PASCĂ, PRIETENI, PAȘTI

Un cozonac, un ou prea înroșit
și-un iepuraș din ciocolată gri
donez acum, de Paști. Și negreșit
am cui. Am prieteni buni. Puțini dar vii.

O nucă, o stafidă și-un rahat
la fel de dulce cum li-i suflețelul…
Chiar merită tot ce-am realizat
cei ce-or gusta stufatul, drobul, mielul…

Poet nătâng, cu mâna-nfiptă-n pască
și telefonu-alături, conectat…
Măcar acum să te doară la bască
și să lași netu`, să fugi de păcat…

Dar nu putem. Păcătuim în posturi
Apoi cu „Doamne iartă-ne!” venim…
Păcătuim din nou și fără rosturi
Pe toți îi măscărim și-i terfelim…

„În post să fim mai buni!”, pe-aici se spune,
deși tot anu-ar trebui să fii…
Pe facebook, în direct, acum pe bune,
cât ți-ai dori, n-ai cum să te abții…

Un cozonac și-o pască aurită
și-un iepuraș din ciocolată pură
donez acum, de Paști, doar cui merită.
Știu, mulți și le-ar dori. Dar viața-i dură…*

Reclame

POC-POC ȘI BOC!

De un penibil absolut, de parcă ar fi interesat pe cineva, din dorința de a-și mai aduce puțină publicitate și de a mai ieși din conul de umbră în care se-adâncise precum „barbarii de tirani”, primarul Clujului a lăsat sacoul și ciocatele și și-a tras tricou galben pe motiv că „face galerie” la meciurile României contra Franței. Și-a luat toba în cârcă și a plecat la Rouen, unde în mijocul orașului, la o terasă a unei cafenele a încins o horă demnă de o carte cu multe caricaturi pentru copii, împreună cu alți „fani”, lăsându-i pe francezii care treceu prin zonă cu gurile efectiv căscate, uitându-se lung la ei, cum se uita Rebreanu după femei și exact cum ar privi un pitecantrop un dvd cu Ciordel de la Falaștoaca. Doamne apără și păzește! Pe undeva îl înțeleg. E bărbat și se presupune că îi place tenisul și politica. E OK. Există în lumea asta mare bărbați care în afară de politică, Iohannis, Dragnea, Veorica, poze cu femei cu fundul în sus care ling sare, poze luate de pe net, printate și băgate sub pernă, undiță și râme, nu mai știu nimic altceva. La atât se ridică bagajul lor de cunoștințe care e cât o gentuță de mână în miniatură. E OK și asta, îi înțelegem, le plângem de milă și îi evităm pe cât putem neintrând cu ei în vreo discuție. Bun, dar de aici și până la a bate toba ca persoană publică, făcându-te efectiv de… passing shot (cu „o”, nu cu „i”), e cale lungă. Și parcă să zic că de la acest primar, repet, persoană publică de prim rang, nu din ăia cu poze sub pernă, aveam pretenții, e totuși un om cu studii, e fost prim-ministru, e într-adevăr din lumea bună și este chiar invidiat de multă lume, cinstit vorbind. Să te cobori la un asemenea nivel e degradant. Cum ar fi fost să-l fi zărit în galeria Franței pe primarul din Rouen, mâzgălit pe obraji în culorile din steagul țării sale, cântând la acordeon bucăți din Marseilleza în pauzele dintre ghemuri? Ce-ar fi fost să-i vedem alături, în tribuna destinată fanilor români, pe Adrian Năstase cu o mandolină, pe Pleșu cu o țiteră, pe Cărtărescu urlând într-un flaut și pe Mugur Isărescu suflând într-o vuvuzea la fiecare răcnet al Simonei și la fiecare chiuit al Niculeascăi care jucau un meci fără vreo șansă de câștig, oricum? Realizați disproporția? Asta face diferența între realitate și voyeurism. Drama lor națională, a francezilor, e monumentală, Notre Dame a lor va renaște din propria cenușă mai mare și mai frumoasă decât a fost vreodată, suntem convinși de asta. Dar „notre d(r)ame” se va încheia vreodată? Noi din ce vom renaște și dacă da, când? Ca nație, ca națiune, ne vom maturiza vreodată? Ne vom „coace” la minte? Mai avem vreo șansă? Rămân cu întrebarea în minte iar în urechi cu acele pam-pam-pam și poc-poc-poc ale lui Boc, asurzitorul de fani ai galeriei unui sport intrat oricum în moarte clinică. Pam-pam!

FLORII CU FLORI

Se apropie Floriile, așa că ar trebui să fim extrem de atenți la toate datinile strămoșești rămase nescrise, peste veacuri, încă de la Scorillo, Dioclețian și Apollodor din Damasc, care după ce a terminat de construit podul de la Turnu Severin, a decretat pe o coală de papirus un text despre ce și cum să facă generațiile viitoare. Astfel, în România, tradiţiile care cinstesc Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim sunt numeroase în toate zonele geografice și trebuie respectate cu sfințenie. Îndeplinirea lor atrage norocul și bucuriile în viața noastră. Din ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paştelui, numită şi Săptămâna Mare a Pătimirilor lui Iisus Hristos. În aceste zile, credincioşii retrăiesc evenimentele petrecute de Iisus după Intrarea Sa în Ierusalim, de la răstignirea Sa pe cruce şi până la Înviere. Din această zi, urzicile înfloresc şi nu mai sunt comestibile decât spălate bine de tot cu clor. O tradiție care este respectată în toate zonele țării, în vreme de furtună ne recomandă să prăjim la foc mic muguri din salciile sfinţite la slujba de Florii împreună cu puțin plastic tăiat dintr-un papuc de casă, îndeplinirea acestei tradiții ocrotindu-i pe credincioși de furtună, grindină și vortex polar. De Florii este dezlegare la peşte. Tradiția spune că toate preparatele din peşte au putere de vindecare asupra celor care le prepară şi apoi le mănâncă. Nu și asupra musafirilor care pentru a beneficia de vindecări miraculoase ar trebui să aducă ei înșiși peștele, preferabil 4-5 kg de persoană, să-l curețe și să-l prepare. În unele zone ale ţării, în seara din ajunul Floriilor, se mai păstrează obiceiul de a participa la un pelerinaj care porneşte de la biserica satului şi se încheie la o altă biserică din județul vecin. Procesiunea aminteşte de mulţimea venită să-l întâmpine pe Iisus la Ierusalim şi împlineşte misiunea de binecuvântare a tuturor orașelor prin care se trece, călătoria fiind obligatoriu de minimum 3 zile pentru a fi dusă la îndeplinire întocmai. În ajunul sărbătorii se adună multe ramuri înmugurite de salcâm înflorit şi se duc la o biserică, pentru a fi binecuvântate de un preot. În ziua praznicului, preotul sfințește aceste ramuri și le dăruiește credincioşilor care le duc acasă pentru a le ocroti gospodăria de boli, de necazuri și de viruși pe calculatoare tot anul în curs. Este bine ca fetele care nu sunt căsătorite să scoată zestrea afară din case şi s-o împodobească cu flori. Zestrea va fi lăsată afară cel puțin două săptămâni pentru a fi binecuvântată în totalitate. Există un obicei prin care în ziua de Florii, păstrând rânduiala postului, tinerele se roagă Mântuitorului Iisus să le dea sănătate, bani, noroc la loterie, o mașină nouă de tocat arpacaș şi să le aducă lupitul, iepuritul sau ursitul mai repede. Un alt obicei practicat în mediul rural ne spune că este bine ca sătenii să se încingă cu două ramuri de vișin peste mijloc, două crengi de arțar de picioare și două furtunuri de cauciuc de gât și să stea așa trei zile neîntrerupte. Cine respectă această tradiţie este apărat de boli şi de pagubă și nu i se va închide contul de facebook în tot anul următor. În memoria lui Lăzărel Augustin, un copil care a murit de dorul plăcintelor, în multe gospodării din toată ţara, mamele fac plăcinte cu mere acre pe care le împart copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 2 ani. În acest mod, ele nu vor să pătimească ca mama lui Lăzărel, copilul care a dorit să mănânce plăcinte, iar mama lui nu i-a împlinit dorinţa. Legenda spune că atunci, de supărare, Lăzărel a plecat cu oile pe autostrada A1, s-a urcat într-un copac să adune mai multe frunze pentru oiţele lui, dar creanga pe care s-a aşezat s-a rupt, iar Lăzărel a căzut din pom în lacul de dedesupt şi a murit fatal în timp ce deceda letal. În unele zone ale țării, în ziua de Florii oamenii se spală pe cap cu apă sfințită, apoi se rad și se ung cu Jecolan. Cine nu respectă tradiţia va încărunţi instantaneu. Vitelor li se pun în mâncare mâțișori de salcie, turmeric și clorhidrat de amoniu pentru a fi sănătoase tot anul şi pentru a face viţei sănătoşi. Pentru sănătatea membrilor familiei se înnoadă mânecile tuturor hainelor, tricourilor și pantalonilor, se termină curăţenia casei după ce s-a zugrăvit fiecare tavan din fiecare cameră şi apoi se stropeşte toată gospodăria cu agheasmă îndoită cu vin roșu. Pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii de viţă de vie şi la ferestre se agaţă ramuri de măr sau păr, pentru ca toţi membrii familiei să se bucure de prosperitate şi de sănătate. De asemenea, în grădini, se îngroapă muguri de brad sub prima brazdă, tot pentru efectul lor miraculos, care atrage belşugul în curtea respectivă. Un alt obicei practicat în mediul rural încă de la prima descălecare ne spune că primarul satului trebuie să se încingă la brâu cu trei ramuri de pin, să poarte trei cuțite ascuțite, un topor la brâu și să stea așa trei zile. Cine respectă această tradiţie este apărat de boli şi va primi în anul următor mai mulți bani de la guvern pentru satul său. În memoria rudelor decedate, în ziua de Florii se curăţă mormintele cu Dero şi se împodobesc cu ramuri de Accacia de la e-MAG. La final, când sărbătoarea a trecut, se deznoadă hainele și se aerisesc, se stropesc toți pereții cu ginseng, cu 9-Vita sau cu alți detergenți găsiți prin gunoaiele de pe OLX, iar deasupra ușilor se lipește câte un gram de wasabi verde și usturat, pentru propășirea casei. Pentru bunăstarea mașinii, plecați cu ea de acasă, treceți pe la Frezia-Lăcrămioara, suiți-o obligatoriu pe bancheta din spate și nu vă opriți decât la cel mai apropiat hotel. Astfel, mașina va mirosi tot anul a frezii și lăcrămioare, fiind astfel ferită de accidente sau de nasul fin al soției. Nu încălcați aceste reguli din vechime, chiar au efect dacă le respectați întocmai. Florii maxime!

C`EST VOTRE DAME?

În prima zi din săptămâna Patimilor, exact în ziua când cu ani în urmă se năștea Alla Pugaciova și Claudia Cardinale, de ziua mondială a artei, de ziua nașterii lui Leonardo da Vinci, de ziua scufundării Titanicului, în ziua morții lui Lincoln… arde Catedrala Notre Dame din Paris. Se fac cenușă peste 8 secole de istorie. Un loc în care în secolul al XIV-lea se definitivează construcția, un loc care a fost prădat în timpul Revoluției Franceze, o bijuterie în care a fost încoronat Napoleon Bonaparte, o catedrală care a supraviețuit celor două conflagrații mondiale sângeroase și tendințelor de distrugere ale naziștilor. Ar fi plâns și Victor Hugo cu tot cu cocoșatul de la catedrală, despre care citeam în copilărie. Vorbind despre vitralii, să vă amintesc de cele trei roze ale catedralei, care reprezintă una din marile opere de artă ale creștinătății. Roza de sud, numită și La Rose du Midi, este un dar din partea regelui Ludovic al IX-lea al Franței și este consacrată Noului Testament. Sărim din istorie până în 15 Aprilie 2019, când Catedrala Notre Dame din Paris este mistuită de flăcări… Incendiul a izbucnit aproximativ la ora 19:00 ora Franței… Din neglijență, din dorința de a restaura, din… nu se știe din ce, am rămas fără cuvinte. Se spune că de la o sudură sau de la instalația de încălzire. Încă nu se știe exact, tot ce se știe este că pe acel acoperiș lucrau la restaurare mulți muncitori portughezi și români. Și acum apare ipocrizia tipic românească. 90 la sută din cei care acum plâng și bocesc n-au fost nici măcar odată în interiorul acelei clădiri, mulți n-au vizitat nici Parisul măcar, iar alții nici măcar Franța. Dar de la distanță toți sunt măcelăriți de durere. Nu mai e mult și vor apărea „Je suis Notre Dame” pe multe profile de facebook sau, mai rău, steagul Franței peste moacele lor. Mulți habar n-au că denumirea asta înseamnă „Doamna Noastră”, cu trimitere directă la Fecioara Maria. La catastrofe suntem primii care compătimim, dar înainte de „Notre Dame în flăcări” nici naiba nu ne-a împins să citim măcar câteva rânduri despre istoria clădirii, despre anul în care a început construcția ei sau despre ce evenimente au avut loc de-a lungul secolelor în incinta acesteia. Un procent ce duce spre 99% habar n-are că lemnul folosit la acoperiș avea deja 400 de ani când a fost așezat pe catedrală. Și a mai rezistat încă vreo 800. Până acum, când o mână de om, să sperăm că nu se va afla că a fost criminală, a pornit toată povestea asta dramatică. Victor Hugo i-a făcut acestei catedrale cea mai mare reclamă posibilă, datorită lui și datorită cocoșatului său multă lume a aflat de existența ei. Chiar și acum, citesc comentarii în care unii se laudă că au vizitat-o, dar încurcă insulele, neavând habar ca „L`Île de la Cité” e în Franța. Au apărut și marii samariteni, brusc, peste noapte. De unde până acum nu s-a sinchisit nimeni să strângă bani pentru restaurare, din senin acum s-au adunat peste 750 de milioane de euro pentru… reconstrucție. Chiar și un român a donat un milion de euro, bineînțeles, cu publicitatea de rigoare. Mesajele de condoleanțe din toată lumea nu se mai sfârșesc în timp ce unii râd, cu emoticoane fără sens, în continuare, pe toate rețelele sociale, ca și când nu s-a întâmplat nimic. Unii postează câini și cratițe pline cu cârnați, iar alții, mai nocivi ca oricine, spun franc și neaoș românesc că asta e pedeapsa lui Dumnezeu abătută asupra francezilor pentru că… și pentru că… nici ei nu știu să explice pentru ce, cifra IQ-ului lor fiind mai mică decât numărul de bețe din semnul „haștag” pe care-l venerează. Un turist din Michigan, U.S.A. a postat o fotografie din fața catedralei unde se juca împreună cu fetița lui, exact înaintea apariției flăcărilor. Poza asta a făcut înconjurul planetei de zeci de ori, dar cei cu emoticoane care râd, alături de cei ce sunt zilnic cu politica-ntre dinți habar n-au de ea. Ce dacă e un grup al iubitorilor de varză acră? Ei scriu despre Cioloș. Ce dacă e un grup de poezie? Ei sunt cu Mălin Bot în gură. Ce dacă arde Notre Dame cu istoria ei cu tot? Ei postează despre Iohannis, maghernița „Colectiv” și Ponta. Suntem cei mai tari în politica internă și externă dar n-avem habar ce nume mari au sălășluit cu sau fără viață în clădirea asta. Săreau ipocriții cu gura căscată că „măcar coroana lui Isus, crucea și cuiele din crucea Sa să fie salvate”, fiindcă citiseră ei că toate astea s-ar afla acolo, fără să aibă habar că acolo e doar un cui și doar o bucată mică din respectiva cruce. Nu trebuie să acuzăm pe nimeni, nici pe cei neștiutori de carte, nici pe cei săraci cu duhul. Nici pe politicienii francezi, nici administrația Parisului, nici pe pompierii care n-au putut stinge tot. Nici pe lăudăroșii care și-au trucat pozele așezându-le peste poza catedralei ca să „dea bine”, nici pe cei care au fost în interiorul ei, poate de mai multe ori, nu doar odată. N-avem voie să ne situăm cu două palme deasupra lui Dumnezeu și să-i acuzăm. Dar pe ipocriți trebuie să-i blefturim, măscărim și în final să-i acuzăm. Pe cei care în fața camerelor plâng, năruiți literalmente de imensitatea momentului, pe reporterii cu măști plouate, teatrale, care transmit de la fața locului de parcă ar transmite din Kandahar, pe cei care fac „donații” doar în fața camerelor de luat vederi, după modelul Becali și pe toți cei care după un singur minut de la „plânsul în direct” revin pe facebook și postează cu o nonșalanță debordantă bancuri cu Bulă și povești cretine despre Cioloș, Iohannis sau cine știe ce porcărie de partid la care ei achesează. Câți au scris un singur rând, cu cuvintele lor, despre dezastrul ăsta? Aproape toți s-au mulțumit, cel mult, să dea share unei postări a altcuiva despre evenimentul dramatic. Unii nici măcar atât, pe ideea că „nu s-a întâmplat la noi, nu ne pasă”. „N-a luat foc canapeaua noastră, nici aragazul din bucătărie, deci e bine!”
Plânge Măicuța Domnului, nu cu lacrimi fierbinți ci cu lacrimi de foc, pentru noi și-a noastră deturnare, răsturnare si nesocotire.

Felicitări, Plíšková !!!

Miami. Martie 2019. Idolul a 99% dintre români ajunge cum-necum în semifinală. Aici dă peste Pliskova și toți fanii machidoancei sunt 100% convinși că o va face praf pe cehoaică. În prima parte a meciului, sunt toți înfierbântați și laudele nu mai contenesc, Halep în sus, Simo în jos, rupe-o pe aia că e urâtă, n-o suport ce urâtă e, numai de-asta scriau „fanii” în grupul lor de lingușitori fără scrupule. Noi, pariorii, am mers pe mâna cehoaicei și ne amuzam copios văzând câți îndârjiți și necunoscători de tenis și-au format un grup unde să lingușească și unde să arunce toate ocările asupra tuturor celor care ar sta în calea fericirii idolului. Au început cu Trump. El e de vină că în loc să facă un acoperiș ca să n-o plouă pe divă, s-a apucat de gardul mexicanilor. De parcă ploaia n-ar fi atins ambele jucătoare ci doar pe Halep. Apoi au mai scos una distinșii fani: părinții nu trebuiau aduși în tribune pentru că diva lor stă în mare presiune și nu mai poate juca la „adevărata ei valoare”. Altă boacănă citită a fost că fratele ei e de vină, pentru că demult, cu mulți ani în urmă, i-ar fi spus să nu se apuce de tenis că n-o să ajungă nicăieri și exact acum, în seara asta, au „ajuns-o” cuvintele ăluia. Americanii au fost măscăriți în toate felurile, ei sunt de vină de „proasta organizare a turneului”, de faptul că se joacă la o oră înaintată sau că meciul nu a fost programat ziua, pe soare, fiindcă se știe că „Simona nu poate juca în mediu umed!!!”. Alt „vinovat” era antrenorul, care „nu e Darren Cahill, nu știe ce s-o învețe pe Simo!” Am râs cu toții citind toate comentariile împătimiților dar mai ales necunoscătorilor de tenis. Se vedea clar că habar nu aveau despre regulile tenisului. Câțiva „fani” chiar au avut nesimțirea să scrie că Pliskova e foarte urâtă și că ei n-o suportă din cauza „urâțeniei” ei… A încercat cineva să le atragă atenția că deja au dus discuția prea departe și că de fapt singurul vinovat pentru înfrângere este chiar ea, jucătoarea. Vai de bietul om! Au sărit toți pe el cu toate invectivele posibile astfel încât bietul om nu știa ce să mai creadă. Bineînțeles, a fost dat afară din grup pentru că „a îndrăznit” să le atragă atenția lor, celor care mănâncă tenis pe pâine și își notează pe hârtie fiecare meci al idolului lor… În rest, meci normal, în firea lucrurilor, de partea cealaltă a fileului era Pliskova, nu vreo oarecare. A plouat, s-a oprit meciul, s-a oprit ploaia, s-a reluat meciul, cum era și normal. Nimic deosebit. Diferența a fost doar între jucătoare, mentalul și puterea fizică au primat, Halep practic neexistând în setul al doilea. Îmi amintesc cum toate, dar absolut toate gazetele, cele pe hârtie sau cele online, făceau calcule cum Halep va ajunge pe locul 1. Nimeni nu calcula și alte variante, cum ar fi, de exemplu, să rămână pe locul 3 sau să urce pe locul 2. Nimeni. Toți vedeau doar locul 1. Acum toți tac mâlc, fanii își ling rănile iar pariorii exultă. Grătarele au început să sfârâie, berea curge în valuri cu baxurile, iar cei care au văzut-o pe Halep pe locul 1 după acest turneu se lamentează cu „Nu-i nimic, Simo, capu` sus!”, „Asta e, Simo, mergi mai departe, nu era oricum important acest turneu, nu e Grand Slam!”. Nici nu mai ai ce comenta când citești așa ceva… Te gândești doar că urându-i unui om de prea multe ori „capu` sus!”, riști să-l vezi într-o zi ditamai girafa…

Hai Simo, hai acasă! Capu` sus!

Citiți mai jos câteva comentarii specifice unor „fani adevărați”. Noi avem numele lor dar pentru moment le-am acoperit, ne e nouă rușine de rușinea lor…

No comment… Felicitări, Pliskova !!! Succes în alte turnee, Halep !!!

AȘA, DENISE RIFAI, AȘA!

În sfârșit, Cozmin Gușă face mișcarea pe care trebuia s-o facă de multă vreme. A scăpat de batistuță și a așezat-o pe Denis Rifai pe scaunul pe care trebuia de multă vreme să fie, în prime time, la orele de maximă audiență. Ceva sau cineva nu l-a lăsat până acum, dar mai bine mai târziu decât niciodată!

Denise Rifai intră acum exact pe tronsonul lui Rareș Bogdan și începe o emisiune nouă care se va numi „Legile puterii”. În sfârșit am scăpat de zicala zilnică „și nu uitați să iubiți România în fiecare zi!” pentru că s-a văzut cu ochiul liber cât de mult o iubea Bogdan. O iubește atât de mult încât nu mai vrea să stea în ea ci vrea la Bruxelles. Și când ascultai perorațiile alea cu „Iubesc România, iubesc Feleacul, mor cu toți de gât pentru România mea!” te lua greața. Și chiar existau destui „patrioți” care credeau că pe Rareș Bogdan îl interesa chestia asta… Nu mai sunt bune astea acum, brusc nu mai e bun nimic românesc, e mult mai bun Bruxelles-ul. Câtă ipocrizie! Și când ne gândim că erau destui care îl ascultau pe „omul cu batista la piept” cu gurile căscate și îl măscăreau pe Gușă… Să nu uităm postările de pe facebook ale „iubitorului de România” în care acesta apărea la distracție împreună cu Oreste, imediat după ce Gușă îi interzisese accesul în televiziune celui din urmă. Postările erau aruncate în public parcă special sa-i facă în sâc lui Gușă. Dar cum spuneam, mai bine mai târziu decât niciodată, așa că acum, în sfârșit, persoana care e adevărata vedetă a postului își ia în primire postul pe care îl merită pe deplin. În dreapta ecranului, jos, ar trebui acum așezat un avertisment clar. „Emisiune interzisă celor cu IQ egal sau mai mic cu numărul de bețe orizontale de la haștag #”…