NINY – FILE DE POVESTE (PARTEA A TREIA)

Imi amintesc ca veneau camioane pline cu haine, incaltaminte, produse alimentare,
jucarii si cate si mai cate…

ajutoare--

Descarcarea lor dura de multe ori chiar si nopti intregi.
Aceste ajutoare veneau din Statele Unite ale Americii, Anglia, Germania, deasemenea si din Romania, de la diverse manastiri, de la armata, afaceristi, fundatii sau chiar de la oameni de rand.

Altii veneau sa ne invete lucruri interesante despre viata personala, igiena, sex, simptome ale unor boli, religie, filme si asa mai departe, orice ne-ar fi putut interesa si folosi in viata.

donatii

Tin minte ca dupa ce s-au amenajat interioarele cladirii, s-a trecut la etapa a doua a curateniei generale, drept pentru care in spatele caminului unde pana atunci cresteau doar balarii de toate felurile s-a amenajat un frumos parc cu nisip fin si au fost montate leagane, balansoare, tobogan si chiar un teren de baschet.

Desi beneficiam de aceste schimbari, naravul ramasese acelasi. Seara eram amenintate sa nu vorbim despre bataile primite, sa nu cersim niciodata ba chiar sa nu primim ce ni se ofera de catre donatori, pentru ca vom fi vazute de „asistate” iar daca acestea vor afla, vom simti pe pielea noastra razbunarea acestora dupa plecarea „musafirilor”. Acestia vor pleca, dar noi vom ramane cu ele si va fi vai de noi, ne spuneau fetele mai mari.

 

ajutoare=

Se numeste „cersit” daca vom incerca sa luam sau sa indraznim sa cerem musafirilor ceva in plus fata de cat ni se dadea oficial de la bucatarie sau de la magazia unde erau depozitate hainele si produsele primite ca „ajutoare”. 

ajutoare==

 

Timpul trecea si dupa trei ani de zile in care nu ma vizitase nimeni am fost declarata „abandonata”. Vedeam, trista, pe geam, cum unele fete erau vizitate de parinti iar noi celelalte nu aveam voie sa ne apropiem sau sa vorbim cu vizitatorii. Pentru mine timpul parca se oprise in loc, perdeaua de la geam nu se mai misca, vantul parca nu mai batea, soarele nu ma mai incalzea deloc iar hainele primite, fie ele si de firma, nu imi mai erau de folos si nu ma mai atrageau deloc. Bunurile si lucrurile fine, valoroase, nu m-au atras niciodata, considerand intotdeauna ca daca nu ai fericire, de fapt nu ai nimic.

maicute-

De multe ori maicute de la unele manastiri veneau la noi la camin, ne luau cu ele in
vizita la biserici si manastiri.

manastire-manastire

Aproape toate fetele au fost convertite la religia catolica si au fost alese de unele familii, pe principii numai de ele stiute. Fetele alese de familii primeau vizite din partea acestora la camin si chiar ii puteau vizita pe acestia acasa in unele weekenduri.

mireasa-

Eu am fost botezata in seria a doua, nefiind aleasa de nicio familie. Nimic nou pentru mine, oricum ma asteptam la asta, cu toate ca ma uitam in jur la oamenii din biserica zambitori care ne priveau cat de bine ne statea in rochiile de mireasa in ziua botezului si ma intrebam in gand: „Oare pe mine ce familie m-a ales?”

mireasa

Dupa botez, celelalte fete au urcat in masina fiecarei familii care le alesese. Eu, nealeasa de nimeni, m-am urcat in autocarul care trebuia sa ma duca inapoi in infernul din camin. Am inteles situatia si am luat-o ca atare, practic m-am consolat cu gandul ca viata s-a hotarat sa mi se puna piezis intotdeauna. Fetele veneau din vizite inapoi in camin vesele, fericite, cu daruri, povestind cat de frumos traiesc oamenii care au o casa a lor, ce mananca, cum dorm copiii lor in dormitoarele proprii, avand fructe mari si frumoase pe mese la discretie. Pentru mine era o uimire mare sa tii mancarea in frigider si sa n-o mananci, asa cum imi povesteau fetele ca vazuse prin casele pe unde fusesera…


Timpul a trecut iar fericirea fetelor nu a durat mult. Pe rand veneau si-mi spuneau ca familiile care le alesesera nu le-au mai deschis usile sau daca le deschideau, le spuneau sa nu mai vina. Pe care s-o consolez mai intai, pe care s-o mangai prima? Ce puteam sa le spun? Poate doar faptul ca „totul va fi bine”…
Nu a mai trecut mult si alte fete, mai precis 20 la numar, au fost alese pentru a merge intr-o excursie de doua saptamani in Anglia cu autocarul.

londra

Am fost chemata in biroul directoarei sa ma intrebe cate ceva despre parintii mei. Nu am stiut sa raspund nimic. Tot ce stiam era ca am parinti dar nu stiu unde sunt. Asta se intampla in 1992. Am fost dusa in multe birouri oficiale, primarie si ambasada, unde oameni cu functii inalte mi-au pus zeci si sute de intrebari pentru a-mi elibera viza necesara.

viza anglia

Intr-un final, dupa aproape un an, dosarul necesar a fost finalizat. In vara lui 1993 am fost chemata din nou in biroul directoarei caminului, unde mi s-a dat un dictionar roman-englez si un bilet de avion la clasa a doua cu destinatia Marea Britanie.

bus white

Celelalte fete au plecat cu un autocar, iar eu a doua zi cu un avion al companiei British Airways plecam spre Londra.

british airways

Va urma.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s