URĂSC !!!

Urasc prostia. Din toti rarunchii. Urasc din aceiasi rarunchi, atâtia câti am, pe prosti. „Proști” cu „ș”, ca sa nu se inteleaga altceva. Desi nu am diacritice pe tastatura asta virtuala, o sa iau cu copy/paste un „ș” de pe undeva si o sa-l asez cuminte in cuvântul „prosti”. Acum e limpede ce am vrut sa spun, da? Nu pot trece sub nicio forma peste ideea de a fi român si sa nu stii sa scrii corect in limba ta natala, in limba tarii in care te-ai nascut. Aici nu includ greselile de tastare pe care toti le facem din viteza, din graba, din cauza tastaturii, din cauza telefonului, a pozitiei mâinii, autocorectorului sau a luminii care „cade” din vreun unghi „neadecvat” direct pe taste. Nu, nu le includ pe astea si nici nu ma refer la ele. Dar când vedem pe cineva ca nu stie efectiv sa scrie, n-ar trebui sa-i mai acordam circumstante atenuante si ar fi corect sa-l numim direct, cu subiect si predicat, prost. Simplu. Deasemenea nu e posibil sa existi ca fiinta intr-o tara straina de mai mult de zece ani iar GPS-ul din masina sa-l tii setat pe limba româna. Si asta nu fiindca ai tu in limfa tremurici nationali care te gâdila la sentimentul românesc când o auzi pe fatuca din aparat soptindu-ti galeș la ureche „Luati-o la dreapta”, ci pur si simplu pentru ca daca l-ai seta in limba tarii respective n-ai intelege ce te anunta si ai sta pâna la pensie in acelasi sens giratoriu. Asa ceva nu se face. Niciodata. Asta-s eu, urasc astfel de fiinte. N-am ce face, nu ma pot schimba si nici nu vreau. Nu e normal sa ai peste zece ani intr-o tara straina, sa vezi o masina Dodge Ram in acea tara si sa spui ca se numeste Dodge Ram. Nu e in firea lucrurilor, in conceptia mea. Nu ii urasc, dar nu-mi sunt prea dragi nici oamenii care nu incearca macar sa-si depaseasca limitele si conditia. Ai toate sansele din lume sa te autodepasesti, sa tinzi si sa ajungi cât mai sus in ierarhia sociala. Nu ma luati acum cu „sistemul din România, guvernul, Iliescu, Basescu, Dragnea, primarul, notarul, ne-au gonit din tara”. Nu tine vrajeala. Asta e doar o scuza penibila si diluata a celor care n-au reusit niciodata nicaieri. Una e sa pleci in strainatate ca sa ajungi ceva sau cineva, sau pur si simplu ca sa poti deveni un bun meserias care sa faca bani frumosi ridicându-si nivelul de trai si alta e sa pleci „afara” sa-ti cauti un „viitor mai bun” pentru ca in tara nu erai oricum bun de nimic, nu te angaja nimeni si umblau astfel șoarecii cu lanterna prin stomacul tau cautând zadarnic de-ale gurii. Toata stima pentru cei care s-au descurcat si in tara dar au plecat in strainatate petru un trai mai bun. Un om cu creierul conectat si cu sinapsele neintrerupte isi va dori intotdeauna ceva mai bun pt el, familia lui si cei apropiati lui. Bravo lor! Ceilalti, cum spuneam, nu-mi sunt la inima. De-asta ii si privesc cu mila si compasiune nedisimulata. Daca-i spui unui prost ca e prost, te va urî si ti-l vei face dusman. Daca ii spui unui om inteligent ca e prost, te va asculta atent, te va intreba pe ce-ti bazezi afirmatia, va baga la cap tot ce-i spui, va tine cont de ce aude de la tine si va trage singur concluzii. Si se va folosi de ele in viata. Urasc la fel de mult ipocrizia si pe ipocriti. Vorba dulceaga in fata si venin de boa amestecat cu cel de cobra regala in spate nu inghit. Prefer omul direct, cu idei si argumente, cu verva si vâna in vorbe si comportament, cu lichid si aditiv de calitate superioara in instalatia cerebrala. Spune-mi direct unde am gresit si astfel ma ajuti sa nu mai repet greseala. Nu ma lăsa sa crap in ideile mele proaste. Imi faci un rau. A-i arata unui om partile lui negative inseamna ca ai o sansa sa-l scapi de ele. Deci arata-mi ce nu e in regula cu si la mine si astfel exista o sansa sa ma-ndrept. Daca faci invers, esti ipocrit si repet, pe astia ii urasc. Nu-mi plac plafonatii care considera ca „gata, am atins apogeul, aici ramân”. Nu. Tot timpul avem câte ceva de invatat in viata, ne nastem nestiutori si murim prosti. Important e ce facem cu noi insine intre aceste doua puncte. Intre nastere si moarte putem fi oameni sau putem fi larve târâtoare. Noi decidem ce facem cu noi insine. Mai urasc ceva? Da, manelele. Logic si pe cei care le construiesc. Cu cei ce asculta asa ceva nu am nimic, e dreptul lor sa asculte ce gen de muzica doresc. Daca exista cerere e normal sa existe si oferta. Urasc PC-urile, asta de când a aparut Mac, ce-i drept. Urasc reclamele care dureaza mai mult decât emisiunea in sine. Reclama trebuie sa fie un moment de respiro cât sa-ti iei un croissant din frigider. Din frigiderul din aceeasi casa in care te afli, nu dintr-un frigider al unui butic de pe litoral. Urasc claxonul prelung care se aude in spatele meu exact in milisecunda in care apare verde. Atât inseamna o milisecunda: de când „s-a dat verde” si pâna incepe claxonul celui din spate sa chiraie cu insistenta si vehementa. Urasc betivii. N-am nimic cu bautorii, consumatorii de bauturi spirtoase si nici cu cei care beau alcool. Sunt diferente notabile in mintea mea intre aceste denumiri. Poate doar in mintea mea, e drept, dar cum am mai spus, nu ma pot schimba. Doar pe betivi nu-i suport. Pe ei ii stochez intr-o categorie speciala. Tot in mintea mea. Urasc barbatii care injura in public, cu atât mai mult in prezenta unei femei. Sau femeile care injura mai porcos si mai spurcat decât barbatii de care spuneam. In viata reala sau pe vreo retea de socializare, nu conteaza. Nu asa te „descarci”. Nu asta e solutia. Nu asa arati cuiva ca esti barbat, macho man, femeie fatala sau cine stie ce Matrix diluat in otet de mere. Arati altceva, de fapt. Ca esti prost. Asta strict din punctul meu de vedere, n-am nimic cu vreo alta conceptie a cuiva despre lume si viata si nici n-o comentez. Este dreptul fiecaruia sa accepte sau nu orice fel de conduita, morala sau nu. Nu-i urasc dar nu-mi plac oamenii care uita de unde au plecat, isi uita originile, glia lor natala si colbul in care s-au tavalit in copilaria lor. Dupa doua luni de miros de „strainatate” sa vii in satul tau natal cu nasul mai sus decât creierul si la care nu mai ajunge nimeni nici cu Soiuz 14 mi se pare „de porc”. Sa vii in comuna din care ai plecat cu trei luni in urma, la birtul de unde te-au dus de milioane de ori vecinii acasa beat muci, sa-i arati cârciumarului punga de pufuleti de pe raft si sa-l intrebi „come si dice la voi la asta?”, mi se pare tot „de porc”. Porceala ieftina ambalata in parfum scump cu care te-ai dat pe tot organismul la raionul de testere pâna ai golit toate sticlutele ca sa iesi din magazin mirosind a pârț de Chewbacca amestecat cu ulei de ricin, cu irizatii de Choix-a-la-creme, dar daca iti arunca cineva sosetele pe tavan ramân acolo incrustate in tencuiala pâna la urmatorul potop planetar sau pâna când arheologii secolului viitor ii vor descoperi atârnati si-i vor denumi „stalactite urât mirositoare”. Patetic, jenant si penibil. Urasc de asemenea invidia si pe invidiosi. S-a erodat de mult vorba populara din cretacic „sa moara capra vecinului”. La moda e acum „sa moara vecinul sa-i iau capra”. Oare n-ar fi mai bine daca vedem ca respectivul vecin are o capra, noi sa ne dam peste cap si sa ne dezvoltam astfel incât sa ne putem permite doua capre? Iar el la rândul lui vazând caprele noastre sa-si doreasca si el trei? Apoi noi patru si tot asa? Nu e mai buna competitia decât invidia? Nu mai bine progresam zi de zi in loc sa-l invidiem pe cel capabil? Urasc soferii agresivi. In trafic. Si urasc agresivitatea verbala ale acestora urlând in gura mare si incercând sa te stearga fizic de pe suprafata planetei daca ai indraznit, sa zicem, sa-i atingi bara din spate, evident, din neatentie. Urasc pe cei care se razbuna pe masina ta când tu ai gresit cu ceva in trafic. Politie, asigurari, nu exista pentru ei. Se simt faraoni daca-ti rup oglinda nevinovata sau iti infunda usa cu bocancii. Toata lumea uraste ceva sau pe cineva, e in ADN-ul nostru uman chestia asta. Doar ca unii se feresc sa impartaseasca si altora ce simt ca nu cumva „ala” sau „aia” sa se simta „atins” sau „lezat” de vorbele lor. Altii in schimb spun deschis ce le place si ce nu, ce iubesc si ce urasc in viata asta. Oare daca noi n-am avea ce urî, n-ar fi planeta asta putin mai verde? Daca am iubi totul si pe toti, n-am trai oare pâna la 120 de ani? Daca am fi toti la fel si am gândi pozitiv oare cerul n-ar fi mai albastru? Oare daca am gândi toti la fel si am vorbi toti aceeasi limba n-ar fi altfel? Sau oare tocmai de-asta a existat Turnul Babel? Oare asa ne era scris in Cartea Carților, inainte de intemeierea lumii, sa fim diferiti? Doar intreb. N-am raspunsuri si urasc sa n-am raspuns la ceva. Urasc.
Noapte buna!
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s