OARE ÎNCEPE DECLINUL?

Halep începe anul cum nu se putea mai rău. După o pauză de două luni și jumătate, timp în care a putut și să se odihnească îndeajuns și să se antreneze, a sosit turneul australian, chiar în orașul lui Cahill, ceea ce pentru fanii ei presupunea că vor fi victorii fără număr, cu Darren pe bancă. Halep a obținut o victorie chinuită în primul meci cu jucătoarea Ajla de pe locul 52 care se aștepta să „și-o fure” cel puțin cu 6-2 dacă nu 6-0. A urmat o înfrângere usturătoare în cel de-al doilea meci în care Sabalenka a servit mereu cu peste 170 km/h, care a tras din toate pozițiile și nu i-a dat răgaz româncei nici măcar să respire. Degeaba și-a chemat antrenorul s-o sfătuiască cum să iasă din clinciul bielorusei, aceasta din urmă a avut contraargument la toate și și-a permis chiar „luxul” să câștige 7 (șapte) ghemuri la rând, sub privirea adversarei care n-a avut nicio replică. Puștoaica de doar 21 de ani a făcut legea pe teren de la început până la sfârșit spre bucuria pariorilor și spre dezamăgirea fanilor care din „cal” și „iapă” n-o scoteau pe Aryna. Pentru o jucătoare de Top 5, fost lider mondial, dublă câștigătoare de turnee de Grand Slam, aflată la vârsta ideală pentru marea performanță cum e Halep, această înfrângere a fost prea mult și de neconceput. Acum, românca se pregătește pentru primul Grand Slam al anului, Australian Open. Ea va debuta luni, 20 ianuarie, contra unei americance de 24 de ani aflată pe locul 49, Jennifer Brady. Degeaba dai cu racheta de pământ dacă jocul tău e mult sub valoarea așteptată de fani, de spectatori și de antrenor. Să ne amintim că Aryna Sabalenka jucase de două ori contra româncei până azi și nu reușise niciodată să câștige mai mult de 4 game-uri pe set, ceea ce arată creșterea în valoare a bielorusei și începutul declinului pentru Halep. Ea nu s-a aflat nici un moment la conducere, nici pe tabelă, nici pe teren. Majoritatea schimburilor de mingi au fost scurte, de 5 sau sub 5 lovituri și s-au desfășurat în termenii doriți de Aryna, care a reușit mereu să se pună în avantaj cu primele lovituri. Halep s-a văzut nevoită să joace un tenis reactiv mai degrabă decât proactiv și asta doar când apuca să ducă racheta la minge, fiind destul de inertă. După câteva gesturi exasperate în primul set, românca a părut să se împace cu ideea că azi nu e ziua ei. Și chiar n-a fost! Sabalenkăi i-a intrat astăzi tot! Degeaba Cahill a sfătuit-o pe Halep să servească ca pe zgură, adică să dea mingii niște variație și ceva efect, degeaba i-a recomandat serviciul la corp sau targetarea forehandului Arynei, niciuna din aceste tactici nu au dat rezultate. Sabalenka a continuat să trosnească winnere de retur de pe ambele părți, nepărând deranjată nici de serviciile pe corp, nici de cele cu efect slice, părând că nici măcar n-a băgat de seamă că românca și-a chemat antrenorul în teren. Pentru pariorii adevărați nu contează vorbele cârcotașilor care urlă că de când a apărut Iuruc în viața ei tenisul i s-a dat peste cap. Nici că răuvoitorii îl numesc pe nenea de 40 de ani „ciuruc” în loc de „Iuruc”. Pe pariori îi interesează doar profitul lor, asta însemnând că Halep să nu ajungă pe locul 1 WTA cel puțin în următorii 2 ani. Că după aia… chiar nu mai contează. Nu toată lumea e Serena Williams care să mai poată face performanță după 30 de ani…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s