POC-POC ȘI BOC!

De un penibil absolut, de parcă ar fi interesat pe cineva, din dorința de a-și mai aduce puțină publicitate și de a mai ieși din conul de umbră în care se-adâncise precum „barbarii de tirani”, primarul Clujului a lăsat sacoul și ciocatele și și-a tras tricou galben pe motiv că „face galerie” la meciurile României contra Franței. Și-a luat toba în cârcă și a plecat la Rouen, unde în mijocul orașului, la o terasă a unei cafenele a încins o horă demnă de o carte cu multe caricaturi pentru copii, împreună cu alți „fani”, lăsându-i pe francezii care treceu prin zonă cu gurile efectiv căscate, uitându-se lung la ei, cum se uita Rebreanu după femei și exact cum ar privi un pitecantrop un dvd cu Ciordel de la Falaștoaca. Doamne apără și păzește! Pe undeva îl înțeleg. E bărbat și se presupune că îi place tenisul și politica. E OK. Există în lumea asta mare bărbați care în afară de politică, Iohannis, Dragnea, Veorica, poze cu femei cu fundul în sus care ling sare, poze luate de pe net, printate și băgate sub pernă, undiță și râme, nu mai știu nimic altceva. La atât se ridică bagajul lor de cunoștințe care e cât o gentuță de mână în miniatură. E OK și asta, îi înțelegem, le plângem de milă și îi evităm pe cât putem neintrând cu ei în vreo discuție. Bun, dar de aici și până la a bate toba ca persoană publică, făcându-te efectiv de… passing shot (cu „o”, nu cu „i”), e cale lungă. Și parcă să zic că de la acest primar, repet, persoană publică de prim rang, nu din ăia cu poze sub pernă, aveam pretenții, e totuși un om cu studii, e fost prim-ministru, e într-adevăr din lumea bună și este chiar invidiat de multă lume, cinstit vorbind. Să te cobori la un asemenea nivel e degradant. Cum ar fi fost să-l fi zărit în galeria Franței pe primarul din Rouen, mâzgălit pe obraji în culorile din steagul țării sale, cântând la acordeon bucăți din Marseilleza în pauzele dintre ghemuri? Ce-ar fi fost să-i vedem alături, în tribuna destinată fanilor români, pe Adrian Năstase cu o mandolină, pe Pleșu cu o țiteră, pe Cărtărescu urlând într-un flaut și pe Mugur Isărescu suflând într-o vuvuzea la fiecare răcnet al Simonei și la fiecare chiuit al Niculeascăi care jucau un meci fără vreo șansă de câștig, oricum? Realizați disproporția? Asta face diferența între realitate și voyeurism. Drama lor națională, a francezilor, e monumentală, Notre Dame a lor va renaște din propria cenușă mai mare și mai frumoasă decât a fost vreodată, suntem convinși de asta. Dar „notre d(r)ame” se va încheia vreodată? Noi din ce vom renaște și dacă da, când? Ca nație, ca națiune, ne vom maturiza vreodată? Ne vom „coace” la minte? Mai avem vreo șansă? Rămân cu întrebarea în minte iar în urechi cu acele pam-pam-pam și poc-poc-poc ale lui Boc, asurzitorul de fani ai galeriei unui sport intrat oricum în moarte clinică. Pam-pam!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s