Câteva adnotări despre așa-zisul „caz” Halep. Proba de urină recoltată de la sportivă a fost supusă testelor antidoping (eșantionul A) rezultatul ieșind pozitiv. La solicitarea ei a fost refăcut testul (eșantionul B) rezultatul fiind tot pozitiv. Rezultatul testelor și decizia suspendării provizorii i-au fost aduse la cunoștință pe data de 7 octombrie 2022, comunicându-i-se că are la dispoziție 20 de zile să conteste aceste rezultate. Sportiva nu a depus contestație. De ce? Știe ea de ce, așa bănuim. Actele la Tribunalul Sports Resolution s-au depus la 4 luni distanță de la decizia de suspendare, adică în ianuarie 2023. Au fost două amânări. Prima amânare a fost determinată de faptul că aproape de termenul de judecată avocații au depus documente suplimentare la dosar care, evident, necesitau timp pentru analiza și studierea lor. A doua amânare a fost din cauza faptului că a fost numit un nou președinte al acestui for, președinte care necunoscând speța în cauză a solicitat timp pentru studierea dosarului, fiindcă tribunalul Sports Resolution nu are pe agendă doar dosarul Halep, ci toate cazurile de dopaj din toate sporturile. Rămâne totuși întrebarea: De ce Halep prin avocații ei nu a contestat rezultatul testelor și decizia suspendării în termenul legal pe care l-a avut la dispoziție, adică în cele 20 de zile? Orice sportiv, mai ales unul de nivelul ei, nevinovat, ar fi organizat rapid o conferință de presă în care ar fi prezentat situația și și-ar fi argumentat nevinovăția. Abia pe 27 octombrie 2022 a apărut prima ei reacție pe contul de Instagram, reacție care evident, nu poate fi considerată o poziție oficială, dar de ce, totuși, atât de târziu? Pașaportul biologic al sportivului a fost lansat de Agenția Mondială Anti Doping (WADA) în 2009. Scopul său este de a monitoriza profilul biologic al unui sportiv, pentru a detecta eventualele modificări suspecte și care ar oferi elemente care să susțină utilizarea unor substanțelor interzise, mai exact, pentru a detecta modificări în componentele de bază ale sângelui sportivului. În prezent sunt monitorizați sute de sportivi din toate sporturile, nu doar din tenis. În aceste condiții, mai mult ca sigur că Tribunalul Sports Resolution a solicitat fișa Simonei în vederea completării informațiilor pentru stabilirea corectă a verdictului, din această cauză a apărut mai târziu și această a doua acuzație. Să ne amintim că în 2018 a apărut acea cacialma cu „hernia de disc”, pe care mulți chiar au crezut-o ca fiind veridică. Totuși, știm cu toții că odată instalată această afecțiune a coloanei, orice om, nu numai un sportiv, a terminat cu orice sport, cu orice fel de efort și în special cu orice activitate care îi solicită coloana vertebrală. Deși opinia publică e împărțită în două tabere, mai ales de când a ieșit și tatăl ei la rampă cu niște declarații halucinante, cum că nu contează vreo decizie a tribunalului ci faptul că familia ei, inclusiv sportiva, sunt atenție! „curați în fața Domnului”, deși chiar fiica acestuia, adică tenismena, a recunoscut că în organismul ei au existat substanțe interzise. Citez din declarația sportivei: „Am încercat de două ori să obțin oportunitatea de a fi judecată de o comisie independentă, iar ITIA a găsit constant motive de a amâna. Acum, CĂ AM STABILIT CLAR CĂ AM FOST VICTIMA UNEI CONTAMINĂRI, au venit cu o așa-zisă evoluție anormală a sângelui meu”. Păi parcă nega absolut tot până acum, deodată acceptă că a fost contaminată? Voluntar sau involuntar, nici nu contează, ITIA are reguli clare, „substanțe interzise găsite în organismul sportivului”, nu ingerate voluntar sau involuntar. Per total, să sperăm că verdictul final privind suspendarea și celelalte sancțiuni adiacente vor fi corecte, iar sportul alb va rămâne curat, imaculat. Oare vom afla ceva și despre trofeul de la Wimbledon? Eu zic că da. Așteptăm cu mare interes decizia finală, timp în care sportiva româncă se îndreaptă cu pași repezi spre locul 40 WTA, spre dezamăgirea fanilor ei și spre bucuria celor care nu cred o iotă din ce declară ea pe rețelele de socializare…

=
Trec fluierând prin viața mea…
Cu sentiment, cu vis, cu dor…
Privind o lună sau o stea,
Sau cheia sol și-un la minor…
=
De-un chef cu prietenii mi-e dor,
De-o oală mare cu sarmale…
De o găleată cu Lenor
Și de-un apret pe pijamale…
=
La patruzeci de mici tânjesc,
Și la vreo patru damigene…
Ca preaplecat să zămislesc
Un moșulică pe la gene…
=
Gonesc de zor prin viața mea,
Tocesc potecile iubirii…
Duc damf de flori prin ploaia grea
Și-ncerc licoarea nemuririi…
=
Pășit-am printre murături,
Ghicind condeie și silfide…
Prin universul cu fripturi
Și zeci de băuturi acide…
=
Sunt teleleu prin astă viață
Cu zile pline și nopți albe…
Cu sentimente-n șir, pe-o ață
De Lună prinsă-n raze dalbe…
=
M-am rătăcit prin viața mea,
Cu drag răstorn și Carul Mare…
Și oglindindu-mă-ntr-o stea
Mă-ncântă veșnica-mi culoare…
=
Mi-e dor de viața-mi, iar și iar
Și-s zilnic pe cărări divine,
Ca-ntr-o vitrină la Plafar
Miros senzații cristaline…
=
Rătăcitor prin vieți apuse,
Cu mir pe frunte și-n simțiri,
Accept minunile nespuse,
Eternele nedumeriri…
=
Iubesc sticluța cu Carmol
Și spațiul uns cu Voltaren…
Mi-e dor de-un remi-n si bemol
Și-un cântec fără de refren…
=
Trec fluierând prin viața mea
Și prin mocirla nemiloasă…
Și simt că cineva ar vrea
Să-mi spună: „Viața e frumoasă!”…
=
SAMUEL CIOCAN 26 02 2023

😉 Mi-a scris astăzi unul de pe Șoseaua Giurgiului ceva de m-a lăsat lat. Mi-a dat daună totală și-o perversă de Târgu Ocna direct între maxilarul de sus și stânga sufletului. Cică „ăia de la serviciile secrete” îl urmăresc pe el și îi înregistrează fiecare mișcare, știe el sigur asta, că de o săptămână computerul lui merge foarte încet, se încarcă foarte greu, telefonul la fel, de-abia se mișcă. Nu zice că are un PC de când se construia încă mașinuța Oltcit, nici că telefonul e un android luat de la amanet, pentru el e clar, „ăia” îi umblă lui în computer. Băi băiatule, măi nea Georgică, dacă te știi liber și corect, neavând nimic de ascuns, poți scrie cât vrei, despre tot ce îți place și despre tot ce cunoști și-ți trece prin cap. Eventual, scrii despre ce-ți permite căpățâna să debitezi. Dar tu tot ai impresia că cineva te spionează. Adevărul e că ești și vreo super-vedetă la nivel internațional și vreun personaj atât de important pe planetă încât pe cineva ar interesa cui dai tu like pe facebook și câte javre sau mâțe ai postat vineri seara. Ferească Dumnezeu să-ți facă cineva vreo poză prin casă și s-o posteze, e jale dacă „serviciile secrete” vor vedea dulapul tău din bucătărie care e gata să cadă pe tine, aragazul soios, farfuriile din tablă cu mucegai pe dedesupt sau frigiderul cu rugină lângă halca de brânză și jumătatea de ardei gras uitat acolo de 3 săptămâni. Dacă tot ești atât de speriat de paparazzi, poți să acoperi cu leucoplast camera video de la computer, ca să nu fii înregistrat de „serviciile secrete” când te scobești tu printre dinții ăia cariați, poți acoperi la o adică și televizorul cu o pătură, asta după ce o televiziune de nișă a anunțat că și televizoarele, chiar deconectate de la rețeaua electrică pot înregistra, așa că ai grijă, dacă vrei ca nu cumva televizorul tău Diamant din 1988 să retransmită cuiva discuțiile filozofice dintre tine și țața Floarea, vecina care-ți vine la cafea în bucătărie, pune repede o pătură groasă pe el și leag-o cu sârmă. Și pune-ți și tu o pătură în cap când scrii la tastatură, și-așa ai 16 grade în casă și e iarnă. Dacă în continuare, așa cu pătura în cap, doar tu lângă tastatură, nu te simți „singur” și tot crezi că ți s-a „violat intimitatea”, înscrie-te în audiență la nea Nicușor la Primărie pentru o autorizație să-ți acoperi casa cu o pătură uriașă de la vreo fabrică de lână din România, dacă o mai fi vreuna. Măcar de la horn în jos, ca să-i dai voie măcar lui Moș Crăciun când o veni la anul să-ți intre în casă și să cadă direct în sobă, evident, să ai grijă că și el e cu camera video de gât, pornit să te filmeze și să dea „serviciilor secrete” înregistrări cu papucii tăi de casă luați de la second hand în care-ți etalezi unghiile de la picioare netăiate din precambrian. De fapt, de pe acoperiș se poate sări direct în computerul tău personal, așa că ai mare grijă să nu-ți sară cineva de pe casă direct în „tictoc”, sau din greșeală să-ți intre în „oațap”. Nea Georgică, nea Georgică… nu mai bine te izolezi în tine, te înclini singur înaintea ta și-ți dai drumul la vale, cu pluta pe internet? Ar fi o idee. Știu pe unii care au făcut așa și nu s-au mai întors. Strunilă, Octav Băncilă, Setilă, Flămânzilă, Berilă, moș Gerilă și George Vintilă. Îi cunosc personal. 😉

Degeaba veți întreba vreun trotinetist care merge pe Calea Victoriei pe contrasens cine a fost Andrei Gheorghe, vă va privi cu luciul din ochi al unui ștrobozaur care vede un cod QR lipit pe o mămăligă. Nu cred că generația TERRA (Trotinetă, Epilat, Role, Rucsac, Apică) va avea vreodată parte de un asemenea monument viu. Aroganța sclipitoare a lui Andrei, care a intrigat și ațâțat pe toată lumea, ne va lipsi tuturor. Din cretacic și până în zilele noastre, de la Arca lui Noe și până în fatidica zi de 19 martie 2018, în România n-a existat până la el, nu avem la ora actuală și mai mult ca sigur că nu vom avea vreodată un om de radio ca Andrei. Creier cristalin și minte strălucită, dicție impecabilă, spontaneitate nemaivazută, cursivitate, verb și rigurozitate în cele spuse și dăruite aerului. Singurul adevărat om de radio pe care l-a avut România vreodată nu are cum să moară. Se poate retrage, să se teleporteze, dar nu are voie să moară. Andrei a fost singurul om cu umor negru care a avut succes de masă în România. Dar a știut întotdeauna unde să se oprească. El n-a fost niciodată la vreun congres unde să învețe cum se face radio. Congresele învățau de la el. Din 2018, Gheorghe nu mai este cu noi și printre noi, deși este încă al nostru. Dar peste o vreme, în tot spațiul FM sau pe TV (aproape) nimeni nu îi va mai simți lipsa și mulți nu-și vor mai aduce aminte de el. Fiindcă așa suntem construiți noi oamenii. Am crescut cu „Midnight Killer”, am trăit cu „13-14 cu Andrei” și ne-am îmbălsămat cu „Lanțul slăbiciunilor”. A lucrat pentru cei mai mari „moguli” de presă din România, Teszari, Vântu, Sârbu și Voiculescu. Și nu i-a dezamăgit niciodată. Să reținem că „andreigheorghe . ro” a fost primul blog lansat vreodată de o personalitate media din România. Andrei Gheorghe a fost cu mult timp, cu mulți ani înaintea noastră a tuturor, a fost cu mult timp înaintea timpului însuși. Vestea dispariției lui a fost și încă este „breaking news”. Pentru că el nu a făcut radio, el a fost radio. Toată viața lui, inclusiv pe timpul ciuruitului, a fumat numai Rothmans și Dunhill, țigări pe care și le procura când era în București din singurul loc unde se găseau, peste drum de Sala Palatului. Tot de aici i le cumpărau prietenii și i le duceau când era la Constanța și unde ridicase Radio Sky la nivel de artă. Niciodată nu și-a pierdut pasiunea pentru radio. A știut să creeze cele mai frumoase imagini din cuvinte, se așeza în fața microfonului și desena tablouri din vorbe, povestea ca nimeni altcineva înainte de el sau după el, cu o spontaneitate si cu o cursivitate demnă de toată invidia planetară posibilă. Toate cuvintele erau la el și ale lui, nu îi lipsea niciunul. El însuși era un cuvânt. Andrei Gheorghe a fost pasiune. A fost radio și cuvânt. Chuck Palahniuk scria că „lucrurile pe care le deții ajung, într-un final, să te dețină”. Așa este. Ne vor urmări multă vreme emisiunile sale care începeau invariabil cu „Salutare, națiune! Trăiește până mori. Sunt Gheorghe. Andrei Gheorghe”. Toți suntem buni pe segmentul nostru de activitate. Sau măcar încercăm să fim. Pe segmentul „eter-radio” el a fost cel mai bun. A fost Dumnezeu. Deci n-o să spun tipicul „Dumnezeu să-l ierte!”. Consider că într-adevăr n-ar avea pentru ce să-l ierte. Cei care l-au cunoscut personal știu ce scriu eu aici și mai știu că de acolo de unde este acum, Andrei ne transmite printre stele un crâmpei din vocea lui, bruiat de neant. RIP, bro!

Rog generația TERRA (Trotinetă, Epilat, Role, Rucsăcel, Apică) să nu comenteze nimic la acest text, nu ei i se adresează.
„M-a pus naiba să mă iau după anunțul în care se spunea că peste 1 milion de români au văzut „Teambuilding” (Construcția unei echipe – așa ne traduce Google). Bine, cei cu bani, că nu oricine își permite un abonament la Netflix sau un bilet la cinema. Știm parada: „Am bani, dar n-am timp să mă duc”. Bullshit. Revin. Mi-am pierdut zeci de minute din viață, crezând că va fi ceva peste „Las Fierbinți” și rugându-mă să nu fiu nevoit să arunc televizorul în curte în zăpadă, crezând că într-adevăr, fiind vorba de o corporație, voi da peste niște „angajați” mult peste medie și roluri pentru actori-actori, nu roluri de frunze-n vânt gen rolurile jucate de Giani, Bobiță sau Dalida și Celentano. În primele 10 minute am zis de trei ori „Doamne ferește!”, deci vă dați seama de ce a avut un milion și-un pic de spectatori. La fel, „Ferească Dumnezeu!” am zis când am citit că panarama asta de peliculă a costat, țineți-vă bine, 800.000 de euro. Aici văd singurul lucru bun din această concepție așa-zis cinematografică: a fost finanțat din fonduri private. Iar statul primește niște bani de pe urma acestei concepții în mod legal dar nemeritat. N-o mai lungesc și enumăr motivele pentru care acum înțeleg de ce există oameni care se uită la Adrian Văncică și la roasturile lui Micutzu. Limbaj vulgar de Ferentexas, umor facil, glume slabe tipic celor care-ți vin la geam în intersecție să-ți vândă cosmetice auto și ștergătoare furate. Mi s-a părut a fi o filmare de o mizerie submediocră și îmi asum ce spun, zău că am proprietatea termenilor în materie de cinematografie. O panaramă de peliculă, parcă special făcută, concepută și livrată unui anume segment de ființe umane bipede. O porcărie cinematografică alambicată cu o tentativă de umor de toată jena, un așa zis film în care am văzut etalată prostia în formă pură. Zici că au filmat pe felii, apoi s-au făcut permutări ca la puzzle și le-au combinat aiurea, fără sens. Hamdi Cerchez ar fi strălucit singur în acest ghiveci filmat, fără să mai aibă pe nimeni pe lângă el pe toată durata peliculei. Filmul acesta este cu mult sub „Suge-o, Ramona!”, cine l-a văzut și pe ăla știe despre ce vorbesc. Singura chestie pe care jur că n-am înțeles-o este cea legată de apariția lui Pavlu. Nu pricep ce l-a determinat să se mocirlească în așa ceva. Nuami Dinescu la fel, doamna asta este din alt film, în opinia mea n-avea ce căuta în așa ceva. Să mă mai mir atunci de ce Istodor și Morgenstern au jucat în producții la fel de mici în roluri de începători într-ale filmului? Nu. Nu mă mai miră nimic. Nici măcar de apariția actriței Carmen Stănescu în Selfie nu mă mai mir. Chestia este că așa ceva se cere. Piața dictează. Așa ceva are priză la public. Nu generalizez, să fiu bine înțeles, doar la un anumit spectru de public. E părerea mea și nu e necesar să fie și altcineva de acord cu mine. A nu se înțelege că am ceva cu actorii, Doamne ferește! Cu rolurile am ce am. Cum să joci așa ceva? Cum să citești scenariul ăsta și să fii de acord să joci după litera și în spiritul lui? Pe Garcia Marquez nu l-ar fi dus mintea să scrie un asemenea scenariu. Nici pe Frank Zappa să conceapă o asemenea coloană sonoră. Ce-ar mai fi de spus? Doamne, deschide trapa planetei și răstoarnă-ne în neant…”

Nimic nu mai e cum a fost! Toți tânjesc după anul trecut, an în care tânjeau dupa cel de dinainte și tot așa. În fiecare an toți regretă anul ce tocmai a plecat, dar asta fără să recunoască public. Unele dintre dovezi, pe lângă cele povestite personal, sunt postările de pe facebook. Toți se laudă cu ceva de acum 6, 5, 4 sau 3 ani, postând poze vechi pe care daca nu știi să le examinezi cu anumite progrămele speciale, poți lua plasă și poți să crezi că sunt actuale. Pozele actuale nu mai arată o bogăție a sărbătorilor de Crăciun, a sărbătoririi noului an sau a zilelor onomastice și aniversare ale cuiva. Pozele reale actuale nu mai exprimă un belșug al anilor trecuți, când postările debordau de mese încărcate cu bunătăți, lume multă adunată, grătare sfârâind în fiecare weekend, porci cu nemiluita tăiați de Ignat, excursii dese la munte sau la mare sau prăjituri de toate felurile gârlă pe mese, aproape zilnic. Pozele actuale sunt sărăcăcioase în idei și în mesajul transmis, în numărul de oameni adunați sau în multitudinea de mâncăruri de pe mese. Nici cafeaua zilnică nu mai e postată pe facebook, din simplul motiv că doar cine are și bea postează, asta e clar. Mulți recunosc asta și bravo lor! Felicitări celor care au scris sincer că n-au găsit niciun cadou sub bradul de Crăciun sau că sunt zile întregi când nu au o cafea să bea, deci n-au ce cafea să posteze! Alții nu recunosc și postează imagini vechi de ani de zile, GIF-uri care dârdâie sau cafele de-ale altora, furate de pe internet, lăsându-i pe cititorii naivi să creadă că ar fi actuale, recente și ale lor. Unii chiar cred, iar postările astea vechi de ani de zile li se adresează chiar celor naivi care cred orice. Cei care nu recunosc asta sunt cei care chiar n-au ce posta de fapt, sub pretextul anunțat public că „nu vor să dea din casă chestii personale”, ca și când ar veni cineva să-i fure tigaia arsă de vreme sau ibricul de cafea din bucătărie, gata ruginit! De fapt, ei n-au postat pe vreo rețea socială cadouri de Crăciun fiindcă n-au primit, dar le e oarecum jenă să recunoască asta. Nu încercați să-mi demonstrați contrariul, fiindcă am stive de exemple de netăgăduit pe tema asta, deci sunt bine plasat. Evident, nu generalizez. Scriu aici doar despre cei care fac asta în speranța că vor păcăli pe cineva. Conform statisticilor Uniunii Europene, bunăstarea materială a scăzut de la an la an în România pentru 77,5% din populație, așa că e de înțeles. Totuși, prefer să postez o ciorbă de ștevie actuală, dacă atât îmi pot permite, decât o masă bogată de acum 7 ani cu care să arăt audienței cât belșug sălășluiește pe masa mea, în sinea mea tânjind de fapt după acele vremuri. Poate anul cel nou care tocmai sosește ne va schimba optica și vom încerca să fim corecți unii cu alții. Pe de altă parte, dacă aveți cu ce vă lăuda, nu fiți modești! Lăudați-vă cu realizările voastre, arătați lumii întregi cât și ce se poate realiza în viață dacă ești insistent, conștiincios și muncitor. Poate cineva se va inspira din ce vede, din ce citește, vă va lua drept un exemplu de urmat și va face și el la fel. Poate veți deveni un erou pentru cineva care vă va urma ideile și astfel îl ajutați mult. Modestia e bună pe alte coordonate și în altă paradigmă, nu atunci când poți urni de la spate pe cineva ca să nu mai doarmă și să facă în sfârșit ceva cu viața lui. În schimb, e complet aiurea să-ți faci o poză lângă mașina superbă a cuiva sau lângă casa imensă a cuiva și să spui public sau să lași auditoriul să înțeleagă că acea mașină sau acea casă îți aparține. Personal, dacă la anul, de Crăciun, îmi voi putea permite doar o farfurioară cu un ou fiert pe ea, aia voi posta, nicidecum farfuria plină cu sarmale de anul acesta. Sau dacă voi posta sarmalele, voi adaugă faptul că poza e de anul trecut. Să fim sănătoși în anul care vine, asta ne dorim cu toții și asta doresc și eu tuturor. Și să fim mai sinceri, mai puțin ascunși și mai corecți unii cu alții. Nu dați cu hate în mine, nu vă chinuiți să urlați degeaba fiindcă nu bag în seamă mesajele contrare și negativiste. Pentru unii, va trebui să mai scriu odată că nu generalizez, poate acum vor pricepe subliminalul ideii. Ușor cu pianul pe scări, vi se scurg clapele în cizmele de cauciuc și vă cad bașii peste picioare! La mulți ani cu bine!

Ajun de Crăciun, cu miros de silfidă
Privesc noaptea-n lună și-s efemeridă,
Miros a coniac, dilie licoare
Văd viața-mi pe geam, așteptarea mă doare…
=
Miroase în casa-mi a măr și-alte cele,
A îngeri în zbor, cozonac, draci și iele
Din sufletu-mi palid eman numai roșu
Când stau să-l aștept an de an, iar pe moșu`…
=
Am ușa-mi deschisă, să intre toți renii
Și muzică bună, cum au orășenii…
Doar hai, frate-odată! Te-aștept în nămeți.
Ți-e frică de iarnă? Ți-e teamă că-ngheți?
=
Și vântu-i dogoare și soarele-i frig
Privesc luna-n zare și-mi vine să strig…
Din spate m-apucă miros cafeniu
De pere sau struguri… nici eu nu mai știu…
=
Brăduțu-mi exultă și stelele trec
Înfig ochii-n ceață și fin mă aplec
Să-ți vad silueta, vreun sac sau vreun coș
M-aștept să văd renul călare pe moș…
=
Adorm în miros de gutui coapte-n jar…
La Tine mă rog și azi, iar, Doamne, iar…
Și cad în miresme, total istovit
Urând tuturor… un Crăciun fericit!

Observ tot mai des o lipsă de maturitate a generației mele, iar generațiile care au venit după mine sunt din ce în ce mai debusolate când vine vorba de scara de valori, de a respecta cutume legate de modul de viață, de mentalitate și obiceiuri, iar cel mai dureros lucru este faptul că ne pierdem de la zi la zi identitatea națională și tindem să pierdem din vedere chiar și simplele modalități de interacțiune socială. Observ de asemenea și o indiferență socială dezvoltată de-a lungul acestor 33 de ani de tranziție continuă către un alt sistem economic, social si politic. Îmi pare rău că un model al unui sistem anterior încă mai respiră în același timp cu mine și nu este valorificat la justa sa valoare datorită faptului că există multă ignoranță și multă indiferență în jur. Văd asta deoarece sistemul de valori este total corupt și nu mai corespunde niciunui standard de umanitate. Altfel cum se explică faptul că în perioada sărbătorilor, când toata lumea este „împreună cu toată lumea”, veselă și fericită, se înmulțesc cazurile de sinucideri, tentative de sinucideri, depresii, sufocări interioare și tristeți apărute brusc, practic din nimic sau din motive de doi lei, peste care și un copil ar putea trece fluierând? Repet, de ce fix în perioada sărbătorilor de iarnă se înmulțesc astfel de cazuri? Am apelat la manualul de psihologie și la cel de psihosociologie, pentru a-mi răspunde la aceste întrebări existențiale. Se pare că stările de depresie sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune, fiecare astfel de stare dorind practic să ne avertizeze şi să ne repare din lipsuri. Este ideal ca un om prins în astfel de situații să treacă singur peste ele, dar dacă simte că nu poate, atunci să ceară sfatul unui duhovnic, sau al unui preot cu experienţă, dar asta s-o facă numai într-un moment de liniște în care să aibă timp să-l asculte şi să-și priceapă dificultăţile afective. Un astfel de om trebuie să se mulţumească cu paşi mici dar siguri şi definitivi în aflarea răspunsurilor la astfel de întrebări esenţiale ale vieţii. Să nu uităm că nu toți oamenii sunt capabili să citească printre rândurile vieții și să perceapă o realitate, alta decât cea pe care și-o doresc sau la care visează. Nu toată lumea este „împreună” și nici „fericită”. Mulți sunt singuri și neajutorați, chiar dacă nu vor să recunoască acest lucru. Este destul de complicat să afli cauzele. Totuși, într-o lume a valorilor răsturnate cu picioarele în sus, într-o lume în care lipsesc reperele, unii oameni pot rămâne ușor fără acel sprijin de bază care să îi poată feri din start de orice gând al depresiei, al sinuciderii sau chiar al crimei. Acel sprijin este reprezentat de credința în Dumnezeu. De regulă, astfel de manifestări de nelinişte și dezorientare sunt stări foarte vulnerabile, şi indiferent de originea lor, trebuie să se vadă în ele ocazia unei alte aşezări a lucrurilor esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, a modului în care se poate raporta respectivul la ceilalţi din jur, a modului în care se raportează la Dumnezeu, sau aşteptările pe care le are de la sine. Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens sau de dificultăți este esenţial pentru acea persoană să caute sprijin moral. Sa nu stea pe loc. Nu trebuie să dea nicio şansă vreunui gând al depresiei sau, mai rău, al sinuciderii, nici măcar în glumă. El trebuie să fugă de un astfel de început de gândire, ca de depresia însăși, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare astfel de început de gând este o pornire pentru stările de mai târziu. Totuși, ca indivizi raționali ar trebui ca oamenii să fie capabili de a se autocontrola, evident, în limita rațiunii umane care ne-a fost dată de Dumnezeu.

Psihologii avertizează că în perioada sărbătorilor sunt cele mai multe cazuri de sinucideri. Cele mai multe depresii sunt înainte de Crăciun și de Anul Nou. Singurătatea în preajma sărbătorilor este factorul care acutizează depresia în rândul oamenilor. Tot psihologii spun că cei mai vulnerabili sunt cei părăsiți, abandonați, văduvele, vârstnicii sau aceia care sunt singuri și departe de casă, de țară, de cei dragi, cei care au încheiat o relație sau cei cărora le-a decedat partenerul de viață. Depresia este una dintre cele mai răspândite boli ale mileniului trei, iar Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 350 de milioane de oameni de toate vârstele sunt afectați. De asemenea, depresia a fost declarată a treia cauză de dizabilitate la nivel global. Sărbătorile de iarnă sunt asociate cu darurile, cu bucuria, cu familia, împreună cu cei dragi. Să nu uităm totuși că există ființe umane care deși au un partener sunt singure in doi. Asta în doi pare a fi cea mai gravă singurătate. În astfel de situații care par fără ieșire se reactivează depresii sau traume nevindecate. În perioada sărbătorilor se apelează la consum excesiv de alcool, medicamente, droguri, jocuri de noroc, sex, etc. Acest consum exagerat arată faptul că există nevoie de plăcere, de bine, de fericire și beatitudine maximă. În schimb, nefericirea poate duce chiar la suicid. Acest fapt arată că emoțiile negative nu pot fi gestionate, nici măcar controlate, ne anunță psihologii. Când trăim în trecut din punct de vedere emoțional, nu putem să depășim trauma unui divorț, a unei morți, a unei despărțiri sau a lipsurilor materiale. O perioadă mare de suferință, indiferent de natura ei, induce schimbări la nivel comportamental, cognitiv, emoțional. Depresivii nu mai găsesc nicio bucurie, nu se pot deschide la nivel afectiv, psihic, fizic, social. Ei rămân într-o lume în care deși suferă, nu pot pleca de acolo. Sunt așa permanent, doar că în alte zile din an, e posibil să își controleze stările, ne spune Maria Verdi, psiholog-psihoterapeut. Tot doamna Verdi ne spune că atunci când luăm totul așa cum vine, nu avem așteptări. A trăi prezentul este cea mai buna soluție. Nu mâncăm mai mult de sărbători decât în restul anului. Nu darurile scumpe aduc fericirea, ci starea cu care dăruim contează. Lăsăm trecutul deoparte, am fost acolo, știm cum este, doar vedem stările actuale. Conștientizăm că dacă suntem singuri în viața de zi cu zi depinde doar de noi să ne deschidem, să devenim sociabili. Sunt milioane de oameni care sunt singuri și care își caută prieteni. La orice ieșire te poți întâlni cu destinul. Există la ora actuală diferite activități care implică socializare în viața reală, de Revelion, de Crăciun, în orice zi. Avem nevoie de puțină voință și acțiune. Sărbătorile se trăiesc în suflet. Oferă zâmbete dacă altceva nu ai, fă ceva ce îți aduce stare de bine, iubește-ți corpul, sufletul, fii activ, ieși la mișcare, comunică public. Acceptă-te așa cum ești și deschide-te către schimbare, nu doar cu ocazia sărbătorilor. Ai dreptul să fii fericit autentic. Fă asta și vei vedea rezultatele pozitive care nu vor întârzia să apară. Vei fi uimit de cine ești de fapt și de câte poți să faci. Te vei bucura să afli cât de puternic ești. Omule, gândește pozitiv și încrede-te în Dumnezeu. El ne-a numit ca fiind copiii lui, deci avem tărie, putem face lucruri multe și bune cu noi înșine. Ești tare, omule, depresia sau alte acte negative și reprobabile nu sunt pentru tine!

Rezultatul votului privind intrarea României în spațiul Schengen a reprezentat prilejul potrivit pentru noi văicăreli și interpretări mai mult sau mai puțin tâmpite. Deja s-au umplut canalele și șanțurile de socializare, până la revărsare, cu sute, mii de comentarii, majoritatea agramate, despre cum își vor scoate românii toate economiile de la băncile austriece și cum vor băga ei benzină de la orice altă benzinărie, numai de la OMV / Petrom, nu. Asta fiindcă „din cauza Austriei” n-a intrat România nici toată, nici pe bucăți, nici felii, în niciun fel, în nu știu ce spațiu. Ba mai mult, unii și-au amintit că până și pe Eminescu l-a omorât nu știu ce serviciu austro-ungar. Deci Austria e de vină că n-am intrat în „Șengăn”. Unii nici nu știu să scrie corect spațiul în care voiau să intre, nici ce reprezintă de fapt acel spațiu. Scriind Shengen, Chengen, Scenghen sau mai rău, Șengen, emiți spre cititor imaginea cuiva care face umbră planetei absolut fără rost. Vă mirați? Trebuia și chestia asta să fie pe niște bilete de pariuri ca alea cu Lela (copyright CTP), aș fi câștigat și aici. De vreo 3 luni scriu într-una că doar Croația va intra, iar săptămâna trecută când am scris din nou chestia asta, s-a găsit un atoateștiutor să mă contrazică și să-mi zică direct că trag a pagubă, cobesc și sunt antiromân, fiindcă România e stat de bază pentru Europa, iar eu gândesc pe alături. Vă mai amintiți de cei care până mai ieri își adăugau „Schengen” la profilul de facebook, stând toată ziua cu sloganul „Je suis Schengen” în gură? Sigur îi știți. Aceiași inși aduc azi cele mai abominabile acuze la adresa austriecilor, a benzinarilor, a bancherilor, până și la adresa produselor austriece. „De azi nu mai beau Red Bull”, scria un schengenist astăzi. Altul, mai feroce și mai opărit, decreta că nu-și va mai cumpăra pistol Glock, așa cum își dorea el până ieri. Asta doar așa, ca să facă în sâc austriecilor. Au adunat unii o listă întreagă cu produse pe care ar trebui să le ocolească românii, așa, ca răzbunare. Pe bune? Nimic despre modul de negociere care a fost vai de mama lui? Austriecii sunt de vină? Nu politicienii români? Am mai auzit o trăsnaie demnă de culoarul roșu de la balamuc, cum că „Rusia a influențat Austria, deci Putin e de vină pentru eșecul nostru”. Putin, ăla care mai ieri căzuse pe scări și-și storcoșise șalele, genunchii și toate cele, făcând pe el, a reușit să influențeze Austria? Apoi, la ordinul rusului, Austria, care nici măcar nu e membră NATO, să reușească să influențeze întreaga Uniune Europeană referitor la accederea României în spațiul Schengen? Faceți mișto de noi? Chiar ne credeți idioți? Nu cumva în spatele Austriei se află și alte state mai puternice? Oare dacă Germania dorea să intrăm, nu putea să convingă Austria? Oare dacă Franța dorea să fim în Schengen, nu putea să convingă Austria să voteze pozitiv? Oare Uniunii Europene i-ar fi convenit ca granițele ei extreme să fie cele bulgărești cu Turcia pe unde să intre migranții ca prin brânză? Oare dacă România intra și automat granița maghiară s-ar fi destrămat, Ungariei i-ar fi convenit ca să lase fără locuri de muncă zeci de mii de maghiari care acum lucrează pe frontiera cu România? La astea s-au gândit comentacii cu „Je suis Schengen la profil”? Nu cred. Suntem necăjiți și îndurerați de acest eșec? Păi atunci propun să facem plini de lacrimi o spirală umană fără cremă și să ne integrăm în absolut, să plângem cu muci în nas în fața ambasadei Austriei, să nu mai luăm benzină de 20 lei de la OMV ca să-i usture inima de 20 lei ai noștri și să scoatem cei 35 de lei pe care-i avem pe carduri la băncile austrice, să-i doară sufletul de atâta grămada de bani pierdută. Prin răzbunări copilărești gen „ocolesc OMV” sau „îmi scot banii de la „Raiffeisen” demonstrăm de fapt că merităm ce ne-au făcut. Nu mai poate OMV de cei 30 de lei ai românilor de care băgau benzină și plânge Raiffeisen cu sughițuri că rămâne fără cei 450 de lei ai românului. Au ei destui „abonați”cu rate pe 30 de ani de care să tragă, și care dacă, de atâția nervi pe austrieci, nu vor mai dori să mai plătească ratele conform contractului semnat vor rămâne pe drumuri fiindcă banca îi va lăsa fără casă, nu e nicio problemă, nu? Important e că ei vor fi catalogați drept patrioți care s-au răzbunat, nu-i așa? Lăsând la o parte faptul că răzbunarea e arma cuiva anume, mai bine am încerca să ajungem măcar la nivelul lor, sau chiar să-i depășim. Abia atunci putem emite pretenții. Abia atunci un politician român ar putea ridica tonul vocii la o entitate austriacă. Intrarea în Schengen s-a negociat lamentabil spre deloc. Nu băncile și comercianții trebuiau să fie lăsați să pistoneze statul român cu ultimatumuri gen „dacă nu faceți aia și ailaltă nu intrați”. Invers trebuia. Statul român trebuia să-i ia pe comercianți și pe bănci să le spună „dacă nu ne susțineți pt intrare, vă facem aia și ailaltă”. Negociere proastă, rezultate pe măsură. Rareș Bogdan se preface prin Europa că urlă la austrieci doar ca să aibă cu ce se lăuda în țară, nu că ar reuși să rezolve ceva, nici pe-asta n-ați prins-o? Lumea merge înainte, planeta se învârte în continuare, cu sau fără România în Schengen. Ce ar fi însemnat intrarea asta? Lipsa cozilor la vămi? Drum mai liber și mai lejer pentru transportatori? Păi cum să-i rupi românului feng-shui-ul? Cum să-i „iei” coada? Românul e învățat din fragedă pruncie să stea la coadă, la plătit taxele încă din 3 ianuarie, la covrigi, la telegondole, la Comarnic, la bilete de tren în Gara de Nord, la promoția de tigăi, la hârtia igienică, oriunde. Și dacă n-ar mai fi vama, românul tot ar forma o coadă pe locul vămii, numai de dragul de a se îmbulzi, unul după altul. Așa că nu cred că s-a pierdut mare lucru prin rămânerea pe dinafară ci a fost ajutat poporul român să nu-și iasă din mână și din obiceiurile ancestrale. Să nu uităm că orice minune ține 3 zile, am fost supărați ieri, suntem supărați azi și vom mai fi supărați mâine, căutăm vinovații unde nu trebuie, dar ușor, ușor, ne va trece supărarea și vom începe să uităm. Până una-alta, Croația a intrat și imediat a învins Brazilia la Campionatul Mondial, spărgând toate pronosticurile și biletele pariate. România n-a intrat dar s-a uitat în totalitatea ei cu bere austriacă în toate mâinile la acest meci, spărgând semințele iar apoi, televizoarele.

Apare pe piață o carte semnată… Florin Piersic. Da, ați citit bine, Florin Piersic! Cel numit de mulți „valoare națională”. Mai e puțin și-o să ajungă și Piersic un Arsenie Boca, după mintea multor români. Un Cărtărescu, un Mălăele, Iureș, Morgenstern, Liiceanu, Patapievici sau un Dorel Vișan n-ar intra în „cercul ăsta strâmt”. Bine că intră Bendeac, Mihaela Baran și Radu Paraschivescu. Avem câteva personaje pe care le luăm drept reper în viață și facem din ele stele de Oscar. Atât putem. Atât ne duce bibilica, să punem pe piedestal pe Hagi, pe Ilie Năstase și pe Halep. Să nu avem pretenții prea mari, zic. Cum am mai scris, atât putem. Avem scara de valori a neamului răsturnată cu bucile în sus și cu toate picioarele în tavan. Am scris unora că Halep va fi suspendată, m-au scos din grup, după niște bălăcăreli zdravene. I-am scris lui Robert Turcescu faptul că nu vom fi primiți în Schengen și mi-am luat hate cât casa. Lui Cristoiu, la fel, el fiind convins că vom intra. Îngăima chiar și niște motive „temeinice” pe care se baza. Am mai scris că ar trebui să-l învețe cineva cum se pronunță Google și să nu mai râdă de Vanghelie, care greșea fix la fel. Mi s-a spus că de Cristoiu n-ar trebui să se ia nimeni, el e o valoare națională deoarece a scris cărți și că e ziarist. Nimeni n-a apreciat opinia mea, chiar dacă le-am spus că avem 2 (doi) ziariști mari și lați la ora actuală. Da, doi. Hai să vi-i spun, deși o să-mi iau hate cu polonicul. Boanchiș și Ion Spânu. Ziarist e cel care scrie bine pe ziar tipărit, nu cel ce a lucrat cândva la un ziar. Titlul de „nobil” îți rămâne toată viața. Când încropi cuvinte la un podcast sau îngăimi ceva „pe net”, nu mai ești ziarist, chiar dacă ai fost cândva. „Ziarici” (copyright R. I. Boanchiș) e una, ziarist e cu totul altceva. Toți s-au luat de faptul că „minimalizez valorile noastre”. Astea sunt valorile noastre, atât avem și ne agățăm de ele ca scaiul. Măscărim pe oricine s-ar atinge de „idolii” noștri. N-ai voie să ai o opinie separată, că ești imediat înfipt în gard. Cele mai vulgare texte le-am citit în niște reclame la „cărțile” Mihaelei Baran. Mi-am expus părerea chiar pe pagina domniei sale și evident, m-a blocat. Piersic povestește la televizor mai mult decât o făceau „celebrii invitați” la OTV, Magda și Tolea Ciumac în zece ore de emisiune. Cum spuneam, exact cartea lui Piersic lipsea de pe piață. Dar, n-avem ce face, e „valoare națională” și un idol al multora. Nu m-ar mira să ajungem să trăim ziua în care ne vom uita în calendar și vom zice „Azi e sf. Piersic, e scris cu roșu, nu bat covoarele, nu-mi spăl ciorapii. Nici mâine, e a doua zi de Piersic. Cel mai proaspăt „idol” apărut pe piață e însă Godină. Da, Godină, mili…pardon, polițistul în concediu de „tăticnitate” care face reclamă la cărucioare, mere, pere, nuci, covrigi, papuci și orice obiect aducător de bani. Este finul altui mili… pardon, polițist pe care-l vedeam mai demult pe la TV cu niște brățări la mâini de toată frumusețea și flancat de mascați, deci e clar, e logic să fie un idol pentru mulți. La fel ca Zară, Bahmuțeanu și Lazarus. Ne putem lua de ei? Nu, fiindcă ne vor sări în cap cei câțiva fani ai domniilor lor. Până și Carmen Harra are fani, de ce n-ar avea și Piersic? Spunea Radu Banciu cândva că dacă vrei să-ți faci un prieten pe facebook, uită-te întâi la ce idoli are. Dacă vezi negru pe alb scris în descrierea lui Hagi, Halep și FCSB, fugi de el cât poți. Dar, nu-i așa, idolii nu trebuie să fie atinși nici măcar cu o floare, darămite cu o carte… Cartea lui Piersic mi se pare a fi „pădure tăiată degeaba”. Dacă ar fi fost în format e-book, măcar era o sfârâială ecologică. La 9,99 lei merita citită, seara, în loc de Las Fierbinți. Nu cred că prezintă oricum vreun interes beletristic. Dacă vreau să aflu biografia lui, îmi este arhisuficient ce găsesc pe Wikipedia. La ce mi-ar folosi să aflu detalii despre cum s-a bătut domnia sa cu ursul? Nu mai zic de preț care trece de nori. Leșe scrie pe 10 lei, Piersic „al nostru” e de cinci ori pe atât. Trist. De cinci ori „trist”.

Într-o lume gri, cu știri negre zilnice, cu văicăreli parcă fără sfârșit, într-un peisaj uman dezolant plin de pesimism și negativism feroce, parcă primești un balon de oxigen când mai afli și câte-o știre pozitivă, câte-o informație îmbucurătoare sau câte-o idee constructivă. Mă bucur când văd un om care afirmă că e fericit, mi se înseninează fața când aflu că cineva și-a pus termopane noi, o ușă metalică sau și-a luat un lămâi în apartament și pentru asta e bucuros nevoie-mare, la fel când aflu despre cineva că și-a îndeplinit un vis mai vechi care îi părea irealizabil. Când toți se vaită de bănci, de ROBOR, de creșteri de prețuri, de rate și dobânzi, de parcă i-ar fi bătut banca la ușă să-l forțeze să facă împrumut pe 30 de ani, când răspunsul aproape al oricărui om pe care-l întrebi cum se descurcă este „greu, foarte greu, mai greu ca în anii trecuți”, când aflu câte-o veste bună de la cineva îmi crește inima. Așa m-am îndestulat sufletește când am aflat că un fost coleg de serviciu (nu servici, serviciu!) care și-a dorit de când îl știu o mașină străină nouă, zilele astea și-a văzut visul cu ochii și acum poate adormi seara zâmbind, văzând pe fereastră cum „Rândunica” lui îl așteaptă cuminte în parcare, dornică de un nou traseu prin oraș sau prin țară.

Imediat i-am cerut colegului dovezi, poze, acte, facturi, parcă nevenindu-mi să cred urechilor. După o viață de muncă, un vis împlinit fără să-ți pese de bănci și rate lunare interminabile e „wow”. O astfel de știre îmi încântă auzul, când văd pozele incriminatoare îmi explodează un zâmbet de fericire de parcă eu aș fi cel în cauză, iar dacă intră Skype în priză și tolocănesc cu fericitul, expresia feței lui face toți banii. N-ai ce altceva de făcut decât să-l feliciți pe respectivul fericit și să-i dorești tot ce-și dorește. Cunosc sentimentul și nu uit felicitările primite de la colegul meu când Oaka cea roșie ca focul mi-a dat buzna în viață în ianuarie 2008, chiar de ziua mea de naștere, dându-mi-o cu totul peste cap, neștiind ce să-i mai fac să fie parcă și mai frumoasă decât era.

Același sentiment îl are acum nea Mitică, fiindcă despre el este vorba, aceleași preocupări sporite pentru a-și înfrumuseța și mai mult „Rândunica” lui și același gând de „Este, mă!” îl patronează și pe el acum. Îl înțeleg perfect și-l felicit public pentru realizarea asta care cu siguranță i-a prelungit viața. Are alături un partener de viață de excepție care-l susține în tot ce face, în parcare un vis devenit realitate și la 8.000 de km un prieten care se bucură pentru el și realizarea vieții lui. Ce și-ar mai putea dori cineva? Nea Mitică, chapeau bas! Adică „jos pălăria!”. Traduc fiindcă vor exista cu siguranță cititori care vor crede că e vorba de bass-ul de la „ampliful care nu prea merge pe înalte”… Cunoscătorii știu ce spun iar prietenii știu și de ce…

💖💖💖 „NEȘTE” CHESTII DE „UICHEND” DESPRE GRAMATICĂ 💖💖💖
Multora le-a plăcut în copilărie doar joaca, somnul și Arici Pogonici, în timp ce alții îmbinau aceeași joacă și cu buchisirea cărților, cu „Teleenciclopedia”, cu Biblioteca din sector (sau comunală, după caz), cu Gheba și Petrică, cu Marin Preda, cu revista Luminița, cu Start spre viitor, cu… și cu… Din cauza asta, mulți dintre cei din prima categorie trag ponoasele chiar și la maturitate. Și chiar dacă viața i-a dus prin ținuturi îndepărtate și mult mai civilizate, ei au rămas aceiași, cu limitele oferite doar de joaca din copilărie, cu cunoștințele obținute la șotron și cu orizontul dezvoltat la jocurile cu capace de bere și cartoanele de la cutiile cu chibrituri. Așa că eu ți-aș propune, prieten drag de pe meleaguri civilizate, să nu lași să se vadă că ai plecat din țara ta cu întreg bagajul tău de cunoștințe așezat lejer într-o savonieră cu capac, nici că nu ești în stare să dezvolți o discuție la un nivel mai înalt decât flecul de la pantofi. Iată niște trucuri care pe mulți de același nivel cu tine îi vor păcăli, la prima vedere. Doar la prima, fiindcă la a doua, deja își vor da seama chiar și ei cu cine au de-a face… Deci:
= Dacă nu știi clar cum se scrie „noștri“, „voștri“, „vrei să fii prietena mea?“ sau „votează-mă!“, scrie și tu cum îți vine mai repede și adaugă un emoticon vesel la final. Nimeni nu va înțelege exact de ce l-ai pus, deci nimeni nu va putea să afirme răspicat că ești neinstruit. Unii vor crede că ești doar pus pe șotii.
= Dacă începi un cuvânt cu „â” în loc de „î”, nu-ți bate capul. Să fii convins că „ântotdeauna, cine âncearcă, reușește! Depinde doar ân ce conteCSt” și ân ce stil.
= În viață nu trebuie să cunoști prea multă gramatică, important e să scrie corect pe bancnote și tu să știi suficientă aritmetică încât să poți să le numeri și să aduni cifrele de pe ele. Ai grijă că la scădere e mai greu și te poți păcăli.
= Nu te lăsa intimidat de cei care-ți critică greșelile de scriere. Până la urmă, diferența dintre „care” și „pe care” nu e așa de mare, doar două litere și un mic spațiu. Irelevant și neconcludent.
= Nu e bine să amesteci gramaticile la petreceri. Ori mergi strict pe corectitudine, ori vorbești stricat la toate frazele. Altfel, te va durea capul a doua zi. Și poate n-ai Motrin sau Xanax la îndemână.
= Când nu știi câți „i“ trebuie să pui în coada unor cuvinte complicate, precum copii / copiii, tablagii / tablagiii, frecangii / frecangiii, tinichigii / tinichigiii sau parca(n)gii / parca(n)giii, pune patru sau cinci! Dacă ești în toane bune, pune șase! E mai sigur așa, unii cititori vor calcula ei înșiși câți anume le trebuie și vor arunca ce e în plus.
= La fel, nu pune virgule într-o frază. Scrie acolo cap-coadă tot textul dorit, apoi la sfârșit adaugi 6-7 virgule și asta e tot. Fiecare va lua câte una și o va pune pe unde crede el de cuviință. Astfel economisești timp și prelungești viața sinapselor, menținându-le ca noi-nouțe.
= În cazul în care nu te mai poți abține și îți vine să scrii și să vorbești corect, fă-o fără teamă, gramatica nu este un lucru rău, mizerabil sau dăunător. Dacă scrii și vorbești corect nu orbești, nu înnebunești, nu te transformi într-un papuc, nu-ți crește păr pe limbă și nici nu rămâi însărcinată. Bine, nici nu-ți trec coșurile, dar de chestia asta chiar nu-ți pasă.
= Există o metodă infailibilă prin care poți evita virgula dintre subiect și predicat. E foarte simplă, doar că trebuie să înveți care-i subiectul și care-i predicatul.
= La prima întâlnire cu un conațional plecat și el ca și tine de multișor din țară, ar fi bine să stabiliți din start dacă e cazul să pierdeți vremea vorbind corect, sau continuați așa, cum o fi, că doar mesajul contează, nu?
= Toată lumea mănâncă litere, deci nu te stresa foarte tare. Important e să nu mănânci cu gura deschisă, să nu plescăi la consoane și să nu dai vreun „y” pe jos, nu de alta, dar pe parchet te poți împiedica de el și-ți va veni să înjuri numai cu vocale.
= Cel mai important lucru pe care trebuie să-l știi despre gramatică este că dacă te prinde nevasta vorbind și scriind corect cu alta, tu să nu recunoști nimic, nici greșit, nici corect. Poți să te scoți aruncând printre dinți toate ghilimelele pe care nu le-ai scris în întreaga ta viață.
= Spune-i omului ce-ai de spus, cu cuvintele tale, nu te îmbățoșa în fața lui cu termeni pe care i-ai auzit la televizor și care-ți par a fi ceva „uau”, deși habar n-ai ce semnificație au. Poți în schimb să-i explici că trombocardiofletita muscaloidă beningnă n-are leac decât în contextul unei morfoglaucoze mistrofice, iar psihociocantiloscopia epidemică cu gasfat busofilat ftalilsulfatiazolat se poate trata doar cu Neosalvasan și cu 606. Asta da, poți să-i spui. „Uau” o să zică el și te-ai scos elegant. Ce te faci însă dacă el va zice „wow”? La asta nimeni nu are un răspuns momentan.

Așa cum am scris încă de pe data de 1 octombrie, text pe care aproape nimeni nu l-a crezut, marele miting anunțat cu surle și trâmbițe a fost un mare fâs. Poate chiar cu doi „s”. Fâss. De unde se anunțau nu mai puțin de 50.000 sau chiar 100.000 de oameni la „protestul vieții”, s-au adunat conform unor televiziuni abia vreo 4.000 și ăia debusolați, după cum se citea pe fețele lor. Mulți habar n-aveau de ce se află acolo, unii cică ar fi fost deja matrafoxați, iar alții veniseră fiindcă li s-au „mărit facturile”. (Aloooo, Simeria, facturile nu s-au mărit, sunt scrise tot pe coli A4 ca și înainte, au aceeași dimensiune, prețurile înscrise pe facturi au crescut!). N-ai cu cine! Cei doi „lideri” care s-au înfoiat curcănește pe la toate live-urile second hand gen Bahmuțeanu Live sau Luis Lazarus și mai Live au dat chix în cel mai barosanistic mod atunci când au ajuns față-n față cu realitatea din teren, ca să citez știristele denumite „coțofene” de Cristoiu. După ce aceiași „mari lideri de opinie” ne-au inundat zile întregi pe aceleași live-uri obscure cu promisiuni mesianice și cu garanții cum că guvernul se va răsturna cu șenilele în sus pe 2 octombrie, iată că la data stabilită a ieșit exact pe dos, ei nereușind decât să dezbine lumea mai rău decât era ea înainte și reușind s-o facă să nu mai înțeleagă exact nimic. O doamnă care e liderul unui așa-zis partid SOS (nu știu de la ce vine denumirea, ori de la inscripționările cu vopsea de pe colacii de salvare de pe litoral, ori de la începutul numelui său) a citit un pergament cu vreo 20 și ceva de puncte, articole și aliniate, lung până la Big Berceni, tocmai bine cât să înceapă să caște 37,3% din auditoriul prezent, adică dintre oamenii sosiți cu autobuzele de prin toată provincia, conform unor spuse, chiar din străinătate fiind acolo niște oameni veniți special să se jelească în fața guvernului românesc. Doamna-lider de partid invita la unitate, unitate și iar unitate, chemând în piața Victoriei, unde avea dânsa autorizație pentru mitingăraie chiar și pe cei aflați în cealaltă parte a planetei, adică la Universitate, cu condiția (da, cu condiția!) ca aceia să vină alături de acești SOS-iști fără însemne electorale, doar în calitate de cetățeni supărați, necăjiți și dornici de așezare a clădirii guvernului cu subsolul în pod. Un domn, care se declara liderul formațiunii adunăturii de la Universitate, pe nume George, era chemat în Victoriei pentru a mătura împreună pe toți membrii actualei conduceri a țării care avuseseră nesimțirea să nu trimită în piață pentru un dialog cu mitingiștii măcar un reprezentant oficial care să le scurteze facturile „mărite”. Bă, ce să vezi, a apărut coloana de adunaci universitari peste adunacii victorieni! Și-au început scandările doamnei cu SOS: „U-ni-ta-te! U-ni-ta-te! Îl invit pe domnul George Simion pe scenă! S-a făcut culoar pentru George Simion! George Simion e rugat să vină pe scenă să vorbească oamenilor lui! Îl rog pe George Simion să vină pe scenă! S-a făcut culoar acolo… Îl așteptăm cu mare drag!”, urla în megafoane doamna cu SOS-ul. George ăsta care pare a fi liderul unui alt așa-zis partid (Inox, Oțel, Aur, n-am reținut, oricum un metal prețios sau nu) nu numai că n-a dat curs invitației, dar se pare că și-a pus oamenii să taie cablurile de la boxele victorienilor și să-și înfigă în ele propriile microfoane universitariene. Și-atunci a început bâlciul! Aceeași doamnă cu SOS-ul a încropit două unghiuri drepte de 90 de grade și și-a schimbat la 180 de grade discursul de „unitate” urlând mai abitir ca înainte ciubucisme gen „Rușine, rușine, rușine să vă fie! Şi-a adus oamenii lui, împreună cu boxele lui, şi ne impun nouă să nu mai vorbim pe scenă. Ruşine! Ăsta este Simion! Trădătorul rămâne trădător! Simioane, Iuda! Iudelor! Iuda! Ne-au scos nouă microfoanele şi le-au pus pe ale lor, ca să nu avem voie să vorbim! Asta-i unitate, Simioane? Asta-i unitate, trădătorule? Şi-a bătut joc de un partid care era naţionalist. Ruşine, Simioane! Nu ţi-ai luat tu aprobare pe Victoriei, ţi-ai luat pe Universitate, ce faci tu aici, ne strici nouă protestul pentru unitate?” De la urlete până la îmbrânceli n-a fost decât un pas, deci iată-i pe jandarmii prezenți acționând la un protest care se dădea ca fiind pașnic, împărțind amenzi în stânga și-n dreapta unor manifestaci care aveau asupra lor obiecte contondente, arme albe, spray-uri mai lacrimogene decât însăși lacrima lui Ovidiu, sau celor care destabilizau „unitatea națională”. Participanți de serviciu la microfoane pentru „scurtarea facturilor”, pentru RO-Exit și pentru demolarea metaforică a unei clădiri guvernamentale, în ordinea numerelor de pe tricou: Doamna cu SOS-ul, unul Luis care explica manifestacilor cum Dumnezeu a creat pământul, cerurile, lumina și omul, acest Luis care-și caută probabil un loc prin presă de multă vreme și nu-și poate găsi și pe care pe unde-l prinde Youtube cu vreo postare îl și capsează, ștergându-i postarea care contravine, evident, regulamentului Youtube, personaj despre care am aflat că-l chema la obârșie Țuțurigă și și-a translatat numele de-acolo până la Lazarus. Aflăm despre el câte ceva aici, ca să ne dăm seama cine e personajul:
https://www.youtube.com/watch?v=BDi-scw6Epo
Colaborator de seamă de la fața locului, cu telefonu-nfipt în băț, o vedem pe Adriana Bahm… nu-știu-cum, știu doar că e doamna care spunea că e bătută zilnic cu pliciul de muște de domnul cu care a fost căsătorită de 5-6-7 ori și de care a divorțat tot de atâtea ori. Una Oana căreia i se spune în online Șparanghelista sau Videochatista, transmite la fel de la fața locului, cu bățul înfipt în telefon (sau invers). Mai există un personaj transmițător de imagini, Cerva nu-știu-cum. Pe Magheru, la plimbare pe-o trotinetă imensă demnă de pauza săptămânală de aer a întemnițaților de la Alcatraz, dăm peste un micuț nene care-și zice „jurnalist de investigație”, ca și celălalt de mai sus, Luis, care e cică, tot ziarist de investigație. A, să nu uit, își mai zice și Zară, acesta cu trotineta. Nu putea să lipsească din peisaj un nene cu barbă imensă și cu un steag la fel de imens, care-și zice „dac liber”, de parcă ceilalți daci ar fi arestați. Nici tanti Bellantoni cu celebra tigaie n-a absentat, venind la miting înarmată cu o furcă și cu celebra tigaie, chipurile dorind să apere… Horeca! Un alt nene care cică-i avocat și-l cheamă Chitic, mișună și el ceva pe acolo prin mulțime și apoi vorbește oamenilor la un microfon, cocoțat sus pe o platformă cu rol de scenă, care era cât pe-aci să fie răsturnată de unii din mulțime, cu tot cu cei cocoțați pe ea. Da, vorbește oamenilor acest Chitic, am scris corect! Și au mai fost câțiva neinteresanți „activiști civici” sau vorbitori microfoniști care au bălmăjit câte-n lună și în stele, ba la microfon, ba la megafon, ba live pe propriile telefoane-nfipte-n băț, la fel ca ceilalți „vocali” de pe bulevardul Magheru, alături de coloanele de purtători de steaguri, pancarte și doritori de RO-Exit. Adicătelea România să iasă din Uniunea Europeană, să-și încarce tot pământul în roabe și găleți, apoi să-l care lângă Eclipse Island, în sudul Australiei, unde să se clădească o nouă Românie cu un guvern nerăsturnabil. Evident, metaforizăm, maximizăm, hiperbolizăm și exagerăm (chiar dacă e tot aia!), tocmai pentru a scoate în evidență penibilul (jenibilul) situației create. Una spui în gura mare celor ce te ascultă, alta faci în teren. Facturile sunt la fel de mari. Una te lauzi că o să zici la protest, alta iese de fapt. Facturile sunt la fel de mari. Una cred cei care îți urmăresc promisiunile la TV și te iau drept idol, alta înțeleg după ce te văd trecând la fapte. Facturile sunt la fel de mari. Una e ce spun că vor să facă SOS-ul și AUR-ul, exact pe dos e în viața de zi cu zi. Crăcănătura prăpăstioasă dintre spasmele dorințelor exprimate „pe TV” și cotidianul e imensă. Distanța dintre promisiuni și realitatea palpabilă e exact distanța dintre Real Madrid și Academica Clinceni. Facturile, însă, sunt la fel de mari. Doar prețurile scrise pe ele se schimbă lunar, în direcția SUS. Am scris SUS, nu SOS. Citesc comentariile acestor participanți, la o zi după mitingeală. Toți sunt dezamăgiți, toți își ling rănile, toți sunt dezolați. Jelanie mare! Ha! Tot ce trebuie să mai facem acum este să ne amintim de partidele cu lider nominal care-au dispărut de-a lungul timpului mai repede decât au apărut: PRM – Vadim, PUNR – Gheorghe Funar, UFD – Petre Roman, AP – Teodor Meleșcanu, PNG – Gigi Becali, UNPR – Gabriel Oprea, PPDD – Dan Diaconescu. Konieț filma.
În imaginile de mai jos, câțiva protestatari și câțiva vorbitori către mulțimea împrăștiată pe străzi sau adunată în piața Victoriei.

S-a lăsat cortina peste US Open! Răsuflăm ușurați, mai devreme decât ne-am așteptat! Gata, transpirațiile noastre nici n-au avut timp să apară măcar! Am scăpat de clasicii și obositorii pupici în palmă și suflați spre cer, de privirea spre nori și de bătutul rachetei cu palma! Puștoaica de 20 de ani venită din calificări, un no-name absolut, i-a făcut fericiți pe vajnicii pariori încă din primul tur, 1/64 adică, trimițând-o pe Lela acasă și pe curajoșii pariori de care spuneam, direct în pivniță, cu nasul în butoiul cu vin sau la sticlele de șampanie care trebuie să fie destupate acum! De pe locul 124 WTA, a reușit azi un meci cum rar am văzut. Cu o lejeritate în servă și-n mișcări, cu o dârzenie și-o dorință de câștig demne de Serena Williams, cu o energie de Duracell supraalimentat, puștoaica a dat peste cap toate pronosticurile așa zișilor „specialiști în tenis”, ținând tribunele într-un aplaudat generalizat pe tot parcursul meciului. Grupurile feisbuciste încărcate cu fani de-ai Lelei (Lela – copyright CTP) au amuțit, începând să scrie, ca de fiecare dată când idolul lor o ia în freză, celebrele formule deja plictisitoare fumate de mult „Capul sus, Simonica noastră” și „Tu pentru noi ești number one, mergi înainte!”, iar cei câțiva adulatori de-ai româncei împrăștiați prin tribune, care la început nu știau cum să urle mai tare și să iasă în evidență și-au ascuns steagurile și șepcile tricolore, recunoscând prin gesturile lor neputința idolului lor în fața taifunului din Ucraina, care le-a dat planurile peste cap. Și când mă gândesc cum visau ei, săracii, trofeul… Nici racheta aruncată pe jos, nici loviturile în frunte, nici șușotelile din tribună ale lui Murat Ortadogu n-au reușit să adeverească așa zisele statistici ale la fel de așa-zisilor fani. Cum aveau ei în mințile lor imaginea cu Lela ridicând deasupra capului ditamai cupa US Open… Dezamăgire cruntă pentru cei care au plătit bilet ca să vadă nimicul nimicului absolut și felicitări pariorilor care au avut curaj să riște, pe modelul „totul sau nimic”… Setul 3 a fost de vis, iar finalul apoteotic! Nicio cameră de pe teren n-a mai fost îndreptată spre româncă după ultima minge, toate camerele au surprins uimirea antrenorului ucrainean, fericirea puștoaicei cu ochii în lacrimi și dezamăgirea fanilor Lelei din tribune care brusc amuțiseră… Interviul de final luat Dariei va intra cu siguranță în analele și în istoria tenisului mondial… Iată ce visau fanii Lelei… 81% dintre ei își vedeau idolul direct cu trofeul în brațe… Nici Jaqueline nu stă mai bine, Anett Kontaveit cu siguranță n-o va ierta, mare mirare n-ar fi dacă i-ar da și-un covrig de drum într-unul din cele două seturi, fiindcă este evident că nu poate fi vorba de trei… „Fabulos, bă!”, ca să-l parafrazez pe Banciu, adevăratul cunoscător de tenis…

Aceiași „specialiști în tenis” îi calculaseră Lelei întreg traseul spre și până la finală, neputând concepe în ruptul capului să nu treacă de Daria… Repet, locul 124 WTA, nu Serena, Jabeur sau Iga…

Am văzut azi un Murat Ortadogu (sau cum îl cheamă, nu-i pot reține numele), țeapăn de supărare, închistat în propria neputință și parcă rușinat de ce pronosticuri abracadabrante dăduse el televiziunilor…

Încă o dată, felicitările noastre adresate Dariei Snigur, fata care a făcut adevăraților pariori începutul de săptămână minunat! Aceleași felicitări antrenorului său, care nu degeaba a purtat cruciulițele pe mână…

Am găsit ieri pe nepătrunsul internet un articol pe care vi-l propun aici spre dezbatere. E corect articolul sau nu? Aștept părerile voastre în comentarii. Citez: În urmă cu peste 20 de ani, o fată frumoasă – Ucraina a divorțat de soțul ei – Rusia. Din această căsătorie au rezultat 3 copii – Crimeea, Donețk și Lugansk. Soțul (Rusia) a fost generos și i-a lăsat fostei soții sale o mare moștenire și a plătit chiar datoriile soției sale – aprox. 200 de miliarde de dolari. După despărțire, fosta soție a început să flirteze cu un bătăuș din sat (SUA) și o bandă de golănași (Vest). A început să asculte doar părerile lor și a început să-și atace fostul soț cu ajutorul lor. Soțul (Rusia) s-a enervat și i-a luat cu forța un copil – Crimeea. Apoi, fosta soție, furioasă, a spus că se va căsători cu NATO pentru a-și forța fostul soț să-i returneze copilul – Crimeea. Cu toate acestea, bătăușul american din sat nu a vrut să se căsătorească cu Ucraina și nu a vrut să se bată cu fostul ei soț – Rusia, dar a plănuit și promis că o va ajuta pe fosta soție – Ucraina, să-și umilească fostul soț – Rusia. Fosta soție era o mamă rea și din când în când îi bătea pe ceilalți 2 copii rămași la ea – Lugansk și Donețk. Copiii plângeau și căutau ajutor la tatăl lor, care din când în când îi mai ajuta financiar pe copii și se certa foarte tare cu fosta lui soție. Totul a fost inutil până la urmă. Banditul principal care a provocat această aprigă ceartă între cei doi foști soți s-a folosit de această soție, dorind să-i obțină averea. A incitat-o ​​la ceartă și i-a oferit diverse cadouri (uniforme, arme și echipamente care expiraseră). Fosta soție a decis că are un mijlocitor pe care să se poată baza și a început să fie obscenă și să-și provoace fostul soț. Răbdarea fostului soț s-a terminat brusc, așa că împreună cu vărul său (Belarus) a început să lupte pentru protecția copiilor săi – Donețk și Lugansk. Fosta soție – Ucraina, împreună cu golănașii (UE și NATO), s-au speriat. Principalul șmecheraș (SUA) a refuzat să continue relația distructivă cu fostul ei soț și a lăsat-o pe soție singură și fără ajutor în fața acestuia. Soțul (Rusia) vrea să preia acum controlul asupra tuturor copiilor și proprietăților pe care le lăsase fostei soții. Am încheiat citatul. Deci, ce părere aveți?

Dacă organizatorii qatarezi nu-i dădeau Carolinei un WC, aceasta n-ar fi putut juca astăzi. Ea n-a jucat vreun meci de calificare pentru a accede la acest turneu, fiind săraca abia pe locul 76. Noroc cu acest WC. Și uite-i pe fanii Lelei cum se bucurau ei când au aflat cu cine va juca idolul lor, cum o va spulbera Lela lor cea dragă pe această „neica-nimeni”, cum o numeau ei. Unii poate se gândeau că o vor vedea pe Halep chiar cu trofeul în brațe. Ce să vezi? Țeapă! Caro a măturat-o pe româncă mai rău decât a făcut-o Ostapenko, adică în doar două seturi, nu în trei. Iar ultimul ghem a fost de vis. Ghem cu covrig! 40-O! Din nou covrigi! 40 de covrigi de Buzău pe sfoară cu care Lela a plecat în cârcă din primul tur direct la avionul de Ișalnița, cu haltă la Dobroieștii din Deal. În paralel cu meciul, urmăream halepiștii de pe grupurile lor de fani înfocați, cum nu mai conteneau cu scandările și încurajările gen „Hai că poți”, „Hai Simo, o să revii și o s-o căpăcești!”, „Nu-i nimic că ai pierdut primul set, lasă că le iei tu pe al doilea și pe al treilea!” și toate urările astea de doi lei pe care le spui cuiva doar ca să citească ceilalți, nu că în inima ta crezi ce spui. Penibil și jalnic, în același timp. La finalul meciului, au ajuns cu toții la concluzia că idolul lor a pierdut fiindcă… țineți-vă bine!… a bătut vântul foarte tare la Doha! Da, ați citit bine! De parcă vântul care abia adia nu era peste tot, ci numai în jumătatea de teren a Lelei, dincolo de fileu fiind climă calmă de Hawaii. Pentru simplul fapt că a participat la acest turneu, Halep a primit astăzi 1 (un) punct WTA. Bun și ăsta! În schimb, „Sorănica noastră în colanți” (citat din Radu Banciu) continuă turneul la Doha și a trecut astăzi rapid, în două seturi, de o adversară destul de imprevizibilă, mergând mai departe, fiind la câteva degete de a o întrece pe Lela în clasamentul WTA. Doar că din păcate, nu va trece de Muguruza, n-are cum. Prin ianuarie 2020 când am scris aici AICI că Halep e în declin și va ajunge sub locul 25, mi-am luat hate cât Casa Poporului. Acum, încet-încet, cu glasuri pipernicite, încep toți să-mi dea dreptate. Cum la fel preconizăm și că mariajul recent al doamnei Iuruc (Lela, cum îi spune CTP) nu va dura prea mult. Să zicem, un an, așa, treacă de la noi. Și pentru asta ne vom lua, cu siguranță hate la greu. Toate ca toate, dar poza când Garcia scoate limba se potrivește perfect cu meciul de astăzi! Încă odată felicitări franțuzoaicei și mulțumim Lelei pentru rotunjirile consistente de buget ale adevăraților pariori!

Citim zilnic pe nepătrunsul internet articole încrustate în spaimă scrise stângaci și comentarii răzvrătite pline de patos și candoare oleaginoasă dâmbovițeană despre cum vrea nu se știe cine să ne fure datele noastre, dragile noastre date, prin diferite metode neortodoxe. Mi-l și imaginez pe Marele Hoț, oricare ar fi ăla, rămânând perplex cu lingura de ciorbă de ștevie între gură și farfurie, citind pe un monitor niște date ale unuia din Șolcăuții de Vede. „Uite, bă, au apărut datele lui nea Ciuciurel Păstârnac! Dă-o naibii de ciorbă, acum să vezi ce-i fac ăstuia! Ah, uite-o și pe țața Frosa din Ghimpați, astea sunt datele ei! Senzațional! Stai să vezi ce iese! Stai să-l sun pe colegul meu să i le dau și lui, astea sunt informații extraordinare!” Gluma-i glumă până se termină gluma, dar la final începi să te gândești dacă nu cumva e caz de studiu la Universitatea de Zam și la Facultatea de Gătaia. Ne iau datele! Ne fură ce avem noi mai sfânt pe acest pământ, CNP-ul și ziua de naștere! Senzaționici, megamorocar și gigaextraordinescovici! Ăla de la intrarea în mall nu ne examinează temperatura corpului ci ne ia datele! În zeama din seringa vaccinului e băgată special o bucată de fier beton care ne colectează datele! După ce ne-a injectat serul, în seringa goală sar instant toate datele noastre, se înghesuie cuminți lângă cotor și rând pe rând, sar în mâneca asistentei. Și de-acolo pleacă nu se știe unde. De fapt nu știm noi, dar nea Ciocea din Falaștoaca știe exact unde. La fel, Măria Floarea Cocardel din Clinceni. Ei știu tot. Și ne spun și nouă, unde altundeva decât pe centura de castitate socializabilă care fură date. Doar că noi, în prostia noastră, nu băgăm la cap. Ei știu că dacă în spatele grajdului lor au construit unii un stâlp înalt cu multe antene agățate de el, e clar că de-acolo de sus cineva vrea să le fure datele. Și se uită cu spaimă, zi de zi, spre vârful stâlpului, speriați de ideea că dacă ar rămâne fără datele alea, e ca și când le-ar fugi vaca de-acasă. Seara își verifică buletinul de sub pernă, răsuflând ușurați, „Uffff, e aici, nu l-a furat nici azi, probabil e ocupat sau doarme ăla care trebuie să-mi fure datele din el!”. Știu ei, au auzit ei că sus pe stâlpul ăla stă cocoțat un cincige care face și drege, multe și mărunte, dar în special e pus acolo să ciordească datele sătenilor onești și civilizați. Ce răutate! Ce răi sunt unii oameni, auzi, să fure date! Ne văităm că s-au montat prea multe camere prin oraș, cineva vrea neapărat să ne urmărească, are ceva cu noi, dar când tuta aia a împins femeia în fața metroului, am sărit toți, cu mic, cu mare, cu gura și mai mare că trebuiau montate mai multe camere de supraveghere, mai performante și cu zoom mai mare, ca să poată fi identificată rapid tuta. Păi cum e? Vrem camere sau nu? Vrem viteză cât mai mare la internet sau nu? Vrem protecție mai mare împotriva bolilor sau nu? Păi vrem. Vrem să ne vedem live oile din staul, direct de pe telefon dar sărim de poponeață în sus când ne cade netul și se scurge direct sub pat. Și-atunci cum să se facă să fie bine și pentru omul care vrea, dar în același timp și pentru țața Floarea necredincioasa? Nu poți să împaci pe toată lumea, n-ai cum. Mi-l imaginez pe ăla care strânge datele tuturor cum amestecă el cu furculița prin strachina plină și la un moment dat înfige furculița într-o dată de-aia și exclamă fericit: „Esteeeee! Am prins-o”. Fenomenal, bă! Ne fură datele! La prima călătorie în cosmos, strachina aia plină ochi cu date va pleca de pe Terra și va ajunge în spațiu! Dacă cineva o va da extratereștrilor la schimb cu trei pachete de țigări de pe Andromeda? Fantastic! Cum spuneam, ne fură datele. Suntem atât de importanți ca indivizi la scară globală încât cineva nevăzut stă pe capul nostru să afle unde stăm, câți bani ne mai poate scuipa sâmbătă ATM-ul de la Lujerului și dacă am divorțat sau nu. „Uite-l, mă, pe Miticuță din Dragoslavele! Ah, uite-o și pe Firfirica din Ferentari! Gata, le iau datele!”, zice hoțul universal. Când instalăm un app, nu ni se iau datele cu buna noastră știință, când am instalat Facebook sau Twitter și am dat OK cum că suntem de acord cu colectarea datelor, locația sau alte amănunte de-astea personale nu ni s-au luat datele cu acceptul nostru. Când comandăm on-line hârtie igienică și Afomill, nu acceptăm să ni se colecteze datele. Nuuuuuu, e „mult mai bine cu Afomill!” Dar când ne verifică temperatura corporală la intrare în Kaufland, se fură tot. Sigur că da! Sângele, plasma, limfa, un crac de ADN și toată informația noastră genetică. Toate astea ajung în buzunarul de la spate al paznicului de la Chihuahua Security! Sigur că da! Și-am mai auzit o trăsnaie. „Eu sunt medic, cum să-mi ia mie temperatura un paznic de la Kaufland?” De parcă pentru a citi trei cifre de pe un aparat ar trebui să ai masterat și doctorat! Da, medic care afirmă „îmi ia temperatura”, de parcă i-ar lua sacoșa din mână. De parcă i-ar lua temperatura aia și ar duce-o în spate pe raftul cu reduceri, iar el ar intra în magazin gol, ca o fantomă, fără temperatură. Colosal! Aici suntem. La nivelul ăsta. Sunt curios dacă eram o nație de amibe, euglene, bureți de șters sau parameci am fi gândit la fel. Suntem totuși oameni, despre care se spune că ar fi niște ființe superioare. Superioare cui? Superioare în raport cu cine? Întrebări fără răspuns. Tot ce știm e că „ne ia datele”. Și fuge cu ele în văzduh. Iar noi rămânem goi pușcă, fără date și fără viitor. De parcă avându-le, am avea. Viitor, zic.

Azi, tanti din poza TNR de deasupra a trecut de la poze filtrate și faceapp-ate fățarnic, la exact next level, adicătelea la scârțâit pe gură. Și și-a tras o dublă cu voce pe StaGra. Zdrăngănit-a printre dinți și buze și i-a ieșit așa: „Toată lumea mă întreabă dacă m-am vaccinat!” Mi-am și imaginat cum întreaga planetă (toată lumea, nu?) s-a așezat la coadă la întrebări. Nu știm dacă și ce le-a răspuns oamenilor veniți tocmai din Filipine, Kiribati, Nauru, Vanuatu și Tuvalu încă de astă primăvară ca s-o ia la întrebări. Dar „diva” unora nu s-a putut abține și a continuat abracadabrismele: „Îmi place să fiu un om care îi place să aibă o viață normală și echilibrată!” No comment!

Nemțoaica Angi Kerber a arătat ieri tuturor o lecție de sportivitate și în special un exemplu de OMENIE. Mulți dintre sportivi ar trebui să învețe, dar mai ales Lela (copyright CTP). De la mângâieri prietenești până la cuvinte de susținere și chiar la căratul enormelor termobaguri până în afara terenului. „Nu așa ar fi trebuit să se încheie acest meci. Fă-te bine cât mai repede!”, a scris Kerber pe Instagram, după meci. „Sper să revină cât mai repede!”, a mai spus nemțoaica. Felicitări, Kerber! Nota 10! În oglindă însă, să ne amintim de finala de anul trecut de la Roma când Pliskova a jucat accidentată și s-a retras la începutul setului 2. N-am văzut omenie la Lela, empatie, nimic. Am văzut doar bucuria imensă a româncei pentru trofeul câștigat, fără să-i pese câtuși de puțin de adversara ei care era praf, accidentată într-un colț. Adică un comportament exact opus față de cel de azi al jucătoarei germane. De-asta la capitolul caracter (și nu numai), Germania este unde este și noi suntem unde suntem. Când elimini din echipa ta pe Virginia Ruzici, când îl dai afară pe Teo Cercel în perioada căruia n-a avut nicio accidentare, n-ai ce comenta și nu te poți aștepta la nimic bun. Evident, Sorana l-a văzut liber pe Teo și l-a „săltat” imediat. Deja se văd rezultatele… Nu ne putem bucura de problemele medicale ale Lelei, Doamne ferește, nu avem cum, dar dacă avem un ochi format, nu putem trece cu vederea faptul că timpul ei a trecut, că din urmă vine o generație tânără căreia nu-i mai poate face față și că fără un „Cercel” adevărat, nici măcar Cahill n-are ce face. Presimt că și australianul va pleca nu peste multă vreme din acest „team”. Trebuie să fim realiști și obiectivi, deci să spunem că din păcate pentru fanii lingușitori și din fericire pentru pariori, Lela va pica de pe locul ăsta pe care oricum nu-l merită și pe care a ajuns doar datorită unor circumstanțe (asta e și părerea lui Radu Banciu, care nu poate fi suspectat că vorbește pe lângă subiect). Racheta trebuie pusă în cui! Ar trebui să se pregătească pentru întemeierea unei familii, copii, Iuruc, de-astea. Locul ei nu e nicidecum în Top 5 WTA, am mai spus asta și trebuie s-o spunem abrupt. Și în curând îmi veți da dreptate. Din păcate pentru lingăi și lingușitori… foarte curând!

S-a întors România cu Dunărea-n sus, e clar! Peste 1400 de urși împușcați în ultimii 8 ani și nimeni n-a zis nimic. Deodată, ce să vezi, a explodat mass media din cauza ursului cu nume de rege. Măi, să fie! Oare de ce exact acum? Păi e simplu: perdea de fum, fumigenă, privitorii de Antena 3 s-au luat după fentă, au picat pe cheie, iar pe neveu, când toți se uitau spre păduri și ursoaice cu pui, la Palatul Victoria au trecut pe repede înainte legi peste legi, HG-uri și OUG-uri. Perdea de fum pentru încețoșarea până la invizibilitate a scandalului vaccinurilor. O „doză” de urs salvează o doză înfiptă în umăr. Presa a distras subtil și elegant atenția mulțimii de la ce e important, și a dirijat-o spre urs. Pentru asta va primi o nouă tranșă consistentă de lovele mascate în timpi de reclame la cine știe ce comunicate. Fanii Taraf TV se uită la știrile cu ursu` ca șomârleaua la ciungă și se înfig în Facebook cu „Je suis Arthur”, iar Cîțu cu „î” din „i” face și desface în timpul ăsta tot ce-și dorește. Până și lui RFI Muc i-a luat-o părul în sus când a citit știrea ursofilă. Prințul are toate aprobările legale necesare plus derogarea de la interdicție, are chitanța care dovedește că a plătit atât cât i s-a cerut și a împușcat exact ce i s-a indicat, deci în fața oricărei instanțe e alb ca creta. Nu e vina lui că nu i s-a cerut 25.000 euro taxă sau mai mult. Atât i s-a cerut, atât a plătit. A obținut autorizație pentru un urs, a împușcat un urs. Punct! Adăugați și faptul că tatăl lui e prieten de-o viață cu primul om din statul român pe care l-a și decorat și aveți tabloul complet. Vinovăția este eventual în curtea noastră, la noi trebuie căutați eventualii vinovați, dacă or fi. La funcționarii din Ministerul Mediului care au dat derogare pentru „împușcarea unui urs” și la responsabilii silvici care l-au însoțit pe prinț la vânătoare. Dar dacă nu e nimeni vinovat? La asta v-ați gândit? Dacă e doar o cacealma de 3 lei? Evident, e o exagerare și când se spune că acest Arthur (Și mai cum? N-are și prenume?) ar fi cel mai mare trofeu din Europa, blana lui are 595 de puncte. Recordul în România a fost în 1983, un urs de 687,79 puncte. Și mai sunt vreo 12 trofee de peste 600 de puncte. Chestia cu „cel mai mare urs din Europa” e o glumă de doi lei. Recordurile din Europa au fost: Cehoslovacia – 367 pct, Bulgaria – 375, Croatia – 448, Iugoslavia – 582. Ne spune asta chiar Adrian Năstase, care chiar știe ce vorbește pe subiectul „vânătoare de urși”, deci astea nu-s trofee. Acest Arthur însă, chiar e „trofeu”! Hai, „băbăeți”, plimbați ursu`! Păi ăla omorât de o mașină la Sovata era de peste 600 de puncte, pe el cum îl chema? Avea un nume? Oare o să aflăm că-l chema „Sofocle” sau „Demetriad”? Sau mâine-poimâine o să aflăm că toți urșii din România, care sunt cu miile, au nume, prenume și CNP? Ruginește lanțul, „băbăeți”, lăsați-ne cu arthurii inventați. O parte din presă îl numește pe vânător „prințul austriac”, atât de vâscoasă geografic este. Alooooo, Simeria! Press, prințul are doar proprietăți în Austria, este cetățean al statului Liechtenstein. În Austria e interzis să ai două cetățenii, nu poți deveni cetățean austriac decât dacă renunți la cealaltă cetățenie. Și nu este al 16-lea pe scara ierarhică a accederii la tron, ci undeva pe locul 20 spre 25, un fel de „vărul sărac de la țară”. Lăsați ursul în treaba lui, deja prințul i-a postat blana jupuită pe twitter. Tipic românesc, ne răzbunăm pe prinț dându-i „o stea din cinci” pe Booking și pe Trip Advisor, deși nu doar că n-am vizitat acel castel în viața noastră, dar nici măcar nu știm unde e pe hartă și cum se scrie corect numele localității. De parcă pe prinț l-ar durea prea tare faptul că în loc de 135.000 de vizitatori pe an va avea doar 100.000! Oricum, suntem convinși că Google are toate țiglele pe antene și nu va accepta astfel de „românisme”, deci nu va lua în calcul asemenea inepții. Stelele se dau după ce ai fost acolo și fiindcă știi despre ce vorbești, nu fiindcă proprietarul punctului vizitat a împușcat un urs sau a dat cu mașina peste vreo veveriță. Cât să fii de arthur cu „a” mic? Uitați-vă mai bine la ce legi trec masiv cât timp anteniștii se uită la „Survivor” și la „Te cunosc de undeva”, lăsați în pace castelul prințului din Riegersburg (nu Regesburg, cum scriu unii prin presă)! Nu fiți arthuri, gândiți, nu doare! Salamul se ține în frigider, nu în playlist! Din propoziția „Sandu mănâncă ciorbă”, unii au mâncat „mănâncă” și acum ascultă ce-a rămas. Nasolmente!

Astăzi, Lela (copyright CTP) a părut neputincioasă, resemnată, limitată, fără personalitate, de parcă ar fi fost numărul 125 mondial, nu tenismenă de Top 10 sau 5. Fanii ei erau convinși că va lua titlul, ea spunea că se simte pregătită, se lăudase că zgura e suprafața ei favorită, deci toți așteptau să vadă un meci în care idolul lor s-o facă țăndări pe Sabalenka. Doar că a ieșit exact invers, românca fiind practic pulverizată de fata de dincolo de fileu. As trosnit la finalul primului set, așa, ca un semnal. Scurte ca la manual și serve cu peste 180 km/h. Apoi cu ghem la zero și cu un as chiar la ultima minge a meciului, așa, ca de „la revedere”, am urmărit cu toții un meci unde bielorusa a făcut exact ce a vrut pe teren, ca și când ar fi jucat cu nr. 203 WTA. Imediat fanii au întors-o ca dincolo de Pitești. „Aia era ca un tanc, știam sigur că nu poate să treacă Simonica noastră de un asemenea mastodont, aia era mai înaltă, ar trebui să se organizeze meciurile pe categorii, ca la box, aia juca la categoria grea și Simonica noastră la muscă”… Scuze de-astea puerile, de neîngurgitat de către adevărații cunoscători ai tenisului. De parcă înălțimea ar fi contat, să ne gândim că nici Ash Barty nu are vreo înălțime care să ne sperie și totuși în finală va da de pământ cu bielorusa de nici nu va ști ce a lovit-o, ascultați-mă bine! Au urmat după încheierea partidei, pe toate forumurile fanilor româncei, toate invectivele la adresa câștigătoarei și toate epitetele negative cunoscute. Brusc, după meci, toți jurau că știau încă de ieri că nu va câștiga Lela lor. Dar exact ieri spuneau că românca e invincibilă și va aduce trofeul în țară. Mă deranjează ipocrizia, mă deranjează lipsa de fair-play și faptul că se dau mulți cunoscători într-ale tenisului, dar dacă-i întrebi ce e aia „passing shot”, „forceful shot” sau „groundstroke” se uită la tine ca șomârleaua la o lingură de lemn. A fost un meci de necomentat: 6-3; 6-2 pentru Sabalenka, meci închis într-o oră și șapte minute, primul set terminându-se în doar 31 de minute. Aryna a avut azi o servă de zile mari și un rever de sărbători naționale. Românca nu a reușit niciun break, nici măcar când conducea cu 40-0, ba din contră, într-un gest de maximă frustrare, a mai făcut o nefăcută și a dat cu racheta de pământ de i-a sărit smalțul, după ce Sabalenka a dus scorul la 3-1 în setul secund. În 2020, la Adelaide, Sabalenka o mai altoise odată cu 6-4, 6-2, deci românca ar fi trebuit să știe la ce să se aștepte. Îmi amintesc că fanii români erau revoltați la meciul trecut cu Marketa, când un comentator sportiv a spus că idolul lor joacă „precum în zilele ei bune”, reproșându-i cu toții acestuia că „fata noastră dragă doar nu e în declin, cum să își permită să spună el așa ceva?” Ba, se pare că exact așa este. Se pare că încet-încet, tenisul ei se va atrofia și o va lua, diluat, la vale. Să nu uităm că în Top 7 ea e singura de 29 de ani. În rest, celelalte au 26 de ani (Svitolina), 25 (Barty), 23 (Osaka), 22 (Kenin), 22 (Sabalenka) și 20 (Andreescu). Vârsta ei își va spune în curând cuvântul iar din urmă vine o generație tânără alergând. Se pare că fanii uită asta. Participarea Lelei la Turneul Campioanelor e în pioneze, ea se află acum pe locul 20, iar pentru a nu rata prezența la Shenzhen trebuie să ajungă în primele 8. Comentariile sunt de prisos. Unii mai obtuzi spuneau că asta e „pedeapsa pentru neparticiparea la FedCup”. Parcă n-aș fi de acord cu ei, totuși. „Peste draga noastră motoretă Mobra a dat azi o Harley Davidson. Nici Papa Francisc, nici Dumnezeu din ceruri, nici spectatorii nu puteau să facă azi ceva în fața Igăi Swiatek”, declarase CTP pentru ProSport în anul 2020, după meciul Halep – Iga Swiatek din optimile de finală ale Roland Garros, când românca a pierdut cu scorul de 1-6, 2-6 în fața jucătoarei de pe locul 53. Acum, după meciul cu bielorusa, citim: „La un moment dat mă temeam că dacă încasează o katiușă trimisă de bielorusă, Halep ar putea ieși KO pe targă, astăzi a scăpat nebătută!”, a scris același CTP pe Facebook. „Tomorrow is a new day!”, atât a avut de comentat Halep pe Twitter. Celebrul Radu Banciu, fin cunoscător într-ale sporturilor, spunea cândva: „Dacă vezi pe facebook la profilul cuiva că e fan Halep, Hagi sau Steaua, să fugi cât poți și să nu-l accepți sub nicio formă în lista ta!”. „Aryna a jucat astăzi un tenis de pe altă planetă!”, conchide WTA. Ghem, set, meci.

Îmi aminteam recent de jocurile copilăriei și de năstrușniciile de care eram capabili la vârsta la care internetul nu era nici măcar pe țeavă iar „bullying” însemna pentru noi o navă spațială care ateriza pe Magheru, în față la Inter. Și memoram zâmbind la momentele în care vreun coleg de joacă nu ne era chiar simpatic și încercam să-l „împungem” cu orice ne venea la îndemână și de fiecare dată când prindeam ocazia. În mintea noastră de școlari rebeli, era bine să „cășunăm” pe câte unul până îl aduceam la disperare. Pentru noi era o distracție, pentru el… parcă nu prea. După zeci de ani, am dat peste aceeași formulă „Da` de ce n-ai căciulă?”, exact ca-n bancul arhicunoscut. Și m-am văzut din nou copil de clasa a doua, citind o postare pe infinitul internet. Cineva postează o poză cu o plantație de palmieri și se semnează pe poză, fiind documentarea lui proprie și personală. Nimic ieșit din comun până aici. Comentariile ce au urmat mi s-au părut însă fabuloase. Le citeam crucit și m-a plesnit râsul de am trezit mâța din somn care a sărit cât colo privindu-mă perplexă. Apare un nene care întreabă dacă ăia sunt cu siguranță „pamieri”. Pamieri, da, așa a scris. Cel care a postat îi răspunde, elegant, că s-a documentat și sunt chiar palmieri. Atacatorul nu se lasă și începe sarabanda agramatismelor de la „întradevăr” până la „mie mi s-a părut plantație de marihuana”. Da, marihuana a scris. Și fiindcă cel care a postat a ripostat, insistând să-i explice că într-adevăr palmieri sunt cei din poză, celălalt simțindu-se lezat în amorul propriu a început dileala lingvistică de genul celei amintite mai sus, „Da` de ce n-ai căciulă”. „Da` de ce n-ai scris că e cea mai mare plantație din lume? Da` de ce te-ai semnat pe poză? Da` de ce aia și ailaltă”? Mai avea să-l întrebe da` de ce are șosete negre în picioare când scrie pe facebook și leșinam de tot. Copilărie, unde ești? „Cășunăm și noi pe cineva? În imagine, niște „palmeri” care seamănă leit cu „marihuana”.

Inventăm dușmani și înjurăm inamici ipotetici. Ni se pare că toți sunt contra noastră și că cineva nevăzut ne pune mereu gând rău. Bănuim că cineva își dorește să ne fure nevasta care e Miss Planet sau că o scorpie feminină vrea să ne fure bărbatul care tocmai a câștigat marele premiu internațional de frumusețe masculină. Că unul a pus gând rău mașinii noastre și că ar vrea s-o fure. Că un anume personaj vrea să ne bată copilul sau să ne omoare câinele. Născocim cele mai rele lucruri din sculare în culcare, zi de zi, fără să realizăm că de fapt noi suntem cei cârcotași care acuză, evident fără vreo dovadă palpabilă. Și evident, nu recunoaștem nici trași pe roată că de fapt vina e la noi și că singurul neuron începe să ni se destrame și să ne joace feste. Asta facem pe timp de criză. Inventăm și bănuim. Cârcotim și șușotim. Ne-a pierit până și simțul umorului când ne furăm o păcăleală totală de 1 aprilie. Așteptăm vara, poate soarele și vitamina D să ne recalibreze. Dacă se poate. Dacă nu, folosim Neosalvasan, 606 sau Ftalilsulfatiazol. Poate-poate…

Cred că nu trebuie (sau n-ar trebui) ca numita pandemie să schimbe cu ceva interiorul, faptele sau toleranța noastră față de ceva anume sau față de cineva. Cât de (ne)toleranți am fost acum doi ani, de exemplu, așa suntem (sau ar trebui să fim) și acum. Ce făceam atunci, facem (sau ar trebui să facem) exact la fel și acum. Și cred că n-ar trebui să formulăm fraze despre „proști”, adăugând „dar noi, ceilalți…” sau „însă noi, cei care nu suntem proști…” Care e bariera dintre „ei” și noi? Ce arbitru universal decide exact cine e prost și cine nu? Dacă un lucru e făcut în mod neconvențional în accepțiunea noastră, gata, l-am catalogat pe făptuitor „prost” în secunda doi. Să-l ferească Baal pe unul care să nu fie de acord cu ce-am scos noi pe gaura de la gură, instant, el e considerat „bou, dobitoc și prost”. Despre toleranța asta e vorba, nu vorbim despre (in)toleranța organismului la apă minerală, la păpădie sau la frișcă. Citim și trecem mai departe când nu ne convine ceva, fără să comentăm în vreun fel, sau catalogăm oameni și fapte strict după capacitatea noastră de înțelegere? Cum e mai bine să facem? Să ne gândim că un intolerant ne-ar fi etichetat „proști” dacă în 1980, de exemplu, i-am fi povestit cum am văzut noi poze de pe Marte, făcute de o mașinărie cu roți și cum vorbim noi, cu video, cu oameni de pe întreaga planetă de pe un telefon pe care îl cărăm cu noi în buzunar peste tot. Un tolerant însă, ar fi încercat să înțeleagă ce am povestit, ar fi cerut detalii și ar fi picat pe gânduri, căutând să studieze fenomenul, tolerându-ne „inepțiile” auzite. Catalogatul oamenilor ține de noi, cei care, cum spuneam, n-ar trebui să ne schimbăm de pe o zi pe alta, de la o pandemie la alta, de la o situație la alta, sau în funcție de persoană. Cel care nu poartă mască, nu e un „prost”, pur și simplu el crede altceva și-și asumă faptele și consecințele. Cel care nu se vaccinează, n-ar trebui considerat „bou”, cum văd că se poartă pe nepătrunsul internet. Omul doar gândește altfel, diferit de ceilalți. Toleranța este o ață extrem de subțire, pe care o mutăm de colo-colo, cum ne convine nouă și în funcție de persoana în cauză, care ne e prieten sau nu, cu care empatizăm sau nu. Doar zic, e părerea mea.

👍👍👍 În țara în care Flick e considerat poet, Zară și Bahmuțeanu transmit live și există oameni care îi privesc, Andra și Delia sunt considerate dive iar Tatoiu a ajuns de râsul tuturor, Șoșoacă vorbește în megafoane în timp ce Adrian Năstase e tras pe linie moartă, Cristoiu e denumit „ziarist” când spune „Guglî” în libertate iar cei care au dorit ca fotbalul românesc să prospere au fost „pușcărizați”, Radu Paraschivescu are sute de fani și zeci de lingușitori fără ca vreo ființă normală să se mire, în timp ce celălalt Radu de la Look abia a reușit să-și găsească 17 prieteni în lista lui (exact atâția am și eu), Barna e considerat tablou de mare artă iar Iliescu e ridiculizat, unde cineva care spune că bucureștenii trebuie să meargă în parcuri ca să procreeze e votat de oameni și ajunge primar de sector, unde Cerva e mai apreciată decât Geoană și Lovin e mai bine văzută decât Dinescu, unde Șeli e mai vizionat decât ziarul lui Boanchiș, în țara în care Bendeac e considerat actorul nepereche iar Șora e ridicat la rang de zeu, telenovela ieftină și maneaua sunt ingredientele must have ale vieții cotidiene iar la scălâmbăielile lui Doru Octavian Dumitru există ființe umane care râd, în țara în care mina de pix fără pix costă mai mult decât un pix cu mină cu tot, iar un kg de mere e mai scump decât un litru de vin făcut tot din mere, în țara în care se spune de zeci de ori pe zi „Să moară mama!” iar când covrigul o ia pe mamă și-o suie în izoletă, exact ăia care foloseau expresia asta plâng cu orăcăieli pe facebook și-l înjură pe Dumnezeu cu spume, e clar, în țara aia nu mai putem trăi fiindcă nu mai avem scăpare! Încovrigatul ăsta ar trebui să ne mănânce pe toți, să se sature cu noi, să se mângâie pe burtă și să tragă o râgâială demnă de un talent actoricesc marca Marius Manole! 👍👍👍

Cafeaua nu e doar un instrument de trezire. Nu e doar o sculă care să-mi ridice pleoapele de pe ochi. Ea e mereu timpul meu, numai pentru mine. Sunt egoist dintotdeauna, se știe. E un ritual numai al meu și cafeaua trebuie să fie bună întotdeauna. E obligatoriu. E un lux care ține loc de spa, wellness sau jacuzzi mental. Toate cele se întâmplă „la o cafea”. Ne vedem la cafea, ieșim la cafea, vorbim la cafea. Cafeaua e pentru sporovăială, bârfă, proiecte, idei sau amintiri. „Ne vedem la o cafea?” „La O cafea!”. Vorba vine „O cafea”, vor fi cu siguranță două, trei sau mai multe. Pentru mine cafeaua este un must have. Nu se poate fără. Începând din clasa a șaptea. Since 1980. Cafele dimineața, cafea ziua, cafele seara și din nou cafea noaptea. Mâncarea poate lipsi sau poate fi împuținată până spre deloc. În schimb, cafeaua nu trebuie să lipsească, nu se poate să „nu fie”. Niciodată. Eu nu beau cafele, eu stau la cafele. Mi se face poftă și când văd o ceașcă plină cu cafea, din care ies aburi. Chiar dacă e doar o poză. Leșin de plăcere să stau „la cafea”. Chiar și numai s-o miros. Indiferent de care și cu ce e. Cu spumă de lapte vegetal, cu colorant eco-bio, cu nucă pisată, cu lapte de caju, de ovăz, de migdale, cu ciocolată, cu caramel, nu contează, cafea să fie. Cu capac de ness sau cacao. Sau fără. Cu Pepsi sau fără. Cu energizant sau nu. Nu contează. Important e că eu am turnat prima dată în ceașcă lichidul maroniu, fierbinte. Restul sunt mărunțele, mărunțișuri irelevante. Mai zic odată. Eu nu beau cafea, eu stau la cafele, tovarășele mele de viață care miros a existență. A cer, a noapte, a răsărit de soare sau a amurg. A suflet și iubire. Cu suflet și iubire. Draga mea cafea, te-aș întreba în fiecare zi câte ceva. Ai atâtea să-mi spui, ești o comoară de povești adevărate! Ești însăși viața.

Am contorizat 54 de ierni trecute peste căciula mea. 19.725 de zile și nopți, cu ani bisecți cu tot. Zile și nopți în care am râs sau doar am zâmbit, am dormit înconjurat de vise și am crescut printre visuri, fără lacrimi și fără să plâng. Mi-am schimbat an de an talpa piciorului, ajungând de la botoșei la bocanci mărimea 42. Astăzi opresc timpul în loc și-i ascult freamătul. E o zi în care vreau să aud muzica fulgilor de nea care-mi susură serenade la urechi. De mâine voi continua viața în același ritm alert ca și până acum. Azi e zi de petrecut, de mâncat și de băut, iar printre picături, de visat și de privit în urmă cu nostalgie. Un gând vintage pentru vremurile trecute, o poveste verde pentru copilărie și un car plin cu povești la fel de colorate ale unui om născut în alt secol. Trecând prin două secole, am ce povesti și am la ce mă gândi, am amintiri cu ghiotura. O viață în care am cunoscut oameni și oameni, peste cinci decenii pline cu fapte bune sau rele și gândul că per total, viața mi-a oferit tot ce mi-am dorit și tot ce am visat, dar niciodată gratuit. Universul nu donează, el doar te sfătuiește cum, când și ce să faci ca să ți se îndeplinească dorințele. În călătoria asta planetară am dat deopotrivă peste oameni care mi-au înfipt adânc rădăcinile în pământ, peste persoane care mi-au dat aripi să zbor, dar și peste personaje care m-au tras de picioare ca să alunec, punându-mi piedici ca să cad. Tuturor le mulțumesc astăzi, fiecare dintre ei a avut rolul său în viața-mi. Oamenii din preajma mea au venit și au plecat, toți lăsând în urma lor o dâră de încântare și balsam sau una de funingine și dezgust. Cu toate astea, dacă aș fi din nou în botoșei și mi s-ar oferi oportunitatea să-mi aleg parcursul pe pământ, aș alege același drum, fără discuție, fără nicio deviere de la traseul pe care l-am străbătut deja până acum. Azi mă plimb printre fulgi de nea și-mi scotocesc folderele interioare, încercând să scot de-acolo imagini și vise color, pe care le acopăr cu linia vieții din palmă, să nu se ude. Le păstrez intacte și așa vreau să rămână. Sunt recunoscător pentru ele, pentru sentimentele trăite, pentru emoțiile avute și experiențele de viață. Sunt recunoscător pentru încântarea de a trăi o viață frumoasă. Dumnezeu mi-a dat întotdeauna exact atât cât a știut că pot să duc și cât am nevoie, nici mai mult, nici mai puțin. Peste toate, ca un bonus la viață, mi-a dat sănătate maximă, părinți extraordinari, o soție minunată și socrii de excepție, notați cu 11 pe o scară de la 1 la 10. Și pentru toate astea Lui îi sunt recunoscător. Eu nu-I cer niciodată nimic, fiindcă El știe ce am eu nevoie. Eu doar îi mulțumesc lui Dumnezeu anticipat pentru tot ce știu sigur că-mi va da. Și întotdeauna mi-a dat, ajutându-mă să trag tare și să lupt pentru a obține tot ce am dorit. Așa cum am mai spus, de la botoșei la bocanci mărimea 42, totul I se datorează. Linia vieții mi-a fost înfloritoare și frumos mirositoare. Decorul astral al existenței mi-a fost mereu favorabil. N-am dor, n-am ler, n-am scor, n-am cer. Am doar foldere pline cu nostalgii pentru copilăria și adolescența din secolul trecut și fișiere întregi cu mulțumiri pentru divinitate, pe care astăzi, la zi mare, în cea de-a cincizecișipatra zi de balanță, le readuc în actualitate, în gând, în simț și în trăire. Le acopăr cu mâna și cu gândul, ca să nu se deterioreze atingându-le vreun fulg de nea… Mă plimb prin zăpadă. E 28 ianuarie și ninge superb…

Ne-am înțeles din priviri, astfel încât Tudorică și Dolț nu s-au așezat, plecând în parc și lăsându-ne pe mine și pe Deciu să luăm loc pe bancă lângă cele două fete. Ne-a cam luat ceva timp să ne cunoaștem și să ajungem la o înțelegere, adicătelea să mergem să vedem un film pe bulevard, riscând să pierdem trenul de seară și astfel să ajungem în sătucul nostru cu trenul de noapte mult după miezul nopții, iar acasă mult mai târziu, luând în considerare și niște kilometri de la gară până acasă, cum v-am povestit în partea doua, aici: https://samcezar.wordpress.com/2020/12/23/facebook-in-1978-2/ și în partea treia, aici: https://samcezar.wordpress.com/2021/01/06/facebook-in-1978-cap-3/ . Dar asta nu mai conta. Important era pentru noi să ne distrăm cât putem în această escapadă și să uităm de consecințe. La ultima reprezentație din zi, eram deja cu biletele în mână la intrarea în cinematograf unde urma să-l vedem pe Winnetou în toată splendoarea lui, cel mai important lucru pentru noi fiind de fapt să vedem cum arată o sală de cinematograf, pe interior. Știam de la tătucul nostru Cadela că neapărat la balcon și neapărat pe ultimul rând trebuie să stai când ești cu o fată. Like, ne-a plăcut asta. Admiram de-a fir a păr fetișoara scundă de lângă mine, semăna leit cu cea mai frumoasă fată din clasa noastră, colega „Giordaș” pe care o alintam așa fiindcă se parfuma mereu cu „Jordache”, un parfum greu de procurat la acea vreme. Așteptam să intrăm în sală și îi urmăream fiecare mișcare a feței încercând să-i intru în toate grațiile posibile, numai s-o văd lângă mine la balcon. Părea fragilă ca un fir de iarbă și copilăroșenia asta mă făcea să fac iar și iar câte-o paralelă cu Giordaș, colega mea minionă, de o frumusețe răpitoare, care purta mereu tricouri lălâi, cu 3-4 numere mai mari, doar-doar o părea mai mare și mai impunătoare. Deși ea nu știa, nouă ne plăcea s-o vedem așa, iar în bârfele noastre băiețești ne-o imaginam alergând prin ploaie ca la un concurs de tricouri ude. Evident, fără să avem curajul să-i spunem și ei ce vorbeam noi. Fiindcă nici măcar nu te puteai uita în ochii ei cristalini ca să-i spui ceva direct. Plus că mai avea și un frate mai mare care ar fi dat cu noi de țărâna uliței instantaneu. Așa tricou lăbărțat avea și fetișoara cu care urma să intru la film. Când mai erau câteva minute până să se deschidă sala, îi vedem pe Tudorică și pe Dolț cu două fete la braț, urcând dinspre Cișmigiu pe bulevard, spre noi. Facem repede fetelor prezentările, anunțându-i pe cei doi că „noi intrăm la Winnetou”. „Noi nu intrăm cu voi aici la „București”, am luat bilete peste drum, la „Victoria”, e „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” în regia lui Sergiu Nicolaescu, ne anunță celălalt grup de patru. Îl iau deoparte pe Tudorică și-l întreb, speriat, cum ajungem la gară când ieșim de la film. „Până la Unirea pe jos, de-acolo luați și voi pe 12 până la capăt”, mă îndrumă el. Like! Zis și făcut, share-uiesc discret cu Deciu informația primită și ne calmăm. Stabilim în gura mare că ne vedem „acolo” după film, fără ca frumoasele să audă cuvântul „gară”, noi eram bucureșteni, ce naiba, doar fuseserăm deja instruiți să spunem fetelor că locuim pe Calea Victoriei și suntem vecini. Ca o paranteză, după niște ani buni, chiar pe Victoriei urma să-mi stabilesc domiciliul din buletin. Soarta, poate am atras asta, cine știe? Așadar urmăm indicațiile despre ultimul rând, vedem filmul pe bucățele, neînțelegând nimic din el, fiindcă ne ardea de film cum îi arde unui șoșolonc să mănânce ceapraz cu crăci. Deciu și fata într-un capăt al rândului, eu cu miniona în celălalt. Like! Una peste alta, fără a intra în detalii, fiindcă mai citesc și minorii, apare „The end” pe ecran, se aprinde lumina în sală și ne îndreptăm spre ieșire, fericiți fleașcă de aventura noastră. Cer fetei numărul de telefon, mi-l scrie pe un bilețel, (6 cifre magice, Wow!), mi-l cere și ea pe al meu, eu evident că „nu pot fi sunat că am cuplaj care vorbește tot timpul și nu mă poate suna nimeni, plus că locuiesc cu părinții”, vrăjeala ține, sau cel puțin așa cred eu, cert este că într-un final le conducem pe fete până la troleibuz și ne despărțim cu greu, printre promisiunile revederii cât mai degrabă cu putință, dorul fiind, nu-i așa, nețărmurit. „Îți dau încă un bilețel, să nu-l citești decât după ce mă urc în troleibuz!”, îmi zice miniona. „Promit!”, zic, încântat nevoie mare, așezându-l atent în buzunar lângă celălat cu numărul ei de telefon. Pleacă fetele, se urcă una în 84, una în 93 și rămânem ca doi plouați în fața statuilor de la Universitate. Nu știam pe-atunci să „batem Cuba”, am fi făcut-o cu siguranță. Tot ce știu e că ne-am lăudat între noi, care mai de care, cu realizările noastre de pe ultimul rând de la balcon, cu ce de Love ne-am dat, presimțind cât share vom da la noi în sat după aventura asta și imaginându-ne câte like-uri vom primi de la colegi, grăbindu-ne totuși spre Unirea, să-l luăm pe 12 spre gară cât mai rapid ca să prindem trenul de noapte spre „Calea Victoriei”, după cum spusesem fetelor. Cu gândul că ulița noastră prăfuită s-ar putea numi cândva „Ulița Victoriei”, bodogănind tot timpul și zdruncinându-ne mai bine de trei sferturi de oră în tramvaiul învechit, am ajuns la gară cu aproape o oră înainte de sosirea trenului. Și dă-i povești, vrăjeli și temeri în legătură cu ce vom găsi acasă și ce block ne vom lua pentru ziua de azi, o zi care a început cum v-am povestit în prima parte, aici: https://samcezar.wordpress.com/2020/12/19/facebook-in-1978/ . Pe rând, apar și ceilalți doi consăteni care le conduseseră pe fete până aproape de locuințele lor și iată cum echipa completă se așează gălăgioasă într-un compartiment friguros… Și dă-i cu poveștile… Și dă-i cu laudele, până am coborât în halta noastră veche și parcă uitată de lume… Și dă-i cu înflorituri care mai de care mai zbanghii și mai științifico-fantastice… Și dă-i cu mersul pe jos în miez de noapte… Rămâne, pe rând, fiecare dintre noi la casa lui, eu mai având ceva de mers până în capul satului, grăbind pasul și începând să realizez dimensiunea dezastrului în care urma să intru… Unlike! Unfollow, ce-o fi o fi… Îmi amintesc de cel de-al doilea bilețel primit de care uitasem cu totul, dar n-am cum să-l citesc, e beznă pe ulița pustie. „Îl citesc acasă, la lumină!”, mi-am zis, când mai aveam câțiva pași până la poartă și mă gândeam cum să intru să nu-i trezesc pe părinți. În fața porții însă, am rămas stană de piatră. Camera „bună”, aia „de la drum” se scălda toată într-o lumină ireală pentru ora aia… În loc să mă bucur că am lumină să citesc bilețelul, eu am încremenit. Cineva mă aștepta cu un block cât o zi de post. Sau cât toate zilele. Sau cât toată vacanța care mai rămăsese… Unlike…
P.S. Păstrez și astăzi bilețelul pe care vi-l arăt și vouă. Naiba știe ce-o fi vrut să spună fata, ideea e că de câte ori am încercat s-o sun auzeam mereu „Acest număr nu este alocat”… Dislike…
THE END

😂😂😂 S-a eliminat din trupurile noastre patriotismul de-ntâi decembrie. Ne-a trecut cu zeamă de varză. După ce am postat harta și steagul României de zeci de ori prin toate ungherele internetului, a doua zi am uitat tot și ne-am reîntors la gif-urile și omuleții noștri care ne râd în nas sau ne iau în brațe. Acum, de 24 ianuarie, suntem din nou patrioți și arătăm asta tuturor celor care ne vizitează paginile, să afle planeta cum ne-am unit noi. Deja s-a aflat și-n Tuvalu și-n Madeira cât de răsfirați am fost noi și cât de uniți suntem acum. De fapt, nu știm cu cine ne-am unit, nu știm amănunte despre unire, habar n-avem ce s-a întâmplat în seara premergătoare unirii, dar dacă am găsit meme-uri și poze colorate cu ea, cu unirea, de ce să nu le postăm și noi? E mai simplu așa decât să scriem câteva cuvinte utile generației Pro și celor ce vor veni după ei. Să se descurce! Și noi ne-am descurcat, nu? Dacă în 1859 ar fi existat Twitter, am fi rămas neuniți și împrăștiați. Așa cum de Crăciun ne amintim brusc că trebuie „să fim mai buni”, de „Unire” anunțăm pe toată lumea că trebuie să fim uniți. Oricum de mâine vom uita cine ne-a unit, când și cu cine. Și evident, ne vom întoarce la fluturași, pisici și căței, la omuleții noștri mișcători fără de care existența noastră „internautică” ar fi o sahară uscată. Ne vom reaminti din nou la cealaltă unire, fiindcă, ce să vezi, cică sunt două uniri, una mai mică și una mai mare. Una intermediară ne-ar trebui, o unire a celor doi neuroni pe care îi avem, pentru a-i face să fie funcționali. Doi neuroni divorțați nu valorează nici cât un gif cu un cocoș care latră, nici măcar cât un live de o oră al personajului imaginar Șoșoacă. Să fim uniți, în cuget și-n simțiri, măcar astăzi! 😂😂😂

N-aveam cum să ratez „40 de întrebări”. Invitatul de astăzi, Dan Negru, care mi s-a părut că a venit la emisiune special ca să dărâme în cap o audiență a unui post TV concurent. N-a reușit, dar tind să cred că asta și-a propus când a primit invitația. Și mai cred că, pe lângă nivelul propriu cu care își duce în spate revelioanele, nivel pe care nu-l poate ridica mai mult de cât este acum, cineva l-a mai și sfătuit ce să spună și mai ales ce să nu cumva să spună la canalul turcesc. Din start, am văzut un prezentator TV în postura de invitat, îmbrăcat în blugi, de parcă era invitat la Capatos. Clar, am zis, va fi show. Când ești anunțat de formatul emisiunii și ți se spune despre conținutul ei, te supui sau refuzi invitația. E simplu. Omul nostru a început încă înainte de prima întrebare să se învârtă cu
scaunul și să sară călare pe cana cu apă, ceai sau ce-o fi fost în ea. Moderatorul i se adresează politicos cu „dumneavoastră”, invitatul răspunde cu „Tu vorbești serios?” Mi s-a părut lipsă de respect. Punct. Nu contează dacă îl cunoști personal pe moderator, îi spui „tu” în afara platoului, în timpul emisiunii însă, încerci să fii civilizat. Asta dacă ești și dacă poți măcar să te prefaci. Măcar de dragul audienței pe care, repet, am fost convins că Dan Negru a vrut cu tot dinadinsul s-o ducă în jos. Invitatul a divagat tot timpul, dând citate din tot ce-și mai aducea aminte, fără legătură cu întrebarea, nesocotind timpul alocat fiecărui răspuns, depășindu-l de multe ori nepermis de mult. Impolitețe maximă, așa mi s-a părut. Cred că a zis de peste 40 de ori „Habar n-am”, „Nu știu” și „De unde vrei să știu” în această emisiune, bâțâindu-se cu scaunul, dând din ochi și din sprâncene absolut dizgrațios, căutând din priviri camera care să-i focalizeze ceasul de la mână pe care îl afișa în mod mai mult decât evident, încrucișându-și mâinile. Mi s-au părut a fi niște gesturi de școlar neajuns încă la pubertate. Era un ceas scump, într-adevăr, dar nu era vreun Rolex. Eu port unul din ăsta dar nu l-am postat pe facebook să-l vadă lumea. Și da, eu m-aș putea lăuda cu el, eu nu sunt persoană publică, nici invitat în vreo emisiune, unde clar, nu l-aș arăta lumii. Deja de la a zecea întrebare, Denise nu mai era în apele ei dar a încercat și a reușit să facă față energiei dezmățate din fața sa. Un moment penibil a fost cel în care invitatul povestește lumii cum se cunoaște cu lumea bună, cu marii oameni ai planetei, cum era el în birou cu ei, în străinătate, vorbind despre bani, repet, fără vreo legătură cu întrebarea adresată. Deja Denise fierbea. Dar sângele i-a dat în clocot când Negru și-a permis să-l sune în direct pe Florin Piersic să vadă poporul ce numere de telefon are el în agendă. Piersic era la masă, s-a și înecat cu mâncarea în direct și urma probabil să țină un discurs specific de 10-15 minute, începuse deja să povestească despre Beligan și despre publicul care apreciază sau nu un succes, dar moderatorul a reușit să iasă din acest clinci întins parșivește de invitat, pur și simplu scuzându-se elegant, salutându-l pe Florin Piersic și retezând brusc o convorbire care s-ar fi întins, cu siguranță, cât ar fi ținut bateria telefonului. Urmează alte întrebări la care cel în blugi răspunde cu „Habar n-am”, apoi pune din nou mâna pe telefon și îl sună pe un fost colaborator de-al lui din vechime de care nu mai știe nimeni nimic, asta doar să demonstreze lumii că au rămas prieteni. Astea sunt copilării și după părerea mea, fiind la o televiziune, chiar mârlănii. Am înțeles, singur a recunoscut că nu a putut niciodată să se acomodeze cu capitala, nu s-a „integrat” în acest vibe din București, dar buna creștere te îndeamnă și te obligă să te supui unor rigori, termene și regulamente de bun simț când cineva te invită în casa lui. Nu încerci să-l faci de râs pe cel care ți-a deschis ușa casei, cu tentative de glume ferentariste gen „îmi țin nevasta închisă în dulap”, iar la întrebarea cu numărul 15, pur și simplu să glumești pe seama fiicei tale pe care „o bagi tot în acel dulap în care stă și soția”. Dealtfel se pare că i-a plăcut cum i-a ieșit pe gură formularea cu dulapul, fiindcă a repetat-o până la saturație, de parcă ar fi vrut ca telespectatorii să fugă din fața televizoarelor sau să schimbe canalul. S-a văzut pe fața Denisei că i s-au rupt efectiv țâțânile când cel în blugi s-a ridicat pur și simplu de la masă, s-a dus peste ea, a încolăcit-o cu ambele mâini explicând el cum făcea pe timpuri cu publicul invitat și cu distinșii concurenți. Foc și pară, moderatorul a trecut și peste asta, arătându-i sec scaunul din fața ei, unde e de fapt locul invitatului. Fără să țină cont de regulamentul despre care fusese anunțat, de formatul emisiunii, de întrebările adresate sau de minutele alocate răspunsurilor, divagând tot timpul la personalități din care cita și aducând mereu în discuție dulapul din casă în care cineva stă mereu pitit, Dan Negru și-a dat astăzi pe față arama, caracterul și micimea. Prezentatorul TV Dan Negru este bun pe felia lui de public de la televiziunea unde prestează. Omul Dan Negru în schimb a dat dovadă de neconcordanță cu Bucureștiul, asta ca să fiu mai mult decât elegant în exprimare. Ne amintim de alți invitați și fără să vrem, încercăm să facem o comparație. Nu ne iese. Silviu Prigoană, Irinel Columbeanu, Ilie Năstase, Viorel Cataramă, Gică Popescu, Teo Trandafir, Dan Bittman sau Ana-Maria Prodan, au fost deasemenea invitați în exact această emisiune și s-au dovedit a fi absolut altceva. Ca să nu mai aduc în discuție pe Elena Udrea, Viorica Dăncilă, Victor Ponta sau pe Adrian Năstase. Nu de politicienii respectivi vorbim aici, ci de oamenii din spatele acestui statut. Nu există vreun termen de comparație între ei și invitatul de astăzi, din niciun punct de vedere. În primul rând eleganța și-a spus cuvântul, invitații de până acum nefăcând rabat de la niciun detaliu în ceea ce privește aspectul exterior îngrijit. Pe înțelesul tuturor, nu vii în blugi și tricou, cu lanțul galben la vedere la gât, la Denis Rifai în emisiune. Și cu asta am spus totul. Mi-am dat seama că mulți n-au priceput sau sesizat astfel de „delicatețuri”, când am citit niște comentarii laudative la adresa lui Dan Negru pe motiv că omul a fost „popular, energic și relaxat” și deasemenea unele comentarii negative la adresa moderatorului care a fost „rigid și prea strict cu invitatul”. Emisiunea în sine este rigidă și strictă, fapt care se pare că nu a fost înțeles nici în ziua de azi de către unii fani și telespectatori care, prin postările lor, mi s-au părut a fi necăjiți de faptul că idolul lor nu e „mai des pe sticlă”. Pentru alții, faptul că îl văd doar în noaptea dintre ani e o binecuvântare. L-am văzut în această emisiune, astăzi, unde el se credea moderator iar Denise parcă ar fi fost invitata lui și sperăm să-l mai vedem abia la revelionul 2022. Până atunci, poate se va „acomoda” cu bunele maniere bucureștene, cu eleganța, cu bunul simț și cu o ordine logică în gânduri și comportament. Bomboana de pe colivă sau cireașa de pe tort a venit la finalul emisiunii, când omul în blugi a încercat să „bată cuba” cu Denise, de parcă s-ar fi aflat pe maidan. Mie asta mi s-a părut o mitocănie fără margini. Evident, Denise n-a marșat pe ideea asta golănească și l-a refuzat, elegant. A dat însă mâna cu el, protocolar, așa cum îi stă bine unui moderator care se respectă. „Miticii” de care făcea omul în blugi vorbire nu gustă astfel de deraieri, apreciază eleganța și taxează drastic orice ieșire în decor. Dacă nu se va „integra”, el poate fi invitat oricând la Măruță sau la emisiuni de can-can, unde se poate plia perfect pe formatul emisiunii și unde se poate potrivi și cu moderatorul și cu decorul. Chiar și cu subiectele emisiunilor de acolo. La Denise nu s-a potrivit. Nu! De 40 de ori, nu! Cel puțin așa cred eu, nu știu dacă e bine. „Habar n-am!”

„De curând am postat într-un grup o parte din acest articol de pe blog: https://samcezar.wordpress.com/2020/11/30/agramaiot-cu-trei-i/ Am primit aproape 700 de emoticoane de-alde like și love și s-au adunat peste 200 de comentarii, toate frumoase și laudative la adresa autorului. M-am simțit mândru de articolul meu care îndemna la scrierea corectă în limba română. Da, apăr limba română! Evident au fost și câțiva hateri. Mă așteptam la asta, chiar m-am minunat că nu sunt mai mulți. Așa mi-a venit ideea să scriu un text despre acești hateri. La ei, la modul general, nu la exemplul personal de mai sus vreau să mă refer aici. De ce e nevoie de hate? E un lucru bun să faci asta? Cum percepem și cum ne raportăm la acești inși ascunși în spatele unui monitor, care fie au identități false, fie ascunse, fie au profil real și „șkoala veți” la descriere? Ne fac ei bine prin ceea ce fac sau ne strică ziua? Ne enervăm când citim ponoasele lor sau zâmbim? Le ștergem comentariile sau îi măscărim? Îi lăsăm în pace sau le dăm like să se simtă și ei bine? Sau pur și simplu îi ignorăm? Fiindcă orice ai scrie și orice ai comenta, ei te contrazic din start. Pe deasupra îți mai dau și lecții de comportament și de scris. Mai mult decât atât, unii îți spun pur și simplu că nu e textul tău, că l-ai furat, că altcineva l-a scris, iar tu, un hoț nemernic, nu ai precizat sursa special ca să-ți iei laurii de scriitor/învingător, să-i pui pe căpățână și să fugi cu ei pe bulevard. Eventual să postezi și un selfie cu ei pe țeastă. Tu, care știi că ai scris cu mâna ta acel articol, ce faci? Cum reacționezi când afli că ești făcut hoț de texte? Ce faci? Încerci să-i aduci haterului argumente? N-ai șanse, el știe tot. El știe că nu ai scris tu. Știe și cine-a scris de fapt, dar nu vrea să spună. Sâc! Râzi la comentariul lui? Ești mâncat, urmează un nou val de salivă de pangolin înaripat care te va inunda. Dacă taci, el continuă, doar ca să te ațâțe. Chiar dacă textul tău e perfect, un hater va găsi oricum o chichiță să-ți zică ceva, îți va spune că ai virgule lipsă, ai puncte puse aiurea sau nu ai scris „mănăstire” cu majusculă, fiindcă, nu-i așa, clădirea aia e a Lui, a Domnului. Ceva negativ va găsi oricum. Evident, comentariul lui va fi greșit din punct de vedere gramatical, e logic. Nu e normal pentru el ca să te laude atâta lume, chestia asta îl deranjează rău de tot pe hater. El nu poate aduna mai mult de 20 de cuvinte, nu le poate pune grămadă ca să iasă un text „citibil”, iar cei ce pot face asta nu sunt pe placul lui. Ce poate el să facă este doar să contrazică întotdeauna, evident fără argumente. Dacă ar avea vreun argument, nu s-ar mai numi hate, ar fi polemică. Într-o polemică se poate dezvolta subiectul cu concretizări. Polemica este întotdeauna binevenită, așa apar idei novatoare și așa se dau cele mai bune sfaturi. Termenul „hateri” sună cam pompos, în opinia mea. Eu sunt mai de la talpa țării, mai din topor(ișcă) și îi numesc „dandanaci” în scrierile mele. Adică entități vii care fac larmă și mare tămbălău, fără rost, produc zarvă și încearcă să te bage în bucluc, fără vreun motiv anume. I-am făcut substantiv comun, un dandanac, doi dandanaci. Istoria literară mă va pedepsi pentru licența asta mai mult decât poetică sau va introduce oficial termenul în dicționare. Vom trăi și vom vedea. Știm cu toții că ura asta viscerală se cultivă și se exprimă foarte ușor când stai pitit la adăpostul unei tastaturi, deci te poți aștepta la orice când scrii ceva care place publicului. Dandanacii încearcă să te umilească fără să aibă un real motiv. Pur și simplu așa simt ei că trebuie să facă. Mi se pare ceva normal ca oamenii să aibă gânduri și idei diferite, e perfect. La fel de normal mi se pare să dezbatem public orice subiect. Dar asta înseamnă comunicare și schimb de informații, iar dandanacul nu poate duce atât. Îl depășesc astfel de acțiuni. Chiar dacă n-are ce să comenteze la textul tău, ceva tot găsește el. Textul e prea lung, iar mediocritatea lui e vizibilă de pe Marte. Cine mă cunoaște știe că eu scriu mult, texte lungi, special ca să nu citească toți. Puțini ajung cu cititul până la ultima frază. Din cauza asta, doar lor mă adresez în scrierile mele. Timpul e prețios pentru mulți, lenea e mare și lumea în general nu are timp să citească mai mult de trei fraze. Nu pentru ei scriu. La fel fac și dandanacii, citesc primele patru rânduri și trag concluzii instantaneu. Specialiștii spun că sunt mai multe feluri și genuri de dandanaci din ăștia, „manipulatorul”, „atoateștiutorul”, „afectatul”, în total cică ar fi vreo șapte categorii. Eu nu mă iau după ei, eu îi bag pe toți în aceeași oală decretând sec că un dandanac scoate orice din context doar ca să spună ceva negativ, împotriva ta adică, el le știe pe toate fiind cartea de căpătâi a literaturii române și încearcă să-ți întoarcă textele pe toate fețele doar pentru a te contrazice. Orice ai scrie, chiar și o glumă, dandanacul face mare caz din ea și o transformă într-o imensă controversă, fără ca măcar să înțeleagă poanta glumei. Și ceea ce e și mai grav, dandanacii încearcă să-i întoarcă pe ceilalți împotriva ta. De multe ori chiar reușesc. De multe ori, ei înjură sau jignesc. Șofer de camion, strungar la IMGB, învățător la țară, nu contează. El, de profesie hater, e zeul literaturii, zeița limbii române și nimeni nu-l poate contrazice. Dacă-i arăți două licențe și-un doctorat, îi curg mucii până la șliț și merge crăcănat în următoarele trei luni, ținându-se cu mâna de ficat. Însă per total, nu contează astea pentru dandanac, îți va spune senin că un maldăr de hârtii nu valorează nimic dacă n-ai experiența vieții. El stă „an față pe avari”, este angajat la „unde vreau io” și se distrează „undemi doresc kami permit”. Dar se crede Wikipedia tuturor articolelor, textelor sau comentariilor, iar pe tine te va considera un ratat și va continua să împroaște cu noroi pe oricine îi va apărea în cale cu un text scris. Am ajuns la concluzia că cea mai bună soluție e să-i ignori. Nici măcar să nu-i bagi în seamă. Asta îi doare. Rău. Cum adică, nu iei în seamă ce scrie el? Nu bagi tu la cap ce ți-a spus atotștiutorul, adicătelea că ești degeaba pe pământ? Vai, nu se poate! Bref. Ignoranța ustură tare și nu există cremă sau pilulă s-o vindece”. Ca să nu avem vorbe la cununie și nici cununiile legate la pomană, anunț că dacă vreun dandanac ajunge cu cititul până aici, deși mă îndoiesc, e bine să știe că textul ăsta e așezat între niște frumoase ghilimele, fiindcă e un citat. Sursa textului este aici, cu autor cu tot: https://samcezar.wordpress.com/2021/01/07/nu-fi-dandanac/ După ce va da click pe acest link, ca să vadă ochiul lui de vultur cine e autorul real și-și va otrăvi sufletul simțind că e dandanac, va înjura de trei ori în sanscrită veche și va comenta oricum ceva negativ, de exemplu că textul e prea lung, nu are „aliniate”, e scris „de-a valma” și nu are „un fir logic”. Nu râdeți, am auzit-o și pe asta! În dicționare, haterul este considerat „o persoană care nu se poate bucura de succesul alteia, astfel încât devine un scop pentru ea expunerea defectelor persoanei de succes”. Prin USA circulă o „emblemă” pentru haterii-dandanaci. „Having Anger To Everyone Reaching Success”. Kanieț!

„Bă, zice Deciu, cu mâna dreaptă în formă de Like, ce-o fi, o fi, haideți s-o facem și pe-asta! O să avem ce povesti luni de zile acolo la noi la țară! Ăia de la noi nici n-au auzit de Cicimișgiu ăla sau cum dracu` i-o spune. Vă băgați la un risc?” Despre parcul ăsta v-am povestit în capitolul 1, adică aici: https://samcezar.wordpress.com/2020/12/19/facebook-in-1978/ Liniște. Ne gândeam ce ne-or face babacii când se vor pomeni cu noi acasă la 2 noaptea. „Și ai noștri?” – am încercat eu un gând rostit în șoaptă. „Ce-or să ne facă până la urmă? O să ne luăm un block și gata. Dar noi ne alegem cu distracția!”, comentează Dolț. Zis și făcut. Ne riscăm pieile și o luăm agale spre bulevardul „ăla cu cinematografe” pe care Cadela îl știa pe de rost, privind uimiți în toate părțile vitrinele și clădirile care pentru mine reprezentau ceva nou, ca-n filme. Doar că erau color, nu ca la televizor, necolorate. Fete frumoase pe toate părțile, nici nu știam în ce parte să mă uit mai întâi. Împărțeam love și like în toate direcțiile. Mi se încălecau ochii scrutând zările pline de fustițe, gândind ce bine am făcut când am adăugat în friends list asemenea băieți de băieți. Cu mirări și umiri multiple, iată-ne la Romarta Copiilor, de unde începea la vale raiul pe care doream să-l străpungem din temelii. Primul cinema, prima stupoare. „O floare și doi grădinari”, film indian, două serii. Cică și prețul e dublu, adică de două ori câte șase lei. Că sanchi durează două ore și ceva și cică merită fiecare bănuț. Niște băieți interesanți ne dau târcoale cu vorbe prietenești gen „Vreți bilete? 25! Nu mai au la casă!”. „Bă, ne lași, ce bilete? Cum 25 de lei dacă la casă costă 12?”. Așa o fi, dar la casă nu mai au, nu puteți intra!”. Nu, mulțumim, fac eu pe elegantul și trec mai departe. „Ai naibii speculanți, miliția ce păzește?, îngăima corectul din mine. Unlike, kick, ban, unfriend! Paranteză. Peste numai doi ani, aveam să fac echipă cu acești băieți descurcăreți, astfel aflând și eu ce înseamnă să te ferești de miliție și să ajungi în fiecare seară acasă cu 7-800 de lei în buzunar, iar sâmbăta și duminica mai ales, cu 1000-1200 de lei. Asta după ce casiera care ne dădea biletele își încasa partea ei. Pentru anii `81, banii ăștia chiar însemnau ceva! Cum spuneam, am luat toate cinematografele la rând până în vale când am dat de intrarea în vestitul parc unde scria „Bine ați venit în parcul Cișmigiu!”. Aha, deci ăsta e numele corect. Ne-am scris în Notes, să nu mai uităm. O clădire imensă se înălța pe partea cealaltă a bulevardului la care mă uitam ca șoșoloanca la cremalieră. „Asta e primăria capitalei, mă lămurește Tudorică, vezi că-ți rupi gâtul!” Wow! Repede un Ador! Și ca o altă paranteză, după mulți ani, în acea clădire urma să am un loc de muncă numit astăzi job și să-mi petrec un teanc de viață între acei pereți gri și deloc primitori. Dăm câteva rotocoale slash ture prin parc, încă cu gândul la ce-o să pățesc la noapte acasă și la metroul de care v-am povestit în capitolul doi, adică aici: https://samcezar.wordpress.com/2020/12/23/facebook-in-1978-2/ Mă minunez la scară maximă de foișorul central plin cu porumbei în care, conform spuselor lui Cadela, vara cântă o formație a armatei, numită fanfară militară, încântându-i pe trecători. Bâtrânei pensionari pe toate băncile, bărcuțe pe lac și fete care mai de care mai atrăgătoare. Mijea de seară dar parcul era plin de viață, iar la terasa din mijlocul parcului „La Buturugă”, nu mai găseai loc la nicio masă. Doi de Like și-un Love. Share masiv, cum zic feisbucăriștii de azi. „Putem să ne așezăm?” zice sigur pe el Dolț unor fete cam de vârsta noastră sau poate ceva mai mici, extrem de frumoase, dar care păreau atât de sfioase și fragile încât aveai impresia că dacă ridici tonul la ele, se vor dezintegra. „Da, cum să nu, luați loc. Dar n-o să încăpeți toți!”, ne străpung cu privirile pe fiecare în parte cele două fetișcane. Două perechi de ochi superbi, două ființe slăbuțe, de lângă care nu-ți mai venea să te dezlipești în următoarele două vieți. Ador, Love, Follow. Partea a patra și ultima, aici: https://samcezar.wordpress.com/2021/01/27/5592/

💝
Ajun de Crăciun, cu miros de silfidă
Privesc noaptea-n lună și-s efemeridă,
Miros a coniac, dilie licoare
Văd viața-mi pe geam, așteptarea mă doare…
💝
Miroase în casa-mi a măr și-alte cele,
A îngeri în zbor, cozonac, draci și iele
Din sufletu-mi palid eman numai roșu
Când stau să-l aștept an de an, iar pe moșu`…
💝
Am ușa-mi deschisă, să intre toți renii
Și muzică bună, cum au orășenii…
Doar hai, frate-odată! Te-aștept în nămeți.
Ți-e frică de iarnă? Ți-e teamă că-ngheți?
💝
Și vântu-i dogoare și soarele-i frig
Privesc luna-n zare și-mi vine să strig…
Din spate m-apucă miros cafeniu
De pere sau struguri… nici eu nu mai știu…
💝
Brăduțu-mi exultă și stelele trec
Înfig ochii-n ceață și fin mă aplec
Să-ți vad silueta, vreun sac sau vreun coș
M-aștept să văd renul călare pe moș…
💝
Adorm în miros de gutui coapte-n jar…
La Tine mă rog și azi, iar, Doamne, iar…
Și cad în miresme, total istovit
Urând tuturor… un Crăciun fericit!
💝

💖💖💖
Te colind, oraș aflat în viață,
De Crăciun, în spirit omenesc…
Te colind, albastru ca de gheață
Și voios particule-ți șoptesc…
💖💖💖
Văd Magheru-n orice altă stradă,
Simt orașul ăsta și-ntr-un nor…
Te colind verzui ca toți să vadă
Cât mi-ești drag și cât mă ții în dor…
💖💖💖
Simt abisu-ți gri ca o dugheană,
Văd aglomerația-ntr-un glob…
Din Unirii până la Romană
Îți simt mersul, suflul, bob cu bob…
💖💖💖
Te colind, oraș cu gânduri spuse,
Că-ți simt pulsul zilnic, ca-ntr-un vis…
Mi-amintesc de vremurile-apuse
Când ți se spunea Micul Paris…
💖💖💖
Un oraș ce pare să se culce,
Amintiri, imagini, mă cuprind…
De Crăciun, ca-ntr-o poveste dulce,
Dragă București, eu te colind!
💖💖💖

Am băgat moneda aia de un leu în aparatul ăla de la intrare care a înghițit-o instant și iată-ne pe peron așteptând trenul ăla plin cu oameni în care, conform spuselor lui Tudorică, trebuia să ne urcăm și noi. Mă gândeam câte trepte o avea, iar prin preajmă nu vedeam nicio scară pe care să ne cățărăm în măgăoaie. Și vine-un vânt întâi dinspre tunel, apoi un șuier și-o lumină, iar în final apare monstrul. Ca un șarpe lung și galben. Mi-au divorțat ochii când l-am văzut. Băi, și se oprește chiar în dreptul nostru și niște uși se deschid, dar altfel decât ușa noastră de la magazie. Cumva pe aceeași linie, nu știu să explic. Zic, mamăăă, chestia asta e ceva de pe altă lume, de fapt cred că nu există, doar eu o văd. Mă gândesc să nu trec de pe peron în aia până nu dau repede un check-in cu limba-n cerul gurii și-un share cu un emoticon din ăla mirat fleașcă. „Hai, urcați-vă!”, ne împing unii din spate. Unde să mă urc, frate, că am mers drept. Altă ciudățenie, mi-am zis, pășesc peste șanțul de 10 cm dintre peron și tren și cică să mă urc. Hmmm… Oau, în măgăoaie, ce să vezi, scaune! Pe unele stăteau oamenii, pe unele, nu. La un moment dat auzim o voce ca din cer care zice ceva de o stație și de un peron pe dreapta și ușile s-au închis așa cum erau când l-am văzut noi venind. A prins rapid o viteză destul de mare, cât să mă facă să prind și eu o țeavă de-aia în brațe căreia mi-am propus să nu-i mai dau drumul decât dacă se îndoaie sau sare pe geam. Un live pe facebook mergea acum, să vadă lumea de unde transmit eu în direct și în reluare, mai ceva ca Dan Diaconescu. N-aveam curaj nici să gândesc prea multe că eram deja ca minerii printr-un tunel negru și șuieratul ăla nu se potolea deloc. Era din tunel sau doar în urechile mele, n-am aflat nici azi. Știu doar că fața mea era un emoticon imens pe care încă facebook nu l-a creat. Ceva între skeleton face și chelia bendeacului, între „ia-mă, Doamne, stinge-mi neamul!” și privirea Oanei Roman când vede spaghetti. Se face în curând lumină în jur, viteza se micșorează, apare un peron plin cu oameni curajoși, nu ca mine, iar într-un final care parcă nu mai venea, se deschid ușile pe o parte. Pe cealaltă parte, nu. Ne-am dat dracu`, gândesc, e defect pe dreapta trenul ăsta. Mi-am desprins cu greu mâna de pe țeava aia și am sărit șanțul. Like! Stai, că încă sunt sub pământ, îmi iau like-ul înapoi. Să mă văd afară întâi! Mă uitam în toate părțile să nu mă recunoască veun om să dea share alor mei că ăla eram. Mi-aș fi luat block pentru multă vreme. Tudorică cel umblat ne dă una cu „nt”. Cică putem să ne plimbăm mai mult așa fără să plătim, doar traversăm peronul și luăm măgăoaia în sens invers. Adică nu mai băgăm un leu, deci iată ce de bani economisim, putem considera că i-am câștigat. Auuuu, chiar e de like asta. Stai! Share location întâi. Îmi notez cu pixul nelipsit din buzunar, pe palmă „Universitate”, să știu măcar pe unde m-a dus viața. Facem noi vreo patru plimbări de-astea dus și întors, începuse să ne placă, eram deja șmecheri și vechi în meserie, nu ne mai țineam de țevile alea, eram „de-ai casei”, navetiști zi de zi încă din antichitate. Doar Sofocle era mai vechi decât noi. Deciu ne-a scos din feerie: „Băăă, să vedem cât e ceasul, să nu pierdem trenul de 8 și ceva spre casă că am pus-o, nu mai avem altul decât aproape de 12 noaptea!”. E patru ș-un sfert, măi copii, ne zice un domn bine care aude discuția noastră, dar părinții voștri știu de voi? „Ne-am pierdut de ei”, vine rapid replica, în timp ce o tăiam spre ieșire pe scări, din două în două. Aglomerație mare, gălăgie, sacoșe, tăgârțe, neatenție, cert e că m-am pierdut de ai mei și m-am pomenit singur într-un noian de lume necunoscută, fără pic de cunoștințe într-ale orașului. Pe unde să ies mai departe, mă întrebam. Singurul reper era un magazin mare pe lângă care intrasem în pământ spre măgăoaie. Mi-am activat GPS-ul mental și-am decretat. „Pe aici!” M-am luat după un cârd de oameni care păreau că vor să iasă și ei din pământ și iată-mă la lumina zilei după alte zeci de trepte care m-au cam obosit. Plus emoția de stilul spaimă că-s singur cuc pe-acolo. Și surpriză! Nu-i magazinul. Aoleu, ăștia au demolat ditamai magazinul cu 6 etaje între timp. Check in: Unirea. Îmi iau inima într-un singur dinte și întreb un nene unde e magazinul ăsta. Din mers, fără să mă privească îmi aruncă un „întoarce-te cu spatele” și-și vede de drum. Mă întorc și înțepenesc. Între mine și magazin apăruse un parc imens. Deci ăștia n-au demolat magazinul, doar l-au mutat în altă parte. Traversez parcul cu țintă spre magazin. Deja nu-mi mai plăcea aventura, voiam să fiu pe scăunelul meu de la poartă, pe ulița Țigăniei, desculț în praf, dând Like tuturor țațelor, chiar și haterilor de care v-am povestit în prima parte, aici: https://samcezar.wordpress.com/2020/12/19/facebook-in-1978/ M-am dus până lângă magazin, căutând din priviri fețe cunoscute care să mă salveze sau măcar pe prietenii, vecinii mei, partenerii de fugit la oraș. Nimic. Când apare panica, tot ce trebuie să faci e să te gândești ce fel de terapii îți sunt necesare. Una suportivă care să favorizeze copingul adaptativ, una orientată spre insight, conștientizare adică, vreo terapie temperamentală sau una cognitivă care să identifice modul distorsionat prin care te percepi pe tine însuți. Exact la teoriile astea mă gândeam eu atunci. Lol, Lmao, Lmfao, pe dracu`! Ce terapii, eu nu știam nici de capul meu și mă gândeam pe unde scot cămașa dacă nu-mi găsesc camarazii. Cine m-a pus să plec de-acasă, nu era mai bine cu Dolț și cu Marian Cap de Cal, în solar la Deciu la un poker pe chișai? Așa-mi trebuie, să vezi acum cât hate o să-mi iau. Sau poate Kick și Ban, ca pe mIRC… Băi, și îi văd moaca Deciului într-un târziu care mi s-a părut o viață de om, omul mă căuta cu privirea în toate direcțiile, la fel ca și ceilalți amici. Din zbor am prins un „unde naiba să te ia umbli, mă?” și m-am calmat ca după trei terapii încălecate, toate deodată, concomitente și în același timp. „Gata, hooo, suntem împreună, am vrut să văd parcul!”, am îngăimat și ca să nu-mi sară toți în cap am continuat. „Ce ziceți, mergem să vedem și parcul celălalt, Cicimgiu sau cum naiba-i spune, știți că ne-a zis Cadela de el, ăla cu bărci și fete frumoase? Și poate mergem la film cu fetele, cică-s niște cinematografe super pe-acolo. Ei, ce spuneți?” S-a făcut liniște deodată, au uitat băieții să mă mai certe și au căzut pe gânduri. „Și dacă pierdem trenul de 8 și 23, ce facem? Mai avem altul la 11 și 36, la miezul nopții”, zise Tudorică luând emoticonul de spaimă pe față… Și deodată vine decizia salvatoare, de două like-uri și-un ador care ne răcorește pe toți… Partea a treia, aici: https://samcezar.wordpress.com/2021/01/06/facebook-in-1978-cap-3/

Astă seară am avut un șoc. Am regăsit, după 25 de ani, pe marele și întinsul internet piesa de aproape 2 ore, jucată fără pauză, „Cafeneaua”. Vai de cei din sală cu probleme la prostată! O bufonadă amară, ce ne propune să cunoaştem povestea simplă a unei familii americane: Louise şi Wally Murdock la 30, 50 şi 80 de ani. O căsnicie fisurată şi în același timp consolidată de apariţia mult mai tinerei Janet. Protagoniştii spectacolului sunt Emilia Popescu, Dana Dogaru şi Horaţiu Mălăele. Am revăzut o comedie în care râsul capătă gustul sărat al lacrimilor, o piesă despre viață, iubire, trădare și singurătate. Actori excepționali, de înaltă clasă, într-o piesă regizată cu multă finețe profesională exact de Mălăele. Am revăzut acești titani ai scenei, după 25 de ani. Atunci, demult, primisem de ziua mea drept cadou un bilet la Bulandra la piesa asta. Ce m-a șocat și mai tare a fost faptul că spre finalul piesei, Emilia Popescu (Janet) spune că deține un apartament în New York și unul în Detroit. Am pus piesa pe pauză să-mi treacă șocul… Am încercat să-mi amintesc dacă atunci, de mult, am perceput orașele astea. Nu am putut să-mi amintesc dar sigur-sigur atunci am zis „Wow, orașe din America…” Cert este că mi s-a părut prea mare coincidența. Sau poate că nu e coincidență. Nimic nu e întâmplător în această lume, eu așa știu. După atâția ani pășesc prin Detroit și așa cum v-am mai spus și cum prietenii mei știu, vizităm cu mare drag New York de câte ori putem, de multe ori pe an. Coincidență să fie oare? Ce răvășită e viața și ce răsuciri peste umăr poate face ea cu omul… Beam aproape seară de seară cafea și bere fără alcool în „Planters” în Amzei, cu colegii de serviciu (nu mai scrieți „servici”, servici e ăla de pahare, căni și furculițe!), cu vecinii și prietenii, de prin anii 1999 și până în 2009. Pe peretele din interior, cum intrai, vedeai un panou imens pe care scria scria „American Bar”. Ne simțeam americani, cu mese, scenă și dansatoare pe masa de bar ca în filmele americane. Când aveam de gând să stăm mai mult acolo, ne puneam pălării pe cap, ne imaginam a fi Bobby și JR din Dallas… Ce vremuri! L-am vizitat în toate concediile. Acum câțiva ani a fost închis. Naiba știe de ce. Nu l-am mai găsit, fiind înlocuit cu altceva. Anul ăsta în octombrie adăpostea un soi de librărie… Poate râdeți, dar am simțit că am pierdut ceva din mine când nu l-am mai găsit acolo… Am postat pe facebook poze de prin 2003 îmbrăcat cu un hanorac cumpărat din Castani pe care scria mare Detroit. Mai aveam prin 2005 o geacă luată din Obor pe care scria mare Miami-Florida… Mi se părea că sunt alt om, știind că orașele astea sunt pe undeva „prin America”. Și astea tot coincidențe să fie, la fel ca aia cu piesa de teatru? Sau nu? Viața asta…

A nins și peisajul este superb. Citesc John Grisham și îmi șterg din memorie puținele lucruri care nu mi-au plăcut sau convenit în acest an, eliminând din juru-mi tot ce era negativ și pe toți cei ce emanau spre mine energie negativă, aducându-mi în preajmă persoane noi, pline de pozitivism și surâs. Astfel, înconjurat de zâmbete, încerc să-mi fac curaj pentru a începe, cu speranță, un An nou. Mă bucur să petrec revelionul cu familia și cu cei apropiați, într-un loc de vis, ca de obicei. Niciun an nu seamănă cu celălalt, așa cum nu ne scăldăm de două ori în aceeași zi în apele aceluiași râu. Viața merge înainte, cu bune și fără rele, nu „cu rele” cum spun filozofii. Încerc, de fiecare dată, în ultima parte a anului, să trec în revistă cele 365 de zile și să-mi pregătesc agenda pentru anul următor. 2020 a fost un an minunat cu realizări la care în alte condiții nici n-aș fi visat. Pandemia a fost un plus pentru mine. Nu spun niciodată „noul an să ne aducă…”. Noul an nu aduce nimănui nimic, noul an doar sosește și în noul an doar se întâmplă lucruri. Noi ne aducem ce reușim, ce și cât putem, ce și cât ne pricepem. Îmi doresc ca în noul an să fim și să simțim cel puțin la fel ca în acest an. Dacă Dumnezeu va voi mai mult, așa să fie, să fie primit! Iar vouă, celor ce citiți acum aici, vă doresc să nu vă pierdeti entuziasmul, să aveți zile frumoase de sărbătoare, cu cei dragi alături, un Crăciun ideal, să fiți sănătoși și tot ce vă doriți în noul an care e pe punctul de a sosi să vi se îndeplinească.

Ce-am făcut noi, dragi români, în ăștia 30 și ceva de ani, (aproape 31) de la ciuruirea ceaușoiului? Vă spun eu, evident, fără a generaliza: ne-am furat căciulile singuri! Nu ne-am limitat la căciuli, am furat și o bucată de traversă ca să o vindem la fier vechi și acum ne plângem că facem cu trenul 10 ore în loc de 3, am furat componente din sistemul de irigații și apoi ne-am plâns că ne omoară seceta culturile, ne-am defrișat hectarele de pădure și apoi am țipat, ca din gură de șarpe, când casele ne-au luat-o la vale, ne-am păcălit la cântar clienții intrați la noi în magazin, apoi am dat din colț în colț că nu mai avem vânzare, ne-am vândut pământul ca să ne cumpărăm BMW apoi am jelit că n-avem ce mânca, ne-am aruncat gunoaiele în râuri, în lacuri, pe stradă, în parc, apoi am fost indignați că este mizerie, ne-am deschis firmă și ne-am bătut joc de angajați, apoi ne-am văitat că am dat faliment. Ne-am dus mereu în vizită la părinții și bunicii noștri cu mâna goală dar am avut pretenții ca tot ei să ne umple sarsanalele. Dar întotdeauna ne-am dat mari în fața tuturor cu ce „elite” suntem noi. Ne-am întâlnit cu prietenii pe care nu i-am văzut de când lumea sau cu oameni pe care nu i-am văzut niciodată, tot cu mâna goală, dar am avut pretenția, ați ghicit, ca tot ei să ne umple portbagajul cu ceva. Păi nu suntem elite, măi nene, suntem entități cu sânge care ar trebui să fie în tomberonul istoriei, nu pe străzi, în mall-uri sau cafenele. Asta ca să fiu elegant, să nu zic jartele vii, fiindcă nu-i așa, nu sună frumos și-mi iau hate. Entități cu sânge sună mai acătării. Să vă mai spun? Băăă, ne-am învățat copiii că necinstea și lipsa de respect ne fac „jmekeri” și plini de bani. Vrem educație? Păi de unde? Am uitat când reclamam profesorul că ne-a tras de urechi odraslele pentru că erau obraznice. Am uitat când ne-am mutat boracii la o altă școală, vezi-Doamne că aceea e mai „cu moț” deși nu era, ajungând astfel să ne ruinăm și copiii și școala. Dar am avut întotdeauna pretenții la o educație occidentală. Nu bem cafea de 3 lei de la automat, o bem pe terasă la mall cu 16 lei, să arătăm celor din jur cât de „sus” suntem noi pe scara socială. Dar nu suntem în stare să cumpărăm din librărie un pix de 2 lei și să-l facem cuiva cadou. Băăăi, gestul contează, nu valoarea cadoului! Avem fițe dar n-avem gesturi frumoase. Privim de sus pe toată lumea doar ca să nu vedem talpa societății pe care stăm de fapt. Avem înfumurări, dar sufletele ni-s goale. Suntem încrezuți nevoie mare dar faptele ne dau de gol. Suntem plini de noi, dar goi pe de-a-ntregul. Avem vederi de stânga, dar votăm dreapta. Vrem să ieșim din monotonia zdrențăroasă a politicii ultimilor zeci de ani, dar votăm USR și AUR. De-aia n-avem o țară ca afară! Pentru că ne doare la bască de legile în vigoare, de micile gesturi cu însemnătate imensă, de țara noastră pe care o înjurăm pe unde ne ducem, de autoritățile pe care le amenințăm cu telefonul și cu facebook, pentru că ne doare în dos de votul nostru și în flecul de la pantof de toți și de toate, chiar și de mamele și bunicile noastre, de copiii noștri și pentru că oricât am primi tot ni se pare prea puțin cât timp s-ar fi putut să primim pe de-a moaca mai mult. Ne milogim ca să primim orice gratis și ne văicărim ca să ni se umple traista, la fel de gratis. Am cerșit și cerut mereu, dar n-am dat nimic în schimb! Nici măcar un „bună ziua” îngrijitoarei care ne spală conștiincioasă zi de zi scara blocului! Când am pus noi ultima oară un pet în lada de gunoi? Chiar așa, când? Când am curățat ultima oară de pe stradă rahatul propriului câine? Ne mai amintim? Pe naiba…

Bă, nu vă mai lăudați atâta pe Facebook că dați like, share, amin și partikip. Păi io dădeam like și dislike înainte să știți voi ce-i aia, zău așa, încă de acum vreo 42 de ani. Acolo la mine la țară, în fundul țării, pe ulița Țigăniei, cum se numea, aveam la poartă un scăunel. De acolo intram pe pagina mea de Facebook în fiecare seară. Priveam în stânga spre cimitir și în dreapta spre poteca aia care nu ducea nicăieri. Adică navigam pe netul meu, auziți? Al meu, nu al altcuiva care cică mă urmărește astăzi ca să-mi fure datele. Ce date, bă? Am 27.500 de poze pe feisbucul ăsta care nu e al meu și nu mi-a furat nimeni nimic. Și cum stăteam eu acolo rupturos și desculț, deschideam news feed și navigam cu privirea spre toate știrile care puteau apărea din senin. Când trecea Deciu cu vaca spre casă, trosc, un like și eventual câteva comment-uri despre cum să ne întâlnim mai pe seară la el în solar s-o punem de-un poker pe chișai. Chișai însemna mărunțiș de metal, de-alde 25 de bani până la aia de 5 lei de aluminiu care ne mânjea cu negru pe mâini. Pokerul cu bancnote era la alt nivel, era Liga Campionilor, acolo nu era de nasul nostru. Venea spre casă ăla al lu` Cicei dinspre cimitir, zdrang un comment, maximum două, gen „ke faki, bro? Când mergem la oraș?” Trecea țața Chiva pâș, pâș, așa cât o țineau șalele, pac, un like și ei. Jean al lu` țața Paraschiva era un hater de felul lui, nu ți-ar fi dat un like nici să-l pici cu ceară, făcuse armata pe nava ceaușescului la Giurgiu și nu mai ajungeai la nasul lui nici cu scara de pompieri. Era mai mare decât noi și ne privea ca Real Madrid pe cei de la Avântul Urlați. Era el îmbârligat cu câțiva de teapa lui și își dădeau comment-uri între ei și chiar events, am observat eu. Cel mai des, ăsta dădea share la toate bârfele din cătunul nostru, nu putea cineva să comenteze ceva că el share-uia la toată lumea. Trăsesem cu urechea pe forumurile ăstora mai mari că undeva în București e o uliță mai mare de-i zice Lipani, Lipcani, Lipscani, sau cam așa ceva și cât de tare e să te plimbi pe acolo cu teniși noi în picioare. Event-urile lor mă bulversau și mă făceau să devin mohorât. De unde bani de teniși noi și atâția bani de tren să ajungi pe Lipcani aia sau cum i-o zice. Dădeam dislike și mă delogam intrând necăjit în curte și trântind după mine poarta care stătea să cadă. Eram off până a doua zi. În altă zi trecea cu o bicicletă Tohan, ăla al lui Geană. Ai mei îi dădeau dislike întotdeauna, că ziceau că mă învață numai prostii. Mă sfătuiau să-l scot din lista de friends dar eu îl tot țineam ca să-i citesc comment-urile despre discoteca din sat și despre ce mag tare de tot are el. Maimac sau Maiac, parcă așa și-l lăuda. Plus că-i admiram mereu țoacla cu portbagaj în față în care-și căra mereu o tăgârță goală. Băi, și câteodată apărea Dolț pe uliță, ăsta era în grațiile alor mei fiindcă nu știau prea multe despre el și vedeau că avem comment-uri frumoase și calme. Altă dată Petruș din țigănie mă învăța cum să umblu la folderul „find people” și frati-su, Cadela, fiind mai mare îmi umplea rubrica de comment-uri cu povești de-ale lui din București de la cinematografe unde mereu dădea like-uri unor fete frumoase, rupte din soare, după spusele lui. Băi, mă gândeam mirat, ce-i fi în orașul ăla atât de frumos de comentează toți pe toate forumurile? M-am hotărât să dau search pe Google la nea Ciombe, poștașul, el era om umblat și ce spunea el era constituție pentru tot cătunul. Și-mi apare de la el că e adevărat, că în București e un bulevard plin cu cinematografe și un parc, parcă Cicilimigiu sau cam așa ceva i-a zis, unde dai „find people” după o fată și imediat găsești o parteneră de film. Măi, să fie! Am devenit brusc curios și interesat, așa că m-am hotărât să țin pagina deschisă câteva zile la rând, să aflu the news în feed. Băi, și într-o zi apare pe news activity pe uliță Tudorică milițianul căruia îi ziceam așa findcă taică-su era șeful de post. Ăsta era de-o seamă cu noi dar avea facebook de mai mult timp și m-a învățat cum să fac un grup în care să adaug pe ăla, pe ălălalt și cu grupul în spinare să plecăm la București să vedem cu ochii noștri ce e aia. Eram un mare follower de-al lui, așa că l-am ascultat și așa am făcut, cu riscul de a ne lua toți dislike de la babaci, sau mai rău, să ne dea block încuindu-ne poarta și astfel stăteam off toată vara și era vai de vacanța noastră. Dar după zeci de comment-uri am stabilit că merită efortul și riscul. Zis și făcut, într-o zi cu soare am luat-o cătinel tot grupul ăsta spre gară, doi kilometri pe jos, trecând prin fața tuturor babelor din sătuc care aveau la porți toate paginile de facebook deschise și ne-au observat că suntem online, deci a trebuit să edităm rapid o poză zâmbitoare la profil, o copertă cu o față senină și să comentăm zeci de „Bună ziua” tot drumul, că altminteri era jale, luam niște unfollow de nu ne vedeam. Aveau mămăile o viteză de net de neimaginat, share-uiau imediat în regim de breaking news și aflau părinții întreg traseul nostru și ar fi fost jale cu J mare. S-ar fi declanșat funcția Alert imediat. Cu tăgârțele offline în buzunare, ne-am furișat în gară și în trenul care ne-a dus la Mecca noastră, unde am coborât ca Alice în țara minunilor, cu priviri uimite pe toate părțile și după ce ne-am activat netul am comentat cu toții într-un glas „Oau”. Deja pe la Piața Unirii știam să zicem Wow, ceea ce era deja o trecere la Next Level. Când să ne mai dumirim, simțim deodată că se mișcă drumul sub noi și ne dârdâie pământul sub picioare. Eu mai timid, am pus repede traista din buzunar pe ON că am zis că e de la viteza netului. Da` de unde, ne zice Tudorică ăsta mai umblat, e un tren plin cu oameni ca noi care fuge pe sub pământ și de-aia se mișcă drumul. Băi, dă-mă dracu`, faci mișto de noi? Ce, e râmă, cârtiță? Trenul cu care am venit noi avea geamuri și mergea pe-afară. Dă-te naibii de troll, ești plătit de ruși să ne umpli paginile cu fake news-uri? Te blochez, să știi! A râs ăsta de noi cu lacrimi și ne-a chemat să vedem cu ochii noștri minunea, doar că trebuia să plătim un leu ca să ne băgăm sub pământ să vedem măgăoaia naibii care fuge ca orbetele și auzi, cică are și oameni în ea care se țin de niște țevi cum mă țineam eu de crăcile nucului din curte când voiam să-l scutur. Partea a doua, aici: https://samcezar.wordpress.com/2020/12/23/facebook-in-1978-2/

Trebuie să fim mereu receptivi la semnalele ghizilor noștri spirituali. Este posibil să interacționăm cu ei, nu e greu deloc. Tot ce avem de făcut este să intrăm în legătură puternică și ideală cu zona spirituală. Putem deveni sincronizați cu acești ghizi dacă încercăm să comunicăm cu ei în timpul somnului sau prin meditație. Calmul și euforia pe care le simțim după meditație sunt unele dintre cele mai uimitoare senzații pe care le putem percepe. Acești ghizi ne trimit adeseori oameni care au rolul să ne amintească ce avem de făcut pe pământ sau să ne recalibreze când sesizează că o luăm mai mult sau mai puțin „pe arătură”.
OAMENI CARE NE REAMINTESC ȘI NE TREZESC. Ghizii ne trimit anumiți oameni, care să ne ajute la această reamintire a misiunii noastre pe pământ și pentru trezire. Ei vin, își fac treaba și pleacă.
OAMENI CARE NE AJUTĂ ÎN DEZVOLTARE. Această dezvoltare nu se referă doar la calea spirituală, ci și la cea intelectuală, psihologică sau chiar materială. Oamenii trimiși de Univers sunt adevărate binecuvântări pentru noi și trebuie prețuiți tot timpul cât stau lângă noi. Când vor observa că ne-am învățat lecția, ei vor pleca din preajma noastră.
OAMENI CARE RĂMÂN ÎN VIAȚA NOASTRĂ. Acești oameni sunt extrem de rari și au suflete mult mai evoluate față de ale noastre. Ei vor rămâne alături de noi până în clipa în care nivelul evoluției noastre va fi unul similar cu al lor, apoi vor pleca și ei. Dacă acest lucru nu se va întâmpla și nu vom ajunge la nivelul lor, ei vor rămâne alături de noi pe tot parcursul vieții.
OAMENI CARE PLEACĂ DIN VIAȚA NOASTRĂ. Sunt cei care pleacă mult prea devreme din preajma noastră. Ei nu sunt buni pentru noi și din acest motiv se cern automat precum pleava de grâu. Oamenii care pleacă prematur fie că nu au reușit să evolueze, fie se află pe un drum paralel cu al nostru, fie au fost respinși de personalitatea noastră care n-a putut să-i accepte în preajmă. În oricare din aceste cazuri, nu trebuie să ne facem niciun fel de problemă sau reproș pentru că ei au plecat. Niciodată nu trebuie să fim triști sau să suferim pentru plecarea lor, ci să mulțumim Universului și ghizilor că ne-au scăpat de cei nepregătiți și cu nivel spiritual mult inferior. Comportamentul față de ei a personalității noastre i-a speriat și i-a gonit, fiindcă ne făceau rău și ne aduceau prejudicii. Ei se aciuaseră în preajma noastră doar pentru a parazita lumina din noi, pentru a se hrăni cu ea și pentru a încerca, oricum fără vreo șansă, să se dezvolte. Odată scăpat de un parazit, orice copac se simte mai liber, crește și se dezvoltă în condiții mult superioare. Deci ghizii noștri spirituali au întotdeauna grijă de noi în diferite moduri. Unii percepem acțiunea și activitatea lor, alții nu, din păcate.

😂😂😂 Gata. S-a dus din noi patriotismul de-ntâi. Ne-a trecut cu zeamă de varză. De-acu` și până la/după Crăciun ne-apucă altă gogoriță ipocrită. „Să fim mai buni!”. Vom asculta muzică din clopoței până la saturație și ne vom întreba cine a pus revelionul noaptea în loc să-l pună ziua la prânz, să putem fi și noi mai treji. Tot anu` suntem cei mai răi oameni din univers dar de Crăciun trebuie să ne sucim instalațiile interioare, ADN-u`, ARN-u`, astea. ATM-u` nu, ăla nu se schimbă, ăla ne scuipă tot câte bancnote vrea el, nu câte am vrea noi. El nu e și nu va fi mai bun decât în restul anului. Citeam că o corporație din nordul capitalei, știți voi, de-aia plină cu trotinetiști la costum cu rucsăcele roz în spinare, va da fiecărui angajat primă de Crăciun în valoare de 1250 de euroi. Nu-i rău. Pentru ei, ATM-urile orașului vor fi mai bune de sărbători. Ș-am mai auzit una de stă Cixie în coadă: O firmă de pulverizări audio dă angajaților 80 de lei prime de murături! Să fim mai buni, nu? Măcar luna asta! „Perioada asta a Sărbătorilor e tocmai perioada optimiștilor, jurămintele se reînnoiesc, clanul familiei este reunit, belșugul curge pe toți pereții, iar forțele se reîmprospătează”. Așa afișăm în ipocrizia noastră. Suntem campioni la cumpărături în decembrie, dar și la aruncatul mâncării cumpărate, fiindcă n-am face o faptă bună decât cu televiziunea lângă noi și doar dacă află toată planeta ce gesturi facem noi când „suntem mai buni”. Aruncăm în tomberon în loc să dăruim din inimă niște porții de ceva dulce cuiva care chiar are nevoie. Destrăbălarea gastronomică pe care o vom afișa nu va fi reală ci va fi cu poze de acum câțiva ani, când ne permiteam poate ceva mai mult ca acum, sau cu poze de-ale altora furate și atașate pe pagina noastră, doar așa, „să moară dujmanii”, cu textul delirant „Sunt jmeker, bro! La mulțean!”. Tot anul facem foamea, mâncăm pe apucate covrigi și merdenele, sau uităm efectiv să mâncăm când mergem la muncă, dar în decembrie, gata nene, s-a spart hambarul cu bunătăți! Cade bogăția culinară peste noi. O ducem într-un chef al gusturilor „ca de sărbători”, până ne crapă cămașa și ne pomenim internați. Gătim sau cumpărăm, apoi băgăm în noi ca sparții până ajungem la Urgență. Nu contează, n-avem treabă cu bila și ficatu`, mațul nostru să fie plin, nu? Și evident, trebuie să afle și toată Terra de cum petrecem noi, cu muzică creștinească și filmulețe „de Christmas”. O să auzim de lumină, de Isus, de steluțe și de brazi, o să citim toate poveștile despre iesle, magi, miei și răsărit. Vom fi dulci ca un cub de sare pe băț trecut prin borcanul cu miere până după sărbători. Dup-aia, revenim la sarea din noi, fiindcă mierea s-a dus, s-a scurs. Stăm câteva zile în starea noastră normală apoi începem valul de urări. Că an nou fericit, că la mulți ani, că sănătate, că alea-alea, deși în interiorul nostru am dori ca pe unii să nu-i mai vedem în vecii vecilor, amin. Dar dă bine în cadru să urăm ceva dulce cuiva așa ca de „trecere în noul an”, deși de trei ani nu i-am zis nimic nici de ziua lui nici de ziua soacră-sii, iar când l-am văzut prin oraș am traversat pe trotuarul de vis-a-vis doar ca nu cumva să fim văzuți și să fim nevoiți să inițiem vreo discuție cu împricinatul. Asta este singura perioadă a anului în care după ce îl drăcuim pe unul adăugăm imediat „Doamne, iartă-mă!”. Evident, fără să generalizez dar și fără să particularizez, vom fi cei mai dulci în perioada asta cu toată lumea. Vom ura tuturor tot ce vom găsi pe net, toate pozele făcute gata pe care scrie „Un an nou fericit” le vom fura, cu share sau nu, menționând sursa sau nu, le vom trimite tuturor și vom fi mândri de cât de buni vom părea în public. Logic, nu vom fi în stare să scriem patru rânduri coerente unele peste altele și unele după altele, nici măcar unele sub altele, dar pozele, meme-urile și share-urile cu imagini sărbătorești vor năpădi rețelele, se vor prăvăli peste noi precum ajutoarele din `90 iar cei ce le vor vedea vor intra în transa sărbătorilor, auzind sunetul interior al muzicii ipocriziei și falsitatea mascată în imagini de sfârșit de an. Nu vă așteptați să primiți vreun text scris personal, cu vreo urare sinceră. Nu suntem atât de „buni”. Așteptați-vă însă să vedeți cum vor începe evenimentele caritabile, teledoanele, căratul de sacoșe inscripționate cu numele firmei donatoare, tăgârțe pline cu bunătăți pentru copiii din cămine și pentru batrânii din azile. Fapta e lăudabilă, cumva. Dar de ce nu tot anul? De ce doar de sărbători? De ce doar în luna decembrie? Cât de ipocriți duși la extrem suntem? Oare asta e latura crudă a omului din noi? În ceea ce mă privește, o să fiu „mai bun” luna asta, iar de Crăciun, o să fac o faptă măreață și-un cadou colectiv de care n-am fost în stare de ani de zile. O să dau liber în lista mea de prieteni întregului cârnat care stă la ușă de când hăul. Nu știu ce o să iasă, dar îmi asum acest experiment. Nu de alta dar vreau să fac o poză cu pagina mea de la profil unde va fi afișat numărul imens de „prieteni”. Așa cifră n-am avut de când am pagina, adică de când a apărut feisbucăraia planetară. Și deși e periculos, aș mai face un test, așa de-al naibii, Doamne iartă-mă! Celor care nu-mi vor ura un text real, scris de ei, de minimum un rând, mă gândesc să nu le răspund. Asta doar așa, de chichi, să văd cu câți prieteni fără ghilimele „pășesc în noul an”. Interesant, nu? Ei, hai, să fim mai buni, măcar acum, de sfârșit de an. Doar zic. 😂😂😂

💖💖💖 Pe 1 Decembrie am observat că mulți români sunt patrioți. Pe toate rețelele de socializare posibile aceștia se declară mândri că s-au născut în România, susțin că aceste meleaguri sunt cele mai frumoase de pe planetă, că România e grădina Maicii Domnului, unii se duc chiar la Alba Iulia ca să sărbătorească această zi, cumpără steaguri tricolore și le așează în geam, își fac poze cu steagurile și le urcă pe facebook, evident și alături de un hashtag „mândrucăsuntromân”, că așa e moda, dacă îți pozezi pantofii fără trei-patru „hashtag” alături, n-ai făcut nimic. Ce avem în DEX în dreptul cuvântului „patriot”: 1. Persoană care își iubește patria și luptă pentru apărarea și prosperitatea ei. 2. Persoană care își iubește patria, luptă cu abnegație pentru binele poporului și e gata să facă sacrificii pentru a-i asigura un viitor fericit. Corect, nu? Păi ia să vedem dacă suntem sau nu. Suntem cu adevărat patrioți când ne cumpărăm bilet de autobuz sau când nu recurgem la prieteni ca să scăpăm de birocrație sau de stat la coadă. Atunci când nu luăm mită și nici nu dăm. Când nu aruncăm gunoaie pe jos în nicio situație. Când toți cei din jurul nostru sunt resemnați și spun „oricum nu putem schimba nimic”, „merge și așa” sau „asta e!” iar noi rămânem integri în faptele și acțiunile noastre, chiar și în lucrurile mărunte. Suntem patrioți când ne educăm copiii să aibă coloană vertebrală, să fie cinstiți cu ei și cu cei din jurul lor, să rămână fermi pe poziție atunci când toți colegii lor copiază și să-i respecte pe cei din jurul lor, chiar și atunci când nu sunt de față. Să fim un exemplu de integritate chiar și atunci când unii ne spun că acest lucru nu va face nicio diferență. Să ne implicăm întotdeauna acolo unde activăm, indiferent că suntem acasă, la job sau în societate. Cred că adevărata iubire de țară constă în integritatea cu care trăim fiecare zi a anului, nu doar pe 1 decembrie. Sau facem asta doar de ochii lumii? Chiar credem că nu sunt în jurul nostru și oameni care văd ipocrizia din noi? Urlă patriotismul în noi în ziua asta mai ceva ca ultraşii de pe stadioane, pe timpuri. Chiar credem că nimeni nu ne cataloghează ca fiind ipocriți? În fiecare an, pe 1 Decembrie, ne pomenim înaintaşii, le enumerăm faptele de vitejie, îl invocăm pe Vlad Ţepeş și amintim tuturor metoda lui unică de a-şi arăta iubirea față de ţară. Dar oare suntem noi în stare să facem ceva pentru România? Păi tot anul ne văicărim că suntem atât de ghinioniști încât barza avea pană la o aripă și ne-a azvârlit fără să vrea pe meleagurile astea, scăpându-ne din cioc. Tot anul arătăm cu degetul mizeria și incultura, școlile cu wc în curte și copiii mergând la școală cu căruța. Povestim întregii planete despre ce interlopi avem noi, despre cum ne mor pădurarii, cum iau bâtaie polițiștii pe stradă, despre drumurile noastre cu gropi în care cazi cu mașină cu tot și treci ca printr-un portal în altă dimensiune de unde nu mai te întorci niciodată și că mii de oameni se spală încă în lighean cu apă încălzită pe aragaz. Spunem oricui că suntem „vai de noi” și „vai de mama noastră”. Spunem tuturor toate astea alături de concluzia „să vedeți și voi în ce țară de c*cat trăim!” Spunem zi de zi „la noi ca la nimeni”, avem în gură zilnic formula „țară de rahat”, explicăm tuturor cât ne e nouă de scârbă de teritoriul ăsta, scuipăm pe jos și aruncăm chiștoacele pe unde apucăm și ne „apucă greața când ne gândim în ce țară josnică trăim”, dar brusc, pe 1 decembrie ne curge din gură iubirea de țară și ne curg mucii de atâta patriotism deșănțat, mergând pe stradă cu insigne tricolore în piept. Stăm o zi înveliți în steagul tricolor în pozele de pe facebook, iar de-a doua zi ne punem din nou poza cu Salam la profil și o poză de la nunta noastră cu manele la copertă. Pentru o zi uităm că suntem „vai de nația noastră”. Zâmbim fals şi cântăm „Deşteaptă-te, române!” cu o mână la piept şi cu cealaltă ținând telefonul pentru selfie. Ne bucurăm că am prins şi nişte democraţie. Să vadă lumea toată cât suntem de „patrioți”. Fiindcă aşa ameţită și înțeleasă greșit, e totuși democrația noastră, nu? Oare ne iubim noi patria de fapt? Luptăm noi pentru apărarea și prosperitatea ei în viața de zi cu zi? Luptăm pentru binele poporului nostru pentru a lăsa urmașilor noștri iubirea de neam și țară? Oare suntem noi gata să renunțăm la un prezent confortabil și să facem niscai sacrificii pentru un viitor fericit al României? Faptul că mergem la parada militară sau că participăm la mitingurile organizate de 1 Decembrie ne adaugă oare în frunte eticheta de „patrioți”? Să gândim profund și să ne dăm fiecare răspunsul, în gând, fără hashtag. La mulți ani, Românie! 💖💖💖

Citesc unele postări și unele comentarii și zâmbesc. Amar, evident. Observ cum agramaioții (dacă există „vamaioții” de ce n-ar exista și agramaioții?) se apără între ei când cineva încearcă să-i învețe să scrie corect. Guralivi fiind, jignesc pe oricine se ia de „casta” lor. Mesajul lor e ceva de genul „nu contează cum scriu, contează mesajul!”. Care mesaj? Ești în stare să trimiți/transmiți vreun mesaj, altul decât cel că oricine poate râde de tine halind popcorn în timp ce-ți citește aberațiile? Alea jacta est! Adică „alea e gecile mele”. Să dezvoltăm și să diferențiem din start greșelile la scriere de necunoașterea limbii române. Greșelile de tastare, din viteză sau faptul că-ți vine lumina în ochi când tastezi înseamnă ceva, iar faptul că nu știi să scrii corect în limba ta natală e cu totul altceva. Evident, pentru niciuna din categorii nu există vreo scuză. După ce ai scris un mesaj, îl poți reciti, modifica, edita și abia apoi îl poți trimite. Dar când în esență tu nu știi cum se scrie corect, nu ai ce edita la respectivul text, fiindcă nu știi ce e greșit. Să te ferească sfântul Pafnutie și cuvioasa Rocambola să îndrăznești să-i arăți unuia că a scris greșit. Nici fluviul Potomac nu te mai spală de dejecțiile care vor năvăli spre tine, împroșcându-te cu cele mai „calde” epitete de pe planetă. Ți-ai dori în momentul ăla să fii în Atacama și să te ascunzi în nisipurile nesfârșite. De unde să nu mai ieși niciodată. Toți greșim, omul e supus greșelilor. Dar când cineva ne arată și constatăm că ne arată bine și corect, îi mulțumim și corectăm rapid greșeala. Am pățit-o de nenumărate ori. Am tastat de porc. Când mi s-a arătat, m-a plesnit râsul și am folosit eterna mea formulă la care apelez în astfel de cazuri: „Oops! Mulțumesc, editez imediat!”. N-am crăpat și nu mi-au căzut nici galoanele, nici vreun galon de lapte în cap. Dar când ești agramaiot, nu știi că omul ți-a arătat în mod corect greșelile ci ești convins că tu de fapt ai scris corect iar el aberează, fiind agramat funcțional. Autocorectorul poate fi dezinstalat. Deci nu există scuze. Textul poate fi editat de sute de ori până e trimis. Nici aici scuzele nu-și au rostul și locul. De regulă se spune „mesajul contează”. Nimic mai fals. Ce mesaj ne transmiți tu nouă când ne scrii „Haideți să mâncăm copii!”? Pune naibii o virgulă după „mâncăm”, nu e greu și nici năstrușnicul autocorector nu se bagă peste tine, zău! De ce e așa greu să pui o cratimă la locul ei, agramaiotule? Ori o așezi aiurea, ori lași spațiu. Parcă-i un făcut, exact unde și când trebuie n-o pui deloc. E o mare diferență între „am găsit o capră într-un tufiș” și „am găsit-o capră într-un tufiș”. De faza cu câți „i” se scriu unele cuvinte… aproape că nici n-am curaj să aduc vorba. Dar trebuie să fac asta, astfel încât dacă un singur cititor învață ceva, înseamnă că textul meu și-a atins scopul. „Copiii, lustragiii, parca(n)giii și tinichigiii”… Nu-s cam mulți „i”? Nu-s, zău! Agramaiotule, uite aici un pont: dacă nu știi câți să pui, scrie acolo mai mulți și lasă-l pe cititor să-și ia câți vrea. Iar la finalul textului atașează un cârnat format din douăsprezece virgule și vreo zece cratime și explică-i celui ce va citi să le așeze el în textul tău pe unde dorește. Și astfel te-ai scos. Încă un pont: Scrii așa cum te pricepi și pui la sfârșit un emoticon căruia îi curg balele și leșină de râs, să creadă cititorul că ai scris agramat în mod intenționat. Repet, agramaiotule, nu te condamn și nu te acuz. Bă, dar măcar nu fi (imperativ negativ) tare în gură! Taci „reaqu” (am citit-o ieri pe asta) din gură (Din ce altceva să taci? Doar n-o să taci din nas!) și stai molcom! Fă-te mic, mai mic decât ești și dă sonorul găurii de la gură la zero. O replică zdravănă am primit acum două zile: „Degeaba ami arati tu mie gresalele de scris ca tu tot un ciocan ai sa ramai”. Să râd, să plâng? Stați, mai era una: „N-au avut posibilități să învețe pe timpul lor, pe vremea lor nu aveai unde să înveți”. Posibil, nimeni nu neagă asta. Dar repet, măcar să nu urle la cel care a avut această posibilitate și care le vrea binele arătându-le cum e corect. Să admită și ei că nu știu să scrie și să nu-l mai măscărească pe binevoitor. Nu așa ar fi corect? Stive de grupuri acceptă postări și comentarii agramate din simpla dorință de a avea cât mai mulți membri. Acolo nu e indicat să corectezi pe cineva, îți sar moderatorii în cap instant iar administratorul te atenționează cu excluderea. De parcă asta ar fi o pedeapsă… Cel amenințat ar trebui să-i mulțumească pentru faptul că îl va scoate din respectiva mocirlă. Ca să nu zic că ar trebui să iasă singur de acolo… Să nu uităm că nu există nimic mai de preț pentru un popor decât graiul matern, întrucât acesta este plămânul prin care respiră întregul neam și suflarea în care se contopește sufletul român. Ai citit până aici, agramaiotule? M-aș mira, dar dacă da, sper că ai înțeles ceva, cât de puțin. Contează și îți va prinde bine cândva! Să ne citim și recitim cu bine!

😄😄😄
După savanți și medici ca doctoru-Arafat
Covidul e un virus ce zboară-n lung și-n lat…
Dar bolnavii, săracii, spun doctorului Dincă
Cum lor li se prezintă o mare caterincă.
=
Ce-i el de fapt? Un zero, un fel de vârcolac
Nici cât un ou de muscă, nici cât un vârf de ac
Ceva așa, cilindric… Regret că nu găsesc
O cretă și o tablă ca să vi-l zugrăvesc.
=
Covidul despre care aș vrea să vă vorbesc
Și știu ce spun, prieteni, nu am cum să greșesc
Cică-i aici în aer… știu bine că m-ascultă,
Dar nu vrea să-și trădeze prezența lui ocultă.
=
Nu l-a văzut chiar nimeni fiindcă-i mititel,
Dar unde-i lume multă acolo e și el!
Incognito ca musca și nepoftit pătrunde
În orice fel de casă, îl întâlnești oriunde.
=
În berării, pe stradă, la cinematograf
Îi place să se joace cu alți covizi în praf
Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul
Și peste tot se ține de bietul om ca scaiul.
=
Să nu stai toată ziua vârât cu nasu-n scripte,
Iar laptele și carnea să fie bine fripte.
În orice alimente și-n orice băutură
Puneți zeamă de varză, nu mult, o picătură.
=
Și nu mai mult de-o dată la șapte săptămâni
Tot omul să se spele pe față și pe mâini.
La poștă sau la gară și-n orice loc murdar
Țineți întotdeauna mâinile-n buzunar.
=
Pe-afară nu ai voie că-i mare caz de boală.
Dar dacă ieși la teatru sau intri în vreo școală
Și aerul de-acolo îți pare echivoc,
Este recomandabil să nu respiri deloc.
=
Acei ce au bronșită sau tuse măgărească,
De semenii lor teferi grozav să se ferească.
Să nu-și mai piardă noaptea prin cluburi nepermise,
Să țină toată iarna ferestrele deschise.
=
Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia,
Să stea închiși în casă, c-afară-i udă ploaia…
Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie,
Cu propria ta viață să faci economie.
=
De nu vrei ca la urmă să te trezești mofluz,
Evită surmenajul și orice fel de-abuz,
Rărește-o cu tutunul, mai lasă băutura!
Iar dacă, din păcate, vrei să-ți apropii gura
=
De epiderma unei persoane din elită,
Oricât ar fi persoana aceea de grăbită,
La locul ce urmează să fie sărutat
Să dai întâi c-o cârpă muiată în scuipat.
=
Ori, ca să fiți mai siguri de viață, eu vă zic:
Nu sărutați nici mână, nici gură, nici… nimic.
C-altminteri trimit mail-uri la brava noastră Greta
Și vine Arafatu` la voi cu izoleta!
😄😄😄

Am făcut timp de 3 zile, după un mare manual de manipulare a maselor, un la fel de mare test pe facebook scriind textul roșu de mai jos pe paginile televiziunilor și ale ziarelor ce anunțau oripilate epopeea designerului cu nasul spart. Am urmărit comentariile. Au fost sute! M-am crucit și încă mă mai crucesc, mi-e să nu rămân crucit. 😄 Vaaaiiii! Un „designer activist civic”, stăpânul parcărilor, cu nasul spart? Vaaaaai! Nu se poate așa ceva! Nu putea să anunțe paza magazinului, nuuuuu! Nici poliția, nuuuuu! Trebuia să facă designerul „activist” ordine în parcare, că deh! Trebuie să ne băgăm noi nasul, nu organele competente! Hai să ne facem noi singuri dreptate, să ne băgăm noi nasul, de ce să mai anunțăm organele în drept? Și pe urmă urlăm pe FB că „vaaaiiiii ce am pățit!” 😄 A trecut atâta lume pe acolo, nu a zis nimeni nimic, s-a găsit doamna designer să rezolve „parcarea ilegală pe trecerea de pietoni”! Ridică ea ștergătorul mașinii! Să vadă „propitarul” că a parcat pe trecere! Că altfel el nu știa unde și cum a parcat! Senzațional! 😄 La următoarea neregulă văzută în vreo parcare ce mai bagă designerul? Că nasul e in service… A nu se intelege că sunt de acord cu violența, Doamne fereste! Cucoana violentă va primi ce merită. Dar cand te bagi in tărâțe, pardon, în parcare, îți asumi consecințele, adică să te mănânce… șoferii! Când faci pe activistu` îți asumi și înjurături și oprobriul public. Și o ghioagă peste picioare și o rangă în cap. Îți asumi orice se poate întâmpla, inclusiv să te prindă omul că i-ai ridicat ștergătoarele. Și să nu urli apoi pe Facebook că ai intrat în bucluc! 😄😄😄
Și-o poveste ardelenească, tot cu ștergătoare:
„De ce i-ați ridicat omului ștergătoarele? Voiați să îi spălați parbrizul? Ca să îi atrageți atenția, de ce nu i-ați demontat o roată, sau nu i-ați dezumflat roțile? Dacă locul de parcare nu este plătit, din contra, mai este și spațiu public, nu ați rezolvat nimic cu ridicarea ștergătoarelor, vă poate face plângere pentru distrugere, nu aveți voie să puneți mâna pe proprietatea privată a omului. În cazul în care aveți parcarea plătită, trebuia să anunțați telefonic poliția locală care îi putea aplica o sancțiune și putea dispune ridicarea mașinii și mutarea acesteia într-un loc cu verdeață până la recuperea ei de către proprietar în schimbul unei taxe”.
https://www.oradesibiu.ro/2020/08/11/in-numele-tuturor-sibienilor-care-si-au-gasit-stergatoarele-masinilor-ridicate/

😀😀😀 Încerc să caut un motiv temeinic pentru care unui mort i se spune „Drum bun!”. Nu-mi iese. Adică poate merge pe un drum pietruit, cu nămol și poate rămâne înfipt pe-acolo? Nu înțeleg. De ce i se urează „Drum lin”? Adică poate da peste un drum care o să-l zdruncine, sau cum? O să-i sară hainele, mă rog, penele, sau ce-o avea pe el de la atâtea gropi? Un fel de turbulențe ca la avion? Ăia n-au autostrăzi line ca-n palmă? Și-am mai auzit „Drum lin printre stele”. Adică el ar intra cu căpățâna direct într-o stea dacă nu l-am atenționa noi să le ocolească? N-are și el un GPS la el să-i arate cum să se strecoare printre stelele alea? Sau e atât de fragil? Se poate sparge? Poate că se oprește la prima stea, că așa vrea el, de ce trebuie să mai alerge „printre” ele? Bine că-i punem bani pe piept și doi bănuți pe ochi, să „plătească vama”. Și dacă acolo îi cere card și nu poate trece cu cash, la asta ne gândim? Nu e mai bine să-i punem un card perfect valabil și cu ceva bănuți pe el, acolo, cât de-o vamă, între degete și o hârtiuță cu codul PIN într-un buzunar? Deci îi acoperim ochii cu două monede și îi urăm să se descurce la condus pe „drumuri line, printre stele”. Poate că noi suntem obișnuiți cu drumurile noastre vai de ele și îi dorim mortului ca măcar prin alte sfere să dea de niște drumuri mai acătării. Ce tari suntem! 😀😀😀

😀😀😀 Suntem diferiți, nu putem fi absolut la fel 8 miliarde de viețuitoare planetare. Unii țin cu sfințenie la sărbătorile religioase din calendar, unii doar la cele notate cu cruce roșie. Unii fac un motiv de sărbătoare din orice, de la ziua când s-a născut pisica la ziua când și-au luat o mașină nouă. Și dă-i, și dă-i, petrecere din orice! Unii se costumează de Halloween în toate arătările pământului, pentru alții e de ajuns doar să se uite în oglindă cu candoare și respect și să-și ceară singuri trick or treat. Pentru unii, asta e sărbătoarea morților, ei n-o țin, Doamne ferește, se poate? În schimb țin toate sâmbetele morților care e același drac doar că fără cosumație și aleargă prin cimitire să împartă colăcei și colivuță morților încă vii așezați la cerșit printre mormintele celor morți. Tare, nu? Unii au haine cu desene animate, în timp ce viața lor e horror, alții trăiesc în sleeping mode dar se încalță cu pantofi cu tocul în față și fermoar pe talpă, ba mai au și-o lanternă în vârf, să pară că sunt SF. Unii merg cu mașina și până la colțul blocului să-și ia țigări, alții își cațără artroza pe role și artrita pe trotinete să salveze planeta de la înec cu fum eșapamentist. Unii se costumează în satane, alții chiar sunt. Suntem diferiți, da, pe unii ne-a făcut Dumnezeu joia în schimbul doi iar pe alții, lunea, în timp ce se uita la Vlad. Nici chiar El n-a putut avea atenția distributivă, deci să nu-l blamăm dacă a mai făcut erori în ceea ce ne privește exact când își ștergea o lacrimă că a murit Tibor. Suntem diferiți… 😀😀😀

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un pic de apă caldă.
Elcen a schimbat macazul,
Muc i-a arătat obrazul.
=
Și de voie, de nevoie,
Ne-a dat apă ca lui Noe.
=
O s-avem în case arcă
Sau șalupă, sau chiar barcă.
Însă dacă vrem acuș’
Să ne bălăcim sub duș,
Luăm cu noi o lumânare
Fericiți, nevoie mare!
=
O să curgă vin și gem.
Ce-am votat, aia avem!
=
S-a dus naibii țărișoara!
Timișoara-i Fritzișoara
București e Mucurești
Ai votat! Ce tare ești!
=
A-nceput de ieri să cadă…
Pic, pic, pic. Acum a stat.
Țevile s-au răzbunat
Tot pe noi.
Deci stăm grămadă
La-mbăiat!
=

Mai demult, CTP a numit-o Lela, fiindcă juca tenis în dorul lelii. Acum o compară cu o mobră. Probabil la Mobra 50 se referă și are toate motivele s-o facă. „Incredibilă prăbușire a româncei la Roland Garros, pe suprafața ei favorită, zgura, de pe Everest direct în Groapa Marianelor!”, scrie și Cartianu. Ne amintim că înaintea partidei cu Halep, fostul jucător polonez Wojciech Fibak spunea că Iga Swiatek este Mozart al tenisului, un superb diamant, o fată care se naște o dată la un milion de ani. Am fi putut crede că omul spune asta doar pentru a o susține pe compatrioata lui înainte de acest duel dificil. Însă ce s-a văzut pe teren i-au confirmat în întregime spusele. Jucătoarea din Varșovia a fost cea care a dominat tot meciul într-o manieră categorică, în timp ce Halep nu și-a găsit deloc ritmul. Partida s-a încheiat după 68 minute cu scorul de 6-1, 6-2, după un meci pe care puștoaica l-a controlat categoric. Halep și-a încheiat astfel parcursul la Roland Garros, fiind învinsă ca și anul trecut de o adolescentă (locul 53 WTA). Ne amintim că anul trecut, Halep a fost eliminată în sferturile de finală a Openului francez de către o altă puștoaică, Amanda Anisimova, (locul 51 WTA), cu scorul de 2-6, 4-6, tot după 68 de minute de joc. Chiar și în declarația de după meci, românca a fost nevoită să recunoască meritele „uraganului” polonez de 19 ani , deși a încercat cumva să se scoată: „A fost foarte frig, am simțit că nu mă încălzesc deloc”. Presa străină a fost luată prin surprindere de acest eșec lamentabil. Doar pariorii adevărați au mirosit că e loc de un câștig fabulos și au mers pe mâna polonezei. Sunt voci ale necunoscătorilor, potrivit cărora „a avut și ea o zi mai slabă”. Nimic mai fals! Intuim că așa arată „începutul sfârșitului”. Oare ce va zice Banciu? Dar Iuruc? Oare cât faci cu Mobra de la Roland Garros până la Constanța? Doar întreb.

Prin luna martie, vecinul meu, omu` cu palatu`, patronul FCSB, Gigi Becali, ne spunea că-și ferește echipa de Covid, ducând-o la Sfânta Liturghie și aplicându-i Sfânta Împărtășanie. „Să mergem la slujbe!”, tuna el. „Țineți minte ce vă spun. O să vedeți că virusul ăsta, în toate țările în care se face Sfânta Liturghie, în țările ortodoxe, nu va fi puternic. România va beneficia de Sfânta Liturghie. Se face Sfânta Liturghie și se spune: „Dumnezeule, ferește-ne pe noi și țara noastră de această boală!” Așa va fi în țările ortodoxe. O să vedeți în 5 luni dacă sunt nebun sau spun adevărul. Se va demonstra pe statistică. Noi mergem la Biserică și nu ținem cont de guvernanții necredincioși care spun erezii. Ne rugăm să ne ferească Dumnezeu de virus. Nu vine boala, nu are ce căuta boala aici! Dumnezeu îndepărtează pericolul!”, mai spunea vecinu`. Iată, aflăm din presă că Andrei Vlad – portar, Andrei Miron – fundaș central, Iulian Cristea – fundaș central, Darius Olaru – mijlocaș, Florin Tănase – mijlocaș, Ovidiu Popescu – mijlocaș, Ionuț Vînă – mijocaș, Andrei Pandele – mijlocaș, Sergiu Buș – atacant și Anton Petrea – antrenor, sunt cu toții infectați. Roagă-te, patroane! „Căci cu noooooi, eeeeeste Dumnezeeeeeu!” Așa cântai pe vremuri…

Nicușorul contraatacă. Sau măcar încearcă, asta fiindcă nu dă bine dincolo de sticlă dacă tace și nu încearcă. E foarte adevărat, omul n-are ce căuta în funcția de primar general, nu se pricepe la administrație publică și n-ar face nimic în fotoliul ăla nici dacă ar sta lipit de el cu super glue vreo 3 mandate. Dacă ești olimpic într-un domeniu nu e obligatoriu să mai știi și altceva. Nu cred că Elon Musk știe că rădăcina ferigii se numește rizom și că rizomul ăsta, de-al naibii ce e, conține acid flavaspidic, acid filicic, tanin, aspidinol, aspidină, paraaspidină, albaspidină sau floroglucină. N-are nevoie să știe. Bine, nici nicușorul nu știe. Dar de aici și până la a-l tăvăli prin noroi punându-i eticheta de „traficator de influență” e tare departe. Că teren, că primăria de la 4, că restaurant în parc, că salvăm Bucureștiul, că bani șpagă, „că, câine”. Vax! Cei care nu știu sau se fac că nu știu ce înseamnă „intervenția accesorie”, gen „Cristoiu Guglî Eu Însuși Coroiu”, „Scroll Așadar Cai Verzi Pe Pereți Etcetera Vreau O Cola”, sau alții de aceeași factură „Că combinația”, „că comunistul” sau „că când s-a trezit mâncând” ar trebui ori să tacă ori să învețe puțină legislație. Degeaba e poreclit pe toate șoselele de centură ale rețelelor de socializare „Mucușor” sau „Plicușor Ban”, epitetele astea de clasa pregătitoare nu-l afectează. Se știe clar că voluntăreasa care face poade peste ape și metroaie pe sub pământ nu va rămâne în continuare pe această funcție. În opinia mea jocurile au fost făcute încă de când s-a dat OK-ul pt „Dragnea la pușcărie”, nu suntem naivi. Însă pe „naivul” atacator al nicușorului, „maestrul” Ion din Găgești nu-l învață nimeni să citească sau să pronunțe „Google” corect, nici nenea care e denumit pompos „administrator la televiziunea Cristoiu”, nici colaboratoarea cu ochelarii parcă puși invers, cu ramele dedesupt, care râde brusc când ne numără zilnic morții, dispăruții, intrații și ieșiții din carantină și căreia niciodată nu-i iese socoteala, ban pe ban, om pe om. Nici măcar cealaltă tanti denumită la fel de pompos „redactor șef” care făcea în 4K „laiv” din Piața Victoriei cu un cartof 3D pe frecvență 6G, enervându-l pe găgeștean la culme cu imaginile de o calitate 7Q parcă transmise din Kiribati, colț cu Tokelau. Tot timpul tanti cu ochelari „pentru citit” care râde brusc din 8 în 8 secunde, fără motiv, pe sistem Grindeanu, tăticul râsului spontan fără motiv, acuză că cineva ne ascunde cadavrele, ne pitește carantinații și ne amestecă cifrele. Și se burzuluiește la comentatonții care nu-s de acord cu ce bălmăjește ea, cu stilul ei vestimentar și cu ochelarii ei, tăvălindu-i prin făina discursului ca pe o gogoașă înfuriată. Au râs trei planete de sectoristul numărul 5 care a zis o singură dată „Goagăl” în ușa primăriei, recunoscând că nu știe exact cum se pronunță, dar toți tac mâlc când găgeșteanul cu sacou pronunță de când lumea „Guglî”. Dar nu asta contează, ci faptul că e bun de tot pentru a-l tăvăli pe veșnicul candidat la fotoliul de peste drum de Cișmigiu. „Scroll Așadar Vreau Cola” face ture la Gâdea, la Ciutacu și evident la televiziunea „onlain” a cristoiului „ziarist” încercând să-l facă țăndări pe Dănuț. Apropos de televiziuni, preconizez că în curând, cât de curând, istoricul găgeștean va divorța de studiourile Antenei 3 și-i va bârfi pe cei rămași acolo pe unde va apuca, în online, de exemplu. Noi așteptăm, răbdători. Revenind, băăăăăăăă, nu-i mai spuneți celui din Găgești „ziarist”, nu e așa ceva. A fost sau o fi fost. Nu mai e. Ziarist de vreo 22 de ani e Boanchiș, ziarist e Ion Spânu, ei scriu pe hârtie, știți ce e aia? „Peipăr”, da? Nu „onlain”. „Online” e ceva extra, pe lângă paper. Am scris și eu pe hârtie, trăiască Miron Manega, dar asta nu înseamnă că-s ziarist. Și eu am scos pe piață două cărți, dar asta nu înseamnă că-s scriitor. Alooo, se aude și în Amzei, sau aparatul a înghițit fisa? Ziceți-i publicist, scriitor, sau de-alea cu „fost”. Că a fost. Dar, gata, nu mai e. E istoric, asta da. Acum zice în direct „eu însuși”. Acum e blogger și vlogger. Punct. Se pronunță „blogăr și vlogăr”, „maestre”, asta ca să nu ziceți vreodată „bloagher și vloagher”! I-am pus ghilimele, așa, din simpatie, e oarecum vecinul meu de Victoriei. Revenind la veșnicul Nicușor, planetele se vor alinia oricum în favoarea lui, fiindcă așa e scris în stele, dar dacă el va ajunge să se uite din birou pe geam în Cișmigiu (și va ajunge), va fi vai și-amar de bucureșteni. Noroc că Băse și Tări n-au nicio șansă. Ar fi „vai” la pătrat. Am avea troleibuze pe sub pământ și tramvaie suspendate. Cu voluntăreasa la butoane cred că ar fi la cub. Măcar pe ea o conduc agenții poliției locale până la mașină când iese din primărie. Și de la mașină până la ușă când intră. Pe Nicușor nu-l va conduce nimeni, nicăieri.

Avem nevoie să simțim romanticul de zi cu zi, iar poezia Nicoletei înseamnă o exprimare a sentimentelor pe care și le așează aici, pentru noi, astfel încât cu toții să contemplăm versurile-i fascinante și să ne îmbătăm cu suflet pur. Ne scufundăm în acest loc, încercând să definim cu propria imaginație măreția poetică. Cu mențiunea că ortografia, rima, ortoepia, versificarea, iambul, aranjarea strofelor, așezarea in pagină, ritmul și punctuația din toate poeziile publicate mai jos aparțin în totalitate autoarei, fără ca eu să schimb, să modific, sau să corectez ceva din materialele primite și că aceasta și-a dat acordul scris pentru a i le publica aici, vă las să citiți și să vă delectați cu însuflețirile poetice elegante și nebănuite.

DRAGA FERICIRE
=
Ma simt ucisa de iluzii grele…
Te strig, te caut printre stele…
Te caut si deloc nu te gasesc.
Cu ochii grei de plâns nu te zaresc!
=
Jos pe pamânt, te caut prin destine,
Prin gauri ca de sarpe, ramase ruine…
Si nu gasesc pe nimeni in calea mea.
Rod al fericirii, sa-mi fii catifea!
=
Cobor si iar cobor, despart oceanele de ape.
Totul e mut, nimic sa-mi semene nu vad pe-aproape!
Imi pierd echilibrul si cad intr-un vis…
Dar visele-s rele, sunt de nedescris!
=
Am hainele zdrente, pantofi-s rupturi…
Si-am gleznele rupte, in talpi crapaturi!
Oftez ghemuita si cad la pamânt…
Si gândurile negre incet le framânt…
=
Fericirea-i regina cu zâmbet docil,
Alunga tristetea, aduce-n speranta tiptil…
Baga de seama, gandeste-te bine,
Acea fericire se afla in tine!
=
Si inima-mi bate, vorbeste cu mine,
Imi spune de-acele soapte divine…
Femeie pierduta pe acest orizont,
A ta fericire nu e pe vreun front!
=
Frumusetea rasuna, sticleste in zare…
Cupele-s pline cu raze de soare…
Iesirile-s simple din labirint,
Iar ieri imi pareau a fi infinit…
=
Si nu-mi este frica, cobor in mormânt,
Ingrop toata ura si tot ce-i descânt…
O strâng greu in lanturi si-o leg foarte bine
Sa nu mai vada vreodata zile senine…
=
Marele Zid chinezesc il strapung din priviri,
Pocnesc doar din deget, detin stapâniri…
Am sfarâmat ura cu piciorul gol
Si fericirii i-am pus monopol…
=
Si-acum, fericire, am sa vorbesc cu tine
Caci existai, te aveam aici cu mine…
Stateai pe tron, zaceai alba la fața,
Si ti-am zâmbit mereu, dar… ai fost o hoața!
=

GEST DE IUBIRE
PLANTON
=
Candva am fost cumva puternici…
Vazuti cu ochiul lunii tainici
Si astazi am ajuns departe,
Pe-a razelor iubirii sa ne poarte.
=
Balanta timpul mereu l-a cantarit,
Pas cu pas viata ne-a intarit
Si din adancul sufletului ne-am cladit
Momente, zile, ani, ce simplu nu s-au innadit.
=
Simtind iubirea noastra stralucind,
Zburam spre soare fericind.
Am invatat ce inseamna s-avem totul…
Ce ne mai face semne gestul!
=

MIREAZMA DRAGOSTEI
=
Iubirea ta, precum e marea
Pe cerul alb se oglindeste,
Ascunzi zambetul si mirarea
Ce sufletul meu iti vorbeste.
=
Azi, am atins iar marea
Bratul tau ma ocroteste…
Lunga mi-a fost asteptarea…
Of! Dragostea cum straluceste!
=

CHIBRITURI NESTINSE
=
Putere n-am sa iti vorbesc,
Dar am curaj si drept o spun:
Mi-esti calda, cruda mangaiere…
Si te adun din amintiri.
=
Viata mea intreaga, nu te pot uita!
Deschisul vis, in noaptea cea totala,
As vrea sa sa stiu daca-ti mai sunt draga?
Aprins mai sta de veghe sufletul de dor!
=
Fara raspuns, te iau cu mine,
Oriunde sunt si tu vei fi.
Acest poem e pentru tine,
L-am scris cu dorul inimii!
=

SOARE PENTRU DOI
=
De cand mi-ai colorat iubirea,
Esti a mea singura muza.
Ma intorc si iti zaresc privirea,
In lumea ta ma simt confuza.
=
Sa socotesti pentr-o secunda
Si sa alegi ce ai in piept,
Daca iubirea nu sta la panda,
Sa nu fii a minciunii adept.
=
Iubirea mea nu-i nascocire,
In vorba mea nu sta minciuna,
Cu fapte eu ti-am aratat iubire,
Inima mea iti e stapana!
=

PLOAIE PESTE RIDGE, SEATTLE
=
In lumea asta mereu o sa doara,
Dar de iubire mereu o sa cant
Si raul pentru a nu stiu cata oara,
Eu l-am lăsat in al sau loc.
In dragoste mereu am dat navala…
Imi place in ploaie sa ma joc
Fara sa-mi tina nimeni socoteala.
=
Mi-e de ajuns sa te privesc tacut
Sa te gasesc pe tot inaltul,
Ca am trecut printr-un trecut
Si n-am plecat cu altul.
Tu, dragoste, surasul meu
De-ai stii ca viata mi-e pustie!
Nu m-am iubit cu-n derbedeu…
Dragostea mea sa-ti fie!
De as pleca, de te-as uita pe veci
N-as stii iubirea ce inseamna,
De m-as ascunde-n umbre reci,
Svitele din par, m-ar da de gol in toamna.
=
Prin cer, si te-as urma pe acest pamant
Chiar daca calea nu-i usoara.
Renunt la tot pentru a mia oara…
Si nu mai plang, si nu mai strig,
Caci toate-s praf ca steaua spulbera
Si pretutindeni este asa de frig…
Nu voi lasa iubirea niciodata.
Ranita iar, nimic nu-i nou, ca pana acum,
Cu inima zdrobita prea devreme
Pasesc fara pantofi, in noul drum,
A inceput iubirea sa ma cheme.
=
Si ploua iar! Din ce în ce mai rar!
Pui pe inima a batailor pornirii
Si regasitul har al iubirii dar,
O, dragoste sa-ti fiu!
Adorul clocotit, ce aduce, in a simtirii…
E minunat, asa numesc eu viata!
Suav trandafiriu…
Sa te iubesc si dincolo de moarte!
=

LASAREA
MESAJ
=
Printre razele frumoase
Stau ganduri intunecate:
– O femeie, ce de mana ma tinea,
Pe poteci ea ma ducea,
La o Casa de Copii,
Langa Muntii parasiti
Si-a Carpatilor vestiti.
Intr-un ceas, actele se întocmirea
Pentru ea, o veste buna
Si in mine, a oceanelor furtuna.
Mainile ei se desprinse
Si-n cuvintele grabite, zise:
Stai aici, sa fii un copil cuminte.
Cand ai sa vii pe la mine?
Cand o sa am zile libere.
Si la geam o asteptam,
Ani intregi treceau sireag
Si am asteptat decenii,
Privind la ceilalți copii,
Vizitați de-ai lor parinti.
Timpul incet se scurgea
Si perdeaua nu misca,
Parca astepta si ea,
Sa vada venirea ta.
Bobii lacrimei cadeau,
Pamantul le inghitea,
El știa durerea mea…
Cate zile am asteptat,
Ca sa vii la vizitat!
Azi, cu mana alungita
Cu privirea ta pierduta,
Sa nu mai ceri ajutorul,
Nu vei putea egala scorul.
Sub tutela multor ziduri:
Vantul durerea mi-o lua,
Soarele ma mangaia,
Basmele ma alinau,
Pasarile imi cantau,
Zânele, ce cu mine se jucau…
Si a lipsurilor suflet,
Nicicand nu pot fii umplute!
=

INDEMN
=
Rugati-va neîncetat la Dumnezeu,
Cel nevazut, nu la icoana vreunui zeu,
Caci uite: El vine noaptea precum un hot,
Nepregatiti ne prinde, cu El nu facem negot.
=
De frica Ta si-a primei amintiri,
Tainele mi le ascund printre priviri
Si buzele sunt amortite de zapada
Sa-mi fie dat sa vad cum totul sta sa cada.
=
Si am credinta intre cele noi,
Am lacrima si ochii mei sunt goi…
Sunt ratacita in vesnicia-i toamna
Si totul la tacere ma condamna.
=
Si am cuvântul Tau rostit de ieri…
Si inima ce-mi bate intre suspine,
As vrea am pe cineva, dar nu vad nicaieri,
Sa pun acele intrebari ce zac in mine.
=
Tu, sa nu crezi in semnele din Soare,
Caci nu e El, sau a Lui chemare,
Tu, sa nu crezi in semnele din Cer,
Caci nu e El, ci este doar un fulger.
=
Sa ne rugam la Dumnezeu neîncetat,
Sfârșitul sa nu vina in somn, in noaptea grea,
Sa nu se intample in iarna frigului sagetat…
Doar in rugaciune ne va sta scaparea.
=

TABLOU CELEBRU
=
Dragostea ta o simt mereu cu mine,
Te tot revad la fiecare ceas,
Tu esti puterea dragostei divine,
Tu esti iubirea ce ma tot lasa fara glas!
=
Asculta-mi linistea si mângâie-mi chipul…
Inima-mi palpita in sunetul bataii de aripa
Si-n sinea mea te chem sa-mi vii cu rasaritul,
Sa-mi vii macar, sa-mi vii pentru o clipa!
=
Si-auzi ecoul gândului prin fibrele pustii,
Sta-n firea ta, sa-mi vindeci a inimii rana
Si sufletul ti-o cere, si tu o stii,
A noastra dragoste este o suverana!
=
S-a dus chemarea si el suspinul
Si visul cel fricos nu mai respira-n noapte,
Raze de Soare ce dainuie seninul,
Tu-mi esti aici si imi vorbesti prin soapte!
=
Prin firul mintii ne-am citit gândul,
Ne-am recunoscut din lacrimi si lumini
Si-a noastra dragoste nu a incetat colindul
Si sângele admira caldura atingerii de maini!
=

BRATUL IUBIRII
=
Iubire, imi legeni sufletul in noapte,
Cu mâna ta, scântei in mine aprinzi,
Tu ma atingi si imi vorbesti in soapte,
La sânul tau cu foc tu ma cuprinzi.
=
Azi, lacrima mi-a fost uscata,
In inima fântânile cu ape adânci,
Curg lin cu iubire fermecata,
Durerea mea tu o transformi in stânci.
=
Din râsul florilor nascute-n mângâieri,
Din dragoste cresc sentimente cruzi…
Indragostita-i inocenta pe vârf de adieri
Si si-a gasit perechea cu ochii calauzi.
=
Te-am mângâiat iubire inflacarata,
M-ai leganat cu raze impletite de frumos,
M-ai ocrotit in iarna inghetata,
Mi-ai oferit sarutul cald si inimos.
=

ADUNAREA SI DEZVALUIREA LUCRULUI NESEMNIFICATIV
=
Privesc la putere si ma intreb: tu te vezi, te auzi? Cum te tot renasti si cum de nu te refuzi? Incerci sa tranzmiti caldura, cunoastere, glorie, multimea viselor tale si bucuria zilelor…
As vrea sa-ti alin sufletul si sa-ti țes leaganul viselor, dar nu pot.
=
Din patru colturi ale Cerurilor incepe a bate vantul,
Din Marea Cea Mare, vor rascoli Pamantul
Si incepe a invata in rana sa strapunga,
Totul in cale, cu spada lor cea lunga.
=
Cu chip de leu in umbra sta la panda,
Cu aripile de vultur, smulse, e gata de izbanda,
Caci din Pamant flamând el se ridica,
Capata inima de om si legii se dedica.
=
Cu chip de urs ce sta pe-o parte
Si tine-n gura trei coaste, carne imparte
Si a primit porunca de la puterea muta:
Scoala-te, manânca carne multa.
=
Privesc in jur si vad la adunare,
Cu chip de leopard, cu patru aripi ca de pasare,
El are patru capete spre a mea uimire
Si pe acest Pamant va primi stapânire.
=
Nespus de grozav, de inspaimantatoare,
Cu dinti mari de fier, mananca, sfarma, calca totul in picioare,
Cu totul diferita de celelalte trei puteri,
Din ea va creste alte zece superputeri.
=
Priveste-l, pe cel mai mic si cel mai nesemnificativ,
El se ridica si invinge pe primele puteri dintâi
Si va incepe sa vorbeasca lucruri mari, pline de mandrie
Si-apoi va fi distrus, aruncat in foc sa fie ars.
=
Un tipat sta sa strige din ghearele tacerii,
A ruginit de vremuri, in postul asteptarii,
Puterea se va inclina si-si va face plecaciune,
Insa, va fi prea tarziu sa stea la rugaciune.
=
Caci in a mintii stralucite stau armele de vorba,
Vorbesc cica de pace, insa-i atât de oarba,
Cu capul in jos si mainile pe gloante
Si marea bucurie se ascunde-n suferinte.
=
Prea mic copilul si nu stie a plange,
Si mare e razboiul, varsarea de sange,
Pe camp de batalie citeam asta in carte
Si fiecare clipa inseamna un pat de moarte...
=

SUFLETE MAI MULT DECÂT PERECHE
=
Regina inimii calatoreste in gand,
Descanta neîncetat fara pareri de rau,
Cu cuget fermecat sadit in al ei cuvant
Care se tot inalta, ca spicul cel de grau.
=
Cararile îi sunt eterne, nu sunt opriri subite,
Nu-s umbre luptatoare pe alei intunecate,
Sunt Cerul infinit, razele rebele, draga iubite,
Dorinte arzatoare si curate, nu pacate!
=
Salveaza inima pentru a ne imbogati,
Salvarea prin iubire, dragoste, iubite
Si enigmaticul apus, cu nori adevarati
Si Soarele-i sta agatat la orizont, sa ne ajute.
=
La cotituri de cumpana, nu da mana indoielii,
Nu se inchina la altar cu fața la matanii,
Este iubirea, nu-si face semnul crucii
Chiar de-o apasa spada tocata-n ritmul vremii.
=
Stapana inimii, pe nume Dragostea,
Raspunde la chemarea, Zeita Bunatatii.
Asculta, tu, iubite, toate acestea
Ea poate fi cadoul nostru si al eternitatii.
=

N-AM…
=
N-am sa blestem iubirea niciodata,
Oricâte lacrimi ochii mi-au varsat
A meritat sa simt in viata asta toata,
Fiorul dragostei, fiorul cel adevarat!
=
N-am sa ma cert cu viata nici in gluma
Si-ar fi pacat la maxim sa n-o traiesc –
Daca gresesc si azi si poate peste o luna
Sunt om, este uman ca sa gresesc!
=
N-am sa ma incalt cu nimic in picioare,
Imi vad de-al vietii meu drum,
Spinii sunt mari si ascutiti in cale
Si icaltata de as fi ma vor rani oricum!
=
N-am sa privesc trecutul cu amar
Chiar de-am pierdut intreaga tinerete,
In viata asta eu nu aveam habar
Câte mai poate sufletul sa invete!
=

DOAR TU SI EU
=
Si s-au aprins luminile intre noi,
Caci s-a innoptat mult prea devreme,
In noi se nasc scântei si calde ploi,
Ce contrazice ale lumii teoreme!
=
Peste ceasuri, noaptea se inteseste,
Noi trecem al lumii noastre prag,
Iubirea nepierduta ne orbeste,
Cu simturile treze sireag ce ne atrag!
=
E noapte si ploua cu noi doi,
E ploaia, in a dragostei in toate,
Copacii-s veseli si noi ce suntem goi,
E dragostea si cea mai lunga noapte!
=

IDEAL
=
Ideal in viata este sa stii sa nazuiesti
Si vei invata cum sa iubesti si sa traiesti,
Totul in lume au al lor loc anume,
Totul e frumos si poarta si un nume.
=
Sa invatam din a copiilor bucurie,
Sa invatam din a batrânetilor glie,
Sa invatam din a muntilor inaltime,
Sa invatam din a oceanelor adâncime.
=
Sa invatam din a cerurilor vesnicie,
Sa invatam din a dragostei poezie,
Sa invatam din a sufletelor profunzime,
Sa invatam din a marilor limpezime.
=
De inveti in viata cum sa nazuiesti,
In suflet vei simti cum infloresti,
Descoperind cum sa nazuiesc,
Am invatat cum sa traiesc si sa iubesc.
=

IUBIRE PURA
=
Noi scriem dragostea-n cuvinte,
Iubirea ne-o daruim fara hotar
Si timpul se opreste, sta cuminte,
Nimic in dragoste nu este in zadar.
=
Am strâns la piept secretele iubirii…
Nu suntem ai lumii simpli trecatori,
Ne bate-n piept iubirea nemuririi,
Semn infinit in inimii purtatori.
=
Iubirea-i boala mea de fericire
Si-a construit din stele adapost,
E ca si marea si sare-i daruire,
Ca sa ma vindec nu are niciun rost
=
Cu tine ma impart si ma inmultesc,
Esti gândul meu plin de feerie,
Cu tine ma impart si ma insufletesc,
Te port in inima drept bijuterie.
=

SAPTESPREZECE
=
Perdeaua noptii se lasa invaluita in mistere,
Vântul o bate si duce in sufletu-mi putere,
Ma pierd mereu in ceata fara destramare,
Tot caut chemarea-i in groasa transformare.
=
Ajunsa sunt la zidurile tarâmului Tristete,
Ma privesti din lumea ce face inima sa inghete,
Ingenunchiata la poarta lumii tale rece,
Ma rog de sumbru si de umbre ca sa plece.
=
Tu nu imi afisezi un suflet dur,
Dar ma obligi târziul sa-l indur,
Ma ingheti in timpul ce apune,
Spui soapte, eu nu ma pot supune.
=
Si te privesc in lumea ce nu mi-e cunoscuta,
Privesc la Dumnezeu si ruga mea o asculta…
Sa nu ne mai lovim de stânci adeseori,
Tie iti cer Doamne, tristetii mele da-i culori…
=
Mi-ai pus in inima iubirea,
Mi-ai aratat ce-i fericirea,
Mi-ai pus si clauza: sa traiesc
Si pentru asta iti multumesc!
=

RECUNOSTINTA
=
Inca mai am puterea sa te strig,
Cu sufletul curat plin de credinta…
In privirea ta, nu se gaseste frig
Si nici in camara inimii locuinta.
=
Inca mai am puterea sa ascult
Si nimeni n-ar putea sa inteleaga,
In sinea mea vei fi mereu un cult
Si simtul inimii nu o reneaga.
=
Nu simt a lipsei de puteri,
Te chem mereu in amintire,
Te-am prins in recunoasteri
Si te-am zidit in a mea fire.
=

Iubirea nu poarta vina,
Iubirea mereu se imbina,
Iubirea nu e o haină,
Iubirea, e o eroina!

Alegi doar ca sa privesti iubirea
Cum ai sa ii simti trairea?
A cui ramâne povestirea,
Cum te inalti cu construirea?

Iubirea, omule, sa n-o privesti,
Tu s-o atingi si s-o traiesti!
Iubirea-i rupta din povesti,
In inima s-o construiesti!

Inima ta sa te poarte,
Spre iubire, in zari, departe…
Sa nu cunoasti a cailor desparte,
Fiecare de iubire sa aibe parte!
=

PLOUA CU VISE

Te rogi de noapte ca sa vina,
Ti-e dor de ce-ai lasat in urma,
Te rogi de noapte sa tot tina,
Sa stea mereu in a sa forma!

Ma tot bântui fara de vina
Si esti mereu lasat in urma,
Te rogi de zi sa nu revina
Si vrei sa revii la a ta forma!

Ploua din cerul alb-cenusiu,
Ploi de vise, lent coboara,
In noaptea ceasului târziu
Si vraja noptii le masoara!

Doar in vise suntem fericiti,
Mergem de mâna impreuna,
Suntem ca doi indragostiti iubiti,
Sub acel magic clar de luna!

Noptile ce le-am petrecut,
Sunt doar eu si cu tine!
Din dragostea ce am avut
Vreau ca tu sa poti ramâne!

Vuietul de vis este atât de trist,
Zorii diminetilor bat la fereastra,
Raze de lumini ce apar egoist,
Lasând in urma iubirea noastra!
=

PE-A VALURILOR MARII
„SOARELE SI LUNA”

De ce nu vii la mine cand mi-e dor?
De ce sa vii la mine cand eu mor?
De ce sa-mi pui acele flori la capatai
Cand azi e vremea ceasului intai?

Cum de nu simti iubirea cum pulseaza?
De de nu vezi dragostea cum danseaza?
In jurul tau totul, toate iti zambeste
Si esti aici cu cine te iubeste!

De ma iubesti, de ce s-astepti?
De ce sa te inclini cu pasii tai nedrepti?
Iubeste-ma acum si nu mai astepta
Dragostea noastra cu noi ea va lupta!

Nu vreau acele flori la capatai,
Acum e vremea ceasului dintâi…
Nu vreau sa vii la mine cand eu mor
Si te astept acum cand imi e dor.

Din vesnicii ai raza mea ce te incalzeste
Si prin apusuri privirea mea-ti zambeste…
Ce tot indrugi de flori, de dor si lupta?…
Caci cei trecuti in nefiinta detin iubirea sfanta!

Din cantec, crini, din cer si stele,
Din galaxii ti-am faruit si daruit inele,
O dragoste cum n-a fost scrisa in povesti…
E timpul ca acul ceasului sa-l privesti!

Faptura ta la pas ce ma cuprinde
Si-a dorului de suflet se desprinde…
Armura ce nu se poate rupe niciodata
Iubirea noastra in inimi sta brodata!
=

ETERNA

Nu uit nimic din basmul de cuvinte,
Din ceasul magic ce a ramas in loc,
Joc de culori din plinul de alinte…
Dragostea noastra s-a scluptat din foc.

Iubite, cu tine am dezlegat misterul,
Am triumfat cu dragostea in toate,
Am cucerit Pamântul si-am atins Cerul
Si acum avem acele clipe de eternitate.

Noi am ramas cuprinsi pe Cerul instelat,
Pianul dragostei ne cânta-n lunile de miere,
Iubirea, dragostea, adorul ne-au imbratisat
Si timpul l-am transformat in ere.
=

Cred că singurul lucru de care ar trebui să ne fie teamă este chiar teama. Ar trebui, în opinia mea, să ne fie teamă de pe acum de teama pe care o vom simți într-un viitor incert, nelalocul lui, dezlânat și împrăștiat. Și pentru asta cred că ar trebui să ne pregătim din timp, cu conștiinciozitate și rațiune, ca pentru un examen important. Suntem desperecheați moral și iraționali economic, am ajuns să nu mai cumpărăm ultimul model de telefon doar pentru că cel vechi nu mai funcționează, am ajuns să nu mai cumpărăm zeci de haine şi zeci de perechi de pantofi pentru că pur și simplu nu avem cu ce ne îmbrăca, nu ne cumpărăm ultimul tip de Mercedes doar pentru că nu avem cu ce să ne deplasăm. Cumpărăm toate astea doar pentru că vecinii noștri le au, doar pentru că am văzut noi la televizor că unii au și doar pentru că e „cool” să arăţi tuturor celor din preajma ta ce și cât poţi tu cumpăra. Nu ne gândim că ei poate-și permit să le aibă, nu trecem prin filtrul creierului informația asimilată, pur și simplu vrem și noi să avem ca ei, deci cumpărăm și noi. Sau poate vrem să avem chiar mai mult ca ei. A dispărut de mult vechea vorbă „să moară capra vecinului”, acum se folosește „să moară vecinul să-i fur capra”. Epatarea fără folos dăunează, însă. Toate noutățile cumpărate în neștire, fără rost și eficiență impresionează mult pe cei din cercul tău de prieteni. Anturajul schimbă mentalitatea omului. Într-o lume în care toţi scuipă pe jos, vei ajunge să scuipi și tu. Într-un cerc de prieteni care poartă smoking, vei ajunge să porți și tu. Cheltuind fără rost și aruncând banii aiurea doar pentru poză, în momentul când plapuma va intra la apă, nu vei putea trage de ea, îţi vei chirci picioarele, strângându-te sub ea cât să încapi. Altfel, vei muri de frig și involuntar, de inaniție. Pe centurile de socializare suntem toţi faimoşi, deştepţi, frumoşi şi bogaţi, cu linguri și furculițe din aur, cu cel mai scump vin pe masă turnat în pahare cu diamante. În realitate, avem căni din tablă din care bem ceai fierbinte de codița șoricelului și crătiți ruginite rămase de pe vremea ciuruitului. Am spus odată cuiva că nu suport ratele la bănci și datoriile la stat și mi-a răspuns că nu știu să trăiesc modern. Așa o fi. Chiverniseala, economiile și banul pus la ciorap nu mai sunt un apanaj al omului nou și modern. Acum e la modă consumul și cheltuitul banului pe orice prostie, doar ca să impresionăm și să „dăm bine în cadru” în fața cunoscuților și apropiaților. S-a dus și zicala „strânge bani albi pentru zile negre”, acum considerăm că putem întreține orice dezmăț și ne putem alimenta orice fiță doar de ochii celor din anturajul nostru. Ne împrumutăm doar ca să epatăm. Ne îndatorăm doar ca să ne clădim o imagine greșită și care oricum dârdâie și se clatină. Însă când nu vom mai avea loc sub plapumă și vom trage de ea la maximum ca să încăpem cât de cât sub ea, niciunul din cei apropiați nu ne va face cadou o plapumă mai mare. Vom fi nevoiți să stăm exact sub ce avem, până vom dispărea în neant, cu ceaiul nostru fierbinte cu tot.

😮😲😮 Multe întrebări ar trebui să ne punem. Multe. Poate unii nu și le-au pus niciodată. Deși ar trebui. De exemplu, de ce este haos în sistemul legislativ? Pentru că legiferarea nu este o compunere pe o temă dată, ci ar trebui să abstractizeze relațiile sociale majoritare și să le instituie sub normă de conduită, nicidecum să răspundă unor nevoi particulare. De ce ne simțim în pericol pe șosele? Pentru că mulți cretini au primit permise de conducere, iar pentru ei regulile de circulație nu au nicio importanță. Lăsarea vehiculelor pe mâinile unor oameni fără empatie, fără respect față de viață și fără bun simț, generează adevărate tragedii și drame. De ce ne simțim agresați de sistemul public? Pentru că activitatea administrației publice presupune fabricarea de documente pe care nu le citește aproape nimeni, cu excepția celor care le întocmesc. Sunt și excepții, dar foarte puține. De ce există corupție? Pentru că nu există un sistem funcțional care să răspundă tuturor nevoilor societății. De ce există birocrație? Pentru că aceasta este direct proporțională cu apetența către hoție a societății. Cu cât se inventează mai multe moduri de a agresa fondurile publice, cu atât va crește birocrația ca o barieră defensivă, ceea ce nu înseamnă neapărat și eficiență în acest sens. De ce sunt promovați mulți proști în funcții de decizie? Pentru că lor li se pare că totul este ușor și posibil. Și că totul li se cuvine, pentru că pot. Asta, pânâ când se blochează sistemul. După aceea se caută deștepții cu care s-a șters pe jos în trecut pentru a scoate societatea din rahat. Deci de ce mergem pe partea dreaptă? Pentru că putem. Haideți să mergem pe stânga și să votăm pe dreapta. Sau invers, e același drac, doar culoarea diferă. 😲😮😲

Traian Băsescu candidează la Primăria Capitalei și astfel lucrurile s-au complicat la maximum, iar toate calculele făcute de partidele politice au sărit deja în aer. Războiul pe Capitală se va da între fostul președinte și Gabriela Firea, nu se bate nimeni cu Nicușor Dan. Acesta din urmă nici nu contează în schema asta. Am mai spus-o, Băsescu îl spulberă. Adevărul e că dacă prin absurd, Nicușor Dan ar ieși primar general ar fi dezastru în București și vai și-amar de cetățenii capitalei. În primul rând pentru că el e specialist în matematică, nu în administrație publică. Plus că nu va avea Consiliul General, deci nu va putea face absolut nimic pentru bucureșteni. Îl mănâncă Firea pe pâine la capitolul ăsta. Veșnicul candidat Dan are șanse doar în teorie numai pentru cei care merg pe ideea să voteze pe oricine numai să „cadă” Firea. Participarea lui Băsescu și a lui Tăriceanu le încurcă planurile acestor votanți așa că Firea nu are practic contracandidat și e clar că va câștiga un nou mandat. Atât Băsescu, cât și Tăriceanu vor lua din voturile matematicianului Dan, fără discuție. Poate că Băsescu nu va avea 30% cum se laudă, dar 10-12% va lua sigur. Lumea votează „hă hă hă”, nu integrale, funcții trigonometrice sau matrice, știm cu toții. Chestia asta înseamnă dezastru pentru Nicușor Dan în favoarea Gabrielei Firea. Iar Ioan Sîrbu de la Pro România, Ilan Laufer de la Platforma Social Liberală şi Viorel Cataramă, liderul partidului Dreapta Liberală sunt insignifianți, ei candidează doar să mai afle lumea despre ei, eu așa cred. Iar Florin Călinescu, cu verzii lui, nu ratează ocazia de a se face de băcănie, exact ca atunci când se transforma în tanti Florica și credea că joacă un rol. Asta la capitală. Pe sectoare, e mai simplu. La 1, Daniel Tudorache e jupân. Bahmuțeanu nu contează, ea tinde spre zero. La 2, de Onțanu nu trece nimeni. La 3, Negoiță e Dumnezeu pe pământ, Bădulescu nu are nicio șansă în fața lui. La 4, e clar, Băluță n-are contracandidat și chiar merită un nou mandat, în sectorul 4 chiar se vede ceva. La 5, Daniel Florea e tătic. Nici naiba nu-l va vota pe Piedone, oamenii n-au uitat de Colectiv și de cum amenda el toate SRL-urile pe motiv de „mizerie în bucătărie”, evident, cu televiziunile după el. La sectorul 6 e singura bătălie echilibrată între Ciprian Ciucu și Gabriel Mutu, eu îl văd primar pe cel de-al doilea, totuși. Evaluarea asta pe care o citiți acum e strict o părere personală, n-o luați ca fiind o premoniție, n-am veleități de baba Vanga sau Harra. Vom vedea ce va fi, cert este că Gabriela Firea chiar n-are contracandidat și eu o văd încă patru ani la cârma primăriei generale. Și să nu uităm că o importanță maximă o au cei care numără voturile, nicidecum cei care votează.
Într-o lume normală, așa ar fi trebuit să se petreacă lucrurile. Cum nu e, a ieșit altfel. Nașpa!

❤️ 💛 💙 Trăim timpuri tulburi, bem apă tulbure de la chiuvete sau suntem noi tulburați cu totul? Județele se „închid”, unul câte unul. Avem 3 deocamdată. De la 1 august urmează, se pare, Brașov. Mască toată ziua și peste tot. Avem o mie și ceva de infectați din 1000 de teste, apoi la fel, o mie și ceva din peste 15.000 de teste. Cum vine asta? Suntem normali? Nu mai vorbește nimeni decât despre ATI și campanie electorală. Sau despre campanie electorală și ATI. Mască, teste, infectați, subiecte pe toate canalele media. Esca cea frumos mirositoare și nemirositoare de usturoi a dat cu parfumurile în fasole și cu noi de pământ încât au ajuns unii să facă o petiție s-o dea afară din trustul PRO pe cititoarea de promptere, alias dansatoarea cu chitară de pe litoral. Tricoul inscripționat „Dragoste” și fotoliul în formă de inimă roșie n-au impresionat decât pe unii, nu mulți la număr. Televizionistica a luat-o razna, CeTePe-ul furios îmbârligă limba română în încercarea de a o repune pe soclu pe chitarista prompteristă, iar Cristoiu, denumit de Tucă „Marele Jack” n-a învățat nici în ziua de azi să pronunțe „Google” deși râdea pe vremuri de „goagăl” al lui Vanghelie. Măcar primarul „cinciului” a zis odată, pe când Jack o ține langa de luni de zile și nimeni nu-l învață, nimeni nu-l corectează. Nu se mai filmează și nu mai transmite nimeni „în direct”, acum lumea face „laif”, puțină lume spunând sau scriind corect termenul. N-a aflat nimeni până acum ce e aia „laif” și nimeni nu ne explică. S-a ramolit mental lumea în pandemie și în loc să-ți scrie un rând preferă să te sune pe „festaim” sau „uațap”, dacă-i pui să scrie cuvintele astea două se uită la tine ca limbricul de Cordoba la Capatos. Nu se mai vorbește prin presă decât despre Veta bio-energeta, fugita de la școală Greta și faimoasa Izoleta. Chiar am luat-o razna? Lumea a ales anormalul ca pe ceva normal. Puțină lume mai face o poză prin oraș, restul merg cu capul în mască și cu totul într-o pungă. Nu își mai face aproape nimeni un selfie într-un parc, stând pe o bancă, nimeni nu mai postează cum probează o rochiță într-un mall, cum făcea în vremurile precovidice, rar mai vezi o poză a cuiva cu o floare în mână sau într-o grădină cu flori, nu mai vezi chipuri care se prăpădesc de râs ca până mai ieri, citești doar share-uri ale unor citate de-ale cuiva care scoate bani frumoși din ele pe Insta și pe Reddit, toate triste până la apoplexie. Nu se poate așa ceva! Am uitat să mai râdem, nu mai știm nici măcar să zâmbim și ăsta nu e semn bun. Nu mai avem poze sau albume cu fotografii, deci nici amintiri. Nu mai știm nici măcar cum arătam anul trecut. În schimb știm pe de rost tot ce a debitat Boca, Vulpița și Orban. Purtăm masca aia din hârtie igienică pe bărbie, apoi cu mâna de pe telefon și de pe taraba din piață o ridicăm pe gură, exact sub nas, nu pe nas, ca pe o botniță, noroc că nu avem bot. Dacă am avea rât, am purta râtniță iar dacă omul ar fi avut cioc, ar fi purtat ciocniță. Pe aceleași centuri sociale vezi postări cu pisici, maimuțe, jderi, omizi, limacși și pangolini, toate sub un text obligatoriu despre un virus al cărui nume 99% din români nu l-au aflat nici măcar acum, confundând virusul cu boala și neștiind să scrie corect numele virusului. Nu mai vezi pe nicăieri o poză a cuiva de la un picnic, nu mai vezi un raft cu prăjituri, nu mai vezi un selfie cu o muzică în surdină la volan, o poză cu o friptură pe masă în sufragerie, nimic! Parcă cineva ne-a luat creierul, l-a dat de-a dura prin făină și ouă clocite apoi ni l-a așezat la loc în țeastă. A, da, să nu exagerez, vezi totuși ceva, în plin război cu o entitate virusoidă necunoscută. Link-uri către manele. Astea nu lipsesc, ele vor dăinui și în secolul viitor chiar și după o bombă planetară cu ardei iute și boia de ardei. Maneaua e singurul medicament al omului tern, necăjit, supărat pe viață și mai nou trimis în șomaj tehnic cu salariu 75%. Evident că fazele astea cu 75% sunt cazuri rare, izolate. Aproape toți nepricepuții au fost dați afară, patronii au păstrat doar crema, logic. Ce nurofen, ce dicarbocalm, ce bixtonim? Maneaua, mânca-ți-aș! Veta, Greta și Izoleta! Greaua, cureaua, maneaua, bombardeaua și Izoleaua! Cocalarii și mai nou, bombardierii fac legea. Clanurile în piețe și găștile printre blocuri. Cu toate astea, virusachele ăsta nașparliu și cocalar reprezintă totuși o catastrofă mult mai mică decât se lasă să se înțeleagă prin rigolele socializărilor mediocre și, după ce vom trece și peste drăcovenia asta cred că ar fi momentul să înțelegem că sensul vieții noastre pe Pământ e mult mai înalt și mai sofisticat decât căutarea aiurea a unui confort care oricum nu ne avantajează în niciun fel. Ca să nu se facă de râs, unii postează pe centurile sociale doar seara, să credem noi că ziua au fost la muncă, ei făcând de fapt toată ziua naveta între bucătărie, baie și balcon, dacă au. Noi ne-am prins, să stea liniștiți, deși nu e nicio rușine să rămâi șomer în zilele astea fierbinți. Alții postează doar poze vechi de ani de zile cu grătare și bere de care n-au mai avut parte din precambrian. Perfect, trebuie să recunoaștem că ne-a cam dat gămălia asta de virusoid viața peste cap, dar cu siguranță avem resursele necesare ca să renaștem precum păsărica Phoenix. Deci, curaj, oameni! Stați acasă cu cei dragi, vă puneți pe picioare și o luați de la capăt! Putem continua, împreună, aici pe Pământ, lucrurile superbe începute înainte de această încercare grea. Nimic nu e de netrecut! Suntem tari, rețineți! Pământul ne acceptă încă multă vreme de acum încolo, fiți convinși de asta. Considerați că sunteți bazați și relaxați, deci ar trebui să faceți exact ce scrie pe tricoul meu. „Eat and sleep”! Faceți toți așa? Faci așa, românule? Poți! Poți să mănânci și să dormi. Și să știi să râzi. Exact cum fac eu în poză. N-ai nici cel mai mic motiv să fii îngrijorat sau speriat, românule! Cu atât mai puțin să fii panicat absolut aiurea. Fii strong, românule, oriunde te-ai afla! Te lauzi că te tragi din Traian și Decebal! Dovedește tuturor că poți înfrunta orice impediment în viața asta, chiar și peste lipsa unui loc de muncă poți trece, chestia asta minoră nu ar trebui să te întoarcă pe dos! Nimic nu te poate face să-ți uiți zâmbetul! Nu uita să râzi de cel puțin 20 ori pe zi! Nu uita că viața e minunată! Totul e să știi să ți-o clădești și s-o trăiești. O dovadă că viața e frumoasă e chiar faptul că poți citi aceste rânduri. Alții ar dori dar nu pot, nu au unde sau nu au cum, nu uita asta! Ești norocos, ești tare, românule, rămâi așa! ❤️ 💛 💙

Minciuna universului mă doare
Miroase-a carantină peste veacuri…
Îmi pute-a lipsă tonus și pudoare
Planeta nu găsește niște leacuri…
*
Pământul merge strict spre condamnare
Cu noi cu tot, cu miliarde-n spate…
Minciuna universului mă doare
Miroase-a virus, răni coagulate…
*
Nu pot zâmbi în hăul ce se cască
Minciuna universului mă doare…
Destinul planetar e-o simplă mască…
A noastră vitejie e uitare…
*
O cavalcadă-n gând ne e năpasta
Fior lichid e pentru fiecare…
Îndeajuns pe azi, cu asta, basta!
Minciuna universului mă doare…

Își mai aduce aminte cineva de celebrul „Șantier al Tineretului”? În vacanța mare dintre clasele a XI-a și a XII-a, toți băieții am fost trimiși pentru o perioadă de 90 de zile la Halânga, o localitate la câțiva km de Drobeta Turnu Severin, unde începuseră să fie săpate primele șanțuri și să fie așezată prima fundație la ceea ce avea să fie „Centrala de Apă Grea”. Eram cazați în niște barăci din placaj pe două nivele, luam masa la o cantină încropită dintr-un schelet metalic acoperit la fel cu pal melaminat și placaj, plecam și veneam spre această cantină încolonați câte 4 cântând cântece patriotice cu lopețile, cazmalele sau târnăcoapele pe umăr. În weekend toți eram în Turnu Severin la „piața de sârbi” unde găseam toate minunile pe care în București nu le văzusem niciodată. Ceasuri electronice cu melodii, țigări Vikend, Arberia, Kruja, DS, Apollonia, Gent, cafea naturală Vienner Coffee și Alvorada, blugi prespălați, ciocate și multe alte asemenea mărunțișuri. Toată bruma de bani câștigați acolo în 3 luni, adică 900 de lei, plus banii de acasă s-au transformat la plecare într-o valiză de lemn plină numai cu lucruri luate din piața sârbească. Am ajuns acasă fără un ban, cu valiza doldora, iar la începutul clasei a XII-a ni s-au înmânat niște carnețele albastre, „Carnet de cooperator devotat” cu care aveam acces gratuit la toate spectacolele de la Sala Palatului și pe stadion la Cenaclul Flacăra. În imagine, alături de instructorul de „atelier” al liceului (dreapta), de doi colegi de școală și de două muncitoare „de-ale casei” din localitate, în vara lui `84. Amintiri care nu se pot uita, dacă a fost bine sau rău asta să decidă fiecare, eu am expus doar realitatea fără să fac alte comentarii.

„Să nu uităm că nu există nimic mai de preț pentru un popor decât graiul matern, întrucât acesta este plămânul prin care respiră întregul neam și suflarea în care se contopește sufletul român. Limba este cea mai mare comoară pentru un popor, este floarea sufletului, de aceea trebuie să o prețuim și să o îmbogățim mereu. Limba ne este patria și graiul, este atotputernicul talisman al românilor. Ea ne poate bucura cu sunetele sale dar ne poate și jigni. Prin grai putem evidenția iubirea și respectul față de țară, față de ceilalți oameni care trăiesc în această țară și nu numai. Limba nu se poate compara cu nicio comoară. Ea este unică, nu există nicio limbă asemenea, este melodioasă, dulce, deci este o comoară neprețuită. De aceea noi nu trebuie să o uităm în niciun caz sau să-i strâmbăm melodia. În graiul matern se ascunde amintirea trecutului nostru, zestrea noastră strămoșească, a originilor cu care suntem înfrățiți încă de la naștere. De aceea oamenii au calificat dintotdeauna limba română drept o comoară care nu are preț și poate fi moștenită din generație în generație. Trebuie să ne prețuim, să ne respectăm și să ne iubim limba, să n-o stâlcim sau să ne batem joc de ea, deoarece avem o patrie căreia trebuie să-i fim devotați cu tot sufletul”.

SĂ NU REGRETĂM COMUNISMUL ȘI SĂ NU FIM NOSTALGICI DUPĂ TIMPURILE ACELEA CI SĂ FIM NOSTALGICI CÂND NE AMINTIM DE COPILĂRIA NOASTRĂ CARE NU SE VA MAI ÎNTOARCE NICIODATĂ !!!

„I Wanna Be With U” (Fun Factory), „I’ll Be Missing You” (Puff Daddy, Faith Evans), „Conga” (Gloria Estefan), „Push It” (Salt-N-Pepa), „Barbie Girl” (Aqua), „Boom, Boom, Boom, Boom!!” (Vengaboys), „Sweat – A La La Long” (Inner Circle), „Whenever, Wherever” (Shakira), „Black Or White” (Michael Jackson), „Where Do You Go” (No Mercy), „Macarena” (Los Del Rio), „L’ombelico del mondo” (Jovanotti), „Mysterious girl” (Peter Andre), „Everybody” (Backstreet Boys), „Rhythm of the Night” (Corona), „Coco Jambo” (Mr. President), „Blue – Da Ba Dee” (Eiffel 65), „Asereje” (Las Ketchup), „Wannabe” (Spice Girls), „Bailando” (Loona), „Let’s Get Loud” (Jennifer Lopez), Jump Around (House of Pain), „Be My Lover” (La Bouche) sau „Mr. Vain” (Culture Beat), „Macho Man” (Genius), „Jimmy” (Non Stop), „Amintirile” (3 Sud Est), „Alin, Alin” (Sweet Kiss), „Aoleu inima mea” (Sing Sing BB), „E Vara Mea” (HI-Q), „Lasă-mă papa la mare” (Andre), „Banii și fetele” (Valahia), „10” (Simplu), „Vino la mine” (N & D), „După blocuri” (B.U.G. Mafia), „Doar cu tine” (Activ), „Ia cu tine și inima mea” (ASIA), „Luna mi-a zâmbit” (Class), „Lasă-mă în pace” (Candy), „Tupeu de borfaș” (La Familia și Marijuana), „Dragoste de închiriat” (Akcent).

După un ZOOM de excepție, care s-a întins de la 4 până la 5:15 dimineața, m-am întins pe canapea cu „Adevărata față a lui Traian Băsescu” din care citisem cam jumătate, dorind să continui să citesc, curios fiind ce-a mai născocit Marius O. și ce ne mai aduce el la cunoștință din underground-ul vieții fostului președinte. La un moment dat cred că am adormit cu tableta pe piept. Un bang sonor de volum la nivelul 100, cum era sunetul meu setat pe pc, m-a scos din starea de visare și m-a împrăștiat realmente pe toți pereții, sărindu-mi tableta cât colo și eu după ea. Trec peste cele 59.487 de cuvinte care nu pot fi redate aici și pe care le-am turuit literalmente în gura mare în cele câteva secunde în care am ajuns în fotoliu la pc să văd cine mi-a scris la ora aia. M-am liniștit și înmuiat instant când messenger-ul mi-a arătat un mesaj venit ca din neant. Un cuprins de două rânduri și jumătate m-a trezit și m-a întors pe dos cu totul. Eram anunțat de dispariția unei persoane dragi mie, cu care făceam schimburi de rețete culinare și cu care discutam în privat ore în șir, zile în șir, luni în șir, într-un grup în care nu puteai discuta despre nimic altceva în afară de vreme, rețete culinare și în care în afară de texte scrise de alții pe sistem „motivațional”, emoji cât o ceapă și citate de nivelul „Râtul unui porc de vară” sau „Clor deasupra unui bulb de nuci”, nu găseai nimic. Dacă postai ceva despre corpusculii Malpighi din corpul uman, sigur primeai un block de zile mari. Evident, n-am întins coarda să postez ceva despre versorii triedrului lui Frenet, despre cuadrice pe ecuatiile lor canonice, formula lui Stokes, teorema lui Lagrange, criteriul Raabe-Duhamel, formula Gauss Ostrogradski, despre criteriul de condensare al lui Cauchy sau proprietatea lui Darboux pt functii continue, am înțeles limitele maxime de înțelegere și m-am limitat în a posta despre mine, poeziile și tablourile mele. În tot acest amalgam de ambiguități egocentrice răsărea discret o lumină senină, blândă care putea mai mult decât noi ceilalți. Se vedea că citise mult și călătorise la fel de mult. Expunerile, pozele și textele din privat stau mărturie. Se mândrea cu familia sa de excepție, cu ginerii și nurorile, cu peisajele vizitate și cu bibliotecile prin care trecuse. Puteam vorbi cu această doamnă despre orice, oricât. Cu toate acestea, nu era chiar pe placul tuturor, dacă aș posta aici mesajele din privat despre această persoană rară, ați râde o săptămână și ați plânge următoarele două. Evident, mesaje de la persoane care astăzi se înghesuie să-i ureze drum lin spre ceruri. Din păcate sau din fericire, persoana nu le mai poate citi, e în drum spre o stea de unde cu siguranță ne va veghea și va zâmbi fluturând din aripi observându-ne ipocrizia atroce. Am promis că de câte ori voi trage un fum din narghilea, mă voi gândi la ea. Stimabila doamnă, bucureșteancă de-a mea, pufăie acum dintr-un norișor, departe fizic de noi și de răutățile noastre pământești. Am vorbit și ne-am scris prea mult și prea multe ca să nu-i scriu și eu acum un teanc de rânduri. Rar văd pe cineva să fie în stare să scrie un text de zece rânduri fără să-l copieze de pe Google sau de la alții. Ce citiți aici nu-s elogii gratuite, Narcisa chiar merita. Merita mult, mult mai mult. Și merită și acum. Un gând mărunt și-un omagiu pios. Exprim compasiune faţă de familia dânsei căreia îi adresez sincere condoleanţe. Mă înclin în fața ta, Narcisa! N-am ce să-ți urez, ești prea sus și prea înaltă pentru limitele noastre. Rămâi în inimile, în mințile și în conștiințele unora dintre noi. Veghează-ne din lumină!

Poezia Mariei e ca o linie albă și subțire prin întunericul realităţii, de aceea strălucește în negura vremii. Stilul ei decis, delicat dar energic este foarte bine pus în valoare în aceste versuri. Totul este trăit intens, deşi rămâne un simplu joc. Patetismul şi spiritul se asociază ingenios în poezia Mariei, un poet posesor de talent, care deși la început de drum, vine, vine, vine și încearcă să calce toate ierarhiile literare în picioare. În ceea ce mă priveşte, mi-am făcut doar datoria de a anunţa sosirea ei pe planeta versurilor. De oprit, oricum n-o poate opri nimeni. Nu ne rămâne decât să o salutăm ca pe un oaspete de seamă, sosit pe neaşteptate în spaţiul poeziei și să-i urăm mult succes în viitor. Cu mențiunea că ortografia, rima, ortoepia, versificarea, iambul, aranjarea strofelor, așezarea in pagină, ritmul și punctuația din toate poeziile publicate mai jos aparțin în totalitate autorului, fără ca eu să schimb, să modific, sau să corectez ceva din materialele primite și că acesta și-a dat acordul scris pentru a i le publica aici, vă las să citiți, să visați și eventual să memorați câteva gânduri și idei line, pline de trăiri, sentimente și romantism… SAMUEL CIOCAN, 27 aprilie 2020.

1. COPILARIE
   Frumoasa esti copilarie!
   Ca un cristal,tu straluceste!
   Si-n vise dulci eu te primesc .
   Si-n armonie …

Pe ulite eu alergam .
Si_ploaie imi placea
Ca un miracol esti acum .
Ce nu-l mai pot avea !
=

2. VISE
   În vise eu alerg acum .
   Si plina de sperante!
   Visez la nemurire
   Si viata e frumoasa !
   Visez la cerul înstelat.
   La tot,ce ma mirat !
   O viata are omul .
   Si asta,e adevarat !
   =
   
3. MAMA
   Esti visul meu ,mamica!
   Esti tot ce am mai bun .
   Esti universul meu …
   Cel,care îl caut acum!

Departe-n zare eu privesc .
Astept o vorba buna .
Maicuta draga,te iubesc !
Maicuta mea ,sufletul meu !

Eu te voi cauta mereu !
În viata asta eu voi fi
Copilul tau iubit !
=

4. SEMN DE CARTE
   Un semn de carte,eu am pus!
   Pe calea vieti si-a iubiri
   Citind aceste versuri scrise .
   Ce iti ofera nemurire !
   =
   
5. VARA
   O…vara calda si frumoasa .
   Ce chipul lumineze!
   Cand soarele iti arde fata .
   Te face sa visezi !
   Esti anotimpul preferat,
   de soare si caldura.
   Ce straluceste neîncetat
   În viata asta dura !
   =
   
6. CAUTARE
   Tandrete,gânduri si iubire
   E tot ce am visat …
   Pe drumul vieti,sa pornesc…
   În cautarea fericirii !

Un suflet eu voi cauta
Sa pot iubi neîncetat
Sa dau iubiri un aspect
În lumea asta rea !
=

7. VIATA
   Viata,e tot ce iubesc ,
   în suflet si in gand
   E tot ce pretuiesc!..
   O Doamne!ce iubesc!

Aceasta viata,minunata.
Pe care tu ne-ai oferit
Si care e ciudata!
=

8. SUFLET
   O,suflet ce te nasti
   Din dor si suferinta
   Din amintiri traite
   Si clipe fericite!

Pui totul cap la cap
Gândirea, sa alungit
Sa fie sufletul curat
Si inima sa fie vie !
=

9. SPERANTA
   SPERANTA iti da viata
   Te face sa visezi
   Sa ai speranta-n suflet
   Si totul sa urmezi…

E tot ce e mai bun
In viata sa traiesti
Speranta te va face
Sa fii asa cum esti !
=

10. PRIETENIE
    Prietenia ,inseamna a fi om
    Sa cauti in adânc…
    Sa împarti o amintire
    Cu acel om frumos !

Prietenia e curata
Sincera si dreapta
Cel ce urmeaza asta !
Va fi curata !

Sa stii sa pretuieste
Acele sfaturi clare
Sa nu ai regrete
Care doare !
=

11. CAND TOTUL E
    De ce oare e asa ?
    Sa ai si suferinta
    De ce e greu acum ?
    Sa nu ai dorinta

De ce e sufletul ranit?
Si plin de remuscari?
De ce ai amintiri
Si nu mai ai visat !
=

12. VIATA
    Viata,e tot ce iubesc
    În suflet si in gand
    E tot ce pretuiesc…
    O…Doamne! ce iubesc!

Aceasta viata,minunata
Pe care tu ne-ai oferit
Si care e ciudata
=

13. IARNA
    Zapada alba si frumoasa
    Ce lasi in urma un înghet
    Ce furturi pe la straini lasi
    Si totul e frumos !

Un alb imaculat tu il astern
Pe care si pe strazi
Un peisaj mirific ai !!
=

14. PRIETEN DRAG
    PRIETEN DRAG eu te ascult
    Sa învat in viata sa alung
    Tristetea s-o ascund
    Sa las in urma tot cei greu

Sa merg nestingherit
Ascult de sfatul tau !
Ma înveti sa fiu iar om
Sa merg râzând spre viitor
Sa fiu un visator!
=

15. FARA CUVINTE
    In cat alene si cu teama,
    Am început sa scriu o carte
    Cu gânduri bune si senine
    Astern aceste rânduri!

Visez sa fiu o carte
Pe care so asez
Pe lânga mine ,si in soapte
Visez,visez ….

Eu un cuvânt nu mai gasesc
Astern pe chipulluminos
O foaie si un gând frumos !
=

16. NOAPTE
    Tu noapte ce asternut
    Pe tot pamântul, globul …
    Sa lasi in urma amintiri …
    Si nopti senine vine …

Încet,încet apar
Steluta luminate
Si luna ce asteapta iar
Sa iasa presarata!

E noapte e tarziu
Sii liniste totala
Doar eu gandesc acum
Cand noapte e afara
=

17. FLOARE
    Superba esti tu floare draga
    Ce înveti sa înfloreste
    Sa dai un scop in viata
    Sa stii ca traiesti

Esti gingasa si fina
Esti tot cei mai frumos
Esti vie si sublima
Si totul e frumos

Esti dulce înmiresmat
Creata din frumos
Sa faci ,sa o miros !
=

18. NATURA
    O,tu natura minunata
    Ce porti a ra verdeata
    Sa ai mereu naturalete
    Sa fii in viata !

Natura ,vie si frumoasa
Ce tu ne oferi viata
Ne faci nemuritori ca tine in gand in viata
Sa fii vie
Covorul verde e in toi
Si floricele tu oferi
O viata sa ramâi La fel !
=

19. FRATE DRAG
    Un frate am pe acest pamânt
    Un suflet minunat !
    De lungul vieti am aflat
    Ce inseamna sa fii bogat

Te iubesc asa de mult
Niciodata n-am sa uit
Tu stii cel mai bine decat mine
Ce insemni pentru mine

Frate vino in calea mea
Sa avem pe cineva
Sa fim iarasi amândoi
Fara griji ,fara nevoi
=

20. INTREBARE
    Oare ce va fi ?
    Cand vom defini copii ?
    Oare ce sa intamplat ?
    De ne-am maturizat !

De ce oare ne-am schimbat ?
Si nu neam acceptat !
Întrebari fara raspuns
Asta-i viata la apus !
=

21. PRIVIRE
    Privesc acum si mai departe
    Prin vise împlinite
    O voce calda si suava
    Ce naste din cuvinte
    Privesc si cerul înstelat
    Si vântul ce adie
    Ma îmbata aerul curat
    Si -o dulce melodie !
    =
    
22. COLEGI DE SCOALA
    Pe drumuri grele am pornit
    Pastrând în suflet amintiri iar viata ne-reamintit
    Ca înca putem fi copii
    Pasind încet si tematori
    Oare ce va fi cum e ?
    Emotii sentimente amintiri …
    Ce bine era daca mai eram copii..
    Încet ,incet cu sufletul curat
    Am zis sa intamplat !
    Cuvinte ,întâmplari noi povesteam
    Oare se poate asa ceva ?
    Acelasi om adevarat
    Pe care viata nu l-a schimbat
    =
    
23. IUBIRE
    Sa iubesti,e bucurie !
    Sa fii iubit e nebunie !
    Doua inimi care bat
    Sunt de neuitat !
    Iubirea ,e un adevar pe care il astepti cu dor
    Precum o parere maiastra
    E dulce,dar apasa.
    Sa vezi chipul cel iubesti
    Sa zâmbesti,sa zbori de drag !
    Sa iubesti e fericire,
    Care vine din iubire
    Clipe vii si dragastoase
    Asta-i viata e frumoasa !
    =
    
24. CITAT
    Privesti cerul înstelat
    Si gânduri se aduna
    Vezi totul încetat…
    De parca ar fi o luna
    Stai neclintit si nemiscat
    Visezi adânc…
    Si calculat
    =
    
25. IUBIRE SI TRADARE
    Iubesti fara sa stii de ce
    Iubesti far de pacat
    Iubesti cu sufletul curat
    Iubind si staruind o lume
    Ce greu ai castigat
    Dar temeri si dureri
    Apar neprevazute
    Tradarea a venit ,e greu …
    Si onorat
    Cand tu stii acum
    Ca totul s-a incheiat!
    =
    
26. ZIUA MAMEI
    De ziua ta maicuta mea
    Eu te privesc cu drag
    Pe chipul tau ,frumos si drag
    Astept un zâmbet larg !
    Esti vesela si fericita
    Alaturi de copii tai
    Stii numai tu ce bine e !
    Sa fii cu amândoi!
    Cu drag tu ne zâmbesti
    Sa fie totul minunat
    Sa fie o vesnicie !
    =
    
27. FURTUNA
    Din vazduh iar a pornit ,un traznet si un fulger
    Sa ne arate pe pamânt
    Ca totul e furtuna !
    Cu stropi de gheata a pornit
    Sa spele iar pamântul
    Sa fie cerul cald !
    Ca soarele si vantul!
    =
    
28. ILUZIE
    Tot cei omenesc ,e viu
    Si merge pe oriunde
    La ceas tarziu ,eu scriu
    O poezie!
    În lume eu am adunat
    Si bune si cei rele
    Sa pierd aceste rânduri
    Printre stele !
    =
    
29. SINGURATATE
    Singuratatea e foarte grea
    Sa nu ai o vorba buna
    Sa nu poti spune
    Noapte buna!
    Totul e gol ,pustiu in suflet
    Si singur tu vorbesti ,
    Sa treaca timpul …
    E rece totul nu-i placut
    Sa stai fara un cuvânt
    Privesti si tu pe undeva
    Astepti pe cineva !
    =
    
30. PRIVIRE
    Privesc acum si mai departe
    Prin vise împlinite
    O voce calda si suava
    Ce naste din cuvinte
    Privesc si cerul înstelat
    Si vântul ce adie
    Ma îmbata aerul curat
    Si-o dulce melodie !
    =
    
31. VIITOR
    Privesc spre viitor acum
    Sunt plina de speranta
    Sa stiu,ca totul este clar ,
    Si totul are viata !
    Sunt mândra, fericita…
    Cand stiu cam invatat
    Sa pot urca pe trepte
    Ce viata mi le dat

Eu cred in viitor
Si totul va fi bine
Voi sti acum ,sa cânt
Un dor,o melodie
=

32. CAUTARE
    Prin valurile vieti
    Eu am trait cândva
    Si am invatat sa merg
    Pe calea mea

Sa caut cum e viata
Sa ma inteleg cu ea
Sa las in urma mea
Tristetea !

Tot caut si tot caut
Un cer superb albastru
Un univers ceresc !
=

33. TRISTETE
    Tristetea e urâta si apasatoare
    Si-n suflet e tacere
    Te doare si se vede
    Tristete si durere

E gândul tau ce doare
Si-n inima te taie
Ca un pumnal se înfige
Si lasa urme amare !
E negru totul cenusiu
E totul cenusiu!
=

34. CAMPUL
    Pe câmpul verde am pornit
    Sa caut fericirea
    Sa aud pasarile ciripind
    Sa vina iar iubirea

Cand soarele te atinge
Cu razele lui calde
Astepti o îmbratisare
Si -o raza de speranta!

Pierduta-n peisaj
Ce viata ti-o ofera
E câmpul gol, tacere….!
=

35. POEZIE
    Cuvinte scrise si compuse
    Din inima eu daruiesc
    Astern aceste rânduri scrise
    Din tot cei omenesc
    Celor care citesc

Privesc spre tine si zâmbesc
Ce dor nebun ma ia
Îmbratisez cu drag
Pe toti care citesc , asa….
=

36. MUZA
    Esti MUZA mea straine
    Ce pe aici ai fost
    Si-n viata asta tu ai dat un rost

Ai dat putere si speranta
Unei colege de o viata
Încet,încet ai povestit
Tot ce neam reamintit

Esti sincer si voios
Un om frumos !
Chiar daca ani au trecut
Si-n viata tu ai reusit
Ai dat dovada de curaj
Esti om si e deajuns !
=

37. CLIPE
    O clipa de repaus
    Eu am mai avut
    Am vrut sa schimb o viata
    O iau de la început

E greu sa ai o clipa
De vis si nepasare
Sa vii din nou
Adânca nemiscare!
=

38. PASI
    Eu merg privind spre cer
    Cu sufletul curat
    O ,Doamne !al meu sfat !

Pasind timid si iertator
Visez sa fiu de ajutor
Cand pasi ma îndruma
Pe calea cea buna

Grabit si plin de rani
Astept cu pasi înceti si calmi
Un amator !
Sa vina sa priveasca
Un pas de catifea !
=

39. NATURAL
    Natural fii tu om bun
    Si plin de sentimente
    Naturaletea e frumoasa
    Si plina de etichete

Natural si îndraznet
E tot ce poti avea
Un suflet din poveste
Sa-l poti alina !
=

40. INDRUMARE
    Esti singur si pierdut
    În calea ta apare
    Un om ce spune
    Bine ai venit !

Te îndruma, te urmeaza
În al tau destin
Iti spune si te cheama
Ai alt destin

Ferice de cel care urmeaza
Sa îndrume si sa spuna
Sunt fericit acum !

Asculti de sfatul lui
Tu stii ce are in cap
Te vrea mai bine !
Sa fii împacat cu viata ta !
=

41. RESPECT
    Cei 7 ani de acasa
    Sai pretuieste mereu
    În calea ta sa iei
    Tot ce vrei

Respect si onoare
E tot ce mosteneste
De la parinti tai
Tu sa daruieste!

În fiecare clipa, in loc ca sa te certi
Mai bine ai bun simt
Sa ierti!

Sa fii om bun ,si tot ce va urma
Sa ai in calea ta onoare
Cand toti te dusmanesc
Tu ai mereu de spus
Un simplu multumesc !
=

42. FERICIRE
    Cand inima te îmbie
    Cu dor si fericire
    Tot ce tresalta in tine
    E iubire .

Cand vocea ta e vie
Si plina de speranta
Asezi aceste rânduri
Pe hârtie!
Fericirea iti da viata
Si te umple de speranta!
=

43. CASA
    În casa ta e armonie
    Un semineu aprins
    Sa simti si sa traiesti
    Un vis…

Acolo este casa ta
Cea calda primitoare
Sa simti acea senzatie
De dulce alinarea!
=

44. FARA ….
    Eu scriu si iara scriu
    Un gând o amintire
    Cândva sa am ce multumi
    O poezie !
    =
45. SURPRIZE
    În viata întâlnesti
    Surprize si dispret
    Dar cel mai bine e…
    Sa privesti

Sa taci si sa primesti
O bucurie ,o tristete
Sa uiti ca ai trait
O dezamagire!
=

46. PLOAIE DE STELE
    Cad stele si izvoare
    Din cer si pe pamânt
    Totul e frumos si greu de scris
    Privind si masuram
    Acele stele acuzatoare
    Am inteles in gand
    Acea magica miscare

Un vis se va împlini
În viata viitoare !
=

47. AMINTIRI SI VISE
    Pe acest pamânt eu m-am nascut
    Sa merg si sa iubesc
    Un vis sa am acuma
    Si totul e frumos

Sa pot visa un drum ascuns
Si amintiri sa am
Asta îmi doresc acum !
Sa am in viata mea !

Amintiri si vise împlinite
E tot ce am in minte
Un gând si viata ce ofera
O simpla adiere

Visez la nesfârsit un vis
Care acum sa intamplat
O amintire draga mie
Visez,visez la nesfârsit

Gândul meu zboara tot mai sus
În amintirea vie
Si totul se intampla acum
Sa am numai vise !
=

48. SATUL NATAL
    Pe ulite si prin noroi
    Am alergat cândva
    Pe o capita am urcat
    Acolo e casa mea !

Un sat de oameni buni si calzi
Un drum pe care am calcat
Si totul e minunat !

Sa vezi cum soarele rasare
Sin prispa casei eu am stat
O ,Doamne !ce splendoare !
=

49. ECOU
    Tu strigi si tot asculti
    Acel ecou, e vocea ta
    Pe care sigur il vei urma

Ecou cu drag tu il ajungi
Sa poti visa din nou
O,dulce si suav ecou

Voios si fericit
Mai strigi o data
Glasul sa-l auzi !
=

50. STRAIN
    Strain e omul pe pamânt
    Sin casa se aduna
    Cutreieram in gand
    O dulce poezie !

Privind in departari in zare
Venind din tari occidentale
Strain fiind de neamul sau
O dulce alinarea!
=

51. SFARSIT
    Acum eu la final
    Va spun ,,la revedere”
    Astept sa vin din nou .

Va spun cu drag
Eu am ramas
Un pic nestiutor

Cand totul se afunda
Si cer un mic ragaz
Astept cu nerabdare
Un glas !
=

52. ITI MULTUMESC!
    Ani au trecut
    Si peste mari,si tari
    Un zâmbet ai adus
    Iti multumesc !

Privind ,spre acele zari
Pe care le-am creat
Am un cuvânt de spus
Iti multumesc!

Ai scris ce am compus
Cu tot ,ce ai promis
A fost deajuns
Iti multumesc !

Nu te-ai gandit deloc
Ce am compus
Ai fost convins
De tot ce am scris !
Iti multumesc !
=

53. NEMURIRE
    O,suflet ! Ce ai dat
    Putere si speranta
    Te astept cândva
    În viata mea !
    Trecând in nemurire
    Sufletul e cald.
    Ce astepta o sclipire
    În viata sa !
    Pasind timid si fara glas
    Spre tot cei viu
    Asteapta nemurirea !
    Ce bine ar fi ,sa fii o stea
    Sa poti crea
    O lume calda ,iubitoare
    Sa poti cânta, si saruta
    Un univers ce-n vraja sa
    A lasat nemurirea !
    Tot cei viu si e frumos
    Asteapta sa privesti
    Sa simti ca tu traiesti!
    =
    
54. TINERETE
    Rasare soarele pe cer
    Si dimineata vine
    El e nemuritor.
    Esti tanar si voios
    Visezi la nesfârsit
    Un chip frumos !
    Esti plin de viata
    Traie?ti te bucuri
    De tot cei frumos !
    Tinerete,e ca o floare
    Ce se ocoleste
    Dar totul se traieste!
    Cu chipul sau blajin si cald
    În armonie se gaseste
    Un suflet cald.
    =
    
55. TRECATOR
    Cu pasi grabiti si siguri
    La drum pornesti din nou
    Sa ai in drumul tau
    Câmpii cu flori !
    Te uiti dezamagit
    La toti cei care alearga
    Si care iti spun
    Un ,,Buna dimineata ”!
    Grabiti si ocupati
    Si foarte suparati
    În goana lor nebuna uita ce e viata !
    =
    
56. ANI DE LICEU
    Voiosi si plini de viata
    Te cauti in cuvant
    Si spui cu drag
    Anii de liceu !
    Tresalta si e plina
    O, inima de viata !
    Zâmbesti, Esti fericit
    Cu anii de liceu !
    Sunt ani frumosi în viata
    Ce repede ei trec
    Dar au o importanta
    Sunt anii de liceu !
    Cand totul e curat
    Si primi ei zâmbesc
    Ca ai facut un pas
    Spre univers !
    Ador acele clipe
    Imi amintesc cu drag
    Acele ore importante
    Din viata de elev !
    =
    
57. REALITATE
    Realitatea-i dura
    Ce uneori te îndeamna
    Sa iei decizii,fara teama
    Esti visator si tandru
    Dar trebuie sa gândesti
    Ca altfel o patesti !
    Te superi uneori
    Si te gândesti mereu
    Oare de ce ?
    Esti visator!
    Trecând prin clipe mai bune sau mai rele
    Te întrebi, de ce ?
    Realitatea iti cere !
    =
    
58. INVIDIE
    Tu mergi pe drumul tau
    Pe care l-ai ales
    Incerci sa schimbi ceva
    Dar nu e deajuns
    Invidia e mare ,si plina de repros
    De ce nu ai facut asta ?
    Si totul e pe dos !
    Imagineazati furia si tot ce va urma
    Si spui invidios
    De ce el e ada ?
    În gând se naste ura
    Si totul merge prost
    Mai bine stai cuminte
    Si totul e frumos !
    =
    
59. ESTI TOTUL
    Esti totul pentru mine
    Esti ,neschimbata
    Cu voce cristalina
    Si armonie in glas
    Visez la nemurire
    Si sufletul e praf
    Stiind acum ca trebuie ,
    Sa te las !
    Esti totul si nimic
    Ce n-am putut avea
    O coala de hârtie
    Si un pix in ea !
    Cuvinte si creatii
    Am reusit sa fac
    Esti totul pentru mine
    Si am reusit sa tac !
    =
    
60. RUGACIUNE
    O,Doamne eu te rog
    Sa mergi in calea mea
    Sa pot ,ca sa te rog
    Sa starui, in ruga mea
    Cu bratele deschise
    Cu inima împacata
    Iti cer iertare Doamne
    Înca o data!
    Îngenuncheat de griji
    Si plin de remuscari
    Eu imi doresc acum
    Sa fiu nemuritor !
    Doamne esti bun si milostiv
    Atunci ,când eu gresesc
    Ma ajuti Doamne sa gandesc
    Imi dai un semn,un gând
    Sa pot spera din nou
    La un viitor !
    Pe trepte am urcat
    Si tu mai ajutat
    Iti multumesc ,Doamne !
    Mai iertat !
    =
    
61. TRECATORI IN VIATA
    Noi suntem trecatori in viata
    Asa cum trece trenul
    Ne place sa fim oameni
    Asa cum ni se cere !
    Nu poti conta pe nimeni astazi
    Sa spui ce ai pe suflet
    Dar sunt si oameni ,care..
    Asculta si uita !

Tu singur te ridici
Sa poti avea Un drum
Pe care sa-l atingi !
=

62. CLIPE
    Curând eu am ramas
    Fara, suspin ,si fara glas
    Aievea ,ma gandesc
    Ca eu sa povestesc !
    Sa astern aceste rânduri
    Ce peste veac va fi
    O amintire vie
    A tot ce am trait!
    Eu nu ma voi opri
    Din versuri ca sa scriu
    E o poveste vie
    Ce astern eu pe hârtie
    Ea vine din sufletul meu
    Care a trait mereu
    Si bune ,dar si rele
    Cu zâmbet si durere !
    =
    
63. PUTERE
    Puterea iti da viata
    Sa poti lupta din nou
    Sa poti razbi prin toate
    Asta e !
    Puterea iti da aripi
    Sa poti crea mereu
    Un vis ,o soapta
    Un adevar!
    Cand totul e cazut
    Si simti ca nu mai poti
    Putere iti da viata
    Sa te întorci!
    E totul foarte clar
    Acest aspect al vieti
    Sa poti privi mereu
    Puterea tinereti!
    =
    
64. 7 APRILIE
    O zi pe care negrul ma atins
    Si totul e întunecat
    Un zâmbet, nu mai e
    Doar un suspin amar
    E ziua cea mai neagra
    Pe care no so uit
    E ziua în care
    Durerea a început!
    E sufletul pustiu
    Si plin de lacrimi grele
    E,totul îmbracat în negru
    Totul sa întunecat
    Si viata sa schimbat
    Lacrimi curg droaie
    O,Doamne ce mi-ai dat !
    Durere multa si urâta
    Ce rupi in doua inimi
    As vrea sa nu te fi nascut
    Eu stiu,ca ma vegheze
    Si ai grija de mine
    Stiu ca iti e greu
    Departe de mine !
    Ma urmaresti mereu
    La fiecare pas
    Sa stii tu bine
    Ce a mai ramas !
    =
    
65. PROVOCARI
    În viata ai destule ,cu care sa te lupti
    Iar cand te saturi
    Nu le mai asculti
    Iti place sa glumesti
    Sa spui un adevar
    Dar lumea crede
    Numai provocari!
    Te înghesuie, te intreaba ?
    Ca ei tu sa gândesti
    Dar nu au sanse
    Ca tu sa reusesti!
    =
    
66. GRADINA CU FLORI
    Privesc cu drag
    La ce am creat
    Un cuiburi cu flori
    Sunt zvelt si gingasie!
    Sunt toate înflorite
    Si pline de culori
    Atrag in jurul lor
    Lumina si mult dor !
    Parfumul lor e natural
    Si plin de prospetime
    Ador sa înfloreasca iar
    Sa vin iar in gradina!
    =
    
67. CURCUBEU
    Pe cer apare un curcubeu
    Ce naste din furtuna
    E,splendid si imens !
    Culorile sunt vii
    De parca le atingi
    E ,minunat si colorat !
    Natura la creat !
    Curcubeu,frumos si viu
    Ce se vede sus pe cer
    Si nu poate fi atins
    De nimeni muritor !
    =
    
68. CALATOR
    Cu avionul am plecat
    În tari straine am umblat
    Sa pot vedea si alte plaiuri
    Totul e magnific si frumos
    Sa zbori deasupra norilor
    Sa poti ,sa vezi si sa visezi
    Acel univers !
    Calatorind mereu in vis
    Si fericit ,voios !
    Tu te trezesti râzând
    Da,totul e frumos !
    Ce peisaje minunate !
    Si case apropiate
    Asa sunt oameni acolo
    Ei au demnitate !
    =
    
69. SUFLET DE COPIL
    Pe culmile inalte
    Pe câmpul prafuit
    Astept cu drag
    Un suflet de copil !
    E vesel si voios
    E mic si rusinos
    Se simte prea micut
    Si fara un folos !
    Traieste copilaria
    Nu voi mai avea
    Traieste viata
    Nu vei regreta !
    =
    
70. CRISTALE DE SMARALD
    Pe mana tu il pui
    Sau,în jurul gâtului
    Iti da un aer boieresc
    O cat e de frumos !
    Il admiri ,e admirat
    Acest cristal de smarald
    Prin el tu vezi…
    Acel stil englezesc !
    Prin eleganta si prin farmec
    Iti da o marca
    E,sclipitor si e frumos
    Cristalin tau,mai tineresc !
    =
    
71. DORINTE ASCUNSE
    Toti purtam in suflet
    Dorinte si mai multe
    Dar una are omul !
    Nu poti spune nimic
    E totul întiparit
    Sa ai dorinte ascunse
    De omul cel dorit !
    Sunt cele mai clare
    Si tot ce iti doresti
    Aceste dorinte ascunse
    Doresti sa le împlineste!
    =
    
72. STEA
    În abis te-ai ascuns
    Si nu ai un raspuns
    Sa vezi ,ce tea rapus!
    Privesti spre cer
    Sa vezi o stea
    Sa iti dea putere
    Sa fii ca ea !
    Ea lumineaza
    Si e mica
    Te face fericita !
    Cand totul in cale lumineaza
    Si drumul il parcurgi
    Ea,iti da un raspuns
    =
    
73. CEVA
    În anii le-au trecut
    Ai invatat sa lupti
    Sa fii neînfricat
    Cu gândul tau curat
    Sa poti visa tot cei frumos
    Sa porti a ta comoara
    Pe care sufletul o are
    Sa fii drept si bun
    Cu oamenii ,cei ai
    Sa cântaresi atent
    Tot ce ai !
    Chiar daca uneori
    Ai si rautati
    Invata sa traiesti
    Cu tot ce e frumos !
    =
    
74. EPILOG
    Pe drumul vieti am pornit
    Sa pot avea ceva ..
    Cu toate ca am suferit
    Si viata ,e foarte grea
    Am amintiri frumoase
    Din tot ce am trait
    Astern un gând, o fapta
    Din tot ce am împlinit
    Visez la nemurire
    Sa pot credea un drum
    Pe care cei mai multi
    Il cred nebun !
    =
    
75. CAFEA
    Esti dulce ca si mierea
    În zari tu ratacesti
    Si cauti o privire
    Ce adânc o zamislesti
    Esti dulce parfumat
    Ca,o aroma tare
    Ce te trezeste
    În fiecare dimineata!
    Pe chipul tau se vede
    Cum tremura tot gândul.
    Te face sa zâmbesti
    O.. Ce dulce esti !
    =
    
76. CUVINTE
    Cuvintele,sunt rare
    Si adânc te urmaresc
    Sunt rare,si ciudate
    Si-n urma te privesc
    Am scris aceste rânduri
    Cand totul era greu
    Sa pot uita ,sa pot visa !
    Cuvinte bine întiparite, în minte
    E totul îndeajuns!
    =
    
77. SA POT ZBURA
    Sa pot zbura ,peste mari si tari
    Sa fiu o pasare maiastra
    Ce aripile ea îti lasa
    Sa pot zbura si fara frica
    Sa stiu ca totul e frumos
    Acolo,în înaltul cerului
    Sa pot cânta, fara sa vreu
    Prin munti si prin câmpii
    Sa fac tot ceea ce vreau
    Pe acest pamânt!
    Sa pot zbura si la cei dragi
    Sa-mi treaca dorul
    Sa pot sa fiu …
    Precum e cerul !
    =
    
78. PETALE DE TRANDAFIR
    Cu aroma ta dulce
    Si frumos mirositoare
    Ai un fel dea fi ….
    Ce nimeni nul mai are
    Ai petale colorate
    Si arome minunate
    Esti gingas, dar plin de spini
    Usor te lasi înmiresmat
    Esti foarte cautat
    Sa dai inimi un sens
    Tu trandafir frumos !
    =
    
79. MENTALITATE
    Fiind un muritor
    Pe acest pamânt
    Cum poti vorbi asa ?
    Despre un om !
    Cu vorbe,ce prostesti
    Se vede clar
    Tot ce gândesti!
    Mentalitatea ce o ai
    Ura si invidia !
    Am vrut sa te salut
    Sa-ti spun ca ai gresit
    Dar m-am lasat convins
    Ca totul e un vi !
    Ma numar printre oameni
    Cei port mereu in suflet
    Nu te urasc straine
    O iau de la început
    Tot ce gandesc e pur
    Nu am venit sa nascocesc
    Eu am venit cu gânduri bune
    Sa pretuiesc!
    Nu am facut nimic
    Nu-i genul meu
    Sunt sigura pe mine
    Eu tot iti spun
    Un multumesc !
    =
    
80. MIE-DOR
    Mie dor de tine atat de rau
    Incat nu vreu sa ma trezesc
    Mie dor de îmbratisarea ta
    Mie dor …MIE dor …!
    În noapte eu privesc pe cer
    Si totul e nemuritor
    Si tare mi-as dori si eu..
    MIE dor…..MIE dor !
    Cu glas fierbinte ma strigai
    Si tot imi ofereai
    Sa stii acel glas
    Mie dor …MIE dor !
    Mai ajutat ,mai ascultat
    Tu pasii mi i-ai îndrumat
    Privirea ta,suava calda
    Mie dor …MIE dor !
    =
    
81. DURERE FARA MARGINI
    O vorba buna toti dorim
    Sa mergem mai departe
    O,încurajare sa iti dea
    Sa poti trece peste toate
    Nu vrei sa simti nimic
    Vrei doar o vorba buna
    Care sa atinga!
    În vremuri de durere
    Si fara mângâiere
    Esti singur si tacut
    Esti fara o putere !
    Tu povesti cuiva
    O zi din viata ta
    Dar uni oameni ,nu au sentimente
    Iti spun direct
    Ce ai de castigat ?
    Numai cuvinte scrise pe hârtie
    Asta-i rezultat ?
    Te uiti privesti îndurerat
    Ooo…câte am aflat !
    E goana ,nebunie
    Si-n viata asta au uitat
    Ce inseamna omenie !
    =
    
    

82. CALATOR IN VISE
    Sunt CALATOR in vise
    Si ce,numi pare rau
    Sa pot visa ceea ce vreau
    Asta sunt eu uneori

Destinul să-l înfrunt
Si tot cei bun sa aleg
Ce pot sa fac ?
Sunt CALATOR in vise !

Sa pot ajunge
Unde e bine
Sa pot crea
Tot ceea ce vreau
Sunt CALATOR in vise !

Pe drumul cel parcurg
Sa am alături timpul
Sa trec pe unde vreau
Sunt CALATOR in vise !

83. ALBASTRU INFINIT
    Clepsidra vieți a început
    Sa prevesteasca cerul
    Sa ai amintire acum..
    Albastru infinit !

Te uiti înmarmurit
Si te confunzi in el
O..Doamne !
Albastru infinit !

Cu ochii tu privesti
Si soarele zâmbește
Te îmbie, te încălzește
Iar nori trecători
Te face sai admiri
O….Albastru infinit !

84. ROMANTISM
    Cand vocea iti tresaltă
    Si inima vibrează
    Atunci iubirea se revarsă!

E dulce ,calda ,armonioasă
Ce face ,chipul sa zâmbească
Iti fa fiori ,si fericire
Esti plină de iubire

În viața ta ea se oreste
Fiorul sa il simti
Te îmbie, te adoarme
E sufletul deschis !

E ca un zbor
Si tu plutesti
Sa simti in viata
Ca tu trăiești!

85. AMNEZIE
    Mai ai in viata clipe
    Cand vrei sa uiti ceva
    Ca sa poti trece
    Peste perioada grea !

Uitarea te va face
Sa poti zâmbi din nou .
Iti da un sens in viata
Sa poti privi din nou !

86. LUME NOUA
    Spre țărmurile înalte
    Si valurile care trec
    Eu as dori o lume nouă
    Fără să astept ..

O lume fara teama
O lume iubitoare
În care sa nu fie
Pericol si trădare

Sa merg nestingherit
Chiar dacă am gresit
In lumea mea ar fi
Iubire si respect!

În loc de nepăsare
Sa fie dăruire
În loc de ură
Sa fie iubire !

87. VISE SI IMAGINI
    Pare sa fie adevarat
    Atunci când totul e ireal
    Te trezesti din somn speriat
    De tot ce ai visat

Te întrebi, oare de ce ?
De ce ai vise si imagini
Ce prevestesc ..!

Stai gânditor, si tot ce vezi
Sunt amintiri ce iti vorbesc
Sunt clipe petrecute
Alături de cei dragi !

Momente unice in viata
Ce adesea tu le uiti
Dar care în vise
Sunt adesea de atins !

88. ANORMAL
    Pe străzile pustii
    Te uiti acum mirat
    Ce viata este asta ?
    Ce sa intamplat ?

Te uiti cu teama
La toti care trec
Nu te ating ,ii ocolești
Te întrebi?
Oare de ce ?

Privesti spre toti
Sunt panicati
Si vrei sa le vorbesti
Dar,sunt speriati

Distanta ,ei te ocolesc
Nu iti mai spun
Nici multumesc !

89. SUPERIORI
    Stăm gânditori
    Si plini de griji
    Ne întrebăm
    De ce ?
    Nu suntem surzi !

Sa nu mai auzim
Acele vorbe crude
Pe care uni oameni
Nu le pot ascunde!

Se poate oare auzi ?
Cum tipa si se uita
Nu sunt si ei umani ?
Sau sunt …

Privirea se întâlnește
Si spun cu nepăsare
Dar ce ?
Nu mai sunt zile ?
Rămâi nestiutoare !

90. OGLINDA
    Spre tine am pornit din nou
    Sa caut in adânc
    O amintire draga mie
    Ce nu are,un cuvânt!

Sa pot privi din nou
Chipul meu trecut
Sa pot întoarce, tot
Spre infinit !

Sa fiu din nou copil
Sa alerg voios
Privesc…privesc
Fără să clipesc !

91. EMOJI
    E totul foarte fain
    Si plin de semne multe
    Înveți acum sa pui
    EMOJI si mai multe !

Tehnologie si mult fler
Un gând acum e mai usor
Nu scrii prea multe
Doar EMOJI!

Zâmbești cu drag
Si esti năuc
Dar ai si EMOJI
De facut !

E foarte bine de stiut
Sa poti împărtăși cuiva
Un semn ,o glumă..
Iar spre final EMOJI!

92. INGER
    Un înger a venit
    Si sa uitat la mine
    Tia spus încet
    Vino la mine !

Ai mers pe drumuri bune
Pe câmpuri inverzite
Si flori înmiresmate
Si clipe fericite !

Esti plin de bucurie
Si totul e un vis
Acel înger tia descris
Ce inseamna omenie !

Tia arătat cum e
Acel tărâm al lor
Sa fii om bun
Si iubitor !

93. ALTA LUME
    Cu peisaje ma încânti
    Si vorbe ce rostesti
    Ma faci sa ma gandesc
    Ca ,totul e frumos !

Trimiți mereu o alinare
Sa pot visa din nou
O lume primitoare !

Imi place tot ce vad
Si viata ta frumoasa
Un zâmbet ai adus
În viața noastră!

Imi povestești o lume
În care tu trăiești
Si-n care nu e loc
De intrigi si dispret

O lume nouă mie
Si care ma încântă
Pe care eu as vrea
Sa fie ca inainte !

Tot cei frumos Sa fie
Sa aiba armonie
Cu gândul tau cel bun
Ai reusit sa spui
Sa fie fericire !

94. CALENDAR
    Trec zile saptamani si ani
    Asa vor trece mai mereu
    Cum soarele se înalță
    Si luna se iveste

Iar noi ne vom schimba
Precum și ani vieți
Sa fim mai iubitori
Cu timpul care trece !

Petrece multe clipe
Alături de cei dragi
Sa fii mereu acolo
Unde iti e drag !

Asa cum totul trece
Si viata Asa se duce
Sa fii mereu tu vesel
Ce viata iti încântă!

95. TARAMUL VISELOR
    Ma îndrept usor .
    Cu inima împăcată
    Spre tot ce e de dor
    Taramul viselor !

Sa caut un raspuns
Ce nimeni nul va sti
În tot acest pământ
Taramul viselor !

Acolo faci ce vrei
Si nu ai ce sa faci
Esti dus si fermecat
Taramul viselor !

96. NOAPTE
    Se așterne încet,încet
    Si luna ce răsare
    O..!tu noapte fermecată
    Ce atingi pământul iara !

Prin întuneric te așezi
Sa odihnesti pământul
Iar vii neîncetat
Si zbori ca gândul

Privesti a ta oglinda
Ce stăruie mereu
Si somnul iara vine
Si adormi încetișor!

Cu tot ce tu privesti
Acel mister in veci
Nu stii cum sa creat
Aceste nopți!

97. PLOAIE
    Cand nori se aduna
    Si ploaia se pornește
    E atmosfera trista
    Si totul se plătește!

Si vântul bate tare .
Iti amintești tu oare ?
De cerul întunecat
Si stropi care cad !

Tunetul se aude
Si fulgerul se aprinde
Ce fenomene dure
Nea pregatit natura !

Se pregateste sa răzbată
Sa fie tot pământul
Asa,sa ne aduca
Sa curețe pământul!

98. UN NOU CAPITOL
    Surprinzător si foarte bun
    Cum tu privesti de zor
    Un nou capitol
    În viitor !

Se așterne încetișor si un mister
Din care esti învingător
Un nou capitol
În viitor !

Taci..taci si te gândești
Sa vezi ce mai găsești
Un nou capitol
În viitor !

99. FARA INTELES
    Prin abis te visezi
    Si-n ploaie te opresti
    Sa simti fiori reci !

Sunt semne ce previn
Un anumit raspuns
Pe care tu nul simti

Te vezi si in desert
Cu chipul încruntat
Nu stii ce sa intamplat !

100. INIMIOARA
     Cand totul se revarsă în tine
     Si simti ca nu mai poti
     Alegi o inimioară vie
     Pe care sa o porti

Te uiti pe cer,încerci să vezi
Ce poate să-ți ofere
Un zâmbet cald
O,adiere !

Auzi bătând un tic tac
E ceasul care a stat
Privesti încet și temător
Oare ce sa intamplat ?

101. ALEGERE
     Eu am ales o poezie
     Sa pot,pune pe hârtie
     Tot ce gandesc
     Tot ce trăiesc

Aleg fin suflet
Un cuvânt
Sa pot schimba
Ce am vrut !

Aleg sa merg pe drumul meu
Cu armonie si cu fler
Sa pot schimba o viata
Sa fie o speranță!

Privind in zori de dimineata
O coală albă de hârtie
Ce putere imi va da
Sa scriu o poezie !

102. ILUZIE

Iubind ,inseamna a dărui
O,vorba o intrebare ?
Un vis ce va veni
Din viata viitoare !

Sa salte trupul fericit
Sa împarți o bucurie
Sa fie totul împlinit
Sa fie voioșie!

103. DEDICATIE
     Dedic aceste rânduri
     Celor care citesc
     Va dăruiesc cu drag
     Aceste versuri !

Sunt scrise pe hârtie
Si bucuroasă sunt
Ca,pentru voi am scris
Aceste rânduri!

Doresc sa multumesc
Prin versuri si cuvinte
Celor ce iubesc
O,rază de cuvinte !

Viața mergea liniștită, în ritmul ei alert. Luptă zilnică și război cotidian pentru putere, faimă și bani. Deodată, într-o fracțiune de secundă, ceva fără chip și fără formă a oprit planeta în loc. Viața gâzelor și a florilor, a copacilor și a grânelor, a coioților și a madreporarilor a continuat fără nicio problemă. Pentru oameni însă, totul s-a oprit în loc, după toată nebunia de dinainte. E liniște pe planetă ca într-un film mut. Omenirea avea nevoie de o natură tăcută de care nu mai avusese parte de când lumea. Panica, spaima, frica, cum vreți s-o numiți, cumpărăturile aiurea fără rost, glumele aiurea făcute dintr-o teamă ascunsă de nu se știe ce și într-un final răutatea nedisimulată față de cei iubiți până mai ieri, și-au arătat brusc colții. Lipsa de empatie cu aproapele a început să se vadă cu ochiul liber. Planeta trecută din poziția „drive” și chiar „sport” în cea de „parking” ne arată că de fapt în jurul nostru există oameni. Am aflat că avem în jurul nostru prieteni, neamuri și copii de care nu știusem sau uitasem. Sau poate că nu voiam să știm, fiind prinși în alergătura noastră zilnică pentru înavuțire. Fără înțelegere, iertare, toleranță, zâmbet și iubire, planeta lua avânt de la zi la zi, călcând orice sentiment în picioare. În acest moment în care ceasul planetar este oprit, în acest moment în care liniștea totală aproape că ne-a pus capac prin rapiditatea cu care a năvălit peste noi, putem fi totuși fericiți. Avem ocazia să ne cunoaștem mai bine pe noi și între noi, pe cei din preajma noastră. Și putem să empatizăm cu cei care trec mai greu sau nu pot trece peste atâta liniște. Zarva cu care ne-am obișnuit ne bântuie încă iar tăcerea actuală ne țiuie în urechi. Acum e momentul să ne împrietenim cu noi înșine și cu sufletele noastre. Din toată tevatura și nebunia actuală, poate apărea o lume nouă. După atâta tăcere, e o șansă să apară o lume cu totul aparte față de cea din care am făcut parte până acum. Poate mai bună, poate mai iubitoare. Sau poate nu. Nu știm dacă va fi și cum va fi. Așteptăm în liniște. Totul e să fim optimiști și să avem încredere în noi înșine. Că de cei de lângă noi ne-am lămurit.