POLITIA E CU NOI !!!

soferi camion

In Zeebrugge, ca si in Antwerpen, (si nu numai), politia s-a saturat in primul rand de debandada din parcari, de gunoiul ramas in urma noastra, de muzica noastra cu Salam si Veta Biris care ajunge pana la cer, de mirosurile de mancaruri de toate felurile, prajite la roata camionului in conditii de nedescris, practic toate parcarile sunt pline de scaune, chingi, tigai, cratite, sezlonguri, cutii de bere si bidoane mizerabile.

papa camion--

Pe de alta parte, tranzitand o tara, respecti regulile din respectiva tara, asta e clar. Politia respecta legea si asa cum e normal, sanctioneaza incalcarile ei. Unde vede cineva vreun abuz? Comunitatea Europeana incearca sa ne civilizeze, sa dormim si noi ca oamenii in conditii decente iar noi inventam teorii ale conspiratiei, ca legea e facuta clar in defavoarea noastra, ca se oftica ei ca nu au portul Constanta, ca vor vesticii sa scoata pe estici din combinatiile lor, etc.

papa camion---

Aberatii. Ei ne vor binele si noi vrem tot mocirla noastra. Pacat. Un sincer „Bravo” pt politiile tuturor tarilor din Europa care fac curatenie in parcari si scapa lumea civilizata de oameni ca noi carora ne place mocirla. Dupa 5-6 amenzi de 1800 euro fiecare, poate vom intelege ca trebuie sa traim ca in 2017, nu ca in mezozoic. Sau macar asa speram. Ca buni de gura suntem, asta e clar.

pauza camion

In parcari ne laudam pana nu mai putem. Avem salarii de CEO, familii excelent sudate, munca noastra e ca a unor fetite de clasa a intaia… Suntem cei mai tari din toate parcarile patriei noastre si patriile altora… Vesnic auzim „pe vremea mea”, „cand conduceam eu TIR, tu te incaltai cu fesul”… Vesnic aceleasi glume sinistre picate parca din cretacic. Vesnic ne laudam cu „anii multi” petrecuti la volanul camionului. Nimic in schimb nu denota ca ceva s-ar fi schimbat la caracterul nostru. Suntem „l`ombelico del mondo” in fata colegilor, iar daca o politie a unei tari ne amendeaza pt ca am aruncat gonflabila aiurea in parcare, sparta, zgariata si jupuita vai mama ei, tot noi sarim cu gura si ne dam cu bucile de pamant, amenintandu-i cu „Televizor Rumenia”. Adica cu Gadea, Badea, Banciu si CTP, probabil.

gunoi camioane

Noi suntem cei mai corecti si imediat reactionam. Pai chiar asa a ajuns politia sa ne controleze camioanele si sa nu stie pentru ce sa ne dea mai intai amenda doar pentru ca s-au ginit ca suntem romani… Vaiii !!! Rusinica !!! Pentru emulator AdBlue sau pentru ca nu efectuam repausul saptamanal normal intr-un spatiu adecvat, adica o camera decenta de hotel / motel ? Pentru ca avem probleme tehnice la camion, pentru ca ne-au prins ca avem doua carduri sau pentru ca folosim magnet si avem mainile pline de pilitura de fier? Avem toate astea, da, dar ei ne amendeaza nu pentru incalcarile astea flagrante ci doar pentru ca vor ca noi, cei din est, sa plecam din tarile lor. Mai, sa fie !

papa camion-

Noi suntem, cum am spus, cei mai corecti iar astia de la politiile tarilor din Europa sunt niste adevarati violatori de sentimente si valori umane, ei ne-au montat emulatoarele pe camioane, ei au pus telecomenzi la tachografele camioanelor noastre, doar asa de-ai dracu` si chiar cu noi in cabina, in timp ce dormeam, dar din cauza decibelilor aruncati spre cer de Salam nu i-am auzit…
Toate astea doar ca sa ne umple de amenzi ! Ce oameni fara pic de respect pt aproapele lor si fara frica de Dumnezeu… Suntem dupa chipul si asemanarea lor, la naiba !

CIUCURASI-

Adica lor sa le placa iarba verde si curata, nu infectata de toate gunoaiele aruncate de noi soferii? Cum asa? Adica noi sa nu mai putem usca nici macar chilotii pe stergatoare ? Vaaaiiiii !!! Ei nu au vazut cate cruciulite, cruci, crucioaie si cruciuloaie avem noi in parbriz?

ciucurasi cruce

Eu cred ca ei n-au auzit de puterile lui Arsenie Boca, al carui chip il avem multiplicat in zeci de copii si imprastiat prin toata cabina. Daca ne fortam si zicem in cor o rugaciune catre Boca, e vai si-amar de girofarurile lor si de vestele lor fosforescente.

perdele ciucurasi

Asa ca sa nu ne faca sa devenim si noi ai dracu` ca le trantim un citat din Poptamas de le sar capacele ! Nu mai punem la socoteala ca daca scoatem toti perdelele noastre din cabine si le dam peste ochi cu ciucurasii aia nespalati de 3 luni, grei ca fierul si plini de praf ca rotile din spate, o sa fuga aia ca soarecii.

 

camionagiu

Pe bune, acum. Cum sa-ti permiti, in tara ta fiind, sa te iei de niste VIP-uri din Romania si sa ii acuzi ca nu respecta legile tarii prin care tranziteaza?
Asa ceva nu se face ! Eu zic ca acest incident a fost doar o imensa greseala care nu trebuie sa se mai repete, toate politiile din Europa sa invete pe de rost numerele de inmatriculare romanesti si fizionomiile romanilor si pe unde ne vad, sa ne lase in pace, orice am face si orice am zice, sa ne spuna „Pofta buna” cand vor vedea cum insiram noi tigaile ruginite prin parcari, iar dupa ce plecam sa puna mana pe lopeti si sa curete dupa noi toata mizeria pe care o lasam.

papa camion

Pai se poate asa ceva? Emulatoru` si ondulatoru`​-s „frate” cu romanu` ! Am zis ! Nu va luati dupa mine, e pamflet, voi chiar ma credeti? 🙂

Reclame

  1. kidore

    Frumos,a meritat sa citesc,si iti dau dreptate!
    Asta este,noi romanii asa am fost invatati,sa nu traim dupa reguli.
    Nu avem ce face,mentalitatea nu se schimba asa usor,poate intr-un 20,30 de ani de acum in colo

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s