PETIȚIE PENTRU SORINA 1, 2 ȘI 3

SORINA 1:
La şase ani de la Revoluţie şi de la ieşirea dintr-un sistem care promova omogenitatea de orice fel, un român avea curajul să îşi dorească imposibilul. Astfel, Sorin Raţiu a devenit, într-un spital din Bucureşti, Sorina Raţiu, în urma primei operaţii de schimbare de sex făcută în România. Povestea Sorinei a ţinut capul de afiş al tuturor ziarelor vremii, iar fostul bărbat, transformat în femeie a devenit peste noapte extrem de mediatizat. Operaţia de schimbare de sex a fost efectuată de profesorul Ioan Lascăr și a avut loc la Spitalul de Urgenţă Floreasca în aprilie 1995. Operaţia a fost una experimentală. În aproape doi ani, Sorin şi-a câştigat feminitatea după lungi tratamente cu hormoni şi intervenţii chirurgicale de remodelare. Şi-a vopsit părul, a îmbrăcat rochii şi a încălţat pantofi cu toc. Nu i-a ajutat la nimic, însă. A ajuns să cerşească pentru o bucată de pâine și să aştepte mila trecătorilor pentru a-şi cumpăra de mâncare. Acum, la peste două decenii de la intervenţie, viaţa Sorinei este o ruină. Sorina a ajuns să cerşească pe străzile Italiei, apoi în România ca să strângă bani pentru o nouă operaţie. Are dureri insuportabile. Cu o pensie infimă, a ajuns să doarmă pe unde apucă. Întreaga avere a ei este o bocceluţă cu mâncare şi haine șifonate. Merge tot timpul cu capul în pământ, încercând să îşi ascundă faţa distrusă cu ani în urmă de acid, când a vrut să scăpe de părul nedorit. Nu a avut niciun iubit, neapucând să fie „femeie” până la capăt. Regretă ce a făcut.

SORINA 2:
Al doilea subiect „Sorina” care a ținut capul de afiș al tuturor mediilor de presă și al mediului online este cel despre jurnalista Sorina Matei care se autointitulează „de investigație”. Acesteia i s-a închis și cel de-al doilea cont de facebook după ce s-a apucat să scrie despre cazul Sorinei din Baia de Aramă, atingând în goana ei după senzațional paliere nebănuite, practic de noaptea minții. Ajunsese să publice mai multe documente și capturi de imagini în legătură cu cuplul american care a luat-o pe micuța din Baia de Aramă, extinzându-și „cercetările” spre niște domenii pe care nu doar că nu le stăpânea, dar care erau și absolut fantasmagorice, în legătură cu USA și cu locul de muncă al celui care a adoptat perfect legal această fetiță. După cum singură a declarat într-o emisiune TV găzduită de Tudor Barbu, ea a avut cinci conturi și toate i-au fost închise și de fiecare dată când încearcă să-și facă alt cont, i se cer date suplimentare, acte personale și fel de fel de amănunte care în opinia ei n-ar fi chestiuni normale și corecte. Acum publică și ea pe unde apucă dar a lăsat-o mai moale în sfârșit cu acest subiect care oricum o depășea, fiind total în afara problemei.

SORINA 3:
Să facem o sinteză a cazului „Sorina”, fetița din Mehedinți adoptată de niște români care au și cetățenie americană. Povestea a stârnit multă emoție aproape necontrolată pe rețelele de socializare și în spațiul real deopotrivă. Manipularea opiniei publice a fost posibilă datorită apariției unei imagini video cu un copil care plânge, este înconjurat de mascați și luat de o femeie de lângă o altă femeie care se presupunea a fi mama ei. Evident, persoanele puțin mai sărace cu duhul au interpretat instant ce-au văzut ca fiind o răpire a unui copil de lângă familia lui. Și-au început comentariile, de la înjurături până la ideile conform cărora fetiței urmau să i se scoată organele interne pentru a-i fi transplantate unuia din copiii celui care a adoptat-o. Emoția colectivă asociată cu necunoașterea cazului, cu necunoașterea procedurilor legale în vigoare și cu acea sărăcie cu duhul de care spuneam, au dus această poveste până în platourile televizionostice și la cereri adresate autorităților, până la nivel de guvern, pentru a stopa această „sălbăticie incompatibilă cu secolul 20”. Isteria și agitația au atins cote nebănuite, alarmante chiar. S-o luăm metodic. Sorina era un copil aflat în grija unui asistent maternal care primea de la statul român 800 de lei lunar pentru această „meserie/funcție”. Dacă ar fi adoptat-o pe fetiță, asistenta maternală ar fi pierdut cei 800 de lei și ar fi primit în schimb doar 45 de lei cu titlu de alocație, să nu omitem acest aspect, pentru că justiția i-a oferit acestei asistente posibilitatea de a o adopta, dar aceasta a refuzat, în două rânduri chiar, ne imaginăm din ce motive. Legea se ghidează după interesul superior al copilului, avem legea aceasta adaptată la standarde europene care vizează doar interesul copilului, deci nimeni și nimic nu o va împiedica pe Sorina să părăsească România, nici dacă ar interveni însuși procurorul general al României. Într-o lună, maximum două, fetița va fi în avionul de New York alături de familia ei, singura ei familie, de altfel. Articolul 263 din Codul Civil ne spune clar la punctul 1 că orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al acestuia, iar la punctul 4 scrie la fel de clar că procedurile privitoare la copil trebuie să se desfășoare într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior al copilului și relațiile de familie să nu fie afectate. Legea spune clar că dacă un copil este abandonat sau a rămas orfan, interesul lui superior este să primească o familie definitivă. Până atunci primește un asistent maternal care să îl îngrijească în mediul familial, după care justiția, prin instanțe specializate începe să-i caute familia adoptivă, cu statut definitiv și decide folosind expertize specializate unde e cel mai bine pentru copil, în perfectă concordanță cu toate tratatele Europene ce vizează drepturile copilului. Mulți necunoscători comentează cum că justiția n-a decis corect această adopție, luând copilul „de lângă mama lui unde îi era atât de bine”. Această adopție a durat trei ani, timp în care s-au efectuat o seamă de proceduri înainte ca decizia definitivă să fie luată. După ce acest scandal a izbucnit, instituțiile statului au trebuit să răspundă întrebărilor și astfel s-a aflat că asistenta maternală a fetiței a refuzat in două rânduri să adopte copilul, cum spuneam mai sus, bănuim de ce. În secunda în care asistentul maternal a refuzat asta, s-a declanșat automat procedura de adopție, la Tribunalul Mehedinți apoi la Curtea de Apel Craiova. La Mehedinți doi judecători iar la Craiova trei judecători au decis această adopție în urma tuturor variantelor posibile, spre interesul copilului, după ce au consultat toate expertizele specializate. Masa de manevră care a isterizat practic întreaga țară n-a ținut cont de toate astea, debitând doar inepții în urma a ceea ce au văzut ei în frântura aia de video. Jalnic. Să vorbim puțin despre ce prevede adopția. Rudele de sânge au prioritate. Ok, dar ele au refuzat. S-a trecut la pasul următor. Asistentul maternal poate adopta. Aceasta a refuzat, în două rânduri. S-a trecut și mai departe la pasul al treilea, adică să se caute părinți din România. Cele 120 de persoane existente în registrul de cereri de adopții actual au fost informați despre această fetiță cum că e adoptabilă. 119 dintre ei au refuzat-o. Nu știm dacă din cauza faptului că este de etnie rromă, deci să nu speculăm. Ideea e că au refuzat-o. Când posibilii părinți din România refuză, se trece la următorul pas care înseamnă adopția internațională, unde au prioritate cetățenii de origine română. Exact asta s-a întâmplat în cazul de față, niște români din USA, de origine română au acceptat-o pe fetiță. A urmat un proces care a durat trei ani, în care s-au pus cap la cap toate datele, s-au verificat condițiile de trai pe care le va avea copilul și s-au analizat toate detaliile. Ce nu știe masa de manevră isterizată este faptul că Direcția de Protecție a Copilului din USA va analiza și va monitoriza timp de doi ani toate condițiile în care micuța locuiește și va trimite toate datele și rapoartele efectuate acestea Direcției Copilului din România. Deci treaba e serioasă, nu-i poate nimeni scoate organele, așa cum afirmă necunoscătorii și rău-intenționații feisbuciști. S-a dat, cum spuneam, o sentință definitivă. Asistenta maternală a refuzat aplicarea ei. Refuzul aplicării unei sentințe definitive este infracțiune, nici asta nu spun feisbucarii de ocazie. Ei știu doar atât: fata va fi dusă în America ca să i se scoată rinichii și să fie transplantați la copilul celor care vor s-o ia de lângă „mama ei”. Ar fi de râsul curcilor dacă n-ar fi de plâns. Acest moment al refuzului aplicării sentinței este punctul de plecare al isteriei care a scandalizat România, mă rog, mare parte din ea, sigur, fără să generalizăm, fiindcă mai există și oameni cu mai mult de un neuron în această țară care au înțeles exact ce s-a întâmplat de fapt. În mod normal, în toți acești trei ani cât a durat procesul, asistentul maternal trebuia să pregătească fetița pentru acest moment al adopției, să-i explice că la un moment dat va trebui să plece la alți oameni care îi vor deveni părinți și tot în mod normal, ea trebuia să plece din casă în mod pașnic, fără mascați în jurul ei, fără altercații și incidente. E strigător la cer să vezi cum oameni care la prima vedere par a fi OK, cad într-o asemenea capcană a dezinformării atroce. Să revenim. În momentul în care a apărut infracțiunea comisă de asistenta maternală s-a deschis un dosar penal, care automat cuprinde stoparea infracțiunii și reinstaurarea stării legale. Ancheta presupune și percheziție domiciliară, ăsta este motivul pentru care procurorul s-a deplasat la domiciliul asistentului maternal împreună cu polițiștii. E ceva normal și obișnuit, de-asta e și mai mare mirarea văzând oameni care par întregi la minte cum se întreabă ce căutau polițiștii acolo. Să explicăm și rolul mascaților la fața locului. Au fost încercări anterioare de luare a fetiței, pașnic și fără incidente, dar despre care nimeni nu vorbește. S-a opus rezistență, intervenind cu scandal vecinii, rudele și toți cei din zonă, cu urlete și amenințări, polițiștii neputând să-și facă treaba. Atunci statul a luat măsuri suplimentare și a revenit cu forțe mai mari, tocmai pentru a ține la distanță pe curioși, scandalagii și pe cei certați cu legea. Aici, în acest moment, este discuția principală, strict în momentul acesta. Întrebarea este dacă s-a procedat corect sau nu. Dacă doamna respectivă, procuror de meserie, a procedat bine că a ridicat copilul și l-a tras de mână, sau nu. Aici e punctul culminant care a apărut la televiziuni, evident, trunchiat. Dacă e bine că a luat copilul în brațe și l-a predat familiei adoptive sau nu. Aici există dubiile care au scandalizat o parte din țară care doar atât a văzut, astfel că imediat spiritele s-au încins și au început controversele necunoscătorilor cazului. Persoane specializate pe acest domeniu spun că s-a greșit, în primul rând că s-a permis tuturor să fie de față și să filmeze astfel de scene. Nu e voie să filmezi un minor în suferință. Într-o țară civilizată și democrată, există două variante. Prima ar fi cea în care toată lumea ar fi fost scoasă din încăpere, rămânând doar procurorul, copilul, psihologul, asistentul maternal și reprezentantul celor de la Protecția Copilului. I se explică exact copilului ce se petrece și ce drum va urma viața lui. Copilul pleacă la mașină de mână cu psihologul și este predat familiei adoptive. Să nu uităm că Sorina are 8 ani, nu 1 an sau 2 ca să nu poată înțelege ce se petrece în jurul ei. În varianta a doua, sunt chemați la sediul Direcției Copilului părinții adoptivi, copilul, psihologul și asistentul maternal, de față fiind și reprezentanți ai respectivei Direcții. Copilului i se explică exact ce urmează să se întâmple, cu calm și cu acuratețe. Acesta pleacă în final, în liniște, împreună cu părinții adoptivi. Simplu ca bună ziua, fără urlete și scandal. Fără mitinguri și manifestații de tot râsul. Oameni buni, credeți sau nu, eu vă spun ceva real, au existat oameni care, țineți-vă bine, au inventat petiții care să fie semnate, punându-se practic de-a curmezișul unei hotărâri judecătorești rămase definitive, voi realizați unde s-a ajuns? Da, fraților, „Semnați pentru Sorina”, „Petiție pentru Sorina”, numai așa glăsuiau paginile feisbucarilor. Penibil, evident. Dar în România când nu-ți convine ceva, urli, faci petiții sau „ieși în stradă”, ne-am obișnuit cu astea și nu ne mai miră nimic. Ancheta penală declanșată ne va lămuri dacă s-a greșit sau nu în modul de abordare a acestui transfer al fetiței de la asistentul maternal către familia adoptivă. Toate scenele agresive pe care cu toții le-am văzut în acel videoclip trunchiat au existat numai și numai din cauza asistentului maternal care s-a opus cu încrâncenare îndeplinirii unui act de justiție, unei hotărâri definitive ale unei instanțe, asta e foarte clar. Exact așa cum v-am prezentat eu aici acest caz ar fi trebuit să vedem pe toate canalele de televiziune niște discuții la care să participe avocați, psihologi și persoane specializate în drepturile copilului. Din contră, am văzut doar informații incomplete, iar ura și scandalul s-au rostogolit în mintea telespectatorului amplificând circul și emoția duse toate până la paroxism, utilizându-se formule generalizate de genul „procurori care terorizează un copil”, „justiția care smulge un copil de lângă părinții lui”, „un copil ridicat de lângă familie cu mascații” și alte asemenea titluri psihotice care să bulverseze și mai mult opinia publică necunoscătoare a legilor existente și a cazului în sine. Au existat unii inculți, fiindcă altfel n-ai cum să-i numești, care au susținut sus și tare că dacă un copil nu vrea, nimeni n-are ce face în cazuri de genul ăsta. Zău? Măi oameni buni, tocmai de-asta există conceptul de „major” și „minor”. Majorul poate lua decizii în legătură cu minorul. Dacă acesta din urmă vrea să-ți dea foc la casă fiindcă așa i se pare lui că e bine, tu ca major, îl lași? Că n-ai ce face, nu? Dacă un copil vrea să toarne pe gât o sticlă întreagă de whisky, fiindcă i se pare lui că asta e ceva bun, tu ca major îl lași, fiindcă n-ai voie să faci și să zici nimic, este? Asistenta maternală a comis o infracțiune, am mai spus. Articolul 205 din noul cod penal ne spune clar că lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoare de la 1 la 7 ani. Se consideră lipsire de libertate și răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-ți exprima voința sau de a se apăra. Aici se încadrează fetița din acest caz. Ea nu este majoră și nu-și poate exprima voința. Pentru că a refuzat să aplice legea, asistentului maternal i s-a retras atestatul, astfel că fetița locuia la el în casă ilegal. Nici asta nu ne spune nimeni, vă spun eu acum. Plus că pe certificatul fetiței scrie deja numele părinților adoptivi, fapt certificat chiar de judecătorul Cristi Danileț într-o postare de-a sa. Deci ar trebui ca acest caz să fie tratat cerebral de către cititori, nu revărsând ură și rostogolind povestea trunchiată provocând astfel scandal și de râsul curcilor, chiar petiții. În câteva cuvinte, soții Săcărin, stabiliți în Statele Unite la începutul anilor 2000, au devenit oficial părinții Sorinei încă data de 23 aprilie 2019 printr-o decizie definitivă a Curții de Apel Craiova. Punct. Unii politicieni și fel de fel de jurnaliști s-au cățărat pe valul de emoție publică cerând anchete, controale, verificări. Cu toții au denunțat „abuzul” procurorului și au invocat interesul superior al copilului, dar niciunul n-a subliniat celălalt abuz, infinit mai grav, și anume nerespectarea unui hotărâri judecătorești definitive. Dar ceea ce e fabulos este că ministrul Justiției, Ana Birchall și procurorul general, Bogdan Licu, au mers până acolo, încât s-au pronunțat public pentru menținerea copilului în țară până la clarificarea situației, deși nu există nici un mecanism legal care să le permită așa ceva și nu mai e nimic de clarificat dacă o instanță s-a pronunțat definitiv pe o speță. „Ne-am uitat în fișa medicala, am gasit 3 bilete de externare de la spital, giardia, malnutriție, asta e foarte alarmant pentru un copil aflat în plasament, chiar și pneumonie avusese Sorina. Ne-am pus problema că acest lucru este tratament rău aplicat minorului, lăsând la o parte abuzul emoțional că o să îi luam organele. Sorina ne-a povestit că a fost antrenată ce răspunsuri să dea executorului judecătoresc”, spune tatăl adoptiv. Să precizăm că în USA adopția se face doar prin agenție autorizată de Autoritatea Nationala de Adopție care face toate controalele și organizează cursuri de 6 luni pentru părinți. Este o mare diferență între a fi părinte de copil biologic și să ai un copil adoptat care a pierdut familia și a ajuns la asistenți maternali. „Vom fi monitorizați de acum înainte de autorități, ele vor monitoriza totul pe proprietatea mea, daca eu am spus că o să pun parchet, 3 luni mai târziu mă vor întreba de ce n-am pus, autoritățile din USA sunt foarte atente la detalii, totul e bine pus la punct ca să-i fie copilului bine”, mai spune cetățeanul american. Asistenta maternală a făcut plângere la DIICOT pentru trafic de minori, de organe, mai multe fapte, scriau ca fetita adoptatorilor e vizibil bolnava, au diagnosticat ei așa din ochi, spunând că precis îi trebuie organe și că ei nu ințeleg cum o familie cu doi copii vor un copil de etnie romă. Bineînțeles că la dosarul de adopție existau analizele întregii familii americane, iar în Romania părinții adoptivi au mers din nou la doctori cu copiii lor unde s-a demonstrat că sunt perfect sănătoși și că nu au nevoie de alte organe ale altcuiva. Logic, dosarul s-a încheiat cu NUP, nici nu putea fi altfel. În final să spunem că prioritatea zero a instituțiilor din România ar trebui să fie elaborarea urgentă a unor mecanisme clare pentru a evita noi cazuri Sorina. Asta ar însemna ”interesul superior al copilului”. Un astfel de protocol încheiat între instituțiile implicate într-un proces de adopție ar elimina arbitrariul și eventuale acuzații de abuz, întrucât fiecare instituție ar cunoaște din start ce are de făcut și cine este responsabil pentru a se asigura că hotărârea definitivă de adopție este pusă în aplicare și copilul ajunge în condiții cât mai bune în noua sa familie. Cazul Sorina exact asta a scos la iveală: vidul de procedură. S-a văzut clar frustrarea familiei din USA în fața incapacității statului român de a pune în aplicare o hotărâre definitivă de adopție, altfel decât prin recurgerea la plângeri penale și intervenții în forță. Aici statul trebuie să acționeze rapid prin stabilirea unor reguli clare, precise, astfel încât să nu se mai ajungă niciodată la situații cu procurori și mascați pentru a preda un minor unei familii adoptive.

Reclame

Un comentariu

  1. Pingback: -DA, DOAMNĂ! -DOMNIȘOARĂ! | BLOG. SAMI BLOG.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s