DIFERENTA. TARA VECHE. TARA NOUA.

„Ca de la cer la pamânt”, sau „mici, aproape insesizabile”.
Asa sunt catalogate, in general, diferentele. Diferente de
comportament intre anumite natii ale planetei sau diferente
de ordin social, diferente care sar in ochi de la o posta sau
diferente pe care le observi doar daca intri adânc in etnia, in
cuibul geografico-social sau in „haita” respectiva.
Diferenta dintre ceata, ginta si natiune, diferenta dintre
trib si popor civilizat. Diferente dintre vechi tari europene, cu
state vechi in istoria milenara, pe toate planurile si alte natiuni
relativ proaspete, tinere, fara istoria si istoricul primelor enuntate.
Te crucesti si-ti scuipi in sân când auzi pe cineva spunându-ti
ca tu, cetatean european, când iesi „afara” si trebuie sa rostesti
tara de provenienta, esti din start catalogat ca posibil incalcator
de legi, pentru simplul fapt ca altii, din natia ta, au facut cu
mult timp inainte, rele, nemaivazute si nemaiintâlnite pe
teritoriul acelor tari. Comportamentul face diferenta. Si am sa
„apas” pe „diferenta” pâna la podea, pentru ca pedala timpului
imi permite. Iar exemplele de la tot pasul imi permit si ele, sa afirm
pe propria raspundere ca nu e nicio asemanare intre o natie cu o
vechime de mii de ani si una de câteva sute. Poate doar numarul
de membre al locuitorilor, si faptul ca toate sunt superioare si
inferioare. Atât. In rest totul e diferit. Si intr-o tara relativ noua
exista seminte, de toate felurile si cu toate aromele, nu doar
de floarea soarelui, deasemenea si cetatenii acelei tari relativ
noi fumeaza pe toate strazile, dar niciodata, niciodata, nu vei
putea face o poza, cât de instantanee ar fi ea, cu un chistoc
pe jos sau cu o coaja de samânta aruncata sau scuipata aiurea.
Pentru ca oriunde te-ai afla, ai cosuri de gunoi si scrumiere
la tot pasul. Nu te poti scuza ca n-ai avut unde sa arunci
restul de tigara. Sau hârtia, ambalajul si sticla. Daca totusi
incerci „asfaltul”, nu marea, cu degetul, te arzi la buzunar. Rau.
Mai rau decât te-ar arde la degete respectiva tigara fumata pâna
la filtru. Asa se mentine curatenia impecabila pe trotuar, in piata
sau pe asfalt. Asfalt care in tara noua iti permite sa stai cu
paharul de cafea sau suc pe bord zeci de km fara riscul de a
curge pe tine valuri-valuri de lichid. Diferit total de tara veche,
cea cu istorie milenara si a carei infiintare se pierde in negura
aceleiasi istorii. In tara veche am indraznit sa cer si sa probez
doar 2 perechi de pantofi fara ca vânzatoarea care nu stia sa
lege 3 vorbe de a patra sa se enerveze si sa ma intrebe
sarcastic daca vreau intr-adevar sa cumpar ceva sau doar
probez in nestire, rapindu-i ei timpul, de altfel platit.
Logic, am renuntat la a mai cere sa probez si o a treia pereche,
am renuntat si la primele doua si evident la magazinul cu pricina.
Astfel au pierdut un potential client. Care nu mai revine acolo,
in vecii vecilor. Azi pe mine, mâine pe altii, iar dupa un timp vezi
vitrina acoperita cu hârtie alba, si sase lacate pe usa. For sale.
Sau faliment. Sau o reclama cu sssalam sssasesc lipita pe geamul
plin de praf. Iar vânzatoarea respectiva, ramasa fara job-ul zilnic,
va da vina, bineinteles, pe guvern. Aidoma multor oameni care nu
se considera niciodata vinovati si intotdeauna vinovatii pentru care ei
o duc rau sau n-au serviciu, sunt clasa politica, administratia locala,
prefectul, primarul, prim-ministrul si presedintele tarii.
Niciodata nu e vina lor. Intotdeauna altcineva e de vina.
Nu asta e gândirea corecta si nu asa se face un comert profitabil.
In tara noua poti proba toate incaltamintele existente in magazin
fara obligatia de a cumpara ceva, poti sa ceri sa ti se aduca si
din depozit alte marimi, culori sau branduri, fara ca vânzatorul
sa renunte la zâmbet, chiar el propunându-ti altceva care crede el
ca te-ar avantaja sau ti-ar sta bine, in functie de context.
Plus ca dupa toate „probele”, nu trebuie, asa ca in tara veche,
sa pui totul pe raft cum ai gasit. Nu. Exista personal angajat ca sa
strânga totul in urma ta si in urmatoarele minute, dupa ce ai iesit
din magazin, raftul sa arate ca inainte. Asezând tu marfa in raft,
dupa „probe”, practic tu faci ineficienta existenta acelui angajat.
Daca nu este nevoie de el, magazinul il concediaza. Tu vrei sa sustii
un loc de munca, deci ii dai de lucru. Si astfel, lasând dupa probe,
marfa vraiste, imprastiata, il ajuti. Ii oferi un salariu si il tii practic
in viata. Iar la iesirea din magazin, chiar fara a fi cumparat ceva,
angajatul iti zâmbeste, iti multumeste ca ai ales acel magazin si te
invita respectuos sa revii urându-ti o zi buna in continuare.
Acelasi zâmbet cu care esti intâmpinat si la intrare, alaturi de
urarea de bun venit. Diferenta de conceptie, de marketing si
management. In tara veche am baut o cafea recent intrata pe
piata, sosita din tara noua, un brand celebru de altfel. Apa maronie,
fara nicio asemanare cu acelasi brand , cu aceeasi cafea bauta
in tara noua. Nu am reusit sa aflu motivele pentru care nu
seamana intre ele aceste „cafelute” identice doar in denumire.
Am putut doar sa banuiesc. Si m-am limitat la banuiala.
Si pretul difera, evident. In tara noua adevarata cafea costa o
suma „X”. Aceeasi cantitate, acelasi brand, in schimb doar apa
maronie, in tara veche am gasit-o la pretul 4X. Garantat, cu
martori, cu poze. Stiu ce scriu. 4X. Diferente. Doar diferente.
Nou si vechi. Tara noua si tara veche, ca stil, ca timp de la
infiintare, ca istorie. Diferente. Mai vreti? Va pot scrie un roman,
mai gros decât Idiotul si Fratii Karamazov la un loc. L-as depasi
pe Fyodor Mikhailovich la numarul de pagini. Dar nu asta urmaresc.
Cum adica sa ai nevoie de notari si avocati ca sa-ti infiintezi o firma ?
Cum adica sa astepti un raspuns 30 de zile? Raspuns la ce?
In tara noua nu exista asa ceva. In tara noua spui numele pe care
vrei sa-l dai firmei tale, si daca la cautarea in sistem acea denumire
nu exista deja ca fiind a altcuiva, ti se da tie, platesti o taxa modica,
mai mica decât un plin de rezervor si in 4 minute pleci. Cu firma
in brate si in suflet. Mai departe e treaba ta daca stii sa te mentii
pe piata sau cazi in groapa Marianelor. Diferente. De stil si conceptie.
Cum sa treci pe „galben”? Sau cum sa te apropii de pieton, la volan
fiind, atât de mult incât sa-i sara aluia inima din piept? Nu exista.
Pietonul ala, pe care tu il protejezi, participa cu taxele lui la
mentinerea in viata a fabricii de unde tu ai masina pe care o conduci.
Sau poate e vânzatorul care iti ureaza o zi minunata dupa ce te
serveste cu o cafea la fel de minunata. Sau poate e fostul amant al
amantei tale. Poate fi oricine, nu conteaza, e aproapele tau. E semenul
tau care te poate ajuta in orice moment delicat al vietii tale. Poate
fi chiar salvatorul tau la ananghie. Diferente de conceptie si
gândire, nu?
In tara noua poti vira la stânga sau, dupa caz, la dreapta, pe
culoarea rosie a semaforului. In marile intersectii, nu exista
viraj la stânga. Niciodata. Astfel nu exista ambuteiaje. Deci n-ai
motive nici sa claxonezi. Pe cine si de ce? Din ce motiv?
Poti sa ai claxonul defect un an de zile si sa afli asta abia la
inspectia tehnica din urmatorul an, nu te deranjeaza. Nu
ai avut unde si de ce sa-l folosesti, deci n-ai stiut ca siguranta e arsa.
Stiti cât este si cât dureaza o milisecunda in tara veche? De când
se da „verde” la semafor si pâna la claxonul celui din spatele tau.
Diferenta majora de legislatie, care in tara noua este foarte bine pusa la punct.
Vrei un animal de companie? Perfect. Te duci la adapost, completezi
un formular, iti alegi viitorul colocatar din multimea expusa, il platesti
si il iei acasa. E deparazitat, cu toate analizele si vaccinurile la zi.
Are si un nume pe care tu i-l poti schimba, un certificat de sanatate si de
la caz la caz un banut metalic la gât. Este chiar si pieptanat. Pleci
acasa cu animalul, cu cutiuta, cu tavita si cu sacul de mâncare aferent.
Semnatura ta e o garantie a faptului ca vei avea grija de
el si ca-i vei oferi toate conditiile sa traiasca demn. In orice moment
poti fi vizitat de angajatii adapostului sa verifice conditiile pe care le-ai
garantat. Diferenta de sentimente si comportament uman. Diferenta de
atitudine si de relatie om-animal.
Cum e sa mergi câteva sute de km prin gropi si noroaie si cum ar fi sa ai
o autostrada de la Mangalia la Carei si una de la Botosani la Turnu Severin?
Diferenta de concept. Si de aducere in viata reala a unui vis al tuturor
posesorilor de autovehicule.
Cum sa ajungi la serviciu la „si cinci”? Sau cum sa pleci la „fara cinci”?
Nu exista. E ultima oara când vii. Sau când pleci.
Diferenta de civilizatie si respect reciproc intre angajator si angajat.
Esti membru inscris, cu card de membru, la un retailer? Beneficiezi de
toate reducerile posibile si de toate bonusurile care exista si de care
cei „ne-membri” nu pot beneficia. Pentru ca nici macar nu pot intra in
respectivul mega-market. Si diferenta de preturi e vizibila cu ochiul
liber. In tara veche sunt retaileri unde ai nevoie de un card ca sa intri,
esti numit „membru”, dar preturile sunt mult mai mari fata de cele din alte
magazine mai putin celebre. Pai cum vine asta? De ce sa devin membru?
Care e avantajul meu? Diferenta de piata, de cerere si oferta, de bun simt.
Lasi masina la reparat pentru câteva zile? Perfect, te duce microbuzul
respectivului service direct acasa si te aduce sa ti-o recuperezi
când e gata, fara sa platesti ceva, sau ai masina la dispozitie pe toata
perioada respectiva, pâna iti recuperezi propria masina. Diferenta de
eleganta si stil. Si de atragere a clientului. Si de respect pentru acesta.
Ai cumparat ceva si te-ai razgândit când ai ajuns acasa? Sau ti-a zis sotia
ca nu trebuia sa cumperi acel „ceva”? Nicio problema, te duci, returnezi
produsul si primesti instant banii inapoi fara sa ti se puna nici cea mai
mica intrebare. Ai tot timpul 60 de zile sau la unele produse chiar 90 de zile
sa te razgândesti. In schimb, in buricul capitalei tarii vechi, am incercat
personal sa schimb ( nu sa returnez ) un mouse pe care l-am descoperit acasa
ca fiind defect. Vroiam altul functional, nu vroiam banii inapoi. Ati ghicit,
n-am reusit. Dupa circul de rigoare facut de vânzatoare, cu glas ridicat,
astfel incât tot etajul a aflat ce „indraznesc” eu sa fac, m-am lasat pagubas
si l-am aruncat direct intr-un cos de gunoi, urmând sa cumpar altul,
probabil bun. Logic, din alt magazin. Si tot fara proba, ca doar e sigilat, nu?
Diferenta de obraz. Si de caracter. De frumusete umana. De conceptul
de afacere, pâna la urma.
Ii spui cuiva ca dupa parerea ta a gresit intr-o anume privinta? Imediat
iti va raspunde ca iti respecta opinia si ca va analiza in amanunt ce i-ai
spus. Si ca va remedia, daca este cazul. Ca nu se va mai intâmpla.
Si iti va cere scuze pentru inconvenientul produs.
Indiferent ca ti-e sef, subaltern, vecin sau doar trecator prin parcare.
Din tara noua, am informat un biped din tara veche ca a gresit flagrant
intr-o privinta si dupa putin timp m-am pomenit cu critici, bineinteles
povestite altora, pe la spate, in soapta, „prin dos”, fara o argumentare
viabila si denaturând adevarul. A zburat instant din viata mea si chiar si
din lista de prieteni de pe retelele de socializare. Nu suport masele
stricate. Nici la propriu, nici la figurat, nici in gura, nici in viata,
deci nu vreau sa fiu judecat pentru asta.
In tara noua nimeni nu te va cataloga in vreun anume fel, opinia ta va conta
intotdeauna pentru cel de alaturi. Nimeni nu te va judeca, cum de asemenea
nimeni nu iti va judeca imbracamintea sau curajul de a te duce la
supermarket in trening. Sau ca iti ies suncile de sub tricou. Nici ca ai
un ciorap mai lung, nici ca blue-jeans-ii iti sunt prea decolorati sau prea
strâmti. Niciodata nu vei auzi in spatele tau susotindu-se ceva de
genul „uite-l si pe asta cu ce s-a imbracat” sau „uite câte tatuaje are
nesimtitul asta”. Numai in tara veche vecinii isi dau coate
daca „ametita de la parter” a iesit sa duca gunoiul nefardata sau in
trening de proasta calitate. Diferenta de grosime de obraz.
Si de grosime de sorici. Tot la obraz.
Tara veche. Tara noua. Diferenta intre ele ca cea dintre Eforie Sud si Vancouver.
Sau, cu voia dvs, dintre Kiribati si Monaco sau Tuvalu si Elvetia.
Si tot cu acceptul dvs, imi permit sa iubesc la maximum tara noua. La fel
de mult imi permit sa nu o scot de la inima si din suflet pe cea veche. Pe care
cu drag am vizitat-o de nenumarate ori si o s-o tot vizitez. Si voi dori
mereu sa o revad. In ciuda tuturor diferentelor. De orice fel.
Inima nu se schimba. Conceptele insa, da.
Tara veche mi-a dat viata si stiinta. Cea noua mi le-a schimbat si desavârsit.
Pot sa le iubesc pe amândoua? Pot. Ok, asta fac.
Diferenta majora. Ca cea dintre blog si Sami blog.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s