a trecut la joc si a câstigat. Pentru rezultat, felicitari! Dar aici la final să vezi spectacol!

S-a rostogolit pe jos, s-a tăvălit, și-a desfăcut picioarele si a inceput sa dea din ele precum cei apucați de streche, s-a aplecat si a sărutat secunde in șir vopseaua de pe gazon intr-atât de apăsat încât săracii operatori nici nu mai știau din ce unghi s-o mai filmeze ca sa nu apară în cadru vreun peisaj nepotrivit datorită picioarelor ei rășchirate.

Pe toate site-urile, în poza de început apare numai ea cu fundul in sus, tăvălindu-se pe jos. Recunosc, n-am mai văzut la nicio altă jucatoare de tenis așa ceva.

Dacă îmi arată cineva o poză asemănătoare cu vreo sportivă care stă cu fundul în sus și pupă terenul după ce se dă de-a berbeleacul peste cap și se tăvălește pe toate lateralele, îmi fac mea culpa. N-o să-mi arate nimeni, n-are de unde să ia așa ceva.

Stiu, lumea nu vorbește despre asta și pune totul pe seama fericirii si a vârstei fragede. Ok, dar are un antrenor, o intreagă echipă lângă ea, nu e singură, nu e de capul ei în asemenea turnee.

Team-ul său ce păzește, ce o învață? Sau poate nici antrenorul nu s-a asteptat ca vreodată eleva lui să câștige și să se manifeste astfel?

Așa s-ar explica tăvălitul si contorsionatul ăla grotesc de pe teren în văzul tuturor si spre stupefactia americanilor care nu mai văzuseră un asemenea spectacol niciodată, darămite o fată cu fundul in sus pupând podeaua.

Ne-am lămurit cu gena românească, o cunoaștem, ne-am distrat pe seama ei si a exultării ei. „S-a integrat în absolut!”, ne-am gândit, mai ales ca ea ne-a anunțat pe toți intr-un interviu televizat că zilnic are „ora de meditație” profundă, pe youtube. Am văzut! Priviți-o și voi, se vede clar spre finalul videoclipului drona video de deasupra ei: https://www.facebook.com/samcezar/videos/2080632142005828/

Continuarea, partea a doua a articolului poate fi citită aici: https://samcezar.wordpress.com/2019/03/18/vanessa-partea-a-doua/

GO, GO, GO !!! HOME !!!


Cea mai tare replică a unui fan dezamăgit:

Băi frate, tocmai anuntase ca si-a tras psiholog, ca totul e OK, ca simte ca poate, ca e in cea mai buna fomă… Băi nene si vine una din neant, practic de nicăieri, de mai jos de locul 60 si mi ți-o întinde pe tot terenul, îi dă niște drop-shot-uri puse cu mâna si o baga in disperare pe diva care incepe sa se ia la palme. Și-a tras la palme peste copănele (pe care trebuie sa recunoastem ca a pus ceva cărniță, ceea ce nu-i deloc OK), cum spuneam, s-a batut de a iesit rosie din teren, a dat cu racheta in gazon de patru ori la rând de-au ramas urme, a aruncat o minge in văzduh mai-mai sa rastoarne drona care filma terenul… Nu asa se face, tanti, aici e Indian Wells, nu e Medgidia sau Babadag… Nici Cogealac, nici Cochirleni, nici Vama cea mai Veche, zău!

Una peste alta fanii inrăiți s-au linistit, acum iși ling rănile și își pupă biletele necâștigatoare de la pariuri. iar motivele pentru care a pierdut diva lor e lipsa antrenorului. Sau caldura de afara, cehoaica avea aer conditionat in ismene si ea nu. Sau faptul ca terenul n-a avut tavan pe jumatatea ei. Sau ca drona bâzâia prea tare si i-au țiuit urechile. Sau psiholoaga era platita de Soros ca s-o indrume gresit pe calea vietii si a tenisului.

Băi, dar n-ar zice unul ca astazi, intr-adevar, Marketa Vondrousova a fost mai buna. N-ar recunoaste si pace! Sa nu cumva sa le spui fanilor infocați ca un reșou, că de luni, idolul lor va aluneca direct pe locul 3 iar locul ei va fi luat de Petra Kvitova, care chiar merita locul 2 WTA. Sa nu cumva sa le spui asta, ca sunt in stare sa spuna ca Băsescu e de vină, nu m-ar mira s-o aud si p-asta!

Vondrousova, care a eliminat jucătoare ca Siegemund, Ostapenko şi Kasatkina, a terminat rapid si cu Halep, primul set castigandu-l in 29 de minute. Cehoaica a fost mult peste constanteanca, la toate capitolele, s-a vazut din avion. In setul 3, de la 1-0, cu break, Halep s-a văzut condusă cu 5-1, mai repede decat se astepta cineva. „Am alergat mult astazi, la un moment dat am crezut ca mor!” a spus castigatoarea la finalul meciului. Dupa o asemenea evoluție dezamăgitoare pentru fanii ei, pariorii fericiti o felicita sincer pe invingatoare si o intampina pe invinsă cu pâine, sare și-o Grasă de Cotnari, alături de tradiționalul „Hai Simona! Acasă! Nicaieri nu-i ca acasă!”

Imaginea invingatorului face toți banii !!! Felicitări, Marketa Vondrousova !!! Mergi inainte, cât mai sus, spre titlu !!!

CAFEAUA DE WEEKEND

Meci de infarct. Adevarata finala. Sunt live pe Skype cu un prieten bun din Bucuresti, pe Instagram cu un parior american si pe messenger cu Dumitru Leahu. Comentam fiecare ghem. Anunt intr-o postare pe FB ca a inceput finala. Prietenul meu a investit masiv in pariu pe finala asta. Eu nu, am stat de data asta cuminte dar tremur odata cu el. Eu am pariu pe altceva si de finala asta depinde si pariul meu, cumva tangential, deci avem dorinte comune. Tinem cu Osaka si dârdâim la fiecare minge. N-am cum, imi vine mesaj privat din capitala ca sa fiu atent la nu stiu ce paracetamol ca e expirat. Injur printre dinti si ii dau like. Nimic, imi mai vine unul. Si Ftalilsulfatiazolul ala rosu e la fel de expirat, sa bag bine la cap! Pffffff… Ma ia inima, cum sa ma impart in 6 locuri, frate? N-a citit nimeni postarea mea cum ca am ochii cât guliile in plasmă la ismenele Osakăi. Ce, credeati ca am scapat? Mi se cere de la Cluj, cu un ton mieros, reteta de la o prajitura pe care am facut-o acum 833 de ani si o vrea repede, s-o faca azi. Mor !!! Exista google, cum sa-l rog pe tampitul ala la 4:15 dimineata sa-mi scrie despre oua, faina, ulei de ricin, ciment, ipsos si ce-o mai pune el acolo peste galbenusuri? Nu conteaza ora, mie sa-mi zica reteta. Nu-i raspund si sunt incordat la Petra care isi revine cu 2 asi la rând. Canci, vine alt mesaj. Samiiiii, te rog eu, da-mi-o repede, vreau s-o fac acum. Imi vine sa i-o dau acum, exact cum a zis, dar mi-am dat seama ca la rețetă se refera. Imi trag doua palme peste frunte, dau peste cap o cutie de pepsi si incep sa-i copiez reteta printre urlete la lungul de linie al Kvitovei si sarituri de pe scaun cand returneaza Naomi bestial. N-am nicio sansa. La 5 imi apare alta fereastra peste aia cu reteta si vad ca Grigore Stelian imi trimite niste bancuri cu statul paralel, statul la coada si ceva de genul asta. Deja o iau razna. Colegul meu John se uita la mine cum scriu ceva si ma intreaba ce scriu. Cum dracului sa-i explic americanului ca cineva vrea o reteta la ora asta? Ii zic o minciuna si zic „Doamne iarta-ma!” dar trebuie sa mint si sper sa nu ma pedepseasca pentru asta, vreau sa bata japoneza. Dumitru Leahu comenteaza cu mine. Cu el si cu John pot sa duc, cu mai mult de 3, deja am fruntea umeda. Ii trimit lui Stelica un emoticon cu hahaha si continui reteta. Aiurea, vine din indepartatul Ardeal alt mesaj. La multi ani, Sami, am vrut sa fiu prima care iti ureaza. Injur tot vestul tarii si multumesc, transpirat. Cred ca i-am trimis mesajul ud fleasca. Gata, zic. Vine si poza cu flori si sampanie. E clar, sunt blestemat, dar ma bucur totusi ca Osaka a luat primul set. Continui reteta si dupa ce scriu vreo 6 randuri imi dau seama ca o scriu in fereastra ardelencei, bine ca n-am dat send. Ia mesajul de acolo si du-l dincolo. Doi asi la rand Petra! Fabulos! Ce parere ai John? I`m happy, imi zice si ma intreaba cu cine tot vorbesc si cui tot scriu. Fac statistica meciului, John, s-o dau luni pe Radio, il mint senin. Ahaaa, OK, bravo! Nea Mitica imi scrie, printre retetele mele. Ii raspund, doar cu el stau meci de meci la taclale si analizam sportivele. Nu joaca Halep, e bine, n-are ea nas de asa finala, adevarata ei valoare e undeva pe la locurile 4 – 8, stim cu totii asta, nu suntem „fani” din aia lingusitori care nu o cunosc decat de la TV. Noi mai stim si alte amanunte, deci stim ce vorbim, asa ca suntem racoriti, cumva. Pe la jumatatea retetei, cand am trecut la „cum se face crema”, vine alta trasnaie de la aceeasi persoana cu medicamentele. Sa dau share la un text in care se spune ca si distonocalmul contine virusul machupo si daca vreau sa salvez vieti, sa dau mai departe. Viata mea nu mai conteaza daca e salvata sau nu cu atatea pe cap, conteaza distonocalmul ala expirat. Minge de meci pt Osaka. Tremuram, si eu si Mitica. John e verde la fata ca un wasabi. Eu sunt rosu ca poponeata de ornitorinc. De emotii, de nervi si de ciuda. Dar odata e finala AO, nu? Trebuie sa rezist eroic. Trebuie sa fac si capturi de ecran intre timp si la 3 urlete consecutive cand rateaza Osaka, sare mâța mea din pat direct la geam, cu o fața speriată de am crezut ca a lovit-o serva cehoaicei direct peste coada. „Ai pisica, Sam?” vede John faza. Am vrut sa-i zic ca e jaguar imperial de fapt dar l-a lasat pe el vederea. M-am abtinut. „Da, am, sa-mi fie rusine ca nu ti-am spus de 6 ani treaba asta”. Termin reteta, dau send si rasuflu usurat. Dau like la distonocalm, la ftalilsulfatiazol si inchid ferestrele de mess. O deschid pe a mea de la birou, sa vina niste aer, am nevoie. Cand sa ma ridic din fotoliu spre geam, vine alt mesaj de multumiri pentru reteta, pupici, popici, măscărici, ciufulici si răscolici. Bun, ma asez la loc, scriu „Cu placere”. Muuuuulta placere. Isi revine Petra si ne da toate calculele peste cap. Deschid geamul un minut, mai mult nu merge, sunt minus 16 grade, ma ia vantul pe sus si ma coboara direct in tribuna s-o vad pe Osaka. Paulica transpira, nea Mitica râde si e optimist, John imi zice ca trebuia sa pariez si eu, Ardealul a tacut, medicamentele au disparut si reusesc sa ma concentrez pe decisiv. Isi revine Osaka si salta cupa intr-un final. Paulica e fericit, eu sar in sus, John e fericit si el, ramane sa ne vedem astazi la un party, dă el un BBQ, nea Mitica il felicita pe Munteanu Paul si eu ii felicit pe toti. Ma mandresc ca n-am pariat. Sa nu devin dependent, e periculos, imi zic. Noapte de cosmar, dar cu fericire si cu prietenii alaturi. Osaka ia plicul cu cecul, eu astept pana luni. S-a incheiat meciul de 2 ore. N-am primit nici macar un mesaj de la nimeni. Oare au adormit toti sau special au vrut sa ma intarâte in timpul partidei? E liniste pe teren, e liniste si la mine in camera. Au tăcut toti, a adormit și mâța. Toarce fericita. Nu mai inteleg nimic. Doar ma bucur ca n-am sa dorm pana luni cand voi afla clasamentul oficial. Sa traiesti Dumitru Leahu !!! Ai avut dreptate, Osaka e noua campioana! Sa traiesti Grigore Stelian, asa este. Statul asta paralel e de fapt perpendicular. OSAKA – KVITOVA
=======================================================
Ași: 9-5
Duble greșeli: 4-4
Lovituri direct câștigătoare: 33-33
Retururi direct câștigătoare: 1-5
Erori neforțate: 33-39
Erori neforțate la retur: 6-6
Puncte câștigate cu primul serviciu: 52/68 (76%) – 53/75 (71%)
Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 19/42 (45%) – 20/43 (47%)
Puncte de break câștigate: 3/14 (21%) – 3/10 (30%)
Puncte câștigate în urma urcărilor la fileu: 0/3 (0%) – 10/12 (83%)
Puncte câștigate pe serviciul adversarei: 41/118 (35%) – 35/110 (32%)
Puncte câștigate în total: 116-112
Cel mai rapid serviciu: 192 km/h – 176 km/h
Viteza medie a primului serviciu: 172 km/h – 162 km/h
Viteza medie a serviciului secund: 138 km/h – 147 km/h
NAOMI OSAKA – 7030 PUNCTE PETRA KVITOVA – 6290 PUNCTE = Vin tare din urma: Sloane Stephens (5307 pct) siKarolina Pliskova (5100 pct). Să aveți o zi bună !!! 

DOHA, DUBAI, TRAI PE VĂTRAI…

Stiti cum se saluta intre ei fanii tenismenei din Constanta? Nu, nu stiti. Va spun eu: „Hop, hop, Wowza!” Nu stie nimeni ce inseamna, dar „dă bine în cadru”. Senzational! Poate ca n-as fi scris articolul asta daca n-as fi citit toate mârlaniile planetei la adresa tuturor adversarelor machidoancei. Aia e strâmbă, Serena e neagră, e tanc, e buldozer, Sharapova urla ca s-o sperie pe Simonica lor, ailalta n-a dat mâna cu românca „noastra”, alta s-a „prefacut” ca e bolnava ca s-o „scoata pe româncă din ritm”, alta s-a dus la toaleta desi nu avea nevoie, doar s-o deruteze pe româncă, alta nu stiu ce a mai facut si tot asa de fiecare data cand o ia pe cocoașă idolul acestor „fani”. Pe langa asta, niciodata nu e ea de vina ci intotdeauna altcineva sau altceva. Ba arbitrul, ba vremea, ba e prea cald, ba e prea frig pentru ea, de parca adversara ar avea vara chiloti cu aer conditionat si iarna plită și reșou pe ceafă. Ba acoperisul arenei trebuia inchis, ba ca de ce n-a ramas deschis. Tot timpul comentariile fanilor, 90 la suta din ele agramate sau la nivelul clasei a doua, sunt indreptate contra adversarelor idolului lor sau se napustesc asupra stadionului, arbitrilor, acoperisului, soarelui de pe cer si celui care a colorat terenul prea țipător. Am salvat zeci de astfel de mesaje ca sa râd un weekend intreg cand le voi reciti. Stau si ma gândesc cum o fi sa fii fan din asta total, lingusitor pana la greață, când incepe un meci al machidoancei. Probabil ca daca stai aplecat ca si când astepti o servă, o sa gândesti drept. Daca, stai in decubit frontal cu falafelul alaturi si te uiti la un film cu ebola, o sa gândesti exact ca Zamolxe când vroia sa inventeze creionul chimic. Daca ai deja color din banii de la babaci, zappezi (wow ce termen) pâna dai de Halep, dupa care arunci telecomanda direct in stratosferă, doar nu vrei sa mai schimbi canalul decât când te-or intrerupe cablistii pt ca n-ai platit distractia ecranului de 3 luni. Ti-e atât de draga româncuta ta incât desi stii dinainte ca va lua alta scofleceala (batuta cu strigaturi) de la Sharapova, de la Osaka sau de la cine stie cine, hop si-asa, tot campioana inimii tale e. Zappând, ai nimerit la Doha, stiai ca azi e meci, stiai si ora, stiai tot, doar ca uitaseși. Meci de coșmar pentru preferata ta. După un prim set câștigat și la un pas de 4-2 în setul 2, iubirea vietii tale s-a recunoscut învinsă de către belgianca Elise Mertens. Halep a ta a dominat prima jumătate a meciului şi părea că se îndreaptă spre o victorie destul de facilă, dar a început să greşească tot mai mult şi s-a înclinat pâna la pamânt in fata adversarei după două ore şi 13 minute.

Belgianca, deși a acuzat probleme medicale în setul 2, in final a pupat păsărica de pe trofeu, cu lacrimi de fericire in ochi. Asta a ta si-a luat sarsanaua si a taiat-o atât de rapid de pe teren de ziceai ca nici n-a fost pe acolo vreodata. Hai Simona! Unde? Acasa, unde? De fapt nu conteaza unde, ea e regina inimii tale oricum. Lasă, in turneul urmator va invinge, ca asa vrei tu! Na, a sosit si turneul urmator, hai Simonelu`! Iei ca de obicei o dusca cu ochii infipti direct in picioarele lui Bencic, te ineci (cu dusca) fiindca ai zis „wow” cu gura plina, nu conteaza. Tu esti fan. Inrait. Habar n-ai câte fire si fibre are racheta aia, dar tu esti fan. Fan tenis. Fan Halep! Wow ! Energia preferatei tale s-a scurs uşor-uşor, erorile şi-au făcut apariţia din ce în ce mai des în dreptul ei, fileul a devenit prea înalt, serviciul o corvoadă (13 duble greşeli), iar terenul prea mic, astfel că elvetianca Bencic s-a impus, cum era de asteptat. Tu te uiti la sapca asteia, vezi ca scrie NIKE pe ea si pronunti „Naic”, nu mai conteaza, tu esti fan. Nu fân, aia e otavă, tu esti fan. Fara caciulita. Fara accent circumflex adica. Elvetianca joaca excelent. Shit! Zici asta ca asa ai auzit tu pe un VHS din 1990 când Demollari s-a impiedicat de o targa din Tirana. Ce tare esti, ai zis shit! Wow! Inca o inghititura de chiftea din falafelul ala de ieri, cu ochii scosi din toate orbitele, chiar si din alea circumterestre! Yes, yes, Simonica, „iu ar ză best”, ai mai auzit tu si asta pe undeva. Uraaaa zici cu gura plina si in momentul ala teve-ul babacilor s-a transformat intr-un geam cu carne, ceapa si stropi cu ce-a mai ramas pe vârful limbii.

Hai Simo, revenge! Wow. Si p-asta ai auzit-o la tanti de la 2 care duce gunoiul nerujată. Uiduhuuuu! Desfaci „chenul” cu bere, ca na, asta nu mai stii cum se scrie si dai cu mâneca pe geamul maroniu sa-l faci iar cu mai multe culori. Noroc ca terenul e colorat si-l intrezaresti. Ufff… Greu! Strângi din toti pumnii pe care îi ai la un passing shot reușit de rivala uitând ca ai „chenul” intre degete. Dezastru! Si la tine acasa si in televizor. Nuuuuuu, a egalat iar aia. Vaaiiii!

Te gândesti ca terenul ala frumos colorat ar trebui inconjurat de lumini sau flacari violet. S-o ajute energetic pe favorita ta, doar asa ar putea iesi „rivengiul” pe placul tau si-al altor câteva sute de fani, care, ai vazut tu, au scris pe feisbuc incurajari formate din 4-5 cuvinte românesti in care au implicat involuntar 7-8 greseli gramaticale in frangleza. Altii, mai reali si mai adevarati decât tine, au scris direct in sanscrita. In dialectul togo de exemplu, „Mai bine nu te prezinti si pierzi la masa verde” se traduce „Hai Simona”. Simplu, nu? Nu conteaza, ei sunt fani adevarati, e urât sa ne impiedicam de atâta lucru! Nu se poateeeeee, Bencic a egalat la seturi! Fabulos! Clar, favoritei tale ii trebuie un antrenor de sudoku. Ca asta nu e bun. Nu e bun ca nu exista. Balonul de deasupra petecului de teren ține cu elvetianca, zici, sigur pe tine. Cu a noastra nu tine nimeni, ca e românca, zici apasat, ca asa ai vazut tu un mesaj scris pe „tuităr”!

Se intra in decisiv, continui sa te enervezi pe Bencic. N-o suporti, când serveste ea te uiti pe tavan, iti vine sa-i trimiti un laser direct in pantofii sport, carora tu, fan inrait, nu-i asa, le zici „adidasi”, ti-ai dori sa-i innozi sireturile numai cu privirea, s-o vezi pe adversară grămadă. Doamne, ce urlă Halep! Sigur organizatorii au imprejmuit arena cu scârțâitoare de-aia alba de care ai avut tu in pachetul cu teveul când era nou, ca sa nu se auda țipetele ei pâna-n mahalale. Chiar, aia or avea mahalale? Ti-ai terminat falafeaua, jumatate din ea ai trimis-o forehand printre dinți direct pe covorul de sub tălpi, cu ochii direct in sapca favoritei tale. E Naic. Mai ai 3 ore si pleci la „job”, ai auzit tu ca așa se numeste serviciul tau de plantator de iarba. Deocamdata nu esti la serviciu, esti acasa cu berea in mâna, la serviciu e Bencic care, ce sa vezi? As! Wow! Hai Simona, stiu ca poti!

Preferata ta urla mai ceva ca Sharapova in vremurile ei bune si mult peste Godzilla când se cațără pe vrejul de fasole. Ailalta intra in panica. Ailalta exulta. Cam multi de „ailalta”, nu? Ok. Ai citit de „ok” pe burtiera unei televiziuni si-ai bagat la cap ca e „ochei”. O cheie, doua chei. Deci, feminin. Se roaga la perete 5 secunde la fiecare minge. Ce-o zice acolo? Nu se aude prea bine si oricum nu stii tu aromâna, ca astia ai naibii n-o filmeaza in gura sa-i citesti pe buze. Parca să zic ca a ingăimat „raspisanie paezdov” in ruseste, dar nu esti asa sigur. Oricum, dupa ruga la perete tot nu i-a iesit mingea. Ailalta are avantaj. Shit!

Deja te oftici, chifteaua disperarii pune stapânire pe tine si mai zapacesti un „chen”. Asa, de ciuda. Daca ai avea la indemâna o racheta Wilson a timpului, ai trimite-o pe Bencic direct in cretacic. Uite-asa, sa moara dusmanii tai! Ha! N-ai asa ceva. 5-2 pentru aia, vaaaiii, nu poate fi adevarat! Te uiti la ceas, mai ai putin si pleci la plantat iarba si tu n-ai dormit deloc. Ca sa vezi ce? Urli disperat ca arbitrii dezavantajeaza intotdeauna românii! Urli. Mai tare ca aia de pe teren. Esti deja ofticat, consideri ca favorita ta trebuie sa treaca pe GPL, nu se mai poate! Mai sunt doua mingi. Esti demoralizat deja si incepi sa-ti faci toate incantațiile stiute si sa te rogi la toate iconitele pe care le ai asezate pe mileul de pe teveu. Nimic, Dumnezeu doarme la ora asta. Ii invoci pe dracu, pe talpa iadului, pe Scaraoțchi, nimic. Toti astia plus toate tălpile tuturor etajelor tuturor iadurilor se uita pe History, n-au timp de prostii, au teleinvocatoarele inchise si scoase din priza, ii invoci degeaba. Minge de set, evident, pentru dusmanca ta cu care „ține arbitrul”. Ce sa vezi? A ta favorită dă mingea afara din teren iar tipatoarea ridica doua mâini spre cer. Ce-o insemna asta? Ghici! 6-2!

Esti darâmat, psihic, fizic si bahic, tot ce mai poti face e sa te treci pe lista celor 8.000 de insi care se laudau ca-si doneaza casele Antenei 3 cand se vaitau aia ca vor ramane fara sediu… A, mai ai o sansa, sa intri in grupul asa-zisilor fani ai româncei tale, acolo ii gasesti pe toti cei aidoma tie care o lingusesc si cand ia bataie la zero… Am urmărit în paralel și o transmisie a acestui meci de pe un post tv românesc. Comentatorii… pozitivi, n-ai văzut așa ceva! Am crezut că mâncaseră kiwi cu mujdei și băuseră iaurt cu smoală. Ia ascultați aici: „Simona poate! Hai Simona! E bine că nu e frustrată, ăsta e un lucru bun! Ne mândrim cu tine, Simona! Se pare că-și revine! Simona a făcut break! (după ce adversara facuse doua). Simona nu dă semne că ar pierde meciul! (și era 5-2 pentru Bencic!) Începe să se lumineze jocul Simonei !” Etc, etc. Iar comentariile fanilor sunt dumnezeiesti. De unde la inceput toti „stiau” ca Halep va castiga”, deodata toti sar invers, scriind exact pe dos. „Stiam ca n-o poate bate pe asta, uite ce inalta si bine facuta e, are forta unui tanc, Simonel e mica, e dezavantajata”. „Stiam ca n-o sa aiba forta, a jucat multe meciuri in ultimele saptamani, sărăcuța e istovită!” (de parca adversara ar fi stat in toata perioada asta pe o plajă in Miami). Iar dupa terminarea meciului incep linguselile deja scârboase. „Lasa, Simonica, tu pentru noi esti numarul 1 mondial!”, „Mi-as da viata dacă aș ști că n-o să te mai doară spatele!”, „Mi-as scoate inima din piept doar sa stiu ca nu ai nevoie de operatie la genunchi!”, „Lasa, Simonica, cu siguranta la celalalt turneu vei lua trofeul, simt eu!”, „Te iubesc mai ceva ca pe copiii mei!” si alte asemenea bazaconii siropoase pe care daca le citesti chiar pe toate, faci diabet zaharat direct de ultima fază. „Să gandim pozitiv, va ajunge curând din nou nr. 1 mondial!” mai zic altii. De-asta mi-e dragă gândirea pozitivă românească! THE END. Adica „sfârșit”, să ințelegi si tu, dragă „fan” Halep. 🙂 🙂 🙂

Mult succes la Indian Wells Tennis Garden, Simonica noastră dragă!

SCURT TRATAT DE PROSTIE CUANTICĂ

Vineri seara. O sa scriu ceva despre prostie. Incepe weekendul. Voi scrie despre prostie. Unii pleaca spre cârciumi. Eu voi debita ceva despre prostia umana. Altii dupa ce au terminat de halit masa de seara sar repede in sufragerie pe telecomanda si apasa pe singurul buton tocit, pe care nu se mai vede ce scria candva. Il cunosc din instinct, de ani de zile. E Antena 3, unde ce zice raspopitu` e sfant, ce zice Ciuvica e articol de lege iar sunetele scoase de „morsa competenta Chiri”, dupa cum il alinta gazetarii, sunt melancolie pura si alb imaculat. Mascariciul inchide seara cu „Da, bun gasit in frumoasa emisiune!” Și-atât. Va scriam mai sus in vreo trei randuri ca voi scrie despre prostie. Am tot repetat, ca sa fiti in tema si sa nu uitati subiectul. Asa cum calugarul calabrez Tommaso Campanella disjunge melancolia calda din cea rece, la fel in studiourile respective de care faceam vorbire adineauri se disjunge ceva din nimic. E important sa treaca seara si sa vina ziua de leafa. De rating, sa fim seriosi, peste Pro nu poate trece cineva in zilele noastre, pe niciun segment orar, pe niciun target de varsta, pe niciun segment urban sau rural, public comercial sau cota de piata (market share), oricat ar incerca cineva sa masluiasca statisticile. Chiar daca sigla Pro TV s-ar muta pe blocul Intact, audientele ar fi aceleasi. Pro e deasupra in permanenta si daca ar difuza un documentar cu carabusi filmat in Cuca Măcăii, regizat de Vasile Fleașcă sau de oricare alt vasile cu „v” mic. Omul se uita la post, nu la cei ce-l compun. Antenele au publicul lor, care nu se va schimba niciodata. Pro TV are deasemenea publicul specific, nu oricine se poate uita la „Las Fierbinti”, cea mai dizgratioasa porcarie din toate timpurile, de cand i-a zis Decebal lui Scorilo „Tata!” si pana in zilele noastre. Un simplu prezentator meteo de la Pro in schimb, ar face rating mai mare decat ceva similar la Antene. Cum si posturile de radio au publicul lor, in Bucuresti „Morning Zu” facand legea. Ce mental trebuie sa ai sa râzi la asa-zisele glume ale lui Buzdugan si Morar, doar cei in cauza ar putea sa ne spuna. In tara si mai ales in orasele mari predomina Kiss FM, cu „Râzi cu Rusu si Andrei”. De cand Sergiu Floroaia s-a dat deoparte si a aparut Rusu, s-a cam dus totusi in cap. Cum sa râzi la Rusu? E delir sciatic si „mental confusion”, zau! Spuneam ca scriu ceva inedit, zic eu. Despre prostie. Stiu, e infinita si sunt convins ca n-o sa reusesc nici in cateva randuri nici in 24 de milioane de randuri sa lamuresc chestia asta, chiar ar fi o prostie din partea mea sa incerc sa rezolv eu prostia pe planeta. Stiu ca Einstein a spus odata ca doar doua lucruri sunt infinite pe lumea asta, Universul si prostia. Dar, a adaugat el, „de Univers nu sunt sigur”… N-o sa scriu despre prostie ca un destept, adica precum unul care se crede in afara sferei conceptului despre care scrie, fiindca „oamenii inteligenti ating cote de prostie pe masura inteligentei lor”. Stiti cu totii cine spunea asta. Paleologu, da. Scriu despre prostie ca despre o conditie curenta si obisnuita a umanitatii. Toti am fost, suntem sau vom fi loviti mai mult sau mai putin de prostie. Toti suntem prosti la un moment dat al istoriei. Toti spunem prostii, facem prostii sau ne purtam prosteste. Votam prosteste de multe ori, am dreptate? Nu scriu despre prostia clinica, denumita oligofrenie (minte mica si putina), chestiuni genetice sau handicap mental. Astea sunt drame si despre chestiile astea nu se glumeste, deci sunt alte subiecte pe care nu le abordez din principiu. Citisem aproape toate romanele mari de Dostoievski pâna sa mă apuc de „Însemnări din Subterană”. Cand am rasfoit romanul si am vazut că are in jur de 150 de pagini mi-am râs în barba si mi-am propus să il fac praf rapid în trei-patru ore. N-am avut cum. După treizeci de pagini am închis cartea și am reluat lectura de la prima pagină. E sublim, credeti-ma! Am adus vorba de chestia asta fiindca aici autorul scrie nici mai mult nici mai putin decat „Omul e prost. Fenomenal de prost”. Un paradox nedefinit de nimeni pana acum este faptul ca acea sintagma „catedrala a mântuirii neamului” foloseste cuvinte care vin din limba maghiara. „Mântuire” si „neam” sunt cuvinte din maghiara, nicidecum romanesti. „A gândi” vine tot din maghiara, noi având „a cugeta”, din ce in ce mai putin folosit. „Iubire” nu e un cuvant romanesc, el vine din limba slavă. Chiar si melodia „Noi suntem români” e ciordită de la un ceardaș maghiar, hai ca pe asta sigur n-o stiati. Oricum nu pricep de ce este nevoie de declaratia asta „Noi suntem români”. Ne crede oare cineva altceva? Crede cineva ca suntem vietnamezi sau coreeni si trebuie sa le spunem noi ca suntem români ca sa doarma linistiti? Nicaieri pe planeta nu exista o melodie sau un cantec „Noi suntem algerieni” sau „Noi suntem filipinezi”. De ce ar trebui cineva sa se prezinte cuiva? Semănăm a altceva de fapt? Mi se pare o prostie, ca tot scriu pe tema asta. Prostia e o stare sociala sau individuala foarte joasa si nu e de râs deloc. Termeni colaterali pe tema asta sunt cu duiumul. „Te uiti ca prostul” inseamna ca te uiti fara sa pricepi ceva si fara sa participi. Te uiti pur si simplu in gol, cu o inertie a privirii, fara vreo consecinta ulterioara. La fel exista „Râzi ca prostul”. Te uiti la ceva si te plesneste râsul. Si eu fac asta de multe ori, interiorul se dezlantuie brusc, la vederea sau la auzul unei prostii, desigur. Tuturor ni s-a intamplat, chiar daca nu toti recunosc. „A te prosti” e o dragalasenie care se refera in general la copii si copilarie, dar adesea se poate intampla si adultilor. Asta nu e rau. Varietatea de actiuni prin care sa „te prostesti” e infinita. Bezna, intunericul mental al cuiva, negrul devenit aura determina expresia „prost ca noaptea”, deci iata ce tare stam la capitolul „cromatica prostiei”. Românii, ca nimeni altcineva, au incercat sa schimbe intr-un fel pozitiv aceasta prostie, printr-un diminutiv inexistent pe planeta. „Prostuț”. Adica „e baiat bun, dar e cam prostuț”. Cred ei ca suna mai dulceag, mai cu plus decat „prost”, desi nu e absolut nicio diferenta intre una si alta. Prostul e o persoana care stie totul. E convins de ce stie, nu are niciun dubiu, este atoatecunoscator iar daca esti atent la el, chiar incearca sa-ti si explice. Daca nu reusesti sa intelegi ce incearca el sa-ti demonstreze, in fața lui tu esti cel prost. Sa te fereasca Cel de Sus sa nu fii de acord cu ce iti explica el fiindca in mintea lui e clar, esti prost. Credeti-ma, spun din experienta, nu vorbesc din albume literare. Cu aceasta caracteristica s-a luptat Socrate toata viata lui, incercand sa demonstreze tuturor ca e fals sa afirmi ca stii ceva. Dar prostul nu poate fi niciodata contrazis, el are convingerile lui personale, din beton armat, incapatanarea si opinia patimașă fiind dovezile cele mai clare ale prostiei. Prostul e intotdeauna serios si solemn tot timpul. Inflexibil si mereu cu o mina care sa dea impresia de atotcunoastere. E mai fix decat o statuie. A fi prost inseamna a nu avea capacitatea de a râde de tine si de a poseda obsesia de a te lua intotdeauna in serios in orice context al vietii. Fiind si serios si cunoscator a orice de pe planeta, prostul e si sfătos. El da sfaturi tuturor, cu orice prilej. Cand cineva imi spune „Sami, stai sa-ti explic!”, intru in panica. La propriu. Fiind atat de sigur de el si plin de stiinta in opinia lui, cu un prea plin cultural inexistent la ceilalti din jurul sau, prostul e un personaj eminamente fericit si e multumit de viata lui, neindoindu-se niciodata de el insusi si de cunostintele lui multicultural avansate. El are dreptate intotdeauna, cu o consecventa tulburatoare. Pentru el, totul „e simplu” si te face sa te crezi chiar prost cand nu intelegi ceva ce prostul iti spune ca pentru el „e atat de simplu”. Având o vorbire standardizata, idei putine, un bagaj de cunostinte redus spre zero, doar cateva fraze in tot rucsacul lui genetic, fraze pe care le intortocheaza in mii de feluri doar ca sa para multe, prostul incheie o discutie intr-un fel anume, cand i s-au terminat cele 3 idei din cap. Prostul încheie discutia cu propozitii care nu inseamna nimic, fiindca nu mai are ce sa spuna, sau ce altceva sa mai spuna. Ati auzit cu siguranta finaluri de discutie de genul „Sanatate sa ne dea Dumnezeu, ca restul vine de la sine!”.In momentul ala prostul nu se gandeste nici la Dumnezeu nici la sanatate ci vrea doar sa iasa elegant dintr-o discutie pe care n-o poate duce si pe care n-o mai poate controla. „Prin cate am trecut eu la viata mea… ce stiti voi?” sau „Altfel era pe vremea mea!”. „Aveam si noi pe timpuri nebuniile noastre, dar nu se compara cu ce e acum!”. Ati auzit expresiile astea care de fapt nu spun nimic? Sunt sigur ca da. „Asta e viata, n-avem ce face, mergem inainte!” Finalul ăsta de conversatie face toti banii. Standardizarea e unul din simptomele prostiei. E la moda sa gandesti cu capul altuia si sa vorbesti „cum se vorbeste”, nu cu stilul tau caracteristic. Prostul spune ca „a lecturat”, i se pare ceva mai fin decat „a citit”. El „a vizionat”, nu „a vazut”. El ” e determinat” sa faca ceva, i se pare mai finuț decat sa spuna ca „e hotarat”. Aici nu ma bag si in ramura „romgleza”, e prea vasta ca s-o pot acoperi intru totul, prostul „șeruie” cand are un „cealengi” desi daca-l iei la bani marunti si-l intrebi ce inseamna ce a zis se uită la tine ca pitecantropul la o plasmă 4K. El, prostul, e intotdeauna un militant desăvârsit. Cand i se pare lui ca stie ceva, vrea sa imprastie asta intregii planete, intregului mapamond, daca ar putea. Andrei Pleșu spunea ca i se pare o prostie acel „political correctness”, fiindca te pune sa te gandesti daca dupa ce-i spui cuiva ceva ce gandesti, acela sa nu faca vreo nevroza grava. Ca si cand intreaga lume ar fi un azil plin cu neputinciosi iar daca tu ii spui cuiva ca a gresit un text, acel cineva s-ar putea sinucide fiindca a suferit rau si l-au durut adânc vorbele tale. Adica se prefera toleranta dusa pana la extrem, la nepasare practic, „corect” fiind sa-i spui celui care a gresit vizibil „Ok, nu comentez, e parerea ta, ti-o respect, eu am alta parere in schimb. E OK!”. Cica asa ar fi corect intr-o lume ideala, sa inveti sa fii de acord cu ceea ce de fapt nu esti, fiindca daca ii spui cuiva ca nu esti de acord cu el, il rănesti grav si daca se arunca ăla in fata metroului? Ce te faci, îl ai pe constiinta? Eu am un principiu: „Aratându-i unui om partile negative, il scapi (sau ai șansa sa il scapi) de ele”. Deci nu sunt „political correct”. Deci sunt prost. Asta e, imi asum, dar nu ma schimb. Ca sa nu se spuna despre cineva ca e prost, se foloseste fraza din Biblie „e sărac cu duhul”. S-a creat o intreaga ideologie despre aceasta fraza ca sa se dea o impresie cum ca prostia e buna si e bine ca exista, cei prosti fiind de fapt cei fericiti, deci, pe cale de consecinta e foarte bine sa fii prost, fiindca tu, cel prost, vei mosteni Imparatia Cerurilor, nu ceilalti. Sensul expresiei din evanghelie „fericiti cei saraci cu duhul” este cu totul altul decat cel pe care se pozitioneaza si se asambleaza ideologia prostiei. Gabriel Liiceanu numeste prostia „încremenire in proiect”, considerand ca un prost e cel care a avut candva in viata o idee fixa, a ramas toata viata alaturi de ea si nu si-a schimbat-o niciodata, neadmițând ca altcineva sa aiba o alta idee, diferita de a lui, deci nerecunoscând vreodata ca ar fi putut fi prost, fiindca prostul nu crede niciodata ca a fost prost vreodata, ramânând intotdeauna inchistat si inchis in ideile lui fixe, intotdeauna prizonier al proiectului sau in care a ramas vesnic si pe vecie incremenit. Exista pe pământ și prostul prostit de proști, care se lasa prostit in anumite momente ale vietii exact de altii ca el. In opinia lui Carlo Cipolla, un istoric italian care este si autorul eseului „Legile fundamentale ale imbecilității umane”, exista patru categorii de oameni. „Neajutoratul” care face tot timpul servicii altora, dar toate sunt in paguba lui, „inteligentul” care face servicii altora din care beneficiaza si el, „raufacatorul” care face servicii altora din care doar el are beneficii iar ceilalti pierd și in final, „prostul, imbecilul”, care face servicii celorlati din care pierde si el, pierd si ceilalti. Prostia nu e ignoranta, e absolut altceva. Ignoranta poate fi combatuta prin informare, prostia nu poate fi combatuta in totalitate niciodata, cu niciun fel de instrument. Repet, tot ce am scris aici nu se refera la prostia clinica, aia e altceva, acolo nu ma amestec, aia e boala si n-o comentez. Exista prostie si la un nivel mai ridicat, mai elevat, cum ar fi acele site-uri de „dezvoltare personala” care te invata cum sa gandesti, cum sa traiesti, cum sa te „dezvolti”. Ăștia sunt „experti”, „traineri”, care te invata cum sa ai succes, cum sa castigi in viata, cum sa devii lider, etc. Cititi si minunati-va! „Sunteti un lider autentic? Va invitam sa aflati raspunsul in ochii unui cal!”. Da, ati citit bine! Calul are o prestanta, un prestigiu de „leadership”. Inchei elucubratia mea despre prostie cu o boacănă demnă de Cartea Recordurilor, autor, cine credeti? Zgonea, mă! Zgonea! Cititi cu atentie: „Imnul „Desteapta-te române” este expresia năzuintei continue a poporului român de a se dezvolta, de a arăta Europei si lumii intregi cât suntem de valoroși”. Cititi si bagati la cap, ce vedeti aici nu vi se va spune niciodata nici de vreun psiholog, nici de vreun psihoterapeut, cu atat mai putin nu veti auzi asa ceva in cabinetele de „terapie de cuplu”. Cei enumerati mai sus, te vor lăsa să iesi din cabinet exact asa cum ai intrat, indemnându-te in cel mai părintesc mod cu putință sa „privești înlăuntrul tău” si sa incerci sa „scoți la suprafață copilul din tine”. Prostia n-o vor scoate, nici nu vor incerca s-o scoata. N-au niciun interes. De ce ar face-o? Stiu, am scris mult, mi s-a mai spus. Doar ca eu nu scriu pentru oricine. Scriu pentru placerea mea si prefer ca doar eu si cei ca mine sa citeasca. Pentru restul exista Dedeman, Las Fierbinți, site-uri cu bucătăreală, Oana Zăvoranu si Sinteza Zilei.  Noapte bună!

REALITATEA NEIMPOZABILĂ

„REALITATEA TV” AR TREBUI ÎNCHISĂ DEFINITIV. CNA ORI DOARME, ORI MOȚĂIE, ORI PUR ȘI SIMPLU NU ANALIZEAZĂ DELOC (SAU CORECT) EMISIUNILE DIFUZATE. Sunt câteva articole din Legea CNA care au fost încălcate grosolan de Realitatea TV, cu precădere înainte și după mitingul diasporei din 10 august 2018. Există plângeri la acest CNA contra televiziunilor care nu doar că nu au informat corect publicul, dar au vrut să pară atotștiutoare și fără frică de vreo lege au aberat nemăsurat și au permis invitaților să abereze și să aducă acuze extrem de grave, fără a avea nicio reacție în a-i opri să continue. În Legea CNA se stipulează fără drept de tăgadă: „Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.” E destul de clar și concis, nu? Deasemenea „moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea. Moderatorii, prezentatorii și realizatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență” Simplu, nu? Exact legile astea au fost încălcate grosolan. Dar după cum el însuși a declarat, „eu sunt cel mai iubit moderator din România!”. Adică Rareș Bogdan. El a declarat asta despre sine. Deci de-asta și-a permis să ignore toate articolele din lege și să facă emisiuni în care invitații și-au făcut de cap, cuvintele calomnioase și chiar injurioase nu au lipsit, iar el, ca moderator, neavând practic nicio reacție. În emisiunile moderate de acesta s-a cerut public nici mai mult nici mai puțin decât desființarea Jandarmeriei Române! Deasemenea președintele țării a fost somat să „se trezească”, iar într-o emisiune în care a fost invitat Oreste Teodorescu, s-a folosit un limbaj cu adevărat injurios la adresa lui Victor Ciorbea și a lui Aurelian Pavelescu. Termeni precum „cretin”, „imbecil”, „dement” sau „klingonian” nu au ce căuta într-o emisiune a unei televiziuni cu acoperire națională. De asemenea nu poți afirma în direct pe post despre cineva că „a rămas pe centura politică”, semantica acestei expresii ducând telespectatorul cu gândul în altă direcție. S-a afirmat că în sediul Guvernului, pentru acțiunile din 10 august 2018, s-a adus muniție de război iar gazele folosite în oprirea manifestanților violenți care voiau să intre în curtea și în clădirea Guvernului ar fi expirate. Fără să se prezinte nicio dovadă, fără niciun rezultat al vreunei comisii care să analizeze gazele folosite, s-a continuat să se afirme pe post tot felul de aberații despre „gazele expirate” folosite. ONU nu a finalizat nici astăzi raportul privind buletinul de analiză al gazelor sau componența exactă a acestora. La un moment dat, Liviu Dragnea a afirmat că „Iohannis vrea dărâmarea guvernului cu forța” iar altul a susținut sus și tare că „în Piața Victoriei au existat oameni plătiți special ca să facă violențe”. În niciunul din cazuri, moderatorul nu a avut nicio reacție, nici măcar nu a solicitat dovezi pentru cele afirmate, dând de înțeles telespectatorului că e de acord cu cele spuse și astfel încălcând grav legea CNA. Acest CNA trebuie să sancționeze cât mai urgent posibil aceste derapaje. „Trebuie să se asigure o distincție clară între fapte și opinii”, mai spune această lege. Emisia în eter, la ore de maximă audiență, în niște momente foarte delicate a unor grozăvii de acest gen de către un moderator TV este gravă, chiar foarte gravă. Oamenii se uită uluiți și împietriți la un moderator ca Rareș Bogdan sau ca Mihai Gâdea și cred tot ce li se spune, pe ei neinteresându-i adevărul ci doar ce spune „idolul” lor, fără să mai conteze pentru ei dacă cele afirmate sunt adevărate și corecte sau nu. „Dacă spuneți la TV că au aterizat extratereștrii în Piața Victoriei, 99% din cei care se uită la dumneavoastră vă vor crede!”, afirma și Radu Herjeu, într-o discuție cu Rareș Bogdan. Așa cum CNA a oprit de la difuzare o serie de clipuri muzicale realizate de Paraziții, Voltaj, Laura Andreșan sau Ombladon, așa cum a închis Omega TV, OTV și DDTV, așa ar trebui să închidă și această televiziune. Nu mai târziu, nu foarte târziu, ci anul acesta, poate chiar până în vară! Până nu e… prea târziu… Părerea mea.

MIRCEA BADEA LATRĂ !!!

Îți trăiești copilăria în cartierul în care Vodcă, Petrică Țiganu, Chinezu, Țuțacu și Neamțu` își fac de cap, sunt tartorii întregii zone, renumele lor a depășit granițele întregului oraș dar tu nu i-ai văzut la față niciodată. Îți duci viața până la 30 de ani „acasă la mămica” fiindcă „în lume fără mami e greu”. E clar, ai o problemă. Te angajează unul la o televiziune ca să arăți oamenilor ziarele de-a doua zi, dar după un timp o dai în politică fiindcă boss-ul tău dă de belele cu justiția și mai mult decât atât, este judecat, condamnat și azvârlit în închisoare, sau sub închisoare, dacă celulele sunt la subsol. Și o dai zi de zi în politică, cum spuneam, din ce în ce mai părtinitor, din ce în ce mai arogant, mai nesimțit, ca în ultima vreme să ajungi vulgar de-a dreptul, folosind expresii și formulări ferentariste greu de reprodus chiar și pe un blog. Dar tu spui asta în direct la televizor, la ore de maximă audiență. Păi, băi nene, înseamnă că ai o problemă. Mare de tot. Te împrietenești cu unul care vindea pastă și periuțe de dinți, care la rândul lui se îndrăgostește și se căsătorește cu femeia care lucra la poartă, la sediul unei mari reviste. Deveniți cumva colegi și iată mare prietenie între voi. La un moment anume, bunul tău prieten are o sclipire de inteligență și-ți miroase caracterul. Instant, îți devine cel mai aprig dușman și-l porcăiești în toate felurile posibile pe unde-apuci. E și mai clar, chiar ai o problemă. Poate că nu percepi că o ai. Dar sigur, sigur, percepi că trebuie ca la serviciu să mergi pe linia decisă de plătitorul angajator al tău iar în viața de zi cu zi să-l numești pe prietenul tău „Viermele în putrefacţie de la Voma Veche, care deserveşte cu tupeu mafioţii din Deltă”. Bineînțeles, îi prezici tu că o să ajungă „la pușcărie”. Sigur asta percepi, fiindcă atâta poți. Și sigur, sigur, ești Badea. Ești Mircea Badea, denumit de internauți „sluga varanului”.

*******************************************************************************************************************************************

Începe emisiunea lui. În 99 % din cazuri, primul cuvânt e „Da”. N-o să înțeleg niciodată de ce. „Da, bun găsit în gura presei!”, tună amfitrionul. Și tot în 99 % din cazuri, urmează „Da, bun venit în frumoasa emisiune!”. Cum naiba să fie frumoasă emisiunea aia, doar el știe. Clar, are o problemă. Încep repede acuzele aduse procurorilor, judecătorilor și tuturor celor care au pus o cărămidă la arestarea mogulului său pe care justiția l-a considerat întâi „pușcăriabil” și care într-un final a ajuns chiar pușcăriaș. Cumva Badea trebuie să-și merite leafa, așa că în fiecare emisiune îi schingiuiește verbal pe toți dușmanii patronului său. Ăla e pitic, ăla e Giumbix, celălalt are bube pe față, altul se vopsește pe păr, unul are dinții nu-știu-cum iar celălalt e prea gras. Președintele țării e în opinia lui un „dulap” și un „robot de bucătărie”. Fiecare are câte ceva, niciun dușman de-al pușcăriașului său șef nu scapă. Băsescu e cel mai rău om de pe planetă și e vinovat de toate pățaniile plătitorului său. Iohannis face la fel, numai lucruri rele, ba vorbește prea mult, ba tace, ba pune accentul greșit pe silabe. Da, am auzit-o și pe asta. Lumea îl numește „măscărici” pe acest Badea fiindcă la el, la ordinea zilei sunt onomatopeele de toate felurile, genurile, uneori chiar scabroase, imitând adeseori pârțurile necontrolate ale unor mâncători de fasole, plus scălâmbăielile din toate încheieturile. Cică se bucură când adversarii șefului său suferă. Cică bea câte 4 șampanii când unul din „tabăra adversă” ia o amendă sau pățește ceva grav. Grav, nene, ai o problemă! E de partea actualului guvern dăncilist și mare adorator de Dragnea. Face șpagat pe două scaune, în direct, la TV. Mă rog, făcea, atunci când putea. Iar când nu face nimic din cele enumerate mai sus, latră. Da, ați citit bine, latră. Vizionați secvențele de mai jos cu schelălăielile dintr-o singură emisiune. Ați văzut, ați auzit? Aveți o problemă. Noi, cu toții avem o problemă. Pentru simplul fapt că îi urmărim abominațiile scelerate. Să pregătim și noi șampaniile pentru atunci când sticla va scăpa de Badea, când pe aceeași sticlă va rula altceva pe acel segment orar, când se va stinge lumina și când se va trage cortina peste trustul Intact. Dacă asta nu se va întâmpla cât mai repede, e clar. Avem o problemă! https://www.youtube.com/watch?v=JUDKkg3XCDc&feature=youtu.be

Mircea Badea în plină desfășurare.

RAREȘ ÎNTÂIUL ȘI CATEDRALA „REALITATEA”

gusa

Gușă declară: „Mi-a dat Oreste un mesaj acum 20 de minute, în care spunea cam ce scrie pe Facebook. I-am răspuns explicându-i că săptămâna trecută conducerea redacţională l-a anunţat pe Rareş că sunt nişte probleme legate de folosirea calităţii de colaborator Realitatea, respectiv atitudinea faţă de Realitatea TV şi colegi, legate de Oreste şi Oana Stănciulescu. Într-un spirit clar de disciplină editorială, Rareş a fost anunţat că până ne lămurim cu precizie despre ce anume este vorba în cazul celor doi, să nu mai fie invitaţi o perioadă. Este un lucru normal pe care l-am făcut şi legat de Claudiu Popa, un coleg al nostru mai apropiat decât Oreste sau Oana Stănciulescu şi care nu a mai intrat pe post până când DIICOT nu ne-a informat că totul este în regulă cu el, ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 3-4 zile. Nu e nicio tragedie. Ei, dacă sunt dedicaţi cauzei Realităţii şi nu urmăresc să facă scandal public, trebuie să aştepte la fel ca şi Claudiu Popa decizia conducerii editoriale”. Ziaristul Alexandru Căutiș ne explică pe larg: „Rareș Bogdan este și acum șocat și nu-și poate reveni după ce a aflat că Oreste Teodorescu s-a pretat la șantaj în favoarea unui infractor care a introdus fictiv 164 milioane de euro în capitalul social al unei firme, uzând de o ștampilă falsificată a Băncii Naționale a României. Dar Rareș Bogdan știe sigur, e ditamai omul de televiziune, are de unde afla rapid dacă situația este adevărată. A și aflat. Dar este încă șocat. În ziua în care Rareș Bogdan se va fi asociat cu infractori care folosesc ștampila falsificată a Băncii Naționale a României postura lui de luptător cu hoții va fi cam greu de susținut. Triumfal a anunțat că nu renunță la Oreste Teodorescu (de care, dar asta nu o mai spune public, știe sigur că a făcut șantaj în favoarea unui infractor ce uza de un fals, nu orice fals, ci chiar ștampila falsificată a Băncii Naționale a României). În lumea în care trăim, albul nu mai e alb, dar nici negrul nu-i tocmai negru. Depinde de unghiul din care privești. Jocuri se fac pretutindeni, păpușari au fost și vor fi întotdeauna, diferența o face doar măsura intereselor. În tot acest timp, peste 100.000.000 euro din banii românilor a păpat această Catedrală a Neamului Prost, conform unei investigații a celor de la „sa fie lumină.ro”. Nu e de râs pentru că România are 18.000 de biserici și nici măcar un spital de oncologie pediatrică. Cu ochii după Rareș și Gușă, n-am observat că tocmai s-au mai alocat incă două mormane de bani pentru finalizarea catedralei. Ce mai contează, suntem mai interesați de ce ne anunță Gușă sau dacă mai vine sau nu Oreste la emisiunea „Jocuri de Putere”. Rareș zice că și-a impus condițiile și revine cu toata echipa, Gușă zice cu totul altceva. Chiar dacă Rareș are dreptate și Gușă minte, înainte de a negocia cu Gușă, oare Rareș i-a întrebat și pe Oreste, Oana Stănciulescu, Ciocăzanu, Cartianu dacă acceptă să mai revină? Oana Stănciulescu a declarat deja ca și-a luat adio de la colaborarea cu Realitatea TV, ceilalți tac deocamdată, dar să nu ne așteptăm ca Oreste și Cartianu să revină dupa ce l-au facut pe Gușă albie de porci. Și atunci vin și întreb, cum naiba e cu revenirea asta în formația completă de care ne spune Rareș?

cosmin gusa denis rifai

Oricum e greu de crezut că într-adevar Gușă a capitulat. Probabil ca l-a mințit pe Rareș, ca să îl faca să își clameze victoria, pentru ca apoi sa iasă pe post și să îl contrazică, făcându-l astfel de râsul lumii. Așteptăm să ne lămurim astă seară, deși este aproape sigur că Rareș a căzut în capcana lui Gușă și s-a compromis iremediabil. Rareș și-a cerut scuze telespectatorilor și colegilor, exact cum a vrut Gușă și exact cum i-a transmis public și colega lui, Denise Rifai, care a apăsat pe formula „Rareș a greșit față de noi și îi solicităm scuze”, deși unii cititori și fani considerau răspicat pe rețelele de socializare că acesta nu are de ce să-și ceară scuze. În final un patron / acționar decide, mai puțin contând telespectatorul. S-a văzut asta clar. Oare Gușă va schimba total orientarea stației TV? Vom vedea, în timp. E posibil ca motivul reîntoarcerii și cedării să fie sintagma „Totul până la bani”? Asta findcă știm că banii n-au miros. Rareș e obișnuit cu un anumit standard de viață la care nu a fost dispus sa renunțe? Se poate și asta. L-a trădat pe Oreste pentru bani? A trădat-o și pe Oana Stănciulescu doar ca să-i fie lui bine? A făcut Rareș o întelegere cu ei ca să-l ierte ca nu vor mai apărea în emisiune? Merge el la „două capete”? Orice e posibil. „Scuipi și apoi te întorci și lingi bocancul celui ce ți-a dat un șut in fund… Bărbat adevărat cu coloana vertebrală verticală”, îi scriu lui Rareș unii fani inrăiți, necăjiți și supărați pe el. Oare au dreptate? Vom afla vreodată dedesupturile acestor mașinațiuni? Oare au legatură cu chiria de 3000 de euro pe luna a locuinței lui Rareș despre care se vorbește pe la toate colțurile facebook-ului? Sau cu noul partid Realitatea al lui Gușă? Întrebări multe, răspunsuri… ioc. Noi trebuie, în opinia lui Rareș Bogdan, să iubim România în fiecare zi.

RARES BOGDAN=

Tot respectul și jos pălăria dacă Oana Stănciulescu ar fi făcut declarația asta înainte de declarația lui Gușă, nu după, când a văzut ca nu mai e loc de întors și că patronul într-adevăr n-o mai vrea. La fel și cu cei care au așteptat să vadă intâi ce zice Gușă și abia apoi, când s-au văzut interziși (în ciuda promisiunilor lui Rareș care se pare că și-a „fript” prietenii pentru postul călduț), au ieșit și ei, unde altundeva, pe facebook, cu „m-am hotărât să nu mai merg la Realitatea TV”. Nu „te-ai hotărât” ci altcineva „a hotărât” că nu te va mai primi în studio. Nu ține vrăjeala asta și nici mersul „la două capete”. Cititorii și telespectatorii nu-s fraieri, cel puțin o parte din ei. Gușă declară, sec: „Deciziile rămân în continuare. Acele decizii legate de Oreste şi alţi invitaţi rămân în continuare, au existat şi mesaje porcoase sau anti-Realitatea din partea altor jurnalişti. Nici ei nu vor mai fi invitaţi. Au fost grobieni în exprimările lor la adresa noastră, noi nu merităm asta, noi cei de la Realitatea, le-am oferit o tribună unde să se exprime liber şi nu dorim ca în urma oferirii acestor tribune ei să ne înjure”. La cine se referă oare când spune „alți jurnalişti”? În toată povestea asta, printre jurnaliştii care s-au declarat solidari cu Rareş Bogdan se numără și Laurenţiu Ciocăzanu, Sabin Orcan, Ramona Ursu, Grigore Cartianu. Mulți nu mai au încredere nici în Rareș Bogdan, nici in linia de orizont politic a televiziunii Realitatea. Unii din ei au lăsat-o totuși mai moale cu amenințările după ce au văzut că Gușă nu glumește, iar unii telespectatori au scos din grila lor de programe acest post, cel puțin la nivel declarativ, fiindcă în realitate puțină lume știe să umble în setările unei telecomenzi. Vom vedea ce ne va rezerva viitorul și cum vor decurge lucrurile în continuare. Mulți vor uita, deoarece chiar în această perioadă se sfințește Catedrala bucureșteană și lumea e cu ochii exact pe ce se întâmplă acolo, unii fiind chiar în drum spre ea ca să se închine. Oare a fost bine ales momentul? Oare se fac… jocuri de putere? Sau jocuri cu Puterea? Rareș, te duci astăzi la catedrală? Nu credem. Dar că scuzele se prezintă, nu se cer, asta știi? Nici asta nu credem. Suntem pe receptie. 

rares bogdan cer scuze

Le ceri degeaba, Rareș! N-au de unde să-ți dea… Să iubim România în fiecare zi și limba română doar odată pe săptămână, nu? Așa să ne ajute Rareș Întâiul!

BOHEMIAN RHAPSODY

queen

Gata, s-a încheiat și weekend-ul ăsta în care am văzut două filme submediocre. „A Star Is Born” și „Bohemian Rhapsody”. Lumea în general e cucerită mai ales de al doilea și acum îmi dau seama de ce. Cred că și dacă pui o porcărie de film de-a lui Sergiu Nicolaescu pe muzica lui Queen, iese ceva ce oamenilor le va plăcea să vadă și să revadă mereu. Ele în sine, ca filme, sunt, cum spuneam, submediocre, puțin probabil să vrea cineva să revadă vreunul. Cu toate astea, pe cel de-al doilea film îl salvează muzica, Bohemian e mult mai bine salvat de muzica lui Freddie decât este celălalt film salvat de muzica lui Gaga). Totusi nu este suficient. La sfârșitul zilei, ambele filme amintite aici, ca și First Man al lui Chazelle (altă mediocitate) se vor resimți ca dezamăgiri. Personal mă așteptam ca exact în anul în care sărbătorim două realizări epocale, adică jumătate de secol de la Odiseea Spațială a lui Kubrick, apărută în aprilie 1968, dar și de la așa-numitul White Album al lui The Beatles, care a văzut lumina existenței chiar în noiembrie) să avem ceva comemorativ sau măcar ceva de același nivel. Iacă, nu avem parte. Odiseea Spațială și White Album sunt pași atât de importanți pentru omenire, momente atât de glorioase ale istoriei recente a acestei specii, încât să vezi ce s-a produs anul ăsta și anii anteriori îți poate provoca un atac de anxietate. Simți așa, o gheară-n piept, o apăsare adâncă, la gândul că nimic din ce s-a creat până astăzi, 12.11. 2018, nu poate măcar să se apropie de vreuna dintre cele două, ca anvergură și implicații pentru toată umanitatea. Kubrick și Beatles au vorbit răspicat, acum 50 de ani, despre ce înseamnă să fii om. Astăzi, la jumătate de veac după acel moment, trebuie să ne mulțumim doar cu ce a fost spus în 1968 și să sperăm că măcar în 2068, adic peste alți 50 de ani, ne vom descurca ceva mai onorabil și vom crea ceva memorabil. Până una-alta, eu unul caut cu disperare oameni care chiar să aibă ceva de spus, în timpurile noastre, dar s-ar putea să am mult de săpat în oceanul de chestii făcute pentru bani și pentru propriul ego. Vă anunț dacă găsesc ceva, deși sunt slabe speranțe. Datorită nivelului scăzut de cultură la nivel național, filmele lui Nicolaescu, ca toate filmele din timpul ciuruitului aduc televiziunilor rating în zilele noastre și mulți bani multiplexurilor, chiar dacă ele sunt de fapt niște kitsch-uri monumentale. Dacă la un mall rulează într-o sală „Nea Mărin Miliardar”, sala respectivă va fi arhiplină, curioșii dornici să vadă un praz într-o geantă diplomat stând înghesuiți ca sardelele pe toată durata filmului, în timp ce dacă alături, în altă sală, rulează „Bohemian Rhapsody”, ea va fi goală. Nu de alta dar începând cu 1990 și până acum, în 2018, e la modă să ai manele în casă, să asculți sârbe și hore, culmea, să mai inviți și pe alții să facă la fel, să asculți glasul gri al sticlei la Vama Veche, să mergi la Untold și să fii DJ în fața unei orgi de 19 dolari. Sau o treaptă mai sus, VJ. Nu-i întreba pe cei din jur de Shuffle, nu îndrăzni să le strici ziua cu Doubledecker. Nu-i întreba nimic despre Kraftwerk sau Radioactivity, se vor uita la tine precum ornitorincul la tămâie sau cum s-ar fi uitat Marie Curie la o drona cu LED-uri. În schimb dacă te lauzi că ai făcut rost de bilet la Untold la Cluj, ești zeu cu tentă de Dumnezeu pe scara blocului tău.

FEREASCĂ DUMNEZEU !!!

baphomet

Încercăm să ne tragem de urechi să vedem dacă visăm ori ba. Ne ciupim să ne dumirim dacă existăm și dacă tot ce vedem și ce auzim e aievea sau doar în vreo imaginație bolnavă de-a noastră. Aproape că nu ne vine să credem și totuși există în realitate. Toate ciudățeniile pământului ne trec prin fața ochilor și cu toate astea noi le considerăm normale și trecem pe lângă ele ca și cum n-ar exista. România are pană pe dreapta față și merge așa de vreo treizeci de ani fără să ajungă vreodată la vreo vulcanizare care să-i vină de hac și s-o repare odată pentru totdeauna. Trăim într-o țară în care un om doxă în orice domeniu, Banciu, stă pe un scaun într-o televiziune în loc să fie consul pe coasta Mediteranei, în vechea Provența, la Marseille. Trăim în țara în care o persoană care zvârle cu un plastic încovoiat un ghem cu blană peste niște ațe întinse e ridicată la rang de erou național și se vorbește despre ea cel puțin ca despre Tatăl Ceresc. Suntem la un pas să-i facem o statuie a cărei piedestal să ajungă până pe Mercur. Ne ducem traiul de zi cu zi într-un spațiu delimitat în care plătim comision de consultanță unui simplu bancomat. Suntem singura țară de pe globul pământesc unde nucile normale sunt de două ori mai scumpe decât nucile de cocos, unde laptele simplu este mai scump decât laptele bătut iar ciupercile au prețul dublu față de cel al cărnii de pui. Ipostazele ciudate, de-a dreptul incredibile ne sar in ochi la tot pasul iar noi le privim cu o bunătate și o indiferență demnă de Cartea Recordurilor. Românul nu-și mai bea cuvenita cafea fierbinte la prima oră a unei zile friguroase de iarnă ci iese în zăpadă cu o lesă însemnând un cablu luuuuung din Apărătorii Patriei până la Săftica, la capătul îndepărtat al acestuia fiind atârnat un zâmbet pe 16 mm și un chihuahua la fel de zâmbitor și de aceeași dimensiune. Practic stăpânul nici nu știe dacă vietatea mai e acolo, după un timp, înghețat de frig fiind, el începe pur și simplu să strângă cablul precum pescarii guta cu lanseta. Când după trei ore de muncă, așa-numitul câine apare, sleit de puteri dar fericit și cu burta golită de necazuri, îl ia și îl bagă în buzunarul de la piept, fericirea maximă văzându-i-se pe toată fața. Vedem toate astea și nu ne mirăm, ni se pare ceva mai mult decât normal. Pierdem ore întregi din viața noastră privind ceva ce ar trebui șters de pe fața pământului, mai exact Las Fierbinți. Și ferească-l Cel de Sus de deasupra norilor pe cel care ar îndrăzni să ne perturbe vizionarea că suntem în stare să-l aruncăm direct în iad. Mai mult decât atât, îi luăm drept modele de viață pe așa-zișii actori din acest serial care practic trec prin sticlă și intră peste noi în case. Și ca să fie tacâmul complet, râdem la ceea ce ei numesc poante. Da, râdem, nu de ei ci la ce spun ei. Oare ne mai facem bine, ca națiune? Unde ați mai pomenit ca portocalele să fie mai ieftine decât merele iar brânza să fie mai scumpă decât carnea? Suntem cetățeni ai unui teritoriu în care Baphomet are statuie, e ridicat la rang de zeu iar noi ne facem selfie lângă el, fără să știm ce reprezintă de fapt. Măi oameni buni, voi citiți ce scriu? Un pix în care există o mină de pix costă 1 leu, în timp ce o mină de pix, singură, neînconjurată de niciun pix costă 2 lei, ați mai pomenit? Sunt momente în care-ți vine să-ți deșurubezi căpățâna și să dai cu ea de pereți până se destramă în mii de fărâme, la ce minunății îți este dat să vezi sau să trăiești. Știm cu toții să ne facem cruci cât mausoleul de la Mărășești de mari, cu ambele mâini în același timp, sfioși și evlavioși, iar dacă în acel moment ne calcă un nene pe picior din greșeală e vai de mămițica lui și de tot neamul lui până la Adam, scoțând instantaneu pe gaura de la gură la adresa vinovatului toate măscările existente pe planetă. Avem politicieni care habar n-au să scrie corect în limba lor natală dar posedă o îngâmfare pizmașă care te-ar face să crezi că au cel puțin trei premii Nobel în buzunar. Bă, exact pe ăia îi votăm mereu și mereu, de 30 de ani încoace. Păi, să avem pardon, dar nu cumva ne merităm soarta? Ok, e de înțeles, ne tragem ca neam din doi bărbați, dar totuși… Oare Traian și Decebal or fi mândri de urmașii lor? Doar întreb. Legenda spune că țara asta în care ne mișcăm oasele e protejată de măicuța Domnului și că e teritoriul iubit de Dumnezeu. Dar oare nu cumva El și-a întors fața de la noi văzând în ce ipostaze vecine cu absurdul am ajuns? Oare nu noi suntem cei vinovați? Ne gândim și la varianta asta? Suntem singura țară de pe Terra în care două cd-uri cu Mozart și Beethoven, laolaltă, sunt mai ieftine decât un singur cd pe care orăcăie și schelălăie Guță, voi realizați unde am ajuns? Trăim momentul în care Esca și Florin Călinescu sunt pomeniți în cărțile micilor școlari iar greșelile de ortografie și de punctuație sunt frecvente în toate manualele școlare, unde s-a mai pomenit așa ceva? Tot legenda spune că suntem norocoși dacă pe stradă călcăm într-un rahat de câine. Se vede cât suntem de norocoși, călcăm zilnic în ei până și pe Calea Victoriei, nu comentăm părându-ni-se ceva absolut normal și fugim imediat să luăm bilete la loto, aduce noroc, nu-i așa? Stăpânul de câine smucește animalul cât pe-aci să-i rupă gâtul ca nu cumva să calce sărăcuțul în rahatul altui patruped de teapa lui iar în secunda imediat următoare, când lighioana se încovoaie ca un arc și se străduie să așeze pe asfalt un rahat cât Casa Presei, același stăpân stă drept precum rigla și cu o privire impenetrabilă până când ăla din capătul lesei își termină de aranjat construcția îndoindu-se în cele mai scabroase poziții. Și omul pleacă de la fața locului, fericit că va aduce niște noroc în viața următorului trecător care va călca pe muntele lăsat de câine. Și cum spuneam, ni se pare ceva logic, ceva cotidian. Nimic nu ne schimbă ideile, nimic nu ne miră și nimic nu ni se pare anormal. Pe degetele de la o singură mână pot număra mirii la a căror nuntă nu au existat lăutari. Nu putem fără ei și la fel, nu concepem viața fără manele. Pentru furtul unui kilogram de cartofi pedeapsa este de 3 ani închisoare iar pentru sume de milioane de euro furate din banul public hoțul ia pedeapsă cu suspendare, pentru simplul fapt că e politician. Plângeam de ne săreau nasturii de la cămăși când Becali a fost dovedit de justiție că e un infractor notoriu, șușotind pe la colțuri toate rugăciunile către toate sanctitățile cunoscute care să îl ajute să iasă mai repede din închisoare, că nu-i așa, Doamneeee cât bine a făcut el semenilor săi, fără să ne gândim că de fapt binefacerile lui erau doar o ciozvârtă din cât furase și că toate așa-zisele fapte de bine le făcea doar în prezența televiziunilor, pentru reclamă, nicidecum din vreo inimă largă și darnică. Da, toate astea se întâmplă la noi, despre toate aceste lucruri contra naturii auzim și citim zi de zi dar nu ne pasă. Nu facem nimic ca să schimbăm actuala stare de fapt. Continuăm să ne uităm cu lacrimi de fericire în ochi la Vacanța Mare și ne tăvălim de râs pe linoleumul din bucătărie la glumele lui Țociu și Palade. Avem scara de valori dată peste cap și răsturnată cu susul în jos dar ne simțim bine. Dăm mai mulți bani pe struguri decât pe o sticlă cu vin din aceiași struguri dar considerăm că așa e normal. Avem normalul nostru și nu permitem nimănui să ni-l schimbe. Habar n-avem ce diferență este între o apă plată, una minerală plată și una carbogazeificată. Pentru noi, aia care ne înțeapă la limbă e clar, e minerală, iar cea plată, nu. Suntem normali, avem o țară normală și proaspăta statuie a lui Baphomet, cum spuneam, ne veghează traiul, zilele, trăirile și fericirea. Pe care doar noi o numim fericire, ea fiind de fapt un târâș-grăpiș prin anormal si prin pueril. Dar nu contează, suntem norocoși și credincioși. Să jucăm deci la Loto și săptămâna asta, poate Cel de Sus care ne iubește și ne veghează ne va dirija mâna astfel încât să bifăm exact cele șase numere norocoase… Așa să ne ajute Dumnezeu. Amin. Like. Share. Baphomet. Punct.

PUTEM MULTE!

SOCIETATE

Este clar pentru mine că întreaga societate s-a polarizat excesiv şi că se acceptă tot mai greu un punct de vedere diferit. Aproape că este de înţeles, de acceptat este ceva mai dificil, dacă nu imposibil. În momentele de criză oamenii, noi toţi, suntem mai preocupaţi de asigurarea necesităţilor materiale, care să ne echilibreze si si sa ne indestuleze subzistenţa, supravieţuirea si de ce nu, chiar existenta. Nu este uşor să acceptăm divergenţe de opinii, convingeri contrare sau polemici atunci când ne este frig şi/sau foame. Dar ce se întâmplă!? Vedem de prea multe ori, aproape că s-a ajuns la o uzanţă generală în chestiunea asta, un inamic, un adversar în cel care ne contrazice, căutăm, parcă, prea mult vinovaţi, prea puţin ne străduim să înţelegem sau găsim soluţii. Plata poliţei pare să fie profesia în care ne-am calificat cu toţii la locul de muncă. Desigur, aproape toţi! Din cauza efervescenţei atitudinilor revanşarde oamenii cu vederi constructive aleg să se ascundă, să nu iasă în faţă cu ideile lor. De teamă să nu fie victime ale energiilor descătuşate în răzbunări cu orice chip şi cărora nu le pot face faţă fără urmări asupra propriilor suflete. Observ de prea multe ori că oamenii îşi strigă durerile, nedreptăţile, întemeiate dealtfel, fără să dorească şi un răspuns la întrebările lor. Uneori răspunsul dispare ca finalitate, tot ce contează este emulaţia. Şi totuşi… oamenii reclamă urâtul din societate, solicitând frumosul şi binele să iasă la iveală, dovadă că în mediul online fotografiile paradisiace, mesajele hiperbolistice şi atitudinile pro bono sunt salutare, salutate şi adună lumea în jur. Cred că se poate să nu ucidem, şi mă refer aici la suflete, crime care sunt mai atroce decât cele fizice, sunt convins că putem să recunoaştem că nu ne pricepem toţi la toate, este absolut nevoie să înţelegem că atunci când cineva ne spune că nu avem dreptate acela nu este duşmanul nostru şi este prietenul de lângă noi, putem încerca să oprim pornirile maliţioase, să respirăm adânc şi să întindem mâna în ajutor şi nu să o ridicăm înarmată… Putem multe! Ştiu că pot părea utopic, că rândurile mele provoacă unora un rictus, altora un zâmbet… Dar cel mai important lucru este să vă spun că toţi oamenii din jurul nostru sunt minunaţi. Şi totuşi cât de mult a pus stăpânire pe ei urâţenia şi răutatea… Incredibil… Ducem cel mai greu război. Acela cu noi!

FRUMOSI SI LIBERI, DAR… LENESI !!!

TEXT LUNG

Totul a pornit de la o statistica personala. Unii m-au certat iar altii, cumva voalat, m-au sfatuit sa nu mai scriu texte lungi pentru ca lumea nu are timp sa citeasca „atâta”. Le-am multumit pentru sfat, dar cum asta fac de peste 30 de ani, nu m-am oprit din a scrie mult si poate pentru unii, prost. Am incercat in schimb sa descopar cauzele acestei „lipse de timp” a multor cetateni de diferite vârste, tragând cu ochiul in stânga si in dreapta si incercând sa inteleg de unde pâna unde atâta viteza si un asa ego ridicat in slavi pâna la paroxism. Pentru asta, un bun prieten m-a sfatuit sa fac doua teste pe orice retea de socializare. Mi-a spus dinainte ce voi constata si a avut dreptate, chiar asa s-a intâmplat. Am postat deci doua fotografii, una dupa alta, apoi un filmulet de 5 minute, apoi din nou doua fotografii consecutive. Mi s-a spus sa urmaresc like-urile in timp real si am avut o revelatie: 4 din 5 persoane au dat like fiecarei postari, like dupa like, unul dupa altul, 5 la numar, in nici 5 secunde. Am realizat ca acestia n-au vazut filmuletul. „Din lipsa de timp”, am gândit. Atunci de ce au dat like daca nu l-au vazut? Ca sa dea bine in cadru? Ca sa nu ma supar eu, cumva? Asta n-am inteles nici acum. Pentru al doilea test mi s-a propus sa fac un videoclip de 10 minute iar la minutul 9 sa inserez un text extrem de important pentru toti cei carora urma sa il prezint, apoi sa astept intrebarile lor, in public sau in privat. Procentul a fost asemanator, cam 80% habar n-au avut ce am scris acolo. „Din lipsa de timp”, am fost tentat sa gândesc din nou dar de data asta am tradus altfel. Dur, in stilul meu, dar exact pe dos fata de prima data. Nu lipsa efectiva de timp e cauza, nu exista ca atunci când vrei sa citesti ceva sa nu-ti faci timp sa o faci, astea sunt basme. N-am mai dat vina pe timpul care se scurge ireversibil si nici pe bietii oameni posesori de planeta gratuita sub picioare.

TABLA----

Am incercat sa dau vina pe scoala lor si pe sistemul de invatamânt in general. Incepând cu scoala primara si ducându-ma pâna la o licenta sau la un masterat. Fiindca altfel nu mi-am putut imagina cum persoane cu studii superioare scriu cu „â” la inceputul cuvântului, habar n-au de folosirea corecta a formelor „insumi, insami, siesi, insusi, insele” si scriu gresit „a fii, a stii”, unii ajungând chiar si in tari straine pe posturi caldute si bine remunerate, semidocti fiind. Si-atunci am inteles si rostul comentariilor scurte, de la unele postari, de multe ori un simplu emoticon inlocuind orice alt raspuns.

TABLA---
Testele au functionat si am inteles ca intr-adevar, sistemul de invatamânt, scoala si dascalii sunt de vina. Imi amintesc ca intr-una din universitatile din România, la examenul de licenta s-au prezentat 4 studenti, de la mai multe sectii cumulate. 4 din 65 !!! De ce n-au mai venit si altii? Dintr-un motiv simplu: nu au fost in stare sa scrie 50 de pagini pe o tema definita. Onest vorbind, cei mai multi dintre cei ce nu s-au prezentat la licenta nu erau capabili sa scrie doua pagini despre un subiect precizat din materia de curs sau din bibliografie, daramite 50. Ma intreb pe buna dreptate, cum au ajuns ei studenti, unii chiar in an terminal, ei neputând insaila câteva pagini inteligibile pe un anumit subiect.

TABLA--

Profesorii se pot spala pe mâini si pot ramâne cu constiinta netulburata atunci când ii imping in sus si mai departe pe cei care au ramas, de fapt, in afara scolii. Ii trec clasa desi nu ar merita, doar ca sa nu raporteze superiorilor sau politicului ca elevii din clasa lor sunt nestiutori de carte. Fiindca s-ar putea intoarce asupra lor acest fapt, pe motiv ca n-au stiut sa-i invete. Si atunci se merge pe linia de mijloc. Elevii pleaca, cu tot cu problemele lor si lumea e multumita. In ultima instanta nu s-a intâmplat nimic, salariul dascalului vine la fiecare jumatate a lunii si toata lumea e fericita. Multi oameni ramân astfel incapabili sa citeasca altceva decât tweet-uri si emoticoane. 

TABLA-

Care e efectul direct al acestei stari de lucruri? Unul extrem de nociv pentru noi toti: faptul ca nu mai stim care e media umana ce constituie masa de echilibru a societatii. In fapt, nici vârfurile, nici perdantii nu sunt definitorii pentru societate, ci mediocrii care se investesc in activitatile utile cu care ne intâlnim si de care avem nevoie zilnic. Atunci când aceasta masa umana are o medie intelectuala onesta, lumea are un numitor comun si astfel e posibila specializarea iar orizontul social este cel al dezvoltarii. Scoala nu produce niciodata genii, mai curând invers, geniul face scoala, scoala produce doar oameni educati, adica deschisi fata de contextul in care se afla, disponibili fata de semenul lor, capabili de atentie si de rabdare, care stiu ce inseamna munca si inteleg cum sa se bucure de roadele ei. Acestea sunt trasaturile care il deosebesc pe omul civilizat de salbatic, acesta din urma fiind dependent de un singur context, legat doar de familie, traind intr-un feed-back cu natura si incapabil sa o struneasca, evitând munca si bucurându-se instinctual de ceea ce-i cade in mâna.

TABLA

Daca asa cum spunea Haeckel, ontogenia reproduce filogenia, atunci cu totii, când pasim prima data pe poarta scolii, suntem niste mici salbatici. Menirea scolii nu e aceea de a ne oferi cunostinte, ci aceea de a ne civiliza, adica de a ne deschide catre lumea in care urmeaza sa traim, o lume urbana, in care depindem unii de altii, care ne solicita disponibilitatea, atentia si tenacitatea si in care se cuvine sa fim prezenti sub semnul grijilor si responsabilitatilor. Lumea moderna a incredintat sarcina educarii acestor lucruri scolii si daca isi urmeaza menirea, atunci exact asta trebuie sa faca scoala. Tocmai pentru ca menirea ei e una civilizatorie, ea li se adreseaza, in mod universal, tuturor, caci cu totii sunt chemati a deveni, prin fapta, prin alegere si prin judecata, cetateni.

FACULTATE---

Nu e nevoie sa botezam noi, astazi, scoala ca fiind incluziva, caci daca e cu adevarat scoala, ea este astfel in esenta ei. O scoala onesta, inteligibila si cu examene riguroase e cea mai democratica institutie a societatii, caci ea le arata tinerilor ca fiecare se poate implini dupa talentul lui, ca munca e rasplatita, ca fapta buna isi este siesi masura si ca intre cei dedicati pasiunii lor se stabileste o comuniune capabila sa infrunte deopotriva distantele spatiale si cele temporale. Aceasta este lectia scolii bine facute, lectie pe care fiecare o asimileaza dupa puterile lui. Si intr-o lume in care scoala inseamna ceva, mediocrii sunt cei ce câstiga cel mai mult, deoarece pe lânga lucrurile pe care le-au interiorizat, ei mai dobândesc si nostalgia unui mai mult pe care-l pot aproxima prin munca lor cotidiana care astfel se spiritualizeaza, depasind statutul de corvoada si pe care poate, intr-o zi, il vor realiza copiii lor.

FACULTATE-

O scoala temeinica lasa elevilor ei constiinta faptului ca lumea e inteligibila, ca faptul ca a intelege este in sine o bucurie, ca mereu mai e ceva de inteles si ca aceasta intelegere presupune o statornica exigenta fata de sine. Putini sunt cei care înteleg cu adevarat lucrurile decisive ale unui domeniu inca de pe bancile scolii. Cei mai multi parasesc scoala cu convingerea ca pot intelege totul si orice, iar aceasta certitudine este asemeni unei lumini launtrice capabila a-i orienta in viata. De aceea responsabilitatea scolii e tocmai fata de ei, cei care nu ajung de la inceput la pragul de sus. Iar atunci când scoala nu-si face treaba, toti acesti oameni ratacesc in intuneric si in lipsa de altceva mai bun, se chircesc in conditia unei vieti primitive, intr-o lume de neinteles si bântuita de spaime si frustrari.

FACULTATE

Scoala româneasca produce performata la metru cub, ea nu are nici perdanti si nici mediocri. Dezinteresul fata de cei care nu pot tine pasul cu lucrurile de neinteles care se fac la tabla in clasa, iar apoi nevoia de a cosmetiza statisticile facându-i pe toti absolventi ai tuturor ciclurilor educationale au avut un efect pervers si anume prabusirea nivelului mediocritatii. Astfel, daca in urma cu un sfert de secol mediocritatea insemna o nota de 6 sau 7 cinstita, astazi aceste note acopera, in cel mai bun caz, o nota de 2 sau 3 din acele vremuri. Altfel spus, ceea ce noi consideram astazi un mediocru, adica un om normal, caruia scoala i-a dat nu atât niste cunostinte, cât o orientare, este de fapt un loser, un perdant caruia scoala nu i-a dat nimic, ci doar i-a luat niste ani din viata. Omul acela nu stie cine este pentru ca nu are constiinta unui sistem de raportare la ceilalti, sistem pe care il da nu neaparat nota, cât interesul si munca ce-o acopera, omul acela nu are un orizont fiindca nimeni nu i-a descoperit umanul din el si ca atare va fi tentat de existenta salbaticului, cu feed-back-ul lui permanent si cu bucuria genuina pe care o da satisfactia nevoilor primare.

FACEBOOK

Fireste ca atunci când ajungem aici, societatea se degradeaza si lumea omului care creeaza prosperitate este inlocuita de lumea darwinista a competitiei pentru niste resurse ce nu se inmultesc. Daca va intrebati de ce pleaca atâtia din tara, mai ales tineri, dar nu numai, aveti aici o parte din raspuns: pentru ca aici munca nu le aduce nici un beneficiu si chiar daca le-ar aduce, nu s-ar putea bucura de el. Aici se traieste intre pradatori: fiecare insfaca ce apuca si se retrage in coltul lui din pestera ca sa-si devoreze prada, fiind mereu inconjurat de privirile fixe ale haitei care-l pândeste si-i asteapta cel mai mic semn de slabiciune. Nu doar faptul ca munca nu se implineste in câstig, ci si faptul ca acest câstig ar fi aici zadarnic ii face pe unii oameni sa ia calea pribegiei. Carenta educatiei face ca regulile sociale sa devina caduce si viata publica sa fie dominata de o violenta latenta, care-si asteapta ceasul exploziei. Nu ne lovim doar de absenta oamenilor priceputi, ci si de o agresivitate cotidiana care este, in ultima instanta, reversul neputintei. Acesta e rezultatul prabusirii invatamântului, faptul ca avem la 18 sau, mai nou, la 21 de ani, generatii dupa generatii de rebuturi incapabile de carte si de munca. Indiferent cum ii luam si indiferent cât ajung ei sa câstige, nu pot constitui nucleul acelei clase de mijloc care sa impinga România pe spirala prosperitatii. Dimpotriva, ei se aglutineaza intr-o masa amorfa si resentimentara, gata sa impinga lumea intr-un carnaval al violentei care pentru multi ar fi distractie la cote maxime.

FACULTATE--

Neinfruntând mica anarhie pe care-o declanseaza o dezbatere onesta, am reusit sa infiintam o societate anarhica si anemica pe care nu o mai tin impreuna decât frica, lasitatea si santajul. In fond tinerii acestia nu sunt altceva decât parintii si profesorii lor, vazuti printr-o lupa ce amplifica apocaliptic slabiciunile pe care vârstnicii cred ca le pot ascunde. Se mai poate face ceva? Acum, nu. Au fost câteva momente in care se putea face si pe care, orbeste, le-am ratat. Un lucru e esential. Anume ca perdantii unui ciclu de invatamânt nu se mai reechilibreaza niciodata. Rostul scolii primare e simplu, acela de a forma deprinderile de citit, de scris si de socotit. Transformând invatamântul elementar intr-un laborator al noilor pedagogii, n-am facut decât sa incurcam totul si sa producem la finele clasei a IV-a doar niste analfabeti pe care-i alintam ca fiind „functionali”, desi nu sunt nici pe departe asa.

EMOJI

Ar trebui redate invatatorului si profesorului demnitatea sa la nivelul pregatirii, la nivelul salarizarii, la nivelul ponderii institutionale. Sa-l lasam sa se ocupe de copii, nu sa-l strivim cu hârtii inutile si sa nu-l mai obligam sa minta sub semnatura in statistici trucate. Sa incepem de la baza, lasându-i pe dascali sa-si descopere pasiunile si sa invete sa le cultive in sufletul elevilor. Sa faca mai putin dar mai temeinic si mai ales sa faca de asa maniera ca pe ceea ce a construit temeinic un ciclu, un altul sa poata dezvolta la fel de temeinic. Scoala de inalta performanta care pregateste specialisti de nisa nu e pentru toti ci doar pentru câtiva, dar scoala care formeaza oameni educati si buni cetateni e pentru toti. Nu e doar pentru copiii nostri ci si pentru noi, adultii ce lucram in ea. Sa ne regasim in tot ceea ce facem si astfel munca noastra va purta in ea secretul infaptuirii. Scoala ar trebui sa ne fie capatâi. Dar cum spuneam, politica se implica in scoli si in invatamânt in general, iar acest lucru este secretul fricii care-i transforma pe profesori in masini de promovat analfabeti efectivi. Sau cum spunea Mihai Maci, aceasta este reteta inapoierii scolii românesti si a saraciei din care nu reusim sa mai iesim si in care ne afundam pe zi ce trece. Si atunci avem pretentia sa ne mai citeasca cineva un text mai lung? Avem pretentia prosteasca sa mai credem ca cineva ar reusi sa parcurga la cafeaua de dimineata o intreaga pagina de caiet scrisa marunt? Sau acest articol? Daca erau niste emoticoane, mai ziceam, dar asa… Atâtea sute de litere consecutive? Repet ce am spus de atâtea si atâtea ori: eu nu scriu pentru toata lumea ci doar pentru cei care stiu si pot citi. De sus in jos, de la dreapta la stânga sau printre rânduri. Oare a ajuns cineva cu cititul pâna aici? Doar intreb. Ce naiba, sa fim seriosi…

EMOJI-

UN VERS, UN GÂND SI O IDEE…

liliana casiana carp

              LILIANA  CASIANA  CARP

Poezia Lilianei e ca o tăietură proaspătă în plumbul realităţii, de aceea luceşte. Stilul ei decis, delicat-energic este foarte bine pus în valoare în aceste versuri. Totul este trăit intens, deşi rămâne un joc. Patetismul şi spiritul ludic, care par incompatibile, se asociază ingenios în poezia Lilianei Carp, un poet posesor de talent, care desi la inceput de drum, vine, vine, vine si incearca sa calce toate ierarhiile literare în picioare. In ceea ce mă priveşte, mi-am făcut doar datoria de a anunţa sosirea ei pe planeta versurilor. De oprit oricum n-o poate opri nimeni (decât poate propriul său capriciu). Nu ne rămâne decât să o salutăm ca pe un oaspete de seamă, sosit pe neaşteptate în spaţiul poeziei si sa-i uram mult succes in viitor. Cu mentiunea ca ortografia si punctuatia din urmatoarele poezii apartin in totalitate autorului si ca acesta si-a dat acordul scris pentru a i le publica aici, va las sa cititi, sa visati si sa memorati câteva gânduri line si pline de romantism… SAMUEL CIOCAN, 17 septembrie 2018.

=====

1. FERICIREA

„La poarta inimii mele,

Bate fara pic de teama,

Dimineata fara veste,

O cucoana zapacita.

Da navala, ma impinge,

„Da-mi ragaz”, ii spun in soapta,

Nu ma lasa sa vorbesc.

Si cu mana ei micuta,

Rascoleste si gaseste,

Suflet adormit de atata vreme.

Sa-l trezeasca, nu-i fu lesne,

Prea adinc ii fuse somnul.

Jucausa, branci ii dete,

„Ce vrei doamna, care-i baiul?”,

O intreaba suparat.

Ea-i raspunde zambitoare:

„Uite colo!”

Si-l indeamna,sa priveasca,

Cerul plin de curcubeie.

„Hai odata, nu te teme,

Deschide ochii,

Priveste!”

Si cu un ghiont isi lua adio,

Plecand spre alte efemere.”

* * * * *

2. DE CE?

De ce?

Nu ma intreba,

Asculta si taci,

Nu-mi opri nebunia,

Hraneste-o cu a ta.

Nu ma respinge,

Am sa sparg zidul,

Ridicat intre noi,

Si am sa cad,

In cercul acela,

Rece si gol.

Nu poti sa imi ceri,

Sa renunt atat de usor.

Lasa-mi macar un brat,

Sa-mi sprijin de el,

Trupul firav,

Nu mila iti cer.

Priveste o clipa,

Spre mine, in jos,

Si ai sa intelegi,

Nimic nu mai este,

Odata pierdut.

* * * * *

3. SI LA CEAS DE NOAPTE…

Intra,bine ai venit!

Arati prafuit,oi fi ostenit,

Ia loc, flamand poate esti,

Infrupta ceva, din ce vei gasi,

Ma asez, aici, langa tine,

Tacere s-ascult,

Nu te intrerup,

Cred ca ar fi,

Poate prea mult.

Nimic e destul,

Atat vreau sa imi spui.

Dar, stai, ce se aude,

Oh, un ceas ragusit,

Isi cere si el,

Dreptul de a fi,

Nu-l opri, lasa-l sa cante,

Omagiul adus, acestei iubiri.

* * * * *

4. SI PLEC

Cu ochi stinsi,

Imi vorbesti,

Ce imi ceri,

Este prea mult.

Cu pasii alene,

Pragul il trec,

Nu ma oprii,

Totu-i pierdut.

Din coltul acela,

Privirea-ti ma arde,

Incerc sa o sting,

Cu lacrima ce-mi cade,

Pornesc, fara sfiala,

Pe-un alt drum,

Fara sa simt,

Nicicum,

Teama,

Unui nou inceput.

* * * * *

5. DANSUL NEBUNILOR

Un diplomat, bun de palavre,

Ii taie calea in miez de noapte ,

Si-i fura fara sa clipeasca,

Inimai-i mult zbuciumata .

Si s-a incins hora far de stire,

Cerc vicios cu doi nebuni.,

Si obositi de atata joaca,

Lasa-ti la voia intamplarii

S-au ratacit, pe aleea vietii ,

Fara vreo cale de scapare.

Pornind pe drumuri diferite,

Alte inceputuri s-au ivit,

Nu trece mult, si se trezesc,

Un nebun si o nebuna,

Ametiti si zapaciti,

Si se intreaba fiecare,

Unde oare au gresit.

* * * * *

6. CANUTA FERMECATA

Nu-ncerca sa-mi stingi amorul,

Din pocalul tau de aur,

Da-mi sa beau din cana cea,

Ruginita si murdara,

Gustul care-l are intr-insa,

Ma indeamna la visare.

Nu privi cu nepasare,

Lasa-ma sa sorb dintr-insa,

Cine stie, poate pofta eu ti-oi face.

Si-mi intinse cu dispret,

O canuta fara toarta.

Si cu-n ranjet in coltul gurii,

M-a lasat sa-mi sorb licoarea,

Fara nici o pricina.

Am plecat, mi-am luat adio,

Si cu dor, privesc in urma,

La canuta fermecata.

 

* * * * *

7. MAMA

Am incercat sa te opresc,

In pragul casei mele,

Aveam apa de izvor,

Si pita calda in soba,

Stergar tesut de mine,

Pe masa eu ti-am pus,

Si vinul cu ulceaua ti-am adus,

Rana adanca am grijit,

Dar gandul tau departe era dus.

Pe cal sarii, si repede ai plecat,

Nicicand in urma n-ai gandit,

La maica ta.

Si te-am privit cum alergai,

Cal balan, de la tata-tu primit in dar,

Ieri, la apus.

De te intorci, sa zabovesti,

In pragul casei parintesti,

Pe masa am sa las, la fel,

Stergar tesut, si pita aburinda,

Vin rece in ulcica si apa de izvor..

* * * * *

* * * * *

8. PE CURAND!

Dorm,

Ma atingi,

Ma trezesc,

Ai venit,

Nu te vad,

Imi vorbesti,

Nu te aud,

Esti aproape,

Simt,

Un rece fior,

Nu-i teama,

E dor,

O lacrima,

Nu-i usor,

Inteleg,

Vrei sa pleci,

Esti asteptat,

Un ultim popas,

Amar ragaz,

Privesc,

O stea,

E a ta,

Ramas bun!

Pe curand!

* * * * *

9. TARZIU

Ai sosit,

Drum lung,

A fost greu,

Stiu, mi-ai spus,

M-ai asteptat,

Nu am venit,

Sa-mi vorbesti,

Prea tarziu,

Ce-ai vrut,

Sa-mi spui ,

Nu am sa stiu,

Pareri de rau,

Sapa adanc,

Nu pot sa scot,

Durerea ce simt,

Asa fost,

Sa nu ne intalnim.

* * * * *

10. RUGA

Stiu,

Ce folos,

Ganduri ascunse,

Cine sa stie,

Cum caut in mine,

Sa pun in cuvinte,

Rime absurde.

Da-mi pace, nu vezi,

E tarziu, e gol,

Nimic nu-mi vine in minte.

Adu-mi o cafea rece, o tigara,

Poate gasesc o alta poezie,

Si smulsa cu forta,

S-o astern pe hartie.

* * * * *

11REVENIRE

Imi bati in usa,

Astepti sa-ti raspund,

Iti aud pasii,

Nu te opresc,

Te intorci,

O strigare,

Te aud,

Si deschid,

Esti trist,

Cazi pe ganduri,

O vorba nu scoti,

Privesti catre mine,

Cu ce sa te ajut.

Intri in casa,

Te uiti imprejur,

Copiii au crescut,

Nu-i nimeni la masa.

Ce vrei sa sti,

Intreaba,

Raspuns vei afla.

Te intorci,

Vrei sa pleci,

Durerea-ti apasa,

Pe frunte,

Maracini,

Vrei apa, ti-e sete,

Uite fantana,

Asteapta s-o cureti,

Si campul te asteapta,

Sa-l sapi.

De ce te opresti,

Priveste ograda,

Iti amintesti,

Totu-i aproape la fel.

* * * * *

12. TACUTI

Vorbesti prea mult,

E liniste afara,

Atat imi doresc.

O luna frigida si muta,

Asculta-n tacere,

Un greier ce canta.

Nu-mi cere nimic,

Atat iti pot da,

Te-ncearca un gand,

Nu-ti stau in cale,

Seara asta,poate,

E ultima noapte.

* * * * *

13. O ALTA ZI

Pe balcon,

Privesc zarile,

Zgomot surd,

Tresar pasarile,

Un caine latra,

Din cand in cand,

Imi sorb cafeaua,

Fara nici un gand,

O musca da tarcoale,

Nu vreau sa o alung,

Soarele se catara,

Oftez si plec,

Ma intorc,

La amurg.

* * * * *

14. UȘA

Am deschis,

Multe usi,

Un zambet,

Bine ai venit,

Un sut in cur,

De neavenit,

Nu ma opresc,

Tihna nu am,

Vrau sa gasesc,

Ultima usa,

Din labirint.

* * * * *

15. ARIPI

Ma indemnai sa zbor,

Dar nu mi-ai dat si aripi,

Si am cazut de multe ori,

Radeai si ma priveai adesea,

Cu o privire calda, fara nori.

Putin cate putin, am prins curaj,

Si fara sa gandesc la consecinte,

Ma departam prea mult de casa,

Dar ma prindeai din urma, uneori.

Anii au trecut si mi-au crescut si aripi,

Am inceput sa zbor usor, usor,

Tu te uitai si aprobai curajul,

Copilului rebel, nestiutor.

Azi cand privesc in urma,

Un dor nebun imi rascoleste fiinta,

Unde sunt anii aceia,

Cand ma invatai sa zbor.

* * * * *

16. BLESTEM

Ma chemi, ma respingi,

Jocul tau nebunesc,

Sa ma razbun, am sa vin,

Iti spun acum, sa nu te miri,

Nu-ti place, da-mi pace,

N-ai ce face, du-te haihui,

In lanuri de maci,

Sa te impaci, prinde gandaci,

Lasa-i sa zboare, nu ii opri.

Si gazele mute, sa te rasfete, 

Nu te teme, are sa-ti deie,

Mici desfatari.

De te intorci, nu-mi povesti,

Nu vreau sa stiu, ce-i patimii,

Alean pe obraz , nu vei primii,

Chiar de ma rogi,

Mii de fuiori, voi depana,

Aminte la tine, nu voi mai lua.

* * * * *

17. JURNAL

Jurnal de memorii,

Uitat in sertar,

Te deschid acum,

Te rog, nu fi suparat,

Inteleg, vrei sa sti,

Tot ce am strans,

Rabdare, te rog,

Am sa scriu pe-ndelete,

Cu greseli ce voi sterge,

Nu plange,

Incearca mai bine,

Sa m-ajuti,

Sa-mi spui ce-i gresit,

Multe cuvinte fara sens,

O sa-ti scriu,

Tremurand,

Am sa pun cap la cap,

Mai tarziu,

Citind impreuna,

O poveste,

Ce s-a sfarsit.

* * * * *

18. ALUNITA

O alunita, mandra domnita,

Imi sade in barba,

O tachinez, se supara,

Un fir de par da sa iasa,

Sa il smulg nu ma lasa,

Capricioasa, draga domnita.

Il las sa creasca, o deranjeaza,

Veau sa o ajut, se bosumfleaza,

Ridic din umeri, nici ca ii pasa,

„Draga domnita!”-imi scot palaria,

Si o salut.

Dupa o vreme, se razgandeste,

Dau s-o ajut, ma lasa in pace,

Firul de par, un rebel ondulat,

Iese afara, il pierd pe covor,

Cum sa-l gasesc, nu mai conteaza,

„Draga domnita, mandra alunita!”,

Ridic palaria, si o salut,

Zambind fericita, imi face o reverenta.

* * * * *

19. CUVINTE

Roi de cuvinte 

Straine mie,

Imi vin in minte,

Iesiti afara,

Fara de teama,

Nu va certati,

Si va asezati,

Pe aceasta hartie,

Si de va place,

Haide-ti sa facem,

O serenada,

Sa o cantam,

Fara sfiala,

Si roata sa facem,

La gura sobei,

La ceas de taina.

* * * * *

20. GANDURI

Nu-i usor sa privesc inapoi,

Dar zambind, imi aduc aminte,

Sa plang, nu vad pentru ce,

Am pierdut prea mult timp,

Vorbele tale s-ascult,

Dragul meu.

Mi-au placut, nu spun nu,

Sa te mint nu-mi permit,

A mai ramas, totusi,

Un dram de respect.

Ca un copil, ai facut, ce-ai dorit

Am tacut si am privit,

Ce am simtit, n-ai sa sti,

Odata am vrut sa iti spun,

Nu stiu, ceva,

Cuvintele mele au ajuns,

In eter, undeva.

Acum, ce a fost, a trecut,

Dar inca mai pastrez,

Ascunse in mine,

Aceste amintiri,

A doua destine.

* * * * *

21. NOAPTE BUNA

Taci si mai toarna o cafea,

E prea mult zgomot afara,

Aprinde focul in soba,

Uite acolo, un scaun,

Trage-l aici langa mine,

Cum iti place cafeaua,

Pentru mine, las-o asa,

Fierbinte cu lapte,

Se aud lemnele trosnind,

E bine acum, s-a incalzit,

Te aud cum sorbi,

O gura din ceasca,

Si te intinzi ostenit,

Mai citesc putin,

Cateva randuri,

Somnul te-nvaluie,

Imi zambesti,

Vrei sa dormi, inteleg,

Imi furi un sarut,

Si un ultim cuvant,

Noapte buna!

* * * * *

22. VIATA

Soarta, nemiloasa si egoista,

De multe ori incercerci sa ma dobori,

Si ma privesti in fata cu nonsalanta,

Ma ingenunchezi cu aroganta,

Fara sa-mi lasi nici o speranta.

N-am sa te las, si cu incapatanare,

Voi rupe lanturile,

Sa evadez din ale tale stransuri.

Nu-mi rade in fata, piei de aici paiata,

Ma cunosti bine, nu-mi sta in cale,

In genunchi voi cere furtunii, cerului si lunii,

Sa ma dezlege, de-al tau blestem.

Si-n nopti de sanziene, ruga voi cere,

Fara osteneala, sa mi te duca, in ape adance,

Si sa iti lege, la picioare zece,

Pietroaie grele, si-n adancuri, sa mi te-nece.

 

* * * * *

23. MOARTEA, PRIETENA MEA

Moarte ai venit,

Imi dai tarcoale,

Te simt aproape,

Ma invalui,

Nu mie teama,

Vino aproape,

Imi esti prietena,

Te astept de-o vreme,

Esti cam mandra,

Te lasi asteptata,

Acopera-ma,

Esti prea rece,

Ce mai astepti,

Oh, sezi o clipa,

Imi cer iertare,

Nu am haine de gala,

Ce spui, inteleg,

Mi-ai adus daruri,

Cerul manta,

Si luna naframa,

Cum sa-ti multumesc,

Nu am bani sa platesc,

Lasa-ma o imbratisare,

Sa-ti daruiesc,

Hai sa plecam!

* * * * *

24. COPIILOR MEI

Va scriu acum,

Un ultim cuvant,

Sa nu va-ntristati,

Lacrimi nu varsati,

Sa va bucurati.

Va voi fi aproape,

Si-neguri de-ti fi,

Va voi ocrotii,

Cu aripi de inger,

Va voi mangaia,

Si cand veti simti,

Picaturi pe crestet,

Ale mele lacrimi,

Va vor descretii ,

Fruntile umbrite,

De griji si nevoi.

In noapte, voi veni,

Sa stam la taclale,

Si sa povestim,

Povete, de vreti,

Sa ma intrebati,

Nu-i nici o scofala.

Am sa fiu aici.

Si pentru cei mici,

Mii de licurici,

Le voi da in dar,

Sa le arate in viata,

Un drum luminos.

Sunt multe de spus,

Nu-i momentul acum

Cand veti avea timp,

Un semn sa imi dati,

Voi venii in graba.

Si acum, va las,

Sa sarbatoriti,

Masa mare intindeti,

Si la musafiri,

Sa nu va zgarciti,

Turnati in pocale,

Vinul ruginiu,

Si puneti pe protapuri,