VANESSA – PARTEA A ÎNTÂIA

O finală de mare anvergură ne-a fost dat sa vedem la Indian Wells si ne-a aratat încă odată ADN-ul nostru balcanic, cum s-ar spune, tipic românesc. Fata a câștigat, pe bună dreptate si meritat, un meci extrem de greu, un meci în care tinerețea si vigoarea au primat in fața experienței si a vârstei. De pe locul 178 la inceputul anului să ajungi în nici 3 luni pe 24, e mare lucru și pentru asta merită felicitările tuturor, chiar dacă unor pariori nu le-a convenit faptul ca impreună cu Svitolina, fata asta a salvat-o pe Halep de la un binemeritat loc 5. Intr-o finală care a durat 2 ore si 20 de minute, Andreescu a dat dovadă de o maturitate excepțională la cei 18 ani ai săi, câștigând într-un final cu 6-4, 3-6, 6-4 în fața unei nemțoaice mult mai experimentată din top 10, Angelique Kerber, sportiva anului 2018 în Germania. Bianca a meritat trofeul ăsta care este din cristal și cântărește 17 kilograme, fiind decernat incepand cu 2008. E identic atât la masculin cât și la feminin și în ultimii opt ani nicio câștigătoare n-a putut să-l ridice de pe respectiva măsuță și nici Bianca, evident, nu l-a ridicat. A încercat Halep cândva dar s-a lasat pagubașă. O bilă albă pentru Bianca a fost și faptul că a dat la final un mesaj și în limba română, ce-i drept cam stâlcită – dar e de înțeles, pentru toți susținătorii ei din țară: „Mulțumesc că sunteți cu mine și vă iubesc”.

La laude pentru câștigarea unui asemenea trofeu se pricep toți si astea apar pe toate gardurile și in toate ziarele. Eu vreau să scot in evidență, așa cum fac de obicei, ceea ce nu se spune si nu se povestește public, din motive de ipocrizie de-a noastră, de-a locului, ipocrizie pe care o avem în sânge de la naștere si pe care, de la caz la caz, o afișăm sau nu. Ne naștem cu ea si o dezvoltam in viață, sau nu, depinde de individ. Pe timpuri, Radu Banciu era din toată media românească singurul care făcea la fel, spunea despre tenis exact ce nimeni altcineva nu îndrăznea, comentariile lui despre Halep erau extrem de bine documentate și de reale. De la un timp, se pare că șefii lui i-au dat de înțeles s-o lase mai moale cu criticile la adresa machidoancei, fiindcă probabil „nu dă bine”, ea fiind „valoare națională”. Alt motiv nu văd, cel puțin eu, pentru care Radu nu mai zice nimic de ea și de tenis, absolut nimic. Lasă că zic eu, mie nu-mi interzice nimeni. De exemplu, zic despre datul cu racheta de pamânt in halul ala care este exact stil românesc, gen Halep, gen Hagi când dădea cu pumnii în bannere, gen Doroftei când răsturna mese sau Mihai Leu când dărâma garduri. De nervi. De ciudă. De necaz. Sau… nu se știe de ce. Poate din cauză de ADN. Asta a facut si Bianca. Dupa ce și-a paradit racheta si probabil s-a mai calmat, a trecut la joc si a câstigat. Pentru rezultat, felicitari! Dar aici la final să vezi spectacol!

S-a rostogolit pe jos, s-a tăvălit, și-a desfăcut picioarele si a inceput sa dea din ele precum cei apucați de streche, s-a aplecat si a sărutat secunde in șir vopseaua de pe gazon intr-atât de apăsat încât săracii operatori nici nu mai știau din ce unghi s-o mai filmeze ca sa nu apară în cadru vreun peisaj nepotrivit datorită picioarelor ei rășchirate.

Pe toate site-urile, în poza de început apare numai ea cu fundul in sus, tăvălindu-se pe jos. Recunosc, n-am mai văzut la nicio altă jucatoare de tenis așa ceva.

Dacă îmi arată cineva o poză asemănătoare cu vreo sportivă care stă cu fundul în sus și pupă terenul după ce se dă de-a berbeleacul peste cap și se tăvălește pe toate lateralele, îmi fac mea culpa. N-o să-mi arate nimeni, n-are de unde să ia așa ceva.

Stiu, lumea nu vorbește despre asta și pune totul pe seama fericirii si a vârstei fragede. Ok, dar are un antrenor, o intreagă echipă lângă ea, nu e singură, nu e de capul ei în asemenea turnee.

Team-ul său ce păzește, ce o învață? Sau poate nici antrenorul nu s-a asteptat ca vreodată eleva lui să câștige și să se manifeste astfel?

Așa s-ar explica tăvălitul si contorsionatul ăla grotesc de pe teren în văzul tuturor si spre stupefactia americanilor care nu mai văzuseră un asemenea spectacol niciodată, darămite o fată cu fundul in sus pupând podeaua.

Ne-am lămurit cu gena românească, o cunoaștem, ne-am distrat pe seama ei si a exultării ei. „S-a integrat în absolut!”, ne-am gândit, mai ales ca ea ne-a anunțat pe toți intr-un interviu televizat că zilnic are „ora de meditație” profundă, pe youtube. Am văzut! Priviți-o și voi, se vede clar spre finalul videoclipului drona video de deasupra ei: https://www.facebook.com/samcezar/videos/2080632142005828/

Continuarea, partea a doua a articolului poate fi citită aici: https://samcezar.wordpress.com/2019/03/18/vanessa-partea-a-doua/

  1. Pingback: VANESSA – PARTEA A DOUA | BLOG. SAMI BLOG.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s