NINY – FILE DE POVESTE (PARTEA A DOUA)

Eram destul de mica… Cu toate astea eram adesea trimisa la padure dupa
lemne, fructe sau ciuperci.

In articolul anterior, in prima parte a povestirii, ati putut citi intamplarea cu pisica neagra. Cu toate aceste patanii, nu-mi era frica de nimic si nimic nu ma putea speria.

16295322_257048554716514_1549572437_n

Intr-una din zile, a venit mama s-o ia pe sora mea. Eu tocmai sosisem acasa de la padure. Ele erau pe punctul de plecare cand am aparut eu. Am intrat in curte unde o aud pe sora mea: „Eu plec, eu plec de aici!” Aveam poala plina cu fructe iar dupa mine taram un vreasc rupt dintr-un salcam destul de mare si greu pentru varsta mea.

nico

Bunica mea a iesit in prag si m-a intrebat: „Unde ai fost pana acum? Uite, te asteapta mama ta!”

bunica-nico

Bucuroasa din cale-afara, am dat drumul vreascului in curte, am alergat la butoiul de tuica, am aruncat rapid fructele in el, strigand: „Mami, mami, ai venit sa ne iei?” Am vrut sa o imbratisez dar mi-a spus imediat ca sunt „prea murdara” pentru a o atinge. „Dupa tine voi veni mai tarziu!”, imi zise mama. Mi-am spus in minte ca va veni mai pe seara si dupa mine dar n-a fost deloc asa. „De unde vii?” a continuat mama sa ma intrebe. „Vin de la livada unde sunt trimisa mereu sa fur fructe si lemne!”, i-am raspuns cu o sinceritate debordanta, specifica varstei.

livada

Pentru cateva secunde s-a facut liniste apoi imi zise: „Bine, noi plecam, te-am asteptat doar sa te vad”. Mai bine ar fi tacut. Cele cateva cuvinte mi s-au parut
mai grele decat plumbul. Pentru mine au fost vorbe atat de grele ca de-abia mi-am
putut stapani lacrimile. Oare cine imi putea citi pe fata durerea? Cine oare putea
sa-mi vada picatura de lacrima din coltul ochiului aparuta cand priveam in urma
mamei, matusii si a surorii mele care se indepartau?… Din fata portii le-am urmarit cu privirea pana au disparut in zare…

ULITA
Au urmat luni de zile de asteptare… Zilele incepeau trist si se incheiau la fel de trist. Incercam sa gasesc o salvare, o iesire din situatia asta grea si trista. Nu gaseam. Cautam o solutie la situatia mea jalnica, imi cautam prin minte si prin inima o posibilitate de a muta tristetea mea intr-o alta dimensiune, undeva unde sa nu ma mai poate atinge. Din zi in zi, tristetea punea si mai tare stapanire pe mine, pe sufletul meu, pe inima si ochii mei, astfel incat aveam impresia ca asa mi-e sortit sa mi se intample, ca nu mai pot schimba nimic, ca tristetea nu va pleca niciodata din viata mea si ca niciodata nu va renunta la teritoriul din inima mea, abuziv ocupat. Viata era in alb si negru, sufletul mi-era negru iar eu incercam sa dau putina culoare atmosferei din jurul meu colorand zane inchipuite si desene fara vreun sens sau vreo logica, mazgalind si colorand orice-mi iesea in cale, doar-doar voi scapa de negreala din jurul meu… Cu toate astea o solutie nu gaseam, nicio speranta nu se intrevedea si nicio usa nu parea ca se va deschide pentru mine… 

ULITA-

Zilele treceau, triste si anoste, dar a venit ziua in care mama impreuna cu matusa au venit sa ma ia de la Dor Marunt. Am locuit la ea timp de doua saptamani.

dor marunt

Mama mai are doua surori pe care in acest timp le-am vizitat. Auzeam discutii precum: Asa o s-o duci? Da, raspundea ea, nu am cu ce sa o imbrac. De ce o duci acolo? Nu am unde s-o tin ! Acasa de asemenea auzeam de la tatal vitreg: Cat o mai tii aici? Nu ai rezolvat?
La mine in cap era un total zgomot, o larma mare, cuvinte spuse fara inteles pentru mine si intrebari deasemenea fara raspuns.
Pana intr-o dimineata. „Hai, trezeste-te, plecam!” imi spune mama la un moment dat. „Unde?” am întrebat. „Sa-ti cumpar haine noi, apoi te duc intr-un loc frumos”, mi-a raspuns ea. Intr-adevar mi-a cumparat un rand de haine si fara niciun fel de bagaj m-am trezit la poarta unei case de copii din Bucuresti.

casa de copii

„De ce ma lasi aici?” o intreb eu. „Fiindca aici ai copii cu care sa te joci. Te voi vizita, vine mama la tine”… „Cand? Ma poti vizita când vrei, cand vei veni?”.
„O sa vin curand, tu in schimb sa fii cuminte!”
Intr-o lume necunoscuta, singura iar, cu totul nou in jurul meu, adaptarea a fost extrem de grea. Am dat peste un alt mod de viata, alte programe, de somn, de masa, de scoala, de lectii, de lucru manual, cu camera de papusi, cu muzica la televizor, cu jocuri in aer liber… Toate diferite de ce stiam eu pana atunci. Caminul era unul doar pentru fete in care eram împartite pe grupe: ciclul intai insemna clasele 1-4, ciclul doi clasele 5-8 iar a treia grupa, „asistate”, clasele 9-12.

COPII

„Asistatele” aveau o putere mare asupra celor mici, practic ele faceau legea, ele aveau dreptul sa comande si sa te bata. De multe ori profesorii, educatorii si ingrijitorii nici nu stiau ce se petrece in camere. Asistatele erau Dumnezeii caminului. Daca nu ajungeam la masa, nu mai mancam, iar cand se intampla sa apucam desertul, la iesire ni-l lua din mana fetele cele mai mari. Daca nu dormeam la pranz mancam bataie sora cu moartea tot de la fetele mai mari. La lucru manual aveau acces doar ele, fetele cele mari. Intr-o camera aiurea numita „club” in care exista doar un televizor, eram puse pe jos in pozitia „turceste”, pozitie care mi s-a inradacinat atat de tare in subconstient incat si in ziua de azi, dupa zeci de ani, eu pot sta la fel.

tv

Jocurile trebuiau sa fie jocuri si trebuia sa stam in cerc, daca unei fete din cele mai mari i se parea ca cercul nu era perfect cand ne jucam de exemplu „ursul doarme” sau „batista parfumata”, primeai un picior in burta de te faceai tu insuti un cerc instantaneu. In timpul scolii trezirea era la 6 dimineata. Faceam fiecare patul, ne spalam si coboram la parter pentru micul dejun.

sala de mese

In general beam ceai din cani ruginite din fier, rosii cu buline albe, mi le amintesc si acum. Aveam doua felii de paine cu gem inmultit si diluat cu apa si margarina, cand nu era gem era pateu, la fel inmultit cu apa. Iesea un fel de maclavais cu pateu si margarina. Oribil. La pranz savuram un sfert de paine, ciorba sau supa cu galusti, felul doi era diversificat, varza a la Cluj, piure cu carne, mancare de cartofi, iar la felul trei primeam mere, biscuiti populari sau rahat. Seara serveam o omleta lungita, macaroane cu branza, mancare de limba cu masline si o cana cu lapte praf sau cacao cu lapte. Indiferent daca te saturai sau nu, daca indrazneai sa mai ceri paine, ti se raspundea invariabil: „Daca-ti dau tie, vor veni si altele, nu am de unde sa va mai dau” sau „Noi nu va dam sa va saturati, va dam sa va intretineti!”. Fara cuvinte…

sala de mese-

In dormitoare aveam paturi de fier si saltele vechi.

Caldura lipsea din calorifere. Era un frig de-ti inghetau toate oasele.

calorifere

De asemenea era o regula nescrisa: Fetele cele mari dormeau in dormitorul 13 (pentru VIP-uri), adica cele care faceau legea. Adesea eram chemate sa sarim si sa scoatem aburi din gura pentru a le incalzi lor acel dormitor sau sa ne urcam in paturile lor sa le incalzim inainte de a se urca ele. Aproape ireal, dar adevarat. Apa calda nu aveam decat odata pe saptamana, in rest ne spalam cu apa rece. In fiecare seara eram controlate pe picioare. Jar mancam daca ne gaseau murdare pe undeva.
Dormitorul 6 era pentru asa numitele „pisoarce”. Acolo dormeau doua sau chiar trei fete intr-un pat. In fiecare dimineata se auzeau certuri si batai din cauza faptului ca aceste fete faceau pe ele. Celelalte dormitoare erau normale. In acest camin existau si fete mute, cu crize, care se dadeau cu capul de pereti si se leganau non-stop, aparent fara un motiv anume. Aceste fete nu faceau niciun rau nimanui, aveau toane si momente de nebunie. Ele erau in lumea lor, o lume paralela, nu pareau a fi in lumea noastra. Am prins mutarea lor la unele scoli speciale. In aceea zi plansul lor a fost îngrozitor. Se tineau de balustrade si de pereti cu mainile, tipau, plangeau, urlau… Noi eram obisnuite cu ele si chiar ne parea rau ca pleaca. A urmat o sedinta indelungata cu noi, cei de la camin explicandu-ne, ca pentru varsta noastra, sa intelegem exact de ce pleaca acele fete. Aceea sedinta a avut loc pentru ca unele fete au incercat sa le traga inapoi de maini ca sa nu fie luate.

nico

Mama m-a vizitat doar de doua ori in tot timpul cat am stat in acel camin, in conditiile in care am aflat ulterior ca locuia la doar doua strazi distanta.
Am fost dusa in casa de copii in 1989. La nici un an diferenta se auzea la televizor despre revolutie. Se auzeau focuri de arma. Armata pusese stapanire pe oras si nimeni nu putea sa mearga pe strada neverificat si necontrolat. Doua surori care locuiau acolo si-au pierdut parintii la revolutie, ramanand orfane.

revolutie

Aceasta casa de copii era o fosta cazarma de militari, din auzite spun asta. Casele de copii pe acea vreme apartineau Ministerului de Interne. In urma unui control, din cauza conditiilor inumane, mancare expirata, acte in neregula si fara semnaturi si multe altele, magazionerul a fost concediat. Directoarea caminului, de asemenea. Am prins trei directori acolo. Dupa revolutie, timpurile si conditiile s-au schimbat. Au inceput sa vina ajutoare din alte tari. 

cadouri

Au avut loc renovari in tot caminul. S-a pus tapet pe pereti, s-au adus paturi frantuzesti, saltele noi, lenjerii noi, haine si mancare mai buna. Camerele au fost mochetate, vii colorate, iar la sala de mese s-a schimbat in intregime vesela. De acum mancam in farfurii de portelan si foloseam cani din inox. Pe mese s-a lipit autocolant colorat iar noi, copiii, la intrare am facut fiecare mai multe desene. Eu de exemplu, am desenat un copac. Au refacut instalatia sanitara si canalizarea. Clubul l-au mochetat si au pus banci pe unul din peretii camerei. Holurile au fost imbracate in lemn pana la jumatate iar in bai au fost adaugate dusuri. La fiecare 3 luni eram imbracate numai cu haine de firma, Nike, Adidas si multe altele.

sampoane
De altfel ne dadeau si materiale pentru igiena, sapun, sampon, dero, clor si cam toate cele necesare unei fete.


Ne-au facut dulapuri noi in care sa ne tinem hainele si bunurile. Fiecare dintre noi si-a pus lacat la dulapul sau. Furturile intre noi aveau loc frecvent, pentru ca toate fetele primeau acelasi model de trening si incaltaminte iar un eventual furt era greu de probat. Toate lucrurile noastre semanau intre ele.

Va urma.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s